sâmbătă, 28 decembrie 2013

Rolul sovieticilor în revoluţia română

28 decembrie 2013 la 15:54

" În ultimii ani s-au publicat o serie de informaţii inedite, care prin coroborare pot reconstitui o imagine de ansamblu total diferită faţă de ceea ce secunoştea până acum din memorialistica celor implicaţi, foarte interesaţi în a-şi crea o imagine pozitivă, despre ceeace numim generic în istoriografie cu sintagma „revoluţia română”. Fără a aveapretenţia de exhaustivitate, mă voi referiîn continuare pe scurt doar la câteva dintre ele. 

ŢARA ERA PLINĂ DE AGENŢI STRĂINI
 Site-ul de ştiri „Exploziv – News” publica la 11 decembrie 2011, sub semnătura Simonei Ela Fica, o ştire din carerezulta că Dimitri Nicolaevici Fonareff, comandantul Direcţiei a IX - a a KGB, care avea în atribuţii protecţia înalţilor demnitari ruşi sau străini aflaţi pe
teritoriul sovietic, dar şi o structură specializată în acţiuni de diversiune în exterior, a intrat în toamna lui 1989 în România. 
Nu ar fi venit singur ci însoţit demilitari sub acoperire, pentru a supraveghea şi neutraliza, dacă era cazul, acţiunile întreprinse de DSS (Departamentul Securităţii Statului), cu precădere ale UM 0110 (structură cunoscută şi sub numele de „ Unitatea anti - KGB”) şi USLA (Unitatea Specială de LuptăAntiteroristă). 
Din datele publicate de-a lungul celor două decenii de la evenimente, multe dintre ele cunoscând lumina tiparului chiar în paginile revistei „Vitralii – lumini şi umbre” , se cunoaşte cu certitudine că Securitatea, deşi a fost acuzată că ar fi recurs la mijloace teroriste pentru a înăbuşi revolta populară, nu s-a implicat în represiune. Evident că cine are răbdare să studieze cu atenţie ştirea oferită de „Exploziv - News” – ce reproduce şi două fotografii în care apare chipul lui Dimitri Nicolaevici Fonareff ( una dintre ele îl ipostaziază chiar lângă Gorbaciov ) – , îşi poate pune o firească întrebare. Să fie vorba despre acei „turişti - neturişti”despre care amintea cu francheţe fostul premier Petre Roman, intraţi în ţară începând cu toamna anului 1989şi care ar fi părăsit România abia înoctombrie 1990? 
Generalul Aristotel Stamatoiu, şeful CIE (Centrul de Informaţii Externe, adică structura de spionaj a României), menţiona în declaraţia sa dată în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea evenimentelor din decembrie 1989: 86 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6 , septembrie - noiembrie 2013 
„Sovieticii au fost foarte bine organizaţi informativ la noi... Aveau condiţii aici, eram sub controlul lor ” . La rândul său,viceamiralul Ştefan Dinu, care la acea dată era încă şeful DIA (Direcţia de Informaţii a Armatei, adică structura de spionaj militar), declara în faţa aceleiaşi Comisii: „Moscova nu era străină de acţiunile grupurilor de cercetare - diversiune ce operau pe teritoriul nostru” . Informaţii complementare primim şi din alte surse memorialistice. De exemplu, în interviul acordat de generalul Victor Atanasie Stănculescu ziaristei Sabina Fati, şi publicat în „România liberă” din15 aprilie 2013, aflăm că acei „turişti- neturişti ruşi” ar fi intrat în ţară la finele lui 1989, în număr de aproximativ 4000, „ iar 1000 dintre ei au plecat abia la finele anului 1990 ” . Acelaşi memorialist a mai recunoscut că în momentul în care a preluat funcţia de ministru al Apărării, imediat după fuga cu elicopterul a lui Nicolae Ceauşescu, „ţara era plină de agenţi străini” , iar acţiunile din interiorul ţării fuseseră „amplificate din exterior” . În paralel se manifesta puternic şi dorinţa unora, ca de exemplu generalul Nicolae Militaru 1 , de a se reabilita, alături de alţi 25 de generali „care nu aveau în comun decât faptul că studiaseră în URSS” , ofiţeri superiori şi politicieni comunişti cu studii la Moscova sau legaţi de structurile ruseşti (sovietice - s.n ). Aceste aspecte se cunoşteau, deveniseră chiar evidente pentru toată lumea, cu excepţia celor care l-au sprijinit şi continuă să - l apere pe Ion Iliescu, care neagă cu vehemenţă, uneori frizând chiar ridicolul, amestecul sovieticilor în evenimentele din România din 1989 - 1990. Ideea potrivit căreia prezenţa „comandourilor” sovietice în România, oferea o excelentă oportunitate de a se reabilita, pentru cei ce susţinuseră regimul foarte sever şi restricţionist impus de Ceauşeşti încă de la începutul anilor 80, participaseră la represiune, sau se sustrăseseră să participe la represiune etc., oricum toţi cei ce aveau studii la Moscova sau se aflau în raporturi foarte strânse şi nemărturisibile cu structurile sovietice, este foarte plauzibilă. 
Un alt revoluţionar de frunte şi memorialist de excepţie, Gelu Voican - Voiculescu, recunoştea într - o emisiune - dezbatere pe un post de televiziune, în luna aprilie 2013, că prezenţa masivă a străinilor pe teritoriul. 
 Despre generalul Nicolae Militaru, dl. general Constantin Olteanu, fost la rândul lui ministru al Apărării, într-un interviu luat de Alex Mihai Stoenescu şi publicat în acest număr al revistei, menţiona: Pus în faţa unor probe incontestabile, în primăvara anului 1978, generalului Militarui s-a luat comanda Armatei a 2 - a (Bucureşti), [...]. El s - a autodenunţat în scris, recunoscând că a colaborat cu organele GRU sovietice ” (sbl. - C.T. .). VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6, septembrie - noiembrie 2013 87 
României, a fost o realitate, dar nu omite să precizeze că „toţi aceştia ar fi jucat un rol pasiv”. Cu alte cuvinte, prezenţa masivă a unor adevărate comandouri sovietice pe teritoriul României i-au făcut pe români să acţioneze, fiecare în felul lui, pentru a-l răsturna pe Ceauşescu. Ceea ce înseamnă că, dacă mergem cu raţionamentul şi mai departe, şi poporul român s-ar fi simţit îndreptăţit să se reabiliteze, pentru că fusese „gratulat” la postul de radio „Europa liberă” cu formula „mămăliga românescă nu explodează”, revoltându-se astfel împotriva regimului comunist. Totuşi, masele de oameni nemulţumiţi ieşite în stradă să protesteze contra măsurilor inumane pe care erau obligate să le suporte doar pentru megalomania unor conducători care îşi pierduseră total credibilitatea şi simţul raţiunii, dar şi împotriva perspectivei la fel de sumbre oferite de Directivele Congresului al XIV - lea al PCR, nu ştiau atunci mai nimic, cu excepţia unor iniţiaţi, despre prezenţa „pasivă” a comandourilor sovietice pe teritoriul României. S-a produs însă o manipulare de proporţii prin radio şi televiziune, cu scopul de a scoate oamenii în stradă şi de a-i convinge să protesteze contra regimului şi pentru îndepărtarea Ceauşeştilor. Totuşi, este greu să ne imaginăm cum de au rămas pasivi toţi aceşti agenţi străini, cu precădere sovietici , timp de aproape un an (decembrie 1989 - octombrie 1990), perioadă în care s-au derulat numeroase evenimente de genul: 
 revolte populare spontane, 
demonstraţii de protest, 
acţiuni represive prin utilizarea fie a structurilor militare, fie prin aţâţarea aşa - zisei lupte de clasă sub forma celebrelor mineriade, 
lovitura de stat, un puci militar dejucat, 
conflicte interetnice la Târgu - Mureş şi alte localităţi ardelene,
 mitingul maraton din Piaţa Universităţii încheiat prin violenţă şi vărsare de sânge, alegeri democratice etc. 

Conform „Enciclopediei Blackwell a gândirii politice” , o monumentală lucrare coordonată de profesorul David Miller, care a cunoscut  (Lucrarea a fost tipărită şi în limba română la Editura Humanitas, 2006;) la pagina 730, întâlnim următoarea definiţe la sintagma „ teorii despre revoluţie ”: 
„O revoluţie nu este un unic eveniment, ci un proces complex. Într-o revoluţie guvernul central al unei societăţi pierde capacitatea de a-şi impune legile asupra unei părţi însemnate a teritoriului sau a populaţiei sale. Diverse grupuri, inclusiv guvernul depână atunci, luptă pentru a se institui ca autoritate centrală; această luptă pentru putere poate îmbrăca forma unui amplu război civil, a unei fulgerătoare lovituri de stat sau a unor prelungite lupte de gherilă. Competitorii încearcă să edifice noi instituţii politice (deseori şi economice) în locul celor vechi. Aceste trei aspecte ale revoluţiei – prăbuşirea statului, competiţia dintre aspiranţii la autoritatea centrală şi edificarea de noi instituţii – nu se produce în etape net separate sau într - o ordine constantă. Fiecare aspect le influenţează pecelelalte...” . 
88 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6 , septembrie - noiembri e 201 3 lumina tiparului pentru prima oară în 1987, prin revoluţie ar trebui să se înţeleagă toate „episoadele dramatice de schimbare politică”, ceea ce înseamnă fără putinţă de tăgadă că este şi cazul României, în 1989 - 1990. 

PARŞIVENIA PASIVITĂŢII SPECIALIŞTILOR ÎN DIVERSIUNE Revenind la „pasivitatea” agenţilor sovietici pe teritoriul României, în timpul revoluţiei române, un posibil răspuns îl putem găsi în Raportul Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în revoluţia din decembrie 1989. În volumul I, la pagina 618 citim: „Din analiza lucidă şi mai aprofundată a acţiunilor derulate în decembrie 1989 rezultă că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor (subl . ns. ) din decembrie 1989 în România”. Tot din acest document mai aflăm că începând cu 9 decembrie 1989 „numărul turiştilor sovietici în maşini particulare a crescut până la 80 - 100 pe zi” , iar „organele de circulaţie româneşti, la controalele de rutină efectuate şi asupraunor asemenea autovehicule au constatat calitatea de militari a unor ocupanţi ”. Surse memorialistice din rândulunor foşti ofiţeri de securitate care la vremea respectivă s-au confruntat cu monitorizarea acestor atât de mulţi dar misterioşi „turişti - neturişti sovietici” precizau că după intrarea în România, aceştia îşi schimbau numerele de la maşini, ceea ce îngreuna extrem de mult supravegherea lor operativă. 
* În ziua de 17 decembrie 1989 , tancurile Armatei române au fost atacate la Timişoara de agresori cu ţinută atletică şi bine instruiţi în executarea unor misiuni speciale de diversiune. Iată ce reţine Raportul Comisiei Senatoriale, mai precis despre incitarea populaţiei de a ieşi pe străzi şi de a o asmuţi apoi asupra militarilor: „Tancurile blocate au fost legate de şinele de tranvai, vizoarele conducătorilor au fost acoperite cu vopsea, iar la unele au fost sparte butoaiele cu motorină cu răngi şi ulterior incendiate. Locotenentul major Ion Bănicioi a fost lovit în cap cu un topor de către agresori”.
 Oameni de bună credinţă se întreabă cu îndreptăţire cine au fost aceşti agresori. Tot documentul citat ne răspunde: 
„ Desigur, putem admite şi varianta că probabil câţiva dintre aceştia puteau fi agenţi maghiari sau ai altei puteri străine” (URSS – n.n .). Şi textul documentului continuă: „Posibil. Dacă ţinem cont că unele materiale sau unelte cu care s-a acţionat împotriva tancurilor nu puteau fi confecţionate pe loc, ci pregătite din timp”.
 Mai mult, cităm din acelaşi VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6, septembrie - noiembrie 2013 89 document,vol.I, la pagina 71: „Mărturiile unor demonstranţi martori în procesul de la Timişoara dovedesc că focul nu s-a tras din cordoanele de militari din faţă, astfel este edificatoare declaraţia unei persoane ce se referea la împuşcarea unui tânăr: «Miroslav a fost împuşcat în inimă de la o fereastră. Armata era în faţă la 20 de metri. Cine atras?» ”. Referitor tot la evenimentelede la Timişoara, întâlnim în vol. al II - lea, pagina 46, din acelaşi document, un posibil răspuns: 
 „Mai mult ca sigur că au acţionat şi profesionişti ai diversiunii (subl.n s .) care aveau ca misiune amplificarea ostilităţilor şi violenţelor, dar este clar că militarii nu au tras niciodată în plin cu toată puterea focului de care dispuneau” . Afirmaţia se întemeiază justificat pe faptul că „persoanele decedate sau rănite prezentau de regulă un singur orificiu de glonţ”.
 Şi, parcă în completare, aflăm din interviulluat de Alex Mihai Stoenescu lui Daniel Păcurariu, „un revoltat autentic, membru de partid şi simplu muncitor la Energoreparaţii”, cu o prezenţă foarte activă la mitingurile din 21 şi 22 decembrie 1989 din Bucureşti, din Piaţa Palatului. În momentul în care s-a produs ambuscada (o altă diversiune) la mitingul din 21 decembrie s-a auzit vorbindu-se ruseşte. Erau doi tipi, ambii de peste 1,85 înălţime, cu alură atletică de boxeri. Ruşi (basarabeni) au mai fost văzuţi în acţiune de către acelaşi memorialist şi la Piaţa Romană, în ziua de 24 decembrie 1989, făcând controlul actelor la persoanele care intrau la Metrou. Şi exemplele pot continua, memorialistica revoltaţilor autentici, participanţi la evenimentele revoluţiei române, per ansamblu, este foarte generoasă din acest punct de vedere. 
Despre ajutorul militar acordat de sovietici, generalul Victor Atanasie Stănculescu, citându-l pe scriitorul ex-sovietic Cinghiz Abdullaev 3 , spune clar că „ei (adică agenţii sovietici din trupele de elită prezenţi în România – n.n .) au tras de pe nişte înălţimi – şi la Bucureşti, şi la Timişoara – , peste trupe, împotriva oamenilor, ca să incite şi mai mult populaţia, ca să mărească (Cinghiz Abdullaev este un scriitor azer care a avut acces la arhivele KGB şi GRU şi care în decembrie 1989 a fost prezent în România ca ofiţer în spionajul militar sovietic GRU, mărturiile sale prezentând o importanţă aparte. În 2009, Editura Ideea Europeană i - a publicat romanul „ Beznă sub soare” în care prezintă şi revolta anticeauşistă din decembrie 1989, la care şi-ar fi adus contribuţia şi specialişti sovietici pe baza unui plan întocmit de conducerea KGB şi aprobat de ministrul de Externe Andrei Kozârev. Ca şef al Secţiei cu misiuni speciale, Abdullaev a călătorit îndiverse ţări din Europa, Africa, precum şi în Afganistan. În decembrie 1989 ar fi condus un comando de 22 despecialişti în diversiune la Timişoara. 90 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6 , septembrie - noiembrie 2013 amploarea mişcării de protest.
Misiunea lor era să pună sânge între Armată şi manifestanţi”. CEI 4000 DE SOVIETICI AU DEPĂŞIT CAPACITĂŢILE SECURITĂŢII DE A-I SUPRAVEGHEA
La întrebarea ziaristei Sabina Fati, dacă nici Armata, nici Miliţia şi nici Securitatea nu au făcut nimic atunci când şi-au dat seama de numărul mare al acestor turişti, generalul Victor Atanasie Stănculescu, aflat încă în detenţie, răspunde: „Invazia era mai mare decât forţele implicate în represiune. 4 000 de oameni ( special instruiţi în a acţiona diversionist şi nicidecum de a sta pasivi - n.n. ) erau prea mulţi pentru capacităţile Securităţii de urmărire operativă”. 
 Într- adevăr, Securitatea a fost depăşită de evenimente, iar sovieticii au acţionat cu specialişti în diversiune deghizaţi şi în număr foarte mare. Securitatea, ca structură informativă, şi-a încetat practic activitatea în 22 decembrie 1989 după fuga lui Ceauşescu de pe acoperisul Comitetului Central şi nu a reacţionat la calomniile grosolane, puse pe seama sa, de genul: „securişti - terorişti”, „securiştii au aruncat în aer depozitele de sânge”, „securiştii au otrăvit apa potabilă” etc. 
Toate s-au dovedit minciuni ordinare. 
Nu reflectau în nici un fel realitatea, ci pur şi simplu doar tacticile de derulare a unui plan dinainte stabilit. La fel şi despre primul discurs al lui Ion Iliescu la postul naţional de televiziune din după - amiaza zilei de 22 decembrie (ora 14,30) când a s pus că cei din aparatul Securităţii „au fost împinşi spre această crimă odioasă”. 

În cei 23 de ani cât au trecut de la evenimente nu s-a putut dovedi nici măcar o singură crimă săvârşită de vreun angajat al Securităţii, tot aşa cum nu s-a putut dovedi vreo crimă nici după „naţionalizarea instituţiei” şi plecarea consilierilor sovietici, începând cu 8 decembrie 1964. Prin urmare, prezenţa masivă a agenţilor străini, în majoritate sovietici, ar putea fi privită ca un eveniment istoric pozitiv, în sensul că i-a ajutat pe români să scape de regimul caduc impus de cuplul Ceauşescu. Numai că o astfel de concluzie nu-i mulţumeşte pe cei ce au fost în stradă la Timişoara între16 şi 22 decembrie sau la Bucureşti pe 21 şi 22 decembrie 1989 şi care continuă să întrebe cine şi de ce a tras în demonstranţi, atâta vreme cât totul părea limpede încă de mult timp: inevitabila prăbuşire a regimului comunist al Ceauşeştilor şi dorinţa tuturor românilor de a se elibera de un regim dictatorial. VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6, septembrie - noiembrie 2013 91 În alte capitale din Est (Budapes ta, Varşovia, Praga, Sofia, Berlinul răsăritean) a fost posibil aşa ceva, dar la Bucureşti nu. 
Generalul Stănculescu ne mai spune în acelaşi interviu că responsabil pentru moartea a peste 1 000 de oameni după fuga Ceauşeştilor este în primul rând generalul Nicolae Militaru, cel care „avea deja ordinele şi planurile făcute la Moscova”, şi evident ardea de dorinţa de a se evidenţia în faţa sovieticilor. 

Un alt aspect interesant relatat de acelaşi memorialist se referă la faptul că decizia lui Ion Iliescu în calitate de preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, de a-l schimba din funcţia de ministru al Apărării pe generalul Stănculescu, reprezintă în mod evident o direcţie politică prosovietică. În schimb, readucerea generalului Stănculescu în fruntea Ministerului Apărării, în 16 februarie 1990, ar fi fost o decizie luată sub presiunea unui posibil puci militar contra echipei pro-sovietice a lui Ion Iliescu. Se înţelege de aici foarte limpede că Armata, în dorinţa de a se reabilita în faţa poporului român, după evenimente sângeroase de la Timişoara, Cluj - Napoca, Sibiu, Braşov, Brăila, Arad etc., nu-i dorea pe pe cei 25 de generali pro-sovietici aduşi de Nicolae Militaru să-i conducă. Deci, cineva a luat în acele momente această decizie fundamentală. Pentru a nu pune Armata românâ în postura de a face curăţenie, acel cineva l-a sacrificat pe generalul Militaru, păstrând la conducerea statului echipa de politruci prosovietici în frunte cu Ion Iliescu. O astfel de decizie a dat şansa Armatei să fie alături de popor. Cine erau acei ce se implicau în astfel de decizii? Niciodată nu ni s-a explicat cu claritate despre cine a fost vorba. 
Dar putem intui . Aşa bunăoară, ştim cu certitudine că la sediul Ministerului Apărării Naţionale şi-au cam făcut vie prezenţa în decembrie 89, atât ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov cât şi ataşatul militar sovietic, contraamiralul G.A. Mihailov. Iar sugestiile – în realitate deciziile lor - erau ascultate cu stricteţe, atât pentru faptul că primeau ordine direct de la Moscova, cât şi pentru faptul că erau sprijiniţi de acei 4000 de turişti - neturişti sovietici, conduşi de un profesionist, Dimitri Nicolaevici Fonareff, şi care nu făceau nimic altceva decât să supravegheze „pasivi” dacă se respectă ordinele. Cât de  Generalul Mircea Chelaru, aflat în mijlocul evenimentelor din primele luni ale anului 1990, preciza într-un interviu publicat de ziarul „Adevărul” , din 19 martie 2010, că atât Ion Iliescu cât şi generalul Nicolae Militaru n-au făcut nimic „fără acordul Moscovei”. 92 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.1 6 , septembrie - noiembrie 2013 „pasiv”, în realitate parşiv, a fost ajutorul sovietic dat României, aflăm din stenograma întâlnirii din 27 decembrie 1989 dintre Ion Iliescu, Petre Roman şi Evgheni Tiajelnikov la Bucureşti, document publicat de ziarul „Adevărul” din 8 martie 2010 şi pus la dispoziţie prin amabilitatea istoricului şi colegului nostru Alex Mihai Stoenescu. 
În primul rând Ion Iliescu a transmis mulţumiri „tovarăşului Gorbaciov”. Pentru ce? Pentru ajutorul sovietic, care, după cum preciza ambasadorul sovietic consta în „a jutor politic, armament, umanitar, de ordin militar (subl. ns. ) şi economic”. Interesant este că se avea în vedere atât prezentul cât şi viitorul (subl. ns .) acestor ajutoare. Un ajutor pe care Ion Iliescu nu l-a negat în faţa Comisiei Senatoriale: „Am apreciat dela început modul inteligent în care a acţionat Gorbaciov prersonal şi conducerea sovietică, chiar şi în legătură cu ajutorul sovietic (subl. ns .)”. 

 ÎN LOC DE CONCLUZII 
Revoluţia română, înţeleasă ca ansamblul evenimentelor care au făcut posibilă trecerea României de la un regim comunist totalitar la unul nou ce s-a dorit democratic, a început în acel decembrie inutil de sângeros, o dată cu intrarea în „acţiune pasivă” a specialiştilor în diversiune sovietici conduşi de şeful structurii de diversiune din KGB, Dimitri Nicolaevici Fonareff  şi s-a încheiat în octombrie 1990 o dată cu plecarea lor. 
Colaborarea factorilor instituţionali din interiorul ţării cu aceşti specialişti  
În prezent Dimitri Nicolaevici Fonareff este general în rezervă şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Gărzilor de Corp din Rusia. Deasemenea, face parte din Ordinul Cavalerilor de Malta. La 15 aprilie 2010 a fost prezent laBucureşti, la Casa de Expoziţii a Armatei, cu ocazia lansării cărţii sale, tradusă în limba română, „ Metacontact ” . Cartea prezintă activitatea comună a serviciilor secrete din Federaţia Rusă şi a savanţilor militari în domeniul tehnologiilor informaţional - energetice, cum ar fi percepţia extrasenzorială sau autohipnoza. Originalitatea lucrării constă în faptul că materialele documentare care stau la baza acestei cărţi au fost oferite de către conducătorii departamentelor din fostul KGB al URSS şi de Serviciul de Securitate al Preşedintelui Boris Elţîn, Marele Stat Majoral Ministerului de Interne al URSS şi Rusiei. Dimitri Fonareff, la lansarea cărţii sale în România VITRALII - LUMINIŞI UMBRE, an IV, nr.1 6, septembrie - noiembrie 2013 93 )
sovietici s-a făcut din oportunism, pe fondul prăbuşirii regimului Ceauşeştilor, incapabil să facă faţă nemulţumirilor poporului, şi dorinţa de reabilitare politică şi profesională a celor care au preluat puterea s-au au ajutat la preluarea puterii. Dacă este să-i credem pe cei doi memorialişti, Gelu Voican - Voiculescu şi generalul Victor Atanasie Stănculescu,înseamnă că cei 4000 de specialişti în diversiune sovietici ar fi acordat doar asistenţă tehnică. Cui? Evident, tuturor celor care aveau nevoie să fie consiliaţi în probleme de oportunism politic şi profesional pentru a se reabilita în faţa sovieticilor. Şi va trebui să o recunoaştem că au făcut-o cu sârg, şi unii şi ceilalţi. 
Problema este că lipseşte poporul român din acest tablou sumbru cu tematică ticăloasă. 
Este prezent doar sângele vărsat de cele 1218 victime nevinovate ale revoluţiei.
 E ca într-o piesă de teatru pusă în scenă de un regizor versat, cu actori ce îşi învăţaseră foarte bine rolurile, doar figuranţii mai improvizau, dar cu toţii trebuiau să se transforme în călăii unuia care-i condusese timp de un sfert de veac. 
Execuţia avea loc chiar în ziua de Crăciun, cea mai sfântă zi a creştinătăţii, deşi cu toţii mimau că sunt creştini. Iar spectatorii, în număr de 4000 de specialişti în diversiune, supravegheau pasivi dacă totul se desfăşoară conform scenariului. În afara clădirii se aude poporul flămând şi înfrigurat care urlă de durere şi se agită, nicidecum pentru că nu mai găsise bilete la spectacol, ci pentru că fusese minţit, umilit şi batjocorit. Adevărul este că nimeni nu a venit până acum să ceară scuze, chiar şi iertare poporului român însângerat inutil. Un popor care peste timp va ierta, căci iertarea este creştinească, dar istoria nu-i va permite niciodată să uite că a fost trădat de proprii conducători, mai noi sau mai vechi, după cum au fost timpurile şi oportunităţile. 
Spusele cunoscutului dizident sovietic, Vladimir Bukovski, una dintre sursele cele mai bine informate, în ultimii două zeci de ani, din Estul Europei ar cam trebui luate serios în consideraţie şi la Bucureşti: „Niciodată rolul KGB - ului în in teriorul ţării ( URSS - n.n . ) şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, care au lansat «revoluţia de catifea» în 6168 de morţi s-au înregistrat înainte de 22 decembrie şi 1050 după această dată. "

Cristian Troncota

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu