miercuri, 28 ianuarie 2015

Masacrul de la Fantana Alba

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină. În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România. Despre masacrul de la Fântâna Albă, un adevărat ,,Katyn românesc”, supraviețuitorii vorbesc și astăzi cu frică.

Embed: 
În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia și Bucovina de Nord. Fântâna Albă este localitatea de frontieră în care în ziua de 1 aprilie 1941 trupele NKVD au masacrat aproape 3000 de oameni. Aveau o singură vină: erau români și își doreau să treacă și să trăiască în România.
„Aici dorm părinții și buneii noștri și lucrul acesta trebuie știut. Ei au avut un singur țel, să trăiască liberi. Nu porneau spre frontieră dacă atmosfera nu era îngrozitoare”, spune Petru Grior, președintele Societății „Golgiota” din Cernăuți.
Au trecut 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Gheorghe Sidoreac trăiește în Ucraina și este unul dintre ultimii supraviețuitori ai măcelului din poiana Varniței. Până la dezmembrarea URSS nu a povestit nimănui nimic, de teamă să nu fie arestat. Avea doar 17 ani când a văzut cum mii de români de pe Valea Siretului au fost executați. Bătrâni, tineri, femei, copii.
„Erau copii, copii erau pe brațe și în traistă, cum zicem noi.. I-au împușcat. Cine a avut atunci milă de noi? Împușcat, și care a căzut, a căzut, care a scăpat și au fugit, pe unii i-au prins și i-au dus la închisoare”, povestește Gheorghe Sidoreac.
În 1941, agitatorii sovietici au răspândit zvonul că se deschide frontiera. Era de fapt o capcană, un test de loialitate față de Uniunea Sovietică. Un test pe care românii nu l-au trecut. Astfel, o coloană de aproape trei mii de bucovineni îmbrăcați în alb, cu preoți în față, cu icoane și steaguri a pornit spre graniță. La doi kilometri de frontieră îi așteptau mitralierele NKVD.
„Au căzut primele victime, majoritatea au încercat să fugă înspre pădure, doar că erau flancați de unitățile de grăniceri, iar în spate de o unitate de cavalerie”, spune Radu Bruja, de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. „Era și un bătrân cu barba albă, deci un fel de apostol pe care-l duceau în față ca să arate că merg pașnic, că este o mișcare pașnică”, subliniază Ștefan Broască, jurnalist din Cernăuți.
„Am fost rănit apoi, strigau agitatorii Ridicați mâinile sus, luați batiste și ridicați mâinile sus și nu vă vom împușca. Când au tras cu mitraliere, primii noi am fost, au tras în jos și prin pântece, a fost mare tragedie. M-am sculat și am văzut mâinile acelea și capetele acelea și cum se trăgeau oamenii cu mâinile, fiecare se trăgea la viață. Când am căzut, un ofițer cu revolver împușca, nu era departe, la mitraliere. Împușca în mine ca într-un animal”, povestește Gheorghe Sidoreac.
Gheorghe Sidoreac a fost rănit și, cu ultimele puteri, a fugit în pădure. „Săream, ca să nu calc pe oameni, că erau morți și înca vii”. Întrebat de ce doreau oamenii să ajungă în România, el răspunde: „Asta era țara noastră”.
Gheorghe Sidoreac visează și acum la țara lui, România în care nu a mai ajuns niciodată. „Este țara mea, eu m-am născut acolo și am crescut”, subliniază el. Niciodată nu va uita ce a văzut acolo, grămezile de oameni secerați de mitraliere. „Erau movile de oameni, patru sau șase metri, erau patru movile. Erau răniți care i-o tras cu mitraliera, i-o trecut gloanțele”, își amintește el.
Sovieticii nu au recunoscut niciodată ce s-a întâmplat la Fântâna Albă. Nici după 1990 nimeni nu a încercat să lămurească situația. Doar o troiță ridicată în 2003 amintește de tragedia din ziua de 1 aprilie 1941.
„Nimeni nu și-a asumat vreo responsabilitate pentru actul, pentru crima care s-a petrecut acolo, de aceea numesc masacrul de la Fântâna Albă un Katyn românesc. Dacă Polonia are propria dramă, și a noastră se înscrie în același lanț de crime ale Uniunii Sovietice împotriva populațiilor din Europa Centrală”, explică profesorul Radu Bruja.
Cei care au murit privindu-și țara de la graniță nu au morminte. Despre sfârșitul lor cumplit nu se vorbește la școală, la ora de istorie.
„Societatea noastră păcătuiește foarte mult că nu vrea să lase adevarul să iasă la suprafață, ca toate aceste evenimente să fie cunoscute, fiindcă se știe că cei care le-au făcut nu pot fi pedepsiți. Noi nu putem cere reparații, singurul lucru pe care-l putem face este să prezentam adevărul așa cum este el, fără să-l înfrumusețăm, să prezentăm adevărul indiferent că este dureros sau nu”, spune Franz Pieszoch, profesor de istorie.
 Mircea Druc: O tragedie despre care în familii se discuta codificat, prin semne
Masacrul de la Fântâna Albă a fost o tragedie despre care, până în 1990, nu se putea discuta în spațiul public, ci doar în familie, codificat, a spus, la Digi24, Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova.
„În familii se discuta: Știi ce a fost, unchiul acolo a murit, la Fântâna Albă. Acolo s-a prăpădit. Era prin semne, era codificat. După 1990 s-a putut vorbi”, a spus Mircea Druc.
Embed: 
„Specificul tragediei de la Fântana Albă constă în aceea că nimeni nu s-a așteptat ca imperiul bolșevic să fie atât de pervers în teritoriile ocupate, să amăgească oamenii”, a explicat fostul șef la Guvernului de la Chișinău din perioada mai 1990-mai 1991.
Discuția cu Mircea Druc poate fi urmărită integral în fișierul video atașat.

Adevărul despre tezaurul României de la Moscova

 | 

Un jurnalist rus, în premieră, spune adevărul despre tezaurul României de la Moscova: NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI!

Zemanta Related Posts ThumbnailSuntem urmașii de drept ai unei hoții bolșevice
Un jurnalist rus, în premieră, spune adevărul despre tezaurul României de la Moscova: NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI!
(…) Așadar, despre ce alegere a  grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titlul postării de astăzi. (…)  Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în niciun chip, sub nicio formă, sub niciun fel interpretări ambigue.
Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.
De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI! Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.
Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nicio tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.
Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea „aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate:  politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici și acum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia. Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensivă, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română. Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la graniță cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp. În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporară, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.
La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii. Pentru Rusia procesul-verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentul Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România. Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.
Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur. Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul-verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valorii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.
Aurul românesc a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei. În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci, trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917. Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronștein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asuma obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului roman”. Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: „În toți acești ani, poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.
E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține. România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reiese clar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.
Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere? La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârteca capetele. Pentru orice creștin nu există o crima mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor. Din păcate însă, nimănui nu-i pasă de „aurul romanesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toata averea sa, e așa, un fleac , „o chestiune istorică”.
Serghei Mihailovici Golubițki este un scriitor, filolog, jurnalist și specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diploma roșie) Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctor cu tema „Mitologia  socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate. Poseda limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română. In 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul „Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu  scandalul panamez și terminând cu cazul Enron. Este autor al  cursului multimedia „TeachPro Internet Trading”, care, potrivit  revistei de bursă „Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor „100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de „Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, „pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.
Fragmente din articolul lui Serghei Golubțki. Sursa: http://i-business.ru/ (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)
Sursa: Vlad Cubreacov via Timpul.md

Secretele asasinilor moderni

Din culisele noului tip de razboi

Industria militară privată a apărut după finalul Războiului Rece, iar acum este un business de miliarde de dolari.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 28.01.2015, 6:53 | Actualizat: 28.01.2015, 7:24
Astăzi, firmele militare sunt adevărate companii multinaţionale cu subsidiare prin toate lumea, cu raportări trimestriale de profit pentru investitori, întocmai ca o companie obişnuită. Sunt vândute şi cumpărate pe Wall Street, sunt listate la bursă, iar board-urile lor de conducere sunt formate din foşti manageri de pe Wall-Street sau foşti generali. Aceste companii lucrează pentru diferite guverne ale lumii, pentru companii private sau chiar pentru organizaţii umanitare. Industria are şi diferite asociaţii organizate precum ISOA (International Stability Operations Association), British Association of Private Security Companies sau Private Security Company Association of Iraq, se arată într-un extras din cartea “Mercenarii moderni: Armatele private şi ce înseamnă ele pentru Ordinea Lumii”, citat desalon.com.

În ciuda acestor elemente care ar putea trăda un oarecare nivel de transparenţă, industria rămâne o mare necunoscută. Altfel spus, despre industria militară privată nu se ştie aproape nimic. Nu se ştie nici cum, nici de ce aceşti actori militari privaţi există.

Principalul jucător în această industrie este nimeni altul decât Statele Unite ale Americii, care a transformat-o de-a lungul timpului pentru a-şi sprijini războaiele din Irak şi Afghanistan. Astfel, nevoia continuă a americanilor de securitate au alimentat creşterea de astăzi a industriei militare private. Fiind un client puternic, Statele Unite au adus această industrie de la nivelul unui business de milioane de dolari la unul de miliarde de dolari.

Ca orice industrie respectabilă, şi cea a armamentului are ramurile ei: arme, servicii de luptă şi suport. Companiile militare private, spre deosebire de cele publice, funcţionează, aşa cum scriam mai sus, ca orice business. Acest lucru înseamnă, în special, un singur lucru: sunt orientate către profit şi nu se ghidează după strategii politice. Altfe spus, sunt entităţi care nu caută altceva decât profitul. Produc arme, le vând, luptă în război şi asigură suport militar pentru un singur lucru: bani.

O altă particularitate este că aceste companii sunt orientate către război în adevăratul sens al cuvântului, nefiind firme care să asigure securitatea unui obiectiv sau a unei personalităţi. Există şi excepţii, dar, în general, se ocupă să desfăşoare trupe şi operaţiuni militare care să lupte împotriva unei armate organizate.

Există două tipuri de companii militare private: companii de mercenari şi companii militare simple, arata sursa citata.

Companiile de mercenari produc militari, îi pregătesc, îi echipează şi conduc operaţiuni militare pentru clienţii lor. De exemplu, în 1993, guvernul din Angola a angajat o astfel de companie care să lupte împotriva grupului rebel Uniunea Naţională pentru Independenţă Totală din Angola (UNITA). Scopul lor, printre altele, era să recâştige controlul asupra rafinăriilor ocupate de rebeli.

Companiile militare simple organizează o armată pe care o pun la dispoziţia clientului fără să o şi comande. Un fel de armată la cheie, fără să desfăşoare şi operaţiunea militară.

John Perkins despre Romania

John Perkins, asasin economic: România nu trebuie să permită să fie exploatată

    John Perkins este un fost mercenar economic. El a scris o carte în care îşi povesteşte experienţele personale despre această ocupaţie de escroc profesionist. Într-un interviu pentru emisiunea „Pașasport diplomatic”, John Perkins povestește cât de simplu este să corupi un guvern şi să îl faci să îţi execute ordinele.
 


Munca dumneavoastră a fost cea de asasin economic. Cum aţi fost recrutat pentru acest post?

    Eram încă la facultate şi un bun prieten al socrului meu era foarte sus-pus în Agenţia Naţională de Securitate a SUA şi m-a ajutat să fiu chemat la teste printre care detectorul de minciuni, teste de personalitate, şi au ajuns la concluzia că aş fi un bun asasin economic. Apoi am lucrat ca voluntar timp de 3 ani, credeam că va fi bine să merg în alte ţări, să trăiesc în pădurile amazoniene, să învăţ tehnici de supravieţuire, alte limbi, şi după ce am terminat munca de voluntar, m-au contactat din nou şi m-au recrutat.

Ce vârstă aveaţi la momentul acela?

Să vedem, cred că aveam în jur de 25 de ani, aproape 26.

Şi toate acestea păreau ceva romantic, ca în filmele cu James Bond.
 

DISTRIBUITI PE BLOGURI SI FACEBOOK!!! Dezvaluiri socante despre cardul de sanatate!!!!

    Nu numai asta, dar tatăl meu era învăţător într-o şcoală primară. Nu câştiga mult ca învăţător, dar aveam printre colegii de clasă băieţi din familii foarte bogate, din New York, Argentina, România, Paris, şi întotdeauna povesteau lucruri romantice despre unde trăiau înainte, cât de mulţi bani aveau, maşini… şi eram foarte invidios. Şi îmi doream dintotdeauna să călătoresc şi eu mult. Deci da, când am fost recrutat, mă simţeam ca James Bond, era un vis devenit realitate pentru un băiar de la ţară din SUA.

Ce s-a întâmplat după aceasta, când aţi început să vă simţiţi dezamăgit de ce se întâmpla?

    Când am început, credeam că tot ce fac era bine, pentru că am învăţat la facultatea economică în SUA ce spunea Banca Mondială, şi anume că dacă vrei să ajuţi o ţară să se dezvolte, trebuie să investeşti sume mari de la Banca Mondială şi alte organizaţii în proiecte de infrastructură, să angajezi companii americane să construiască centrale electrice, autostrăzi şi parcuri industriale. Şi la început credeam că fac un lucru bun, dar cu timpul mi-am dat seama că prin asta ajutam doar pe cei foarte bogaţi şi companiile noastre. Majoritatea oamenilor sufereau, nu trăiau deloc mai bine, de fapt, pământurile lor erau invadate cu proiecte hidroelectrice, cu foraje de petrol, cu munţi distruşi pentru exploatarea petrolului. Cum se întâmplă azi în România, unde sunt distruşi munţii pentru aur. Deci cu timpul am văzut cât de destructiv era ceea ce făceam noi şi îmi măcina sufletul şi inima. Dar la început, până să văd toate acestea, trăiam foarte bine, călătoream cu avionul la clasa I în locurile minunate la care visam înainte, era greu să renunţ. Mă convingeam că nu e aşa. Mulţi refuzau să vadă ce se întâmplă. Şi da, a durat un timp, apoi ceva s-a întâmplat când eram în Insulele Virgine, unde am avut un moment de luciditate şi am înţeles că nu mai pot continua, mă rodea prea tare şi am plecat.
 

Gafa zilei la mitingul lui Iohannis (video)

Concret, cum se derula această activitate, ce vi s-a cerut şi ce aţi obţinut?

    Practic, treaba mea era să identific ţări cu resurse de care au nevoie companiile americane, multinaţionalele de astăzi, resurse ca petrol, gaze, aur, de genul acesta, şi să facilitez credite uriaşe acestor ţări de la Banca Mondială sau alte organizaţii. Iar eu mergeam la preşedintele acestei ţări sau la ministrul de finanţe sau cineva într-o funcţie înaltă în stat şi îi spuneam practic: “ştiţi, dacă cereţi acest credit, ţara dvs nu va putea plăti niciodată aceste credite”, şi ei ştiau asta, şi în cele din urmă deveneau sclavii politicii noastre, a companiilor noastre. Dar în realitate spuneam: “dacă semnaţi acordul, dvs şi prietenii dvs veţi primi foarte mulţi bani. Fratele dvs poate să obţină licenţa utilajelor John Deere şi un contract foarte avantajos de la investitorii noştri în construcţii. Sora dvs. poate obţine licenţa Coca Cola şi vom cumpăra multă Coca Cola la preţuri foarte mari. La fel, vă vom da multă electricitate pentru fabricile dvs. şi aşa mai departe. Deci prietenii dvs vor face foarte mulţi bani.

Dar Microsoft?

    Nu am informaţii despre acest caz. Ceea ce ştiu sigur e că trebuia să convingem preşedinţii să semneze aceste acorduri de credite pentru companii ca Bechtel, cunoscută în România, Bechtel era unul din cei mai mari beneficiari. Apoi, Brown and Root, Harris Engineering şi alte companii de genul acesta. Şi se îmbogăţeau foarte mult de pe urma acestor proiecte. Preşedintele şi prietenii lui la fel deveneau foarte bogaţi de pe urma proiectelor. Şi le reaminteam că dacă nu făceau ceea ce vroiam noi, atunci li se va întâmpla ceva similar cu Mossadeq în Iran, Allende în Chile, Jacobo Arbenz în Guatemala, Lumumba în Congo şi aşa mai departe, preşedinţi care nu au intrat în joc şi au fost asasinaţi sau demişi prin lovituri de stat orchestrate de CIA. Aceşti şefi de stat erau în situaţii foarte dificile. Ori luau banii şi se îmbogăţeau, ori îşi pierdeau slujba şi posibil chiar viaţa.
 

Rusia vs. Ucraina

Acestea sunt acuzaţii foarte dure. De ce v-am crede? Până la urma nicio administraţie SUA nu ar recunoaşte că au făcut aşa ceva.

    De fapt, Statele Unite au recunoscut că am făcut ce am făcut, că l-au eliminat pe Mossadeq în Iran, că a făcut-o un agent CIA, Kermit Roosevelt, el a fost numit, a făcut-o. Am recunoscut că i-am făcut-o lui Allende. Henry Kissinger, fostul secretar de stat a vorbit deschis despre asta, despre aceste lucruri. Ne-am recunoscut rolul în cazul lui Ngo Dinh Diem din Vietnam, al lui Lumumba în Congo, deci am recunoscut multe din aceste asasinate sau lovituri de stat. Statele Unite le-au recunoscut pentru că în timp ele au ieşit la iveală, sunt dosare care au fost desecretizate, după 25 sau 50 de ani, în funcţie de caz, deci noi am recunoscut multe din aceste cazuri. Sunt dovezi, aceste lucruri se întâmplă. Ştim cazuri de companii care vin în diverse ţări şi încasează venituri enorme. O experienţă recentă a fost aici cu Bechtel.

Dar acest proiect nu a fost finalizat până la urmă.

    Vom vedea ce se va întâmpla. Există o istorie lungă a exploatării de către corporaţii. Cred că mulţi îşi dau seama că aceste lucruri se întâmplă, este multă corupţie în lume iar eu am fost parte a acestui sistem.

    Recent România şi-a reînnoit acordul cu FMI. Aceasta înseamnă că România, guvernul României a acceptat să fie exploatată de această organizaţie, respectiv SUA?

    Cred că România trebuie să fie foarte atentă să nu permită să fie exploatată. Am văzut ţări ca Islanda de exemplu, exploatată de sistemul bancar, apoi Ecuador, Argentina, Brazilia, iar aceste ţări în cele din urmă au refuzat să plătească o parte din aceste datorii pe motiv că au fost exploatate. Şi chiar a fost în avantajul lor acest pas. Deci cred că România trebuie să fie foarte atentă. Nu cred că este absolut sigur, când semnezi un contract cu FMI sau cu Banca Mondială, că vei fi exploatat, dar există o mare posibilitate pentru aceasta, iar românii trebuie să fie foarte conştienţi cum sunt aceşti bani folosiţi şi câtă datorie îşi asumă ţara. Nu doar să spere că liderii lor fac ceea ce trebuie, dar trebuie să fie foarte atenţi. Eu cred că folosirea acestor bani pentru a construi un sistem de educaţie, o infrastructură, poate fi benefică unei ţări. Dar trebuie să controlezi datoria. E ca în cazul unei persoane: o datorie mică, să cumperi o casă, o mică investiţie, merită. Dar sunt cazuri când băncile sau alţii conving persoanele să facă o datorie mai mare decât pot plăti, şi încep problemele. Acelaşi lucru se poate întâmpla cu ţările.

Dar aceste credite pot fi atrăgătoate pentru că au o dobândă mai mică decât cele de pe piaţă. E posibil ca FMI să spună ok, vă dăm un credit cu o dobândă mică, în schimb vă cerem să faceţi asta, asta şi asta?

    Absolut, există condiţii. Iar FMI deseori face asta. Dobânda poate părea mică la început. Istoria arată că de fapt, ţările nu-şi pot plăti datoriile ci încearcă să plătească dobânda, şi scot bani din sistemul de educaţie, din sănătate, din multe servicii sociale, iar populaţia suferă încercând să plătească creditul. In cele din urmă nu pot să plătească datoria. După care FMI se întoarce şi spune: dacă nu poţi să-ţi plăteşti datoria, trebuie să o refinanţăm şi să îţi privatizezi sistemul de electricitate, cele de apă şi canalizare, sau altele. Cred că România a avut experienţe cu privatizarea. Apoi, FMI poate să spună: trebuie să vă schimbaţi radical sistemul juridic, cel politic, guvernul SUA poate interveni şi să spună: trebuie să trimiteţi trupe în Afganistan, să sprijiniţi trupele noastre de acolo. Sunt tot felul de lucruri care se pot întâmpla dacă datoriile nu sunt plătite. De aceea spun că este foarte important ca cetăţenii să fie foarte atenţi ca guvernul să nu contracteze datorii pe care nu poate să le plătească.
 

Petre Tutea romanul maxim

A exista vreo ţară în care acest sistem pe care l-aţi prezentat, nu a funcţionat, şi a dat greş?

    Da, mai ales în ultima vreme, multe ţări au refuzat să plătească datoriile. Cel mai recent caz, pe care îl consider foarte important, este cel al Islandei. Islanda avea datorii mari şi a declarat că ele au fost contractate ilegal de anumiţi politicieni şi bancheri, iar Islanda a votat printr-un referendum, o majoritate uriaşă, de 90% a votat să nu plătească datoriile. Eu însumi am fost în Islanda, încurajându-i să nu plătească datoriile. Ba chiar au adus în faţa justiţiei bancherii şi pe cei care au semnat contractul, au fost acuzaţi de activităţi criminale, sau chiar neglijente. Ecuador a făcut ceva similar, când preşedintele Rafael Correa, care a terminat facultatea economică din Illinois, SUA, înţelege sistemul. El a spus că anterior, un dictator a semnat contractul iar poporul nu a fost de acord cu el şi nu îl vor plăti. Au refuzat să plătească şi acum îl renegociază la o paritate cam de 30 de cenţi pe dolar. Îl renegociază cu o dobândă mult mai mică.

    Sunt şi alte mari puteri pe pieţe lumii, precum China şi Rusia, care folosesc aceleaşi metode ca şi Statele Unite. S-a întâmplat vreodată ca metodele folosite de SUA, FMI sau Banca Mondială să se fi lovit de Rusia sau China în anumite ţări şi s-a produs un conflict deschis, sau mai puţin deschis?

    Da, vedem asta şi acum. Există o bancă înfiinţată de ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). Este în competiţie directă cu Banca Mondială. In plus, unele ţări din America de Sud au format o coaliţie, Banca Sual condusă de Venezuela, spunând că nu vor să împrumute bani de la Banca Mondială sau FMI, ci au creat propriile fonduri. Deci există acum reacţii destul de multe şi cred că Banca Mondială şi FMI sunt în competiţie cu alte organizaţii. Personal, cred că acest lucru este foarte sănătos.După prăbuşirea Uniunii Sovietice a rămas doar SUA şi cred că în anumite domenii SUA a făcut greşeli serioase, a exploatat ţări. Nu sunt sigur că Statele Unite ca stat, ci mai ales bănci private, companii private. Există un nou imperiu mondial, nu neapărat America, imperiul corporaţiilor, al băncilor. Multe dintre acestea nici măcar nu plătesc impozite în Statele Unite.Nu e o conspiraţie, liderii acestor corporaţii nu se întâlnesc să comită fapte ilegale, dar toţi sunt ghidaţi de un singur ţel, să maximalizeze profitul, indiferent de costul social sau ecologic. Ceea ce este un ţel foarte periculos, şi unul relativ nou.

    Încă mai există multe discuţii şi mult mister referitor la ce s-a întâmplat în 1989. Cum de regimul Ceauşescu, care părea atât de stabil şi de ferm, s-a părbuşit atât de brusc. Aveţi informaţii despre ce s-a întâmplat de fapt?

    Nu am fost implicat personal, deci nu am informaţii din interior. Dar ce ni s-a spus în SUA e că aici a fost o revoluţie. In România, oamenii mi-au spus că a fost o lovitură de stat pentru a răsturna puterea, pentru mai multe motive politice. Ceauşescu se opunea FMI-ului, a plătit toate datoriile şi era privit ca socialistic, nu unul care lua partea Rusiei, nu genul acesta de comunist, cu un socialist independent, care nu mai vroia datorii, dimpotrivă, putea ajuta alte state să scape de datoriile lor. Cred că este foarte posibil, ca în spatele cortinei să se fi derulat ceva mult mai serios, mult mai secret. În mod clar, şi-a făcut mulţi duşmani. Şi-a făcut duşmani FMI-ul, Banca Mondială, şi poate şi SUA. Dar nu am informaţii interne, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar cred că e ceva care merită studiat de români, în orice mod posibil, studiaţi şi mai mult această chestiune.
 

Parintele Amfilohie Branza: ''Astazi s-a ajuns la un crestinism de internet''

    În cartea dvs. faceţi o afirmaţie foarte îndrăzneaţă, şi anume că “nu e de mirare că teroriştii ne atacă”. Este aceasta o modalitate de a spune că ISIL sunt luptători ai libertăţii şi luptă să respingă “imperialismul american”, iar statele occidentale sunt rele şi doar încearcă să sece ţările sărace de resurse?

    Nu, în mod clar nu cred că societăţile occidentale sunt rele, sunt un american loial ţării mele. Cred că am făcut lucruri minunate în lume. Societatea occidentală nu e doar SUA, sunt toate statele vestice şi am obţinut rezultate uriaşe în ştiinţă, medicină, tehnologie, arte, muzică, am trimis oameni pe Lună, am atins lucruri minunate. Dar am creat şi o economie a morţii în acest proces, una bazată pe distrugerea pământului, a resurselor pe care se bazează însăşi economia. La fel, această economie e bazată în mare măsură pe război sau pe intimidare. Şi e timpul să trecem la o economie a vieţii. Să curăţăm poluarea. Să plătim companiile care acum produc bombe şi mitraliere, să producă echipamente care curăţă râurile, oceanele, lacurile, aerul, solul. Să plătim companiile să facă asta, să încurajăm tinerii absolvenţi să se ocupe de asta, să găsim metode prin care oamenii înfometaţi pot să-şi procure alimente, noi tehnologii de transport, energie, comunicaţii. În ce priveşte ISIS şi ISIL, este o organizaţie brutală şi nu sunt deloc în favoarea lor. Sunt foarte, foarte brutali. Noi, cei din vest trebuie să vedem că ei sunt sprijiniţi de atât de mulţi oameni pentru că sunt disperaţi. Există oameni brutali, dictatori, fanatici. Bin Laden era un fanatic, era bogat, provenea dintr-o familie foarte bogată dar era fanatic. Dar avea o masă mare de susţinători, oameni săraci, pentru că erau disperaţi.va lor le dă putere.A lupta împotriva lor în general nu îi va opri, sau poate doar pe termen scurt. Dar ceea ce trebuie să facem ca să oprim aceste acte de teroare e să facem o lume mai bună. O lume în care oamenii nu li se vor alătura, nu îi vor asculta pe fanatici, pe Bin Ladeni, pe liderii ISIS, pentru că nu au nevoie. Oamenii disperaţi îi ascultă. Oamenii înfometaţi, cei a căror pământ a fost distrus, care se tem că alte ţări, ca Israel le-au luat pământurile. Trebuie să înţelegem că acestea sunt rădăcinile terorismului.

Toate acestea sună foarte frumos şi visăm la toate acestea în copilărie. Dar sunt realizabile? Vedeţi semne bune?

    Nu aş vorbi cu dvs. dacă nu aş crede că toate acestea sunt realizabile. Nu aş veni în România, în Marea Britanie, în China, în Turcia. Călătoresc tot timpul şi vorbesc despre lucrurile acestea pentru că cred cu adevărat că suntem pe pragul de a crea o lume nouă. Cred că a început o revoluţie a conştiinţei, poate cea mai mare revoluţie din istorie. Oamenii chiar se trezesc. Trăim pe o navă spaţială foarte fragilă numită Pământ şi nu există nave de salvare care să ne ducă de aici. Trebuie să avem grijă de planeta aceasta. Iar dvs în România sunteţi chiar în centrul ei. Dacă vă uitaţi la lanţurile muntoase ale lumii, formează o cruce: din Asia în Europa, munţii trec din est spre vest, iar din Americi, de la nord la sud. Iar dvs sunteţi chiar la mijloc şi cred că România are o istorie de miracole. Aveţi sfinţi care au făcut minuni, aveţi preoţi care au făcut minuni, aveţi localnici care chiar recent au făcut minuni oprind exploatarea de aur la Roşia Montană. Cred că puteţi fi lideri în lume. Acum câteva zile Chile a promulgat o lege care interzice minele de aur şi au spus că s-au inspirat din România. Deci am multe multe speranţe că putem crea o lume mai bună, prin noua conştiinţă. Putem urma o cale mai bună ca cea din trecut şi cred că România poate fi un lider în acest proces. De asta sunt aici.

Sursa: Digi24.ro