Se afișează postările cu eticheta urss. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta urss. Afișați toate postările

miercuri, 25 septembrie 2013

Cum isi construia KGB-ul retelele de spioni



KGB 150x150 Cum isi construia KGB ul retelele de spioni
autor: Aciduzzul
Hai sa consideram asta o poveste de adormit copii. Ca sa nu avem discutii si repercursiuni. Dupa accesele de independenta fata de Moscova ale lui Nicolae Ceausescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducator fidel Moscovei si repunerea Romaniei in sfera de influenta directa sovietica. Planul intocmit de KGB s-a numit “Dniestr” (Nistru, trad.). Planul a iesit in 1989, cand Ceausescu a fost pedepsit, iar Moscova si-a impus un fidel la conducerea Romaniei. Initial a fost Ion Iliescu, acum fidelul Moscovei este Traian Basescu. A tinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secreta a Securitatii. Cheia magica sta in arhiva acestei unitati.
Datele problemei
1. Spionii sovietici sunt crescuti de tineri
Dupa ocuparea tarilor din Europa de Est, KGB solicita conducerilor comuniste din tarile ocupate sa-i trimita pachete de studenti. La studii. Trebuiau sa fie selectati din diverse domenii de activitate, in scopul pregatirii de cadre in spiritul comunist pentru victoria socialismului in tarile ocupate. Nu au fost trimisi numai studenti, si oameni de studii medii/inferioare. La pregatire militara. Nicolae Ceausescu a fost pregatit in URSS, la fel si Ion Iliescu.
Pe scurt, pregatirea consta in spargerea grupului de tineri din anumita tara, dispersarea lor intre studenti rusi si din alte tari. KGB plasa patru oameni care sa-i devina prieteni, printre care o femeie si unul rezistent la alcool. Acestia ii prezentau comunismul drept raiul pe pamant, amenintat de dusmanii de moarte: capitalistii. Comunismul trebuia promovat si aparat. Astfel ca, in caz de atac strain (precedentul a fost interventia straina din razboiul civil cu “albii”, adica armata tarului din 1919), comunistii din toate tarile sa lupte pentru URSS. Apoi i se prezenta o “tinta”, un student aparent neconvins, asupra caruia respectivul trebuia sa prezinte informatii. Bineinteles, si “tinta” era deja pregatit pentru asta. Ofiterul care se ocupa de recrut in verifica astfel, apoi ii dadea misiuni mai complicate, pentru a-l pregati.
La ce foloseau femeia si betivul? In caz de ceva, cadetul era santajat. Fie la o betie facea ceva, fie se cupla cu femeia si in ambele cazuri, KGB avea poze. Cine nu dadea rezultate deloc, era cauza pierduta. Cazul chinezului Li Peng, care a ajuns premierul RP Chineze, trecand de filtrele serviciilor secrete din China comunista. KGB nu a putut sa faca nimic din el. Era inutilizabil.
Alteori, cadetul se intorcea instruit in tara de origine, unde o lua razna. Se preda serviciilor secrete din tara lui sau o lua pe o cale independenta. Adica se folosea de instruire pentru a servi cauza socialismului din tara respectiva, incercand sa se distanteze de situatia de aservire fata de Moscova. Era cazul nationalistilor, care deveneau inamicii de moarte ai URSS. Exemple: Dubcek (Cehoslovacia), Tito (Iugoslavia) si Ceausescu (Romania).
Cazul de succes era cadetul instruit, fidel Moscovei. Pentru merite deosebite, unii erau promovati. Patrunsi de cultura si civilizatia rusa, de principiile comunismului, de ideea de construire a socialismului la nivel mondial, deveneau oameni de incredere oricat de tarziu. Ion Iliescu a fost seful studentilor straini hidroenergeticieni de la Moscova, apoi invitat constant la reuniunile Komsomol-ului (Organizatia Tineretului Leninist, un fel de UTC sovietic).
2. Cand se schimba la Moscova, se fac schimbari peste tot
Principiu de baza in coordonarea tarilor ocupate: oricand se intampla o schimbare de conducere la Moscova, noua conducere schimba conducerile locale. Adica noul lider de la Kremlin isi punea oamenii lui in tarile ocupate. Stalin a murit in 1953, dupa care a urmat interimar Malenkov. Apoi Hrusciov (1953-1964). Gheorghiu Dej s-a conservat la putere (era omul lui Stalin) aruncandu-i in fata la mazilire pe Ana Pauker, pe motiv ca… de cand se lupta cu oamenii lui Stalin! Cica destalinizarea a inceput in Romania inca din vremea lui Stalin.
Apoi Brejnev (1964-1982). Dej a murit in 1965, dupa ce a venit de la tratament, din Moscova… Ceausescu parea reformist si usor controlabil. A venit in postul de secretar general al PCR in 1965, si presedinte al Consiliului de Stat (adica presedintele deplin al tarii) in 1967 (interimatul dintre 1965-1967 a fost asigurat de Chivu Stoica).
Ceausescu nu a mai corespuns din 1968, cand a acuzat public invazia Cehoslovaciei. A fost schimbat abia in 1989. I-a rezistat lui Brejnev, abia Gorbaciov care a pus punct comunismului ca instrument al Rusiei de hegemonie l-a putut dobori.
Gorbaciov a venit cu ideea minune ca trebuie sa reformeze sistemul din temelii, sa introduca glasnost (libertatea cuvantului) si perestroika (libertatea initiativei economice). Astfel, se pot crea supape pentru a rabufni pe undeva frustrarile popoarelor ocupate. Apoi, controlul Rusiei asupra tarilor ocupate dar si (atentie!) anexate (adica celelalte 14 republici componente ale URSS) nu trebuie sa se mai faca prin comunism, ci altfel. In acest mod, Vestul era lasat fara inamic. Promovarea oamenilor fideli Moscovei in structurile de informatii, de stat si de afaceri ale tarilor foste ocupate si foste anexate, apoi admiterea in structurile NATO si UE ale acestor tari vor crea Rusiei situatia ideala de obtinere a informatiilor. De ce sa momesti straini, sa trimiti agenti, cand ei pot sa-ti preia agentii tai cu bratele deschise?
3. Daca schimbarea nu se face de bunavoie, o face Moscova cu forta
Nicolae Ceausescu s-a folosit de instruirea militara din URSS, pentru a avansa in aparatul de partid si de stat. A venit pe val in 1965, ca om al lui Brejnev. Din 1968, nu a mai corespuns. Moscova a pregatit schimbarea liderilor din Cehoslovacia (Dubcek), Iugoslavia (Tito) si Romania (Ceausescu), acuzati de distantarea fata de linia Moscovei, prin invadarea acestor tari. Prima a fost Cehoslovacia. Invazia Romaniei si a Iugoslaviei nu au mai fost puse in practica.
Planul intocmit de KGB pentru Romania se numea “Dniestr” (adica Nistru). Impunea schimbarea liderului de la Bucuresti. Doua variante: invazia militara de catre trupele Pactului de la Varsovia, sau rasturnarea lui Ceausescu prin lovitura de palat/revolutie. Planul a iesit in 1989.
Potrivit notei trimisa la Bucuresti de ministrul britanic de Externe de atunci Michael Steward, invazia era programata pentru 22 noiembrie 1968 ora 04:00, efectivele de invazie se ridicau la 150.000 militari, trupele fiind trimise de URSS, Ungaria si Polonia.
Culmea, perioada aceea tensionata a fost ideala pentru serviciul militar de contrainformatii sa descopere agentii sovietici care au fost pusi la treaba. Astfel, generalul Ion Serb, comandant al Armatei a 2-a romane, agent GRU, a fost prins cand transmitea sovieticilor planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament, altele decat cele din Tratatul de la Varsovia, procurate de Armata Romana. Tot in 1968 au “cazut“ alte doua cartite GRU, generalii Floca Arhip si Vasile Petrut.
4. Economic, comunismul este o prostie
Distantarea lui Ceausescu fata de Moscova a fost puternica dupa 1968. Occidentalii au gasit o voce in blocul comunist care sa se opuna URSS, comunistii chinezi au gasit un aliat in Europa de Est, Germania de Vest a gasit un partener de discutii in lumea comunista. Nefericite au fost efectele vizitelor in Coreea de Nord si RP Chineza, dupa care a vrut si el cultul personalitatii (tineti minte demonstratiile, manifestatiile, poeziile…). A contractat credite, a industrializat Romania. Nefericita a fost ideea de a construi tara pe bucati: iau banii azi, construiesc, maine produc si vand, poimaine dau banii inapoi, raspoimaine iau alti bani. Investitiile nu s-au facut cu cap. Adica nu s-a investit in modernizare, doar in bifare. Luam un echipament aici. Deci am bifat, la revedere.
Nu se gandea nimeni in 1985 ca acel echipament era deja depasit tehnologic, fiind luat cu 10-15 ani in urma. Iar acele echipamente se mai gaseau in uz in 2000…
Alt pas nefericit a fost ideea ca dupa ce termina de achitat imprumuturile (a vandut chiar mancare si materii prime pentru a plati mai repede), sa stranga el bani si apoi sa-i imprumute cu dobanda.
Lipsa de calitate determinata de absenta competitei interne (“intrecerea socialisa” nu suplinea), lipsa competitiei determinata la randul ei de interzicerea initiativei private in economie, lipsa motivarii oamenilor determinata de salariile fixe indiferent de rezultate, furturile masive la orice scara determinate de vanzarea a cat mai multor produse la export, lipsa de competitivitate a produselor determinata de investitii zero in modernizare si retehnologizare, lipsa de informare a lui Ceausescu asuprea starii reale determinata de rapoartele umflate date de diversi oameni din sistem care vroiau sa parvina prin prezentarea unor cat mai “stralucite” rezultate, lipsa de forta de munca bine proportionata si atent pregatita determinata de mascarea somajului prin supradimensionarea fabricilor pentru a angaja oameni care nu aveau efectiv ce sa mai lucreze (lucru ce a generat spirala cresterii artificiale a populatiei pentru ca niciodata nu erau oameni disponibili pe piata muncii) au dus la clacarea economiei.
Se produceau 3 suruburi, se raportau 10, iar Ceausescu cerea ca 8 sa fie vandute la export. Spirala lipsei de bani intrati in tara mai era generata de faptul ca, in 1985 de exemplu, Romania producea produse la nivelul tehnologic al 1970, ca de atunci erau echipamentele, la pret de 10 dolari. Olanda producea la nivelul anului 1985, la pret de 5 dolari. De unde ai fi cumparat? Astfel, Romania producea pe stoc. Din putinul produs, se dadea pe barter suruburi contra portocale prin diverse tari africane, care nu-si permiteau sa dea 5 dolari pe un surub olandez si pana la urma Romania accepta portocale de 2 dolari.
5. UM 0110, singura care lupta efectiv impotriva URSS
In acest timp, Ceausescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenita apoi UM 0110. O divizie secreta, aparte de restul DSS (Departamentul Securitatii Statului). Era secreta chiar si fata de DSS, care nu stia nici macar care sunt agentii si nici unde este sediul. Acum se stie, era in strada Roma, unde este acum policlinica SRI. Atunci la intrare era DGDAL, o directie a Primariei Bucuresti pentru plata chiriilor. Genial! Unde sa ascunzi ceva mai bine, decat la vedere? O institutie publica, unde putea intra oricine. Nimeni nu stia ce se afla pe un coridor, dincolo de o usa darapanata: cea mai secreta si eficienta divizie de Securitate. Adevarata urmasa a Directiei Generale a Politiei de Siguranta, pe scurt “Siguranta”, serviciul de informatii al Romaniei capitaliste din perioada interbelica. Iata diferenta dintre un serviciu secret si un serviciu de informatii.
Atributiile UM 0110 erau contrainformatiile, adica supravegherea serviciilor de informatii din celelalte tari comuniste, in mod special KGB si cu o atentie aparte pentru STASI (din RDG) si pentru AVO (din RP Ungara). I se spunea “unitatea speciala anti-KGB”.
Divizia care se ocupa de contrainformatii pe tari occidentale era UM 0195.
De mentionat ca Securitatea a fost creata de catre SMERSH in 1948. SMERSH era “Brigada Mobila”, adica o directie a NKVD (precursorul KGB), cu misiunea de a elimina serviciile de informatii ale tarilor ocupate si inlocuirea lor cu un serviciu de informatii nou, de tip sovietic si subordonat URSS. Seful SMERSH pe Romania in acea perioada a fost Alexandru Nicolski (nume real: Boris Grunberg), initiatorul metodei de reeducare prin tortura de la inchisoarea Pitesti.
Si inca o precizare: toti comunistii din perioada interbelica si apoi de pana la Nicolae Ceausescu erau agenti sovietici. Singura exceptie notabila a fost Lucretiu Patrascanu, care stiti ce a patit. Nicolski/Grunberg a fost capturat in perioada interbelica atunci cand a intrat in misiune in Romania chiar in apropierea unei localitati de granita. Ca dovada ca era un agent slab sta faptul ca a fost dus la politie pentru ca nu stia decat limba rusa si nu a putut raspunde politistului in limba romana, iar actele de asupra sa erau falsuri grosolane evidente.
Revenind, UM 0110 si-a facut bine treaba, avand in arhiva detalii despre reteaua KGB in Romania, numele sovieticilor de legatura si cu siguranta numele agentilor sovietici din Romania. De la UM 0110 a venit raportul direct catre Ceausescu privitor la revolutia care urma sa se intample. In stenograma sedintei CPEx din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu declara: “aici sunt actiuni puse la cale atat din est si din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul, ca vor un socialism uman capitalist”. Apoi am avut glasnost si perestroika, nu?
6. Ce face KGB cand invadeaza o tara: distruge dovezile si ucide combatantii
In 1944, rusii au putut sa puna mana pe arhiva Sigurantei, apoi sa o trieze, distrugand documentele care vizau agentii NKVD care au operat pe teritoriul Romaniei, precum si toate operatiunile NKVD care vizau Romania. Adica toata arhiva cu informatiile despre activitatea seviciilor de informatii sovietice CK, OGPU, INO si NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triata de rusi pana in 1945.
In 1968, dupa invazia Cehoslovaciei, rusii au patruns in birourile serviciului de contrainformatii cehoslovac anti-KGB, i-au fortat pe agenti sa le arate arhiva, i-au pus cu fata la fisete si i-au impuscat in ceafa. Arhiva a fost triata.
7. In 1989, KGB a venit in Bucuresti sa distruga dovezile
In 22 decembrie 1989, niste civili cu banderole tricolore de revolutionari au venit sa “protesteze” in fata DGDAL, pe strada Roma. Au intrat in sediu si s-au dus direct la UM 0110. Au gasit fisetele goale. Invatand lectia din 1944 si din lectia cehoslovaca din 1968, agentii romani au fost gasiti fara arhiva. Nu exista proba incriminatorie pentru uciderea pe loc a agentilor. “Repetitia” a fost in 1968, cand dupa mitingul din 21 august, potrivit dr. Cristian Troncota, au fost fotocopiate arhiva operativa a Securitatii, arhivele MApN, a Ministerului de Externe, a CC al PCR, a Sectiei de Manuscrise a Academiei si Arhiva Statului. Microfilmele au fost depozitate intr-un loc sigur. Atentie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmarirea grupului “Corbii”, din care faceau parte Nicolae Militaru si Ion Iliescu.
Potrivit sefului unitatii anti-STASI, Ioan Rusan, “noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Asa am scapat. (…) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine”.
De locatia exacta a unitatii stiau doar agentii, seful unitatii si seful Securitatii, col. Iulian Vlad. Tinta atunci a fost seful unitatii, care se afla in alta locatie, aflata pe o strada paralela (pe Londra). A fost evacuat in timp util, deoarece era urmarit pentru a fi ucis de agentii sovietici.
Ca sa vedeti ce ar fi patit, sa luam exemplul sefului trupelor USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista), col. Gheorghe Trosca. De precizat ca UM 0110 era in relatii excelente cu USLA, avand relativ acelasi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor.
Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contra¬infor-matiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale. Conform acestora, Trosca documentase indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu.
Asadar, noua putere acuza faptul ca exista teroristi. In fapt, agentii sovietici se luptau cu agentii de contrainformatii. Un exemplu de polite vechi care au fost platite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru il cheama la MApN pe Gheorghe Trosca… Apoi, cadavrul ii este expus cu titulatura de “terorist”. Inamicii noului regim fidel Moscovei erau asadar trupele USLA si agentii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al caror istoric se poate urmari usor? Trupele de Securitate care primisera ordin sa stea? Sau armata, ai carei soldati trageau aiurea? In fine… dupa cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 dupa 22 decembrie, cand deja se instalase noua putere.
8. Hmm… noua putere revolutionara desfiinteaza unitatea care lupta cu KGB
UM 0110, ce purta indicativul secret “Z” a fost desfiintata chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Magureanu, pe atunci doar asistent la “Stefan Gheorghiu”. A fost reinfiintata in 1994 si i s-au restrans atributiile in 1998. Potrivit unui rezervist: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dis¬pozitivul de pe maghiarii re¬vizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere”.
In iulie 2008, arhiva CNSAS includea 1,7 milioane de dosare, dintre care peste un milion erau fond informativ de la SRI (dosare celor urmariti), 400.000 dosare de fond retea (dosarele de cadre), 10.000 dosare de fond penal (daca urmaritul avea o condamnare) si 2.500 dosare din arhiva UM 0110.
9. Hai sa vedem daca planul s-a indeplinit
Potrivit fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa (omul cu cel mai inalt grad intr-un serviciu de informatii comunist care a defectat), operatiunea “Dniestr”avea cinci prevederi de baza:
1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un inalt ofiter roman recrutat de organele sovietice;
2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura si in planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice in Grecia si Spania;
3) atragerea simpatiei internationale prin lansarea zvonului ca zeci de mii de oameni au fost ucisi de teroristi straini, veniti in ajutorul lui Ceausescu;
4) informarea permanenta a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
5) solicitarea interventiei militare a URSS, in cazul in care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.
10. Ce nume sonore erau spioni sovietici
Liviu Turcu a dat in Jurnalul National o lista a celor urmariti de Securitate. Atentie al numele celor urmariti de UM 0110 ca agenti sovietici si a celor urmariti de UM 0195 ca agenti straini vestici:
- Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
- Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
- Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
- Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
- Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
- Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
- Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195;
- Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;
- Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti.
11. Urmatoarea generatie de agenti ai Moscovei: Traian Basescu
Potrivit Nicoletei Nap, de la Buna ziua Ardeal, amiralul Gheorghe Anghelescu, a sef al Marinei Comerciale, era seful lui Traian Basescu, comandantul navei Biruinta. Intre 1987-1989, Anghelescu il trimite pe unul dintre preferatii sai, Traian Basescu, cu avizul Securitatii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiter sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avand biroul alaturat de cel al lui Traian Basescu.
Dupa 1989, Gheorghe Anghelescu este propus de noul sef al Marelui Stat Major Vasile Ionel (instruit la Moscova si urmarit de UM 0110 ca agent sovietic) sa fie numit de agentul sovietic Nicolae Militaru (ministrul al Apararii) in fruntea Marinei Militare Romane. Va detine functia pana in 1997.
Anghelescu ii sugereaza in 1991 lui Ion Iliescu sa-l numeasca pe pupilul sau Traian Basescu (membru FSN) in postul de ministru al Transporturilor, cu acordul lui Petre Roman. Gheorghe Marin, fost coleg de facultate al lui Traian Basescu si celalalt pupil al lui Anghelescu, devine sef al Centrului de Calcul al Fortelor Navale din cadrul Marinei Militare, cu acordul lui Vasile Ionel.
Tatal lui Silviu Predoiu, poreclit “Tiganul”, a fost sef al serviciului de contrainformatii militare al Inspectoratului General al Militiei. A fost dat jos in 1986, ca urmare a legaturilor suspecte cu tatal lui Gheorghe Fulga, apropiat al grupului de agenti sovietici Iliescu-Militaru.
Dupa ce a ajuns la putere, Traian Basescu l-a numit pe viceamiralul Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General. Primul marinar din istoria Romaniei ajuns in aceasta functie!
Basescu la tinut pe Gheorghe Fulga cat a putut la sefia SIE, apoi l-a investit imediat ca interimar pe Silviu Predoiu. Tinerii din institutie l-au poreclit “Plesita 2″, pentru incultura sa si limbajul de prost crescut. A facut numiri pe ochi frumosi si a facut destituiri arbitrare. De atunci, au fost preferati si promovati agentii cunoscuti ca simpatizanti ai PD, sau apropiati cercurilor din PD. Restul au fsot marginalizati sau au primit atributii minore.
Elementul de aur este acela ca mentorii tripletei Traian Basescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectati sau au fost urmariti ca agenti sovietici/rusi. Vasile Ionel era in grupul “Corbii” (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmarit de UM 0110 biroul Constanta, Adrian Isac a fost in atentia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmarit de UM 0110 biroul Brasov, Mihai Caraman era in atentia UM 0195, iar Petre Roman era in atentia 0544 (din cadrul DIE).
Mai trebuie adaugat ca Silviu Predoiu a fost numit in 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, in postul de de director al Directiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul ca Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).
12. Dupa 20 de ani, tot omul Moscovei e la conducerea Romaniei
Traian Basescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Nu cumva l-a racolat si instruit pe Traian Basescu in directia servirii intereselor ruse? Iata legatura lui Traian Basescu cu FSB, serviciul rus de informatii. De aici incolo, vedeti ca actiunile si declaratiile lui Traian Basescu au servit direct sau indirect interesele Rusiei. Pana la reinceperea din plin a activitatii UM 0110, cu tinta pe Rusia, nu se va face curatenie in tara asta. Lucru care se poate face, daca cu sprijinul CIA si MI6.
13. (Numar cu ghinion) Felicitari romani! Ati pus presedinte un agent rus.
Sper ca v-a placut povestea. Dupa cum am spus la inceput, e doar o poveste de adormit copii. Culeasa asa, de pe net, de ici de colo.
Noapte buna, copii!

Consecinţele anexării Basarabiei

Consecinţele anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812-2012). 2

Autor: lect. univ. dr. Pavel Moraru
Anume, din cauza Basarabiei relaţiile diplomatice sovieto-române au fost întrerupte între anii 1918-1934. O altă cauză a fost refuzul Rusiei de a retroceda „tezaurul românesc”, trimis în decembrie 1916 spre păstrare în Rusia. Aici trebuie să subliniem că „problema tezaurului” este în strânsă legătură cu „problema Basarabiei”: sovieticii au refuzat să-l restituie, considerându-l o compensaţie parţială pentru „anexarea” Basarabiei de către România.
Uniunea Sovietică a încercat pe toate căile – diplomatice (Conferinţa de la Viena, 28 martie-2 aprilie 1924) şi subversive („răscoala” de la Tatar Bunar, 13-18 septembrie 1924) – să recupereze Basarabia. Mijloacele acţiunii subversive erau spionajul, terorismul, propaganda, executate atât de serviciile speciale sovietice cât şi de agentura comunistă din România. S-au executat mii de acţiuni, inclusiv atentate. Este necesar să subliniem că tentative pentru recuperarea Basarabiei au întreprins nu doar ruşii bolşevici dar şi ruşii albgardişti-monarhişti (vezi cazul „răscoalei” de la Hotin, ianuarie 1919).[1]
Un produs al „problemei Basarabiei” este şi actuala „problemă transnistreană”. La 12 octombrie 1924, în urma acţiunilor eşuate de reocupare a Basarabiei, conducerea U.R.S.S. a decis crearea în stânga Nistrului a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta. Rolul nou-createi entităţi era de a facilita propagarea ideii comuniste în Basarabia, în România şi în restul Europei. De asemenea, denumirea de „moldovenească” avea menirea să creeze un pol, care să atragă nu doar Basarabia ci şi restul teritoriilor moldoveneşti (având în vedere că, în decembrie 1923, Partidul Comunist din România a primit „sarcină imediată […] de a lupta pentru autodeterminare, până la despărţirea unor provincii din România”[2]).
După 22 de ani de viaţă în cadrul României Mari soarta Basarabiei a fost decisă de Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939). Documentul a fost pus în aplicare punct cu punct, începând cu 1 septembrie 1939 (declanşându-se cel de-al Doilea Război Mondial), şi a vizat soarta Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României.
U.R.S.S. a abordat categoric „problema Basarabiei” imediat după capitularea surprinzătoare a Franţei (25 iunie 1940). La 26 iunie 1940 i-a înaintat guvernului de la Bucureşti o „notă ultimativă” în care se spunea că „În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei – Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.
Din această „notă” putem să conchidem că „problema nordului Bucovinei” derivă din „problema Basarabiei”, având în vedere că sovieticii solicitau să li se cedeze şi nordul Bucovinei, care „ar putea reprezenta, de fapt, numai într-o măsură neînsemnată un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi cauzate U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.[3] La 28 iunie 1940 a urmat cel de-al doilea ultimatum sovietic, care nu era decât un plan de retragerea a autorităţilor româneşti şi introducerea celei sovietice în teritoriile Basarabiei şi a nordului Bucovinei.[4]
Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice, dar şi de absurdele „reforme” de tip sovietic. Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială. Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române – primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori – şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor – preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940 conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.[5]
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea” (sic!), potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale), Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.[6] Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei (precum şi a R.S.S. Lituaniene, şi a nordului Bucovinei în cadrul R.S.S. Ucrainene) în componenţa U.R.S.S.[7]
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele. Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M. din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei. În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită „regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii kmşi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.[8]
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud – cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, – cu România.[9]
În luna iunie 1941, la aproape un an de la ocuparea din iunie 1940, a avut loc prima operaţiune de deportare a basarabenilor şi bucovinenilor în Siberia şi Kazahstan: în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (orele 02.30), cu doar nouă zile înaintea declanşării Războiului sovieto-german (22 iunie 1941), au fost deportate în regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi Komi, – potrivit datelor din 14 iunie 1941 ale N.K.V.D.-ului – 29.839 de persoane din „R.S.S. Moldovenească şi regiunile Cernăuţi şi Ismail ale R.S.S. Ucraineşti”[10] (din care 22.648 de oameni erau din R.S.S. Moldovenească).[11]
În data de 22 iunie 1941, România atacă, alături de Germania, Uniunea Sovietică, având drept obiectiv eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. Acest lucru reuşeşte până în 26 iulie 1941.
Însă, după trei ani de administraţie românească a acestor teritorii, din cauza înfrângerilor militare suferite de România (şi aliatul ei principal, Germania), în anul 1944 nordul Bucovinei şi Basarabia au fost reanexate de către U.R.S.S. A fost restabilită R.S.S. Moldovenească şi a fost reluat procesul de rusificare, reprimare, deportare, colonizare şi comunizare.
În anul 1949, la 6 iulie a fost executată o nouă operaţiune (sub numele de cod „Iug” – „Sud”) de deportare în Siberia, a persoanelor considerate periculoase pentru regim – în total 35.050 de persoane (9.745 de bărbaţi, 13.924 de femei şi 11.381 de copii).[12]
O acţiune similară de deportare (operaţiunea „Sever” – din limba rusă „Nord”) a avut loc în data de 1 aprilie 1951, când au fost deportaţi din teritoriul R.S.S.M. în Siberia, „participanţii activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiile lor” – în total 2.617 de persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii).[13]
În timp de 11 ani (1940-1951), din R.S.S. Moldovenească s-au efectuat trei deportări pe scară largă şi zeci de arestări şi deportări locale. Astfel, la începutul anilor `50, în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. se aflau peste 60.000 de deportaţi din R.S.S. Moldovenească.[14]
După proclamarea independenţei Republicii Moldova (27 august 1991), „problema Basarabiei” a rămas valabilă, fiind o luptă a adevărului istoric cu aspiraţiile imperialiste ruseşti. Promovarea adevărului istoric este considerat un soi de naţionalism şi chiar expansionism.
Pentru a-şi menţine intact controlul asupra acestui teritoriu, Federaţia Rusă a reactivat „arma transnistreană”, care şi-a îndeplinit misiunea în perioada interbelică şi continuă să şi-o îndeplinească şi în prezent.
Relaţiile ruso-române continuă să fie deteriorate, ca şi în perioada interbelică, iar problema principală este aceiaşi – Basarabia/Republica Moldova.
Într-un studiu, despre viziunile Federaţiei Ruse faţă de România, am arătat pe larg cauzele degradării relaţiilor româno-ruse subliniind faptul că, în ultimul timp, se atestă o campanie înverşunată a Federaţiei Ruse împotriva Chişinăului şi a Bucureştiului.[15] În acest context, ultima acţiune este numirea la 21 martie 2012 a vicepremierului pentru coordonarea industriei militare Dmitri Rogozin în calitatea de „reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria”.[16] Nu a fost o numire întâmplătoare, având în vedere că Rogozin a fost ambasador al Rusiei pe lângă N.A.T.O. şi a venit cu declaraţii extrem de dure la adresa României şi a S.U.A. legate de amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. Potrivit analiştilor politici, Rogozin a fost numit în această funcţie, în vederea pregătirii terenului pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia. Interesant este că preşedintele rus Dmitrii Medvedev l-a numit pe Rogozin şi în funcţia de copreşedinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare Economică moldo-rusă.[17]
Aşadar, consecinţele anexării Basarabiei de acum 200 de ani în urmă sunt multiple, complexe şi cu un impact de lungă durată. Sunt două secole în care anexarea Basarabiei a menţinut tensionate relaţiilor ruso-române (într-o măsură mai mare sau mai mică chiar şi în perioada comunistă) şi a generat alte grave probleme (şi ele, cu consecinţe importante), cum ar fi „problema transnistreană”, „problema teritoriilor şi a minorităţii româneşti” din Ucraina, „problema tezaurului românesc” evacuat în Rusia.


[1] Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991), p.
[2] Vladimir Alexe, România secretă. Ed. „Elit”, 2004, pp. 24-25.
[3] Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940. Ed. „Ago – Dacia”, Chişinău, 1993, p. 29.
[4] Ibidem, pp. 44-45.
[5] Anatol Petrencu, Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Ed. „Lyceum”, Chişinău, 1997p. 68.
[6] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941),în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999p. 29.
[8] http://hronos.km.ru/sobyt/1940prut.html; Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, pp. 32-33. Problema retrocedării acestor teritorii R.S.S. Moldoveneşti, s-a pus în nenumărate rânduri de către locuitorii şi autorităţile R.S.S. Moldoveneşti în faţa organelor de partid şi de stat ale U.R.S.S., însă demersurile nu s-au soldat cu nici un rezultat.
[9] Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), pp. 32-33.
[10] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг. Изд. „Терра-Terra”. Москва, 1994, p. 165.
[11] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941), p. 31.
[12] В. И. Царанов, Операция «Юг». (О судьбе зажиточного крестьянства Молдавии). Кишинёв, 1998, pp. 46-47, 62.
[13] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг., pp. 634-635; Idem, Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40-50 гг. Изд. „Моментул”, Кишинэу, pp. 360-362.
[14] Elena Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia. 1944-1950. Întreprinderea editorial-poligrafică „Ştiinţa”, Chişinău, 1997, pp. 43-44.
[16] Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью», http://kremlin.ru/acts/1482
[17] Misiunea lui Rogozin: să pregătească terenul pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusiahttp://www.adevarul.ro/international/rusia/Misiunea_lui_Rogozin-_sa_pregateasca_terenul_pentru_recunoasterea_Transnistriei_de_catre_Rusia_0_669533286.htm