Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările

luni, 6 iulie 2015

Adevărata obârşie a poporului român

Adevărata obârşie a poporului român și istoria neamului, este ţinută sub obroc tocmai de cei care ar trebui să fie cei mai îndârjiţi apărători ai adevărului istoric şi identităţii neamului, plătiţi cu „banul văduvei”. Deşi dovezi arheologice şi scrise sunt nenumărate pe teritoriul de azi al României, dar şi primprejur nu sunt pomenite nici măcar la „fapt-divers” prin manualele de istorie.

Câteva date despre „mileniul de întuneric”, dintre secolele III şi XIII, vin în ajutorul celor spuse. Câteva răscoale s’au întins pe toată perioada stăpânirii romane în Dacia.

De ce sunt ele importante în devenirea noastră? Pentru că aceasta este perioada în care ADEPȚII LATRINISMULUI, afirmă că s’a produs romanizarea dacilor, inclusiv a celor din exteriorul provinciei supuse.

Victoria finală a lui Traian din anul 106 d.Hr., când, după cum spune Winston Churcill, Decebal „pe care nu’l putea învinge decât moartea, ce nu pătează onoarea”, încolţit de romani îşi curmă viaţa, pune capăt războiului.

„Capul şi mâna dreaptă i’au fost tăiate şi înfăţişate lui Traian care a dispus să fie trimise imediat la Roma, ca dovadă a desăvârşitei sale victorii. La Roma, capul acestui vajnic erou al antichităţii a fost expus pe una din scările de piatră ce urca pe colina Capitolinului, pe aşa numitele trepte ale Gemoniei”, cum scrie Horia Ursu, în „Traian”, Editura „Albatros”, Bucureşti, 1971, ed.a II-a Ed. „Mirabilis”, Tip. Semne, Bucureşti, 2004, spuse preluate de Valeriu Popovici-Ursu în „Adevărata obârşie a poporului român”, p.51.

Tactica şi metodele pe care le’a utilizat Traian pentru înfrângerea dacilor sunt cele prezentate de Simion Lugojan în Columna lui Decebal, „De bello Dacico”, Ed. de Vest, Timişoara, comentarii Pirtea Maria, Oradea, 2006 şi „Dacii la ei acasă”, Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iaşi, pp. 222-255 – eliminarea elitei, a comandanţilor, sacerdoţilor, medicilor, astronomilor, scribilor, în măsura în care nu au prea putut.

„După imaginea de pe Columnă, spune Valeriu Popovici-Ursu, p.52 din cartea citată, în care un soldat arată lui Traian capul decapitat al unui conducător, rezultă că Traian, a promis premii pentru fiecare comandant ucis. Prin exterminarea elitei se urmărea îngenuncherea poporului învins, ca apoi să’l subjuge şi să’l deposedeze de toate bogăţiile”.
Serbările de la Roma, după înfrângerea temporară a dacilor, nu ar fi avut fastul descris în literatura timpului. Serbările organizate au durat 123 de zile, timp în care convoaiele prădalnice au cărat tezaurul dacilor cu cei 50.000 de daci luaţi sclavi şi gladiatorii pe care aveau să’i vândă sau siliţi să lupte în arenele romane, pentru distracţia gloatei adunate şi satisfăcute.
Străini de istoria noastră „la aniversarea a 1900 de ani de la moartea eroului nostru naţional, Decebal, în 2006, în loc să’i ridicăm o statuie regelui Decebal, i’am ridicat statuie lui Traian, cuceritorul şi distrugătorul spiritualităţii şi civilizaţiei multi-milenare a poporului român!”, scrie indignat şi îndreptăţit Valeriu Popovici-Ursu.

Despre ce au însemnat războaiele cu dacii, este redat conţinutul unui document inedit, niciodată citat ori comentat în toată cultura română până acum, susţine profesorul Popovici, scrisoare a IV-a trimisă de Caius Plinius Cecilius Secundus, cunoscut sub numele de Plinius cel Tânăr – c. 61- c. 113 – conţinută în a VIII-a carte de scrisori, începute probabil din 108 d.Hr., către Caninius, iubitul său fiu (Iordanes, Despre originea şi faptele Geţilor. Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001. Studiu introductiv, autor G. Gheorghe, pag. XVIII-XIX):

„Foarte bine faci să te pregăteşti să scrii despre războiul cu dacii. Căci unde mai găseşti un subiect atât de actual, atât de bogat, atât de vast, în sfârşit atât de plin de poezie şi cu toate că faptele sunt adevărate, atât de fabulos?

Vei vorbi despre schimbarea albiei unor fluvii, despre tabere cocoţate pe munţi prăpăstioşi, despre un rege care, izgonit din domnie, alungat chiar din viaţă, nu’şi pierde deloc nădejdea; şi pe deasupra, despre sărbătorirea a două triumfuri, unul pentru prima oară asupra unui popor până atunci neînfrânt, celălalt – pentru ultima oară.

O singură, dar extremă dificultate, şi anume că este o teribilă cutezanţă să te măsori cu aceste fapte în poezie, chiar pentru talentul tău, care poate atinge totuşi sublimul şi poate să se ridice până la înălţimea celor mai măreţe opere.

O dificultate mai este şi aceea că numele proprii barbare şi sălbatice, în primul rând chiar acela al regelui, nu sunt potrivite cu versurile greceşti”.
Ce rezultă din această scrisoare, referitoare la poemul privitor le faptele puse în discuţie, traducere de Liana Manolache în volumul Opere complete Ed. Univers 1977 ?

„Când Decebal a realizat că nu va mai putea rezista mult la cea mai mare concentrare de forţe a Imperiului Roman din întreaga sa istorie împotriva sa şi’a adunat „Consiliul de stat”, compus din casta sacerdotal-regală a sarabilor, din care proveneau regii şi sarcedoţii geţilor şi le’a cerut să jure că nu vor lăsa răgaz Imperiului Roman până nu’l vor distruge, până nu vor rade Roma de pe faţa pământului”, că altfel nu poate fi înţeleasă fraza lui Plinius – „un rege care, izgonit din domnie, alungat chiar din viaţă, nu’şi pierde deloc nădejdea”, sunt traduse din Anuarele daco-geţilor întocmite de Carlo Troja, publicate de către Neigebaur, care detaliază alte şi alte întâmplări ale timpului.
Că lucrurile chiar aşa au stat, iar nu altfel, spune Valeriu Popovici, că altfel, cine’şi mai formulează speranţe pentru lumea de aici, după moarte, reiese şi din „succesiunea şi înverşunarea” cu care, ani mulţi, geţii liberi, „o parte a strămoşilor românilor de astăzi”, au atacat Imperiul Roman şi au reuşit, până la urmă, retragerea lor!

La anul 134, Amal, fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor, ceea ce înseamnă punerea în aplicare a poruncii lui Decebal, să nu se lase până nu’i vor distruge pe cotropitori. Dealtfel, tot în Anuarele daco-geţilor sunt pomenite şi alte evenimente care îndeamnă la continuarea războaielor daco-geţilor „pentru a smulge romanilor din nou ţara lor bogată în aur, Transilvania şi fertilele Moldova şi Valahia”… Aşa, „daco-geţii sau goţii au zdruncinat jugul roman în Dacia Traiană şi Ermanaric cel Mare, din neamul Amalilor, posedă din nou vechile frontiere până la Dunăre”.

Anul 174, Amal domneşte peste daco-geţi şi este întemeietorul Amalilor, continuă precizările Carlo Troia, deci dinastia Amalilor este de origine daco-getă, ceea ce scrie şi Iordanes în opera sa. Şi accentuiază însuşi profesorul Valeriu Popovici:

„Dacia n’a fost ocupată de goţi, cum este scris în toate manualele de istorie, neexistând nici un cuvânt „german” în limba noastră, aşa zişii goţi erau geţi, de aceeaşi etnie cu noi românii”.
Anul 271 este momentul realizării poruncii lui Decebal, abandonarea Daciei romane de către Aurelian, sub presiunea repetată a celor care ştiau să’şi respecte jurământul dat regelui lor.
Autorul cărţii „Adevărata obârşie a poporului român”, Valeriu D. Popovici-Ursu, evocă în continuare creştini şi personalităţi române care au avut un mare rol, chiar în întreaga Europă, şi pe care istoriografia română actuală încă îi ignoră, pe „cei care au scris întâiul capitol de istorie nu numai literară în cultura scrisă românească”. Ion N. OPREA

În 117 are loc o mare răscoală a geţilor din provincia romană Dacia, susţinuşi de geţii liberi. Luptele au durat toată vara anului 117 fiind adus cel mai crud general roman Marcius Turbo pentru reprimarea răscoalei. Hadrian a fost pe punctul de a renunţa la această provincie şi numai insistenţele prietenilor care i’au amintit de zecile de mii de soldaţi romani morţi pentru cucerirea ţinutului, l’au făcut să nu’şi pună gândul în realitate. Tot în acelaşi an Hadrian distruge podul lui Traian de peste Istru, pentru a împiedica pe dacii de la nordul Dunării să încerce eliberarea fraţilor lor din dreapta fluviului. Toate informaţiile vremurilor de atunci spun fără nici o ezitare că răscoala a fost pusă la cale de geţi şi la ea au participat atât cei din provincia romană Dacia, dar şi cei din nordul şi estul acestui ţinut, adică geţii din imperiul amal care luptau pentru alungarea prădătorilor.

În anii 156 şi 157 geţii liberi îi atacă pe romani de mai multe ori. În anul 167 geţii liberi din imperiul condus de clanul Amal atacă Dacia romană şi ajung pînă în Macedonia şi Grecia lăsând în urmă numai ruine şi cenuşa pîrjolurilor, iar în 170 are loc un nou raid în sudul Dunării.

În anii 245-247, romanii poartă lupte grele la Dunărea de Jos împotriva carpilor, cum mai erau numiţi geţii din Moldova şi Bucovina de azi care doreau să’i alunge din toate teritoriile ce le stăpâneau la nord de fluviu. Ţinuturile Daciei au ajuns adevărate întinderi unde cetele de geţi şi goţi din imperiul amal se arătau tot mai des şi redeveneau adevăraţii stăpâni pe pământurile neamului. 

În martie 248 serbează la Roma cu un fast uimitor, sărbătorirea a 1000 de ani de la înfiinţarea Romei unde sunt invitaţi mai mulţi regi din estul provinciei Dacia, informaţie pe care nu o veţi găsi prin niciun manual de istorie. căci nu se pupă cu teoria stârpirii tuturor războinicilor daci şi romanizarea restului populaţiei. În anul 214 împăratul Caracalla poartă război cu geţii şi goţii la Istru. iar după încheierea păcii îşi face o gardă personală din geţi şi goţi numiţi „leii scitici”. Pentru că a reuşit să încheie pace cu aceşti neostoiţi prădători, împăratul îşi mai adaugă cognomenele de Geticus Maximus şi Quasi Gothicus, adică popoarele care formau noua forţă de temut pentru Roma. Alţi cinci împăraţi romani, după războaiele cu dacii răzvrătiţi şi’au luat titlul aureolat, după obiceiul vremii, de „Carpicus Maximus” şi de „Dacicus Maximus”: în anul 236 Maximinus Thrax (Tracul), care a luat şi titlurile de Germanicus Maximus şi Sarmaticus Maximus, Filip Arabul în anul 247; Decius în anul 249; Galenius în anul 257 şi Aurelian în anul 273.

Se demonstrează astfel că dacii, ca populaţie, erau o prezenţă reală în zonă, chiar şi după încheierea perioadei de stăpânire romană în Dacia. (Ing. Dan Ioan Predoiu, Dacia Magazin, octombrie 2004). La această listă mai adăugăm câteva nume:

Aurelianus Carpicus,
Diocleţian Carpicus Maximus,
Maximinian Carpicus Maximus,
Galerius Carpicus Maximus,
Constantinus Carpicus Maximu,
Constantius Chlorus Carpicus Maximus,
Constantin cel Mare Carpicus Maximus.

Isarca din neamul Amalilor după anul 242 încheie alianţe cu mai multe popoare din imperiul său şi se pregătesc de o mare invazie dar împăratul Filip Arabul (244-249) îi îmbunează cu aur ca să le liniştească zelul belicos. În primii ani ai domniei reuşeşte să’i întoarne din pornirile lor prădalnice pe veniţii de peste Istru şi ia numele de Carpicus pentru că ştia cu cine luptase, cu geţii din estul Carpaţilor care conduceau regatul Amalilor. În 248 carpii regelui Argaithus şi goţii regelui Guntherichus invadează Dobrogea şi distrug Histria. Iordanes în Getica la paragraful 89 spune că geţii şi goţii îşi duceau ,,viaţa, adică pe pământul Sciţiei, la ţărmul Pontului,… Pe când domnea peste romani Filip Arabul…Goţii (geţii), cum se întâmplă, suportând greu că li s’au retras stipendiile, din prieteni au devenit duşmani ai Romei. Căci deşi trăiau retraşi sub regii lor, erau totuşi federaţi ai statului roman şi primeau daruri anuale”.

În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd. În anul 250 regele Ostrogotha distruge oraşul Apulensis – Alba Iulia – şi provincia Dacia nu mai poate fi controlată de romani. Această realitate îl face pe Sextus Rufus (Brev.) să scrie:

„Dacia Gallieno imperatore amissa est – Dacia pe vremea împăratului Galliean (253-268 n.n.) este pierdută”.

După moartea lui Ostrogotha care condusese armiile de duşmani ai romanilor şi prădători după drepturile vremurilor, conducerea armatelor a fost preluată în anul 250 de Kniva, istoricii îl consideră got.



Geți (goții) cu bonete care au demolat definitiv imperiul roman. GOȚII CU BONETE GETICE !!!

Dar el era cunoscut şi sub numele de Canabaud (cana + băut), un nume curat românesc. Iar la dreapta lui se învrednicea Unilt, fiul acestuia pe care istoria l’a uitat. În anii 249-250 neamurile din imperiul amal de la Dunăre şi Marea Neagră în frunte cu geţii şi goţii lui Ostrogotha şi Kniva / Canabaud pornesc o invazie puternică în provinciile romane Moesia şi Tracia transformîndu’le în ruine.

Deşi lipsesc detaliile privind organizarea statală, capitala, viaţa cotidiană, aceste uimitoare informaţii vin să completeze tabloul unei epoci îndepărtate şi ţinute intenţionat la întuneric.
Acum este momentul în care controlul părţii de răsărit a imperiului roman este luat de „uzurpatorul” Regalian, despre care Trebollio Pollio, în Triginta Tyranni, IX, Scriptorea Historiae Augustae scrie:
„Gentis Daciae, Decebalus ipsius ut fertur affinis”, tradus prin „de origine dacică, fiind chair rudă cu însuşi Decebal”, fost comandant al trupelor din Iliria şi care a fost proclamat împărat. Dar despre acest Regalian urmat la conducere de soţia sa Sulpicia Dryantilla.
Istoria a mai consemnat răscoale în anii 138-139, 140, 143 (provocate de „nebunia geţilor”), 156, 157-158 (costobocii din Est), 159 (răscoală a dacilor din nordul provinciei), 167-170, urmate de represaliile din anii 171-172, cele două războaie marcomanice (170-175 şi 178-180). În jurul anului 190 împăratul Commodus reuşeşte să încheie pace cu „barbarii” după zece ani de lupte!
În perioada împăratului Septimus Sever şi a fiului său, probabil şi datorită originii lor trace, adică de acelaşi neam cu geţii, se ajunge la o oarecare stabilitate, nemaifiind consemnate numeroase lupte în Dacia, dar imediat după asasinarea lui Caracalla (217) geții au pustiit provincia în doi ani consecutivi: 217 şi 218. De remarcat că după 250, la Nicopolis şi Philippopolis / Plovdiv, 270 Naysus / Niş sau 271-272 Dobrogea, toate luptele se dau în sudul Dunării, ceea ce arată fără dubii că imperiul pierduse controlul la nordul fluviului.

”Great Ludovisi Sarcophagus” descrie lupta dintre Goți și Romani și care ridică întrebări serioase celor care i’au îngropat pe geți la 106 d.Hr.

GOȚII CU BONETE GETICE !!!
”Great Ludovisi Sarcophagus” descrie lupta dintre Goți și Romani.


Sarcofagul „Marelui” Ludovisi este un sarcofag roman antic, datând din aproximativ 250-260 d.Hr de la un mormânt lângă Porta Tiburtina. De asemenea, este cunoscut sub numele de Sarcofagul Via Tiburtina, deși și alte sarcofage au fost găsite acolo. Este cunoscut pentru intensa reprezentare, compoziție clasică de „zvârcolire și foarte emoționantă”. Romani și goți, și este un exemplu de scene de luptă favorizate în arta romană în timpul crizei din secolul al treilea.

Descoperit în 1621 și numit după primul proprietar, Ludovico Ludovisi, sarcofagul este acum afișat la Altemps Palazzo din Roma, o parte a Muzeului Național al Romei.
Este decorat cu o scena de lupta grandioasă dintre romani si ”barbari”. Scena convulsivă este organizată pe patru niveluri: două mai mici sunt ocupate de ”barbari” călare sau pe jos, rănit, murind sau mort; cei doi soldați mai mari sau cavaleri romani s’au angajat să termine adversarii sau lupta cu restul de dușmani.

Figura centrală a compoziției pe partea din față este un tânăr comandant militar roman călare, presupus a reprezenta persoana decedată (defunctul sarcofagului). Fața lui este senină, iar brațul său se prelungește cu încredere într’un „gest, care este dificil de interpretat, dar pare a fi unul de rămas bun”.

Caracterul este portretizat cu precizie, cu capul bărbos, expresiv și marcat cu o cruce „X” pe frunte (recunoașterea inițierii mitraice), care a permis să se identifice cu unul dintre fiii lui Decius, Hostilianus (sunt cunoscute alte doua portrete cu același semn de inițiere și cu caracteristici fizice similare) care a murit de ciumă în ciuda imaginii de luptă.
Dar ceea ce face toată lucrarea să devină controversată, sunt GEȚII reprezentați în luptă, unii dintre ei purtând bonetele getice binecunoscute. Doi din ei sunt călare , restul sunt pe jos . Modul cum sunt reprezentați barbarii, seamănă izbitor cu alte reprezentări artistice ale geților, cum ar fi și Columna.

Întrebările care se ridică firesc, sunt mai multe:
1, A greșit artistul perioada și locul luptelor dintre romani și ”barbari”? Imposibil, Hostilianus nefiind contemporan cu Traian.
2. ”A făcut confuzie” sculptorul între GOȚI și GEȚI? Cum e posibil să nu cunoști care sunt dușmanii imperiului în secolul III, când insuși fratele defunctului murise în luptele cu GOȚII conduși de Cniva?
3. Evident mai rămâne întrebarea cu implicațiile cele mai adânci: GOȚII sunt GEȚII? În acest caz artistul nu a făcut nicio confuzie, iar ”barbarii” de pe basorelief sunt chiar GEȚI.


duminică, 27 aprilie 2014

Testamentul lui Petru cel Mare

Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.

Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.

Textul Testamentului *)

In numele Prea Sfintei si Nedespartitei Treimi, Noi Petru I, catre toti urmasii nostrii mostenitorii Tronului, Guvernantilor si natiei rusesti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenta si Coroana noastra, luminandu-ne, imi arata mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stapani in viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, ca natiunile Europei au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere. Urmeaza dar, a fi ele subjugate de un popor tanar si nou, cand va ajunge la intregimea cresterii sale  si va capata toata a sa putere ...
Eu am gasit Rusia ca un paraias si o las ca un rau mare. Iar mostenitorii mei o vor face si mai mare, intinsa, hotarata de a face sa rodeasca Europa cea starpita.
Eu le las instructiunile urmatoare pe care le recomanduiesc la a lor luare aminte  ca sa le pazeasca cu statornicie.
A tine natia ruseasca necurmat in stare de razboi, spre a avea pe soldatii ei pururea deprinsi la razboi ... Razboiul sa ajute pacii,  in interesul intinderii Rusiei si a inaintarii ei in inflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la natiile cele invatate ale Europei, Comandiri in vreme de razboi si oameni invatati in vreme de pace, spre a face ca natia ruseasca sa capete foloase de la celelalte natii, fara a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai in apropriere, intereseaza mai cu seama.
A vara vrajba in Polonia, a hrani in ea tulburari necontenite; a castiga cu bani pe cei mai puternici, a avea inrauriri in Dietele lor spre a putea lucra la alegerea  Crailor lor si a-si face partizani in Polonia ... Daca  puterile vecine s-ar impotrivi sa le impace impartind-o cu ele ...
A lua cat s-ar putea mai mult din hotarele Suediei si a sti cum sa se faca ca insasi ea,  Suedia,  sa-i deschida razboi, spre a-i gasi pricina de a o subjuga...  A dezbina Suedia de Danemarca si, cu luare aminte, a hrani rivalitatile lor.
A insotii Printii rusi intotdeauna cu printese din Germania spre a inmultii influenta noastra acolo ... sa se uneasca de la sine  la pricina noastra.
A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are ma mult trebuinta de NOI ... a schimba cheresteaua noastra si alte produse cu aurul ei si a face ca negustorii si matrozii ei sa-i deprinda pe cei ai natiei noastre spre navigatie si comert.
A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre.
A se apropia cat mai mult de Constantinopole si de India, ca acel ce va stapani acolo, va fi adevaratul stapanitor al lumii ... A strabate pana la golful Persic, a restatornicii de se poate comertul cel din vechime al Orientului si a se intinde pana in India care este magazia lumii...
A cauta si a castiga alianta Austriei ... a o sprijinii in zadarnicele ei inchipuiri de a stapani Germania... iar prin taina a intarata dusmania  Printilor Germaniei impotriva ei...
A face de a se interesa curtea Austriei ca sa izgoneasca pe Turci din Europa si a nimicii pretentiile ei cand vom subjuga Constantinopole...
A face pe toti grecii dezbinati ce sunt imprastiati in Ungaria, Polonia si alte tari, sa se lipseasca de ele si a se reface sprijinul lor si a intermedia o asociatie  universala; acestia vor fi tot atatia prieteni pe care Rusia ii va avea in statul fiecarui dusman al ei.
Dupa ce Suedia se va dezmembra, Persia  se va birui, Polonia se va subjuga si Turcia se va supune ... a propune foarte tainic la curtea Frantei, apoi la cea a Austriei, de a impartii cu ele imperia lumii, magulindu-se ambitia si iubirea lor de sine... Rusia sa se ajute cu ele pentru a le desfiinta  pe urma ...
Daca amandoua aceste curti vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie sa se stie cum sa imparta intre ele galceava si a le face sa se slabeasca una pe alta ... Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotarator, va navali asupra Germaniei, pornind totodata cu doua flote mari ce vor napadi Franta. Aceste doua tari biruindu-se, celelalte parti ale Europei vor trece lesne  si fara impotrivire sub jugul Rusiei.

Recurs la istorie

Ideile Testamentului lui Petru cel Mare le regasim in politica externa a Rusiei de-a lungul secolelor XVIII-XX precum si la inceputul mileniului 2.

Devenita mare putere europeana in urma victoriei  lui Petru la Poltava (1709) asupra lui Carol XII al Suediei, Rusia nu a incetat niciodata sa urmareasca obiectivul expansiunii sale spre Vest si Sud-Vest, tintind in mod special Europa Centrala, Constantinopolul si tarmurile Marii Adriatice.

Nenumaratele razboaie impotriva Imperiului Otoman, aflat in decadere,  au avut drept efect cresterea treptata a influentei rusesti in tarile Romane si Peninsula Balcanica. In urma razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, turcii cedeaza rusilor Basarabia, dupa negocierile conduse din partea rusa de generalul Kutuzov. Rusii cerusera anexarea intregii Moldove si numai vestea iminentei razboiului cu Napoleon il face pe tarul  Alexandru I sa-l recheme urgent  pe Kutuzov la Moscova, Rusia multumindu-se doar cu anexarea Basarabiei.

Dupa un nou razboi ruso-turc (1821-1829), incheiat cu pacea de la Adrianopol, Grecia devine independenta, Serbia isi dobandeste autonomia iar Tarile Romane intra sub protectorat rusesc, administrarea lor facandu-se conform Regulamentului Organic.

Amenintat de expansiunea ruseasca spre Balcani si Dardanele, echilibrul european mult dorit de puterile occidentale, este pe cale sa se deregleze. Franta, Anglia si Piemontul alaturi de Turcia reusesc, in urma razboiului Crimeei (1854-1856), sa stavileasca un timp expansionismul rusesc. Pacea de la Paris (1856) a consfintit redobandirea de catre  Moldova a trei judete din sudul Basarabiei, Rusia pierzand astfel, pentru scurt timp, controlul gurilor Dunarii.

In anul 1877, rusii declanseaza un nou razboi impotriva Imperiului Otoman. Profitand de aspiratiile spre independenta a Principatelor Unite, trupele rusesti obtin dreptul de a trece pe teritoriul romanesc, spre Dunare. Sub comanda Principelui Carol, trupele rusesti si romanesti obtin victoria asupra turcilor.

Invingatori, rusii uita repede de aportul decisiv al armatei romane in obtinerea victoriei si isi pastreaza trupele in Principate, ca ocupanti, chiar dupa terminarea completa a ostilitatilor. A fost necesara interventia Cancelarului Germaniei Bismark pentru a-i obliga pe rusi sa paraseasca Romania dupa ce pricinuisera tarii mari pagube. Rusii ar fi vrut sa se indrepte spre Dardanele, dar prezenta unei puternice flote britanice in zona i-a facut sa se razgandeasca.

Congresul de la Berlin (1879), punand capat razboiului ruso-romano-turc, a consfintit independenta Romaniei si, drept "recompensa" pentru aportul la infrangerea turcilor, se  rapeste din nou tarii cele trei judete din sudul Basarabiei pe care le iau rusii.

Infrangerea suferita in razboiul ruso-japonez din anul 1905 precum si revolutia antitarista din acelasi an opresc pentru un timp expansiunea ruseasca din Europa, iar insuccesele militare din timpul primului razboi mondial si declansarea revolutiei bolsevice in 1917 par a schimba politica Rusiei, guvernele comuniste , instalate la putere prin forta si teroare, fiind preocupate temporar de mentinerea puterii sovietice, extrem de subreda  cativa ani. In perioada 1917-1940, sub dictatura partidului comunist condus de Lenin, apoi de Stalin, au loc cumplite crime de masa, milioane de oameni fiind ucisi de represiunea impotriva celor ce se opuneau politicii partidului precum si de foametea care se instalase in intreaga Rusie. Asa numita politica leninista de autodeterminare a nationalitatilor s-a dovedit a fi o vorba goala, imperialismul rus continuand sa se manifeste impotriva unora din republicile sovietice ce se doreau independente, puterea de la Moscova mentinandu-le cu forta in cadrul Uniunii. Nici alipirea Basarabiei la patria muma Romania (1918) nu este recunoscuta si a fost necesara interventia eroica a trupelor romanesti pentru alungarea bandelor bolsevice ce invadasera provincia romaneasca.

In august 1939, sinistrul pact Molotov-Ribentrop a dat frau liber atat expansionismului hitlerist cat si celui sovietic, Germania si Uniunea Sovietica atacand Polonia si impartind-o (asa cum s-a mai intamplat de trei ori in secolul al XVIII-lea). La scurt timp dupa aceea, in noiembrie 1939, sovieticii ataca Finlanda si cu toata rezistenta eroica a finlandezilor le impun sa cedeze doua provincii din vecinatatea frontierei comune (martie 1940).In iunie 1940, vine randul Romaniei, careia sovieticii ii adresasera un ultimatum pentru cedarea Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta. Coplesita de amenintari, inconjurata numai de neprieteni si abandonata de marile puteri occidentale, tara noastra cedeaza cele trei teritorii romanesti. Tot in vara anului 1940, sovieticii ocupa Tarile Baltice, Expansiunea ruseasca, intrerupta un timp, reincepuse.

Atacand Uniunea Sovietica, in iunie 1941, nemtii au mizat pe un succes rapid, similar cu cel obtinut prin "blitz-krieg" in Polonia si Franta. N-a fost asa si, in realitate, s-a repetat aventura nefericita a lui Napoleon din 1812, iar la capatul unui razboi care a durat 4 ani si a secerat milioane de vieti de ambele parti, Germania a fost zdrobita. Incontestabil,  in obtinerea victoriei, a contat foarte mult ajutorul masiv in echipament de razboi, acodrat de americani, deschiderea frontului din Italia (1943) si Franta(1944) precum si bombardamentele nimicitoare efectuate de aliati asupra oraselor germane. Din nefericire, Romania a participat la razboiul inpotriva URSS, la inceput pentru a elibera Basarabia rapita in 1940, iar apoi, conform logicii implacabile a razboiului, pe campiile nesfarsite ale Rusiei, pana la Stalingrad, dar a intors armele impotriva Germaniei in august 1944. Castigarea razboiului alaturi de aliati, a constituit un excelent prilej pentru rusi de a trece la infaptuirea visului lui Petru cel Mare. si nu au ratat acest prilej. Nerespectand obligatiile luate fata de aliatii occidentali, in 1944-1945 trupele sovietice reanexeaza tarile Baltice, ocupand de asemenea Polonia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Austria pana dincolo de Viena precum si o mare parte din Germania. In toate aceste tari, exceptand Austria, sunt instalate regimuri comuniste obediente fata de Moscova. Nicicand, Testamentul lui Petru cel Mare nu fusese mai aproape de realizare...

In fata expansiunii sovietice, statele occidentale reactioneaza formand Alianta Nord-Atlantica (1949), in scopul de a proteja lumea libera de pericolul comunismului imperialist rusesc. Europa e impartita in doua prin teribila "cortina de fier" sovietica, iar in spatele ei, popoarele subjugate de dictatura comunista, inclusiv cele din URSS, platesc un pret inspaimantator pentru realizarea visului lui Petru cel Mare: milioane de oameni sunt ucisi pentru opozitie anticomunista reala sau imaginara, iar saracia, mizeria, propaganda terifianta otravesc viata celor din "lagarul socialist". Influenta internationala a acestuia sporeste necontenit cuprinzand, dupa 1948, imensa China iar, dupa 1950, tari din America Latina, Africa, Orientul Apropiat si Indepartat.

Numai formidabilul efort politic si militar al lumii libere, condusa de SUA, a putut opri realizarea punctului 13  din Testamentul lui Petru; "Imperia lumii".

Proiectul nebunesc al desfranatului tar avea insa o slabiciune fundamentala pe care nici el si nici urmasii sai nu o luasera in calcul; imposibilitatea de a tine, pentru foarte mult timp, in chinga unei terori dementiale, sute de milioane de oameni. Dupa mai bine de 40 de ani de dictatura feroce, in care capeteniile comuniste au angajat cea mai mare parte a efortului Rusiei si tarilor satelite spre inarmare, spionaj, terorism intern si extern, diabolicul mecanism al expansiunii mondiale s-a gripat iar,  dupa 1989, imperiul a inceput sa se dezintegreze. Doua mari personalitati au contribuit in mod decisiv, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, la renuntarea treptata a expansionismului rusesc; Mihail Gorbaciov – liderul partidului comunist al URSS si Ronald Regan – presedintele SUA. Primul a inteles ca Rusia a pierdut cursa inarmarilor si competitia economica cu occidentul si a orientat conducerea comunista spre democratizare si transparenta, acceptand totodata iesirea de sub tutela sovietica a tarilor satelite Moscovei.

Cel de-al doilea a desavarsit capacitatea militara a Statelor Unite, negociind cu URSS de pe pozitii de forta dar si cu o exceptionala abilitate. Prabusirea "cortinei de fier" din Europa a dus la sfarsitul razboiului rece care a marcat istoria lumii timp de aproape 50 de ani si, in pofida multor conflicte si amenintari locale care existau inca, se parea ca omenirea va intra intr-un proces de pacificare si normalizare a relatiilor dintre marile puteri. Destramarea Uniunii Sovietice in anul 1991, urmata de desprinderea de Rusia a Ucrainei , Belarusiei, Republicii Moldova, Tarilor Baltice, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Uzbekistanului si Turkmenistanului a insemnat falimentul politicii de expansiune a Rusiei, inceputa sub Petru cel Mare si continuata aproape fara incetare timp de mai bine de doua secole si jumatate.  Diminuata teritorial, dar eliberata de povara cursei inarmarilor si avand in Siberia un imens teritoriu  cu uriase resurse naturale neexploatate, Rusia ar fi putut sa se indrepte – pentru prima oara in istoria ei – spre construirea unei civilizatii moderne si a unei societati libere si democratice. Se parea ca presedintele Eltan, artizanul desfiintarii comunismului in Rusia, va angaja tara pe un drum nou, pasnic, renuntand la visurile nebunesti ale lui Petru I. N-a fost insa sa fie asa ! Urmasul lui Eltan, Vladimir Putin a reintors treptat roata istoriei si, in 8 ani de mandat, a readus Rusia acolo unde se afla inainte de Mihail Gorbaciov. Politica autoritara, dispret fata de libertatile cetatenesti, o noua politica de inarmare masiva, ostilitate fata de Statele Unite si aliatii sai, sprijinirea terorismului international – noul mare pericol al omenirii – toate acestea fac din Rusia anului 2007 o amenintare pentru pacea lumii. Amenintarea este cu atat mai mare, cu cat Putin are sprijinul efectiv al majoritatii populatiei. Morbul grandorii si al cuceririi lumii, semanat in constiinta natiunii ruse de catre Petru cel Mare, se dovedeste a fi, peste veacuri, insidios si persistent!

Rusia si Romania

De-a lungul ultimelor trei secole, tarile Romane au stat in calea expansiunii rusesti spre Balcani si Marea Adriatica. Nenumaratele razboaie purtate de Rusia cu turcii au avut si scopul de a stapanii sau chiar a anexa aceste tari, rapirea Basarabiei in 1812, 1878, 1940 si 1944 reprezentand doar un pas in realizarea acestui scop.

Regimul comunist instalat prin forta si teroare in Romania in anul 1945 a insemnat inrobirea economica si politica a tarii noastre si putin a lipsit ca ea sa fie efectiv anexata Uniunii Sovietice.

Nenorocirile aduse de rusi in Romania, jaful criminal, genocidul economic si cultural, sutele de mii de oameni aruncati in temnite si ucisi din ordinul Moscovei ne arata adevarata fata a politicii rusesti fata de tara noastra.

Dupa 1991, in conditiile destramarii Uniunii Sovietice si proclamarii independentei Republicii Moldova , rusii au incurajat regimul separatist de la Tiraspol, mentinand pe teritoriul ei armata a 14-a, ca un instrument de intimidare si amenintare impotriva guvernului de la Chisinau si a Romaniei. Ucraina, fosta componenta a Rusiei si a URSS, manifesta si ea tendinte neamicale fata de Romania prin construirea abuziva a canalului Bastroe ce ameninta flora, fauna si navigatia normala in zona Deltei Dunarii, iar exploatarea ilegala a hidrocarburilor din platoul continental al Insulei serpilor aduce grave prejudicii tarii noastre. Nu e un secret pentru nimeni ca rusii si ucrainienii (tot un fel de rusi) privesc cu dispret si ostilitate mandria noastra de urmasi ai Romei. Pentru Voronin – omul de la Chisinau al Moscovei – in Basarabia nu se vorbeste romaneste ci "moldoveneste" adica o limba slava, pe un teritoriu slav, prelungire a marii Rusii.

Exista opinii, recent publicate in presa noastra, privind necesitatea corectarii "erorilor" de dupa 1990 a politicii Romaniei fata de Rusia. Dupa parerea unor fosti diplomati, aceste "erori" constau in nevalorificarea posibilitatilor de a colabora amical cu marele vecin de la rasarit, a carui prietenie ar fi benefica tarii noastre, pe plan economic, politic si cultural. Fara indoiala ca orice actiune care poate duce la imbunatatirea relatiilor romano-ruse este salutara. Dar umbra lui Petru cel Mare si a Testamentului sau ne obliga sa fim prudenti si realisti. Recenta criza a relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, cu consecinte dureroase in primul rand pentru fratii nostri de peste Prut, este fara indoiala comandata de la Moscova. Asa cum, la punctul 3 al Testamentului sau, Petru cel Mare ii invata pe urmasii sai sa se amestece "in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai aproape, intereseaza mai cu seama". Iar Moldova, din nefericire, e foarte aproape de Rusia ... si, in calea ei ...


Bibliografie

George Catisanu: "Putin si mostenirea Testamentului lui Petru cel Mare", w.w.w. jurnalul.ro/forum/lofiversion/index.php/1842.html.

Roman L.: "Testamentul lui Petru cel Mare", Editura Tipografia Buciumului, Iasi, 1892

* ) Am pastrat, pe cat a fost posibil, textul aparut la Iasi in 1892 si reprodus pe internet de George Cautisanu, aparand doar unele prescurtari care nu modifica sensul

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Bucureștii in vâltoarea primului război mondial

de Corneliu Danes

CAPITOLUL AL DOILEA

“NU UITATI ! SUNTEM INVIGATORI”

1.       Primele 24 de ore ale cupatiei

Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea. Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au  lipit geană de geană,deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare. Personalul militar  al Arsenalului retrăgându-se printre ultimii a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.
Odată cu ivirea zorilor , toată suflarea capitalei era în picioare. Putini au fost cei care au indraznit sa iasă din casa. Cei care totusi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.
Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demna. Calea Victoriei a fost presărata din timp in timp cu nisip proaspăt si, din loc în loc au fost postați jandarmi pedestri si sergenți de oraș în mare ținută.
La Calea Rahovei pe unde se bănuia ca ar putea intra primii soldati inamici Emil Petrescu, primarul Capitalei, însoțit de ambasadorul SUA Wopican si de ambasadorul Olandei, Vredenburg, a plecat in dimineața acelei nefericite zile de 23 noiembrie 1916 in spre Bragadiru si după circa 6 Km ne întâlnind pe nimeni s-a întors.
Pe la ora prânzului sergenții de oraș au fost retrași de pe străzi, pentru ca nu se aflase încă nici cand vor intra nemții, în București, si nici pe unde. Totuși dupa ora 12 o delegație de 6 ofițeri germani apartinand armatei a IX-a de sug comanda generalului von Falkenhayn , condusa de nepotul împăratului celui de-al II-lea Reich printul Schaumburg-Lippe, fost atașat militar al legației germane in Romania venind dinspre nord, si-a oprit automobilul la Primăria Capitalei, cerând semnarea capitularii Bucureștilor.  Emil Petrescu va semna „Declarația de capitulare in fata inamicului” act pe care l-au iscălit si ofițerii germani garantând in felul acesta „Averea si cinstea cetățenilor”
La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului aproximativ 300 de soldați germani si-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare. La ora 14:30 un sublocotenent si 10 soldați au ocupat Prefectura Capitalei, subofițerul cerând sa i se înmâneze un „Protocol” prin care sa se ateste ca el este primul soldat german care a intrat in „cetatea București”
Apariția pe străzile orașului a patrulelor germane a surprins pe multi bucureșteni unii nu si-au putut reveni din uluială și durere cazând la pat, alții au plâns de-a binelea si nu a fost roman căruia sa nu i se fi scăldat ochii în lacrimi. Pana si natura se înnegurase si se mohorâse mai tare ca deobicei: ”Norii negri ocupau cerul. Timpul era umed. O bura de ploaie venise ca sa isi răspândească plânsul”
La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in Capitala României escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.
El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara suprema in calitate de Sef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) . A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități romane ramase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației. Al.Tzigara-Samurcas care reprezenta Casa regala si domeniile coroanei, i-a oferit ca locuință reședința regala dar acesta a refuzat,  preferând casa Neitani din strada Valter Maracineanu.
Din primele ore suita lui Mackensen a început sa actioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București in zilele următoare rații de alimente si încartiruire. Colonelul de intendenta Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei. El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile romane pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, cate o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untura, „si cate altele” In caz contrar, amenința generalul, primarul orasului va fi executat in primele 24 de ore. La auzul amenințării Emil Petrescu a replicat:  „O viata am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.” Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, presedintele crucii rosii romane,  a fost apostrofat de către acelasi general,  Nu uitati ca noi suntem învingători si ati făcut sa curgă mult sange german.
Totodata orasul a fost supus la o dare de un miliard de lei care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de mimioane vazandu-se imposibilitatea de a fi platita.
Prima noapte a ocupației trecu.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de arma fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida si mai mult populația. Locuitorii erau timorati din orice si de orice: De huruitul căruțelor militare pe pavajul strazilor, de claxoanele mașinilor, de strigatele soldaților, dar mai ales de porțile trântite si de pașii grei ai militarilor care veneau sa ceara adăpost pentru o noapte.
A doua zi a avut loc defilarea trupelor inamice cu toate armele și bagajele, cu furgoane, cu tot ceea ce o armata poarta cu dansa într-un razboi.
Au defilat pe Calea Victoriei, prin fața feldmareșalului Mackensen si a statului sau major, trupe germane, austro-ungare, turcești si bulgare. „In aceste zile dureroase la 23, 24 si 25 noiembrie am avut în față spectacolul cel mai întristător. 
Am văzut multe zeci de mii de oameni ieșiți in strada, aclamând pe soldații care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sangera.
Am văzut în aceste zile ca și în multe zile următoare, câți dușmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător și câte lifte neindurate împotriva neamului nostru hrănim si îmbogățim... întreaga streinime este pe străzi fluturând batistele, aruncând flori si împărțind țigări. Femeile sunt in fruntea acestor demonstraţiuni.
Noua parți din zece sunt femeiești, germane, austriece, ungare poarta in gentuțe țigarete, de câte ori trece o unitate ele ies din rând si împart țigările. Uralele nu mai contenesc. Ore întregi mâinile lor flutura batiste albe. 
Romania a dispărut azi, Bucureștiul este al lor. Atâta îndrăzneala că victoria austro-ungara este definitiva si aceasta purtare nedemna, trebuie spusă si încredințată scrisului istoric care va rămâne pentru ca Romania să  cunoască pentru totdeauna sufletul dușmănos al unora din neamurile străine pe care le adăpostește... „Dar poporul roman este iertator.”

2.       Un Crăciun cum nu a mai fost

In prima luna de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupatie al inamicului: Sute si mii de convoaie de care, furgoane, carute, trec zii si noapte. Sunt pline cu trofeele pe care le aduna in marsul lor victorios. Tronuri țărănești, velințe, cufere pretioase,  scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plapumi sărăcăcioase, portrete in ulei, plapumi de atlas peste care zac porci vii sau tăiați, gaini, rate, urmate de cirezi intregi de oi, vaci elvetiene, cai etc.
Trupele inamice carand dupa ele prada adunata de prin satele si orașele romanești prin care au  trecut , ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri si siluiri terorizand Capitala. Se inaugura astfel o perioada lunga in care bucurestenii  aveau sa suporte pe langa o nemiloasa si apasatoare exploatare economica,  si un regim de teroare, persecutii si umilinte greu de inteles si  de explicat. In oras soldatii inamici, individuali sau in grupuri rechizitionau de prin pravalii (inclusiv farmacii si drogherii) tot ce le placea: se fura pe o strada mai ales ceasornicele sunt smulse cu forta de bulgari,  gainile si porcii sunt predilectia germanilor. Autoritățile germane de ocupație nu intervin decat intr-o masura foarte mica, si doar pentru a-i tempera pe bulgari
Care adeseori torturează pentru a intra in posesia bunurilor ce le doresc considerand ca acest lucru reprezinta dreptul de prada al soldatului asupra tertoriului ocupat.
Cand la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat in Bucuresti in calitate de guvernator militar al României ocupate, multi cetateni au crezut ca situatia va intra pe un fagas cat de cat normal, ca nu mai sunt lăsați la discreția oricarui soldat. Nici nu banuiau ca abia acum incepe adevaratul jaf, jaful organizat oficial, in locul jafului individual.
Dar in Bucuresti, ordinea germana, severa, riguroasa, exacta, lacoma- adica jaful organizat isi incepe activitatea dupa 1 ianuarie 1917 stil nou. Pana atunci ocupanții au continuat sa goleasca seifurile bancilor, ale negustorilor, rafturile magazinelor si pivnițele restaurantelor, camarile caselor particulare, si vitrinele magazinelor de pe principalele artere ale Capitalei, pe care, in primele zile le privisera muti de uimire deoarece erau pline cu „lucruri care de mult au fost confiscate din Germania”
De fapt insusi guvernatorul general Tulff s-a numarat printre jefuitorii orasului Bucuresti. Stabilindu-si locuinta in Palatul Sutu si neplacandu-i mobila a cerut ca imediat sa fie schimbata cu alta in valoare de 80.000 lei pe care nu a platit-o niciodata. Nu a platit nici marfurile comparate de la magazinul Albina in valoare de 5.000 lei constand din alese cusaturi romanesti pe care le-a facut cadou imparatului Germaniei.
In timp ce-si insuseau bunurile jefuitorii se mirau ca dupa atata stoarcere depozitele orasului mai aveai inca marfuri din abundenta. Dar cat s-a jefuit din avutul locuitorilor nu se poate estima nici cu aproxmatie. Se stie in schimb cat necaz a pricinuit cetatenilor incartiruirea trupelor germane. Zilnic soldatii la periferie si ofiterii in centrul orasului umblau din casa in casa alegandu-si si instalandu-se dupa bunul plac. Casele goale nu le plac, voiesc pe cele locuite si din toate odaile intotdeauna voiesc pe cea a stapanilor. Defapt se intindeau in toata casa incat locatarii oricat de numerosi ar fi fost se inghesuiau in una sau doua camere. Aveau tot odata pretentia sa li se faca tot menajul de catre gazde. La plecare luau din lucruri si leexpediau in Germania familiilor lor. Cei care au locuit in casele parasite ale refugiatilor, dupa ce l-au jefuit au distrus si ce mai ramasese, mobilier, podele, tot. In casa lui Take Ionescu ofiterii germani incartiruiti au pus pe foc dulapurile si biblioteca. In școlile transformate in adaposturi pentru soldati nu a mai ramas banca, catedra, tabla,  dulap totul s-a ars.
Lucrurile nu s-au indreptat cu nimic in lunile ce au urmat. Locuitorii Capitalei au trebuit sa suporte nu numai  in anul 1917 încartiruirea a aproximativ 53.000 de ofițeri ai armatelor de ocupație din care 43.000 au locuit in hoteluri si 10.000 in case particulare. La aceste cifre trebuie neapărat adăugat si numarul foarte mare dar imposibil de stabilit al funcționarilor civili (in special femei) veniți din tarile inamice pentru a lucra in administrația de ocupație. Si cu câte pretenții...Baie ! unde nu e se instalează luxos in contul primariei, tablori de pictori buni,  e o goana dupa ele pentru ca după fiecare incartiruire dispar, scoarte si covoare chiar si la cazarme. Tuturor ofiterilor trebuia sa li se asigure un apartament, doar pentru generali o casa întreagă.
Iar toți aceștia jefuiau in folosul personal fara nicio jena, macar ca toti pretindeau ca erau foni. Asa a procedat si colonelul doctor Franke, reputat profesor universitar din Berlin, care a locuit in casa abandonata a profesoruluiu doctor Slatineanu, refugiat in Moldova, din care si-a insusit numeroase bunuri de valoare. Printre obiectele expediate in germania, familiei sale, s-au aflat si vase mari de arta Galle si Daume, pe care profesorul universitar berlinez le umpluse cu untura si unt topit ca sa nu călătorească goale.
Au fost rechiziționate pentru armata de ocupație principalele cluburi si restaurante ale Bucureștiului, vestite in toată Europa pentru eleganta si rafinamentul lor, Casa Capsa a fost cedata bulgarilor la cererea expresa a lor devenind Casa soldaților si ofițerilor de unde au jefuit mărfuri de milioane de lei. Tot lor le-a fost cedat si localul Clubului Partidului National Liberal pe care l-au transformat in cazinou. Cafeneaua „Imperial” a devenit Restaurant zur Traube si era frecventat de ofiteri ai armatei austro ungare. Pentru nemți in afara de Athenee Palace, transformat in local destinat ofiterilor de stat major si comandament, au  mai fost rechizitionate Hotel de France  devenit In zum deutschen Kronpriz , Caffe de Paris a ajuns Kaisser Palast, Brasserie de la Paix transformata in Freidens Kafee si inca multe altele. Unele cluburi ca Jokeu, Tinerimea, Automobilul, Sportiv, Agricol, Rezervisti, Pensionari, Comercial etc. Au fost transformate in Soldatenheim, unde gradele inferioare din armatele germana, austro-ungara, bulgara si turca luau masa, audiau muzica sau faceau sport.



vineri, 18 aprilie 2014

ISTORIA ROMÂNILOR, CRONOLOGIE: 2.000.000 I.E.N. - 1400 E.N !!!

ISTORIA ROMÂNILOR ÎN DATE

(cronologie anii 2.000.000 i.Chr. – 1.400 d.Chr)

Înaintea erei noastre:

2 000 000 – 1 800 000 Bugiuleşti.
Apariţia primilor hominizi de tip Australopithecus. Descoperirea resturilor fosile s-a făcut în localitatea Bugiuleşti, din judeţul Vâlcea.

1 000 000 – 10 000 Paleoliticul
1 000 000 – 100 000 Paleoliticul inferior.
Popularea teritoriului României de către cete de hominizi purtători ai culturii uneltelor de prund. Dovezi arheologice descoperite la Valea Dârjovului (Muntenia), Valea Lupului şi Ripiceni (Moldova), Căpuşul Mic (Transilvania).

100 000 – 40 000 Paleoliticul mijlociu
Dezvoltarea culturii musteriene este atestată pe întreg teritoriul ţării: la Mitoc (Moldova), Baia de Fier (Oltenia), în peşterile din Dobrogea sau în Transilvania. La Ohaba Ponor, în Transilvania, s-au descoperit primele urme osteologice fosile ale omului din paleolitic – falangele unui exemplar aparţinând omului de Neanderthal.

40 000 – 10 000 Paleoliticul superior
Folosirea peşterilor ca locuinţe şi amenajarea zonelor de locuit pe terase a lui Homo sapiens fossilis, sunt atestate prin descoperirile făcute la Baia de Fier, Cheia, Malu Roşu – Giurgiu, “la Adam” în Dobrogea.
În Peştera cu Oase din Anina (Banat) s-a descoperit o mandibulă veche de homo sapiens, fiind datată cu o vechime de 40.000 de ani. Este prima dovadă de existenţă a “omului european”, numit prin literatura de specialitate “Ion de la Anina”.
Remarcabil este faptul că tot în aceeaşi pesteră s-a mai descoperit şi un craniu aproape întreg de homo sapiens (“Vasile”), dar mai tânăr cu 14.000 de ani decât “Ion”.

10 000 – 5 500 Mezoliticul
Oamenii timpului se foloseau de unelte din cuarţ şi silex, din os şi din corn de cerb. Săpăligile din corn erau folosite la scoaterea rădăcinilor şi tuberculilor comestibili din solurile nisipoase, preferate de purtătorii acestei culturi. Analizele palinologice par a evidenţia chiar un început de cultivare  intenţionată a plantelor, demonstrabil prin creşterea în diametru a micilor grăunţe de polen provenind de la plantele de tip cerealier, aflate într-o stare semisălbatică. Este atestată domesticirea câinelui. Totuşi, în lipsa dovezilor directe privind cultivarea cerealelor (grăunţe carbonizate fosilizate de cereale) şi a celor privind domesticirea unor specii producătoare de hrană, aşezările culturii Schela Cladovei aparţin mezoliticului.

5 500 – 2 500 Neoliticul
5 500 – 3 500 Neoliticul vechi
Cetele din spaţiul carpato-dunărean încep să se organizeze în triburi şi trec la modul de viaţă neolitic clasic: cultivarea plantelor cerealiere (grâul, orzul, meiul, etc) şi a creşterii animalelor (oaia, capra, porcul, boul). Culturi reprezentative: Starcevo–Criş (Oltenia, Muntenia, Transilvania), Vînca – Turdaş (sud – vestul ţării şi Oltenia), cultura ceramicii lineare (nord - vestul ţării şi Moldova).

c. 5300-4800 In localitatea Sântana (jud.Arad) este atestată una din cele mai mari aşezari (cetate de pamant)  a neoliticului, localitatea fiind denumită si “Troia României”. În mormintele descoperite s-a gasit şi un schelet uman vechi de 5.500 de ani.

3 500 – 3 000 Neoliticul mijlociu
Înflorirea artei primitive de o rară originalitate. Culturi reprezentative: Dudeşti (Muntenia), Vădastra (Oltenia), Boian (în spaţiul dintre Carpaţi şi Balcani), Petreşti (Transilvania şi Moldova), Hamangia (Dobrogea).

3 000 – 2 500 Neoliticul târziu
Trecerea la o agricultură primitivă. Răspândirea uneltelor de cupru. Epoca ceramicii pictate. Apariţia premiselor organizării gentilice patriarhale. Culturi reprezentative: Cucuteni (Moldova), Gumelniţa (Muntenia, Moldova de sud-est), Sălcuţa (Oltenia), Petreşti (estul Transilvaniei), Tisa (vestul Transilvaniei).

2 500 – 1 800 Perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca Bronzului
Apariţia primelor obiecte din bronz şi argint. Utilizarea în muncile agricole a calului şi a carului. Culturi reprezentative: Coţofeni (Oltenia, Banat, Transilvania), Cernavodă (Dobrogea, Muntenia), Horodiştea – Folteşti (Moldova şi Muntenia răsăriteană).

2 000 – 1 950 Marea migraţie a triburilor greceşti: ionienii. Aceştia se deplasează din stepele pontice, care mărginesc coastele de nord-est ale Mării Negre, tranzitează teritoriul ţării noastre şi se stabiliesc în actuala Bulgarie şi Grecia.

1 800 – 800 Epoca Bronzului
1 800 – 1 600 Epoca timpurie a bronzului
Începutul destrămări orânduirii comunei primitive. Culturi reprezentative: Cernavodă (Dobrogea) şi Glina (Muntenia, Oltenia şi sud-estul Transilvaniei).

1 600 – 1 300 Epoca mijlocie a bronzului
Răspândirea metalurgiei bronzului în aria carpato-dunăreană, pe baza valorificării minereurilor de cupru din Transilvania, Oltenia şi Dobrogea. Culturi reprezentative: Tei (Muntenia), Verbicioara şi Gârla Mare (sud-estul României), Pecica (Banat), Monteoru (Muntenia de nord-est şi Moldova centrală), Costişa (nordul Munteniei), Wietenberg (în interiorul arcului carpatic),  Periam – Pecica (zona Mureşului) , Otomani (nord-vestul Ţării) si Lapus (Maramures)

c. 1580   Marea invazie aheeană, alt trib grecesc; urmează acelaşi traseu şi se suprapun peste triburile ioniene.

c. 1500   In localitatea Cornesti (jud.Timiş) se pun bazele celei mai mari fortificaţii din Europa. Fortăreaţa este structurată pe 3 centuri inconjurătoare ocupand peste 900 de hectare de teren. Se pare că fortareaţa ar fi avut si a patra centura cea ce ar duce la o suprafaţă de teren ocupată de 1722 de hectare. Fortăreaţa avea rol de aparare impotriva invaziilor triburilor grecesti.

1 300 – 800 Epoca târzie  a bronzului
Perioadă de tranziţie spre epoca fierului. Culturi reprezentative: Cernavodă, Babadag,  Balta Verde.

c. 1000    Marea invazie doriană, alt trib grecesc; urmează acelaşi traseu şi se suprapun peste triburile ioniene şi aheene.

800 – 450 (300)  Prima epocă a fierului
Începuturile metalurgiei fierului pe teritoriul României. În această perioadă are loc delimitarea ariilor lingvistice, etnice şi culturale. Începutul epocii fierului duce la o accentuare a caracterului războinic al popoarelor.

800 – 600  Hallstattul mijlociu
Odată cu exploatarea zăcămintelor de minereu de fier apar primele centre metalurgice. Se trece de la viaţa simplă agro-pastorală la una mai complexă: se dezvoltă şi meşteşugăritul

657/6        Data tradiţională a întemeierii, pe malul golfului Sinoe, a primei colonii greceşti
                 Istros (Histria).

600 – 450 (300)  Hallstattul final şi perioada de tranziţie la a doua epocă a fierului –
                           Latene
Perioadă de avânt a “industriei” metalurgice, axată în special pe unelte de lucru şi arme. Apariţia roţii olarului. În izvoarele scrise greceşti apar primele  menţiuni despre geto-daci, ramura nordică a tracilor. Începe dezvoltarea aşezărilor de la Piscul Crăşani, Tinosul, Zimnicea, Poiana, s.a.

cca.590 – 550   Herodot si Diogenes Laertius pomenesc despre existenţa unui învăţat get/scit pe nume Anacharsis , prieten cu Solon, reformatorul statului grec

530            Anul întemeierii legendare a orasului Tomis, de catre regina Tomirys a massageţilor in urma victoriei asupra lui Cirus cel Mare (576-529 i.Chr.)


514          Prima menţiune despre daco-geţi, “cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”,  făcută de către Herodot cu ocazia expediţiei regelui persan Darius I la gurile Dunării, împotriva sciţilor.      

c. 514-513   Regele get Antyrus se opune armatelor conduse de către regele persan Darius I. Darius I propusese iniţial o alianţă/vasalitate între el şi Antyrus, alianţă consolidată prin propunerea de căsătorie a lui Darius cu fiica regelui get. Antyrus refuză, ceea ce duce la un conflict geto-persan.

470-460     Marele tragedian grec Sofocle menţionează într-un pasaj din  “Triptolem” despre un anume rege Charnabon, “care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”      



431- 424  Sitalces rege al odrişilor, popor trac, ia în stăpânire teritoriul Dobrogei şi  implicit, triburile getice care-l ocupau. Informaţiile date de Tucidide sunt confirmate de un mormânt princiar tracic, descoperit în nordul Dobrogei.

  c. 341       Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila,  a condus triburile geto-dace din Dobrogea  până la portul Odessos. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind vasal al acestuia. Fiica lui Cothelas, Meda (Medopa) din Odesa devine una dintre soţiile regelui Filip al II-lea.

   339         Expediţie organizată de către regele macedonean Filip al II-lea împotriva regelui scit Ateas (Atais), conducător al unei populaţii situate în nordul Dunării de Jos.

c. 339          Este menţionat un conducător get pe malurile Dunării, în nordul Dobrogei, sub numele Histrianorum Rex. Regele get a opus rezistenţă sciţilor lui Ateas (c. 341-339).

335             Lupte ale lui Alexandru cel Mare duse mpotriva tribalilor. Acestia de vor alia cu o uniune de triburi geto-dacice, condusă de Moskon. Numele acestui bazileu apare pe câteva monede găsite pe teritoriul ţării. Pentru prima dată în istorie, sunt mentionaţi geţii din Câmpia Munteană.

c. 335      Sarmis/Armis Basileus este un rege dac menţionat în Transilvania pe monede descoperite la Turda si Grădiştea Muncelului. Numele lui este similar cu numele capitalei transilvane a dacilor, Sarmisegetusa

326            Zopyrion,  general al lui Alexandru Macedon şi guvernator al Traciei, conduce o campanie la nordul Mării Negre. În timpul întoarcerii armatelor macedonene, sunt  surprinşi de către geţi şi înfrânţi; Zopyrion este ucis. Presiunea triburilor geţilor nord – dunăreni şi înfrângerea lui Zopyrion l-au determinat pe Alexandru Macedon să-şi propună un nou atac împotriva geţilor.

315             Inceputul expansiunii macedoniene la nord de Muntii Haemus. Lisimach are primele conflicte cu uniunile de triburi trace si gete conduse de regele Seuthes

314      Cetăţile greceşti, în frunte cu Callatis, se revoltă împotriva stăpânirii macedonene. Grecii se vor alia impotriva macedonienilor cu triburile getice si tracice invecinate. Coloniile grecesti vor fi asediate rând pe rând de către armatele macedonene si cucerite. Batalia dintre alianta traco-geta si macedonieni se va da undeva in Dobrogea, macedonienii fiind invingatori.
                   Pe drumul de intoarcere Lisimach va mai purta o mare batalie in trecatorile muntilor Haemus cu traco-getii lui Seuthes, batalie nedecisa.
               

Sec. III       Într-un decret histrian se atestă existenţa unui rege geto-dac in Dobrogea, destul de puternic, care putea să-şi permită să ţină ostatici 60 de cetăţeni histrieni şi să blocheze veniturile majore ale cetăţii. Numele lui este Zalmodegikos.


cca. 300     Pătrunderea celţilor în Transilvania şi în Oltenia. O parte din ei migrează spre vestul Europei,  iar o mică parte este asimilată de către populaţia băştinaşă.

Sec. III      Pătrunderea celţilor întârzie unificarea politică a geto-dacilor într-un stat. Geto-dacii sunt organizaţi în uniuni tribale. Se menţionează astfel: o uniune a triburilor de piephigi, care ocupă teritoriul central al Munteniei, în jurul Argeşului, o uniune a triburilor de sienşi în zona Vrancei, o uniune a triburilor din neamul buridavenşilor în Oltenia, o uniune a triburilor ratacenşilor în Maramureş şi pe Târnave, o uniune a triburilor predavenşilor în regiunea Crişurilor.


300 - 299   Este menţionată o uniune de triburi geto-dace în Câmpia Munteană, sub conducerea regelui Dromichaites. Între acesta şi Lysimachos, regele Traciei, izbucneşte un conflict de ordin teritorial. Campania de pedepsire a geto-dacilor este condusă de către  Agathocles, fiul regelui trac. Geto-dacii înving, iar Agathocles este luat prizonier de război.

297      Lysimachos încheie pacea cu Dromichaites. În schimbul eliberării lui Agathocles, geto-dacii obţin restituirea unui teritoriu de peste fluviu, ocupat anterior de macedoneni.    

292           O nouă campanie de “pedepsire” a geţilor, organizată de către regele Traciei, Lysimachos, se încheie tragic pentru aceştia.
   
260            Coloniile greceşti Histria şi Callatis intră în conflict cu oraşul Byzantion pentru controlul asupra coloniei Tomis. Byzantion iese învingător.    

250          Apariţia monedelor de argint geto-dace, realizate după modelul  tetradrahmelor lui Filip al II-lea şi Alexandru Macedon.  

sec.2        Menţiuni făcute de către Trogus Pompeius-Iustinus despre existenţa unui rege geto-dac în Transilvania, Oroles şi al unui şef de uniune de triburi geto-dacice, pe nume Rhemaxos, precum si pe fiul acestuia Phradmon.

sec.2      Zoltes, şef al unor uniuni de triburi din sudul Dobrogei, este pomenit în decretul histrian pentru Agathocles ca fiind duşman al cetăţilor greceşti din Dobrogea. Documentul specifică asedierea de către acest conducător al cetăţii Bizone.

Sec. 2         În Transilvania este atestat regele dac Rubobostes, în timpul căruia puterea dacilor a crescut (Incrementa Dacorum per Rubobostem regem).

Sec. 2      În vremea impăratului  chinez Wou-ti (140 – 87), dregătorul Tchang K’ian a introdus în China viţa de vie nobilă, adusă în urma unei călătorii făcute în “ţara geţilor”.

c. 170     Artemidor Daldianul din Efes menţionează într-o carte de tălmăcit visele despre: “ la traci sunt tatuaţi copiii nobili, iar la geţi,  sclavii. Dintre aceştia, ultimii locuiesc la nord, iar ceilalţi la sud”.  Artemidor face clar delimitarea între geţi şi traci, inclusiv a zonei de baştină.

c. 154         Este menţionat un şef de uniune de triburi geto-dacice, pe nume Rhemaxos, în Câmpia Munteniei,  urmaş al lui Dromichaites.

146         Trupele imperiale romane cuceresc Macedonia şi o transformă în provincie romană, situând astfel Roma în imediata vecinătate a  Daciei.

106/9         Primul conflict dintre daci şi romani. Trupele romane staţionate la Dunăre, se implică într-un fel nediplomatic în viaţa băştinaşilor de dincolo de Dunăre, încercând să le organizeze viaţa paşnică după bunul lor plac. Riposta dacilor aliaţi cu ceilalţi este dură. Aceştia pătrund adânc în teritoriul de peste Dunăre, provocând romanilor mari pagube.
M. Minucius Rufus, guvernatorul Macedoniei, este nevoit să grupeze multe trupe romane pentru înfrângerea şi alungarea intruşilor.

Sec. 1      Regele Thiamarcos apare într-o inscripţie grecească, descoperită la Buridava (Ocniţa, jud. Vâlcea), ca stăpânitor al nordul Olteniei.

82-44          Perioada de domnie a lui Burebista, “cel dintâi şi cel mai puternic dintre regii care au domnit vreodată peste Tracia” (inscripţia lui Acornion). Regele dac uneşte triburile daco-getice, generând formarea primului stat dac, având centrul de putere în partea de sud a Transilvaniei.
                   Din această perioadă începe să se construiască un sistem de cetăţi şi fortificaţii în Munţii Orăştiei. Pe o suprafaţă de peste 200 kmp se vor construi cetăţile de la Grădiştea Muncelului, Vârful lui Hulpe Prisaca, Feţele Albe, Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru. Acestea erau dublate de o centură exterioară, formată din cetăţile de la Căpâlna, Tilişca, Piatra Craiului şi Băniţa. De aici şi remarca cronicarului Florus, că „dacii stau aninaţi de munţi”.

73-71         Mithridates, rege al Pontului, îşi extinde autoritatea asupra cetăţilor de pe malul Mării Negre. Romanii conduşi de către M.Terentius Varro Lucullus, resping armatele pontice şi îşi arogă dreptul de stăpânitori a cetăţilor-colonie greceşti.  

72             Atac masiv al geto-dacilor spre părţile din sud – estul Dunării. Trupele romane conduse de Varro Lucullus reuşesc cu greu să respingă atacul.  

62-61        Revolta antiromană a cetăţilor greceşti din Dobrogea, sustinuţi de geţi. Armata proconsulului C. Antonius Hybrida a fost înfrantă. Stindardele romane au fost duse la cetatea getică Genucla.
     
60-58       Războaie duse de către Burebista împotriva triburilor celtice şi ale boilor situaţi în sudul Slovaciei de azi, şi împotriva anarţilor şi tauriscilor din nord-vestul Daciei. In aceasta perioada a domniei lui Burebista si ultimele triburi celtice sunt alungate de pe teritoriul transilvan.

55               În urma unor conflicte armate, cetăţile greceşti din nordul Mării Negre, Olbia, Tyras, Histria şi Apollonia recunosc autoritatea regelui Burebista. În următorii ani, Burebista îşi extinde suveranitatea până la munţii Haemus din Balcani.

48               Burebista intervine în conflictul dintre Cezar şi Pompei, asigurând celui de-al doilea alianţa sa în preajma bătăliei de la Pharsalos.

44           Burebista moare în acelaşi an cu marele lui duşman, Cezar, şi în aceeaşi conjuctură violentă. După moartea marelui rege are loc destrămarea statului dac. Strabon afirmă că după moartea lui Burebista,  statul dac s-a divizat în patru uniuni tribale, apoi în cinci. În zona munţilor Orăştiei însă, se menţine un nucleu organizatoric  şi militar eficient.
                   Iordanes arată că după Burebista, domnia dacilor a intrat în mîna marelui preot Deceneu, apoi continuă: „Iar după ce Deceneu a murit, l-au avut în aproape aceeaşi veneraţie pe Comosicus, deoarece acesta nu-i era mai prejos în iscusinţă. El era socotit, datorită priceperii sale, şi rege pentru dînşii, şi preot, şi judeca poporul ca judecător suprem. Şi după ce el a lăsat cele omeneşti, a venit la domnie Coryllus, regele geţilor, şi timp de patruzeci de ani a stăpînit peste neamurile din Dacia".

44-29          Comosicus, rege şi mare preot al dacilor.

c.44-10      Menţiune despre existenţa unui conducator al triburilor est transilvanene, Coson / Koson. Dovadă a existenţei acestui rege dac sunt miile de monede descoperite în întreg arealul carpato-pontic.

34 - 32         Conflicte militare între regele dac  Cotiso şi romani.

31                Regii daci Cotiso si Dicomes se aliază cu Marcus Antonius împotriva lui Octavian Augustus.

31             Declanşarea unor lupte de pedepsire a  dacilor de către Octavian August. Prima menţiune despre gladiatorii de origine geto-dacă.

29              Invazie a bastarnilor (trib Germanic) conduşi de Deldon şi aliaţi cu geto-dacii, la sudul Dunării, în Moesia. Armata romană, condusă de către guvernatorul provinciei, M. Aponius Saturninus, respinge atacul.
                   Generalul roman M. Licinius Crassus conduce o campanie împotriva bastarnilor şi aliaţilor lor – geţii. Crassus, cu ajutorul unei alte căpetenii gete – Roles, reuşeşte să-i înfrângă pe rasculati. Drept rasplată, Roles a fost primit la Corint de însuşi împăratul Qctavianus, care-l numeşte “prieten şi aliat al poporului roman”.

29-28      Alianţă militară între regele geto-dac Roles şi generalul roman M. Licinius Crassus împotriva lui Dapyx si Zyraxes, şefi ai unor uniuni tribale geto-dace din centrul şi nordul Dobrogei. În urma campaniei, cei doi şefi tribali sunt înfrânţi, iar Roles stăpâneşte Dobrogea cu binecuvântarea imperiului roman.
                 
16-11         Lupte ale dacilor cu romanii în Pannonia.
   
13-11       Pe fondul expansiunii imperiului roman, dacii transilvăneni pătrund în Pannonia şi atacă trupele imperiale. Expediţia de pedepsire a romanilor ajunge până în inima Transilvaniei, unde, pe Mureş, generalul Marcus Antipa înfrânge rezistenţa dacă.

10             Incursiuni ale dacilor în Câmpia Pannonică. Generalul Tiberius (viitor împărat) respinge atacul. La scurt timp, dacii, aliaţi cu tauriscii şi anarţii, atacă din nou Pannonia.

--  --  --  --  --  --  --  --  --  --  --  --  --  -- -- -- -- -- -- --  --  --  --  --  --  --  --  --



Era noastră:


4                 Expediţie militară romană condusă de consulul Sextus Aelius Catus în Dacia.

6            În ideea protejării graniţelor imperiului faţă de “barbari”, romanii instituie un comandament militar al Moesiei pentru apărarea graniţei dunărene. Acest fapt este văzut ca o ameninţare în sine de către geto-daci, care răspund cu atacuri frecvente în teritoriul imperiului.

6 – 9            Racoală antiromană în Pannonia si Dalmaţia la care vor participa şi triburile dacice. După trei ani de lupte, legiunile romane conduse de Tiberius reuşesc să pacifice ţinuturile.


11-12      Guvernatorul Cornelius Lentulus şi comandantul districtului militar moesic, Sextus Aetilius Catus declanşează o puternică campanie militară împotriva geto-dacilor nord-dunăreni. Strabon menţionează că în această campanie au fost distruse aşezări fortificate, iar cca. 50 000 de localnici ar fi fost strămutaţi cu forţa la sud de Dunăre.

12           Geto-dacii din Moldova de Jos atacă nordul Dobrogei şi cuceresc cetatea Aegysus (Tulcea). Ca urmare, întreaga navigaţie comercială şi militară de la gurile Dunării este blocată. Romanii, conduşi de Publius Vitelius, aliaţi cu odrişii regelui Rhoemetalces, reuşesc cu mari sacrificii, să recucerească cetatea şi să-i alunge pe geto-daci peste Dunăre.

15          Trupe geto-dace atacă prin surprindere cetatea Troesmis (Igliţa), ceea ce generează un răspuns din partea romanilor, conduşi de către Lucius Pomponius Flaccus, comandantul Moesiei. Romanii reuşesc cu mari pierderi să-i înfrângă pe geto-daci.
           
8-18           În anii exilului lui la Tomis, poetul Ovidiu a consemnat numeroase atacuri ale dacilor asupra garnizoanelor romane din cetaţile Aegysus şi Troesmis. Dacii atacau mai ales iarna, când treceau Dunarea pe gheaţă, provocând o stare de instabilitate şi nesiguranţă în rîndul administraţiei romane.            

20             Romanii colonizează la nord de Dunăre, în Câmpia Olteniei, triburile de sarmaţi iazygi, în ideea apărării graniţelor imperiului în faţa geto-dacilor.                          

46              Întemeierea provinciei Tracia. Întreaga peninsulă balcanică devine posesiune a imperiului roman. Dobrogea este piedută de către geto-daci în favoarea romanilor, fiind cuprinsă în provincia romană Tracia.                        

cca. 60    Vestitul agronom latin Columella (cca. 20 - 70), în lucrarea “Despre agricultură”,  face referiri la creşterea oilor de către daco-geţi: “ Apoi (oile) nu numai că-i satură pe ţărani prin belşugul brânzei şi al laptelui, ci acoperă şi mesele bogaţilor cu mâncăruri numeroase şi plăcute, iar unor neamuri lipsite de grâu le procură toată hrana, deaceea cei mai mulţi dintre nomazi şi geţi se numesc * băutori de lapte*”.                        

57 - 67         Guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus duce o campanie de cucerire a tinuturilor aflate la nord de gurile Dunarii.


62-66     Ca represalii la frecventele atacuri ale geto-dacilor în teritoriul imperial, guvernatorul Moesiei, Plautius Aelianus strămută din zona de la nord de gurile Dunării peste 100 000 de transdanubieni, populaţie amestecată, formată din geto-daci, sarmaţi şi bastarni.                          
                   Scopul unei astfel de măsuri extreme - care viza, printre altele, şi diminuarea potenţialului militar al dacilor - reflectă în fapt, incapacitatea Imperiului roman în epoca respectivă, de a supune, prin lupte, populaţia unor întinse zone din teritoriul Daciei.

68-69        Scorilo, rege dac, refuză să atace imperiul roman aflat în plin război civil, fiind conştient că, în caz de atac, romanii s-ar impăca şi coaliza împotriva lui. Acest rege dac se pare că este tatăl celui care va fi marele rege dac Decebal.

69              Atacul la sud de Dunare a unei alianţe formate din geto-daci, sarmaţi, iazigi şi roxolani, este respins de către M. Aponius Saturninus, guvernator al Moesiei.

81/86          Rege al dacilor este Duras - Diurpaneus.

85/86       Geto-dacii trec Dunărea şi atacă Moesia. C. Oppius Sabinus, guvernatorul Moesiei, este înfrânt şi ucis, iar mare parte din armata imperială este decimată.

86           Generalul roman Cornelius Fuscus trece Dunărea cu scopul de a ajunge la Sarmisegetuza, la acea dată capitala regatului dac. Fuscus este atras în cursă şi ucis, iar cea mai mare parte din oaste este decimată sau luaţi prizonieri.


86/87      Din ordinul împăratului Domiţian, Moesia este împărţită în două provincii: Moesia Superior şi Moesia lnferior, pentru a fi mai bine administrate din punct de vedere militar. Pregătiri pentru demararea unei campanii antidacice.
                   În Dacia, Duras-Diurpaneus cedează tronul lui Decebal. Începutul intensificării campaniei antiromane.

87/106   Domnia lui Decebal. Vast program de consolidare a teritoriului dacic, prin construcţii civile şi militare în Dacia, în special în zona Munţilor Orăştiei.

88             Tettius lulianus conduce o altă armată romană, care pătrunde prin Banat, cu scopul de a ajunge la capitala dacă. În defileul de la Tapae obtine o victorie asupra dacilor.

89             Se încheie o pace de compromis între Dacia şi Imperiul Roman. Decebal se recunoaşte rege clientelar în schimbul unei subsidii anuale (ajutor bănesc pe care Imperiul Roman se obliga să-l plătească dacilor!).  Reprezentantul dac la tratativele duse cu împaratul roman Domiţian, este Diegis, după unii istorici, fratele lui Decebal.

99               Împăratul Traian face o vizită de inspecţie în provinciile balcano-danubiene.

100           Prin decretul din 25 octombrie, emis de către guvernatorul Moesiei Inferior, M. Laberius Maximus, se fixează hotarele teritoriului Histria.

101-102      Primul război dacic a lui Traian.

101, mart. 25  Împăratul Traian pleacă din Roma cu destinaţia Moesia Superioară. Din dispoziţia lui, două coloane militare se îndreaptă spre Transilvania: una traversează Dunărea pe la Lederata, a doua, în frunte cu împăratul, trece Dunărea pe un pod de vase în zona localităţii Drobeta.

101-102     Contraofensiva de iarnă: o armată dacă aliată cu roxolanii atacă Moesia. Se dă marea bătălie de la Adamclisi, care se încheie cu victoria armatei romane.

102           Reluarea ofensivei romane înspre Transilvania. Încheierea unei păci cu clauze în defavoarea regelui dac. Traian ia numele triumfal de Dacicus.

103-105    Se construieşte podul de peste Dunăre, de la Drobeta, în scopul asigurării unei deplasări rapide a armatei romane din Moesia spre Câmpia Română şi implicit, Transilvania. Arhitectul şi inginerul podului este vestitul Apollodor din Damasc.

105-106      Al doilea război dacic a lui Traian.

105, iun. 4  Împăratul Traian, în fruntea armatei romane, se îndreaptă spre Dacia. Începutul ofensivei romane.

106            Asediate, cetăţile dace sunt cucerite rând pe rând de către legiunile romane. Decebal se vede nevoit să se retragă în cetatea de scaun, Sarmisegetusa. După căderea cetăţii în mâinile romanilor, Decebal se sinucide.
                   11 August este data care atestă încheierea războiului daco – roman. Se constituie provincia romană Dacia.
                   În fruntea provinciei Dacia este numit un legatus Augusti propraetore, cu rang consular, ca reprezentant al Împaratului.
               
107-109   Se construieşte drumul Ulpia Traiana – Apulum – Potaissa – Napoca – Porolissum.

107             Intors la Roma, Traian isi serbeaza triumful dacic, spectacolele si jocurile oferite cetatenilor romani, dureaza timp de 123 de zile.

108          Se începe construirea capitalei provinciei, denumită, în cinstea împaratului: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Primul guvernator al provinciei este numit Decimus Terentius Scaurianus.

109          Se inaugurează la Adamclisi  monumentul triumfal – Tropaeum Traiani – în cinstea victoriei obţinute de către legiunile romane asupra dacilor.

113 mai 12  În scopul glorificării victoriei împăratului asupra dacilor se inaugurează la Roma, Columna lui Traian, operă a lui Apollodor din Damasc.

117             Orasul Napoca este ridicat la rang de municipiu.        

117-118     Răscoale ale dacilor. Dacii din provincie, cu sprijinul dacilor liberi şi aliaţi cu sarmaţii iazigi şi roxolanii, atacă garnizoanele romane. Se incendiază suprastructura lemnoasă a podului de la Drobeta, în scopul blocării intervenţiei romane din Moesia. Noul împarat, Hadrian, preia comanda trupelor staţionate în Dacia şi înfrange revolta.


119         În vederea consolidării puterii romane şi a unei  administrări mai bune, provincia se împarte în două: Dacia Superior cu resedinta la Apulum şi Dacia Inferior, cu resedinta la Romula.

120-125       Hadrian infiinţează unitatea militară Cohors I Dacorum alcatuită din 1000 de razboinici daci, care va fi deplasată pentru apararea graniţelor imperiului roman în Britannia. Dacii vor duce aici alături de romani, lupte impotriva scoţilor, iuţilor si picţilor de miazanoapte.

123-124     Datorită revoltelor permanente ale populaţiei dace, provincia este reîmpărţită, de data aceasta în trei provincii: Dacia Superior, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis. În acest sens, oraşele Drobeta, Napoca şi Romula obţin rang de municipium.
               
132-133      Inaugurarea apeductului coloniei Ulpia Traiana Sarmisegetusa.

139            Este atestată exploatarea minieră de la Alburnus Major (Roşia Montana). Apariţia primelor tăbliţe triptice scrise în limba latină vulgară ca acte administrative a exploatării miniere. Tablițele aduc dovada exploatarii minelor pe o durata de  31 de ani, intre 139 si 167 d.Chr.

139            În timpul împăratului Antonius Pius se produc din nou tuburări grave în Dacia. Răscoalele declanşate de daci cuprind o mare parte a  provinciei. Împăratul roman se vede nevoit să întărească armata din teritoriul dac.

143            Dacii liberi au atacat provincia Dacia, dar au fost respinşi.

cca. 144  Scriitorul latin Apuleius, în lucrarea sa «Apologia», face referire la furia războinică a geţilor, numind-o : «nebunia geţilor». Concluzia este aferentă stării de insecuritate indusă de daci în provincia romană Dacia, prin diferite atacuri din exterior sau răscoale ale populaţiei băştinaşe.

145          Atestarea unei diplome acordată unui călăreţ geto-dac lăsat la vatră (de la Amblogama), în urma efectuării servicului militar în trupele romane ‘’Alla ‘‘ de călăreţi. Încă din timpul împăratului roman Hadrianus (117-138), din Dacia au fost recrutate importante trupe de auxiliari ‘’călăreţi’’, care au fost dislocate în Spania şi Insulele Britanice.

156-157    În urma puternicelor atacuri ale dacilor liberi,  romanii construiesc un “val”  de pământ şi piatră (zid de apărare), întărit din loc în loc cu castre şi fortificaţii, închizând lanţul carpatic la nord, între văile Crişului şi a Someşului (Limes Porolisensis). Totodată, iau măsura întăririi fortificaţiilor cu noi trupe aduse din Moesia.

157-158            Puternica rascoală a dacilor in Dacia Porolissensis sprijinită de costoboci si carpi. Legiunile romane reuşesc cu greu să înfrangă revolta.

164           Împaratul MarcAureliu respinge noi atacuri ale geto-dacilor asupra provinciei romane Dacia.


167          Costobocii (dacii liberi din Carpatii nordici), aliaţi cu sarmaţii iazigi şi bastarnii, atacă Dacia romană,  invadând apoi Macedonia şi Grecia.

168             Înfrângerea coaliţiei daco-sarmato-bastarnă.

168-169    Reorganizarea administrativă şi militară a celor trei provincii dacice. Pentru consolidarea puterii, Legiunea a V-a Macedonica este transferată de la Troesmis în Dacia, la Potaissa.

170          Raid al costobocilor în provinciile romane. Costobocii pătrund până în Moesia lnferior, devastează regiunile pontice, ajungând până în Grecia (unde sunt înfrânţi). Guvernatorul M. Claudius Fronto moare în timpul acestor lupte.

cca.170          Pieporus este  rege al costobocilor (Piepori regis / Coisstobocensis) Inscripţia mai mentioneaza si numele soţiei acestui rege dac, Ziai si a nepoţilor lui, Natoporus şi Dirigisa .

180-192    În timpul domniei împăratului Commodus, localităţile Appullum şi Napoca sunt ridicate la rangul de colonie.

180             Împăratului Commodus, încearcă realizarea unui tratat de pace cu dacii liberi, care eşueaza datorită nerespectarii caluzelor contractuale de catre romani

180-184      Romanii poartă lupte grele cu dacii liberi din nord-estul provinciei Dacia. Dacii bastinasi din provincie declanseaza o serie de rascoale anti-romane sincronizate cu atacurile dacilor liberi.

193-211    În timpul domniei împăratului Septimius Severus, localitatea Ampelum este ridicată la rang de municipium.

205             Prima mentiune documentară a municipiului “Septemium Apulense”

213-214     Vizita împăratului roman Caracalla în Dacia. Trupele imperiale poartă război împotriva carpilor, pe fondul intervenţiei acestora în Dacia romană.

217-218      Dacii liberi ocupă, pentru un timp, o mare parte a provinciei romane Dacia.

219           Inscripţie de un mormânt din Banna, Anglia, care menţionează despre existenţa unui “tribun dac” Menander care conducea unitaţile dace cantonate la frontiera dintre Anglia si Scotia. În afară de această inscripţie au mai fost descoperite multe altele care se remarcă prin figurarea în piatra a sabiei specifice dacilor “sica”.

222-235    Concilium Daciarum Trium (Consiliul celor trei Dacii) – adunare provincială reprezentativă a celor trei Dacii. Este formată din delegaţii oraşelor şi districtelor rurale şi se întrunea la Ulpia Traiana.

236           Dacii liberi şi sarmaţii iazigi atacă Moesia Inferior. Împăratul Maximin Tracul, dac de origine, înfrânge invadatorii, luându-şi titlul de Dacicus Maximus.

237               Inscripţia de pe zidul cetaţii Histria menţioneaza pe lângă cetatenii romani si pe băştinaşi daci, cu numele de lai.

238           Invazie în zona Dunării de Jos a carpilor (dacii liberi din Moldova), aliaţi cu goţii. Coaliţia este înfrântă de către guvernatorul Moesiei Inferior, Tullius Menophilus.

cca. 240    Quintus Septimius Florens Tertullianus, zis “Tertulian” (cca. 150; † cca. 250), scriitor creştin, enumeră între popoarele creştinate pe: sarmaţi, daci, goţi şi sciţi.

242             Invazie în Moesia şi Tracia a carpilor, aliaţi cu goţii.

245-247   Atac în forţă al carpilor în Dacia. Luptele duse pe parcursul a doi ani se finalizează cu victoria trupelor romane, conduse de împăratul Filip Arabul. Se adoptă o nouă politică de consolidare a puterii militare,  prin fortificarea unor centre urbane: Sucidava, Romula, Drobeta, s.a.

242             Împaratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a-şi bate moneda proprie. Pe monede este efigia împaratului pe o parte iar pe cealalta reprezentarea provinciei , sub chipul unei femei ţinând emblemele celor doua legiuni staţionate în Dacia.

248            O puternică coaliţie, alcătuită din carpi, goţi şi taifali invadează Dobrogea. Cu această ocazie este distrus oraşul Histria.

249          Împăratul roman Decius duce lupte împotriva dacilor liberi; învingător, îşi ia titlurile de Dacicus Maximus şi Restitutor Daciarum.

251           Armata gotă, condusă de către regele Kniva şi aliaţi cu triburi dacice, înving armata romană în faţa localităţii Abrittus (Razgrad în Bulgaria). Însuşi împăratul Decius şi fiul său sunt ucişi şi călcaţi în picioare de cai, trupurile lor nemaifiind găsite. Rămăşiţele armatei romane se retrag spre Grecia, alegându-şi un nou împărat în persoana lui C. Vibius Treborianus Gallus. Cronicarul Lactantius prezintă într-un mod foarte plastic evenimentele, precizând cauza şi efectul: „Căci plecând împotriva carpilor (împăratul Decius) care ocupaseră atunci Dacia şi Moesia, a fost îndată înconjurat de către barbari şi nimicit împreună cu o mare parte a armatei sale şi nu i s-a putut face nici măcar cinstea unei înmormântări, ci dezbrăcat şi gol a zăcut pe pamânt, servind drept hrană fiarelor şi păsărilor”. Este primul împărat roman care moare în luptă.

253           Noua invazie a aliaţilor carpi şi goţi la Dunăre. Trupele romane, conduse de M. Aemilius Aemilianus, guvernatorul Moesiei, reuşesc să înfrângă coaliţia carpo-gotă.

255/258      Ultimul document epigrafic descoperit la Sarmisegetuza. Orasul intră, in timpul domniei imparatului Gallienus, într-un pronunţat declin.

257         Invaziile  dacilor liberi în Dacia îl obligă pe împăratul roman Gallienus să ia măsuri atât defensive, cât şi ofensive. În urma victoriei îşi arogă titlul de Dacicus Maximus.

259             Comandantul legiunilor romane staţionate in Pannonia, Ingenuus, dac născut în provincia Dacia  se auto-intituleaza împarat al Imperiului Roman

260             Bătălia de la Mursa , Gallienus îl infrange pe Ingenuus, acesta fiind ucis in luptă  

260            Publius Cornelius Regalianus, guvernator al Moesiei, este făcut Împărat de către armatele de la Dunăre. Acesta se considera membru al familiei regale dacice, afirmând că este rudă cu însuşi Decebal.

263 – 267    Atacuri ale alianţei carpo – gote în provinciile romane la sud de Dunăre.

268          Regalianus este ucis prin trădare de către romani în urma tradarii aliatilor săi  roxolani.

269           Marea invazie gotă si a aliaţilor lor in Grecia, Creta si Moesia se termină cu înfrangerea lor în bătălia de la Naissus.

270         Împăratul roman Aurelian duce tratative cu şefii dacilor carpi, în care se “leagă” să recunoască independenţa Daciei.

271       Împăratul  Aurelian renunţă la provincia Dacia şi retrage administraţia şi  legiunile romane la sud de Dunăre, într-o nouă provincie, pe care o denumeşte tot Dacia (?). Noua provincie este împărţită în două: Dacia Ripensis (cu capitala la Ratiaria) şi Dacia Mediterranea (cu capitala la Serdica) – oraşe din actuala Bulgarie.
                   Majoritatea covârşitoare a populaţiei băştinaşe din Dacia, având ca principală formă de organizare  obştea sătească, rămâne pe loc, continuându-şi viaţa de zi cu zi.
                   Ocuparea Daciei de către romani, care a durat 165 de ani, se încheie cu acest gest de neputinţă al împăratului roman.

273           Un atac la sud de Dunăre al carpilor este respins de armata romană, condusă de împăratul Aurelian. Împăratul şi-a luat titlul de Carpicus Maximus


275             Dacii situaţi in Câmpia Tisei, atacă provinciile romane. Armatele conduse de  împaratul Aurelian, reuşesc să-i înfrangă.  Aurelian işi va lua titlul de Dacicus Maximus


284-305    În timpul împăratului Diocleţian, teritoriul Dobrogei este separat de Moesia Inferior şi transformată în provincie independentă, sub numele de Scythia Minor, cu capitala la Tomis.   Carpii vor ataca frecvent nou provincie.

286-293     Împăratului Diocleţian si Galerius, luptă împotriva iazigilor sarmaţi în Banat şi Pannonia.

290           La Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) sunt menţionaţi primii martiri creştini din Dobrogea (Astion şi Epictet).

293             Instituirea sistemului tetrarhiei în Imperiul Roman, Galerius devine cezar.


296.297 Lupte între carpi aliaţi cu goţii şi armatele romane conduse de cezarul Galerius. Învingător de 6 ori, primeşte titlurile triumfale de Carpicus Maximus si Gothicus Maximus. Galerius va coloniza carpii prizonieri, in Pannnonia.

297 – 298    Campania lui Galerius în Persia. În această campanie vor fi prezente şi trupe alcatuite din daci. Galerius îl va infrânge in mod decisiv pe Narses, regele persan.

299             Începutul unui război de durata al sarmaţilor iazigi si al triburilor carpilor împotriva romanilor. Galerius preia comanda trupelelor romane din Balcani.

c. 300-350   Alianţa a  carpilor si goţilor indreptată împotriva Imperiului Roman.


Sec. IV      Se menţionează despre existenţa unei populaţii creştine în Dacia, la Biertan (jud. Sibiu). Un anume Zenovius donează unei mănăstiri creştine, aflată în această zonă,  un obiect de cult din bronz, cu monograma lui Isus Hristos.

301               Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu aceştia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus II si Carpicus Maximus II

302               Atacurile triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman sunt oprite de catre Constantius Chlorus, care primeşte titlurile de Germanicus Maximus III si Carpicus Maximus III

303               Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu acestia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus IV si Carpicus Maximus IV

304               Atacuri ale triburilor carpilor si goţilor în Imperiul Roman. În urma bătăliilor purtate cu acestia Galeriu primeşte titlurile de Germanicus Maximus V si Carpicus Maximus V


303-304     Persecuţiile anticreştine ale împăratului Diocleţian afectează şi localnicii din Tomis, Durostrum, Axiopolis, s.a., înregistrându-se un mare număr de martiri.

305             Galerius devine Împarat al Imperiului Roman de Răsărit.
               

306            Romanii  anexează o regiune la nord de Dunăre, pentru consolidarea zonei de graniţă. În acest sens, sunt reactivate fortificaţiile de la Drobeta, Sucidava şi Romula (redenumită Constantiniana).  Se incearca creerea unui tampon de siguranţă între imperiul roman, Dacia şi “barbari din nord”.

307             Galerius aflat in conflict cu Maxentiu, Maximianus Herculius si Constantin, atacă Roma. Nereuşind ocuparea oraşului, Galerius se va retrage în Balcani.

308               Atacuri ale triburilor carpilor în Imperiul Roman. În uma bătăliilor purtate cu aceştia Galeriu primeşte titlul de Carpicus Maximus VI

310               Conflict militar între romani si triburile carpilor. Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius reuşeste să-i înfrangă şi să-i oblige să se retraga la sud de Dunăre

311            Galerius promulgă, cu câteva zile înaintea morţii lui,  30 aprilie 311, un edict de toleranţă faţă de creştini. Este primul edict de toleranţă faţă de creştini dat de un împărat roman, mult premergator lui Constantin cel Mare.

315-316    Constantin cel Mare respinge atacurile goţilor aliaţi cu carpii. Împăratul a adoptat titlurile de Gothicus Maximus şi Carpicus Maximus.

315              25 iunie. Se inaugureaza la Roma arcul de triumf, construit în onoarea lui Constantin cel Mare. Arcul de triumf este decorat cu statui gigantice de daci.

316             Se reconstruieşte cetatea Tropaeum Traiani, distrusă de către goţi.

316             Întemeierea pe malul stâng al Dunării în regiunea de vărsare a Argeşului a cetaţii Constantin Dafne. .

322-324      Dupa acţiunea de pacificare a sarmaţilor, Constantin cel Mare comandă construirea unui uriaş val de apărare împotriva intruziunii dacilor pe linia sud – nord de la  Viminacium (Serbia)  – Nyiretyhaza (Ungaria), numit simbolic Digo del Diavolo, Digul Diavolului.
                        În aceaşi perioadă se începe şi construirea valului de apărare, între Dunăre şi Munţii Carpaţi, numit Brazda lui Novac.

328          În efortul de a-şi securiza graniţele şi de a asigura o bună intervenţie spre nord, romanii construiesc un pod peste Dunăre, în dreptul localităţii Sucidava (Corabia de astăzi).

330          mai 12. Inaugurarea noii capitale a imperiului bizantin ; vechiul Bizant primeste numele de Orasul lui Constantin, Costantinopol.

331-332 (iarna)  Afectaţi de intruziunea romană la nord de Dunăre, goţii ripostează. Imperiul roman încheie cu aceştia un tratat prin care le acordă calitatea de aliaţi (foederati).

335-336    După încheierea tratatului de pace cu goţii, Constantin cel Mare organizeaza o campanie militară la nord de Dunăre, îndreptata contra dacilor, cu scopul  de a recuceri Dacia. În ciuda faptului că dacii vor infrange legiunile romane, Constantin cel Mare isi va totuşi lua titului de Dacicus Maximus.

337           Trupele romane cazarmate la nord de Dunăre (începând din 206)  sunt mutate în Moesia. Romanii renunţă să mai “supravegheze” provinciile nord dunărene.

348        Wulfila, misionar creştin, se refugiază în Împeriul Roman. Wulfila, celebrul traducător al Bibliei în limba goţilor, este cel care creştinează populaţia de la nord de Dunăre până în acest an. Persecutat de conducătorul goţilor, Athanaric, îşi salvează viaţa cerând protecţie bizantină.  Wulfila îşi  va continua misiunea de creştinare în Moesia.

cca.340-360      Datarea primei biserici creştine de pe teritoriul României, la Slăveni din Oltenia. Biserica a fost construită peste urmele castrului roman distrus in 247. Dimensiunile construcţiei sunt de 16 m lungime pe 7 m laţime.

cca. 350     Se naşte călugărul Gherman, numit daco-românul (350 - c. 404), cel care va fi mentorul lui Ioan Casian.

357-359      Conflicte ale romanilor în Pannonia cu triburile sarmatice şi dacice. În prima faza sarmaţii aliaţi cu dacii reuşesc să-i înfrangă pe romani. “Triburile nordice” sunt însă înfrânte fiind obligate să cadă la pace cu romanii. În rândurile “barbarilor” sunt menţionaţi conducatorii: Zizais, Rumon, Zinafer, Usafer si Fragiledus.

360          Se naşte Ioan Cassian în Dobrogea de azi (pe Valea Casimcei, jud. Constanţa). Hirotonisit preot de către papa Leon, va fi trimis de către acesta cu misiunea de creştinare a popoarele galice. Moare în jurul anului 430, fiind ulterior declarat  “sfânt” de către Biserica Ortodoxă şi “fericit” de către Biserica Catolică.

361-363     Împaratul Iulian Apostatul, ia masuri pentru intărirea cetaţilor şi a fortificaţiilor de la Dunăre.

367-369      Lupte ale vizigoţilor şi romanilor în timpul împăratului Valens in zona Dunării de Jos. Cu acesta ocazie este menţionat un sat al carpilor “ vicus carporum” undeva lânga Hârşova, precum si dacii bastinaşi de care romanii aveau o frică deosebită.

376           Marea invazie a hunilor în spaţiul carpatic. În urma luptelor purtate între huni şi  goţi, aceştia din urmă sunt constrânşi să ceară azil în Imperiul roman, beneficiind de statutul de aliaţi ai romanilor.

381           Carpodacii, aliaţi cu sarmaţii, sunt înfrânţi de către împăratul Teodosiu I cel Mare şi alungaţi la nord de Dunăre.

386             Goţii sprijiniţi de daci încearcă să pătrunda prin forţa, pe cale fluviala, în Imperiul Roman pentru a-şi asigura protecţie imperială faţă de huni. Generalul  Flavius Promotus intercepteaza flotila de 3.0000 de bărci monoxile, undeva în zona Isaccei, şi-i masacrează pe goţi şi aliaţii lor.

391               Carpii aliaţi cu goţii pătrund în Imperiul roman, devastând Moesia Secunda, Scythia si Thracia. În urma luptelor duse generalul roman Flavius Promotus este ucis, luptele cu alianţa “barbară” fiind continuate de generalul roman de origine vandală, Stilicho

395          După moartea împăratului Teodosiu I, Imperiul Roman se împarte în două, între cei doi fii ai împăratului. Flavius Honorius devine împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu capitala la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408) al provinciilor din Orient, cu capitala la Constantinopole. Dobrogea şi provinciile sud-dunărene sunt incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit.

435             Noii conducatori ai hunilor, Bleda si Attila semneaza un tratat de pace cu Imperiul Bizantin in localitatea Margus (?) din nordul Transilvaniei

447             Sucidava (Corabia) este cucerită şi distrusă de către huni.
                   Hunii, conduşi de către Attilla (434-453) devastează Balcanii si încearca să cucerească Constantinopolul; dar fără rezultat.
                   Din această perioadă sunt menţionaţi la curtea lui Attila: principele Ramung al Valahiei, Sigeher von Walachen, Malduca, domn al valahilor şi Maudelos al Valahiei, Curidachus, vasal al regelui Attilla.
               
448           Cronicarul bizantin Priscus, însoţitor al generalului Maximim, sol al împăratului bizantin Teodosiu al II-lea  la curtea lui Attilla, pomeneşte despre băstinaşii din nordul Transilvaniei, care vorbeau limba ausonică (dacă). Priscus specifică existenţa cuvintelor mei şi mied. Legat de huni, face menţiunea că aceştia erau un amestec de popoare diferite: huni, goţi şi ausoni (daci). Priscus mentioneaza existenta unui aliat a lui Attila pe nume Curidachus.

451, 20 iunie   O coaliţie sub comanda generalului roman Flavius Aetius şi a regelui vizigot Theodoric I învinge în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice (Chalons – Franţa) armata regelui hun Attilla, marcând sfârşitul dominaţiei hunilor în Europa de vest.
                   Falvius Aetius (cca. 390 – 454), numit ultimul roman, ca recunoaştere a înfrângerii lui Attila,  s-a născut la  Durostorum (Silistra de azi) .

454           După moartea lui Attila (453), hunii sunt înfrânţi la Nedao (Pannonia),  de către o coaliţie a popoarelor supuse (!), în frunte cu gepizii. Imperiul hun se destramă.

457-474      Perioda de domnie a lui Leon I Tracul , împarat roman de origine daco-tracica
c. 470     Se naşte în Dobrogea viitorul preot Dionisie Exiguul (sau “cel smerit”). Dionisie este cel care a fixat “cronologia erei creștine", Iuând pentru prima oară ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, “începutul nădejdii noastre" (fixând-o în 754 sau 753 de la întemeierea Romei", în loc de 749,  a făcut o eroare de 4 sau 5 ani); a fost adoptată încă din sec. VII în Italia, din sec. VIII în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii. Dionisie moare in anul  în jurul anului 545.
480             Alianţă între bizantini şi triburile protobulgare împotriva ostrogoţilor.

490, 499 şi 502  Campanii ale protobulgarilor în Ilyria, Moesia şi Tracia. Începutul formării hanatului Bulgariei la sud de Dunăre.

491-518      Împăratul roman Anastasius I începe refacerea frontierei dunărene.

518              Anţi (triburi daco-getice) invadeaza Tracia. Generalul bizantin Germanicus reuseste să-i nfrangă şi să-i alunge la sud de Dunăre.

 518-527      Perioada de domnie a lui Iustin I, imparat bizantin de origine dacă.

498-520      Paternus, “episcopus metropolitanus”, este numit episcop de Tomis.

Sec. V.    În acest secol, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea filozoful străromân Aethicus  Histricus,  autor al lucrării Cosmografia. Filozoful, născut la Histria în Dobrogea, utiliza în textele sale un alfabet misterios, alcătuit din 23 de caractere.
                   Tot în acest secol, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Dobrogea “cel mai învăţat călugăr scit”, Ioan Maxenţiu. Fericitul călugăr Ioan Maxenţiu a scris opt cărţi "libelli", care tratează diferite probleme hristologice şi antropologice şi combate cu tărie nestorianismul şi monofizismul lui Eutihie. Iată câteva titluri din scrierile sale: Libellus fidel, Capitole doctrinare, Mărturisire de credinţă ortodoxă, Unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Său trup, Răspuns contra achefalilor..., Contra Nestorienilor, Răspuns la Epistola Papei Hormisda.

530-533      Invazii ale bulgarilor , sclavinilor si anţilor (triburi geto-dacice) in Tracia. Generalul bizantin Chilbudios reuşeste să blocheze un timp invaziile dar este ucis in luptele purtate în anul 533 cu sclavini.

529-536      Marcellinus Comes, secretar al împaratului Iustinian, relatează în cronica sa un şir de conflicte între Mundus, magister militum per Ilyricum si triburi de bulgari si geţi (anţii din Banat ?).

535-540     În timpul domniei lui Justinian (527-565), imperiul bizantin iniţiază o politică ofensivă şi defensivă în zona nord-dunăreană. Se refac fortificaţiile aşezărilor de la Durostorum, Histria, Dinogeţia,  Ulmetum, Tomis, s.a.
                   În această perioadă, cele 15 oraşe din Dobrogea acced la rang de episcopie, Tomisul devenind reşedinţă metropolitană.

536            Împăratul Justinian, de origine romano-tracă, începe construcţia cetăţii şi apoi a Mănăstirii Sf. Ecaterina pe muntele Sinai (în actualul Egipt). Pentru administrarea şi apărarea ei sunt duşi soldaţi daci nord – dunăreni (bessi),  împreună cu familiilor lor (Procopius). Acest lucru este confirmat de tradiţiile orale din sec. 8 – 9 ale localnicilor, cât şi de relatările călătorilor straini şi a pelerinilor.

545 - 546      Triburile anţilor si a sclavinilor pătrund şi devasteaza provinciile Ilyria si Tracia. Generalul bizantin Narses reuşeste să-i înfrangă şi să-i alunge dincolo de Dunăre.

cca. 550    Cronicarul got Iordanes scrie o istorie a goţilor, numită Getica. Cronica este cea mai bună dovadă a convieţuirii paşnice dintre geţi (daco-geţi) şi goţi prin faptul că cei din urmă, în timpul îndelungat de comuniune, au preluat de la geţi atât istoria descendenţei dacice, cât şi multe dintre obiceiuri acestora. Iordanes pomeneşte în istoria lui despre regii goţi (!): Gudila, Antirus, Burebista, Coryllus, Diurpaneus şi despre marcanţi filozofi precum: Zamolxe, Zeuta şi Deceneu.
                   Tot Iordanes face menţiunea: în interior(ul) (Sciţiei)  este Dacia, întărită de prăpăstioşii Alpi în formă de cunună.  La acea vreme, numele de Dacia nu era uitat in istorie.              


550-553    Menţiunea documentara a ultimului episcop dobrogean la Tomis, Valentenian, care intreţine legaturi atât cu biserica din Constantinopol cât şi cu papa Virgilius al Romei

557            Formaţiuni militare ale anţilor, sclavinilor si hunilor participa alaturi de o armată bizantină în luptele duse impotriva ostrogoţilor.

559            Kutrigurii (trib de origine turcă) conduşi de Zabergan, aliaţi cu bulgarii şi slavii, invadează Moesia, Scythia Minor şi Grecia.

566             Invazii ale avarilor stabiliţi în Câmpia Pannonică, la sudul Dunării.


570-580   Instalarea unor triburi slave in regiunile extra-carpatice , în Muntenia si Moldova. Convieţuirea bastinaşilor cu acestia nu va fi de lunga durata , triburile slave migrand spre centrul Europei , actuala zona a Cehiei si Slovaciei  si in Balcani.

578             Marea invazie slavă în Tracia şi Ellada. Începutul formării statului slav sudic.

579            Doi cronicari bizantini, Theophanis şi Theophylactus,  menţionează existenţa limbii Armani (vlahe) – (limbă cu character roman-latin). La acea vreme, limba vorbită în imperiul bizantin era greaca. Limba latină era utilizată  doar strict în probleme de administraţie şi în cele bisericeşti.

586-587     Invazii ale avarilor aliaţi cu slavii în Moesia şi Scythia Minor. Tropaeum Traiani este din nou distrusă. Cronicarul Theophanes menţionează, aferent acestui eveniment, cuvintele rostite de către un soldat  în limba părintească: Torna, torna fratre, care se pare a fi o dovadă a limbii române strămoşeşti sau ca dovadă a romanităţii orientale.

579             Avarii distrug localitatea Adamclisi.


cca. 600    Frontiera Dunării se prăbuşeşte sub presiunea avarilor şi a slavilor. Începutul ocupării Peninsulei Balcanice de către slavi. Această intruziune slavă va produce dislocarea unor ramuri ale romanilor sud-dunăreni, fiind  împinşi spre sudul şi vestul Peninsulei Balcanice, fenomen care în plan lingvistic are drept efect formarea celor patru dialecte istorice ale limbii române: dialectul dacoromân în Nordul Dunării şi dialectele aromân, meglenoromân şi istroromân.          

617-619   Cronicarul Cedrenus aminteşte despre luptele duse de către vlachorîcni, vlahii sudici de pe malul râului Richios, aliaţi cu slavii, împotriva Salonicului.        

623-624    Răscoala triburilor slave, conduse de Samo, împotriva avarilor. Întemeierea statului slav apusean (statul lui Samo).            .


679              Geograful din Ravenna în cartea lui “Cosmographia” vorbeşte despre Dacia, ca patrie a dacilor pomenind despre existenţa râurilor: Tisia (Tisa), Tibisia (Timis), Marisia (Mures), Cresia (Cris) s.a. si a cetaţilor: Tibiscum, Bersovia, Arcidaba , Drobeta, s.a.

681           Imperiul bizantin recunoaşte statul bulgar: primul ţarat bulgar, cu capitala la Aboba-Pliska.

Sec. 7         Denumirea de Ardeal, sub forma Ardil, apare frecvent în cronicile chazare.

726        Conflict între vlaho-rîcnii şi Imperiul Bizantin; sunt pomenite “năvălirile” vlahilor de la nord de Dunăre.

780            Între vlaho-rîcnii şi Imperiul Bizantin se adoptă un armistiţiu de pace.

787            La sinodul de la Niceea participa si episcopul Ursus, episcop al avarilor si vlahilor.

796            Menţionarea pe vasul principal al tezaurului de la Sânnicolaul Mare, a doi conducatori bănăţeni, jupan Bouila / Burilă si jupan Butaul.

c.830       Sub presiunea pecenegilor, triburile maghiare se stabilesc în Atelkuz (“ţara dintre râuri”, regiunea dintre Prut şi Nistru).

839            Menţionarea unei “ţări româneşti” la nord de Dunăre, în cronica turcă Ogusname.

884            Începutul expediţiilor maghiare spre teritoriile ocupate de ruşi, ruteni şi vlahi.
                  În urma acestor expediţii descoperă Câmpia Pannonică.

885            Împaratul bizantin Vasile Macedoneanul, împiedică accesul vlahiilor pe Muntele Athos, ca urmare a tendintei de a consacra muntele, exclusiv retragerii monahicesti.

892           Maghiarii iau parte în calitate de aliaţi ai regelui francilor, Arnulf, la expediţia de pedepsire a principelui Svatopluk al Moraviei.

892             Prima menţiune a exploatarii sării în bazinul Carpatic.

894       Simeon cel Mare al Bulgariei atacă Bizanţul, care-i cheamă în ajutor pe maghiari, în timp ce bulgarii se aliază cu pecenegii.

895 (înainte de 895)  Kean este conducătorul unei mari populaţii situată în Pannonia. Kean este menţionat de către istoricii maghiarii ca fiind strămoşul ducelui Salanus, fiind trimis din Bulgaria de către Împăratul Bizantin (“al grecilor”) cu misiunea de a veghea şi conduce populaţia din Pannonia.

895           Înfrângerea maghiarilor de către bulgari, aliaţi cu pecenegii, la Dunărea de Jos. În urma înfrângerii, populaţia maghiară părăseşte Atelkuz-ul şi invadează Câmpia Pannonică.

895/96    Aşezarea maghiarilor în Pannonia, sub conducerea lui Arpad. Aşezarea maghiarilor în această zonă provoacă un conflict cu populaţia locală. Conducătorul acestora,  “ducele” Laborcy, este ucis.

902          Bavarezii l-au invitat pe conducătorul maghiarilor, pe nume Kurszan, fiul lui Cundu, la un ospăţ la Fischa, la răsărit de Viena. Kurszan, împreună cu suita lui, sunt ucişi. Conducerea maghiarilor este preluată de către Arpad, întemeietor al unei dinastii care va conduce Ungaria până în anul 1301.  În timpul domniei lui Arpad începe politica de cucerire a Transilvaniei.

903            Conflict între maghiari şi ducele Salanus, conducător al unor populaţii situate în Pannonia. Ducele este învins de către maghiari, cu tot ajutorul dat de către bulgari  şi pecenegi, dar îşi păstrează o parte din “ducat”.
                   Tot în această perioadă este menţionat Morout ca fiind bunicul lui Menumorut. La această dată apare ca şi conducător al maghiarilor Arpad.

c. 900-907  Glad, voievodul din Banat, se opune ungurilor conduşi de către Arpad.

c. 900-904  Gelu, voievod al centrului Transilvaniei lupta impotriva atacurilor pecenegilor si ulterior a maghiarilor.

c. 904/5      Gelu este înfrânt în lupta contra triburilor maghiare şi ucis.

c. 900-906  Menumorut, voievod al Crişanei, se opune invaziei maghiare. Este singurul dintre conducătorii valahi care reuşeşte să-i îinfrângă pe unguri şi să realizeze mezalianţe politice.

c.905           Prima menţiune a localitaţii Satu – Mare (catrum Zotmar), în timpul luptelor dintre maghiari si Menumorut

907             Moartea lui Arpad generează lupte de succesiune.

900-927    Perioadă a domniei ţarului Simion cel Mare al Bulgariei (893-927), în care acesta, folosindu-se de pecenegi, presează triburile maghiare de la nord de Dunăre  şi din Transilvania, împingându-le spre Pannonia, continuând astfel politica de hărţuire a ungurilor  începută de pecenegi îin 885. Se pare că acelaşi Simeon, la solicitarea voievozilor  Salanus şi Menumorut, îi sprijină pe aceştia în lupta dusă contra maghiarilor în Câmpia Pannonică şi în Transilvania, între anii 896-907.

902-911     Cea mai veche inscripţie medievală (de factură slavă) descoperită pe teritoriul ţarii, la Bucov, jud. Prahova.


911             Acutizarea conflictului dintre monahii de pe Muntele Athos si ciobanii vlahi, mediat de împaratul bizantin Leon Înteleptul, în urma paşunarii terenurilor.

943             Sunt menţionati într-o inscripţie descoperită în comuna Mircea Voda (Constanţa), un anume “jupân Dimitrie” si un anume “jupân Gheorghe”.

934-944    Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea sa “Carte de învăţătură către fiul său Romanos” , menţionează  existenţa unor toponime românesti: braţul Selinas (Sulina) , portul Constanţa, podul lui Traian de la Drobeta, precum şi râurile: Trullos (Nistru), Vrutos (Prutul) şi Seretos (Siretul).

cca. 940-965 Prima atestare documentară la o aşezare medievală din Moldova – Cetatea Albă, sub numele de Maurokastron (Monocastro). Apariţia primelor aşezari fortificate slave în teritoriul actual al Moldovei

948           Conducătorii maghiari Bulcsu şi Lel (Lehel)  se creştinează şi sunt botezaţi la Constantinopol.

953             Iuliu cel Bătrân (Gylas – Giula – Geula  din latinul Julae), conducător al unei formaţiuni valahe (dux magnus et potens,  sau rex Iulus),  care cuprindea nord-vestul Banatului, Câmpia Aradului, centrul Transilvaniei, cu capitala la Alba Iulia şi actualele comitate Csongrad şi Bekes din Ungaria, se creştinează, fiind botezat la Constantinopol.

 953      Iuliu cel Bătrân (principele Gyula), întors de la Constantinopol însoţit de episcopul Hierotheus, începe construirea unei biserici creştin-ortodoxe în Alba Iulia (în zona actualei catedrale romano-catolice). Acest lăcaş este cel mai vechi lăcaş creştin din Transilvania, atestat arheologic.

955             Bătălia de la Lechgeld: maghiarii suferă o grea înfrângere din partea regelui  
Aug.10     german Otto I cel Mare. Conducătorii maghiari Horka Bulcsu şi Lel (Lehel) sunt spânzuraţi la Regensburg.

960            Denumirea de Ardeal , a “ţării Ardil (Eret Ardil) , bogată în aur şi argint” apare într-o scrisoare a regelui chazar Iosif, trimisă rabinului de Cordoba.

968-969    Legat de campanile lui Sviatoslav (cneaz al Kievului), se menţionează în cronica rusă “Povestea vremurilor de demult” existenţa a 80 de cetăţi-oraşe la Dunărea de Jos.

c. 970    Ducele maghiar Geza se căsătoreşte cu Sarolta (cca. 950/957 - cca. 997/1000), fata voievodului transilvanean Iuliu cel Bătrân (Gyula – Geula). În urma acestei căsătorii se va naşte viitorul rege al Ungariei, Ştefan I (Voicu - Vajk).
               
971            Ioan Tzimiskes pune bazele formării unei thema Paristrion – provincie bastion, organizată pentru apărarea graniţei Dunării de Jos şi a litoralului Pontic, până la Varna. Reşedinţa era la Durostolum (Silistra) şi cuprindea un teritoriu între Munţii Balcani, Dunăre şi Marea Neagră.
                   Conflict între trupele conduse de către Ioan Tzimiskes şi ruşii lui Sviatoslav în Dobrogea.
                   Cetăţile din nordul Dunării se rascoală împotriva dominaţiei byzantine. Se instaurează autoritatea bizantină asupra teritoriului .

972           Cronica “Însemnările toparhului grec” sau “Anonimul lui Hase”  menţionează în zona Dunării de Jos 10 oraşe-cetăţi cu 500 de aşezări omeneşti şi cu o populaţe numeroasă. Se face precizarea că şefii locali se opuneau dominaţiei byzantine.

976            Menţiune  despre valahii din peninsula Balcanică. În cronica autorului grec Kedrinos, termenul de Vlachoi, derivat din slavă, va fi înlocuit cu Armani (vorbitori de limba româna -!- ; aromâni). Cronicarul menţionează că David, fratele lui Samuil l (căpetenie bulgară) a fost ucis de către vlahii chervanari (cărăuşi).

979-980     “Strategul” Niculiţă primeşte din partea împăratului bizantin Vasile al II-lea, conducerea “vlahilor din Elada”  din thema Helladikon din Tessalia, acea Vlahie Mare, cum va fi denumită în continuare în istorie.

982           Geografia universala Hudud-alam pomeneşte despre existenţa romănilor la est de Carpaţi.


982 şi 992  Ani însemnaţi pe pereţii a două biserici rupestre de la Basarab – Murfatlar, unde se păstrează cel mai vechi ansamblu monastic din ţara noastră.

997            Conducerea Ungariei este preluată de către Vajk (Voicu), fiul Saroltei (fiica lui Iuliu cel Bătrân) şi a lui Geza (fiul lui Tacsony), viitorul rege maghiar Ştefan I cel Sfânt (Szent Istvan).

Sec.10       Este atestată prezenţa  românilor vlahi în Pannonia, zona Balatonului, prin existenţa unor conace, biserici şi cetăţi voievodale, conform săpăturilor arheologice făcute de către preotul romano - catolic Lukacs Karoly.

1000          Vlahii sud-dunăreni şi nord-dunăreni se opun dominaţiei împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, poreclit Bulgaroctonul (omorâtorul de bulgari).

1000           Ştefan I este încoronat ca rege al maghiarilor, se pun bazele organizării
25 dec.       statului şi se adoptă catolicismul ca religie de stat.

1000-1001  Ahtum (Ohtum), urmaşul lui Glad, conducător al Banatului, se opune politicii de expansiune a lui Ştefan I al Ungariei.

1002        Ahtum (Ohtum), se botează în credinţa ortodoxă în Vidin. În urma acestui botez, fondează o mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Ioan Botezătorul în imediata apropiere a capitalei lui, Morisena (Cenad).

Dicţionar
1002-1003  Conflict militar între  Gyula (Iuliu cel Tânăr – Geula Minor- *Geula cel mic*) (cca. 980 – 1003/1004), voievod al  Transilvaniei şi regele Ştefan I. Voievodatul lui Gyula  avea capitala la Alba – Iulia, numită de către unguri Gyulafehervar – Cetatea Albă a lui Iuliu. Gyula este înfrânt în cele din urmă de unguri, iar voievodatul supus coroanei maghiare.

1003        Începutul conflictului dintre Ahtum, voievod al Banatului, descendent a lui Glad si Stefan I al Ungariei. Împotrivindu-se politicii de agresivitate si teritorială a regelui maghiar, Ahtum drept represalii blocheaza transportul sării spre Ungaria pe raul Mureş.
1004          In scopul asigurării unei alianţe împotriva expansiunii maghiare,  Ahtum se boteaza in rit ortodox la Vidin , devenind vasal al imparatului bizantin Vasile al II-lea.

1003-1004  Se construieşte Cetatea Ciceului, jud. Bistriţa-Năsăud, o puternică fortificaţie militară.

1006         În jurul vetrei oraşului Satu – Mare (Villa Zotmar) s-au aşezat coloniştii teutoni aduşi de regina maghiara Ghizela (soţia lui Ştefan cel Sfânt) , iar peste Someş, în localitatea Mintiu, s-au asezat primii coloniştii germani.

1015-1020  Campanii de jaf ale pecenegilor in Transilvania. Coroana maghiara si voievozii valahi poarta lupte cu acestia.

1018       În lupta fratricidă dintre Sviatopolk, duce al Kievului (1015-1019) şi ducele Iaroslav cel ÎIntelept (1019-1054) se menţionează existenţa unei  alianţe  militare  între Sviatopolk şi asociaţii lui : pecenegii şi valahii (Blokumenn) ~ cf. Cronicii  anonime a biografiei St. Olaf al Norvegiei.


1025 (sau 1027)   Vlahii sunt menţionaţi în Analele din Bari ca făcând parte din oastea bizantină comandată de protospătarul Oneste, care îşi dispută supremaţia cu arabii în sudul Italiei.

1028-1030  Conflictul dintre Ahtum şi Ştefan I al Ungariei degenerează în război. Armatele maghiare conduse de Chanadinus, fost aliat a lui Ahtum încep luptele de cucerire ale voievodatului. După unele surse se pare că acest Chanadinus, descindea tot din Glad. Primele lupte sunt câstigate de către Ahtum. Ajutat cu noi trupe de către regele maghiar, Chanandinus reuşeşte să-l înfrangă pe Ahtum, şi să-l ucida. Drept recompensă , Ştefan I îi oferă, lui Chanadinus, cetatea de scaun a lui Ahtum, Morisena pe care o rebotează Cenad, iar Banatul intră in componenţa regatului maghiar.    

1036        Pecenegii devastează Dobrogea aflată sub dominaţie bizantină, distrugând cetăţile Capidava, Dervent, s.a.

1042         Împaratul bizantin Constantin al IX-lea Manomahul alungă păstorii vlahi din zonele de păşunat de pe Muntele Athos, la cererea călugarilor.

1046      Fii  lui Iuliu cel Tânăr,  Bua şi Bucna, declanşează o mare răscoală “anticreştină” (anti-catolică si antimaghiara), intervenind în luptele de succesiune ale tronului. Regele Andrei, susţinut de aceştia, este înscăunat în locul lui Petru Orseolo.

1046-1047 Pecenegii conduşi de Tyrach invadează thema Paristrion (regiunea administrativă bizantină din sudul Dunării). Cu greu armatele imperiale reuşesc să-i înfrângă pe pecenegi şi să-i alunge în nordul Dunării.

1050          În cartea “Podoaba istoriilor”, geograful persan Gardizi menţionează existenţa românilor la nord de Dunăre.

cca.1050     Asezarea fortificata de la Echimăuţi (Orhei) construită de către slavi este distrusă si arsă în urma unui conflict dintre acestia si baştinaşi.


1054 (iulie 16)  Marea Schismă. Patriarhul Mihail I Kerularios (1043-1058) şi papa Leon al IX-lea  (1049-1054) se excomunică reciproc, are loc separarea bisericii de la Roma de cea de la Constantinopol.  Românii rămân sub autoritatea patriarhatului de la Constantinopole.

1055          Regele Ungariei, Andrei I (1046-1060) fondează o mănăstire pe peninsula Tihan, a lacului Balaton pentru călugarii benedictini, înzestrand-o cu multe sate si moşii din imprejur. Printre acestea sunt pomenite moşiile Petra, Turku, Ursa, Apa Secu, Lupa, Gamaz, Gislav, Culu, Genusara, Micola, Vila Popi, Urcuta, s.a., locuite de către valahi.

1059             Incursiune a pecenegilor si vlahilor dobrogeni, pomeniti în cronica lui Zonaras ca şi “neamul geţilor”, în imperiul bizantin.

1067-1071  Triburile cumane pătrund în Moldova, Transilvania şi apoi în Muntenia.

1066       Vlahii sud-dunăreni (urmaşi ai dacilor – cronica lui Kakaumenos) sunt principalii animatori ai unei răscoale în Larissa, Tesalia. Conduşi de către Niculitzas III Delphinas, vlahul Berivoi, Ioan Gremianites,Grigore Bambakas, vlahul Slavotă Carmalakis, Theodor Skibon Petastos, declanseaza o campanie militară contra cetăţilor bizantine. Trădaţi de către Niculiţa, răsculaţii vor fi nevoiţi să se supună din nou împaratului bizantin Constantin X Ducas.

1068       În bătălia de la Chiraleş, jud. Bistriţa – Năsăud, regele maghiar Solomon înfrânge şi respinge triburile pecenege invadatoare.

1068            Atestare a cetatii Dăbâca (Cluj) sub numele de urbis Doboca

1071            Prima atestare a localitaţii Buziaş.

1072-1074  Populaţia de la Dunărea de Jos, sub conducerea lui Tatrys, se răscoală împotriva dominaţiei byzantine. Comandantul Nestor, trimis de împăratul Mihail al VII-lea Ducas, trece de partea răsculaţilor.

1075           La Alba-Iulia se organizează prima episcopie catolică.

1075           Cetăţile Turda şi Biharea intră în posesiunea regilor maghiari.

1075           Regele maghiar Geza I, dăruieşte jumătate din vama de sare de la Turda si mai multe sate din Bihor, mănăstirii Sf.Benedict.

1085      Regele maghiar Ladislau I înfrânge definitiv şi îi alungă pe pecenegi din Transilvania.

1086-1091 Ana Comnena, prinţesa bizantină, menţionează în opera sa “Alexiada” existenţa a trei formaţiuni politice în Dobrogea: una condusă de Tatos, cu centrul la Silistra, a doua a lui Satza, cu centrul la Vicina şi ultima condusă de către Sesthlav.

1088           În timpul Împăratului bizantin Alexie Comneanul, reizbucnesc conflictele dintre păstorii vlahi si călugarii de pe Muntele Athos.


1089           În cronica împăratului german Friedric Barbarossa se menţionează existenţa unei ţări româneşti numită “Walahia”, condusă de un principe,  situată între Dunăre şi Munţii Carpaţi.

1091       Victoria împăratului Alexios Comnenul asupra cumanilor, la Lebunion, în Tracia. Un rol deosebit l-au jucat oştenii vlahi din care era formată armata bizantină.

1094          Descriere a Moldovei si a locuitorilor săi facută de geograful Gardizi.

1094          Menţiune făcută de către Ana Comnena despre un conducător al vlahilor din Dobrogea,  Pudilă (Budilă). Împăratul Alexios I apelează la Pudilă (Budilă) pentru a opri o nouă năvălire cumană.

1097          Prima atestare medievală a oraşului Alba Iulia (anticul Appullum).

1111          Prima atestare a Comitatului Bihor.
               
1111          Prima menţiune a unui “principe al Transilvaniei”, Mercurius, reprezentant al regelui maghiar in teritoriile romanesti noi cucerite.

1138          Mentiune a ducerii sarii din Transilvania in Ungaria.

1140        Vorbind despre cruciada dusă de împăratului Conrad al III – lea, cronicarul Thomas Tuscus face precizarea că trupele plecate din Franţa şi Germania în drum spre Constantinopol au trecut prin Ungaria, Pannonia şi Blachia (Ţara Vlahilor).

1141-1162  În timpul regelui maghiar Geza al II-lea se aduc primii colonişti saşi, în scopul apărării graniţelor estice. Primii coloni s-au stabilit în zona Satu Mare si pe Valea Bistriţei, la Bistriţa. A doua colonizare s-a făcut în sud-estul Transilvaniei, în zonele Sibiului şi Braşovului. Prima mentiune a localitatii Tur (Thura) din Ţara Oaşului

1147        Brodnicii (vlahii pruteni) iau parte, alături de cumani, la luptele împotriva viaticilor.

1150        Menţionarea existenţei bolohovenilor, volohi (vlahi) situaţi în regiunea de nord – est a Carpaţilor.

1154        Prima menţiune a oraşului Vicina (Isaccea), făcută de către geograful arab Sarif al Edrisi. Geograful menţionează că oraşul avea mulţi locuitori.

1156           Prima atestare a localitaţi Arad.

1160-1170 Prima atestare documentară a “morlacilor” (maurovlahilor), făcută în Cronica preotului din Diocleea (episcopat în Muntenegru). Cronica menţionează despre existenţa unei ramuri apusene a vlahilor, care locuiau în Serbia apuseană, Sirmium, Croaţia şi Dalmaţia. Această ramură vlahă avea să fie asimilată de către slavi în următorii ani.

1161-1168 În timpul războaielor duse de către împăratul bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180) cu ungurii, se menţionează existenţa unui mare număr de valahi înrolaţi în armata bizantină, cu specificarea că aceştia: sunt coloni de demult ai celor din Italia – cronica lui Ioan Kinnamos.

1164         Viitorul împărat bizantin Andronic Comnenul este prins la marginile Galiţtiei de către păstorii valahi şi predat împăratului Manuel I Comnenul.

1164          Mentionat comitatul Crasna, lânga Solnocul de Mijloc

cca. 1166  Rabinul Beniamin din Tudela (orăşel spaniol din provincia Navarra) prezintă în însemnările lui de călătorie existenţa vlahilor din Tessalia. Aceştia sunt prezentaţi ca o populaţie de munteni aprigi, care luptau împotriva administraţiei bizantine şi jefuiau regiunile locuite de greci.

1169          Ieronim si Corneliu, fii lui Paul sunt mentionaţi în urma arderii unei mănăstiri situata pe cursul râului Someş.  Menţiune a localitaţilor: Apa, Tur, Iazul, Şard, Hodoş, Zerend din tinutul Sătmarului.

1172           Conflicte teritoariale între cneazul Ţarii Volohovenilor din nordul Moldovei şi principii rusi si polonezi

1174           Prima menţiune documentara a oraşului Bârlad şi a Ţării Berladnicilor

1176           Este atestată localitatea Sântu langa Şieu (jud. Bistriţa – Năsăud).

1177           Este atestat Comitatul Alba.

1177           Este atestat Comitatul Cluj.

1177           Este atestat Comitatul Timiş.

1177           Este atestata localitatea Turda, castrum Thorda

1177           Atestare documentară a Cetaţii de Baltă ( Castrum Cuculensi, Kukullewar).

1179         Este atestată prima bibliotecă de pe teritoriul ţării noastre. Un grup de călugări cistercieni de la mănăstirea burgundă din Pontigny au întemeiat la Igriş (jud.Timiş) o abaţie, unde au adunat primele lucrări de teologie dogmatică şi de filozofie scolastică.

1181           Este atestat Comitatul Satu-Mare si comitele Nicolae.

1181           Regele Bela al III porunceşte prinderea lui Stefan si Konchi, fii lui Petru si Achileus, fiul lui Achileus, iobagi fugiţi de pe moşia mănăstiri comitelui Kulchey

1185-1186 Petru si Ioan Asan, conducătorii răscoalei vlahilor şi bulgarilor împotriva dominaţiei bizantine, primesc ajutorul populaţiei din nordul Dunării.

1187        Se constituie statul vlaho-bulgar al Asăneştilor, ca răspuns la dominaţia bizantină în zonă. Petru şi Asan îşi declară independenţa şi refuză să plătească  dări împăratului bizantin.

1187           Este atestat Comitatul Cenad.

1187-1188  Campanii ale împăratul bizantin Isaac împotriva Asăneştilor. Operaţiunile încetează în momentul când Isaac o capturează pe soţia lui Asan şi primeşte drept ostatic pe cel de-al treilea frate Asan, Ioniţă.

1188/9     Ionița Asan zis Caloianul, evadeaza de la bizantini și se refugiază la nord de Dunăre. Cronicarul Nicetas Choniates Akominatos menționează că Ioniță s-a refugiat pentru o vreme la nord de Dunare, unde devine „domn peste niste vlahi din neamul lui”. Prima mențiune despre existența cnezatelor și voievodatelor din Țara Româneasca.

1189-1190   În timpul cruciadei conduse de către Frederic Barbarossa, acesta primeşte un ajutor militar format din cca. 60.000 de soldati sârbi si valahi.

1189-1190 Ostilităţi deschise între Asăneşti şi împăratul Isaac. Asăneştii primesc ajutorul valahilor de peste Dunăre.  Cronicarul bizantin Nicetas Choniates Acominatus menţionează existenţa brodnicilor (vlahii pruteni) ca aliaţi ai Asăneştilor în luptele duse împotriva bizantinilor.

1190           Atestarea localitatii Şiria (Arad), cetate regala si feuda din anul 1331, Castrum Siry.

1190          Isaac trece munţii in Balcani cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asăneştilor, dar întâmpinând o rezistenţă puternică, se retrage. Prins într-o ambuscadă, reuşeşte cu greu să scape cu viaţă. Prima menţiune a numelui Litovoi, un soldat care il salvează pe sebastocratorul Dukas.

1191          Conflicte dintre saşi si maghiari în Transilvania, în urma solicitarii saşilor de a obtine autonomie religioasă.

1191           Prima atestare documentară a Sibiului (Cibinium).

1194        În bătălia de la Arcadiopole, bizantinii suferă o grea înfrângere din partea vlaho-bulgarilor. Însuşi generalul bizantin Vasile Vatatzes este ucis.

1195          Armata bizantină, aliată cu armata maghiară a regelui Bela III,  este înfrantă de către vlaho-bulgari. În urma eşecului, împăratul Isaac este detronat.
                   Sub conducerea noului împărat, Alexios al III-lea Anghelos este organizată o nouă armată.  Vlahii asăneşti decimează practic şi acestă armată în bătălia din aproprierea oraşului Seres.

1196           În urma intrigilor bizantinilor, Asan este asasinat.

1197           În urma intrigilor bizantinilor, şi Petru este asasinat.

1197         Conducerea vlahilor balcanici este preluată de către Ioniţă Asan, poreclit Caloianul.

1197 Dobromir Chrysos conduce luptele de eliberare a Macedoniei de Est, de sub dominaţie bizantină. Cel ce se intitula conducător al vlahilor si bulgarilor, Dobromir Chrysos (1197 – 1202) era de origine vlahă , după unele surse aromân,  dar sigur vorbitor de română si macedoneana conform cronicii lui Niketas Choniatēs.

1199            Începutul corespondenţei dintre papa Inocenţiu al III-lea si Ioniţa Caloianul. Papa încearcă, prin conjuctura de moment existentă în Balcani, să şi-l atragă de partea lui Ioniţa.

1199           Prima atestare documentară a Ţarii Maramureşului şi a Ţarii Oaşului (ca locuri regale de vânătoare).

sec. 12     La sfârşitul secolului 12 şi începutul secolului 13 s-a construit Biserica din Densuş, biserică la care s-a folosit piatra ruinelor Ulpiei Traiana Sarmisegetusa.

1200           Este atestat Comitatul Caraş.

1201           Ioniţa Caloianul îşi extinde imperiul cucerind si ocupand orasul Konstanteia, cetatea Varnei si provincia Dobrogea.

1202           Ioniţa Caloianul cucereste Macedonia şi-l înfrange pe fostul său aliat Dobromir Chrysos

1202     Într-o corespondenţă dintre Ioniţă şi papa Inocenţiu al III-lea, Ioniţă se autointitulează Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum (Caloian, împăratul bulgarilor şi al valahilor).

1202            Campanie maghiară în Serbia si statul vlaho-bulgar. Începutul conflictului militar dintre Imre, regele Ungariei si Ioniţa Caloianul.

1202           Atestare a localitaţii Ocna Mureşului sub numele de Villa Vimar.

1202-1203   Construirea castelului de la Cetatea de Balta, cetate care ulterior va fi dăruită de către Matei Corvin lui Ştefan cel Mare. În aceasi perioadă se face menţiunea existenţei localitătilor Ciuguzăl, Ocnişoara, Sucman, Lopadea Veche, Zagăr, Silvaş, Uioara si se pomeneşte şi de locuitorii acestor sate avand numele: Petru, Cosma, Cozma, Adrian, Iacob, Leşe, Zaharia, Beniamin, Micu, Andrei, Vodă, Acileus, Borşa.

1202 (sau 1207)  Călugării catolici de la mănăstirea Igriş (Timiş) au întemeiat o abaţie – filială la Cârta (jud. Sibiu).

1203            Prima mentiune a oraşului Bistriţa, colonizat cu franci de pe Valea Moselei din principatul Luxemburg
1203           Ioniţa Caloianul înfrange armata maghiară care ocupase parte din Serbia si statul vlaho-bulgar.

1204        Ioniţă este încoronat ca “rege al bulgarilor şi vlahilor” de către papa Inocenţiu al III-lea, primind de la acesta coroana, sceptrul şi bula de recunoaştere.

1204 (aprilie 13)  Conducătorul celei de-a patra cruciadă, Balduin de Flandra, cucereşte Bizanţul. Ioniţă cere să fie recunoscut ca rege de către acesta.  Balduin face greşeala fatală să-l refuze ca egal, acceptându-l doar ca vasal.

1204 (mai 16)  Menţionarea populaţiei ortodoxe din dioceza Oradiei. Papa Innocenţiu al III-lea cere episcopului de Oradea să încerce convertirea acestei populaţii la catolicism.

1204          Regele Emeric al Ungariei, îl scuteste pe Ioan Latinul din Cisnadie de toate obligaţiile , afară de participarea la oaste, dăndu-i voie să apeleze la judecata regelui.

1205 (aprilie 15)  Conflictul dintre Ioniţă şi Balduin de Flandra se soldează cu un dezastru pentru latini.  Bătălia de la Adrianopole se încheie cu victoria lui Ioniţă, Balduin este prins şi dus la Târnovo, unde moare.

1205           Bătălia de la Serres. Armata vlaho-bulgaro-cumană condusă de către Ioniţa Caloianul obţine o importantă victorie împotriva armatelor cruciaţilor.

1205           Papa Inocentiu a III-lea aprobă trecerea în dependenţa arhiescopiei de la Kalocsa a episcopiei ortodoxe din Ţara “ cneazului Bela “ (Balea) situat in actuala zonă a judeţelor Hunedoara si Alba. În localitatea Criscior din judeţul Hunedoara există Biserica Adormirii Maicii Domnului , ctitorita de către acest cneaz, soţia si fii lor.

1206           Menţionarea saşilor colonizaţi în aşezarea numită Nosen (Bistriţa).

1206           Cavalerul Ioan Latinul primeşte, în urma serviciilor facute, mosia Cwezfy, de la regele Andrei II.

1206           31 ianuarie. Ioniţa Caloianul obţine o noua victorie asupra latinilor conduşi de către Henric I de Flandra, în bătălia de la Rusion cucerind orasul Dimotika.

1207           4 septembrie. Ioniţa Caloianul înfrange armata regelui latin al Salonicului, Bonifaciu de Montferrat.

1207         8 octombrie În timpul asediului Salonicului, Ioniţă Caloianul este asasinat de către Manaster, şeful gărzii personale.

1207           În urma morții lui Ionița Caloianul, frații, Ioan Asan II și Alexandru Asan, fii lui Ioan Asan, și nepoți ai Caloianului, se refugiază la nord de Dunăre. Confirmare a existenței unor cnezate și voievodate in Tara Romaneasca.

1207-1218  Conducerea statului Asăneştilor este preluată de către Borilă, nepotul de soră a lui Ioniţă.

1208          Atestare a localitaţii Ip (Sălaj) aparţinătoare comitatului Crasna cu ocazia menţionării vânătorilor de bouri din satul Ip. Anania, Azarie si Misail solicită regelui maghiar Andrei ţinutul Dendas

1207          În bătălia de la Philipopolis, Borilă Asan este înfrant de către Henric I de Flandra, împăratul Constantinopolelui.

1210(3)      Valahii împreună cu pecenegii, saşii şi secuii din Transilvania sunt amintiţi ca oşteni în armata comitelui Ioachim, trimişi  in ajutorul lui  Borilă Asan de către regele maghiar Andrei al II-lea.

1210           Cetatea Dăbâca (Cluj)  devine cetate voievodală

1211        Instalarea unor detaşamente de cavaleri teutoni în Ţara Bârsei, pentru a apăra graniţa de sud – est a Transilvaniei. Cavalerii teutoni au primit importante privilegii, ca scutiri de vami si dări, dreptul de a apela la judecata regală, dreptul de a ţine târguri si de a ridica cetaţi de lemn.

1211        Menţionarea localitaţii Hălmeag in Tara Bârsei sub denumirea de Castrum Almage

1211          Borilă convoacă un sinod bisericesc la Târnvo, pentru condamnarea ereziei bogomilice, a carei influenţă era din ce in ce mai pronunţată.

1211-1215  Cavalerii teutoni, construiesc în Ţara Bârsei, cetaţile Feldioara, Codlea si cea denumită “a Crucii”

1212         Prima menţiune documentară a oraşului Timişoara

1213           Prima menţiune documentară a populaţiei secuieşti în Transilvania.

1213          Construirea castrului Cluj (Castrum Clus). Atestari ulterioare: 1275 (Cluswar), 1280 (Culusvar), 1282 (Culuswar ), 1282 (Cluswar)

1213         Atestare a oraşul Satu-Mare. Prima menţiune despre castrul (fortareata) Satu-Mare sa facut la 905, în timpul luptelor dintre maghiari și Menumorut

1214           Românii din Maramureș sunt numiți străjeri ai codrilor - custodes silvarum

1214           Prima menţiune a Comitatului Arad.

1214           Prima menţiune a localităţii Dej (Dees). Atestări ulterioare: 1236, 1238, 1241 si 1261 (Deeswar)

1216           Brodnicii (vlahii pruteni) luptă împotriva lui Jaroslav din Susdali în bătălia de la Lipiţa.

1217           Coroana maghiară va iniţia un avanpost militar la est de Carpaţi, în cotul Vrancei la Milcov

1218-1241 Conducerea statului asăneştilor este preluată de către Ioan Asan al II-lea (fiul lui Asan). În timpul lui Ioan Asan al II-lea, împărăţia Asăneştilor cuprinde Moesia (teritoriile dintre Dunăre şi Balcani), o parte din Serbia, cu oraşele Belgrad, Niş şi Skopie, Macedonia cu oraşele Sereş, Ohrida, Bitolia, Prosak şi Sturmiţa, Tracia cu Adrianopole şi Dimotica şi Albania, fără oraşul Durazzo. În pisania din 1230 a Bisericii celor 40 de mucenici, ridicată în Târnovo, el spune: "Am cucerit toate ţările de la Adrianopol până la Durazzo, ţara grecească şi cea albaneză şi cea sârbească".

1221         Cavalerii teutoni intră în conflict cu regalitatea maghiară şi sunt alungaţi din Transilvania în anul 1225.

1222     Menţionarea documentară a Ţării Bârsei şi a Ţării Românilor (Terra Blachorum).

1222         Ţinutul Bistriţei este organizat ca şi comitat; prima menţiune despre existenţa unui comite local

1223        Regele maghiar Andrei al II-lea donează moşia Cisnădioara, priorului mănăstirii catolice Cârta. Despre această moşie se menţionează că a fost luată de la Vlahi (luată de la români – terra exempta de Blaccis).

1223        Regele maghiar Andrei al II-lea donează Ţara Loviştei lui Conradt.

1223        Atestare a oraşului Sibiu sub numele de Hermannsdorf

1223        16 iunie.  Marea bătălie de la Kalca. Coaliţia conducătorilor rusi este înfrantă de armatele mongole conduse de Subotai si Gebe. Voievodul brodnicilor (valahii de pe Siret) Ploscânea trece de partea tătarilor.

1224       Documentele timpului semnalează existenţa unei păduri a românilor şi a pecenegilor  - silvei Blacorum et Bissenorum, localizată probabil între Munţii Făgăraş şi Valea Oltului.

1224           Prima atestare documentară a Orăştiei cu numele de  Szaszvaros (oraşul saşilor). În anul 1376 localitatea este confirmată ca şi centru comercial şi mesteşugaresc cu statut de breaslă.

1224        Privilegiul “Andreanum”.  Regele maghiar Andrei al II-lea acordă saşilor din zona Orăştie – Baraolt numeroase privilegii. Regiunea se organizează ca teritoriu autonom sub autoritatea unui comite regal.

1224           Regele maghiar Andrei al II-lea uneşte aşezările săşesti sub conducerea judelui din Hermannsdorf (Sibiu). Aceasta nouă uniune administrativă săsească poartă numele de „Provincia Cibiniensis” şi cuprinde  teritoriul săsesc din centrul si nordul Transilvaniei mai puţin ţinuturile Ţării Năsăudului si Ţării Bârsei

1227          Pousa voievod al Transilvaniei pe scurtă durată. Al doilea voievodat între anii 1235 – 1240.

1227-1228 Creştinarea cumanilor, făcută de către arhiepiscopul Strigoniu, în prezenţa regelui maghiar Bela al IV-lea. S-a întemeiat episcopia cumanilor cu reşedinţa la Civitas Milcoviae (Odobeşti). Episcopia era un avanpost al regatului maghiar, care urmărea, pe lângă extinderea catolicismului şi expansiunea statului maghiar asupra populaţiei din zonă.

1228           Prima atestare documentară a Reghinului.

1228           Prima atestare documentară a localitaţii Şieuţ (jud.Bistriţa – Năsăud); Andrei al II-lea, regele Ungariei, dăruieste lui “Dionisie” marele vistier, moşia Săplac, confiscată de la baronul Simion.

1230          9 martie. Batalia de la Clocotniţa, Ioan Asan II îl infrânge în luptă pe despotul  bizantin Teodor I Anghelos Duca Comnenul al Epirului

1230          Conflict militar între Ioan Asan II şi Andrei II al Ungariei. În urma infrangerii lui Asan, maghiarii vor intemeia Banatului de Severin.

1230          Privilegiu regal acordat oraşului Satu – Mare (Villa Zotmar)

1231           Conflicte teritoariale între conducătorii Ţării Volohovenilor din nordul Moldovei si principii rusi si polonezi

1230          Conflict militar între Ioan Asan II si Andrei II al Ungariei. Alexandru, fratele lui Ioan Asan îi infrânge pe maghiari in faţa cetaţii Sofia.

1233        Regele maghiar Andrei al II-lea transformă fortareaţa Severinului în cetate. Astfel ia naştere Banatul de Severin ca marcă de graniţa, sistem defensiv organizat pentru paza graniţelor contra vlaho-bulgarilor. Fortareaţa Severinului s-a construit în timpul regelui maghiar Ladislau I (1040-1095) ca apărare împotriva pecenegilor, cumanilor si valahilor existenţi în zona. Prima atestare documentară a unui Ban de Severin pe nume Luca.

1234          Se menţionează într-o scrisoare papală existenţa românilor de rit ortodox în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

1235           Atestarea documentară a localităţii Beclean pe Someş.

1235           Atestarea documentară a localităţii  Rodna

1235           Ioan Asan II restabileste patriarhatul de la Târnovo, Ioachim I fiind numit patriarh.


1235           Ioan Asan II aliat cu Ioan III Ducas Vatatzes, împaratul Niceei, asediază Constantinopolul latin

1238           Este menţionată exploatarea aurului la Roşia Montana, în urma colonizării zonei cu mineri germani (hospites).

1238/9            Campanie militară maghiară îndreptată contra lui Ioan Asan II

1240           Regele Bela al IV-lea al Ungariei, donează biserica din Prejmer călugarilor mănăstirii Citeaux din Bourgogne, abaţie a ordinului cistercian.

1240           Vechiul castru roman de la Mehadia este atestat ca şi existenţă cu numele de castrum Myhald.

1241      Marea invazie tătară. Tatarii distrug episcopatul cuman al Milcovului si Cumania. Hoardele lui Batu – han, pustiesc teritoriul românesc şi Câmpia Pannoniei. Sunt distruse oraşele Rodna, Bistriţa, Dej, Cluj, Zalău, Oradea, Braşov, Sibiu, Sebeş, s.a.  Sunt menţionaţi în cronica persană a lui Fazel-Ullah-Raschid doi conducători valahi (din Kara - Ulagh - Muntenia), pe nume Bezerenbam şi Miselav. Cronicarul italian Rogerius, care sosise într-o misiune la episcopia din Oradea chiar în perioada invaziei tătare, avea să menţioneze în lucrarea sa “Carmen Miserabile”  despre existenţa unor oraşe transilvănene precum Rodna şi Alba Iulia, dar şi despre comunităţile săteşti. Astfel face precizarea că în satul Frata (jud. Cluj) a fost primit cu “pâine neagră , coaptă din faină şi din coajă de stejar măcinată”. Rogerius face diferenţa între unguri şi români, prezentând cnezatul din Bihor ca pe o comunitate românească.


1241          Daniel Romanovici al Haliciului pustiieşte nordul Moldovei în semn de protest, ca urmare a protejari moldovenilor bolohoveni de catre tătari.

1241          31 martie, cade sub asaltul armatei tătare oraşul Rodna

1241          31 martie, cade sub asaltul armatei tătare localitatea Brasov

1241          2 aprilie, cade sub asaltul armatei tătare oraşul Bistrita

 1241          Cad sub asaltul armatei tătare localitatile Dej, Lipova, Lugoj, Oradea, Orăstie, Zărand, Zalău  s.a.
       
1241             Cetatea de pământ a oraşului Satu – Mare este distrusă de catre tătari

1241          10 aprilie, armata ungaro-româno-cumană este decimantă de către tătarii conduşi de Batu-Khan şi Subotai la Mohi, pe malul parâului Sajo din Ungaria.

1241          11 aprilie, cad sub asaltul armatei tătare oraşele Sibiu si Sebes

1241          24 iunie. Moare Ioan Asan II. Fiul lui Căliman I devine conducător al imperiului Asăneştilor. Datorită luptelor de interese politice duse între diferite grupări de boieri, Căliman I este asasinat în anul 1246.

 1241          11 decembrie, moare marele han tătar Odogai, Adunarea generală a principilor mongoli se pregăteşte pentru alegerea unui nou han.      

1242          martie. Batu-Khan hotăreşte retragerea tătarilor din Ţările Româneşti si Câmpia Pannonică

1242          Victoria “regelui din ţara vlahilor “ asupra tătarilor, conform cronicii lui Filip Mousket.

1242           Este mentionată în documente localitatea Zagra, jud.Bistriţa - Năsăud.

1242          Este mentionată in documente localitatea  Mărişelu , jud.Bistrita – Năsăud; regele Bela al IV-lea donează unui nobil un loc de arat în sat.

1242           Este mentionată în documente localitatea Lugoj, jud.Timiş

1243         ianuarie.  Voievodul Transilvaniei, Laurentiu, începe să restabilească ordinea în urma retragerii hoardelor tătare

1245           Sunt menţionate într-un document localităţile Rodna, Sângeroz, Rebra, Feldru, Năsăud, Luşca, Mocod si Zagra de pe Valea Someşului ( jud.Bistriţa-Năsăud)

1245           Este menţionată in documente localitatea Sebeş

1246           Localitatea Herina, jud. Bistriţa – Năsăud este atestată documentar. Aici se va construi între anii 1250 – 1260 o biserică în stil romanic (iniţial romano-catolică, a unei mănăstiri benedictine). Este o bazilică cu 3 nave şi 2 turnuri, fiind una dintre cele mai frumoase biserici de tip romanic din ţară.        

1246           Al doilea fiu a lui Ioan Asan al II-lea, Mihail Asan preia conducerea ţaratului româno – bulgar. În anul 1256 este ucis în urma unor intrigi ale marii boierimi.

1247           Menţionarea documentară a Ţării Amlaşului şi a Ţării Haţegului. Haţegul este pomenit ulterior în documente in anii: 1317 ca cetate regală, 1370 ca şi castel,  castel Hatzeg, 1366 civitas Hachzag.
                 
1247          În “Diploma Ioaniţilor”, acordată cavalerilor ioaniţi de regele Ungariei, Bela al IV-lea, se menţionează de existenţa între munţii Carpaţi şi Dunăre a voievodatelor lui Litovoi, Seneslau şi a cnezatelor lui Ioan şi Farcaş.

1247-1251  Perioadă de reconstrucţie a catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia, distrusă in anul 1242 de tătari.

1250        În judeţul Hunedoara, la Gurasada, a fost construită o Biserică Ortodoxă. Monumentul face parte din categoria construcţiilor românesti aşa-numite “de zid” de format maramureşan.        

cca. 1250  Se încheie reconstruirea bisericii din Prejmer (initial ortodoxa, romano-catolică, apoi evanghelică). Mai târziu, începând cu anul 1427, în jurul bisericii se construieşte cea mai puternică cetate ţărănească din Transilvania.        


1256          Căliman al II-lea Asan preia, pentru o scurtă perioadă, conducerea ţaratului româno-bulgar. În anul 1257 este ucis în condiţii necunoscute.

1256          Mitu Asan, ginerele lui Ioan Asan II, preia, pentru o scurtă perioadă, conducerea ţaratului româno-bulgar. În anul 1257 va fi detronat de boierul cuman Constantin Tich, cel care se va autonumi Constantin I Asan şi-şi va boteza fiul cu numele de Mihai II Asan

1257           Invazie tătara în Ţara Româneasca şi Banat. O alianta româno-maghiară îi va infrânge într-o bătălie dusă la confluenţa Tisei cu Dunărea.

1260           Vlahii si bulgarii sub conducerea lui Constantin I Asan şi bizantinii conduşi de către împaratul Mihail Paleologul ocupă cetatea şi Banatul de Severin. Banul Severinului, Laurenţiu, recucereşte cetatea si regiunea în numele regelui maghiar Bela I      

1260        Invazie tătara în Dobrogea, condusă de către hanul Nogai. Tătarii instituie un comandament mongol permanent la gurile Dunarii în scopul facilitarii expediţiilor de jaf si cotropire.

1260        12 iulie. Bătălia de la Kreussenbrun. Regele ceh Ottokar cel Mare se opune celor cinci armate aliate îndreptate contra lui de catre tătari. Una din aceste amate era formatî din români, pecenegi si ismaeliti.

1260        Atestarea documentară a cetăţii Carasova, ridicată deasupra cheilor Caraşului, în apropierea Reşiţei. Dupa bătălia de la Mohacs, când oastea maghiară a fost decimată de turci, cetatea a fost distrusă de otomani.

1262-1264  Împăratul bizantin Mihail al VIII-lea acordă unor şefi de trib turci selgiucizi, Issaddin şi Saru Saltak Sede dreptul de a se aşeza pe teritoriul Dobrogei, în schimbul apărării de către aceştia a hotarelor dinspre Imperiul Bizantin. Circa 10.000 de turci s-au aşezat astfel în Dobrogea.

1263           Incursiune de pradă a tătarilor însoţiţi de moldoveni în Transilvania.

1263           Atestare a localitaţii Ocna Sibiului sub numele de Terra Wys.

1264           16 iulie. Prima atestare documentară a oraşului Bistriţa.        

1264         Regele Andrei al II-lea al Ungariei donează câteva moşii din Ţara Năsăudului “ Terra Nazwod “ contelui Hazos

1264            Al doilea privilegiu regal acordat oraşului Satu – Mare.

1265           Prima atestare documentară a oraşului Hunedoara.        

1267           Prima atestare documentară a oraşului Mediaş, civitas Megyes.
 
1268          Prima atestare documentară a Bisericii Ortodoxe din Bistriţa, iniţial biserică a mănăstirii minorite (franciscane) din localitate.

1269           Prima atestare documentară a oraşului Deva (Dewa), cetate voievodala a lui Roland Borşa (1284-1293) si Ladislau Kan (1294-1315).

c.1270     În timpul domniei regelui maghiar Ştefan V (1270 – 1272) sunt pomeniţi in cronici, ca şi conducatori ai regiunii Vişeului si Izei, cnezii Negrilă si Radomir. Regele maghiar confirmă unui nobil cinci moşii în Ţara Oaşului, motiv de împotrivire a tărănimii libere din această zonă.

 1271           Atestare documentară a oraşului Braşov.

1271           Prima atestare documentară a oraşului Blaj ( Balaszfalva ).

1271           Veche localitate dacică, Abrudul este menţionat în documentele timpului sub numele de “ terra Obruth”.

1272-1273 Voievodul Litovoi refuză să plătească tribut regelui maghiar Ladislau al IV-lea şi îşi extinde autoritatea spre teritoriile revendicate de regele maghiar. În urma bataliilor sunt ucisi voievodul si vicevoievodul Transilvaniei.

1276-1277 Menţiune a cronicarului german Thomas Tuscus despre existenţa unui conflict între românii din nordul arcului carpatic şi ruşii apuseni.

1277(1279) Urmare a conflictului dintre Litovoi şi regele maghiar, cel dintâi este ucis iar fratele acestuia, Bărbat este luat prizonier. După plata unei însemnate sume, Bărbat preia succesiunea fratelui său.

1278           Prima atestare documentară a oraşului Târnaveni.

 1278           Atestare a cetaţii Şoimus, lângă Lipova, Castrum Solymos.

1279       Încercare de reînfiinţarea, de către maghiari, a episcopiei cumanilor, cu reşedinţa la Civitas Milcoviae (Odobeşti), în Moldova.

1279.1280 Ţaratul vlaho – bulgar este condus de Ioan Asan III, nepotul lui Ioan Asan II.  În anul 1280 va fi trădat de boieri si detronat. Cel care îi va urma va fi  cumanul Gheorghi I Terter (Gheorghe Terteres), 1280 – 1292. Până în anul 1323, ţaratul vlaho-bulgar va fi condus de ţari de origine cumană şi tătară.

1280           La Strei, jud. Hunedoara, a fost reconstruită  Biserică Ortodoxă.

1280           Prima atestare documentară a oraşului Sighişoara sub denumirea de Castrum Sex.  În anul 1367 localitatea este menţionată sub numele de Seguswar.

1280           Prima atestare documentară a oraşului Agnita.  

1280         Sinodul de la Buda interzice preoţilor ortodoxi din Transilvania să săvârşească sluje bisericeşti, de a  mai zidi biserici sau a intra in ele.

1282       Susţinător al politicii regelui maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul, Roland Borşa devine voievod al Transilvaniei (primul voievod valah). În august a avut un rol hotărâtor în obţinerea victoriei împotriva cumanilor răsculaţi. Politica de concesii a regelui faţă de aristocraţie l-a obligat pe Roland Borşa să renunţe la funcţia voievodală.  
   
1283           Regele maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul, pătrunde în sudul Moldovei cu scopul de a-i aduce la ascultare pe cumanii fugiţi din Transilvania.

1283           Atestarea documentară a localitaţii Biertan

1282-1285 Simon de Keza a redactat la cererea regelui maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul o nouă cronică , numita “Gesta Hunorum et Hungarorum”. Simon de Keza afirmă că strămoşii ungurilor au fost hunii şi că valahii (blacki) “locuiau în Transilvania” şi erau asezaţi şi în Pannonia.


1284            Magistrul Toma trimis de regele Ladislau al IV-lea Cumanul în solie la hanul Nogai avea să fie atacat pe drumul de întoarcere de către tătari şi români.

1284           decembrie. Începutul invaziei tătarilor aliaţi cu cumanii si moldovenii în Transilvania.

1285         Revenit în fruntea voievodatului, Roland Borşa se opune invaziei tătarilor. Pentru a putea guverna provincia intracarpatică, îl numeşte ca vicevoievod pe Ladislau Borşa de Sânmărtin. La sfârşitul anului este din nou demis de regele maghiar.

1288      În data de 8 iunie se întruneşte prima Adunarea obştească nobiliară din Transilvania. La această adunare vor participa nobilii celor 7 comitate, clerul superior, orăşeni şi chiar ţărani. Adunarea va avea atributii administrative, fiscale şi judiciare, dar nu şi legislative. Va exista un “regnum Transilvanum”,  deosebit faţă de regnum Hungariae, condus de către voievodul  Roland Borşa, cu puteri de adevărat suveran (vayvoda Transylvanus et comes Zonuk). După anul 1320, aceste adunări se vor întruni o dată sau de două ori pe an.

1288            Prima atestare a localităţii Tohan (jud.Braşov), sub forma Villa -Tohon.

1288            Atestare a cetăţii Ciceului, Catrum Chico situată lânga Dej.

1290      Roland Borşa, împreună cu fraţii săi, organizează şi duc la bun sfârşit asasinarea regelui Ladislau al IV-lea,  la Cheresig (jud. Bihor). Ambiţiile  politice a lui Roland Borşa îl readuc într-un conflict cu noul rege maghiar, Andrei al III-lea.


1291           Prima atestare documentară a localităţii Caransebeş.

1291           Atestare a localităţii Târgu Lapuş, Maramureş.

1291             Regele Andrei al III-lea reinoieşte privilegiul oraşului Satu-Mare, ziua de luni este hotărâta ca zi de targ.


1291          Atestata cetatea episcopala  Finiş, cetate întarita cu ziduri si bastioane, aflată în proprietatea episcopiei din Oradea. Cetatea initială construită de catre Menumorut a fost din lemn, şi era un bastion de apărare a accesului către Oradea si sud estul Transilvaniei.

1291      Regele maghiar Andrei al III-lea participă la întrunirea primei Diete provincială a Transilvaniei, în data de 22 februarie. Din ea vor face parte, în condiţii de paritate constitutională, nobili maghiari, saşi, secui şi români. Începând cu secolul 14, în timpul lui Ladislau I de Anjou, regalitatea maghiară va lua o serie de măsuri care vor limita şi aproape desfiinţa drepturile românilor din Transilvania.

1291        Scrisoare a regelui maghiar Andrei (Andráş) al III-lea, care atestă drepturile regale asupra salinelor din Transilvania.  Din documentul menţionat reiese că mina din Praid, care funcţiona din jurul anului 1200, era coordonată de către administraţia Oficiului Sării din Turda.

1291           Prima atestare documentară a Făgăraşului. Regele maghiar Andrei al III-lea anulează autonomia Tarii Fagarasului, inchizand perspectiva românilor de a transforma acest teritoriu intr-un voievodat independent de coroana maghiara.

1291     Letopiseţul Cantacuzinesc” si “Cronica Bălenilor” menţionează trecerea voievodului Radu Negrul “ mare herţeg” de Amlaş şi Făgăraş din Transilvania, in Ţara Româneasca. Începutul “Descălecatului şi Întemeierii” Ţării Românesti.

1292           Invazie tătară în teritoriile sudice ale Ungariei si Banatul Severinului.

1293           Menţionarea mănăstirii ortodoxe Hodoş – Bodrog (jud.Arad).

1294       Război civil între voievodatul Transilvaniei şi Regatul Maghiar. Învins de trupele regale, Roland Borşa a fost demis din funcţia de voievod al Transilvaniei. În anul 1301 încetează din viaţă.

1294            Ladislau Kan este numit Voievod al Transilvaniei. Începutul consolidarii autonomiei Transilvaniei.

1295           Menţiune privind  existenţa a doua cartiere în oraşul Bistriţa, Villa Latina, locuit de români şi Rossmarct, locuit de saşi. Villa Latina va mai fi numit ulterior in documente si Klein wall(ac)dorf (micul sat valah) sau Alsowalldorf (satul valah de jos). Oraşul este condus de către “ magister Vivianus”.

1297         Ladislau Kan emite o cartă prin care se reconfirmă statutul de autonomie al Transilvaniei faţă de coroana maghiară.
     

1299       În Cronica ritmată a lui Ottokar de Styria se menţionează că după moartea hanului Nogai, conducătorii locali ai Moldovei s-au emancipat, punând bazele formării unui stat unitar.

1299           Prima atestare documentară a localitaţii Aiud.


1299      Prima mentiune despre existenţa unui conducator local din Maramureş, Nicolaus Vaivoda filius Mauricii. Mauriciu era comite de Ugocea si Beregh (Maramureşul de Nord în prezent in componenţa sudului Ucrainei si Ungariei de nord-est)

1300          Prima atestare documentară a Câmpulungului din Ţara Românească, pe o piatră funerară, având inscripţia în limba latina Laurencius comes de Longo - Campo.

1300          Prima atestare documentară a localităţii Baia (Civitas Moldaviae). Alte surse o atestă între anii 1334-1335.

cca.1300     Este mentionat cnezul Cândea ca si proprietar al unor moşii din comitatul Haţegului

1301-1304   După moartea regelui Andrei al III-lea al Ungariei, Ladislau Kan îşi intensifica eforturile de întărire şi extindere a autoritaţii Voievodatului Transilvaniei.

1304          Ladislau Kan intră în conflict cu pretendentul la tronul Ungariei, Carol Robert de Anjou.

1306            Regele Otto al Ungariei face o vizită la Sibiu.

1307-1308  În Cronica ritmată a lui Ottokar de Siria se vorbeşte despre luptele pentru ocuparea tronului Ungariei, după moartea regelui Wenceslav al III – lea, dintre Carol Robert de Anjou şi Otto de Bavaria. Otto de Bavaria a încercat să-l câstige de partea lui pe puternicul voievod al Transilvaniei, Ladislau Kan. Dar acesta l-a luat prizonier şi l-a trimis unui voievod “valah”, care stăpânea peste “munţi” (uber Walt), în Tara Romaneasca. Voievodul valah era “domn” (Herr) peste ceilalţi şi ţinutul său se numea “ţara valahilor” (Walachen lant).

1307-1315  Construirea fortăreţei Timişoarei

1308        Geograful anonim, în lucrarea sa “Descriptio Europae Orientalis” menţionează despre existenţa blazilor, vlahii din Macedonia (“urmaşi ai păstorilor romanilor”), care erau un “popor mare şi bogat”. În alt capitol al lucrării, face precizarea că înainte de a se stabilii maghiarii în Pannonia, aici era un popor “pannonii” puternic şi bogat, condus de zece regi (cnezi).

1310          Ladislau Kan încheie tratat de pace cu Carol Robert de Anjou, tratat prin care i se recunoaşte in continuare autoritatea si stăpânirea asupra Transilvaniei.

1311          Regele Carol Robert de Anjou întăreste prin act posesiunea lui Nicolae de Tălmaciu, fiul lui Conradt, asupra Ţării Loviştei.

1311        S-a realizat un ansamblu de pictură murală care decora ctitoria cnejilor Cândea din satul Sântămăria Orlea (Hunedoara). Una din cele mai vechi picturi din România.


1311        Este atestată documentar localitatea Livezile (jud.Bistriţa – Năsăud) ; regele Ungariei, Carol Robert de Anjou improprietăreste primii colonişti  germani în aceasta zona.

1311        Este atestată documentar localitatea Petriş – Sâm Petru (jud.Bistriţa – Năsăud) ; regele maghiar Carol Robert de Anjou donează localitatea Comitelui Bistriţei, Moyus.

1313-1314 Data inscripţiei care atestă existenţa bisericii ortodoxe cu hramul “Sf.Gheorghe” din Streisângiorgiu (azi localitate componentă a oraşului Călan, jud. Hunedoara); considerată cea mai veche biserică românească, construită în prima jumătate a secolului 12. În pisanie sunt pomeniţi cneazul Bâlea, preotul Naneş şi zugravul Teofil.

1315        În pisania înscrisă pe frontonul bisericii din Câmpulung, Arges, se menţionează că aceasta a fost zidită de “ bătranul si preamiloslivul creştin Radu Negru Vodă, carele au fost din inceput descălecatorii Ţării Româneşti”  Sfârşitul domniei lui Radu Negru.

1315          Menţiune legat de un conflict de proprietate între cnezii Dan şi Stanislău şi primarul de Haţeg, Nicolae cel Rosu.

1315-1352  Domnia lui Basarab I în Ţara Românească. Întemeierea statului feudal în Muntenia.

1315          Prima mentiune documentară a localitaţii Lipova

1316          Prima mentiune documentară a oraşului Cluj

1316          Bătălia de la Debrecin între armata fiilor lui Ladislau Kan, sustinuţi de românii si maghiarii din Transilvania  şi armata regelui maghiar Carol Robert de Anjou

1317          Atestarea localităţii Dumitra (jud.Bistriţa – Năsăud) sub numele de Villa Demetri

1317           Bătălia de la Ciceu între armata fiilor lui Ladislau Kan, susţinuţi de românii si maghiarii din Transilvania  si armata regelui maghiar Carol Robert de Anjou

1317           Regele Carol Robert de Anjou numeşte pe voievodul Toma de Szecseny, comite al Provinciei Cibiniensis

1318           Bătălia de la Topa între armata fiilor lui Ladislau Kan, susţinuţi de românii şi maghiarii din Transilvania  şi armata regelui maghiar Carol Robert de Anjou


1319         Comitele Bistriţei, Moyus, conduce o răscoală în nordul Transivaniei împotriva regelui Carol Robert de Anjou.

1319           Cnezul Baciu si fiul său Iuan reclama pe numitul Paul zis Oloz (Italianul) pentru că acesta ar fi intrat pe proprietatea sa.

1319           Atestare documentară a localitaţilor Ardan (Iordanfalva), Şieu Mare (Nagsoyou), Posmuş (Pazpos), Bârla (Barla), Măgurele (Serling), Ragla (Radla), Soimuş (Solumus), Lunca (Fris) si Sebiş (Sebes) de pe valea Şieului, jud.Bistrita – Nasaud.

1320           Bătălia de la Bonţida între armata fiilor lui Ladislau Kan, sustinuti de românii si maghiarii din Transilvania  si armata regelui maghiar Carol Robert de Anjou

1320          Abrudulul  este mentionat în documentele vremii sub denumirea “Obrudbania” , baia (mina) Abrud.

1320           Mentiune documentară a localitaţii Carei.

1320           Atestare a satului Jdioara, localitate sub muntele Poiana Rusca, sub numele de Sydovar. Din anul 1387 localitatea este numita castrum.

1320           Bătălia de la Deva între armata fiilor lui Ladislau Kan, sustinuti de românii si maghiarii din Transilvania  si armata regelui maghiar Carol Robert de Anjou. În urma asaltului Devei cetatea este cucerită de catre armata regală maghiară, iar fii lui Ladislau Kan se refugiaza în Ţara Româneasca.

1321         Cronicarul arab Abu’l Fida menţionează că Sakdji (Isaccea) este un oraş din Ţara Vlahilor (al-Ulak).

1321         Atestare documentară a localitaţii Silivaş (jud.Bistriţa – Năsăud) ; localitatea este pomenită în timp sub numele de : Salvas, Zilvas, Pustia-Szilvas, Olah-Szilvas.

1322         Sunt menţionaţi în Moldova cnezi si voievozi sub numele de “puternici ai locului”.

1322         Revolte ale ţăranilor români în Transilvania, aceştia atacă moşiile mănăstirii de la Cârţa, in urma instituirii dijmei bisericeşti

1323        Restaurarea Dinastiei Asan. Mihai III Asan Sisman, strănepot a lui Ioan Asan II este  ales împarat al vlaho-bulgarilor.

1323        Dionisie este mare stolnic al regelui maghiar, fiind castelan al cetăţilor Mehadia şi Jdioara (Caraş – Severin). Numele lui Dionisie apare frecvent în lista dregătorilor semnatari ai actelor regeşti după Toma, voievodul Transilvaniei.

1323            Prima atestare a bisericii Sfântu Gheorghe din Timişoara.


1323-1338  În timpul regelui maghiar Carol Robert de Anjou, se deschid în Transilvania primele monetării, în Cluj, Sibiu, Satu-Mare, Oradea, Lipova.

1324          Urmare a tendinţei voievodului Transilvaniei, Toma de Szecseny, de a reduce autonomia saşilor, aceştia se răscoală. Saşii, conduşi de către greavul (comite) Hennig din Petreşti pierd bătălia dusă contra armatei maghiare la Rupea.

1324           Conflict militar intre Mihai III Asan Sisman ţarul vlaho-bulgarilor şi Împaratul bizantin, Andronic al III-lea

1324       Ioan, fiul banului Teodor, castelan de Mehadia, se răzvrăteşte împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou. Martin, comitele Sălajului, asediază Mehadia şi-l înfrînge pe Ioan. Mehadia revine în stăpânirea coroanei maghiare.

1324 (iulie 26)   Basarab, domnul Ţării Româneşti este numit de către cancelaria ungară “voievodul nostru transalpin”(wayuodam nostrum Transalpinum). Prin aceasta Basarab I acceptă suzeranitatea regelui maghiar, fiind recunoscut, în acelaşi timp şi stăpânitor efectiv al Banatului de Severin.

1324         Invazie tătară si moldoveană în Transilvania. Zonele cele mai pustiite de către acestia sunt cele din Maramureş. Armatele maramureşene sprijinite de catre o oaste regală maghiară reuşesc să-i înfrângă pe tătari şi moldoveni şi să-i alunge dincolo de Carpaţi.

1324-1328  Lupte între Basarab I şi tătari. În urma acestor lupte, hotarul Ţării Româneşti ajunge la Chitila.

1325       O oaste valahă din Moldova luptă alături de poloni, ruteni şi lituanieni împotriva markgrafului de Brandenburg.

1325         Balica, conducatorul Dobrogei îşi declară independenţa faţa de statul vlaho-bulgar a lui Mihail III Asan şi faţa de bizantini

1325           Este menţionată documentar localitatea Lechinţa (jud.Bistriţa – Năsăud) ; documentele vremii pomenesc despre un ‘Johannes plebaus de Lekenche “. Localitatea facea parte în acea perioadă din comitatul Dăbîca , moşia fiind împarţita între mai mulţi proprietari.

1326           Prin diploma emisă la 22 septembrie de catre regele Carol Robert de Anjou, cneazul maramureşan Stanislău , fiul lui Stan Bârsan este primul cneaz de origine valahă înobilat cu drept ereditar, transmisibil fiilor lui.
                   Regele maghiar acorda cneazului mosia Zurduky (Surduc - Strâmtura)  care îngloba satele Bârsana, Năneşti, Strâmtura şi Corneşti. Prin acest act se face prima menţiune istorica a existenţei acestor localitati.

1326          Prima atestare scrisă a localitaţii Sighetul Marmaţiei.

1326          Prima atestare scrisă a localitaţii Sibiu.

1327      Menţiune a celei mai vechi sculpturi gotice din Transilvania încastrată în peretele Bisericii Evanghelice din Bistriţa, jud. Bistriţa – Năsăud; sculptura reprezintă un cavaler. În anul 1332 este menţionat cel dintâi paroh al bisericii, pe nume Johannis Plebanus de Bystricia.

1327-1328  Conflict militar între Mihai III Asan Sisman ţarul vlaho-bulgarilor si Împaraţii bizantini Andronic al II-lea si Adronic al III-lea

1329           Prima menţiune documentară a localităţii Baia-Mare.

1329     Prima menţiune documentară a localitaţii Urmeniş (jud.Bistriţa- Năsăud); localitatea apare în documente într-o hotărnicie de limita de proprietate, când are loc un schimb de moşii între regele Carol Robert si magistrul Stefan Pugan.

1329          Atestare documentară a localitaţilor Miceşti (Chiciud) si Visuia (Wyzuliatelke) (jud.Bistriţa-Năsăud) intr-o hotărâre de moşie.

1329          Atestare documentară a localitaţilor Visc, Hust, Teceu si Campulung la Tisa din Maramures , 26 aprilie.

1329          Atestare documentară a localitaţii Baia-Mare sub numele de Râul Doamnelor (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui, Carol Robert de Anjou.

1330           Regele Carol Robert de Anjou confirmă prepoziturii Sfântului Ladislau dreptul de proprietate asupra unor saline din Ocna Sibiului (Salzburg)

1330 (Iul. 28)   Lupta de la Velbujd . Mihai III Asan Şişman, ţarul vlaho- bulgar, organizează o campanie militară, sprijinită si de Basarab I, împotriva regelui sârb Stefan Uroş (Decanski). În bătălia de la Velbuzd, vlaho-bulgarii si aliaţii lor sunt infranti de sârbi. Mihail cade ucis in luptă, fiul lui, Ioan Stefan va fi încoronat ca noul tar al vlaho-bulgarilor pe o perioada de 8 luni
 
1330 (sept)     Armata maghiară, condusă de regele Carol Robert, pătrunde în Ţara
                   Românească şi ocupă Severinul. Oferta de pace a lui Basarab I este respinsă.
       
1330           Basarab I înfrânge oştile regelui maghiar într-un defileu carpatic. Carol Robert scapă cu greu în viaţă (nov. 9-12)

1330(1331) Călătorul şi geograful Ibn Battuta, vizitând curtea hanului mongol Ozbag (Uzbek) al Hoardei de Aur trece prin Dobrogea, menţionând existenţa oraşelor Baba-Saltik (Babadag) şi Fenikah (Enisala).

1331           Ţar al vlaho-bulgarilor este ales Ioan Alexandru Asan Straţimir

1332           Menţionarea documentară a localităţii Râşnov.


1332 (octombrie 4)   Încercare de reactivare a episcopiei catolice din partea de sud-vest a Moldovei, numită a Milcoviei, prin numirea unui inalt prelat maghiar.

1332           Menţionarea documentară a localităţii Târgu Mureş.

1332           Menţionarea documentară a localităţii Sfantu Gheorghe.

1332           Ţăranii primesc dreptul de aşezare pe teritoriul oraşului Satu-Mare

1332           Prima menţiune despre existenţa localitaţii Satu Nou – Neudorf (jud. Bistriţa-Năsăud). Începutul conflictului teritorial dintre saşii din această localitate si comunitatea românească din Petriş, sat invecinat.

1333           Începutul conflictului teritorial dintre cneazul bănăţean Brătean şi familia Himfy. Conflictul se va derula pe o perioadă de 10 ani până în anul 1343, cănd cneazul Brătean este acuzat de familia Himfy că ar fi atacat moşia Remetea.

1334           Alexa Moldaowicz, este menţionat ca locuitor al localităţii Baia din Moldova.

1334          Se termină construirea cetaţii de la Abrud.

1334          Invazie tătara în Transilvania.

1334       Cnezii maramureşeni Nicolae si Maxim sunt menţionaţi in diplomele maghiare ca proprietari a 24.000 iugăre de pământ în comitatul Beregh (azi în Ungaria), lângă râul Iloşva.

1334           Prima menţiune a localităţii Sighet, Maramureş, sub numele de Zyghet.

1335           Tătarii hanului Uzbek devastează Ţara Românească.

1335         Începutul conflictului dintre voievodul maramureşan Bogdan I, fiul lui Micula,  şi Carol Robert de Anjou, regele Ungariei; Bogdan, voievod al Maramureşului îsi incepe lupta de independenta faţă de coroana maghiară. Regele maghiar hotăreşte strămutarea lui Bogdan din Maramureş, in Ungaria, pentru a putea fi mai uşor de supravegheat.

1335           Menţiune a localitatii Hălchiu din Tara Bârsei sub numele de castrum Helthenum.

1336          Regele maghiar Carol Robert de Anjou hotăreşte retrasarea hotarelor posesiunilor din Bedeu (localitate in nord-vestul Maramureşului) în favoarea românilor Drag (Dragomir) si Dragoş (Dragoş Voda).

1337          Atestare a localitatii Cojocna (Cluj) sub denumirea civitas Kuluskna.

1339     Portulanul lui Angelino Dulcert menţionează existenţa unui mare drum comercial (Via Walachiensis) de la Marea Neagră, prin Lvov, până la Marea Baltică; de-a lungul lui sunt semnalate oraşe-târguri româneşti.

1340            Atestare a localităţii Siret (Târgu Siretului).

1342            Prima menţiune a oraşului (civitas) Timişoara

1342            Invazie tătară şi moldoveni în Transilvania condusă de către Altamos.

1342          Se accentuează conflictul dintre voievodul maramureşan Bogdan I şi Ludovic I, regele Ungariei, fiul lui Carol Robert de Anjou.

1342         Voievodul Bogdan al Maramureşului refuza acceptarea suveranitaţii maghiare şi trece in Moldova insoţit de familie si supuşii lui.

1342         Menţiune a existenţei unui voievod de Iaz (în Transilvania), Tihomir Romănul

1343       Regele maghiar Ludovic I intervine în conflictul survenit între voievodul maramureşean Crăciun şi Ioan, fiul lui Dionisiu din Kolcse, în favoarea celui dintâi.

1343            Prima menţiune a oraşului (civitas) Cenad


1343            Ludovic I al Ungariei solicită ajutorul cnezilor si voievozilor români din Maramureş şi Transilvania, împotriva tătarilor (luna mai)

1343            Dragoş, Voievod de Maramureş intra în Moldova, în fruntea unui corp de armata expeditionar maghiar cu scopul de a opri intervenţiile tătare in Transilvania şi a pacifica populaţia existentă în această zonă.

1344         Întalnire dintre  Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I şi regele Ludovic I al Ungariei, în scopul creerii unei alianţe comune în lupta antimongolă (tatară) .

1344         Revolte ale ţăranilor români în Transilvania, aceştia atacă moşiile mănăstirii de la Mănăştur, în urma instituirii dijmei bisericeşti

1345           Învazie moldo – tătară în Transilvania

1345          Lupte ale alianţei Nicolae Basarab – Ludovic I cu tătarii. Regele Ludovic I organizează şi o campanie împotriva tătarilor pe teritoriul Moldovei, campanie condusă de către comitele secuilor, Andrei Lackfi, având o armată alcătuită din secui, români din Maramureş şi din Tara Românească.  Nicolae Basarab îşi lărgeşte graniţele până în sudul Moldovei.

1345         În semn de multumire pentru participarea la luptele duse contra tătarilor regele maghiar Ludovic I prin diploma emisă la Vişegrad în data de 28 decembrie, confirmă pe Opriş si Mariş ca şi cneji, fii ai voievodului Codrea, precum şi pe Stan zis Bârsan, frate a lui Codrea. În aceaşi diplomă se mai face confirmarea   fiului lui Stan, pe nume Micu. Menţionarea cnezatului de la Sarasău, Maramureş.

1346           La 9 si 13 aprilie, regele Ludovic I cel Mare al Ungariei întăreşte prin doua diplome, donaţiunea făcută de către regele Carol Robert de Anjou, cneazului maramureşan Stanislău prin înobilarea efectivă a fiilor acestuia: “Micu valahul şi fraţii săi Neagu, Manea si Radu, descendenti din Stanislău , fiul lui Bârsan “.

1346           Înfrangerea amatei tătare si moldovene pe teritoriul Moldovei de către alianţa creştină condusă de Ludovic I al Ungariei si Nicolae Alexandru Basarab. Principele tătar Altamos este prins si decapitat.

1346       Balica, căpetenia Dobrogei, se amestecă în luptele interne din Imperiul Bizantin, trimiţând 1000 de ostaşi sub conducerea lui Dobrotici şi a lui Teodor  în ajutorul împărătesei Ana de Savoia, împotriva lui Ioan al VI-lea Cantacuzino, pretendent la tronul imperial.

1347         Dragoş, Voievod de Maramureş, este numit conducator al “marcii” organizate de coroana maghiară pe teritoriul Moldovei. Se crează astfel o unitate teritorial­-politică şi militară, cu sediul la Baia, care cu sprijinul conducatorilor locali avea menirea să apere Moldova si hotarele răsăritene ale regatului ungar.

1347 (oct.17)   Într-o epistolă adresată de către papa Clement al VI-lea regelui Ungariei, Ludovic de Anjou, se menţionează faptul că mai mulţi români (Olachi Romani) din Transilvania şi Ţara Românească au trecut la catolicism.

1347           Inceputul marii “migrarii” a maramureşenilor in Moldova către Bogdan Voda

1347-1350  Epidemia de ciumă neagră face multe victime în Tările Româneşti.

1349           15 septembrie la Bistrita. Regele maghiar Ludovic I condamna actiunea razboinica a lui Stefan, nepotul lui Bogdan Voda care năvălise cu oaste împotriva Giula şi a fiilor acestuia Dragos, Dragomir, Stefan, Tătar, Costea si Miroslav, aceştia din urmă fiind atacaţi şi alungaţi de pe moşiile lor de la Giuleşti şi Nyres.

1349          Extinderea constructiei Bisericii Sfântul Mihail din Cluj. Terminarea bisericii s-a facut în jurul anul 1500.

1349-1350  Epidemia de ciumă neagră din Transilvania face numeroase victime.

1350           Regele maghiar Ludovic I prin diploma emisă la 1 aprilie, donează “sate romănesti numite Lipceni si Herincea aflate in Maramureş” fiilor lui Craciun: Săracin, Nicolae, Valentin si Luca. Acest lucru se face la indemnul comitelui secuilor din Bistriţa, Maramureş si Brasov, Andrei, care spera într-o mai buna comuniune cu românii.

1350           Prima atestare documentară a oraşului Brăila.

1350            Construirea primei biserici armene la Botosani.

cca. 1350  Se începe construirea Bisericii Sfânta Maria din Sibiu, biserică romano-catolică.

1351          Contingente romaneşti conduse de cnezi si voievozi din Transilvania si Maramureş participa la luptele contra tătarilor din Polonia, campanie condusa de Ludovic I al Ungariei si Cazimier al Poloniei. Alianţa polono – maghiara reuşeşte să-i infrânge pe tătari şi să-i împingă spre est.

1351        Printr-un decret al regelui Ungariei, Ludovic I, s-a introdus în Transilvania darea numită “nonă” (a 9 parte din recoltă), dare ce trebuia plătită de către toţi agricultorii şi cultivatorii de vii.

1351       Se termină renovarea Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului de la Câmpulung Argeş din incinta mănăstirii Negru Voda.

1351           Urmare a ripostei maghiare din Polonia, trupele principelui lituanian Olgerd împreuna cu tătarii pătrund şi devasteaza Moldova şi Transilvania.

1351-1362 Se renovează biserica domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeş. Picturile murale au fost realizate între anii 1364 – 1366.

1352        Este menţionată, în cronici,  localitatea Cuhea (azi Bogdan Voda) , pe o anumită  perioadă,  reşedinţă a voievozilor români din Maramureş.

1352          Dragoş Vodă  participă alături de regele maghiar Ludovic I la asedierea cetaţii Belz, din nordul Galiţiei, cetate aflata sub controlul lituanienilor care erau aliaţi cu tătarii. Luptele se incheie prin adoptarea unui armistiţiu de pace. În aceste lupte moare cneazul maramureşean Tatomir, nepotul lui Dragoş Vodă.

1352          Regele Ungariei, Ludovic I acordă privilegii orăşăneşti aşezărilor de oaspeţi regali (hospites – colonişti saşi) din localitaţile: Visc, Hust, Teceu, Câmpulung si Sighet.

1352           Atestarea localitaţii Baia de Arieş, oraş minier din Munţii Apuseni, unde se exploata aur. Localitatea era la acea vreme oraş regesc – civitas regalis, cunoscut sub numele de Aranyos.

1352           Cnezii Bogdan si Iuga, fii lui Ştefan de Mâtnic sunt confirmaţi proprietari ai  ţinuturilor Mâtnicului din districtul Între Timişuri.

1352-1364 Domnia lui Nicolae Alexandru, fiul şi succesorul lui Basarab I în Ţara Românească.

1353         Regele maghiar Ludovic I donează fiilor voivevodului Iuga: Ştefan si Ioan, nepoţii lui Bogdan I, moşia de la Cuhea, fost scaun voievodal al celui din urmă.

1353         Oraşul Bistriţa capătă dreptul de a avea pecete proprie şi de a organiza un târg anual.

1354           Dobrotici, despot al Dobrogei. Acesta a purtat lupte pentru lărgirea statului său cu ţarul Ioan Alexandru Asan, cu coloniile genoveze şi cu imperiul bizantin.

1354           Conflict diplomatic deschis între Ludovic I al Ungariei si Alexandru Nicolae Basarab, domnitorul Tării Româneşti. Ludovic contesta dreptul de domnie a lui Alexandru Nicolae (20 noiembrie )

1354-1358  Dupa moartea lui Dragoş Vodă survenită la anul 1354, Sas, fiul lui preia conducerea Modovei în numele Ungariei.

1355         Regele maghiar Ludovic I retrage dreptul de proprietate al moşiei Nireş lui Ioan “Voievod” , fiul lui „Iuga, Voievodul romanilor din Maramures”, acordandu-i acest drept de stapanire lui  Dragoş II (fiul lui Giula, fratele lui Dragoş Vodă) si fraţiilor lui: Ştefan, Tătar, Dragomir, Costea si Miroslav (diplomă din 12 octombrie).

1355 (februarie 10)   Nicolae Alexandru acceptă o alianta cu coroana maghiară în schimbul primirii  Banatului Severinului.

1358      Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, acordă braşovenilor, cu acceptul lui Nicolae Alexandru, libera trecere pentru negoţul lor în Ţara Românească.


1358-1359  Începutul luptelor de eliberare a Moldovei de sub suveranitate maghiara. Bogdan Voievod atacă “marca” moldava condusă de catre Sas, fiul lui Dragoş I.

1359       Bogdan  Voievod se proclama Domn al Moldovei, refuzand suzeranitatea coroanei maghiare; întemeierea Moldovei ca şi stat de sine stătător.

1359       Bogdan I al Moldovei începe construcţia Bisericii Sfântul Nicolae la Rădăuţi.

1359           Campanie militara maghiară ţn Moldova împotriva lui Bogdan – Voda. Înfrant acesta se retrage la Rădăuţi.

1359    Înfiintarea Mitropoliei Ţării Româneşti în timpul domnitorului Nicolae Alexandru, având sediul la Curtea de Argeş. Iachint de Vicina este primul mitropolit, între anii 1359-1372, cu titlul de “exarh a toată Ungrovlahia şi a plaiurilor”.

1359           Domnitorul Nicolae Alexandru refuză suzeranitatea regatului maghiar.

1360          Se restabileşte suveranitatea maghiară asupra Moldovei, conducerea “mărcii” moldave este asigurată de către Balc, fiul lui Sas si ulterior de Dragoş II, nepotul lui Dragoş Vodă

1360           Domnitorul Nicolae Alexandru refuză să accepte suveranitatea regatului maghiar.

1360          Ana, fiica domnitorului Nicolae Alexandru, se căsătoreşte cu ţarul sârb Ştefan Uroş al V-lea (fiul ţarului Ştefan Duşan).

1360  (iunie, 1)  Este menţionat, într-un document emis la Haţeg, cneazul român numit Costea (Koztha), care împreună cu nepoţii săi, Balata, Bay, Surs şi Nan, sunt stăpânitori a localitaţilor Răchitova şi Lunca.
                   Conform unor surse istorice, Surs ar putea fi acel Şerb, tatăl lui Voicu (Iancu) de Hunedoara.

1360        Petru de Ostrov (Ţara Haţegului) este primul protopop român atestat în istorie. Documentul precizează că între participanţii la “scaunul de judecată”, întrunit la Haţeg, în 2 iunie 1360, se aflau cinci clerici locali: protopopul Petru din Ostrov şi preoţii Zampa din Clopotiva, Dalc din Densuş, Dragomir din Tuşlea şi Bâlc din Peşteana.
             
1360         Prin diploma din 20 martie regele maghiar Ludovic I doneaza lui Dragoş II, (nepotul, dupa frate a lui Dragoş Vodă),  fiul lui Giula si fiilor săi: Giula şi Ladislau,nouă moşii româneşti din Maramureş.
                     Prin diploma din 14 mai acelasi rege îl improprietăreşte pe românul Stan fiul lui Petru, cu moşia de la Rona de Sus, iar pe românul Wanchuk (Vancea) , fiul lui Farkastan (Stan Lupu), cu moşia Varalia.
                     Prin diploma din 24 iunie regele maghiar reconfirma dreptul de proprietate asupra moşiei de la Cuhea, lui Ştefan si Ioan, fii voievodului Iuga.
                      Prin diploma din 24 iunie , Ludovic I acordă a treia parte a moşiei Sarasău lui Stan fiul lui Ghergheş.

1360-1361  Campanie de independenţa dusă de către Bogdan Voda contra suveranitatii coroanei maghiare. Lupte ale domnitorului împotriva lui Balc si Dragos II. Bogdan Voda va recâştiga definitiv independenţa Moldovei.

1360-1361 Registrul notarului genovez Antonio de Podenzolo de la Chitila, atestă activitatea comercială de la Dunărea de Jos. Aici se exportau spre capitala Imperiul bizantin mari cantitati de grâu, miere, ceară, vin, peşte, sare şi alte produse.

1361            Începutul conflictului teritorial din Banat, dintre familia Himfy si cnezii români. Conflictul va dura până în anul 1377, românii pierzand o serie de moşii în favoarea nobililor maghiari.

1361         Prin diploma din 14 mai regele maghiar Ludovic I dăruieşte lui Bud, Sandor, Opris, Ioan, Dragomir si Baila, fii lui Locovoi, români din Maramureş, jumatate din moşia Ozon, pe care o avusese anterior Stan, numit Feir Românul.

1361           Conflict între Egidiu, fiul lui Basarab, proprietar al moşiei Zoltan (Mihai Viteazu – jud.Mures) si Petru, Nicolae si Ioan, fii lui Werner comiţi de Saschiz si Archita. Egidiu, fiul lui Basarab îşi recupereaza moşia însuşita în mod nedrept de saşi.

1363        Regina Elisabeta a Ungariei intervine în procesul dintre fii lui Crăciun: Nicolae, Valentin, Sărăcin şi Lucaciu şi fii lui Nicolae: Zouard, Stefan şi Ioan, sprijinindu-i pe fii primului.


1364           Prin diploma din 10 februarie regele Ludovic I intervine în lupta internă care se duce în familia Dragoş, luându-i partea lui Giula, fiul lui Dragos II în conflictul creat între acesta si unchii sai, fratii lui lui Dragos II: Stefan, Miroslav preotul si Dragomir.

1364           Intervenţie militară a coroanei maghiare în Moldova condusă de către Balc, nepotul lui Dragoş Vodă, contra lui Bogdan I, domnitorul Moldovei.

1364        Prin diploma din 27 septembrie regina Ungariei, Elisabeta acordă fiilor lui Crăciun drepturi depline asupra moşiilor pe care ea le-a dăruit acestora, in defavoarea fiilor lui Nicolae.

1364         Prin diploma din 30 septembrie regina Ungariei, Elisabeta acordă comunităţii româneşti din comitatul Bereg (zonă din nordul Marmureşului actualmente pe teritoriul Ucrainei) dreptul să-şi aleagă voievod.

1364           Atestare a localitatii Ieud, Maramures cu ocazia ridicarii unei Biserici Ortodoxe.

1364 (iunie 10)  Regele maghiar Ludovic I de Anjou acordă Braşovului privilegii ca şi oraşului Buda: dreptul de “etapă şi depozit” şi libertatea de vamă.

1364-1377 Domnia, în Ţara Românească, a lui Vladislav I (Vlaicu-Vodă), fiul lui Nicolae Alexandru.

1365          Vladislav I dispune baterea primelor monede ale Ţării Româneşti. Monedele erau din argint şi se împărţeau în trei grupe: trei tipuri de ducaţi, un tip de dinar şi două tipuri de bani.

1365          Ca urmare a neputinţei de a relua stăpânirea în Moldova, regele Ludovic de Anjou acordă, la data de 2 februarie, moşiile  confiscate ale lui Bogdan din domeniul Cuhea, Maramureş, fiilor lui Sas (Balc, Drag, Dragomir şi Ştefan). Aceasta este o confirmare că statul medieval  Moldova era considerat ca irecuperabil de catre coroana maghiară.

1365          Prima atestare documentară a localitaţii Borşa din Maramureş

1365       Conflict diplomatic între regele maghiar Ludovic I de Anjou şi Vladislav I. Motivul neînţelegerii este preluarea domniei Ţării Româneşti de către Vladislav I, fără a cere îincuvinţarea coroanei maghiare.

1366        Revolte ale ţăranilor români din Floreşti (jud.Cluj), aceştia aliaţi cu meşteşugarii din Cluj atacă moşiile mănăstirii de la Mănăştur.

1366        Conflict dintre românii din satul Sfântul Petru (Petriş) şi Satul Nou (Huslseifen), locuit de saşi, judecat de juratii oraşului Bistriţa în favoarea românilor. În documentul emis aferent acestei judecaţi se menţionează faptul că românii susţin că deţin pământurile aflate în cauza conflictului, de peste o mie de ani.

1366             Regele maghiar Ludovic I emite la data de 28 iunie un decret prin se care conferă o si mai mare putere a nobililor maghiari asupra ţărănimii, in special asupra ţărănimii române; in decret specificându-se : “<dreptul de a nimicii> pe făcatorii de rele de orice neam, si mai ales pe români” .

1366 (oct)  Vladislav I (Vlaicu-Vodă) acceptă suzeranitatea coroanei maghiare, reprimind în schimb ca feude Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul.

1366            Prin diploma din 26 octombrie, regina Ungariei, Elisabeta, la cererea fiilor lui Maxim: Clement si Ioan si a fiilor lui Craciun: Nicolae si Valentin, interzice oficialităţilor din comitatul Bereg să-i judece pe români decât in cazuri excepţionale.

1366 (nov.9)  În urma înţelegerii dintre împăratul bizantin Ioan al IV-lea Palelologul şi regele maghiar Ludovic I, bizantinii încearca sa ocupe Dobrogea. Ioan al IV Paleologul este înfrânt la Varna şi capturat de către Dobrotici. Expediţia condusă de către cruciatul Amedeo de Savoia pentru eliberarea lui Ioan Paleologul reuşeşte să aibe un câştig de cauză pentru împăratul bizantin; acesta este eliberat, iar Dobrotici îşi ia titlul de despot. Pacea este consfinţită prin căsătoria unei fiice a lui Dobrotici cu Mihail, fiul lui Ioan al V-lea.

1366           Sunt mentionaţi în documentele timpului cnezii ardeleni Tatomir si Maximian

1367       Prima atestare documentară a Feleacului (Cluj), sat romanesc, Villa Olachorum amplasat pe dealul Feleacului , Mons Felek.

1368            Prima atestare documentară a Slatinei.

1368            Atestare a localitatii Hodat (Salaj) sub numele de castrum Hadat.

1368 (ian.20)  Domnitorul Vladislav I confirmă negustorilor braşoveni privilegiile comerciale  în Ţara Românească (cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român).

1368            Prin diploma din 15 martie regele maghiar Ludovic I îl improprietăreşte pe românul Ivan fiul lui Dragomir, cu posesiunea moşiei sale Rona.

1368 (iun.22)  La cererea lui Iacob, judele Braşovului, Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, acordă scutire de vamă negustorilor din ţara  “domnitorului Dimitrie, principele tătarilor” (Domini Demetrii, principis Tartarorum).  Această scutire de vamă este reciprocă, comercianţii braşoveni putându-şi desface marfa în aceleaşi condiţii în ţara principelui. Identificarea acestui domn al tătarilor se face prin persoana cneazului Dmitri Konstantinovici din Nijni Novgorod, socrul ulteriorului mare cneaz al Rusiei, Dimitri Donskoi.

1368          Prin diplomele emise in 15 iulie regele maghiar Ludovic I intervine din nou in favoarea lui Dragoş fiul lui Giula, în conflictele acestuia cu rudele sale.

1368 (toamna)  Ludovic I de Anjou invadează Ţara Românească împreună cu voievodul Transilvaniei, Nicolae Lackfi. În urma luptelor duse, Vladislav I învinge, Nicolae Lackfi este ucis în bătălie, iar Ludovic se retrage la Severin. Ca ripostă, oastea Ţării Româneşti atacă ţinuturile învecinate Amlaşului.

1368           Moare Stefan al Maramuresului, fiul lui Iuga, Voievod al Maramuresului, nepotul lui Bogdan I al Moldovei, cel caruia îi va fi co-regent între anii 1362 – 1367. Urmare morţi lui se declanşeaza un conflict intre cei doi copii ai lui: Stefan I si Petru I

1368         Lupta de la Plonini (în nordul Moldovei, în Ţara Sepeniţului). O oaste polonă pătrunde în Moldova cu scopul de a-l înscăuna pe Ştefan, vasal al regelui Poloniei, Cazimir al III (1333-1370), împotriva fratelui său Petru (numit şi Lucius Aprovianus – cronica lui Filippo Buonaccorsi). Petru înfrânge oastea polonă, făcând să eşueze instituirea suzeranităţii polone asupra ţării.

1368-1373   Domnia lui Laţcu, fiul lui Bogdan I, în Moldova.

1369 (februarie)  Vladislav I, la chemarea populaţiei Vidinului, răsculată împotriva stăpânirii maghiare, trece Dunărea şi zdrobeşte forţele maghiare şi procatolice la zidurile cetăţii.

1369 (august)  În faţa ameninţării otomane, Vladislav I acceptă suzeranitatea coroanei maghiare.

1369 (nov-dec.)  Prima incursiune turcească în Ţara Românească.  La cererea ţarului Ivan Alexandru Asan de la Târnovo, turcii trec Dunărea şi pradă ţara. Vladislav I, cu ajutorul unei armate ardelene condusă de către Ladislau de Dobca, înfrâng şi resping peste Dunăre pe turci.


1369         Începutul conflictului teritorial dintre cneazul român Dan de Dubosz si familia nobiliară maghiară Himfy.

1370        Din acest an funcţionează o mitropolie ortodoxă la Severin, cu jurisdicţie asupra Banatului, sudului Transilvaniei şi Olteniei.

1370           In diploma emisă la 25 septembrie, regina Ungariei, Elisabeta, intervine din nou in favoarea familiilor Maxim si Crăciun cerând ca aceştia să fie judecaţi doar de comitele suprem al Bereghului sau de către voievodul românilor din Beregh.

1370 (nov.)  Menţionarea, într-un text bizantin, a lui “jupân Ioan Neagu Viteazul” cel dintâi sol român, cunoscut nominal, care, trimis de Vladislav I, negociază cu comunitatea călugărilor greci de la mănăstirea Cutlumus regimul monahilor români.

1370         Sub domnia lui Vladislav I se începe construirea Mănăstirii Vodiţa, terminată pe la anul 1375. Sub conducerea călugărului Nicodim se realizează primul monument de plan triconic din Oltenia.

1370         Începutul conflictului teritorial dintre voievodul Radu de Cuieşti (Banat) si familia nobiliară maghiară Himfy.

1371-1372   În scopul păstrarii independenţei Moldovei , Laţcu se converteşte la catolicism, fiind recunoscut duce al Moldovei de către papa Grigore al XI-lea.

1371          Bătălia de la Cirmen. Pe râul Mariţa s-a dat bătălia între armatele conduse de către conducătorii bulgari, sprijiniţi prin detaşamente trimise de către Vladislav I, cu turcii. Alianţa creştină a fost înfrântă de oastea lui Murad, mari regiuni din Peninsula Balcanică intrând sub ocupaţie otomană.

1371        În diploma emisa la 5 septembrie, regele maghiar Ludovic I, dăruieste lui Şandor, Ioan , Ştefan si Nicolae fii lui Stanislău Voievodul din Ung, cneziatul moşiei Nereşniţa de Sus (azi in Ucraina)

   1371        Prima menţiune despre o revoltă a ţăranilor dintr-un sat, din Comitatul de Năsăud, revoltă condusă de cneazul local.

1371       Revolta ţărăneasca contra nobililor si administratiei maghiare in Budacul de Sus, Bistrita-Nasaud, condusă de cneazul Gilian (Iulian).

1372           Menţiune a districtului Făgăraş ca Terra Fugaras (Ţara Făgăraşului).


1373-1375  Domneşte în Moldova, Costea, fiul lui Bogdan I şi frate cu Laţcu.

1373           Prin diploma emisa la 4 septembrie, de catre conventul de la Lelesz fii fostului domn al Moldovei, Sas ( Balc, Drag si Ioan) , intra în posesia moşiei Cuhea fosta reşedinţă a lui Bogdan I al Moldovei.

1374          Vladislav I al Ţării Româneşti dăruieşte Mănăstirii Vodiţa, ctitoria sa, trei sate, venitul de la opt pescarii de la Dunare şi alte bunuri.

1374           Prin diploma emisă la 4 septembrie, regele maghiar , Ladislau I dăruieşte lui Balc fiul lui Zolon Valahul, moşia Nireş. Pentru punerea in posesie sunt delegaţi: Ioan fiul lui Iuga, Drăguş fiul lui Giula, Dragomir de Maramureş şi Cândea de Veresmart.

1374       S-a declanşat conflictul dintre Dobrotici şi genovezi, care încercau să se amestece în treburile interne ale acestuia în Dobrogea şi Peninsula Balcanică.

1375-1391  Domnia lui Petru I, fiul Margaretei Muşat în Moldova.

1375           Se începe construirea Bisericii Sfânta Treime din Siret, ctitorie a lui Petru I Muşat. Terminarea construcţiei este datată pe la 1391.

1375          Ludovic I de Anjou porneşte un nou război împotriva lui Vladislav I, atacând şi ocupând cetatea Severinului.

1375         Revolte ale ţăranilor români în Transilvania, aceştia atacă moşiile mănăstirii de la Mănăştur, in urma măririi dijmei bisericeşti

1376-1377  Românii recuceresc cetatea Severinului, dar se pare că în aceste lupte îşi pierde viaţa însuşi Vladislav I. Radu I, fratele lui Vladislav devine domn al Ţării Româneşti.

1376             Inceputul conflictului teritorial dintre cneazul bănăţean Neacşu şi familia nobiliara maghiară Himfy

1377           Regele Ludovic I  porunceste braşovenilor obligativitatea plaţii vamei doar faţă de Ungaria şi nu faţă de Ţara Româneasca.

1376          Dobrotici, aliat cu împăratul bizantin Ioan al V-lea Palelologul şi cu veneţienii încearcă să pună pe tronul Trapezuntului pe ginerele său Mihail, intervenţie fără succes, sfârşită tragic pentru împăratul bizantin, acesta fiind detronat de către genovezi.

1377-1383  Domn al Ţării Româneşti este Radu I, fratele lui Vladislav I.

1377           Domnul Ţării Româneşti, Radu I înfrânge decisiv în Ţara Bârsei, în data de 7 iunie, armata regelui maghiar, Ludovic de Anjou.

1377           Petru I Muşat bate primele monede moldoveneşti de argint, numite groşi.

1377       Se începe construirea Mănăstirii Cotmeana, biserică de plan triconic, cu faţade decorate cu ceramică smălţuită.

1377           Petru I Muşat  intra in conflict cu Giurgiu (Giurgea), “voievodul românilor”. In urma izgonirii acestuia, în luna decembrie o armata lituaniană intră ca represalii în Moldova. Petru I reuşeşte să-i înfrangă; aceştia retrăgându-se în cnezatul Haliciului.

1377-1378  Zidirea, în primă formă, a castelului Bran (jud. Brasov) de către braşoveni pe proprie cheltuială, fără ajutorul coroanei maghiare.

1378            Prin diploma emisă la 14 noiembrie, regele maghiar Ludovic I intervine în conflictul teritorial dintre Balc, comite de Maramureş si Drag, comite de Sătmar pe de o parte, si Ladislau si Lodomer, fii lui Petru din Criva. Ludovic I îi sprijină în acest context pe fii lui Petru.

1379       Flota lui Dobrotici participă la blocada Constantinopolelui, alături de cea genoveză.

1380          Prin diploma emisă la 8 aprilie de catre regina Ungariei, Elisabeta se confirmă proprietăţile deţinute de românii din comitatul Beregh, fiind pomeniţi Valentin fiul lui Crăciun, Ioan si Draguş, fii lui Săracin, si Ilie, fiul lui Nicolae.

1380      Revolte ale ţăranilor români din comitatul Satu-Mare contra nobililor si a administraţiei maghiare.

1382          Regele Ungariei, Ludovic I, interzice negustorilor străini să exporte mărfuri sibiene în Ţara Româneasca.        

1382-1383 Răscoala împotriva greavilor şi a patriciatului săsesc, condusă de către Vladimir (Fladmerus) şi de cneazul Cândea din Sibiu.

1383            Conflicte armate între românii si saşii din scaunul Sibiului. La semnarea unui “tratat de pace” între parti, din partea românilor vor participa: : întâi Vladimir, Ciuca, Petrilã, Şerban, Neagu cel Mare, Şerbu, Banciu cel Roşu, Toma, Vladimir, Stroia, Banciu cel Negru; din partea oraşului : Cândea cnezul, Ludu, Neagu cel Bogat, Radu cel Negru, David, Stan Beşt, Drãghici, Dragomir Bãbuţ; După lupte sângeroase, la 13 ianuarie 1383 se ajunge la o înţelegere între părti.

1383         Atestare a localitaţii saseşti Cristian de lânga Sibiu.

1383         În diploma emisă în data de 27 februarie de catre regina Ungariei, Maria, aceasta confereşte românilor Şandor şi Ştefan, fii lui Stanislău Voievod, cneziatul a doua sate: Caraţca si Cuşniţa aflate in comitatul Beregh

1383           În Ţara Românească devine domn, Dan I (1383-1386).

1383          Prima reconstrucţie a Bisericii Negre din Braşov (cel mai mare monument de stil gotic din Transilvania). Numele de Biserica Neagră se datorează incendiului din anul 1689.

1383         Cnezatul satelor Rotunda si Cuşniţa din Maramureş este stăpânit de Ioan Valahul şi Ştefan, descendenţii lui Sas, fostul domn al Moldovei.

1384           Atestarea localitatii Hârlau (Moldova)      

1384           Prin diploma emisă in data de 22 iunie, regina Ungariei, Maria reconfirmă fiilor lui Sas Voda: Balc comite de Maramures , Drag si Ioan dreptul de stăpânire asupra moşiei Cuhea, drept mulţumire pentru serviciile facute de acestia, în luptele duse de ei, împotriva lituanienilor.

c. 1384/5    Dan I atacă Mehadia (aflată în stăpânirea coroanei maghiare) şi o cucereşte, pustiind întreg ţinutul, până la Caransebeş.

1385        Pelerinii germani Peter Sparnau şi Ulrich von Tennstadt, venind de la Ierusalim, străbat Ţara Românească şi Transilvania şi menţionează localităţile Zimnicea, Roşiorii  de Vede, Argeş, Câmpulung, Braşov, Sibiu, Cluj şi Oradea.

1385      Primul judeţ atestat este Jaleş în Ţara Românească. Domnitorul Dan I dăruieste Mănăstirii Tismana  400 de găleţi de grâu din dijma luată din acest judeţ.

1386 (sept.23) În luptele purtate între ţarul Ioan Şişman şi Dan I, acesta din urmă este ucis într-o batalie.

1386 (sept.23)  Mircea, denumit ulterior cel Bătrân, devine domn al Ţării Româneşti (1386-1418).

1386          Ivanco, fiul lui Dobrotici devine despot al Dobrogei şi a teritoriilor stăpânite din Peninsula Balcanică.

1386-1389  Vasile, fiul Marelui cneaz  Dimitrie Donskoi al Moscovei fuge din captivitatea tătarilor şi se adăposteşte în marea Valahie, la Petru voievod (Moldova).

1387 (sept. 20)  Petru I Muşat recunoaşte suzeranitatea regelui Poloniei, Wladislaw Iagello, ca pe o alianţă militară împotriva coroanei maghiare.

1387         Prin diploma emisă în data de 25 noiembrie, regele maghiar Sigismund de Luxemburg, îi donează pentru serviciile facute, lui Ioan fiul lui Dragomir moşiile Iza si Apşa. În diplomă se mai pomeneşte şi despre tatăl lui Ioan, Dragomir cazut în lupte la Vidin şi a fratelui său Tatomir, căzut în lupte la Belcz în Galiţia.

1387           Fii cneazului Bogdan de Mâtnic sunt confirmaţi ca proprietari a unor moşii din Banat.

1387         Ţara Sepeniţiului (teritoriul din jurul cetăţilor Hotin, Hmielov şi Tetina) trece în stăpânirea Moldovei lui Petru I Muşat.

1387         Prima menţiune documentară a dregătoriei de “vornic” în Moldova. În Ţara Româneasca prima menţiune despre această demnitate apare în anul 1389. Dregătorul avea sarcini exclusiv judecătoreşti si militare.

1387-1392 Izvoarele ruseşti menţionează în Moldova localităţtile: Iaşi, Roman, Târgu Neamţ, Siret, Baia, Cernăuţi, Hotin, s.a.

1387-1405  Datorită ameninţării otomane, oraşele transilvanene primesc dreptul de a se înconjura cu ziduri (fortificarea oraşelor). Primul oraş fortificat a fost Sebeşul (1387), urmat de Braşov (1395).

1388       ianuarie 27. Petru I, domnul Modovei, acordă regelui polon Wladislaw al II Jagello un imprumut de 3000 de ruble-argint pe termen de 3 ani. Drept chezăşie primeşte ca zălog oraşul Halici şi ţinutul Pocuţiei.

1388      Oraşul-cetate, Suceava este atestat ca şi capitală a statului medieval Moldova în timpul lui Petru Muşat.

1388       Biserica Mănăstirii Cozia, ctitorie a lui Radu I va fi terminată de catre fiul acestuia,  Mircea cel Bătrân, la 18 mai.

1388           Prima atestare documentară a localităţilor Pitesti, Râmnicu Vâlcea si Călimaneşti.

1388-1391   Atestare documentară a localitaţii urbane Cernăuţi.        

1388        Urmare expeditiei militare turce în Dobrogea , despotul Ivanco, fiul lui Dobrotici este ucis/luat prizonier iar provincia este ocupată de otomani.

1388-1389  În campania de iarnă-primavară Mircea cel Bătrân, alunga otomanii din Dobrogea şi anexeaza provincia la Ţara Româneasca.

1389        Regele maghiar Sigismund de Luxemburg recunoaşte posesiunile domnitorului român, Mircea cel Bătrân asupra Severinului, Amlaşului şi Făgăraşului.

1389         Mircea cel Bătrân participă, alaturi de trupe sârbeşti, bosniece şi albaneze, la lupta de la Kossovopolje (Câmpia Mierlei). La 15 iunie s-a dat marea bătălie între trupele creştine, conduse de cneazul sârb Lazăr şi trupele otomane conduse de către sultanul Murad. Ambii conducători cad în luptă, iar victoria este de partea turcilor.

1389           Prin diploma emisă la 23 decembrie, regina Ungariei, Maria D’Anjou, la cererea lui Costea fiul lui Dragoş de Giuleşti, acordă sorei acestuia Stana dreptul de moştenire a proprietaţilor cneazului ramas fără moştenitori.

1389 (dec. 10) Petru I Muşat înlesneşte încheierea unui tratat între Mircea cel Bătrân şi Wladilaw Iagello, regele Poloniei (tratatul de la Lublin). Tratatul impune obligativitatea fiecăreia dintre părţi de a-şi da ajutor în cazul unui atac armat din partea coroanei maghiare.

1390          Prin diploma dată la 28 aprilie regele maghiar Sigismund de Luxemburg confirmă dreptul de proprietate al moşiilor Sarasău si Săpânţa lui Mihail fiul lui Stan, si fraţilor săi Vasile, Banc, Sandor si Ioan.

1390          Prin diploma dată la 1 mai, regele maghiar Sigismund de Luxemburg dispune evaluarea moşiilor lui Balc Voievod si Drag din Maramures. Aceste mosii sunt in localitatile: Iza, Apşa de Jos, Rona de Sus, Bârsana, Rozavlea, Ruscova si Vişeu. In urma  masuratorile facute si a ridicarii “pietrelor de hotar” acestea vor ramane in proprietatea celor doi frati, fapt confirmat prin diploma emisa in data de 21 iulie.

1390        Prin diplomă emisă în data de 21 iulie, de catre cancelaria regală maghiară, familia cnezilor Bârsan este dezmoştenită, pierzând tinutul Bârsana, in favoarea lui Balc si Drag, descendenţii lui Dragoş Vodă.

1390          Prima atestare documentara a localitatii Barsana, Maramures. In anul 1391 se consemneaza in documente despre existenta unei manastiri si a unei Biserici din lemn cu hramul Sf.Nicolae.

1390-1391 Bătălia pentru Vidin. Baiazid cucereşte Vidinul şi alungă pe ţarul bulgar Strasimir. Armate turceşti trec regulat Dunărea în Ţara Românească, unde ucid şi jefuiesc populaţia locală. Mircea cel Bătrân atacă trupele turceşti conduse de  Firuz-Bei şi le decimează. În urma victoriei, Mircea cel Bătrân îl repune în drepturi pe ţarul Strasimir.

1391 (aug.13)  Mănăstirea “Sf. Arhanghel Mihail” din Perii Maramureşului, ctitorita de voievodului Baliţă şi de fratele său Dragoş, este ridicată la rangul de “stavropighie” (mănăstire dependentă direct de Patriarhia din Constantinopol). Prin acest act s-a definit autonomia bisericească a Maramureşului şi a zonelor învecinate, aflate sub controlul direct al familiei lui Dragoş – Vodă.

1391        Regele Ungariei acordă dreptul iobagilor din Transilvania de a se muta de pe o moşie pe alta, în cazul când aceştia şi-au plătit datoriile faţă de grofii locali. Nobilimea maghiară însă a fost împotrivă şi a împiedicat prin orice mijloace aplicarea acestei legi.

1391-1392 Manuscrisul de la Ieud. Considerat cel mai vechi text scris în limba româna, manuscrisul cuprinde Legenda Duminecii şi două Omilii legate de Joia şi Duminica Paştilor şi este păstrat de Biblioteca Academiei Române.

1392  (mart.20)  Roman I devine domn al Moldovei (1392-1394) şi se intitulează: ”marele, singur stăpânitor, cu mila lui Dumnezeu, Io, Roman voivod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte până la mare”.

1392          Atestarea celei mai vechi danii de moşie făcută de către domnitorul Roman I către Ionaş (respectiv dreptul de moştenire a satelor Ciorsăceuţi, Vladimirăuţi şi Bucurăuţi, situate pe Siret).

1392 (iul.8) Este făcută menţiunea existenţei circulaţiei monedelor emise de Ţara Românească în sud – estul european (perperii de Valahia).

1392          Prima atestare documentară a Bucovinei, partea de nord – vest a Moldovei.

1393           Mircea cel Bătrân construieşte cetatea Turnu (aproape de Turnu Măgurele)

1393         Roman I a reînoit omagiul de vasalitate faţă de regele Poloniei, dar a redus condiţiile în care era obligat să dea ajutor militar polonilor.

1393        Roman I intervine în conflictul dintre marele cneaz al Lituaniei, Vitold şi cneazul Podoliei, Teodor Coriatovici. Roman I îl sprijină pe Coriatovici, dar în lupta de la Braclaw sunt învinşi de către Vitold.

1393 (iul.17) Ţaratul bulgar de Târnovo este cucerit de turci, cu această ocazie turcii cuceresc şi cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân.

1394           Roman I este înlăturat de la domnie. Domn al Moldovei devine Ştefan I.

1394 (primavara)  Mircea cel Bătrân conduce personal un atac surpriză în sudul Dunării, împotriva turcilor, ca răspuns la atacurile acestora împotriva Ţării Româneşti. Cavaleria românească ajunge până la poalele versantului meridional al munţilor Balcani, la Karnobat, unde distrug bazele akingiilor.

1394 (octombrie 10)  Baiazid  Fulgerul ripostează, atacând Ţara Românească cu o armată de 40.000 de ostaşi, la  care i s-au alaturat vasalii sârbi şi macedoneni. Cu o armată de cca. 10.000 de oşteni, Mircea cel Bătrân evită confruntarea directă, dar hărţuieşte permanent armata otomană. Obosită şi demoralizată, oastea lui Baiazid ajunge în apropierea capitalei Curtea de Argeş. Aici, la 10 octombrie se dă marea bătălie, numită “de la Rovine”, una din cele mai sângeroase bătălii din istorie. Baiazid, înfrânt, se retrage.

1395-1396 Epitaful de la Cozia, una din cele mai valoroase broderii religioase din Ţara Românească.

1395 (ianuarie 6)  Stefan I Muşat semnează tratatul de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav II Iagello.

1395 (ian.- febr.) Armata regelui maghiar Sigismund de Luxemburg intră în Moldova, încercând detronarea lui Ştefan I.  Hărţuit de moldoveni, regele maghiar ia decizia retragerii armatei. Pe drumul de întoarcere ungurii sunt atacaţi de armata lui Ştefan I şi înfrânţi lângă Hindău (Chindăoani, Târgu-Neamţ). Relaţiile maghiaro-moldovene se vor îmbunătăţii abia in anul 1398.

1395  (febr. 3)  Prima menţionare documentară a cetaţii Neamţ.

1395         Se încheie, în cursul lunii martie la Brasov, tratatul de alianţă (ajutor militar) între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg.

1395 (martie) Campania sultanului Baiazid I împotriva Ţării Româneşti. Armata otomană, susţinută de către vasalii sârbi, intră în ţară pe la Orşova, îndreptându-se spre Curtea de Argeş. Mircea cel Bătrân hărţuieşte în permanenţă oştirea turcă, demoralizând-o şi obosind-o.

1395 (mai 17)  Bătălia de pe râul Argeş, în apropiere de capitala ţării, este nedecisă. După o luptă grea, cu mari pierderi de ambele părţi, Mircea cel Bătrân  este nevoit să se retragă în Transilvania, iar oastea decimată a lui Baiazid este silită să se replieze la sud de Dunăre. În aceste condiţii este înscăunat de către turci, Vlad I, (numit şi Uzurpatorul), care acceptă suzeranitatea otomană şi se obligă la plata tributului.

1395 (iul-aug.)  Aliatul lui Mircea cel Bătrân, Sigismund de Luxemburg, luptă împotriva turcilor pe teritoriul Ţării Româneşti, prilej cu care cucereşte cetatea Turnu, unde instalază o garnizoană maghiară.

1395           Prin diploma emisă în data de 17 septembrie, regele maghiar, Sigismund de Luxemburg îl eliberează din “plinatatea puterii regale” pe Stanislau fiul lui Ioan de Campulung de Tisa, in urma unui conflict dintre acesta si “palatinul regal” Leustachiu.

1395         Primul atac turcesc asupra Transilvaniei, in Ţara Bârsei, în speranţa infrangerii si capturării, sau uciderii, lui Mircea cel Bătran

1395         Atestare a cetatii Ciacova (Banat) sub numele de Castrum Chaka.

1396 (vara) Încercare armată a lui Mircea cel Bătrân de a prelua tronul ţării, ajutat de către un corp de oaste transilvănean, este fără rezultat în faţa lui Vlad I, susţinut de turci.

1396      25 septembrie.Cruciada antiotomană organizată de către regele maghiar, Sigismund de Luxemburg, asediază cetatea Nicopole. Armata aliată, formată din cavaleri francezi, burgunzi, englezi, germani şi unguri, la care se alătură şi oastea lui Mircea cel Bătrân, este înfrântă la 25 septembrie de către armata otomană condusă de Baiazid Fulgerul. În urma acestui insucces creştin, ţaratul de la Vidin a fost transformat, în anul 1398, în paşalâc turcesc.

1396         octombrie. Mircea cel Bătrân, sprijinit de Voievodul Trasilvaniei, intră în Ţara Românească, si-si incepe campania de recucerire a tronului

1397         31 ianuarie. Vlad I este capturat de către Mircea cel Bătrân în cetatea Dâmboviţei. Mircea redevine domn al Ţării Româneşti, iar Vlad este dus în captivitate în Transilvania.

1397           Prin diploma emisă in data de 8 noiembrie, regele maghiar, Sigismund de Luxemburg, îl răsplateşte pentru serviciile militare făcute, pe Gurzo fiul lui Ioan de Maramureş, donându-i moşia Geoagiu (jud.Hunedoara)

1397         Baiazid, aflând despre reînscăunarea lui Mircea, atacă Ţara Românească. Domnitorul român înfrânge din nou oştile otomane şi le respinge la sud de Dunăre. Cu această ocazie, este recucerită cetatea Turnu, unde este instalată o garnizoană românească.

1397        Fii lui Balc , comite de Maramureş, Dumitru si Sandor, solicită regelui maghiar Sigismund de Luxemburg,împroprietărirea lor cu moşia Teceu. Tot in acest an localitatea Sighetul Marmatiei apare ca villa noastra libera Zyget ca proprietate a familiei Drăgoşeştilor.

1398            Stanislău fiul lui Ioan de Câmpulung si fraţii lui, Petru, George si Bogdan primesc în stăpanire de la ducele Podoliei, Vasiliu, moşia Sarkad în comitatul Beregh

1398         Revolte ale ţăranilor români din Şoimuş împotriva nobililor si administratiei maghiare.

1398           Cnezii Mihail si Dionisie din comitatul Clujului, îl eliberează din inchisoare pe “proscrisul” Kuskoman (Coman cel Mic). Pentru fapta sa cneazul Mihail va fi judecat ulterior de coroana maghiară

1399        Revolte ale ţăranilor români din Ocna Dejului împotriva nobililor si administraţiei maghiare.

1399        (13 august) Ştefan I Muşat participă alături de alianţa formată din lituanieni, ruşi şi teutoni la bătalia de la Worskla împotriva hanului tătar Timur Kutlu. Bătalia este pierduta de creştini , iar Ştefan este ucis pe câmpul de luptă.

1399         Iuga, devine domn al Moldovei (luna august).

1400         Mircea cel Bătrân înfrange o expediţie a otomanilor şi-i respinge la nord de Dunăre.

1400         Mircea cel Bătrân intră cu oştile în Moldova, îl ia prizonier pe Iuga, zis Ologul şi-l înscăunează pe Alexandru, fiul lui Roman I. Alexandru va domni până în anul 1432 şi va fi cunoscut în istorie sub numele de Alexandru cel Bun.