Se afișează postările cu eticheta dosare secrete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dosare secrete. Afișați toate postările

miercuri, 25 septembrie 2013

Operaţiuni care au schimbat faţa lumii (I)

Dosare secrete. Operaţiuni care au schimbat faţa lumii (I)/ de Dr. Alexandru Popescu

7 oct 2011Autor: Dr. Alexandru Popescu
Chiar primul presedinte al Statelor Unite, George Washington, a aprobat desfăşurarea de operatiuni de spionaj
Vezi galeria fotoDosare secrete. Operaţiuni care au schimbat faţa lumii (I)/ de Dr. Alexandru Popescu
Operaţiuni "acoperite", "ascunse", "murdare"
Legenda agentului singular, care desfăşoară acţiuni de spionaj din însărcinarea unor agenţii/servicii de informaţii, dar acţionează independent, cel care poate fi considerat un "lup singuratic" a fost depăşită în istoria modernă a spionajului. Motivele care au dus la o asemenea "cotitură" sunt legate fie de faptul că nu se mai afirmă asemenea personalităţi de excepţie (cum a fost, ca să cităm exemplul "clasic", Richard Sorge), fie de acela că răspunderea politică pe care o implică spionajul în perioada contemporană, de fapt începând de la Primul Război Mondial, este atât de mare încât ea nu mai poate fi lăsată în seama unei singure persoane, oricât de înzestrată ar fi, sau chiar a unei "reţele", oricât de bine ar fi organizată ea.
De aceea, în mediul militar, politic şi informativ preponderente au devenit aşa numitele "operaţiuni", al căror scop este conjugat între aceste domenii. În domeniul informativ, care ne va interesa în mod special, operaţiunile se definesc ca un complex de acţiuni coordonate, desfăşurate de serviciile de informaţii, pe propriul teritoriu sau al altor ţări, având un anumit scop informativ sau operativ.
Având în vedere că asemenea operaţiuni au un caracter secret, ele mai sunt definite şi ca "acoperite" ("covert) sau "ascunse" ("stealth"), constând în activităţi militare sau informative (de spionaj), desfăşurate în mod clandestin şi, de cele mai multe ori, în afara canalelor oficiale. Aceasta oferă posibilitatea ca autorităţile de stat, civile să nu aibă cunoştinţă directă de ele, ceea ce le dă posibilitatea acestora să se dezică de ele, să nege orice implicaţie directă. De cele mai multe ori, de asemenea acţiuni au cunoştinţă doar serviciile secrete care le organizează sau doar conducătorii unor departamente, şeful statului, în cazul Statelor Unite, preşedintele (documentele referitoare la asemenea acţiuni poartă menţiunea "For the Presidentăs eyes only"), singurul organism autorizat să le desfăşoare fiind CIA, în cadrul căreia exista o secţiune specială cu asemenea însărcinări. În mod similar, în URSS, de "operaţiunile acoperite" desfăşurate de KGB, în cadrul căruia exista un "directorat" special în acest scop, avea cunoştinţă doar conducerea superioară a Partidului, secretarul general.
De fapt, de cele mai multe ori, se apelează la asemenea acţiuni, care au un caracter ilegal, atunci când alte categorii de activităţi, soluţii de rezolvare a unor probleme litigioase, pe cale politică, diplomatică sau chiar militară nu au avut efect. Un alt avantaj al "operaţiunilor acoperite" este efectul lor de surpriză. În ceea ce priveşte categoriile de acţiuni desfăşurate ele vizează activităţi de dezinformare ("intoxicare"), sabotaje, asasinate, provocarea unor "lovituri de stat", sprijin pentru diferite categorii de subversiuni în statele împotriva cărora sunt îndreptate, indiferent dacă exista sau nu o stare de război cu acestea. De fapt, în perioada contemporană, au apărut şi alte forme de "operaţiuni acoperite", mai pernicioase, am spune "perverse", îndreptate, nu rareori, chiar împotriva unor state neutre sau aliate. Acestea sunt motive pentru care asemenea operaţiuni mai poartă epitetul de "murdare" ("dirty")
Importanţa "operaţiunilor" a fost subliniată, mai ales în ultima vreme, de lucrări de specialitate, dintre care se impune aceea datorată unui specialist de prestigiu, Ernest Volkman, care, în lucrarea sa Spionaj trece în revistă "cele mai mari operaţiuni de spionaj ale secolului XX". Dar această lucrare a apărut în 1996, de când numărul, mijloacele şi efectele lor au crescut în mod simţitor. În ceea ce ne priveşte, vom încerca să completăm asemenea lacune, mai ales cu referire la perioada contemporană.
Dar se poate într-adevăr afirma că unele din "operaţiuni" au avut efecte care au influenţat direct cursul istoriei, "au schimbat faţa lumii" ? În opinia celor mai mulţi specialişti răspunsul la această întrebare este pozitiv. Nu demult a apărut un volum care chiar în titlu insera sintagma "Spionajul sovietic a schimbat istoria Statelor Unite" (aşa cum se întâmplă acum cu ameninţarea teroristă). Dar se pare că şi în acest domeniu a avut loc un fenomen de globalizare…
Fără a fi adeptul unor "teorii conspiraţioniste", împărtăşim această opinia după care unele operaţiuni acoperite au avut repercusiuni majore asupra istoriei contemporane, contribuind la declanşarea unor evenimente politice şi militare majore sau grăbindu-le evoluţia. Este o opinie pe care cititorii vor avea posibilitatea să o verifice.
Oricum, "operaţiunile acoperite" se înscriu între "dosarele secrete" ale istoriei, deschise mai ales în ultima vreme şi nici atunci complet…
În ceea ce priveşte denumirile care au fost atribuite unor asemenea operaţiuni chiar de serviciile secrete care le-au organizat, ele apar, la prima vedere, ca misterioase, "încifrate", dar, atunci când sunt analizate, reiese că ele nu sunt rodul fanteziei, ci al unor sugestii din cele mai directe.
O "preistorie" a operaţiunilor
Perioada până spre mijlocul secolului XX poate fi considerată ca aceea a "preistoriei" operaţiunilor, căci ele nu intraseră încă în atenţia agenţiilor/serviciilor secrete, preferându-se practica spionilor de elită, consideraţi în stare să rezolve orice probleme de natură informativă. Totuşi, încă din această perioadă, apar "in nuce" o serie
de trăsături ale operaţiunilor acoperite care treptat vor fi dezvoltate.
PERIOADA MODERNĂ
Încă de la începuturile Statelor Unite ale Americii, a existat preocuparea pentru organizarea unor "operaţiuni", cu mijloacele existente în acea perioadă. Chiar preşedintele George Washington, care manifesta un deosebit interes pentru acţiunile de spionaj, atât în timp de pace, cât şi de război, a convins Congresul, în 1790, să aprobe stabilirea unui "Contingent Fund of Foreign Intercourse", care, de fapt, a pus bazele unui serviciu secret, în atribuţiile căruia intra şi organizarea unor "operaţiuni acoperite" mai ales împotriva "statelor barbare" care, spre exemplu, deţineau prizonieri americani. În secolul XIX, asemenea operaţiuni, având diferite scopuri, au fost organizate deocamdată în cuprinsul continentului american: Canada, Cuba, Hawai şi America centrală, zone care se vor menţine în atenţia serviciilor secrete americane şi în secolul XX.
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Germania deschide drumul
Dar primele "operaţiuni acoperite" la nivel mondial au fost organizate atunci când s-au constituit serviciile de informaţii, moderne, în preajma, dar, mai ales, în timpul Primului Război Mondial, iar iniţiativa a aparţinutGermaniei, vizate fiind chiar principalii adversari din tabăra Antantei, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
În ceea ce priveşte SUA, se avea în vedere sabotarea potenţialului său militar, mai ales în domeniul armamentului, deşi, la data la care s-au produs primele acte de sabotaj, Statele Unite nu erau încă angajate în război.
Este vorba de ceea ce s-a numit "Operaţiune Black Tom("Tom cel negru")care a debutat, la 29 iulie 1916, cu exploziile provocate de agenţi germani la o serie de depozite de armament din portul New York.
Operaţiunea s-a extins, astfel încât, în perioada 1914-1918, au avut loc nu mai puţin 50 de acte de sabotaj pe teritoriul Statelor Unite, dintre care 30 numai la New York, vizând depozitele de armament din porturi şi căile ferate.
Că a fost vorba de o operaţiune organizată o dovedeşte faptul că, până la angajarea SUA în Război de partea Antantei, ea a fost coordonată chiar de ambasadorul Germaniei, contele Johann Von Bernstorff, în colaborare cu agenţi profesionişti, între care unul din aşii spionajului german, Franz von Rintelen, care au avut la dispoziţie un fond de 150 de milioane de dolari.
După război, s-a constituit o comisie care a examinat pagubele provocate de acţiunile teroriste ale agenţilor germani. Între altele s-a stabilit că doar pentru explozia provocată la New York, în iulie 1916, Germania urma să plătească 50 de milioane de dolari.
În tot cazul, această operaţiune a avut, în ultimă instanţ, un efect…invers, căci a grăbit intrarea în război Statelor Unite. Totuşi Germania va recidiva, căci, şi în cursul celui de al Doilea Război Mondial, va organiza o operaţiune similară.
Germania a încercat să organizeze asemenea operaţiuni şi în Marea Britanie, dar aici s-a lovit de faptul că serviciile de informaţii engleze, inclusiv cel al flotei, erau deja bine organizate, astfel încât "spionii kaiserului" nu au reuşit să concretizeze operaţiunile planificate.
Este interesat că, în dejucarea unei operaţiuni de debarcare a Germaniei, un anumit rol l-a jucat scriitorul Erskine Childers care, încă în 1897, întreprinde cu o ambarcaţiune personală mai multe croaziere în Marea Nordului, de-a lungul coastelor germane şi daneze. Cu această ocazie, face o serie de observaţii, care îl duc la concluzia că flota germană ar putea avea posibilitatea să atace periculos coasta Angliei. Aceste constatări stau la baza romanului The Ridle of the Sands (Enigma de pe plajă), în care narează cum doi englezi, în cursul unei croaziere cu yachtul, descoperă întâmplător pregătirile desfăşurate de marina germană pe insulele Friesland, în vederea unei invazii surprinzătoare asupra coastelor engleze. Cartea a stârnit un interes deosebit nu numai în rândurile cititorilor, ci şi al politicienilor şi strategilor militari. Specialişti din marină şi din serviciile de informaţii s-au interesat în ce măsură volumul conţinea ficţiune şi constatări reale. La scurtă vreme după apariţia cărţii, Churchill, care, de-a lungul vremii, a deţinut posturi de răspunde în cadrul amiralităţii, îi va spune lui Childers că într-adevăr germanii aveau în vedere o asemenea operaţiune de debarcare.
PERIOADA INTERBELICĂ
Sovieticii preiau iniţiativa
Opraţiunea Trust este considerată drept cea mai importantă acţiune de acest fel din Perioada interbelică, "meritul" de a o fi lansat revenind serviciilor de spionaj sovietice, deşi debutante pe "frontul secret". De fapt, este vorba de o operaţiune de contrainformaţii şi influenţare organizată de serviciul de spionaj GPU prin care, potrivit istoricului Ernest Volkman, "Sovieticii îmbrobodesc Vestul". Desfăşurată în perioada 1921-1926, operaţiunea a folosit ca "paravan" o organizaţie "monarhistă", formată din foşti ofiţeri ai armatei ţariste refugiaţi peste hotare, care au acceptat să colaboreze cu GPU în scopul de a induce în eroare serviciile secrete, dar şi opinia publică din Occident asupra adevăratului caracter al Puterii sovietice şi, în acelaşi timp, dădea posibilitatea de a-i identifica pe adevăraţii duşmani ai acesteia din interior. Lideri ai pseudoorganizaţiei monarhiste a fost Alexander Iakuşev şi Iuri Artamanov. Informaţiile obţinute de operaţiunea Trust au permis capturarea agenţilor englezi Lochardt şi Sideny Reilly, care plănuiseră arestarea conducerii Partidului bolşevic şi a lui Lenin.
Detalii asupra "operaţiunii Trust" sunt puţin cunoscute, arhiva referitoare la desfăşurarea sa rămânând secretă. În ultimă instanţă, această operaţiune a permis regimului sovietic să influenţeze pozitiv imaginea sa în străinătate, dându-i, în acelaşi timp, răgazul de a-şi organiza serviciile secrete şi de a trece, în perioada următoare, la organizarea unor operaţiuni de anvergură. În tot cazul, această operaţiune a fost o "repetiţie generală" pentru acţiunile desfăşurate de NKVD în întreaga Perioadă interbelică de captare o unei serii întregi de intelectuali occidentali (aşa-numiţii "inocenţi") care, cu sau fără voia lor, au devenit agenţi de influenţare şi propagandă pentru URSS.