Se afișează postările cu eticheta observator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta observator. Afișați toate postările

luni, 10 decembrie 2012

Am fost observator



Am fost observator la alegerile astea, am vrut să văd cu ochii mei cine pe cine votează, cine este electoratul dominant care ne arată drumul spre viitor, asta am vrut, asta am văzut.

Am ajuns la secție dimineață la 5:45  așa cum era stabilit, ploua mărunt, liniștit, gospodărește, dar nu era prea frig. Pe treptele școlii, sub copertină, câțiva jandarmi și grupuri mici de alegători, învârstă, majoritatea femei. În hol, la intrare, se adunau membrii din comisiile de votare.

La 6 s-a dat startul, comisiile au intrat în clasele pregătite de seara și sigilate, înauntru, urnele de carton alb erau pliate la perete alături de sacii cu formulare. Clasa aparținea grupei pregătitoare, pe un perete, chiar deasupra locului unde stătea președinta și vice președinta secției, era o serie de afișe bune la orice “Noi nu vorbim în clasă” “Noi nu ne îmbrâncim” etc. Pe peretele opus, deasupra cabinelor de vot un desen cu Pinocchio și un cocoș mare roșu… evident simple coincidențe…

Mi-a plăcut cooperarea între membrii comisiei, deși proveneau de la partide rivale, câte doi, de la USL, ARD, PP-DD și ecologiști, nici urmă de șicane sau de tensiuni nici măcar în glumă. Ce bine ar fi sa fie așa și în parlament să se coopereze cu bună credință. Evident că nu se poate așa ceva, acolo sunt alte interese … fie de sus, de foarte sus, fie de grup, fie personale … astfel încât cooperarea e exclusă, la fel cum nu mai pot coopera între ei hoții după ce au pus mâna pe pradă

Până la ora 7 totul era pregătit, urnele lipite și sigilate, buletinele ștampilate, oamenii își cunoșteau meseria. Trebuie sa mai spun că nu am văzut nicio tentativă de fraudă sau de obstrucționare din partea membrilor comisiei, totul a fost curat, transparent, pe bune.
La ora 7 start, grupul fruntaș  de pensionari pe care îl găsisem acolo la 5:45 intră victorios în sală, uzi, gârboviți, cu ochelarii aburiți, se cam încurcau cu umbrela udă și strâmbă, cu buletinul, cu geanta, cu ștampila și cu formularele, dar niciun obstacol nu e prea mare când e vorba de binele țării și viitorul copiilor, nu ?

După o scurtă pauză, când afară era încă întuneric, câte 2, câte 3 defilarea pensionarilor se reia și curge netulburată. Pe la 11 ploaia se oprește și odată cu ea se opresc și alegătorii, un moment de respiro cam de o ora, apoi ritmul se întețește, se fac chiar și cozi de câteva persoane. Observatorii ajută la introducerea buletinelor în urna care trebuie, și mai ajuta lumea se nu se împiedice de pragul metalic de la ușă

Ca să mai destindă atmosfera parcă, intră un bătrân cu baston și picioare tremurânde și după ce iese din cabină, cu formularele în mână, întreabă tare cu o voce cavernoasa, răgușită… 

PONTA !!!! unde e ? … unde bag astea pentru Ponta … ha ???
Altul îi răspunde în același ton… 
la Târgu Jiu tataie, la Târgu Jiu !!!
Tot așa, altul întrebă de ce nu i se dau formulare de referendum pentru Roșia Montană, că el așa a văzut la TV…

Și orele trec, parchetul, la început curat, e acum ud, cu dâre de apă, noroi și ceva frunze , urnele s-au pătat de la umbrelele ude și s-au murdărit pe margini de la mâini murdare de tușși orele trec și trece și prânzul și se face seară și versurile lui Păunescu îmi revin în cap… cocoșați cocârjațiîntr-un ritm infernal …   

La ora 9 momentul adevărului, se desfac urnele se aleg, se numără  …
prezența 45%,  USL 60%, ARD 20%, PP-DD 10% și restul mărunțiș.
Vedeam cu ochii mei teancul de voturi USL și nu îmi venea sa cred … cum stătea acolo pe masa aplecat într-o parte gata sa se răstoarne și să strivească totul sub greutatea lui.
Asta era dorința celor 45% și cu siguranța ca era și dorința celor 55% care au stat acasă și au mers pe mâna bătrânilor … vorba aia cine nu are un bătrân sa-l cumpere și sa-l trimită la vot.

Pe peretele de deasupra cabinelor de vot Pinocchio privea peste umăr la cocoșul roșu… ș-am încălecat pe-o șși v-am spus povestea mea…

  Numărarea se încheie, se fac procesele verbale, câte un exemplar pentru fiecare partid din comisie. Președinta și doi membri pleacă cu sacii, cu mașina jandarmilor și începe pentru ei o altă aventură… eu plec acasă lămurit, foarte lămurit.
Afară ninsese.

Am fost observator la alegerile astea, am vrut să văd cu ochii mei cine pe cine votează, care este electoratul dominant care ne arată drumul spre viitor, asta am vrut, asta am văzut.