Se afișează postările cu eticheta spionaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spionaj. Afișați toate postările

miercuri, 25 septembrie 2013

Ordinul in "Sfanta Alianta"-spionaj la Vatican !

Ordinul in "Sfanta Alianta"-spionaj la Vatican !




In cartea lui Eric Frattini, „Sfanta Alianta-500 de ani de spionaj la Vatican”, aparuta la editura „Sens Tritonic” in anul 2008, se vorbeste despre existenta unui „Serviciu de Informatii si Contrainformatii” apartinand Vaticanului, si care poarta numele de „Sfanta Alianta”.

„Sfanta Alianta” ca si Serviciu de Informatii, a fost fondat in anul 1566 din ordinul lui Papa Pius V.


Serviciul de Contrainformatii numit „Sodalitium Pianum” (SP) a fost fondat in anul 1910 din ordinul lui Papa Pius X.

Autorul precizeaza faptul ca „Sfanta Alianta” ca si serviciu de spionaj si contraspionaj, numara (avea) in randurile sale foarte multi iezuitiinca de la constituire.

Cu toate astea, acest serviciu secret al Vaticanului nu trebuie confundat cu activitatea de spionaj a Iezuitilor, care aveau propriul lor serviciu secret.In anul 1773, atunci cand Ordinul Iezuit era desfiintat general, prin bula (decretul) lui Papa Clement al XIV-lea (Dominus ac Redemptor), acest serviciu secret al Vaticanului „Sfanta Alianta”, a fost pagubit de cei mai „talentati” spioni.

Papa Clement al XIV-lea il revoca pe cardinalul Torrigiani (prieten al iezuitilor) de la Secretariatul de Stat si-l inlocuieste cu cardinalul Pallavicini, in timp ce ordona epurarea totala a serviciilor de spionaj (Sfanta Alianta) din Sfantul Scaun (Vatican) de infiltrarea iezuitilor.

Nu este lipsit de importanta ca acest Papa (Clement al XIV-lea) care promulga decretul (bula) moare otravit, un an mai tarziu, la fel ca si predecesorul sau (Papa Clement al XIII-lea) care initiase decretul.(Vezi materialul „Ordinul in Istorie si Prezent”) Ordinul Iezuit este repus in drepturi in anul 1814 prin decretul lui Papa Pius al VII-lea.

Chiar daca in perioada suprimarii generale Iezuitii fusesera deosebit de activi (vezi materialul de mai sus mentionat) sub protectia unor mari lideri politici ai timpului cum ar fi Marele Frederick al Prusiei (cel mai puternic mason al vremii), Tarul Alexandru al Rusiei, regele George al III-lea al Marii Britanii, etc. Iezuitii hotarasc sa intre intr-o si mai mare clandestinitate in ceea ce priveste „Serviciul de Informatii-Contrainformatii Iezuit”.

Iata ce spune John Le Carre, in cartea sa, „Spionul Perfect”:

„Pentru fiecare operatiune de spionaj, exista o misiune oficiala si alta secreta, ascunsa cu mare maiestrie. Misiunea oficiala trebuie sa se puna de acord cu regulile societatii si sa le respecte. Dar ceea ce se afla ascuns (secret), motivul real al misiunii, trebuie sa-si gaseasca maniera potrivita in care aceasta sa fie dusa la indeplinire.”

Asta s-a intamplat si cu Ordinul Iezuit incepand cu acel an, 1814.Chiar daca exista un „Serviciu de Spionaj” al Vaticanului care poarta numele de „Sfanta Alianta” pe Informatii si „Sodalitium Pianum” pe Contrainformatii, chiar daca aceste servicii sunt mai mult sau mai putin oficiale (recunoscute), chiar daca Iezuitii se afiseaza (oficial) prin „bunatatea”, „intelegerea” si „realizarile” lor, noi toti trebuie sa fim extrem de constienti de un singur lucru:

Serviciul de Informatii si Contrainformatii al Ordinului Iezuit de astazi (sec.XX-XXI) este cu mult mai experimentat si periculos decat era in secolele trecute.El nu exista dar este prezent pretutindeni !!!

Alte spicuiri din carte:

500 de ani de spionaj la Vatican.

De-a lungul istoriei, papalitatea a avut intotdeauna doua fete.

Pe de-o parte, a reprezentat simbolul Bisericii Catolice din lumea intreaga, iar pe de alta parte, a fost una dintre cele mai mari puteri politice de pe planeta.

Papii binecuvântau oamenii simpli si primeau vizitele unor ambasadori si sefi de stat ai altor tari sau isi trimiteau reprezentantii diplomatici si delegatii in misiuni speciale.

Istoria Sfintei Aliante, serviciul de spionaj al Vaticanului, nu poate fi adusa la lumina independent de istoria fiecarui papa in parte.Cei 40 de papi care au guvernat sau mai exact "au domnit" de cand aceasta a fost creata, incepand cu Pius V pana la Ioan Paul al II-lea, s-au confruntat cu decrestinizarea si schismele, revolutiile si dictaturile, colonizarile si expulzarile, persecutiile si atentatele, razboaiele civile si mondiale, asasinatele si sechestrarile.

Politica papilor era un obiectiv, iar Sfanta Alianta - un puternic instrument pentru a-l sustine cat mai bine. Este absolut sigur insa ca, fara puterea reala pe care papii au avut-o, Sfanta Alianta n-ar fi existat si cu atat mai putin gruparea Solidatium Pianum.

Cartea, "Sfanta Alianta - 500 de ani de spionaj la Vatican", aparuta in România, la editura "Tritonic", este o relatare a celor cinci secole de operatiuni secrete ale Vaticanului.«Prin cruce si spada»

In numele lui Dumnezeu au fost asasinati regi, au fost incarcerati diplomati, au fost sustinute factiuni in conflict, s-au inchis ochii asupra catastrofelor, au fost finantate grupari teroriste si dictaturi sud-americane, au fost protejati criminali de razboi si au fost spalati bani ai mafiei, au fost manipulate piete financiare si s-au provocat falimente bancare sau condamnate conflicte in timp ce se vindeau arme beligerantilor.

Spionii papei au fost simbolul perfect al devizei: "Prin cruce si spada". Vaticanul ascunde foarte multe secrete. Suntem in anul 2008, iar Vaticanul ascunde cel putin 2008 secrete. Un prieten foarte bun de-al meu, spune autorul cartii, Eric Frattini, care este avocat expert in drept canonic, mi-a spus „Aminteste-ti, Eric, ca pentru Vatican tot ce nu e sfant e secret".

Spionii de la Vatican: David Rizzio, Lamberto Macchi, Roberto Eidolfi, James Fitzmaurice, William Parry, Marco Antonio Massia, Giulio Alberoni, Alessandro de Medici, Giulio Guarnieri, Tebaldo Fieschi, Charles Tournon, John Bell sau Giovanni DaNicola au fost cativa dintre agentii Sfintei Aliante ale caror operatiuni au schimbat cursul istoriei incepand cu mijlocul secolului XVI pana in zilele noastre.

Ludovico Ludovisi, Lorenzo Magaloti, Olimpia Maidalchini, Sforza Pallavicino, Paluzzo Palluzzi, Bartolomeo Pacca, Giovanni Battista Caprara, Annibale Albani, Pietro Fumasoni-Biondi sau Luigi Poggi au fost cativa dintre cei mai puternici patroni ai spionajului pontifical care au decis si au ordonat, intotdeauna in numele credintei, operatiuni secrete, asasinate politice si de stat sau simple "lichidari" de personaje secundare, care interferau cu politica papei sau cu cea a lui Dumnezeu pe pamant.

Bagheta si orchestra PapeiDe-a lungul celor cinci secole de existenta, imensa umbra a Sfintei Aliante a planat deasupra numeroaselor evenimente si aspecte ale istoriei; luptele impotriva Elisabetei I a Angliei; masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu; aventura Invincibilei Armade; asasinatele lui Wilhelm de Orania si Henric al IV-lea; razboiul de succesiune la tronul Spaniei sau criza cardinalilor Richelieu si Mazarin in Franta; atentatul impotriva regelui Jose I al Portugaliei; Revolutia franceza, apoi Austerlitz; ascensiunea si caderea lui Napoleon; Razboiul de Secesiune din America si razboiul de independenta din Cuba; relatiile secrete cu imparatul Wilhelm II din timpul Primului Razboi Mondial sau cele cu Adolf Hitler din cel de-al Doilea Razboi Mondial; "Aurul Croatiei" si organizatia "Odessa"; lupta impotriva gruparii teroriste "Septembrie Negru", a lui Carlos Sacalul sau impotriva comunismului; finantele obscure ale IOR si relatiile sale si mai obscure cu francmasoneria, mafia si traficul de arme; si, in sfarsit, crearea de companii in paradisurile fiscale sau finantarea dictatorilor de dreapta, precum Anastasio Somoza sau Jorge Videla.

La ordinul Mossadului si CIA.

In tot acest timp, societatile secrete care au depins de Sfanta Alianta, cum ar fi Cercul Octogonus, etc, au realizat operatiuni secrete pentru serviciile de spionaj al altor tari, cum ar fi Mossad sau CIA.

In timp ce acestea luptau cu un dusman definit, terorismul arab sau comunismul "malefic", Sfanta Alianta a stiut sa se adapteze epocilor si situatiilor marcate de suveranii pontifi.

Intrucat, cum a zis intr-o zi preaputernicul cardinal Paluzzo Paluzzi, capul Sfintei Aliante pe la mijlocul secolului XVII: "Daca un papa ordona ca cineva sa fie lichidat in numele credintei, acest lucru se va face fara discutie. Este vrerea lui Dumnezeu, iar noi (Sfanta Alianta), bratul sau executiv".

Frattini - reporter de terenPrin acest volum, Eric Frattini doreste sa scoata la lumina misterele care au invaluit timp de 500 de ani actiunile papalitatii, mai exact istoria Sfintei Aliante - serviciul de spionaj al Vaticanului.

Frattini a luat parte la mai multe conflicte internationale precum: sfarsitul razboiului din Liban, razboiul iraniano-irakian, conflictul din Fasia Gaza, razboiul din Golf, razboiul din Kurdistan si cel din Cecenia, in calitate de reporter de teren.

In acest interval a avut ocazia sa cunoasca si sa intervieveze pe Yasser Arafat, Nelson Mandela, Margaret Teatcher, Tony Blair. A publicat peste 20 de carti, majoritatea vizand tema serviciilor de investigatie secreta si spionaj precum si numeroasele actiuni ilegale si criminale ale organelor de conducere.

www.gardianul.ro

Cum isi construia KGB-ul retelele de spioni



KGB 150x150 Cum isi construia KGB ul retelele de spioni
autor: Aciduzzul
Hai sa consideram asta o poveste de adormit copii. Ca sa nu avem discutii si repercursiuni. Dupa accesele de independenta fata de Moscova ale lui Nicolae Ceausescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducator fidel Moscovei si repunerea Romaniei in sfera de influenta directa sovietica. Planul intocmit de KGB s-a numit “Dniestr” (Nistru, trad.). Planul a iesit in 1989, cand Ceausescu a fost pedepsit, iar Moscova si-a impus un fidel la conducerea Romaniei. Initial a fost Ion Iliescu, acum fidelul Moscovei este Traian Basescu. A tinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secreta a Securitatii. Cheia magica sta in arhiva acestei unitati.
Datele problemei
1. Spionii sovietici sunt crescuti de tineri
Dupa ocuparea tarilor din Europa de Est, KGB solicita conducerilor comuniste din tarile ocupate sa-i trimita pachete de studenti. La studii. Trebuiau sa fie selectati din diverse domenii de activitate, in scopul pregatirii de cadre in spiritul comunist pentru victoria socialismului in tarile ocupate. Nu au fost trimisi numai studenti, si oameni de studii medii/inferioare. La pregatire militara. Nicolae Ceausescu a fost pregatit in URSS, la fel si Ion Iliescu.
Pe scurt, pregatirea consta in spargerea grupului de tineri din anumita tara, dispersarea lor intre studenti rusi si din alte tari. KGB plasa patru oameni care sa-i devina prieteni, printre care o femeie si unul rezistent la alcool. Acestia ii prezentau comunismul drept raiul pe pamant, amenintat de dusmanii de moarte: capitalistii. Comunismul trebuia promovat si aparat. Astfel ca, in caz de atac strain (precedentul a fost interventia straina din razboiul civil cu “albii”, adica armata tarului din 1919), comunistii din toate tarile sa lupte pentru URSS. Apoi i se prezenta o “tinta”, un student aparent neconvins, asupra caruia respectivul trebuia sa prezinte informatii. Bineinteles, si “tinta” era deja pregatit pentru asta. Ofiterul care se ocupa de recrut in verifica astfel, apoi ii dadea misiuni mai complicate, pentru a-l pregati.
La ce foloseau femeia si betivul? In caz de ceva, cadetul era santajat. Fie la o betie facea ceva, fie se cupla cu femeia si in ambele cazuri, KGB avea poze. Cine nu dadea rezultate deloc, era cauza pierduta. Cazul chinezului Li Peng, care a ajuns premierul RP Chineze, trecand de filtrele serviciilor secrete din China comunista. KGB nu a putut sa faca nimic din el. Era inutilizabil.
Alteori, cadetul se intorcea instruit in tara de origine, unde o lua razna. Se preda serviciilor secrete din tara lui sau o lua pe o cale independenta. Adica se folosea de instruire pentru a servi cauza socialismului din tara respectiva, incercand sa se distanteze de situatia de aservire fata de Moscova. Era cazul nationalistilor, care deveneau inamicii de moarte ai URSS. Exemple: Dubcek (Cehoslovacia), Tito (Iugoslavia) si Ceausescu (Romania).
Cazul de succes era cadetul instruit, fidel Moscovei. Pentru merite deosebite, unii erau promovati. Patrunsi de cultura si civilizatia rusa, de principiile comunismului, de ideea de construire a socialismului la nivel mondial, deveneau oameni de incredere oricat de tarziu. Ion Iliescu a fost seful studentilor straini hidroenergeticieni de la Moscova, apoi invitat constant la reuniunile Komsomol-ului (Organizatia Tineretului Leninist, un fel de UTC sovietic).
2. Cand se schimba la Moscova, se fac schimbari peste tot
Principiu de baza in coordonarea tarilor ocupate: oricand se intampla o schimbare de conducere la Moscova, noua conducere schimba conducerile locale. Adica noul lider de la Kremlin isi punea oamenii lui in tarile ocupate. Stalin a murit in 1953, dupa care a urmat interimar Malenkov. Apoi Hrusciov (1953-1964). Gheorghiu Dej s-a conservat la putere (era omul lui Stalin) aruncandu-i in fata la mazilire pe Ana Pauker, pe motiv ca… de cand se lupta cu oamenii lui Stalin! Cica destalinizarea a inceput in Romania inca din vremea lui Stalin.
Apoi Brejnev (1964-1982). Dej a murit in 1965, dupa ce a venit de la tratament, din Moscova… Ceausescu parea reformist si usor controlabil. A venit in postul de secretar general al PCR in 1965, si presedinte al Consiliului de Stat (adica presedintele deplin al tarii) in 1967 (interimatul dintre 1965-1967 a fost asigurat de Chivu Stoica).
Ceausescu nu a mai corespuns din 1968, cand a acuzat public invazia Cehoslovaciei. A fost schimbat abia in 1989. I-a rezistat lui Brejnev, abia Gorbaciov care a pus punct comunismului ca instrument al Rusiei de hegemonie l-a putut dobori.
Gorbaciov a venit cu ideea minune ca trebuie sa reformeze sistemul din temelii, sa introduca glasnost (libertatea cuvantului) si perestroika (libertatea initiativei economice). Astfel, se pot crea supape pentru a rabufni pe undeva frustrarile popoarelor ocupate. Apoi, controlul Rusiei asupra tarilor ocupate dar si (atentie!) anexate (adica celelalte 14 republici componente ale URSS) nu trebuie sa se mai faca prin comunism, ci altfel. In acest mod, Vestul era lasat fara inamic. Promovarea oamenilor fideli Moscovei in structurile de informatii, de stat si de afaceri ale tarilor foste ocupate si foste anexate, apoi admiterea in structurile NATO si UE ale acestor tari vor crea Rusiei situatia ideala de obtinere a informatiilor. De ce sa momesti straini, sa trimiti agenti, cand ei pot sa-ti preia agentii tai cu bratele deschise?
3. Daca schimbarea nu se face de bunavoie, o face Moscova cu forta
Nicolae Ceausescu s-a folosit de instruirea militara din URSS, pentru a avansa in aparatul de partid si de stat. A venit pe val in 1965, ca om al lui Brejnev. Din 1968, nu a mai corespuns. Moscova a pregatit schimbarea liderilor din Cehoslovacia (Dubcek), Iugoslavia (Tito) si Romania (Ceausescu), acuzati de distantarea fata de linia Moscovei, prin invadarea acestor tari. Prima a fost Cehoslovacia. Invazia Romaniei si a Iugoslaviei nu au mai fost puse in practica.
Planul intocmit de KGB pentru Romania se numea “Dniestr” (adica Nistru). Impunea schimbarea liderului de la Bucuresti. Doua variante: invazia militara de catre trupele Pactului de la Varsovia, sau rasturnarea lui Ceausescu prin lovitura de palat/revolutie. Planul a iesit in 1989.
Potrivit notei trimisa la Bucuresti de ministrul britanic de Externe de atunci Michael Steward, invazia era programata pentru 22 noiembrie 1968 ora 04:00, efectivele de invazie se ridicau la 150.000 militari, trupele fiind trimise de URSS, Ungaria si Polonia.
Culmea, perioada aceea tensionata a fost ideala pentru serviciul militar de contrainformatii sa descopere agentii sovietici care au fost pusi la treaba. Astfel, generalul Ion Serb, comandant al Armatei a 2-a romane, agent GRU, a fost prins cand transmitea sovieticilor planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament, altele decat cele din Tratatul de la Varsovia, procurate de Armata Romana. Tot in 1968 au “cazut“ alte doua cartite GRU, generalii Floca Arhip si Vasile Petrut.
4. Economic, comunismul este o prostie
Distantarea lui Ceausescu fata de Moscova a fost puternica dupa 1968. Occidentalii au gasit o voce in blocul comunist care sa se opuna URSS, comunistii chinezi au gasit un aliat in Europa de Est, Germania de Vest a gasit un partener de discutii in lumea comunista. Nefericite au fost efectele vizitelor in Coreea de Nord si RP Chineza, dupa care a vrut si el cultul personalitatii (tineti minte demonstratiile, manifestatiile, poeziile…). A contractat credite, a industrializat Romania. Nefericita a fost ideea de a construi tara pe bucati: iau banii azi, construiesc, maine produc si vand, poimaine dau banii inapoi, raspoimaine iau alti bani. Investitiile nu s-au facut cu cap. Adica nu s-a investit in modernizare, doar in bifare. Luam un echipament aici. Deci am bifat, la revedere.
Nu se gandea nimeni in 1985 ca acel echipament era deja depasit tehnologic, fiind luat cu 10-15 ani in urma. Iar acele echipamente se mai gaseau in uz in 2000…
Alt pas nefericit a fost ideea ca dupa ce termina de achitat imprumuturile (a vandut chiar mancare si materii prime pentru a plati mai repede), sa stranga el bani si apoi sa-i imprumute cu dobanda.
Lipsa de calitate determinata de absenta competitei interne (“intrecerea socialisa” nu suplinea), lipsa competitiei determinata la randul ei de interzicerea initiativei private in economie, lipsa motivarii oamenilor determinata de salariile fixe indiferent de rezultate, furturile masive la orice scara determinate de vanzarea a cat mai multor produse la export, lipsa de competitivitate a produselor determinata de investitii zero in modernizare si retehnologizare, lipsa de informare a lui Ceausescu asuprea starii reale determinata de rapoartele umflate date de diversi oameni din sistem care vroiau sa parvina prin prezentarea unor cat mai “stralucite” rezultate, lipsa de forta de munca bine proportionata si atent pregatita determinata de mascarea somajului prin supradimensionarea fabricilor pentru a angaja oameni care nu aveau efectiv ce sa mai lucreze (lucru ce a generat spirala cresterii artificiale a populatiei pentru ca niciodata nu erau oameni disponibili pe piata muncii) au dus la clacarea economiei.
Se produceau 3 suruburi, se raportau 10, iar Ceausescu cerea ca 8 sa fie vandute la export. Spirala lipsei de bani intrati in tara mai era generata de faptul ca, in 1985 de exemplu, Romania producea produse la nivelul tehnologic al 1970, ca de atunci erau echipamentele, la pret de 10 dolari. Olanda producea la nivelul anului 1985, la pret de 5 dolari. De unde ai fi cumparat? Astfel, Romania producea pe stoc. Din putinul produs, se dadea pe barter suruburi contra portocale prin diverse tari africane, care nu-si permiteau sa dea 5 dolari pe un surub olandez si pana la urma Romania accepta portocale de 2 dolari.
5. UM 0110, singura care lupta efectiv impotriva URSS
In acest timp, Ceausescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenita apoi UM 0110. O divizie secreta, aparte de restul DSS (Departamentul Securitatii Statului). Era secreta chiar si fata de DSS, care nu stia nici macar care sunt agentii si nici unde este sediul. Acum se stie, era in strada Roma, unde este acum policlinica SRI. Atunci la intrare era DGDAL, o directie a Primariei Bucuresti pentru plata chiriilor. Genial! Unde sa ascunzi ceva mai bine, decat la vedere? O institutie publica, unde putea intra oricine. Nimeni nu stia ce se afla pe un coridor, dincolo de o usa darapanata: cea mai secreta si eficienta divizie de Securitate. Adevarata urmasa a Directiei Generale a Politiei de Siguranta, pe scurt “Siguranta”, serviciul de informatii al Romaniei capitaliste din perioada interbelica. Iata diferenta dintre un serviciu secret si un serviciu de informatii.
Atributiile UM 0110 erau contrainformatiile, adica supravegherea serviciilor de informatii din celelalte tari comuniste, in mod special KGB si cu o atentie aparte pentru STASI (din RDG) si pentru AVO (din RP Ungara). I se spunea “unitatea speciala anti-KGB”.
Divizia care se ocupa de contrainformatii pe tari occidentale era UM 0195.
De mentionat ca Securitatea a fost creata de catre SMERSH in 1948. SMERSH era “Brigada Mobila”, adica o directie a NKVD (precursorul KGB), cu misiunea de a elimina serviciile de informatii ale tarilor ocupate si inlocuirea lor cu un serviciu de informatii nou, de tip sovietic si subordonat URSS. Seful SMERSH pe Romania in acea perioada a fost Alexandru Nicolski (nume real: Boris Grunberg), initiatorul metodei de reeducare prin tortura de la inchisoarea Pitesti.
Si inca o precizare: toti comunistii din perioada interbelica si apoi de pana la Nicolae Ceausescu erau agenti sovietici. Singura exceptie notabila a fost Lucretiu Patrascanu, care stiti ce a patit. Nicolski/Grunberg a fost capturat in perioada interbelica atunci cand a intrat in misiune in Romania chiar in apropierea unei localitati de granita. Ca dovada ca era un agent slab sta faptul ca a fost dus la politie pentru ca nu stia decat limba rusa si nu a putut raspunde politistului in limba romana, iar actele de asupra sa erau falsuri grosolane evidente.
Revenind, UM 0110 si-a facut bine treaba, avand in arhiva detalii despre reteaua KGB in Romania, numele sovieticilor de legatura si cu siguranta numele agentilor sovietici din Romania. De la UM 0110 a venit raportul direct catre Ceausescu privitor la revolutia care urma sa se intample. In stenograma sedintei CPEx din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu declara: “aici sunt actiuni puse la cale atat din est si din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul, ca vor un socialism uman capitalist”. Apoi am avut glasnost si perestroika, nu?
6. Ce face KGB cand invadeaza o tara: distruge dovezile si ucide combatantii
In 1944, rusii au putut sa puna mana pe arhiva Sigurantei, apoi sa o trieze, distrugand documentele care vizau agentii NKVD care au operat pe teritoriul Romaniei, precum si toate operatiunile NKVD care vizau Romania. Adica toata arhiva cu informatiile despre activitatea seviciilor de informatii sovietice CK, OGPU, INO si NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triata de rusi pana in 1945.
In 1968, dupa invazia Cehoslovaciei, rusii au patruns in birourile serviciului de contrainformatii cehoslovac anti-KGB, i-au fortat pe agenti sa le arate arhiva, i-au pus cu fata la fisete si i-au impuscat in ceafa. Arhiva a fost triata.
7. In 1989, KGB a venit in Bucuresti sa distruga dovezile
In 22 decembrie 1989, niste civili cu banderole tricolore de revolutionari au venit sa “protesteze” in fata DGDAL, pe strada Roma. Au intrat in sediu si s-au dus direct la UM 0110. Au gasit fisetele goale. Invatand lectia din 1944 si din lectia cehoslovaca din 1968, agentii romani au fost gasiti fara arhiva. Nu exista proba incriminatorie pentru uciderea pe loc a agentilor. “Repetitia” a fost in 1968, cand dupa mitingul din 21 august, potrivit dr. Cristian Troncota, au fost fotocopiate arhiva operativa a Securitatii, arhivele MApN, a Ministerului de Externe, a CC al PCR, a Sectiei de Manuscrise a Academiei si Arhiva Statului. Microfilmele au fost depozitate intr-un loc sigur. Atentie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmarirea grupului “Corbii”, din care faceau parte Nicolae Militaru si Ion Iliescu.
Potrivit sefului unitatii anti-STASI, Ioan Rusan, “noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Asa am scapat. (…) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine”.
De locatia exacta a unitatii stiau doar agentii, seful unitatii si seful Securitatii, col. Iulian Vlad. Tinta atunci a fost seful unitatii, care se afla in alta locatie, aflata pe o strada paralela (pe Londra). A fost evacuat in timp util, deoarece era urmarit pentru a fi ucis de agentii sovietici.
Ca sa vedeti ce ar fi patit, sa luam exemplul sefului trupelor USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista), col. Gheorghe Trosca. De precizat ca UM 0110 era in relatii excelente cu USLA, avand relativ acelasi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor.
Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contra¬infor-matiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale. Conform acestora, Trosca documentase indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu.
Asadar, noua putere acuza faptul ca exista teroristi. In fapt, agentii sovietici se luptau cu agentii de contrainformatii. Un exemplu de polite vechi care au fost platite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru il cheama la MApN pe Gheorghe Trosca… Apoi, cadavrul ii este expus cu titulatura de “terorist”. Inamicii noului regim fidel Moscovei erau asadar trupele USLA si agentii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al caror istoric se poate urmari usor? Trupele de Securitate care primisera ordin sa stea? Sau armata, ai carei soldati trageau aiurea? In fine… dupa cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 dupa 22 decembrie, cand deja se instalase noua putere.
8. Hmm… noua putere revolutionara desfiinteaza unitatea care lupta cu KGB
UM 0110, ce purta indicativul secret “Z” a fost desfiintata chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Magureanu, pe atunci doar asistent la “Stefan Gheorghiu”. A fost reinfiintata in 1994 si i s-au restrans atributiile in 1998. Potrivit unui rezervist: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dis¬pozitivul de pe maghiarii re¬vizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere”.
In iulie 2008, arhiva CNSAS includea 1,7 milioane de dosare, dintre care peste un milion erau fond informativ de la SRI (dosare celor urmariti), 400.000 dosare de fond retea (dosarele de cadre), 10.000 dosare de fond penal (daca urmaritul avea o condamnare) si 2.500 dosare din arhiva UM 0110.
9. Hai sa vedem daca planul s-a indeplinit
Potrivit fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa (omul cu cel mai inalt grad intr-un serviciu de informatii comunist care a defectat), operatiunea “Dniestr”avea cinci prevederi de baza:
1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un inalt ofiter roman recrutat de organele sovietice;
2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura si in planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice in Grecia si Spania;
3) atragerea simpatiei internationale prin lansarea zvonului ca zeci de mii de oameni au fost ucisi de teroristi straini, veniti in ajutorul lui Ceausescu;
4) informarea permanenta a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
5) solicitarea interventiei militare a URSS, in cazul in care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.
10. Ce nume sonore erau spioni sovietici
Liviu Turcu a dat in Jurnalul National o lista a celor urmariti de Securitate. Atentie al numele celor urmariti de UM 0110 ca agenti sovietici si a celor urmariti de UM 0195 ca agenti straini vestici:
- Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
- Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
- Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
- Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
- Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
- Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
- Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195;
- Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;
- Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti.
11. Urmatoarea generatie de agenti ai Moscovei: Traian Basescu
Potrivit Nicoletei Nap, de la Buna ziua Ardeal, amiralul Gheorghe Anghelescu, a sef al Marinei Comerciale, era seful lui Traian Basescu, comandantul navei Biruinta. Intre 1987-1989, Anghelescu il trimite pe unul dintre preferatii sai, Traian Basescu, cu avizul Securitatii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiter sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avand biroul alaturat de cel al lui Traian Basescu.
Dupa 1989, Gheorghe Anghelescu este propus de noul sef al Marelui Stat Major Vasile Ionel (instruit la Moscova si urmarit de UM 0110 ca agent sovietic) sa fie numit de agentul sovietic Nicolae Militaru (ministrul al Apararii) in fruntea Marinei Militare Romane. Va detine functia pana in 1997.
Anghelescu ii sugereaza in 1991 lui Ion Iliescu sa-l numeasca pe pupilul sau Traian Basescu (membru FSN) in postul de ministru al Transporturilor, cu acordul lui Petre Roman. Gheorghe Marin, fost coleg de facultate al lui Traian Basescu si celalalt pupil al lui Anghelescu, devine sef al Centrului de Calcul al Fortelor Navale din cadrul Marinei Militare, cu acordul lui Vasile Ionel.
Tatal lui Silviu Predoiu, poreclit “Tiganul”, a fost sef al serviciului de contrainformatii militare al Inspectoratului General al Militiei. A fost dat jos in 1986, ca urmare a legaturilor suspecte cu tatal lui Gheorghe Fulga, apropiat al grupului de agenti sovietici Iliescu-Militaru.
Dupa ce a ajuns la putere, Traian Basescu l-a numit pe viceamiralul Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General. Primul marinar din istoria Romaniei ajuns in aceasta functie!
Basescu la tinut pe Gheorghe Fulga cat a putut la sefia SIE, apoi l-a investit imediat ca interimar pe Silviu Predoiu. Tinerii din institutie l-au poreclit “Plesita 2″, pentru incultura sa si limbajul de prost crescut. A facut numiri pe ochi frumosi si a facut destituiri arbitrare. De atunci, au fost preferati si promovati agentii cunoscuti ca simpatizanti ai PD, sau apropiati cercurilor din PD. Restul au fsot marginalizati sau au primit atributii minore.
Elementul de aur este acela ca mentorii tripletei Traian Basescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectati sau au fost urmariti ca agenti sovietici/rusi. Vasile Ionel era in grupul “Corbii” (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmarit de UM 0110 biroul Constanta, Adrian Isac a fost in atentia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmarit de UM 0110 biroul Brasov, Mihai Caraman era in atentia UM 0195, iar Petre Roman era in atentia 0544 (din cadrul DIE).
Mai trebuie adaugat ca Silviu Predoiu a fost numit in 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, in postul de de director al Directiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul ca Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).
12. Dupa 20 de ani, tot omul Moscovei e la conducerea Romaniei
Traian Basescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Nu cumva l-a racolat si instruit pe Traian Basescu in directia servirii intereselor ruse? Iata legatura lui Traian Basescu cu FSB, serviciul rus de informatii. De aici incolo, vedeti ca actiunile si declaratiile lui Traian Basescu au servit direct sau indirect interesele Rusiei. Pana la reinceperea din plin a activitatii UM 0110, cu tinta pe Rusia, nu se va face curatenie in tara asta. Lucru care se poate face, daca cu sprijinul CIA si MI6.
13. (Numar cu ghinion) Felicitari romani! Ati pus presedinte un agent rus.
Sper ca v-a placut povestea. Dupa cum am spus la inceput, e doar o poveste de adormit copii. Culeasa asa, de pe net, de ici de colo.
Noapte buna, copii!

SPIONAJUL ROMÂNESC, DE LA CUZA PÂNĂ ÎN PREZENT

Sie
Alin Spânu
În viaţa de zi cu zi, simbolurile constituie veritabile repere, care, prin natura lor, au rolul de “a vorbi” despre conţinuturi ce nu sunt întotdeauna accesibile celor care vin în contact cu ele. Reprezentarea devine astfel esenţială nu doar prin înţelesurile ei, ci şi prin rolul pe care îl joacă în comunicarea cu ceilalţi. Incursiunea noastră în mitologie are ca punct de referinţă un simbol aparte, care are menirea de a ne introduce într-o lume aflată sub imperiul forţei şi, deopotrivă, al inteligenţei, o lume care rămâne pentru mulţi o veritabilă “enigmă”. Vorbim, în fapt, de reprezentarea unei lumi ale cărei înţelesuri se prefac în rostul său de a fi, de a sluji, sub semnul credinţei şi al raţiunii, naţiunea pe care o reprezintă. Această lume capătă, în reprezentările celor care o slujesc, identitatea unei puteri ce reuneşte forţa pământeană cu energiile supraomeneşti. Forma acestei identităţi o reprezintă GRIFONUL, o fiinţă fabuloasă care îmbină - prin capul şi ghearele de vultur - energia celestă cu puterea terestră - sugerată de corpul de leu. Se cunoaşte că antichitatea a consacrat grifonului sarcina de paznic al comorilor. Grifonul apare frecvent pe pietrele dacice anterioare cuceririi romane - cât şi după. La fel, le găsim şi pe Columna Traiană împodobind armele dacice. Celebrele coifuri dacice, numeroase fibule, piese de harnaşament, atestă o bogată tradiţie geto-dacică legată de grifon. Acest lucru nu este întâmplător. Anticii Pindar, Apollonius din Rhodos, Virgilius, vorbesc despre grifoni ca făcând parte din panteonul tracic. Astfel, Apollo apare frecvent însoţit de grifoni. Pindar: “Apollo după ce a construit împreună cu Eac şi Neptun cetatea Troiei, s-a întors în patria lui, dincolo de Istru (Dunărea) la Hiperboreeni”. Grifonul: jumătate vultur - jumătate leu - este aşadar o figură hieratică aparţinând în primul rând lumii geto-dacice şi tracice (a se vedea pietrele de la Alba-Iulia unde Apollo zboară ajutat de grifoni). O altă legendă povesteşte despre Alexandru Macedon care a încercat să se înalţe cu ajutorul unor grifoni ademeniţi cu hălci de carne. Vulturul ţine crucea în cioc – amintind prin aceasta de vulturul cruciat românesc (stema ţării). În gheare poartă cheile (este un paznic al comorilor), simbol al puterii închiderii şi deschiderii secretelor de orice fel. Vulturul care l-a însoţit întotdeauna pe Apollon, dar şi pe Zeus şi Jupiterul roman (unde a devenit stema cezarilor) este un feroce vânător dotat cu o privire ageră. Tradiţia heraldică, cât şi reprezentările antice ale acesteia, adaugă vulturului urechi – pentru a-i spori vigilenţa şi a adăuga auzul privirii pătrunzătoare. A defini un simbol este, fără îndoială, o încercare care presupune, deopotrivă, cunoaştere şi imaginaţie. A ne raporta la el înseamnă a-l înţelege. Vorbim aici de o lume în care secretul este însăşi condiţia existenţei sale. Simbolul unei astfel de lumi, aşa cum este el descris mai sus, este reprezentat în istorie ca făcând parte din tot ceea ce înseamnă păstrarea şi transmiterea unor tradiţii care dăinuie de mii de ani.(sursa:www.dci.ro)
Ca si alte meserii - mai mult sau mai putin onorabile - si începuturile spionajului se pierd în negura veacurilor. Din cele mai vechi timpuri, chiar biblice, se mentioneaza asemenea actiuni, în scopul obtinerii de informatii necesare, de cele mai multe ori, câstigarii unor confruntari militare.
Serban Cantacuzino vinde secretele turcilor
Actiuni de culegere a informatiilor prin intermediul agentilor s-au desfasurat înca în timpul domniei regelui Decebal. Dupa unele relatari, se pare ca acesta l-a trimis la Roma pe omul lui de încredere, Atticus, care a reusit sa actioneze astfel încât sa fie ales în Senatul roman. Nu este exclus ca primul razboi daco-roman (101-102) sa se fi încheiat nedecis, tocmai datorita activitatilor lui Atticus.
În Evul Mediu, culegerea de informatii dincolo de granitele tarii a fost practicata de Basarab I, Mircea cel Batrân, Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Serban Cantacuzino si Constantin Brâncoveanu. Domnitorul Serban Cantacuzino a participat cu oastea Tarii Românesti, în cadrul armatei otomane, la asediul Vienei (1683), dar, pornind de la interesele fundamentale ale tarii sale a stabilit contacte cu cei asediati carora le-a transmis informatii despre punctele sensibile ale atacatorilor. Ca urmare, crestinii condusi de printul Eugeniu de Savoia au obtinut o stralucita victorie contra otomanilor si au spulberat definitiv visul acestora de a cuceri Occidentul. De remarcat ca trei secole mai târziu, în 1983, acest gest al lui Serban Cantacuzino si-a aflat recunoastere într-un monument dezvelit la Viena. La rândul sau, Constantin Brâncoveanu a organizat culegerea sistematica de informatii în capitalele tarilor vecine si a introdus, pentru prima data în spatiul românesc, codificarea documentelor trimise prin curieri.
Cuza înfiinteaza primul organ de informatii
Alexandru Ioan Cuza s-a evidentiat, pentru prima data, în luptele purtate pe “frontul invizibil”, asa cum este cunoscut tarâmul informativ/ contrainformativ, în perioada premergatoare Unirii din 1859. Adversar al Unirii, caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, a falsificat alegerile pentru Adunarea ad-hoc. Într-o bogata corespondenta cu ambasada Turciei la Londra, cu reprezentantul Moldovei la Constantinopol si cu rudele sale, el si-a prezentat pe larg activitatea desfasurata împotriva unirii celor doua tari române. Serviciul de informatii al unionistilor, din care faceau parte, printre altii, Alexandru Ioan Cuza, Cezar Liebrecht si Grigore Alevra, a interceptat scrisorile compromitatoare si le-a publicat în presa franceza, ceea ce a provocat nu numai un scandal international (Franta a amenintat Imperiul otoman cu ruperea relatiilor diplomatice), ci si anularea alegerilor falsificate.
În contextul multiplelor sale preocupari pentru faurirea unui stat national modern, Alexandru Ioan Cuza a avut în vedere, imediat dupa alegerea sa ca domn al Principatelor Unite (24 ianuarie 1859), organizarea unei structuri informative la nivelul cerintelor epocii. Culegerea de informatii militare în România a fost legiferata la 12 noiembrie 1859, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859-11 februarie 1866) a înfiintat Statul Major General al Armatei, prin Înalt Ordin de Zi nr. 83, în cadrul caruia functiona Sectia a II-a. Aceasta reprezinta primul organ de informatii al armatei române si a fost încadrata cu sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu si sublocotenentul Stefan Falcoianu, care vor deveni, ulterior, generali si ministri de razboi.
În continuare, dupa desfiintarea Statului Major General al Armatei (1865), activitatea culegerii de informatii militare s-a desfasurat în cadrul Directiei 1 din Ministerul de Razboi (1865-1867), Depozitului General de Razboi (1867 si 1870-1882), Statului Major General (1867-1870) si Marelui Stat Major (din 1882, an în care a fost înfiintat).
Vasile Lascar initiaza depolitizarea politiei
În timpul primului razboi mondial (1914-1918), activitatea informativa a fost practicata atât de Marele Cartier General (MCG), prin Biroul 2 Informatii din cadrul Sectiei I Operatii, cât si de Biroul 5 Informatii, subordonat Marelui Stat Major (MStM). Dupa încheierea razboiului, în urma reorganizarilor, MStM a avut în subordine Diviziunea a II-a, în cadrul careia functionau Sectia a V-a Informatii si Sectia a X-a Contrainformatii. În anul 1927, o noua restructurare a MStM a definitivat titulatura de Sectia a II-a pentru serviciul de informatii si contrainformatii al armatei române. Obiectivele Sectiei a II-a au fost: cunoasterea evolutiei fenomenului militar international, sesizarea tuturor pericolelor care pot afecta, într-o forma sau alta, independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a României, precum si analize care sa previna orice surprindere, indiferent din partea cui ar veni.
La data de 25 martie 1908, Monitorul Oficial a publicat, printre altele, Legea pentru desfiintarea directiunii administratiunii generale a personalului, contenciosului, politiei generale si statistice din Ministerul de Interne si înfiintarea a doua noi directiuni. Cele doua noi directiuni din Ministerul de Interne au fost Directiunea Administratiunii Generale a Personalului si Contenciosului, respectiv Directiunea Politiei si Sigurantei Generale (DPSG).
A doua directiune reprezenta o structurare mai eficienta, capabila sa identifice si sa anihileze pericolele la adresa ordinii publice si sigurantei statului, asa cum nu se întâmplase cu un an în urma, în timpul rascoalei taranesti din 1907. Pe de alta parte, actiunea s-a înscris în profesionalizarea personalului din Ministerul de Interne care, încet, dar sigur, trebuia scos de sub influentele politice, iar meseria de politist nu mai trebuia sa fie o sinecura (situatie nemeritata, obtinuta datorita protectiei si interventiilor). Aceasta reprezenta transpunerea practica a celui care initiase proiectul depolitizarii politiei, Vasile Lascar (ministru de interne liberal în perioadele 21 noiembrie 1896-31 martie 1897 si 22 noiembrie 1902-13 decembrie 1904), care nu s-a sfiit sa declare în fata Parlamentului: “Noi voim ca agentii de politie sa fie la ordinele legii, sa faca nu ceea ce le poruncim noi, ci ceea ce legea le ordona”.
În acest sens, pentru conspirativitate si compartimentare au fost introduse, pentru prima data în România, munca sub acoperire (infiltrare), lucrul cu agenti acoperiti, si utilizarea numerelor pentru conspirarea agentilor. În fruntea DPSG au fost numiti Iancu Panaitescu, director si Stan N. Emanuel, subdirector, iar organizarea DPSG a cuprins, initial, doua diviziuni, împartite în birouri, si 10 brigazi. Prima diviziune avea în subordine doua birouri - al politiei generale si personalului, respectiv al sigurantei generale - si era condusa de I. M. Grigorescu. A doua diviziune cuprindea 4 birouri - informatii; controlul strainilor; politia de frontiera si gari; al presei si interpretilor - avându-l în frunte pe D. Manolescu-Sideri.
Începe scolirea cadrelor
Printre succesele remarcabile ale DPSG în planul muncii informative si contrainformative s-au numarat: obtinerea planului de mobilizare si actiune a armatei bulgare contra României (1915), infiltrarea unui agent acoperit (ca ziarist al unei tari straine) la Cartierul General al Armatei austro-ungare de la Teschen (1915-1917), sustragerea listei cu persoanele filogermane (spioni, agenti de influenta, propagandisti etc.) din valiza diplomatica a reprezentantului Imperiului german la Bucuresti (1916), obtinerea cifrului utilizat de Legatia Austro-Ungariei la Bucuresti (1916) si altele. Pe de alta parte, Iancu Panaitescu s-a preocupat de atragerea si formarea, inclusiv prin trimiterea la cursuri de specialitate în strainatate a unor cadre profesioniste, capabile sa-si desfasoare activitatea indiferent de fluctuatiile vietii politice. Printre cei formati la aceasta “scoala” s-au numarat Romulus Voinescu (seful Inspectoratului General al Politiilor 1908-1918, seful DPSG 1921-1927), Eugen Bianu (subdirector si director general al Politiei 1930-1944), Eugen Cristescu (seful Directiei Politiei de Siguranta 1927-1934, seful Directiei Politiei Administrative 1934-1940, director general al Serviciului Special de Informatii 1940-1944), Vintila Ionescu (seful Corpului Detectivilor 1931-1938, seful Serviciului Politiei Sociale si al Informatiilor din Prefectura Politiei Capitalei 1939-1944) si altii.
La sfârsitul primului razboi mondial, în organizarea Sectiei a II-a era prevazuta, printre altele, înfiintarea unei structuri denumite Serviciul Secret. Aceasta trebuia încadrata exclusiv cu civili si avea ca misiuni culegerea de informatii din exteriorul României, prin actiuni si mijloace acoperite. Abia în 1924 se va cristaliza aceasta institutie, când în fruntea ei va fi numit un personaj care s-a remarcat prin câteva succese notabile, în domeniul informativ, în timpul primului razboi mondial - Mihail Moruzov.
De numele acestuia se leaga înfiintarea, organizarea si succesele obtinute de Serviciul Secret de Informatii (din 1939, Serviciul Special de Informatii) în primii 16 ani de existenta. Organizarea Serviciului Secret de Informatii (SSI sau Serviciul “S”) a cuprins doua sectii - Sectia I Informatii Externe (condusa personal de Mihail Moruzov) si Sectia a II-a Contrainformatii (condusa de Niki Stefanescu 1932-1937 si Florin Becescu 1937-1942) - si mai multe birouri tehnice si administrative. Regulamentul în baza caruia SSI îsi desfasura activitatea, aprobat la 20 aprilie 1934, prevedea urmatoarele obiective: “procurarea de informatii interne si externe cu caracter general pentru Ministerul Apararii Nationale, atât în timp de razboi, cât si în timp de pace”. Decizia Ministeriala nr.2200/29 martie 1938 a reconfirmat misiunea acestui serviciu secret: “a procura informatii secrete cu caracter general si militar”.
Sporeste organigrama
Consideram ca nu este lipsit de interes sa prezentam o scurta statistica în ceea ce priveste numarul de posturi din Serviciul “S”. La începutul celui de-al doilea razboi mondial, schema de încadrare prevedea un numar de 36 posturi de ofiteri (un colonel, doi locotenenti-colonei, noua maiori si 24 de capitani) care acopereau întreg spectrul militar (stat-major, front, justitie, jandarmi, geniu, marina si aviatie) dar, practic, existau numai 22 de ofiteri. De asemenea, organigrama cuprindea si numarul de functionari civili, în numar de 306, care nu erau acoperite în totalitate.Este foarte adevarat ca numarul de locuri prevazute în bugetul SSI a crescut de la… 1 în 1928 (functia de sef al Serviciului) la 306 în anul 1940/1941, trecând prin diverse situatii si etape. Agenti principali au fost doar 6 - în 1929, 10 - în 1930, 13-14 în perioada 1931-1937, pentru a creste progresiv în ultimii 4 ani (1938-1941): 24, 44, 54, respectiv 61. La fel s-a petrecut si cu numarul de agenti speciali care de la 24- în 1929 a ajuns la 101- în 1941, dupa ce timp de un deceniu (1930-1940) a oscilat între 30 si 40. Totalul membrilor Serviciului “S” a fost de 32 în 1929, 45 în 1930 si 59 în 1931-1934, pentru a sari la 93 în 1935. Urmatoarea marire de personal va fi în anul bugetar 1936/1937, când s-a aprobat un numar de 109 posturi, apoi, anual, se va extinde progresiv la 171, 228, 262 si, în final, 306 de angajati la începutul conflagratiei mondiale.
Perioada interbelica
În perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial transformarile politico-militare desfasurate în Europa si-au demonstrat efectele negative si asupra României. Printre cei vinovati de pierderile teritoriale din vara anului 1940 s-au aflat, pe lânga regele Carol al II-lea si politicienii care au condus destinele tarii, si sefii structurilor informative. Schimbarea regimului politic din România, survenita la începutul lunii septembrie 1940, a afectat si principalul serviciu de informatii al tarii.
Prin Decretul-Lege nr. 3083, Serviciul Special de Informatii s-a constituit pe lânga Presedintia Consiliului de Ministri fiind subordonat direct Conducatorului Statului, generalul Ion Antonescu. Prin Decretele-Lege nr. 3084 si 3813, emise în noiembrie 1940, au fost detaliate obiectivele Serviciului, atributiile persoanelor cu functii de conducere, sanctiunile si fondurile puse la dispozitie. Eugen Cristescu, sef al Directiei Politiei de Siguranta (1927-1934) si al Directiei Politiei Administrative (1934-1940), a fost numit în functia de director general al SSI. Organigrama SSI cuprindea Sectia I Informatii Externe, Sectia a II-a Contrainformatii si 4 birouri, însa cele mai mari transformari au avut loc la nivelul personalului. În perioada imediat urmatoare au fost adusi în SSI ofiteri capabili, care au lucrat în Sectia a II-a Informatii Externe si Contrainformatii si si-au dovedit profesionalismul în activitatea desfasurata. Printre acestia s-au numarat colonelul Ioan Lissievici, seful Sectiei I Informatii Externe (1941-1944), maiorul Traian Borcescu, seful Sectiei Contrainformatii (1941-1944), maiorul Alexandru Proca, seful Sectiei Contrasabotaj (1942-1944) si atii.
În privinta misiunilor pe care SSI le avea de îndeplinit, Sectia I Informatii Externe a avut sarcina de a culege, verifica si completa informatiile externe. În componenta sa intrau trei structuri: Frontul de Vest, cu 5 centre informative în tara, 6 rezidente în Ardealul cedat si 8 în strainatate, 10 retele informative în tara, 9 în Ardealul cedat si 14 în strainatate (în 6 tari); Frontul de Sud, cu rezidente în 22 de orase din 8 tari si retele informative în 17 localitati din 4 tari; Frontul de Est, cu 5 centre informative si 8 retele informative;
Sectia a II-a - Contrainformatii se ocupa cu culegerea, verificarea si completarea informatiilor interne, conform necesitatilor diferitelor departamente, precum si colaborarea cu celelalte departamente ale sigurantei nationale;
Sectia a III-a - Relatii externe efectua, în principal, schimbul de informatii cu serviciile similare germane si italiene. Sectia a IV-a - Contraspionaj era compusa din trei grupe: Contraspionaj, Filaj si Legatii. Sectia a V-a - Contrasabotaj si Sectia a VI-a - Filaj si cenzura corespondentei. În afara de acestea, SSI mai cuprindea alte 6 sectii auxiliare, care desfasurau alte activitati.
Dupa 1944 incep disponibilizarile
Dupa întoarcerea armelor si trecerea României de partea Natiunilor Unite, prin Decretul-Lege nr. 158 din 14 septembrie 1944, SSI a devenit Serviciul de Informatii al Ministerului de Razboi (pâna la 14 martie 1945). O data cu aceasta transformare, au fost desfiintate Frontul de Est, Sectia a III-a (Relatii externe), grupele si birourile care aveau ca obiectiv miscarea comunista. De asemenea, în scopul obtinerii de informatii în folosul trupelor române a fost constituit Esalonul Operativ, cu doua centre de informatii atasate pe lânga armatele române: Centrul 1 pe lânga Armata 1 si Centrul 2 pe lânga Armata 4. În aceasta perioada a avut loc si o masiva reducere de personal, circa 30% din efectiv fiind disponibilizat. În octombrie 1944 s-au emis “Instructiunile pentru organele informative ce lucreaza în folosul armatelor de operatiuni”, putin mai târziu au aparut “Instructiunile speciale pentru functionarea Centrului Mixt” (româno-sovietic), iar la 7 noiembrie 1944 au fost aprobate “Instructiunile pentru colaborarea organelor exterioare ale Serviciului de Informatii cu armatele aliate”.
Activitatea desfasurata de SSI în perioada 1945-1948 a fost marcata de reducerea succesiva a personalului, a implicarii unor cadre în diferite procese penale pentru activitatea depusa pe frontul de est, precum si a impunerii la conducerea institutiei a unor elemente mediocre, neprofesioniste si numite pe criterii politice. Încet, dar sigur, SSI a fost deturnat de la activitatile sale traditionale si a fost încadrat cu membri de partid, fosti ilegalisti, deveniti oameni de baza ai noului regim comunist. Lovitura de gratie a survenit la 30 august 1948 când, prin Decretul nr. 221 al Presedintelui Marii Adunari Nationale, s-a înfiintat Directia Generala a Securitatii Poporului (DGSP), la conducerea careia s-au perindat mai multe persoane, care ulterior aveau sa se dovedeasca fie agenti ai spionajului sovietic, fie cetateni straini impusi de Moscova. Agonia a mai durat 3 ani, pâna în 1951, când ceea ce a mai ramas din SSI a fost comasat în DGSP.
Munca de informatii externe s-a desfasurat fara întrerupere, chiar daca, uneori, cu alte obiective impuse de conducerea PCR, institutia responsabila schimbându-si frecvent denumirea si subordonarea: Departamentul A - 1951-1954; Directia I - 1954-1963; Directia Generala de Informatii Externe - 1963-1972; Departamentul de Informatii Externe - 1972-1978; Centrul de Informatii Externe - 1978-1989.
La conducerea acestei structuri s-au perindat, initial, alogeni (Serghei Nicolau, Vasile Vâlcu si Mihai Gavriliuc), iar ulterior s-a trecut la numirea unor ofiteri români (Nicolae Doicaru, Nicolae Plesita, Aristotel Stamatoiu). Alaturi de alte institutii ale statului, organele de informatii au sprijinit distantarea de Moscova si au pregatit, informativ, plecarea consilierilor sovietici si celebra declaratie din aprilie 1964 a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin care România si-a afirmat propriile puncte de vedere în raport cu URSS.
Ca în orice alt serviciu de informatii, succesele de marca au alternat cu esecurile sau defectarile rasunatoare. Asa cum bine se stie, date despre actiunile întreprinse de serviciile de spionaj nu se regasesc decât în doua cazuri: în memorialistica celor care au lucrat în domeniu (uneori transpuse beletristic) sau în cazul unor esecuri, care au scos la iveala, mai mult sau mai putin, organizarea si intentiile misiunii.
Dupa decembrie 1989, prima mentiune oficiala referitoare la o structura informativa externa a aparut în Decretul CFSN nr. 111 din 8 februarie 1990, când a fost reorganizat Centrul de Informatii Externe. Denumirea actuala a Serviciului de Informatii Externe (SIE) a aparut pentru prima oara în Legea nr. 39 din 13 decembrie 1990 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Directori ai SIE au fost Mihai Caraman (1990-1992), Ioan Talpes (1992-1997) si Catalin Harnagea (1997-2000). De la 12 februarie 2001 la conducerea institutiei s-a aflat dr. Gheorghe Fulga, până la 20 iulie 2006. A urmat Claudiu Săftoiu (04.10.2006 - 24.04.2007), Silviu Pedoiu director interimar al SIE (20.07 - 04.10.2006 şi 24.04.2007 – 08.12.2007). Începând de la 8 decembrie 2007, directorul SIE este Mihai- Răzvan. Activitatea si functionarea SIE au fost reglementate, în conformitate cu principiile democratice universal valabile, prin Legea nr. 1 din 6 ianuarie 1998.
Istoria.ro

vineri, 30 noiembrie 2012

Vocea Rusiei - Manipularea prin omisiune


România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani

Valentin Vasilescu
28.10.2012, 20:29
PrinteazăTrimite pe e-mailAdaugă în blog
бинокль шпионаж дозор безопасность
Foto: EPA

Vă prezentăm un comentariu despre spionajul economic al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 şi după cum se prezintă dumnealui "actualmente deţinut politic al regimului capitalist post-decembrist şi şomer".

"Recent, Securitatea românească, transformată după intrarea României în NATO într-o uniune a scenariştilor de la Hollywood, a turnat presei o poveste incredibilă de spionaj economic cu un cetăţean rus prins pe aeroportul Otopeni cu hărţi clasificate despre zăcămintele de cupru din România. În deceniul 2 al mileniului 3 a spune că un spion rus a încercat să treacă prin filtrul cu raze X de la aeroport un teanc de hărţi clasificate e o insultă la adresa inteligenţei românilor. Pentru că şi un elev de clasa a 5-a care are un telefon mobil mai performant le poate trimite instantaneu, în format electronic, pe internet, la celălalt capăt al lumii. Așadar, să vă propun să ne aplecăm asupra unui caz de spionaj adevărat de care Securitatea, sau cum s-o numi ea acum, n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreun interes să se ocupe.
Într-un timp relativ scurt, socialismul reuşise să se impună pe plan mondial ca sistem economic şi politic, pe 26% din suprafața globului pământesc, unde trăia 30% din populaţia globului, care producea peste 40% din producţia industrială mondială. Imediat după şifonarea prestigiului SUA, prin înfrângerea suferită în războiul din Vietnam, a apărut criza din anii `70 generată de scumpirea petrolului, care a semănat disperare în administraţia SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate.
Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei