sâmbătă, 30 august 2014

O finală previzibilă între Ponta şi Udrea!




O finală previzibilă între Ponta şi Udrea!
"Cu Elena la putere, scapă Javra de belele."
Trebuie să iasă o marionetă care să satisfacă mafiile care deţin controlul de ani buni în România şi obedient celor din afară. Klaus Iohannis este un pion care are rol de mascotă în alegeri (nu este singura mascotă de dreapta) şi face jocurile schiţate de sistemul mafiot atât pentru Ponta cât şi pentru Beţiv......Trebuie să rămână în finala Ponta şi cu Udrea! Eu asta cred că se va întâmpla, iar pe final Iohannis pică cu ceva în ochii proştilor cu filă de început de dosar la DNĂ, ANI ,...(individul şi-a jucat piesa cu obstacolul numit PNL in viziunea de dreapta a consumatorului de alcool cu gheață)
Pericolul era un PNL unit şi probabil un candidat cunoscut, incomod şi puternic în persoana lui Crin Antonescu, ca adversar in cursa pentru președinția RO.
De asta cred că Ponta şi Udrea au profilul cel mai bun, care oferă garanţii pentru toţi ticăloşii neamului şi vor respecta stăpânii fără ieşiri necontrolate.
Doresc un preşedinte pentru România, nu slugă sau o marionetă pusă de clanurilor de mafioţi rezultată din jocurile făcute de de-serviciile interne sau externe împotriva interesului naţional!
Lupta politică din România este ca una între clanuri mafiote, pentru putere prin șantaj și dosare penale.
"Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot! Ce să alegem, o gaşcă de târâtoare la porţi străine? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare aici? De ce să ne amăgim că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au şi o exercită după cum le vine cheful? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru.
Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva. Deşi, inşii ăştia – parlamentari şi miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington. Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor satrapic.
În România nu există partide politice. Avem bande, găşti, grupări mafiote. Iluzia că acestea ar fi partide cu ideologii şi doctrine clare este întreţinută de o propagandă chioară, de fauna aderenţilor interesaţi în căutare de chilipiruri, şi de audienţa mai mare sau mai mică în rândul populaţiei nealfabetizate civic, uşor de manipulat în direcţia dorită de marii rechini ai economiei de junglă.
Indiferent de culoarea lor, grupările mafiote ce îşi zic partide sunt conduse de câte 2-3 oligarhi, uneori de unul singur, direct, la vedere, sau prin marionete bine alese, şantajabile, uşor de strunit să nu iasă în decor.
Poliţia, procurorii şi judecătorii din întreaga lume se confruntă cu o nouă ameninţare, mai gravă decât înmulţirea infractorilor sau lipsa de resurse: mafia de stat. Pe de-o parte, infractorii au pă¬truns în instituţiile de stat la un nivel fără precedent, iar pe de altă parte mulţi înalţi funcţionari publici au preluat operaţiunile ilegale ale mafiei locale, în loc să lupte pentru eradicarea bandelor puternice.
În prezent, poziţiile de conducere din cele mai profitabile întreprinderi ilegale nu mai sunt ocupate doar de infractori profesionişti, ci şi de înalţi funcţionari guvernamentali, legiuitori, şefi ai agenţiilor de spionaj, conducători de departamente de poliţie, ofiţeri militari şi, în unele cazuri extreme, chiar şefi de stat sau membri ai familiilor acestora
La rândul lor, aşa-zişii lideri politici se subordonează unei „Cupole” transpartinice şi transnaţionale, al cărei program, deşi arborescent şi sofisticat în aparenţă, în fond este unul foarte simplu: Spolierea avuţiei poporului, industrii, terenuri, clădiri, fonduri publice, acumularea sălbatică de averi, trai opulent, desfrâu şi beţia fără de seamăn a puterii care le dă senzaţia nemuririi. Ţinerea în ascultare a condamnaţilor la sărăcie, mizerie, lipsuri, boli şi umilinţe, la excluziune socială, cum le place să ne numească cu perfidă compasiune şi „purtare de grijă”, e treaba ucenicilor marilor satrapi şi a cozilor lor de topor din interne, servicii, justiţie, media, şi din societatea servilă, mercantilă, apatridă, intelecto-imbecilă.
Toată hărmălaia, acuzele reciproce, promisiunile deşarte, zornăitul de blitz-uri şi cătuşe, pălăvrăgeala interminabilă, ascund o singură şi crudă realitate. Aceea că, de fapt trăim sub un regim de ocupaţie. Ţara a fost cotropită, iar noi suntem supuşi exterminării fiindcă încurcăm locul. Tinerii sunt forţaţi să emigreze, bătrânii „să iasă din sistemul public pe cale naturală, după 6 ani de la pensionare”, medicii sunt alungaţi, profesorii marginalizaţi, se închid şcoli şi spitale. Încep să vadă, să înţeleagă această stare de fapt tot mai mulţi concetăţeni. Lipseşte însă acţiunea. Pentru că e greu să te organizezi fără resurse. Ei, marii prăduitori, au resurse din belşug ca să ne aburească. Noi, însă, putem să le strecurăm ceva nisip în mecanismul lor superperfecţionat al dezastrului naţional.
Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis, aşijderea, cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare.
Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar goi şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români! – ni se repetă întruna. Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii!
Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală. Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un ţâşti-bâşti trimis de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului. Îi explică pierit că sunt puterea legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că abia se abţine să nu scuipe.
America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun ?, în colonie merge şi aghiotantul. Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii, ce vreţi?, naivii şi-au imaginat că procedura de legiferare le aparţine lor, nu străinilor! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu, useliştilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului?! Ăştilalţi – şi ei, aidoma – nu se lasă, fiecare umblă cu turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii !"

vineri, 29 august 2014

Socoteala vânzătorului de ţară


(articol de Paul Everac, 2009)
Nu toţi cei ce au vândut ţara (şi au fost mulţi!) au făcut-o cu rea intenţie. Ei nu
au dorit să o distrugă, ei au dorit câteodată să o salveze. Să o salveze
graţie intervenţiei lor de împuterniciţi.
Graţie talentului lor de combinatori şi negociatori. Prin mintea lor cea
deşteaptă, prin cuprinderea lor cea largă. Prin aşezarea lor în cârca celorlalţi
la conducerea târtanilor. Prin domnie. Ei au dorit să domnească, adică să-i vadă
pe ceilalţi sub-puşi. Ei au dorit să aibă frânele în mână, într-o mână plină de
inele şi brăţări. Ei au dorit să li se vadă aurul din brăţări, mâinile poruncitoare,
inelul cu pecetea puterii.
Ei au preţuit la un moment dat mai mult pecetea puterii decât ţara cea bicisnică.
Ţara era făcută doar ca ei s-o poată stăpâni şi crâmpoţi, să-i asigure o
hălăduire, chiar mizerabilă. Ţara era la ananghie şi a fost aproape întotdeauna
la ananghie. De ţară se îngrijea, în mare, bunul Dumnezeu, iar dregătorul avea
datoria să o scoată la capăt, s-o mitocosească, s-o facă pierzător-răbdă
toare. S-o ţie cât de cât, fie şi pe jumătate leşinată, numai să i se vadă lui
inelul de aur pe degetul cel bont. Nu vrea să omoare ţara, doar era a sa. Dar
s-o surchidească şi s-o flendure putea, sub pretext că o ţine în picioare,
amorţită, cum o fi. În socotelile ţării s-au amestecat mulţi
puternici râvnitori la cuprinsul şi bunurile ei. 
Mulţi i-au pus cizma în grumaz şi au scos junghierul. Stăpânitorii ei, dedaţi cu
nevoinţele şi mofluzeala, n-au găsit ispăşire decât dând şi încovoindu-se, ca să ocolească
mazilirea. Mazilirea e ruşine şi ponos. E lăsare-pe-dinafară. Alteori e surghiun aspru
sau ştreang. E nimuriceală în ochii lumii,
post negru şi rugăciuni, aruncare în Bosfor - pe cine nu l-ar zgâlţâi o asemenea ipoteză?
Cel puternic te stâlceşte, nu ştii unde se curmă prigoana lui. El te scoate din pantofi,
cu cimotie cu tot şi cu acaret. Cum să nu-i dai? De ce să nu îl laşi să îţi vâre pumnul in
gură, să te apuce de gâlci, nu pe tine ci pe ţărişoara ta!? Să-i facă felul, dacă pofteşte,
fiindcă prea e pornit! De ce să-ţi scape ţie, dregătorule, una peste mutră? De ce să-ţi ia
ineluşul care te-a făcut om? Vrei să ajungi iar nemernic? Nu, mai bine dă-i! Vezi ce
cere, mai târguie-te, mai hlizeşte-te, fă haz, du-l cu preşul, îmbie-l cu dulceţi, cu
belşuguri cinegetice, cu vişnapuri şi acadéle verbale bine ticluite, dar dă-i, căci n-ai
încotro! Necesitatea e necesitate, e condiţia libertăţii! A libertăţii tale în tot cazul! Vrei să
te ia de ciuf, de turul nădragilor? Dă-i, că nu dai de la tine! Dai de la tine nişte stârpituri
nevolnice care amărăşteni s-au născut şi aşa or să şi moară. Ce vor forţoşii, bănci,
telefoane, servicii secrete, mine? Dă-le degrabă, până nu scot ineluşul să-l pună pe
alt deget, căci degete se găsesc la noi la tot pasul care să vrea aur cu peceţi de dragul
sclipirii şi al hălăduirii prin căile de deasupra. Ia şi dă, căci astfel, venind un fel
de nestatornic belsug ş-or mai îndestula cât de cât şi guşterii tăi! Le-o mai sta orăcăiala
în gât! S-or linge şi ei niţel pe bot, făcându-se că înghit, săracii de ei! Îi laşi lefteri pentru
binele lor. Poate că s-or încoţopeni la loc, - mai ştii!? In orice caz cu căpcăunul cel mare
nu e de glumit. Zmeul zmeilor te bagă la raft când vrea! Ba te apucă şi de ceafă ca pe un
mâţ şi pune pe altul în locul tău! Vrei aşa, bre pamblicarule, să vină prostul şi
mocositul în locul deşteptului de tine, cel uns cu multe unsori şi dat în izvodul mumă-
si!? De-aia te-au crescut breaz, să vie altul peste tine? De-aia te-au vârât în cristelniţa
politichiei, ca să ieşi mofluz? 
Dă-le nene rândul întâi la bunuri şi servicii, dă-le smântâna şi lamura, că noi om trai şi
din floace. Rabdă toate beştecăirile, că atâta mai putem, să te luăm la sudalmă, dar tu
vezi-ţi acolo de negoţul tău cu trupul tării, căci de pângărire nu are cum scăpa, măcar
să-ţi vâri şi tu mădularul cel isteţ!
Ştiu, nu eşti om rău, eşti zâmbăreţ, chibzuit, meşter la vorbă. Ne vinzi cu dragoste, căci n-
ai ce face, duhliule dedat la procopsire. Cum o să lipseşti tu de la facerea plăcintelor,
măcar să te lingi de zmâc pe deştele cu pecete, frumuşelule, hărăzitule,
ceoflingarule, Iudo cu fistic, fiu al patriei!?
Vezi că a mai rămas un petic de ţară nedat, ce mai stai? Vezi că iar vin alegerile şi se
schimbă vânzătorii de ţară! 

joi, 28 august 2014

DUMITRU PREDA - Bătrânul

Presupusul "Bătrân de la București": Bercea a spus că are ÎNREGISTRĂRI cu TRAIAN BĂSESCU

Postat la: 04.08.2014 - 10:06 | Scris de: Cătălin Nae
0
Presupusul "Bătrân de la București": Bercea  a spus că are ÎNREGISTRĂRI cu TRAIAN BĂSESCU
DUMITRU PREDA, cel despre care s-a spus că ar fi "Bătrânul de la București", a declarat că Bercea Mondial se lăuda în închisoare că are înregistrări și cu președintele TRAIAN BĂSESCU.
"Acest Sandu Anghel, încă din anul 2011 se ducea la un domn din conducerea penitenciarului şi îi spunea că are casete cu Traian Băsescu. Subliniez, din 2011", a spus Dumitru Preda la România TV.
Când Bercea Mondial a aflat că Dumitru Preda îl cunoaşte pe Traian Băsescu, a început să facă presiuni asupra acestuia. "Mă ruga să îi trimit un fel de avertisment domnului preşedinte. Eu nu l-am luat în considerare, dar am vorbit cu unul dintre consilierii lui Traian Băsescu şi mi-a spus că sunt nebun (...) Bercea spunea că dacă Băsescu nu îl pune în libertate cât de curând va face nişte dezvăluiri. Că are filmări şi cu Traian Băsescu", a mai spus Preda.
După ce acesta a fost eliberat din închisoare, Bercea a insistat ca el să se întâlnească și cu Florin Anghel. Dumitru Preda a afirmat însă că nu a luat niciun ban de la familia Anghel. 

PUTETI CITI SI...
DE ACELASI AUTOR...

marți, 26 august 2014

ALEXANDR SOLJENIŢÂN, REVOLUŢIA BOLŞEVICA ŞI EVREII


 
 
 
 
 
 
1 Votes

 

 

 

 

REVOLUŢIA BOLŞEVICA   ŞI EVREII, RADIOGRAFIATĂ DE ALEXANDR SOLJENIŢÂN ÎN CARTEA SA « 200 DE ANI ÎMPREUNĂ » .

 

 

Alexandr Soljenitan explica motivele principale care l-au determinat sa scrie o asemenea carte: dorinta de a elimina petele albe din istoria Rusiei, de a spune adevarul despre soarta evreilor din Rusia in ideea asigurarii coexistentei armonioase si colaborarii in continuare a popoarelor rus si evreu.

Scriitorul subliniaza ca in cercetarea sa s-a sprijinit intr-o mare masura pe sursele si publicatiile evreiesti. Imediat dupa aparitie, cartea a provocat reactii contradictorii.

Unii au salutat-o, au laudat bogatia materialului abordat si analiza profunda si corecta, altii l-au acuzat pe autor de partinire si chiar de antisemitism.

Volumul al doilea trateaza o problema mai putin abordata in istoriografia sovietica si rusa – participarea evreimii rusesti la revolutiile din februarie si octombrie 1917 si rolul acesteia in proiectul comunist din URSS, aducand cercetarea pana in zilele noastre.

“Comunitatea evreiasca din Rusia – arata autorul – a obtinut de la Revolutia din Februarie absolut tot pentru ce s-a luptat si, intr-adevar, nu mai avea nevoie deloc de lovitura din Octombrie, cu exceptia acelui tineret evreiesc secularist cu inclinatii maximaliste, care impreuna cu fratii lor internationalisti rusi a acumulat un potential de ura fata de oranduirea de stat rusa si nazuia sa aprofundeze revolutia”.

Situatia economica si financiara a tarii a fost foarte grea.

Si evreii, inclusiv milionarii din strainatate, participa activ la imprumutul “Libertatea”. Evreii se inscriu activ in partidele de stanga si de centru. Partidul etnic Bund, aliat al bolsevicilor si promotor al ideii de autonomie evreiasca, se bucura de un succes deosebit.

La Petrograd si Moscova creste numarul populatiei evreiesti, aceasta ajungand la 50.000 si, respectiv, la 60 000. Se intorc ca revolutionari numerosi evrei din America (Trotki, cu un pasaport american) si Anglia.

Multi dintre ei vor ocupa pozitii-cheie, in administratia bolsevica – Volodarski, Uritki (fondatorul CEKA, viitorul NKVD), Larin (artizanul economiei comunismului de razboi), fratele lui Sverdlov, Veniamin, alti camarazi de lupta ai lui Lenin si Trotki.

Soljenitan releva ponderea foarte mare a evreilor in toate partidele politice care in anul 1917 au fost preocupate de “aprofundarea revolutiei” – cele ale bolsevicilor, ale mensevicilor, ale socialist-revolutionarilor (eseri).

In vara anului 1917 evreii au avut un mare succes in alegerile locale – la Moscova, Minsk, Saratov si alte orase ei au ajuns in conducerea dumelor locale.

Creste ponderea lor in Sovietele de Deputati ale Muncitorilor si Soldatilor (SDMS) in pofida faptului ca in randurile lor nu se gaseau nici soldati, nici muncitori. Prezidiul Comitetului Executiv Central al SDMS al Rusiei, principalul organ al puterii din tara, numara noua evrei si doar un singur rus.

Potrivit surselor evreiesti, incepand cu luna mai, din cei 30 de membri ai Comitetului Executiv al Sovietului de Deputatilor al taranilor doar trei erau tarani, iar sapte evrei.

Acest lucru batea la ochi si provoca o reactie de nedumerire printre masele de oameni. Mai mult, evreii continua sa poarte pseudonime rusesti: Sverdlov (Esua), Kamenev (Rosenfeld), Zinoviev (Radomislski), Steklov (Nahamkis), Larin (Lourie)… Oamenii se intrebau: de ce oare? Deoarece acesti revolutionari nu mai aveau nevoie sa se ascunda de puterea tarista ca inainte.

Soljenitan subliniaza caracterul antinational si antirus al Comitetului Executiv Central al Sovietului din Petrograd, dispretul demonstrativ al acestuia fata de istoria rusa.

Aceasta orientare este sustinuta si de Guvernul Provizoriu, desi acesta este compus preponderent din rusi. El sustine continuarea cu orice pret a razboiului, punand interesele aliatilor pe primul plan.

Autorul aduce o marturie interesanta: inaintea Revolutiei din Februarie, antisemitismul in Rusia nu se observase, cu exceptia regiunilor cu ghetouri evreiesti.

Dupa revolutie, insa antisemitismul creste din ce in ce mai mult. Populatia este revoltata, vazand peste tot oratori si agitatori evrei si constatand ca ei ocupa pozitii privilegiate in viata (nu stau la coada dupa paine, merg cu limuzinele etc).

Din ce in ce mai des se aud lozinci: “Jos cu jidanii!”.

 Evreii incep sa fie batuti, spre septembrie multe dintre magazinele si dughenele lor fiind devastate. Pogromuri popriu-zise nu au existat insa.

Evreii renegati au trecut la bolsevism

Evreii din randurile bolsevicilor, releva Soljenitan, au fost evrei renegati, adica cei care au rupt-o cu comunitatea si oranduiala lor traditionala.

La randul lor, rusii din bolsevism au fost renegati si ei, adica cei care au rupt-o cu traditiile propriului popor.

Ei au fost, de fapt, antirusi si antiortodocsi. Exemplul caracteristic, Lenin. Din intreaga literatura rusa el n-a insusit decat pe revolutionarul Cernisevski, pe satiricul Saltikov-Scedrin, pe liberalul Turgheniev si pe denuntatorul tarismului, Lev Tolstoi.

El a urat istoria rusa si Volga unde a crescut. In pofida faptului ca era metis, el este un fenomen rusesc, strain insa de spiritul rus.

 Dar nu putem sa ne dezicem de el, spune scriitorul. In ceea ce priveste evrei-renegati, la Congresul Partidului Social-Democrat din Rusia (PSDR), partid bolsevic, care s-a tinut in 1907 la Londra, din totalul de 305 delegati, 160 erau evrei. In vara 1917, la Congresul al Vl-lea al aceluiasi partid in CC au fost alesi 11 membri din care cinci erau evrei – Zinoviev, Sverdlov, Uritki, Sokolnikov si Trotki. Insa evreii nu au fost uniti. Kamenev si Zinoviev s-au pronuntat impotriva insurectiei armate a bolsevicilor.

In schimb, Trotki a fost singurul lider atotputernic, geniul loviturii din Octombrie (Lenin se ascundea si nu s-a manifestat nicidecum in acel moment istoric).

Imediat dupa victoria bolsevicilor, Lenin a folosit potentialul evreilor din ghetouri, unde ei nu s-au mai intors, substituind pe aceasta cale pe functionarii de stat rusi care sabotau puterea bolsevicilor.

Un citat a lui Lenin: evreii “au facut un mare serviciu revolutiei”.

 Din primele zile bolsevicii i-au chemat pe evrei, pe unii, pentru posturi de comanda, pe altii, pentru munca executiva in aparatul sovietic. Si foarte multi au venit imediat.

Si multi dintre ei nu erau membri de partid. A existat si un simplu calcul practic, “insa fenomenul a fost de masa”, remarca autorul.

Soljenitan citeaza si un autor evreu, Sapiro: “Mii de evrei s-au indreptat spre bolsevici, vazand in acestia pe cei mai hotarati aparatori ai revolutiei, internationalistii cei mai de nadejde.

Si evreii au fost prezenti din abundenta in straturile inferioare ale structurilor de partid”. Inaltul grad de organizare a comunistilor a fost asigurat in mare masura de comisarii evrei.

Puterea comunista s-a certat cu evreii

“Incepand cu finele anilor ‘40 ai secolului XX, se arata in carte, cand puterea comunista s-a certat cu evreimea mondiala, aceasta participare furtunoasa a evreilor la revolutia comunista a inceput sa fie trecuta sub tacere din prudenta, sa fie tainuita – atat de catre comunisti, cat si de catre evrei, iar incercarile de a reaminti acest lucru au fost calificate din partea evreimii drept un antisemitism extrem”.

In acest context, unul dintre autorii israeleni, Tirulnikov releva: “La inceputul revolutiei evreii au servit drept baza a noului regim”. Presedintele tarii a fost evreul Iakov Sverdlov, ministrul de Razboi, evreul Trotki (Bronstein). Alte exemple: Moscova era condusa de Zinoviev; Petrogradul – de Kamenev, Internationala sindicala – de Dridzo-Lozovski, Komsomolul – de Oskar Rivkin etc.

Tot anturajul lui Trotki, un internationalist convins si un evreu-renegat, a fost compus exclusiv din evrei. Departamentul CK pentru combaterea speculei a fost alcatuit, de asemenea, numai din evrei.

Evreii, precum Sverdlov, Brodski, Uritki, Gordon, Drabkin au jucat un rol activ in sabotarea si desfiintarea Adunarii Constituante (ianuarie 1918), unde bolsevicii au avut o slaba sustinere.

Autorul aduce zeci de nume ale liderilor bolsevici de la Moscova (Rozalia Zalkind-Zemliacika, Lazar Kaganovici si altii), de la Odessa (Gamarnik), din Belorusia etc. cu numele evreiesti.

Cunoscutul scriitor rus Vladimir Korolenko a remarcat in Administratia Kremlinului “abundenta de figuri evreiesti, ceea ce 1-a frapat”.

  Ziua.ro