luni, 24 februarie 2014

Tezaurul României

 
Traseul aurului
Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi
 

Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi
Un secol de zvonuri peste o tăcere de aur: soarta Tezaurului României este, probabil, unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei scolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii în care curge mai mult sânge decât cerneală. Însă atât cât a spus cerneala în tratatele de pace din răgazul dintre războiae ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neaşteptat, pe care îl veţi regăsi în cronologia din ancheta pe care am iniţiat-o. Studiind problema datoriei istorice a Germaniei faţă de România de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neaşteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „Der goldene Pflug. Lebensernte eines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Dacă ne-am afla într-un roman de Agatha Christie, poate chiar în „Orient Express”, am exclude din start ipoteza că cele 93.400 kg aurîncărcate în vagoane într-un decor iarnă ar putea fi, în continuare, la Moscova. Voi demonstra, într-o serie de articole, care completează şi duc mai departe datele prezentate aici, povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia - Germania - Franţa. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască.
Problema tezaurului a fost reşapată periodic, asemeni unei poveşti cu zâne, adică fără vreun final concret, de politicienii României. Pentru că sună bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă. Pentru că un secret nu este niciodată suficient de bine ascuns dacă asupra subiectului se aşterne o tăcere absolută. Pentru început, iată traseul cronologic al istoriei Tezaurului.
23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureştilor, capitala României, în faţa trupelor de ocupaţie germană. În zilele următoare, Statul Major şi Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capşa şi Athénée Palace.
12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 de kg aur). În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aurReţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”.
18 decembrie 1916 (1 ianuarie după calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, în Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupaţie) este următorul: ei emit indefinit, pentru a plăti soldele şi tot restul. Pe măsura ce se emite, tezaurul acoperă la Berlin în mărci. — Eu: «Dar reglementarea cu România?». El (n.r. generalul Petersen, şeful delegaţiei germane la Bucureşti): «Vom vedea la pace»”. Cu alte cuvinte, administraţia germană tipărea monedă în Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul României, pe care Guvernul român refugiat la Iaşi îl evacuase din ţară.
5 ianuarie 1917: Banca Naţională e pusă sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, notează politicianul român. După care adaugă că Banca Naţională a fost redeschisă a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
5 martie 1917: o altă ordonanţă a administraţiei de ocupaţie anunţă că Banca Naţională a fost pusă sub sechestru şi închisă până la noi ordine. „Ordonanţa vizează faptul că Tezaurul şi majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
6 martie 1917: liderul conservator află conţinutul împuternicirilor semnate de Col. Hentsch, noul şef de Stat Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-secheştrii trebuie să se pună în posesia Băncii Naţionale; sunt autorizaţi să exercite toate acţiunile pe care Banca le poate exercita şi să dispuie de tot avutul Băncii”(...) Spiess crede că germanii vor să se pună la adăpostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iaşi”.
Octombrie 1917: Marea Revoluţie în Rusia. Comuniştii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul şi angajamentul Germaniei cu intenţia să încheie Frontul din Est.
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărârea de a rupe relaţiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărâri stipulând: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.
3 martie 1918: Rusia şi Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk, marcând astfel ieşirea Rusiei din Primul Război Mondial, ca să înlăture astfel de pe Frontul de Est.
7 mai 1918: România semneazăTratatul de Pace de la Bucureşti, un document umilitor, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupaţie germane. Din interpretările asupra acestui tratat rezultă că România ar fi renunţat la Tezaur, odată cu documentele referitoare la acesta aflate în custodia BNR. Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti. Se pare că România ar fi renunţat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia. Compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conform tratatului, în două tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur. În total: 93.540 kg aur. Sunt singurele tranşe prevăzute concret în tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită către Berlin (circa 245.500 kg aur) şi, totodată cantităţile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectuează primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin.
30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin.
11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti. Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ţine în custodie până la semnarea unui acord de pace. Formularea exactă din armistiţiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei”. Este clar că textul din armistiţiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova).
5 decembrie 1918: potrivitdocumentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranşe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) porneşte, în două vagoane, pe linia ferată Mainz - Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez.
ianuarie 1919: În memoriul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris se arată că, în ce priveşte chestiunea Tezaurului, „poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. Danielopol consideră că faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri şi asigurarea lor”.
23 iunie 1919: I.I.C. Brătianu se interesează într-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim-ministru al Franţei), ministrului francez de Finanţe Klotz şi mareşalului Foch dacă aliaţii au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de Finanţe este negativ.
28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deşi NU participa la semnare, are conform art. 116 al acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918.
16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaşte Rusia sovietică. Totodată, Germania renunţă la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei cu condiţia ca nici Rusia să nu despăgubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările pe urma revoluţiei din Rusia. Reamintim că, iniţial, România a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat iniţial la Moscova în urma sechestrării acestuia de către regimul instaurat de Stalin. Mai mulţi delegaţi ai statelor participante, printre care şi Brătianu, condamnă acest tratat pentru că favorizează Rusia.
Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă nu scoate nici un cuvânt despre restituirea Tezaurului de către Moscova.
1956: Rusia a trimis către autorităţile comuniste dinRomânia aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova. Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne.
Linkuri utile:

Jurământul lui Isărescu și alchimia (t)ratată a Tezaurului

“>Jurământul lui Isărescu și alchimia (t)ratată a Tezaurului
Ce a făcut Mugur Isărescu în cei 24 de ani de când guvernează BNR pentru a aduce la lumină dosarul Tezaurului, al celor 93,4 tone de aur evaporate în neantul istoriei?
În septembrie 1990, tânărul Mugur Isărescu prelua, laolaltă cu toate cheile de acces în tainițele cele mai securizate ale Băncii Naționale a României, o cheie impregnată de ADN-ul unui întreg șir de întâi bancheri ai țării, de la primul război mondial încoace. Isărescu a primit atunci de la predecesorul său botezul primordial al bancherului bancherilor: botezul aurului. Al aurului care este și al celui care ar fi trebuit să fie: Tezaurul. Isărescu a jurat, pătruns de o emoție mistică pe care nu se teme să o admită, că va readuce în țară cele 93,4 tone de aur care au plecat din țară în 1916 cu destinația Moscova și care nu s-au mai întors niciodată. ”Guvernatorul de la care am preluat conducerea Băncii Naţionale, domnul Decebal Udrea, m-a solicitat pentru o întâlnire bilaterală, a fost foarte emoţionat. S-a dus la fişet şi mi-a scos cu mâna tremurândă acest dosar de documente originale şi mi-a spus: din 1922 acest dosar se dă din mână în mână, de la guvernator la guvernator, ca un fel de talisman şi jurământ că veţi face totul pentru recuperarea tezaurului nostru de la Moscova”, rememorează, de câte ori se oferă ocazia, Mugur Isărescu.
Puterea și fiorul mistic al aurului a fost intuit de cel ce avea să devină cel mai longeviv Guvernator al României, încă din anii 80: „Calitatea aurului de a cumpăra orice i-a făcut pe oameni să creadă că aurul în sine ar poseda o serie de calităţi supranaturale. Puterea banilor creşte odată cu extinderea circulaţiei mărfurilor; expansiunea relaţiilor capitaliste bazate pe schimbul de mărfuri a însemnat deci sporirea continuă a acestei puteri. De aici această blestemată sete de aur - „auri sacra fames” - care a însoţit naşterea şi dezvoltarea societăţii capitaliste”, explicau în 1981 Nicolae Murgu si Mugur Isărescu, în „Aurul. Mit şi Realitate”.
Auri sacra fames” a lucrat împotriva României. Cel puțin în chestiunea Tezaurului, care a devenit un mit pentru români, în timp ce a fost tranzacționat între marile puteri ca o realitate. Între timp, societatea capitalistă și-a văzut de drum.
Ce a făcut Mugur Isărescu în cei 24 de ani de când guvernează BNR pentru a aduce la lumină dosarul Tezaurului, al celor 93,4 tone de aur evaporate în neantul istoriei? A ignorat cu bună știință sau a omis din neștiință documente care ar fi trebuit să fie incluse în dosarul moștenit de la predecesorii săi?
Dacă dosarul Tezaurului datează din 1922, așa cum însuși Mugur Isărescu declară, este greu de presupus că acesta nu include și informațiile aferente Acordului financiar germano-rus (27 august 1918) și Armistiţiului de la Compiegne (11 noiembrie 1918)*, pe care le-am dezvăluit în premieră, într-o ediție pilot a anchetei depre Tezaur, și din care rezultă că o cantitate de aur echivalentă cu cel din Tezaurul României a plecat de la Moscova la Berlin în septembrie 1918 și de la Berlin către o locație neprecizată din Franța într-un transport din 5 decembrie 1918.
Însă Banca Națională a României a direcționat cercetările pe o altă pistă. Tezaurul a rămas și s-a cristalizat în conștiința colectivă a românilor ca fiind neapărat blocat undeva, în subsolurile Moscovei. Un subiect concret și măsurabil în tone de aur a căpătat o aură de legendă, un nimb mistic al miturilor supranaturale din basmele populare, cum ar fi ”Prâslea cel voinic și merele de aur” furate din grădina împăratului. Doar că împăratul din povestea BNR a rămas cu paguba, iar ”prâslea” așteaptă încă să se zămislească în istoria demersurilor diplomatice ratate pentru recuperarea unei comori naționale evaporate în legendă. Din când în când, Guvernatorul a reșapat anemic subiectul, fluturând trist, în emisiuni cu audiență națională, povestea tezaurului și moștenirea sa simbolică: dosarul Tezaurului.
Primul zvâcnet postdecembrist măsurabil al chestiunii Tezaurului a avut loc în 1994, când Moscova a restituit 12 monede de aur din lăzile primului transport din 1916, pentru a dovedi că se află în posesia aurului. Așa ceruse Iliescu prin ministrul Talpeș. Marea procesiune a sfintelor moaște ale Tezaurului - cele 12 monede – a durat 14 ani, căci abia în 2008 monedele au fost înregistrate, ca donație, la Muzeul Național de Istorie. O regie prin care subiectul a fost îngropat simbolic în groapa comună a istoriei.
Însă lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că un mit presupune un ritual, iar un ritual presupune o periodicitate a manifestărilor rituale. Astfel, Tezaurul capătă o dimensiune antropologică și un rol mai degrabă iconic decât concret în mentalul colectiv.
În 2011, Isărescu reia emoționanta poveste a moștenirii sale de Guvernator. ”În 1922 s-a întocmit acest dosar cu documentele originale, acordul dintre Guvernul nostru şi cel ţarist. Vreau să vă spun că, din 1922, se predă din mână în mână de la Guvernator la Guvernatorul următor, fiind un jurământ că BNR nu va renunţa niciodată la Tezaur”, a spus Isărescu la un forum economic destul de obscur – ”România jună”, cu titlu de învățătură către tinerii învățăcei.
Tot în 2011, Banca Națională, prin consilierul special al Guvernatorului Mugur Isărescu, Cristian Păunescu, îmbrățișa o teorie emisă de prof dr academician Florin Constantiniu, a: primul care ar fi devalizat Tezaurul României – ”sechestrat” după revoluția bolșevică din octombrie 1917 – a fost chiar Lenin, pentru a finanța revoluția bolșevică din România, scop pentru care i-a alocat lui Rakovski cinci milioane de ruble cu specificarea ca un milion sa fie furnizat în lei românești. Consilierul lui Isărescu a susținut că teoria academicianului Constantiniu îi întărește convingerea că rușii au cheltuit Tezaurul (lucrarea “Tezaurul României, Acordul Rakovski și Basarabia”, susținuta de prof dr academician Florin Constantiniu la Academia Română).
În același an (2011) se reeditează cu lansare la BNR (ediție revazută și adaugită) volumul ”Tezaurul Băncii Naţionale a Românei la Moscova” , semnată de același Cristian Păunescu (consilierul Guvernatorului) și coautoarea Marian Ştefan, volum care conține 166 de documente din dosarul Tezaurului moștenit de Isărescu de la antecesorii săi. ”Pe lângă vieţile omeneşti şi sumele de bani – scrie Mugur Isărescu în prezentarea cărții – Banca Naţională a României a mai depus pe altarul unităţii naţionale o importantă jertfă materială – Tezaurul adăpostit la Moscova şi nerecuperat încă. Istoriei dramatice a acestui tezaur îi este dedicat volumul de faţă”. O jertfă. Așadar, Guvernatorul poziționează acest dosar al aurului din dimensiunea reală în cea mitologică. Dosar clasat.
Sau nu încă. La începutul lunii octombrie, Consiliul Europei a respins (cu 161 voturi pentru, faţă de 63 împotrivă) solicitarea României privind restituirea Tezaurului (amendamentul nr. 10 care prevede că ”Restituirea tezaurului românesc poate începe cu transferarea către BNR, a unui lot de lingouri și monede de aur de 93,4 tone”). Consiliul Europei ne trimite la plimbare în afara UE, adică la discuții și negocieri bilaterale cu Rusia pe această chestiune. Reacțiile diplomatice ale Rusiei nu s-au lăsat așteptate: pe 4 octombrie 2012 purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Alexander Lukashevich, declara iritat: ” Parlamentarii români au încercat, încă o dată, să internaţionalizeze aceasta problemă, care demult şi-a pierdut actualitatea. [...] Subiectul aurului românesc nu este o temă de dialog între Moscova şi Bucureşti, acesta trebuind să fie dat uitării. [...] Considerăm că tentativele de a dezgropa trecutul, în condiţiile actuale, sunt contraproductive şi pot alimenta emoţii nedorite”. Cineva care ar stăpâni subtilitățile limbajului diplomatic, ar decupa elementul forță al mesajului: subiectul Tezaurului ”nu este o temă de dialog între Moscova şi Bucureşti”.
Isărescu revine, însă, în forță în 2013 cu noi declarații pe tema tezaurului. România va începe din toamnă negocierile (notă: bilaterale, adică la care am fost trimiși de Consiliul Europei) pentru recuperarea tezaurului din Rusia. Ocazie cu care mai povestește o dată momentul inițiatic în care a primit cheile de la dosarul Tezaurului și cum a jurat să îl rezolve. Însă adaugă că, din superstiţie, nu vrea să mai crească rezerva de aur a României. „Eu nu vreau să mai crească rezerva de aur peste 100 de tone, că sunt superstiţios. De câte ori a trecut de 100 de tone, România a păţit câte ceva, aşa că de data asta să rămânem la 100 de tone. E suficient de mult”
Revenind la mesajul MAE rus, trimis prin Alexander Lukashevich:Nu e un subiect de dialog între Moscova și București. Atunci între cine și cine este un subiect de dialog? La această întrebare vom încerca să răspund în dezvăluirile ulterioare pe subiectul Tezaurului.
*Este vorba despre documentele pe care le-am prezentat, într-o ediție-pilot a dezvăluirilor despre soarta Tezaurului, din care rezultă că, în urma Acordului financiar germano-rus (27 august 1918), Rusia a efectuat în contul Germaniei compensări în aur care însumează 93.536 kilograme de aur (aproximativ 93,54 tone). Din calculele pe care le-am făcut rezultă că întreaga cantitate de aur care a plecat, la acel moment, din Moscova spre Berlin, echivalează (cu o marjă de eroare de un kilogram!!!!!) cu aurul BNR trimis, în două tranșe (1916 și 1917) la Moscova, minus cele 33 de kilograme de aur restituite în 1954 de autoritățile sovietice către România. Am dezvăluit, totodată că, în urma Armistiţiului de la Compiegne (11 noiembrie 1918) care marchează înfrângerea Germaniei, o cantitate similară de aur (93. 542 kilograme de aur, adică aproximativ 93,54 tone) pleacă în două tranșe din Germania cu direcția Franța, cu titlu de ”restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei” (formularea exactă din cap IX al Armistiţiului de la Compiegne).  Sursa : cotidianul.ro
Citeste:

vineri, 21 februarie 2014

Adevarul despre revolutia Ucrainiana



Vineri, 21 Februarie 2014 01:13 - Ultima actualizare Vineri, 21 Februarie 2014 02:35
Când vedeţi o revoluţie, trebuie să vă întrebaţi de ce. Haideţi să vă spun ceva şocant. Nici o
revoluţie din lume nu s-a făcut de către popor, căci el nu se poate organiza fără bani şi o anume
strategie. De la prima revoluţie masonică a lumii - Revoluţia Franceză, care transformă Franţa
dintr-un stat suveran într-un stat marionetă - şi până în prezent revoluţiile sunt organizate. În
general de către Iluminaţi, aşa cum a fost şi revoluţia română, urmată de asasinarea
preşedintelui Ceauşescu.

Revoluţia Irakiană, primăvara libiană , primăvara egypteană , primăvara turcă, primăvara
siriană , iar acum primăvara
Ucrainiană. Vă sună cunoscute aceste primăveri? Să facem bilanţul lor. Revoluţia irakiană se
sfârşeşte cu cel mai mare haos din istoria modernă a Bagdadului şi asasinarea preşedintelui
Saddam Hussein, cea libiană cu asasinarea preşedintelui
Muammar Al-Gaddafi
şi distrugerea efectivă a uneia dintre cele mai bogate şi mai spectaculoase ţări africane, cea
egipteană cu înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak (El rămâne în viaţă prin
multe compromisuri făcute americanilor - dar despre asta altă dată) şi cu distrugerea aproape
integrală a economiei acestei ţări, iar primăvara Siriană ştim deja că produce victime pe bandă
rulantă fiind departe de a se fi încheiat. Singura care a scăpat întrucâtva nevătămată de
revoluţie pare Turcia, însă zilele lui Erdogan sunt numărate. Totuşi Turcia e o nucă greu de
spart, întrucât armata acestei ţări are un efectiv de aproape 1,5 milioane de oameni şi o
puternică flotilă aeriană şi maritimă,
fiind a doua putere din NATO
(ca efective cel puţin)

În general, primăvara arabă a cuprins toţi vecinii musulmani Israelului, precum o filoxeră. A
 1 / 3Adevarul despre revolutia Ucrainiana
Scris de Administrator
Vineri, 21 Februarie 2014 01:13 - Ultima actualizare Vineri, 21 Februarie 2014 02:35
scăpat de filoxeră doar Iranul. Însă ajunge o clipă de neatenţie ca Iranul să fie ras de pe faţa
pământului.
 Ce se întâmplă în Ucraina şi de ce?

În Uraina se întâmplă aceeaşi revoluţie orchestrată de americani. După ce această ţară a fost
distrusă de portocalii (portocaliii sunt guverne efectiv americane) după modelul Georgiei sau al
României,  şi primul-ministru Viktor Iuşcenko (un fel de Băsescu) este îndepărtat, puterea este
preluată de către pro-rusul V
iktor Ianukovici
în calitate de preşedinte.

În acest moment se doreşte înlăturarea sa de la putere şi montarea unui nou "guvern de paie"
care să permită americanilor preluarea în forţă a Ucrainei. Mizele sunt mari. Americanii doresc
alipirea Moldovei la România, uriaşele resursele ucrainiene şi poziţia geostrategică a acestei
ţări. La numai 25 de ani după crearea Statului Independent Ucrainian, acesta tinde să se
destrame. Deşi Ucraina există ca entitate etnică din timpuri foarte vechi, crearea unui Stat
Naţional Ucrainian a început în 1918, însă cele 2 războaie mondiale au făcut ca Ucraina aşa
cum o ştim astăzi să nu poată exista. Acest stat şi-a început existenţa modernă după 1990.

Bineînţeles că revoluţia ucrainiană din 2014 va slabi şi mai mult această ţară greu-încercată.
Deznodământul nu e încă cunoscut, dar că părere personală, cred că se va închia cu victoria
americană, adică strada va învinge. Ucraina nu se poate apăra precum Turcia de aceste jocuri
politice extrem de periculoase şi o va sfârşi - acum sau mai târziu - în ghearele celui mai mare
imperiu politic care a fost, este şi va fi vreodată, Marea Curvă a Babilonului.

Sub o propagandă mediatică intensă, făcută dintr-un capăt în altul al lumii prin trusturile media
ale iluminaţilor, poporul ucrainian pare să vrea libertate, apropierea de Europa, intrarea in
NATO şi în general o viaţă mai bună. Din păcate va primi doar o palmă peste obrazul mult prea
însângerat de o istorie aproape la fel de nedreaptă ca a României.
 Soluţii? Ele nu sunt din această lume, pentru că colosul
iudeo-anglo-saxon, servit de cea mai mare putere militară a istoriei - SUA -
nu acţionează doar militar, ci şi economic, politic şi nu în ultimul rând
OCULT. Aşa cum o spun profeţiile biblice, fiara cea cu 7 capete şi 10 coarne
şi-a început domnia.
 Iar cine îşi închipuie că salvarea va veni din Rusia sau China se înşeală.
 2 / 3Adevarul despre revolutia Ucrainiana
Scris de Administrator
Vineri, 21 Februarie 2014 01:13 - Ultima actualizare Vineri, 21 Februarie 2014 02:35
Aceste supra-state sunt şi ele marionete în mâna aceloraşi stăpâni.

Noi oamenii putem învinge într-o singură situaţie. Dacă punem armele jos şi refuzăm să tragem
în fratele nostru. Puterea fiarei e doar spirituală. Ea nu ne poate afecta decât prin lipsa noastră
de morală şi prin slujitorii omeneşti ai fiarei. Dacă cele aproape 7 miliarde de suflete obidite ale
planetei, ar deveni de mâine creştine şi ar refuza să facă rău fratelui său, puterea fiarei ar
dispărea ca prin farmec. Deocamdată însă nu e posibil.

A socoti că prin ieşirea în stradă se rezolvă ceva, e cel puţin o naivitate. În Ucraina, România,
Rusia sau oriunde în altă parte, violenţa va naşte violenţă, iar ieşirea în stradă saltul din lac în
puţ..


Sa ne cunoastem inamicul

Am scris aceste rânduri in urma unei discuții avute cu Olivia Sena in care ea cauta sa spună ca nu vede nicio legatura intre forțele externe cu faptul ca “romanul e hot” ...

Hai sa nu o luam de la daci si romani nici de la invaziile migratoare si nici de la luptele cu turcii ...
Hai sa o luam de la Yalta 45 cand Marile Puteri SUA si Anglia au hotărât sa lase Romania in sfera de influenta a Moscovei. Stii bine cum a fost impus comunismul in Romania ... sper ca nu o sa incerci sa ma convingi de faptul ca alegerile din noiembrie 46 au fost libere si ca comuniștii au castigat pe bune (poporul fiind prost dupa părerea ta) . Deci putere politica in mod clar a fost impusa din afara fara a se tine cont de votul poporului.
Ce a făcut noua putere pentru a se consolida ? a operat SELECȚIA INVERSA ! astfel cei mai capabili oameni profesori, doctori, inginneri ...au fost fie închiși, fie trimiși la munca de jos, iar in locul lor puse persoane fără studii dar cu origină sănătoasă ...
In sate cei mai harici oameni au fost umiliți si persecutați drept chiaburi ... in vreme ce cei mai leneși si hoți aduși la putere! Iar tu te miri ca Romanul nu mai este gospodar ... gospodarii erau dușmanii poporului iar hoții conducători!  Singura forma de rezistenta a fost dusa de câțiva țărani prin munți... Săracii, așteptau americanii, fără sa stie ca aceștia împreună cu englezii ne vânduseră la rusi ! De atunci a început inversarea valorilor in societatea noastră ... Asta a durat cam 10 ani apoi selecția inversa a început sa fie abandonata ca metoda...
Dar as vrea sa te întreb pentru acea perioada ceea ce spuneai tu .. Da, acum e de vina americanul, ca romanul e hot! :))))) asta ar fi chiar culmea tupeului!
Cum este dupa Yalta 45 nu are nicio vina americanul ca noua conducere sprjinita de ei promova hoții la conducere ? si închidea elita poporului ???
Dupa retragerea trupelor sovietice din țară încă din timpul lui Dej, regimul comunist a inceput sa faca un joc duplicitar cu Moscova ... sa se mențină in limitele impuse la Yalta dar sa refuze toate masurile care ar afecta economic țara. Tot odată cu retragerea trupelor sovietice si serviciile secrete romane au început sa se distanțeze tot mai mult de KGB... mergând până acolo încât agenții KGB au fost total izolati ... dar pastrati ca observatori ... Despre dezvoltarea economica si apoi declinul ei nu are rost sa mai detaliez acum. Declinul politic al lui Ceausescu a venit odată cu încrederea acordata de către SUA din acel moment jocul sau dublu nu mai avea sens... ar fi trebuit sa se retragă dar era prea ahtiat de putere. In decembrie 89 securitatea, mai precis partea anti sovietica a sa a fost pusa intr-un scenariu lose-lose  si neutralizata. Occidentul dădea credit partii pro sovietice din servicii si aparatul de partid si iata cum dupa 50 de ani de comunism occidentul ne mai dădea încă odată pe mana rușilor de data asta ca sa ne scoată comunismul din cap ... dar de fapt ca sa inceapa jaful cot la cot cu marile firme transnationale.

La fel ca in 46 si alegerile din 90 au fost fraudate dar de data asta prin mijloace avansate de manipulare si diversiune. Opoziția  din Piața Universității bătută si risipita iar Iliescu si Roman declarau industria buna de fiare vechi si distrugere sistemelor de irigații ... dacă de sus oameni puși de puteri străine dau tonul la furat ... evident ca se găsesc elemente care sa la facă jocul ! dar de aici si pana la a spune ca romanul e hot e mare distanta si doar rea voință... 

Treptat unul dupa altul 1300 de obiective industriale (am lista completa) au fost rase si oamenii ramasi pe drumuri au luat drumul strainatatii ... media nu pomenea nimic fiecare credea ca doar in orașul lui sunt probleme ... cu ca toata tara e distrusa sistematic... Media a fost pusa imediat in slujba noii puteri si nicio voce independenta nu se putea face auzita Prin media, masa era manipulata sa aleagă ba pe unii ba pe alții dar sa nu vadă cine este defapt inamicul ! Cum poti lupta contra unui inamic pe care nu il cunoști si care încearcă sa te convingă ca el nu exista si ca tot  ce e rau vine doar de la noi ...adică sa ne luptam noi intre noi iar ei sa fure mai departe ... si unii asa ca tine chiar cred asta si chiar cred ca fac bine dacă ii îndeamnă si pe alții sa creadă asta !

As vrea sa inchei cu un citat care explica multe... Omul care a bagat spaima in SECURITATE si MILITIE , a spus cateva fraze care in mare masura ne caracterizeaza : "In lupta, in munti, am fost doar raniti, dar omorati nici unul. Ucisi am fost doar cand am fost vanduti. O spun cu durere: vanzarea de frate e o boala nationala, care, daca nu vom reusi sa ne vindecam, ne va ucide pe toti. Nu ne-am facut iluzii ca ni se vor alatura multi oameni. Unii n-au venit de frica. Si ei trebuie intelesi. Pe altii nu-i intereseaza decat propriul interes. Regimurile se schimba, profitorii nu. Ramane apoi marea masa a trudnicilor, a caror viata se reduce la munca si hrana, intr-un ciclu etern si ale caror constiinte nu se ridica mai sus de blidul de mancare dinaintea nasului. Cu ei face stapanirea ce vrea. In primul rand, sa gandeasca in locul lor. " ION GAVRILA OGORANU

ION GAVRILA OGORANU

Omul care a bagat spaima in SECURITATE si MILITIE , a spus cateva fraze care in mare masura ne caracterizeaza : "In lupta, in munti, am fost doar raniti, dar omorati nici unul. Ucisi am fost doar cand am fost vanduti. O spun cu durere: vanzarea de frate e o boala nationala, care, daca nu vom reusi sa ne vindecam, ne va ucide pe toti. Nu ne-am facut iluzii ca ni se vor alatura multi oameni. Unii n-au venit de frica. Si ei trebuie intelesi. Pe altii nu-i intereseaza decat propriul interes. Regimurile se schimba, profitorii nu. Ramane apoi marea masa a trudnicilor, a caror viata se reduce la munca si hrana, intr-un ciclu etern si ale caror constiinte nu se ridica mai sus de blidul de mancare dinaintea nasului. Cu ei face stapanirea ce vrea. In primul rand, sa gandeasca in locul lor. " ION GAVRILA OGORANU
Ion Gavrila Ogoranu ,,Mosu" 1921-2006. Omul care n-a ingenunchiat in fata comunistilor niciodata.
  • Mirelei Ionescu îi place asta.
  • Horia Grancea Filmul e bun, dar trebuie stiut ca arata doar o parte din adevar in mod preconceput... Am vazut la final ca filmul este făcut cu contribuția Luciei Hossu Longin si Gaston Film Budapesta ...nu se putea colaborare mai fericita.
    Ca si in Memorialul durer
    ii doamna Longin manipuleaza prin omisiune ... arata doar jumătate de adevăr. 
    Un tânăr ca multi de azi, care nu prea știu ce e cu comunismul văzând filmele ei ar înțelege cam asa...
    Ca au fost odată niște comuniști si securiști rai (EXCLUSIV ROMANI), care asa din senin au făcut comunism la noi in țară si ii schingiuiau si ucideau pe cei care li se opuneau ... TOT ROMANI SI ACEȘTIA ... Înțelegi ? era doar o chestie interna aici la noi ... Nimic despre Yalta 45 !!! ... Nu apare Armata roșie, nu apar consilierii de la KGB, nu apar decât cozile lor de topor ... in toate filmele ei e asa.
    De ce ? simplu, pentru ca aceeași filiera a fostului KGB este si azi la putere in țară si vrea sa ne dezbine si sa ne incaiere pe noi intre noi ... victimele si torționarii ... dar niciodata capii lor !!! Daca nu am fost destul de explicit pot sa revin cu detalii

marți, 18 februarie 2014

Directivele NKVD

1947: Directivele NKVD pentru ţările din orbita sovietică

Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47

[Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii.]


In iunie 1947, NKVD-ul distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor proaspat intrate in sfera de influenta a Moscovei si dezinformarii strategice a Occidentului, actiune care continua si azi cu succes

Stalin a hotarit in 1943 desfiintarea Internationalei III - Kominternul - pentru a dovedi Vestului ca Rusia nu mai reprezinta coordonatoarea "miscarii internationale" lasand fiecare tara sa actioneze independent. In realitate fusese insarcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov sa circule prin tarile cu partide subordonate si sa le convinga ca e o schimbare doar de tactica, unirea proletariatului din toata lumea ramanand preocuparea permanenta a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicandu-i "ca acolo unde armata rosie pune piciorul se impune si sistemul social comunist".

In acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, si a tarilor care inca sprijineau masiv economic Rusia bolsevica, inclusiv Statele Unite, au aparut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul "Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47". Primii care s-au referit intr-o lucrare stiintifica la Directivele de baza ale NKVD - Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne - pentru tarile din orbita sovietica din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew si a fostului ofiter KGB Gordievski: "KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov", Londra 1990.

In iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Interesant, pentru Romania, ar fi de urmarit rezultatele acestei politici folosind in paralel Directivele NKVD din 1947 si realitatile de dupa Revolutia din 1989 Printre directivele NKVD-ului exista referiri la activitatea activistilor de partid: acestia erau indrumati sa nu dea niciodata termene precise, sa nu formuleze niciodata responsabilitati precise, iar toate programele sa fie cit mai stufoase, cit mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generala de formare a activistilor PCR a urmat firul Directivelor. In ani si ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine si o mentalitate specifice insusite in plan politic si regasita la membrii clasei politice post-comuniste, proveniti din acelasi tip de "bazin formativ"; al PCR-ului. Mentalitatea politicianista a devenit in schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care si-a regenerat randurile recrutand noi reprezentanti pe baza acelorasi principii. Asa zisele noi generatii politice de astazi sunt pline de exemple ilustrative.

Lavrenti Beria si edificarea Uniunii Sovietice dupa acordul secret Hitler - Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de "victoria sovietelor". Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938 unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei, cazute ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov in aria de influenta sovietica.

Milioane de polonezi si romani dar si alte popoare au fost luati ca ostateci in granitele sovietice si deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum in mana lui Beria, sa rezolve problema. "Problema" s-a rezolvat partial prin marele macel din 1938-39 dupa care au continuat arestarile, executiile si deportarea populatiei din Basarabia si Bucovina si din Tarile Baltice. Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape in totalitate elita popoarelor, conducatorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi constiinta nationala. Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un "Plan de munca" in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: "Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare."

Dupa Stalingrad, in 1943 au fost deportati Karacii din Caucaz, iar in Decembrie 1943 a venit randul Kalmucilor. In Februarie 1944 toti Ingusii au fost exterminati iar in Aprilie acelasi an a venit randul Balkarilor ca sa fie deportati. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938), precum si deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

Tancuri rusesti la Bucuresti
"Acolo unde calca Armata Rosie se impune si sistemul social comunist", ii scria Stalin lui Tito. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate de Europa era ocupata de trupele sovietice "eliberatoare". Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi. O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul "Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47". Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul "Novi Dzienic", in 1981. Instructiuni aproape identice au mai fost descoperite si in Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise si aplicate si in Romania, desi SRI nu a confirmat pana in prezent existenta unui astfel de document in arhivele Securitatii. Ne multumim, asadar, sa va prezentam traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a intamplat in tara noastra sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continua sa fie de actualitate si astazi.

(CivicMedia)

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

4. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

8.Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activiităţii lor.

19. In legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime , sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. - 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuăie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului. .

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare"

41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.



-- Reprodus din "Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste" Comunicări prezentate la Simpozionul "Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură", Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; pg. 18-29

luni, 17 februarie 2014

PSY WAR

Psywar prezintă utilizarea propagandelor şi a relaţilor publice de către corporații şi guverne, pentru manipularea oamenilor. Filmul explorează modul în care guvernul american a organizat evenimente pentru a manipula opinia publică în legătură cu războiul din Irak, Se discută de asemenea, scandalul Pentagonului, şi activităţile ascunse ale Rendon Group. Filmul expune activităţi guvernamentale şi corporative ce au ca scop crearea de confuzie între ştirile reale şi cele false, precum şi evoluţia în timp a unor campanii de relaţii publice de dezinformare, campanii strategice şi alte instrumente de manipulare PR care au transformat SUA intr-un loc în care cetăţenii sunt manipulați cu eficienţă, şi la scară foarte largă.

Traducere şi sincronizare: Marian Matei.
http://www.youtube.com/watch?v=omi6L_PC8a4

joi, 13 februarie 2014

Moartea lui Dej

Moartea lui Dej, crimă comunistă cu circuit închis?

Autor: Christian Levant | 9375 vizualizări
    
Gheorghe Gheorghiu-Dej
Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale arhivelor comuniste este cel legat de moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai precis, despre presupusa asasinare a acestuia prin iradiere. O posibilă "crimă comunistă cu circuit închis", la cel mai înalt nivel.
O crimă care ar fi putut face parte dintr-o serie neagră a epurărilor externe comandate de la Moscova. Deşi au curs tone de cerneală despre acest subiect, nici până în prezent nu s-a stabilit dacă a fost sau nu a fost Dej pe lista neagră a KGB.
"Faptul că Gheorghiu-Dej a fost iradiat la Moscova, în iunie 1963, a fost confirmat şi de un fost ofiţer de securitate care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Argumentul este stupefiant, şi anume că trei din cei patru ofiţeri care-i asigurau garda personală lui Dej au murit tot de cancer", spune istoricul serviciilor secrete, Cristian Troncotă, în cartea "Duplicitarii - O istorie a serviciilor de informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România". Şi totuşi, oficial, Dej a murit în patul lui. De moarte bună. Adică din cauze naturale. Ca şi Stalin, ca şi Lenin, marii lui înaintaşi.
E drept, şi Dej, şi Stalin, şi Lenin au fost înconjuraţi de cei mai buni medici. Ca şi cum s-ar fi aflat într-un pat de spital, sub cel mai profesionist control medical cu putinţă. Toţi trei au avut parte de funeralii naţionale şi de înmormântări faraonice. Trebuie menţionat, că, precum predecesorii săi întru moarte, Dej a sucombat în plină glorie. N-a fost închis, anchetat, torturat sau condamnat, înainte să-şi dea obştescul sfârşit. Aşa cum li s-a întâmplat lui Foriş, Kofler, Pătrăşcanu, Pauker, Luca şi atâtor altora. Aparent, în anul morţii, Dej era pe val. Pe dedesubt, însă, se afla plasa nevăzută şi braţul lung ale Kremlinului şi ale serviciilor secrete ale Moscovei, de unde, mulţi zic, că şi lui Dej i s-ar fi tras.

Dej către Pacepa: "M-a otrăvit KGB-ul!" 

Într-o zi de sfârşit de februarie a anului1965, mai, în glumă, mai în serios, Dej ar fi exclamat către generalul Pacepa, aflat în vizită: "M-a otrăvit KGB-ul!". La acea întâlnire de taină, după spusele lui Pacepa, mai era de faţă şi nelipsitul Chivu Stoica, care nu a scăpat prilejul de a pune gaz peste foc amintind de "cazul Togliatti", o victimă certă a KGB (care a fost iradiat cu thallium, după ce, la Ialta, comisese "crima" de a scrie un testament politic în care şi-a exprimat profunda dezamăgire faţă de Hruşciov).
"Ei l-au terminat pe Togliatti! Asta-i sigur", ar fi spus Chivu Stoica, iar lui Dej i-a îngheţat pur şi simplu zâmbetul pe faţă. Cu toate acestea, tot Pacepa relatează că, la alegerile pentru MAN, din 16 martie 1965, "Dej arăta viguros şi plin de viaţă" şi că, în mod surprinzător, "o săptămână mai târziu, Dej a murit" - de o formă de cancer galopant.
"Asasinat de Moscova!", susţine Pacepa că i-ar fi şoptit la ureche, câteva luni mai târziu, Ceauşescu, atunci când i-ar fi ordonat să-i procure "detectoare de radiaţii din Occident". Generalul Pacepa a adus ca argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej afirmaţiile lui Ceauşescu, care îl informase despre cei "zece lideri pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă".
Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei. Ceilalţi: Laszlo Rajk şi Imre Nagy din Ungaria; Lucreţiu Pătrăşcanu şi Gheorghiu-Dej din România; Rudolf Slansky şi Jan Masaryk din Cehoslovacia; şahinşahul Iranului; liderul comunist Palmiro Togliatti din Italia; preşedintele american John F. Kennedy şi legendarul lider chinez Mao Zedong. O listă neagră pe care mai pot fi trecute şi alte nume celebre. Inclusiv cel al lui Nicolae Ceauşescu, executat în decembrie 1989, nu se ştie în urma unor comandamente interne sau/şi externe, încă misterioase.

Despre o moarte dinainte anunţată

O cronologie retrospectivă, în răspăr, a vieţii liderului comunist român arată că, în perioada 19-20 ianuarie 1965, o delegaţie condusă de Gheorghiu-Dej a fost prezentă la Varşovia. Acolo unde Dej şi delegaţia lui au făcut valuri cu "Declaraţia de independenţă din aprilie 1964", cu poziţia faţă de CAER şi, foarte interesant, cu relaţiile deosebite cu conducerea Partidului Comunist Chinez.
Toate acestea apăreau ca o periculoasă breşă în "monolitul sistemul comunist". La întoarcere, Dej s-a simţit rău. Se plângea că "luase o răceala" - după spusele şefului său de cabinet, Paul Sfetcu. Aşadar, cancerul galopant de care a murit Dej putea proveni de la Varşovia.
Mergând însă, mai adânc în timp, vom observa că Dej a avut, după o vizită la Moscova, în 1963, o intervenţie chirurgicală (polipi la vezica urinară) urmată de un verdict de "pacient sănătos" şi de o medicamentaţie diametral opusă bolii de cancer. Şi mai adânc: conform relatărilor aceluiaşi şef de cabinet Paul Sfetcu, în toamna anului 1956, Miron Constantinescu i-ar fi dăruit lui Dej o casetă cu uraniu extras de societatea "Sovromquartit".
Uraniu care, după ce a fost înlăturat din biroul lui Dej, ar fi dat peste cap aparatele de verificarea radiaţiilor. În fine, este interesant de menţionat că, imediat după 1944, Dej a fost tratat la Moscova, de boala de plămâni contractată în puşcărie. Când a survenit aşadar "momentul-cheie" al declanşarii cancerului "de partid şi de stat"? Doar o consultare atentă a expertizei medico-legale şi o anchetă serioasă asupra morţii lui Dej ar putea să scoată la lumină adevărul.

Fişa clinică a "pacientului de partid şi de stat"

"În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tov.Gheorghe Gheorghiu Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sanghinolente. Examenul sputei nu a arătat nimic deosebit (...) La 2 martie 1965 (...) s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar şi hepatic (...) În ziua de 19 martie, după ora 16, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc, bolnavul a întrat în comă şi a încetat din viaţă la ora 17,43"! Apărut pe prima pagină a ziarului Scânteia, buletinul medical al "bolnavului nr. 1 al României", pacientul "de partid şi de stat" Gheorghe Gheorghiu-Dej, era semnat de elita medicinii din acele timpuri.

Secretul secretelor comunismului: sfârşitul lui Dej

"Rezultatele anchetei privind cauza reală a morţii lui Gheorghiu-Dej, <>, au fost ţinute la strict secret de Nicolae Ceauşescu pentru a-şi asigura o domnie cât mai reuşită şi lungă în slujba partidului. Fără îndoială că, în situaţia în care rezultatele anchetei ar fi fost cunoscute imediat de opinia publică, reacţia Kremlinului putea fi imprevizibilă, iar succesorul lui Dej, o nouă victimă", e concluzia profesorului Troncotă, cu privire la secretomania din jurul "afacerii <>".