Trezirea 2 si 3

PARTEA A II-A
CONVERSATII CU MATRICEA


Totul este energie !

Ceea ce percepi cu cele cinci simțuri, ca fiind lumea solidă din jurul tău,
nu este, de fapt, nimic de acest gen.

Sunt, pur și simplu, diferite frecvențe energetice, acționând în armonie,
pentru a forma ceea ce simțurile noastre percep drept materie.

Realitatea, pe care o experimentăm zilnic și toată materia din ea,
este, de fapt, o simfonie, o simfonie care
constă, în întregime, din lumină și sunet.

În cele din urmă, nu există nimic altceva !

Nu există decât aceste frecvențe diferite, vibraționale, de lumină și sunet.

Acest fapt a fost exprimat, mai mult decât elocvent, în cartea "the  four agreements",
în care autorul, Don Miguel Ruiz, a scris:

"Nu stelele sunt cele care creează lumina,
ci mai degrabă lumina creează stelele."

Universul în care trăim este extrem de vast, are o natură fractală.

Și asta e mult mai semnificativ decât ai putea înțelege inițial,
fiindcă progrese recente în știință
ne indică faptul că acest întreg Univers
există, de fapt, în centrul unei găuri negre.

Și realitatea există "precum în cer, așa și pe Pământ".

V-ați uitat vreodată, cu adevărat, în voi înșivă ?

Vi se pare semnificativ că fiecare dintre cei 100 trilioane de atomi

- care constituie fiecare dintre cele 53 de trilioane de celule,
care, la rândul lor, alcătuiesc corpul uman -
este, el însuși, structurat ca un sistem solar ?

Fiecare dintre acești atomi constă din 99,999% spațiu gol.
Și, totuși, acești atomi goi sunt cei care alcătuiesc aparenta lume materială,
atât din jurul vostru, cât și din interiorul vostru,
fiecare lume fiind un tărâm al posibilităților infinite
și energiilor infinite.
Și, totuși, una dintre ele este conținută de spațiul finit al trupurilor voastre...
"precum în cer, așa și pe Pământ".

În centrul fiecărui atom, ca și în centrul fiecărei celule
și în centrul fiecărei ființe vii, se află o energie, atât de
puternică și atât de misterioasă,
încât a rămas, până de curând, ambiguă și nedefinită pentru știința modernă.

Ceea ce se află în interiorul acestei energii este conștiința
și forma pe care o ia este aceea a unei găuri negre.

Acest lucru este extrem de important,
fiindcă ceea ce ne sugerează această cunoaștere
este că în interiorul fiecărui atom din trupul vostru
se află, de asemenea, un alt astfel de Univers, aparent fără sfârșit.

Și, totuși, Universul în care trăim există, de asemenea, în
interiorul nucleului unui atom.

Pentru a percepe cu adevărat conceptul și semnificația lui,
cineva trebuie să realizeze că tot ceea ce există, de fapt, în Creație,
este conștiința, o conștiință compusă din nimic
altceva decât energie pură.

Totul este făcut din energie și totul e făcut din conștiință,
fiindcă energia, însăși, este conștientă.

Fiecare suflet, proiectat în interiorul acestei realități,
este, pur și simplu, una dintre frecvențele acestei conștiințe
și o unică expresie a acelei frecvențe
și, ca atare, "precum în cer, așa și pe Pământ".

Și continuă, astfel, la infinit !

Această informație nu e ceva nou.
E cunoscută de veacuri și a fost folosită în toată istoria umană.

A fost cunoscută și folosită cu peste 10.000 de ani în urmă,
în timpul construirii piramidelor și a altor monumente megalitice antice
și era cunoscută cu mult timp înaintea acelor vremuri.

Începând de atunci, umanitatea a suferit o mare uitare,
dar chiar dacă această uitare a avut loc,
a devenit acum incontestabil de clar,
că omenirea există de extrem de multă vreme,
cu mult înainte de orice dată
imaginabilă a plantării primei recolte
sau ale începuturilor civilizației curente.

De fapt, este dincolo de orice îndoială,
că, de fapt, omenirea are zeci de mii, poate sute de mii
și, poate, milioane de ani vechime.

Pentru mulți oameni ar putea fi cumva cutremurător,
să ajungă la concluzia că omul a trăit foarte bine pe planetă,
perioade atât de mari de timp, înainte de ceea se predă sau
se crede în cultura noastră.

Totuși, dovezile sugerează, cu claritate, că exact acesta este adevărul.
Aceste dovezi ne demonstrează, că adevărul este că întregul curs al
istoriei umane este incredibil de diferit, față de ceea ce ni s-a sugerat și ceea ne
ni s-a prezentat, adesea, drept realitate, în bibliotecile noastre moderne
și cărțile noastre de istorie.
Și se datorează, în mare măsură, suprimării adevărului cu privire la aceste aspecte,
că ne trezim, astăzi, trăind în societăți care sunt dezbinate
și, din toate punctele de vedere, nefuncționale,
societăți care sunt, de fapt, în întregime iluzorii.

În orice investigație corectă, putem descoperi, cu adevărat,
că tot ce am fost învățați de sistemele noastre educaționale și religioase
este eronat și acest lucru este cel mai valabil în
privința importanței noastre ca indivizi.

Prin intermediul unor asemenea instituții,
am fost învățați că suntem doar oameni mărunți,
nesemnificativi în schema supremă a lucrurilor.

Dar e o minciună !

Fiecare ținem în mâini, literalmente, cheia întregului Univers,
dacă am analiza asta cu atenție, fiindcă realitatea este că nu
suntem simpli spectatori, aici și că, în realitate, omenirea
și experiența globală în care suntem implicați chiar acum, pe acest Pământ,
reprezintă evenimentul principal.
Omenirea este vectorul, legătura între sus și jos
și fiecare dintre noi participăm, aici, la Creație,
în acest moment special, într-un anumit scop.

Acel scop este de a crea această realitate,
de a percepe experiența și de a aduna cunoștințe.

Instrumentele care ne-au fost furnizate, pentru a îndeplini această sarcină,
sunt gândurile, sentimentele și emoțiile noastre,
în timp ce instrumentul cel mai puternic dintre toate este liberul nostru arbitru.


În perceperea și interacțiunea noastră cu această realitate,
acest liber arbitru este cheia pe care o căutam,
este cu adevărat cel mai important lucru dintre toate.

Acest liber arbitru este cel care ne oferă libertatea de alegere
și această libertate de alegere este cea care controlează starea conștiinței noastre.

Fie că realizăm sau nu asta, această libertate de
alegere e cea care decide pe ce gen de energie alegem
noi, ca indivizi, să ne centrăm și exact din acest centru ales,
fiecare dintre noi percepem realitatea noastră individuală.

Aceste percepții individuale sunt cele care, la rândul lor,
creează ceea ce este perceput de conștiința colectivă,
din care facem parte cu toții.

Alegerea și deciziile conștiinței colective,
liberul arbitru al oamenilor, creează, literalmente, lumea
pe care o experimentăm zilnic.

Există multe domenii ale științei, acum,
care simt nevoia, de asemenea, de a accepta această perspectivă.

Într-adevăr, mulți savanți pricep, într-un final,
că numai prin acceptarea acestei cunoașteri spirituale
și aplicarea ei, ulterioară, în știință,
vor fi descoperite, vreodată, răspunsurile reale.

De exemplu:
știința oficială declară acum, deschis,
că nu există conștiință localizată corporal
și acest lucru este, de asemenea, extrem de important,
pentru că înseamnă că ceea ce vezi, când privești în oglindă,
nu ești, de fapt, tu, ci este numai făptura aleasă
de tine ca instrument, pentru a crea și experimenta
realitatea aleasă de tine.

Fiindcă adevărul este că lumea în care trăiești este, pur și simplu, iluzorie.
Nu este nimic mai mult decât o interpretare a credințelor tale,
a percepțiilor și intențiilor tale, o creație a nivelului tău de
înțelegere și a condiționării tale.
Și aceste lucruri sunt cele care te fac să crezi, că ceea ce vezi în oglindă
este cine ești și ceea ce ești și controlează ceea ce crezi,
că poți sau nu poți realiza.

De asemenea, te conving că ceea ce percepi
și experimentezi ca lumea solidă din jurul tău,
este ceva real, chiar dacă nu este decât o iluzie cu care te confrunți.

Ceea ce este necesar, pentru a înțelege adevărata ta natură
și puterea pe care o deții, la nivel personal,
este de a înțelege natura energiei și de a conștientiza pe ce
tip de energie ești centrat.

Tot ceea ce există este doar energie,
in diferite forme ale percepției.

Totul este energie !
Și această energie creează această realitate.
Ceea ce percepi în jurul tău ca vid și spațiu gol
este adevărata textură a Universului,
fiindcă ceea ce percepi ca lumea solidă din jur,
lucrurile pe care le percepi ca fiind materiale,
sunt, în realitate, simple diviziuni ale spațiului.

Spațiul este singurul lucru adevărat !

Ceea ce aranjează substanța acestui spațiu, în materie perceptibilă,
este conștiința.

Câmpul energetic conștient din jurul tău a fost denumit diferit, de mulți oameni.

A fost denumit Matricea, mintea lui Dumnezeu,
Natura sau, pur și simplu, "câmpul".
Este textura intangibilă ce conectează toate lucrurile
și le leagă într-o realitate unică.
La acest câmp este conectat fiecare dintre voi
și cu el interacționați pentru a crea și modela realitatea,
în fiecare moment, al fiecărei zile.

Acest lucru se realizează prin percepțiile tale
și prin interacțiunile dintre gândurile, sentimentele și emoțiile tale,
fiindcă aceste lucruri ce se produc în interiorul tău
constituie, literalmente, un limbaj
și acest limbaj, deși nu este vorbit,
este foarte real.

Importanța înțelegerii acestui limbaj a fost cunoscută încă din antichitate.

Multe societăți, din trecut, și-au bazat, întreaga lor civilizație,
pe obținerea acestei cunoașteri și, numai din acest motiv,
au fost create multe dintre structurile lor antice.

Multe dintre aceste ruine antice nu erau simple temple,
ci locuri ale cunoașterii.
Cheia înțelegerii unor asemenea locuri
este de a înțelege cum funcționează energia
și modul cum diferite energii sunt afectate de diferite tipuri de geometrii.

O structură ar fi construită potrivit unor anumite principii geometrice sacre,
pentru a crea anumite frecvențe într-un individ.

Clădirea, în sine, ar genera apoi un anumit tip de câmp energetic,
care ar fi perceput de oricine intră în ea,
ca un sentiment sau emoție interioară, tangibilă.

Pereții și tavanele acestor locuri ar fi apoi decorate cu informații,
sub forma hieroglifelor, textelor și referințe zodiacale,
care unui profan i-ar spune doar unele povești interesante,
dar inițiatului i-ar explica energia și sentimentul generat de acea structură,
adevărata natură a acelei energii și cum ar putea fi înțeleasă,
captată și explicată.

Fiecare dintre aceste structuri serveau, în esență, ca o carte,
permițând studentului să înțeleagă și să vorbească limbajul
sentimentului și al emoției.
Acest limbaj este folosit, încă și încă este vorbit de oameni,
din lumea modernă actuală.
De fapt, este vorbit în fiecare moment al fiecărei zile,
de orice ființă umană de pe Pământ,
dar majoritatea nu cunosc, deloc, că fac acest lucru.

Este limbajul electromagnetismului,
vorbit prin câmpul energetic înconjurător,
de cristalul lichid oscilant care-ți energizează trupul.

Este limbajul inimii !
Există, totuși, anumite forțe în această lume,
care au lucrat pentru a se asigura că o asemenea informație este ascunsă publicului.

Și asta e valabil, în special, în societățile noastre moderne,
în care puterile existente au încercat, cu migală,
să păstreze o asemenea cunoaștere bine ascunsă.
Aceste forțe au prins, cu succes, în capcană conștiința colectivă a omenirii,
într-un strat minuscul al unei realități fractale și infinite
și acest lucru s-a realizat prin manipulare mentală.

Au fost folosite metode, care au reușit, cu succes, să
detașeze complet ființele umane de sentimentul puterii
lor și al realității.
Și acest proces se desfășoară de foarte multă vreme.

A fost realizat prin suprimarea cunoașterii adevărate
și prin folosirea unor asemenea mașinațiuni precum religia,
patriotismul, rasa, averea, clasa socială și orice altă
formă disponibilă de separatism, pentru a crea diferite curente
de gândire printre oameni, orice, pentru a face oamenii să
se simtă separați unii de alții și de planeta pe care trăiesc.
Și principalul instrument folosit pentru atingerea acestor scopuri

este frica

Situația cu care ne confruntăm, în lumea actuală,
a fost creată intenționat și a devenit ceea ce noi
percepem drept realitate, pur și simplu fiindcă majoritatea oamenilor
nu cunosc adevărata natură a realității și nu înțeleg, cu adevărat, modul cum
este condusă, de fapt, această lume.

Asta continuă și astăzi, datorită faptului că unica informație,
primită de majoritatea oamenilor, provine din ziare sau televiziune
și trebuie clarificat pentru toată lumea, că mass media oficială nu va
informa niciodată oamenii cu adevărul, în orice privință.

Pur și simplu nu acesta este scopul mass media !

Mass media oficială are puțin sau nimic de-a face cu informarea oamenilor
și are totul de-a face cu controlul fluxului informațional
și modelarea gândurilor, credințelor și opiniei populației.

Aceste instituții, pur și simplu, prezintă teorii și propagandă drept fapte
și promovează ridiculizarea oricărei persoane care se îndoiește de ele.
Este un sistem foarte inteligent construit, dar o dată ce v-ați dat seama cum
să priviți prin ceața propagandei, adevărul devine
dureros de evident.
Și, totuși, mulți oameni nu reușesc să vadă prin ceață,
așa că, acum, avem întreaga rasă umană
confruntându-se cu cea mai precară situație posibilă.

Primul pas, în remedierea acestei situații, primul pas, în recuperarea cunoașterii despre
realitate și a conexiunii reale cu ea, este de a ne elibera, noi înșine, de
mecanismul de control al lumii fizice și modalitatea de a o face

este ca fiecare individ de pe această planetă să ia atitudine
și să-și revendice drepturile natale.
Credeți că tot ce se întâmplă, în lumea de astăzi, este normal ?

Credeți că drumul pe care pășește, în prezent, omenirea
este, pur și simplu, un progres natural ?
Credeți că războiul împotriva terorii este real ?

Deschideți-vă mintea și ochii, remarcați invaziile
ilegale, continue, remarcați eliminarea continuă
a drepturilor voastre, remarcați legislația antiumanitară
promulgată de guvernele noastre și înțelegeți că această situație,
pur și simplu, nu poate continua, fără acceptarea și supunerea
pasivă a oamenilor.

Deci nu vă mai plângeți, fiindcă ușa închisorii
este închisă, acum.

Guvernul și poliția, pe care i-am angajat ca să ne protejeze,
s-au abătut vizibil de la calea normală.

Poliția nu mai acționează în calitate de ofițeri ai păcii.
Acum sunt, pur și simplu, huligani angajați de guverne,
care au încetat, de multă vreme, să mai acționeze în interesul oamenilor.

Și faptul că, în vremurile actuale, mulți ofițeri de poliție și,
de asemenea, mulți soldați sunt, de fapt, suficient
de spălați pe creier, ca să impună, necondiționat, orice act
legislativ corupt, ce le este înmânat, în loc să-i aresteze pe
criminalii care dau ordinele, indică un mare pericol
la adresa oamenilor.

De aceea este atât de importantă conștientizarea publică,
asupra problemelor reale cu care se confruntă omenirea,
fiindcă, sensibilizând opinia publică, putem schimba destul de ușor lucrurile
și putem crea o societate pașnică și împuternicită.

Este, de asemenea, la fel de important ca poliția să se trezească
și să înceapă, de fapt, să-și facă datoria de a proteja cetățenii,
în loc să apere o elită coruptă și să submineze siguranța
propriei națiuni, adică ceea ce fac la momentul actual.

Din nefericire pentru oameni, majoritatea ofițerilor de poliție
actuali au uitat că și ei sunt oameni și că puterea percepută, a acestor
indivizi, constă în uniformă și nu în pionul care o poartă.

Acești ofițeri de poliție își elimină și propriile drepturi
și, într-un final, e datoria poporului de stopa această situație.

Cineva nu poate blama numai liderii marionetă
și nici măcar pe bancherii criminali care-i controlează,
fiindcă, până la urmă, totul se întâmplă
pur și simplu, fiindcă oamenii permit asta.

Este vorba numai de liberul arbitru, este vorba numai dacă voi permiteți
să continue această situație sau dacă vă veți scutura de
apatia indusă de televiziune, răspândiți vorba și luați
atitudine și spuneți nu.

Ceea ce experimentăm în această realitate este liberul arbitru,
așa că eliberați-vă de frică, pentru că a venit vremea ca oamenii să
înțeleagă puterea reală pe care o au.

Întoarce spatele televizorului, scutură-te de mentalitatea fricii
și ia atitudine și spune nu !

Începe să înțelegi că nu suntem numere, nu suntem consumatori, suntem oameni suverani,
iar guvernele sunt servitorii noștri aleși.

Înțelege care le este poziția reală în ierarhie:
guvernele slujesc popoarele și popoarele nu servesc guvernele.

Și prin conștientizarea publică a dilemei reale cu care se confruntă omenirea,
putem corecta situația, destul de pașnic și de ușor.

Cineva s-ar putea opri să se minuneze:
Cum de am permis să se ajungă atât de departe ?
Cum de-am lăsat, oare, lumea, să ajungă în situația de acum ?
Întreg sistemul este corupt !

Este corupt din orice punct de vedere:
războaie sunt pornite intenționat, națiuni întregi sunt decimate,
de dragul intereselor corporatiste, mâncarea ne este
otrăvită cu toxine, rezerva de apă ne este
umplută cu deșeuri toxice, sub pretextul păstrării
sănătății danturii noastre, țări întregi sunt îngenuncheate
de dragul profitului, în timp ce majoritatea oamenilor nu
reușesc să admită că există o problemă.

Oamenii își petrec viețile colectând fleacuri inutile sau în autoperfecționare,
în timp ce ignoră tot ceea ce se petrece în jurul lor,
crezând că lumea este așa cum este descrisă la televizor
sau cum arată în reviste.

Mulți se concentrează pe dezbinarea dintre oameni
și pe ceea ce percep ca fiind diferit, la alții și la ei înșiși,
mai degrabă decât pe asemănări, pe esența profundă a
fiecăruia dintre noi, esența care ne conectează reciproc,
esența care ne face să fim cu toții la fel.

Și oamenii se așteaptă să se ridice la o conștiință superioară
sau să fie purtați spre salvare de un mântuitor,
fără ca să trebuiască să-și asume responsabilități pentru ei înșiși
și tot nu reușesc să vadă că există o problemă.

Oamenii își bat joc de ideea că fluorul este o neurotoxină
și, totuși, lumea este sfâșiată și depopulată în jurul lor,
corupția guvernamentală e în floare,
tot sistemul este putred în esență.
Și, totuși, nimeni nu vede că există o problemă !

Și, acum, cu introducerea alimentelor modificate genetic și patentării semințelor,
suntem martorii unei situații, care are potențialul de a distruge întreg
lanțul alimentar de pe această planetă.

Și toate acestea se întâmplă, pur și simplu, fiindcă noi,
oamenii, permitem să se întâmple.

Cineva s-ar putea întreba:
Oare în al cui interes este distrugerea întreg lanțului alimentar ?

De ce este, oare, Pământul exploatat minier la maxim ?
Și de ce, oare, are loc o depopulare atât de masivă ?

Cineva s-ar putea chiar întreba:
Cine ne conduce, oare, cu adevărat ?

Există, desigur, aceia care nu vor ca noi să vorbim !
Pentru prima dată în istoria umană,
pentru prima dată în întreaga istorie umană,
aproape întreaga omenire este conștientă politic.
Și aceste puteri majore, vechi și noi,
se confruntă, totuși, cu o altă nouă realitate,
în anumite privințe, fără precedent.
Și este aceea a letalității, letalitatea propriei lor puteri,
care e mai mare ca oricând.

Capacitatea lor de  a impune controlul,
asupra maselor populare trezite politic, ale lumii,
este la nivelul minim istoric.

Am spus-o cândva, destul de franc și am fost flatat că ministrul de
externe britanic a repetat asta și anume, mai ales în
vremurile străvechi, era mai ușor să controlezi un milion de oameni,
 literalmente, era mai ușor să controlezi un milion de oameni,
decât să extermini, fizic, un milion de oameni.

Astăzi este infinit mai ușor să omori un milion de oameni,
decât să controlezi un milion de oameni.

E mai ușor să omori, decât să controlezi.

PARTEA A III-A

EVOLUTIA CONȘTIENTA

Omenirea se confruntă, într-adevăr, cu vremuri dificile.
Nu există nici un fel de dubii în această privință.

Sunt peste tot în jurul nostru:
războaie, terorism, foamete, molime, corupție, persoane fără adăpost,
finalul schemei bancare piramidale a băncilor centrale,
ce se manifestă, actualmente, în forma crizei financiare globale,
schimbarea climatică, despre care mass media încearcă să ne convingă
că e produsă de om, în ciuda a numeroase dovezi științifice contrarii
și mai sunt multe alte lucruri în afara acestora.

Chiar și în acest film am menționat unele dintre provocările
cu care ne confruntăm, chiar din partea guvernelor
și forțelor de poliție, pe care le-am angajat
să ne protejeze...

Dacă permitem asta !
și care, folosindu-se de mass media, aflată sub control,
au lucrat, încet, pentru a convinge oamenii că ele ne sunt stăpâne,
când ne sunt, de fapt, slujitorii.

Și, totuși, în pofida tuturor problemelor cu care ne confruntăm,
fiecare investigație revelează că toate aceste probleme au o cauză comună...
și că această cauză poate fi eliminată foarte ușor.

Tot ce e necesar, pentru a o face,
este conștientizarea publică a situației reale cu care se confruntă omenirea.
De fapt, când cineva se debarasează de frică,
face un pas înapoi și analizează suficient de profund,
poate observa că toate aceste provocări
oferă, de fapt, omenirii ocazia cea mai minunată,
probabil cea mai măreață care ne-a fost oferită vreodată.

Într-adevăr, asemenea provocări, ca cele cu care ne confruntăm actualmente,
ar putea fi văzute chiar ca un fel de binecuvântare,
dacă nu pentru provocările în sine, atunci pentru ocazia avută, acum,
pe care nu am mai avut-o niciodată, anterior.

Și chiar ne este înmânată pe o tavă de argint !
Ceea ce ni s-a furnizat, acum, este șansa de a îmbrățișa puterea
pe care o avem cu toții, opțiunea de a ne
îndepărta de frică  și de a unifica familia umană.
O oportunitate, pentru rasa umană, de a înțelege
conexiunile reciproce dintre noi și de a accepta
unitatea de conștiință.

Desigur, că este extrem de important să ne eliberăm
din lanțurile corporatiste ale acestei societăți.

Este important ca problemele sociale și politice,
războaiele false și inventate, pierderea drepturilor
și atitudinea guvernelor și forțelor noastre de poliție corupte,
să fie rezolvate, dar ceea ce este și mai important, este
de a fi rezolvate la modul corect.

Acea modalitate nu e prin violență și revoluție,
nu este prin concentrarea de furie și ură.
Cei aflați la putere doresc revoluții violente,
vor să polarizeze energii de genul celor produse de asemenea conflagrații.

Dar nu trebuie să facem asta, fiindcă cea mai eficientă
cale de a le rezolva pe toate este printr-o rebeliune pașnică,
a nesupunerii față de sistem și prin respectarea legii unice,
de a apela la inimă și de a face ceea ce este corect.

Mulți oameni se trezesc, acum și cu cât se trezesc
mai mulți oameni, câmpul este încărcat, cu atât
mai mult, cu energiile lor și astfel câmpul se schimbă și continuă
să trezească mai mulți, la rândul lui, pe măsură ce absorb noua
energie, în ei înșiși.

Și continuă astfel, la modul exponențial.
Cei aflați la putere știu asta, ei știu despre schimbarea câmpului.
Știu că avem această ocazie de a comuta pe energia inimii.
Pot simți cât de precar le este controlul asupra acestei lumi, acum
și cu câtă ușurință le poate scăpa din mâini acest control.
Acesta este motivul principal al instabilității curente globale
și al tensiunii politice.

Virusul recombinat al gripei porcine H1N1
- și programul corespunzător de vaccinare -
este o ultimă încercare murdară și flagrantă de depopulare.

Și există un motiv, pentru care toate acestea au căzut asupra noastră, simultan.

Acel motiv este de a manipula conștiința, prin folosirea
energiei polarizate, prin crearea unei atmosfere
pline de tensiuni, de neîncredere,de furie și de frică.

Pământul ajunge la finalul unui ciclu foarte lung,
frecvența planetei este în creștere și, o dată cu ea, frecvența tuturor
celor aflați pe acest Pământ.
Frecvența armonică a planetei, cunoscută în cercurile științifice
ca frecvența de rezonanță Schumann, crește periodic,
cu rații previzibile, descrise de șirul de numere Fibonacci.

Ultima dată, când s-a întâmplat acest lucru,
a fost acum aproape 13.000 de ani și, acum, se întâmplă din nou.

Creșterea actuală de frecvență a început în 1986, după calendarul nostru
și asta reprezintă o perioadă foarte semnificativă și extrem de importantă,
atât pentru această planetă, cât și pentru toate formele de viață de pe ea.

Evoluția este un proces real, dar nu se întâmplă așa cum s-a
descris în modelul darwinian, fiindcă speciile nu se transformă,
pur și simplu, în alte specii, așa cum a teoretizat Darwin.

Adevărata evoluție este evoluția conștiinței.
O astfel de evoluție este numai un proces treptat,
în timp ce cunoașterea este dobândită în timpul fiecărui ciclu,
dar schimbările evolutive produse, într-un final, de fiecare ciclu,
apar pe măsura creșterii frecvenței de rezonanță
și timpul se accelerează la finalul fiecărui ciclu.

În asemenea perioade evoluția se produce foarte rapid.
Trăim, actualmente, exact într-o asemenea perioadă.
Pământul este o ființă vie conștientă, complet conștientă de sine însăși.

El evoluează și rasa umană evoluează împreună cu el.
Și nu este un fenomen localizat numai pe acest Pământ
sau în sistemul solar sau chiar în această galaxie.

Este un fenomen universal, fiindcă la fel este și energia
ce formează Universul.
Conștiința, însăși, este cea care se află în evoluție.
Conștiința este pe punctul de a crea o realitate complet nouă
și rasa umană este vectorul purtător, portalul dintre cer și Pământ.

Rasa umană este însăși mintea lui Dumnezeu
și alegerea rezultatului posibil al acestor schimbări
se află la latitudinea fiecăruia dintre noi,
se află la latitudinea mea și se află la latitudinea voastră.
Este o problemă de energie, un joc al liberului arbitru,
o problema de opțiune, între iubire și frică.

Cum mult timp în urmă, au existat anumite forțe,
ce au preluat controlul Pământului și au muncit, din greu,
pentru ca să nu cedeze niciodată acest control.

Aceste forțe operează prin intermediul liniilor de sânge conducătoare
și al sistemului monetar și conduc lumea de azi prin
intermediul metodei lor favorite:
manipularea energiei, prin propagarea neînfrânată
și neobosită a fricii.

Aceste facțiuni conducătoare știu totul despre marile cicluri,
la care este supusă această planetă,
știu absolut totul despre geometria sacră
și câmpurile energetice.

Ei știu că această conștiință este pe cale să evolueze
și încearcă să controleze acea evoluție.
Ei știu că întreaga omenire este, de fapt, o singură conștiință
și știu că, dacă pot crea cât mai multă frică posibilă în lume,
atunci aceea va fi realitatea, ce va fi creată prin această schimbare.

Acesta e motivul pentru care noțiuni precum finalul calendarului mayaș,
care ar semnifica o "apocalipsă", sunt promovate atât de intens
de mass media și Hollywood.

Mass media și Hollywood sunt instrumentele folosite de elită,
pentru a influența și controla mințile și conștiința oamenilor.

Hollywood își țese vraja, amestecând adevăruri cu minciuni,
pentru a crea o viziune distorsionată asupra realității
și viziuni înfricoșătoare ale viitorului.

Hollywood a fost folosit, întotdeauna, în acest scop,
pentru a influența credințele oamenilor.
De fapt, Hollywood a fost folosit, în același scop,
într-o perioadă foarte lungă de timp.

Ceva ce s-ar putea să nu știți, este că în trecutul de mult uitat,
un asemenea control asupra conștiinței umane
era de competența druizilor.

Această sectă ar fi influențat oamenii prin ritualuri
și manipularea câmpurilor energetice.
Asta se realiza prin intermediul unor ceremonii,

care ar fi considerate vrăjitorii și ar fi ridiculizate de societatea modernă.

Folosirea unor baghete magice, făcute dintr-un lemn special,
despre care se credea că deține anumite proprietăți spirituale,
s-a făcut întotdeauna, din plin, în aceste ritualuri druidice.

Lemnul din care erau confecționate aceste baghete
provenea invariabil dintr-un arbore sfânt.

În decursul istoriei umane, oriunde a fost folosit
controlul mental în masă, cineva va găsi mereu referințe
la lemnul sfânt (holly wood).

Schimbările se produc, într-adevăr, pe acest Pământ.

Nu există nici o cale de a evita aceste schimbări:
sunt inevitabile.

Într-adevăr, sunt deja la ușa noastră, dar nu avem de ce să ne
temem de aceste schimbări, ci trebuie să fie întâmpinate
ca un nou început, oricât de violente și dureroase
ar putea părea, inițial.

O asemenea violență și durere nu este diferită de durerea
resimțită la naștere, fiindcă aceasta este calea prin
care o nouă viață apare întotdeauna.

Este ușor să promovezi o atmosferă de teamă,
în privința schimbărilor curente, este ușor să exploatezi frica
de necunoscut a oamenilor, mai ales dacă, asemenea schimbări, ar
putea părea inițial ca prefaceri violente.

Și Hollywood își face foarte bine treaba.
Dar este important să nu vedeți lucrurile dintr-o perspectivă terifiantă,
fiindcă modul de a face față acestor schimbări este de a rămâne centrați
pe inimile voastre.

Cei care rămân centrați în inimi și care mențin o conexiune
puternică cu inima Pământului, vor supraviețui, cu ușurință, celor ce vor
veni, pentru a experimenta o nouă viață, într-o lume foarte nouă
și foarte diferită.

Universul în care trăim a fost, într-adevăr, creat de o
minte inteligentă și conștientă și la baza a tot ce
există în Creație, se află geometria și matematica.

Totul urmează calea geometriei sacre
și nu există nici o excepție de la această regulă,

nicăieri în cadrul Creației.

Există în statisticile orbitale ale sistemului nostru solar,
există în lumea vie a plantelor, în natură și există chiar și în trupul tău.

Există, literalmente, peste tot, în întreaga Creație.
Evoluția, care este pe cale să se producă,
este așteptată de foarte multă vreme,
fiindcă respectă iterațiile matematice, previzibile,
conturate de șirul lui Fibonacci, la fel ca orice altceva din natură.

Metoda folosită, în crearea acestei secvențe numerice,
deține, de asemenea, indicii importante pentru rasa umană,
privind modul cum trebuie făcut față acestor schimbări,
fiindcă șirul lui Fibonacci se obține prin combinarea prezentului cu trecutul,
astfel încât viitorul să se reveleze singur.

De aceea este atât de important, pentru omul modern,
să adopte, acum, vechile căi și să învețe cunoștințele
strămoșilor săi.

Aceste informații sunt bine cunoscute în tradițiile șamanice
ale tuturor culturilor, de pe toate continentele.
Pentru cei care nu învață vechile căi,
viitorul va fi straniu și imprevizibil.

În acest film, am încercat să vă explic adevărata structură
a acestei realități, natura energiei și că lumina și sunetul
creează acest întreg Univers și pe oricine și
orice se află în el.

Am încercat să vă demonstrez că această cunoaștere
este susținută atât de tradițiile antice,
cât și de știința modernă.

Vă voi repeta, acum, că tot ce există, de fapt, în aceasta
sau în orice altă realitate, este energie pură, conștientă.

Numai asta există cu adevărat și textura din care este
făcută această energie este iubirea pură și necondiționată.

Vă aduc acest mesaj, acum, fiindcă este important
ca să-l primiți.

Pământul și tot ce trăiește pe el
sunt pe cale să sufere schimbări foarte semnificative,
dar nu aveți de ce să vă temeți de aceste schimbări,
fiindcă, o dată ce ați dobândit înțelegerea clară a naturii acestei realități,
o dată ce ați dobândit cunoștințe, despre modul cum funcționează, cu
adevărat, structura reală a Universului, o dată ce ați realizat conexiunea
voastră cu toți ceilalți oameni și cu toate lucrurile,
o dată ce ați privit în inima voastră și ați urmat calea
legii universale unice, ce ar mai fi de temut ?

Ce ar mai fi de urât ?

Ce ar mai fi de judecat ?

Înțelegeți că viața pe care o experimentăm, în această realitate,
este un joc al liberului arbitru, care este jucat de
o conștiință unică, din care noi suntem simple frecvențe.

Acordați-vă cu acel spațiu din spatele ochilor !
Realizați că, pentru a face față situației,cu care ne confruntăm
 în lumea de azi și pentru face față schimbărilor care vin,
tot ce trebuie făcut, cu adevărat, este să vă bazați pe inima voastră,
să realizați că tot ce există, de fapt, în această realitate,
este energie, constituită din nimic altceva decât iubire pură, necondiționată.

Acceptați-o, deveniți una cu ea,
fiindcă din asta sunteți constituiți !

Vă iubesc pe toți !

In Lak'ech !

Traducere și sincronizare: Marian Matei

http://antiiluzii.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu