Strategia anaconda

Strategia anaconda. Nu-i suspectez nici pe birocrații de la Bruxelles, nici pe maeștrii acestora că nu ar putea dormi noaptea din compansiune pentru ucraineni sau pentru alți est-europeni. Ucraina cu toate bogățiile ei naturale, terenuri agricole, resurse minerale importante și industrie grea dezvoltată poate reprezenta un pol de atracție care trebuie atras pe orbită și ulterior ocupat. Mai importantă însă decât acapararea Ucrainei este încercuirea Rusiei conform strategiei „anaconda” imaginată pentru prima dată la începutul secolului XX de Halford Mackinder. Prin această strategie spațiul eurastiatic este sugrumat încet dar sigur de către atlantiști prin limitarea accesului la mările calde.

Aceeași strategie „anaconda” este argumentul care explică în bună parte multe din ultimele mutări geopolitice:

- Invitația adresată Georgei – un stat cu o economie nesemnificativă măcinat de conflicte interne și cu două provincii ostile pe care nu le controlează - Osetia de Sud si Abhazia. În acest caz un argument strategic suplimentar îl constituie și segmentarea relației Rusia - Iran plus încercuirea completă a Iranului din toate punctele cardinale: Est- Afganistan, Pakistan; Sud- Arabia Saudită, Țările Golfului; Vest – Turcia, Irak; Nord - Georgia;

- Invitația adresată Moldovei – cu probleme economice la fel de grave ca și Georgia și provinciile rebele Transnistria si Găgăuzia

- scutul de la Deveselu – ridicolul „argument” de anihilare a „rachetelor cu focoase nucleare iraniene” îndreptate împotriva Europei, care l-a facut să izbucnească în râs pe președintele Putin în cadrul unui interviu devine irelevant chiar și pentru profani în contextul recentelor negocieri



- recentul conflict americano-chinez în jurul spațiului de notificare aeriana declarat de China (ADIZ – East China Sea)



Ucraina – poliță pentru Siria și Iran. Dezlănțuirea crizei ucrainiene cu larga asistență a birocraților europeni și a țuțărilor acestora – vezi declarațiile insipidului Van Rompuy și prezența lituaniană și poloneză în mijlocul demonstranților de la Kiev– nu vine întâmplător la scurt timp după marile succese diplomatice rusești în problemele Siria și Iran. Faptul că medierea rusă a condus poate la evitarea pentru moment(?!) a unui razboi de anvergură, poate mondial, pare să nu fi satisfăcut toate părțile implicate. Reacția a fost mutarea teatrului de acțiune mai aproape de Rusia, percepută ca principal opozant al sistemului hegemonic actual.

Riscul de „balcanizare” al Ucrainei. Regiuni intregi din Ucraina de Est, în jurul bazinului Donbass și Ucraina de Sud, în mod special Crimeea au o populație majoritar rusofonă. Implicit o situatie instabilă în Ucraina conduce la riscul atragerii Rusiei intr-un conflict regional, cea ce ar fi o imensă greșală strategică după cum scria și Alexandr Dughin in carea sa Bazele Geopoliticii aparuta si in românește la Editura Eurasiatica în anul 2011 . Atu-ul militar și politic al Rusiei în orice alianță geopolitică, argumenta Dughin este tocmai capacitatea de raspuns strategic, - efortul militar rusesc trebuind să fie îndreptat în direcția armamentului strategic de tip intercontinental și nu spre conflicte regionale. Indreptarea atenției și a efortului militar spre micile conflicte regionale ar inscrie Rusia în rândul puterilor regionale, puteri de rangul doi și ar transforma-o într-un aliat neinteresant pe plan global, într-o alianță de tip BRICS.

În cazul de față, întrucât nu poate ignora soarta celor cca 10 milioane de ruși din Ucraina, Rusia va fi pusă fie în situația de a ajuta o Ucraină independentă în întregul ei, fie de a se implica în conflictele etnice care mocnesc în țara vecină. O implicare directă ar însemna tocmai căderea în capcana întinsă de inamici iar asistarea pasivă la ceea ce se intâmplă în imediata vecinătate unei părți importante din populația rusă este echivalentă cu renunțarea la statutul de mare putere. Ieșirea dintr-o astfel de dilemă nu poate avea decât trei soluții:

- salvarea integrității Ucrainei în contextul unei independențe prietenoase față de Moscova (ceea ce încearcă Rusia acum);

- partajarea oficială a Ucrainei pe linia greu de trasat a identităților etnice și lingvistice, un proiect care nu va fi posibil fără un veritabil scenariu bosniac, pe care orice forță pacifistă din lume ar trebui să-l evite;

- partajarea neoficială, de facto, a Ucrainei, după modelul transnistrian, osetin sau abhazian, guvernul de la Kiev încetând să controleze vaste regiuni ale țării – acestea fiind guvernate de regimuri locale pro-moscovite. Având în vedere dimensiunea regiunilor și importanța lor economică și demografică, acest lucru echivalează cu pierderea de către Ucraina a suveranității sale atât în fața Bruxelles-ului - în Vestul Ucrainei cât și în fața Moscovei în regiunile rusofone din Est si Sud. O atare strategie pe care o văd foarte probabilă în lipsa unui compromis de natură să salveze Ucraina independentă se va realiza pe cât posibil fără intervenția externă a Rusiei ci prin activarea unor forțe politice locale, sprijinite evident de bazele militare din Crimeea.

Un alt risc major al crizei ucrainene constă în posibilitatea deteriorarii relaţiei Moscova – Berlin, una din axele fundamentale ale proiectului eurasiatic pentru renașterea Europei.

Pe lângă implicațiile asupra Rusiei o situație conflictuală în Ucraina favorizează net acele forțe care încearcă cu orice preț să blocheze o apropiere între Europa Centrală și Rusia. Toți aceia care doresc să mențină actualul statut al Germaniei de țară ocupată militar, la 70 de ani de la sfârșitul războiului, gigant economic dar pitic politic, au tot interesul sa creeze obstacole permanente pentru a bloca apropierea Centrului European de Rusia, singurul aliat potențial capabil să ofere anvergura militară și politică necesară pentru renegocierea statului.

O ultimă consierație - O Rusie care încearcă să se regăsească pe sine după coșmarul comunist este totodată aliatul natural al forțelor conservatoare tradiționaliste europene, propabil unul din inamicii cei mai de temut ai actualui sistem care domină continentul. Aplicând strategia divide et impera, orice conflict fratricid între europeni nu poate decât să avantajeze actualul sistem și manipulatorii acestuia.