Revoluţia din 1989, contestată de un ofiţer superior (2)

http://www.cotidianul.ro/memoriul-colonelului-r-ion-nicolescu-catre-traian-basescu-204733/

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu către Traian Băsescu

Acasă » Actualitate

M-am dus în data de 14 decembrie '89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie '89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l astept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului si mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie '89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăti pentru tară pregătirea unitătii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare". Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma să se întîmple" cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin.

Pe 15 decembrie '89 m-a sunat si mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie '89. Pe 16 decembrie '89 mă sună iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva si că va veni pe 17 decembrie '89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie '89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în tară! Ce ti-am spus eu? Fii pregătit, atent, si asteaptă!" Atunci am înteles cam tot. Am început să mă gîndesc. Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate.Mă întrebam: ce să astept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o miscare fără aprobarea sefilor mei? Asa
gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie si 21 decembrie '89 au urmat evenimentele cunoscute de toată lumea. Nu m-a mai căutat la telefon pînă în data de 21 decembrie '89. După cum se stie, pe 17 decembrie '89 unitătile Armatei Române primiseră indicativul de luptă si se găseau cu efectivele complete în cazărmi, gata de luptă. Pe 21 decembrie '89, Sergiu Nicolaescu mă sună si-mi spune că vrea să vină la mine, să vorbim si să ,,tragă cîteva gloante" în poligon. Politicos, i-am răspuns că nu pot executa nici un fel de trageri, deoarece unitatea se găseste în ,alarmă de luptă. A replicat, nemultumit: ,,Stiu, stiu, voi veni pînă la tine". Am uitat să mentionez că, înainte, cu aproximatie în jurul datelor de 1-4 decembrie '89, mi-a trimis printr-un anume domn Marian Găman (care acum este seful lui de cabinet la Senat), să-i reglez o puscă cu amortizor cu lunetă, o armă ultramodernă, un ,,Browning". I-am reglat-o si dl. Marian Găman a venit si a luat-o în cursul datelor de 10-11 decembrie '89. Am fost uimit de performantele acelei arme. Avea un încărcător cu capacitatea de 16 cartuse, calibru 5,6 mm, semiautomată. Armă de profesionisti. În data de 21 decembrie '89 am fost anuntat de la punctul de control al unitătii, în jurul orelor 11,00, că la poartă mă caută dl. Nicolaescu, însotit de un domn. Am ordonat să fie condus la mine. A fost condus si a intrat în biroul meu însotit de dl. Vladimir Găitan.

În biroul meu, în acel moment, se găseau: actualii (ca grade) locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul doctor Ion Cordos, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am rugat să iasă, pentru a rămîne singur cu cei doi. Amîndoi erau îmbrăcati în niste combinezoane negre, deosebite, gen trupe speciale. Sergiu Nicolaescu m-a întrebat dacă putem trage cîteva focuri în poligonul redus al unitătii. I-am răspuns că nu se poate, pentru că, în situatii deosebite, avem consemne bine stabilite. S-a cam supărat. Apoi, pe un ton foarte grav, mi-a spus: ,,Te-am anuntat că va urma «ceva». Am mare încredere în dumneata. O să am grijă de cariera ta. Uite ce este, am nevoie de niste grenade. Nu-ti pot spune pentru ce, dar le voi folosi pentru binele tării". Pentru mine, solicitarea lui era o încălcare gravă a principiilor mele de militar. Am rămas surprins si m-am arătat contrariat. A simtit. ,,Le voi folosi pentru popor, ai încredere în mine", a mai adăugat. Am sovăit. Îl respectam mult ca om si parcă un ,,impuls", ceva din mine, m-a făcut să fiu binevoitor. Simtisem acel ,,ceva". Toti doream căderea dictatorului. L-am întrebat: ,,Ce fel de grenade, ofensive, defensive, de cîte aveti nevoie?" ,,O ladă, două", mi-a răspuns. ,,Ofensive, să nu facă schije multe", a completat. Îmi educasem în asa fel subordonatii, aveau atîta încredere în mine, încît nu comentau, nici în gînd, vreun ordin pe care îl primeau. Aveau mare încredere în comandantul lor. L-am chemat la mine pe plutonierul Alexandru Grama , seful depozitului armament si munitie, si i-am spus de fată cu cei doi: ,,Sandule, îmi trebuie 12 grenade ofensive. Vreau să sperii fazanii în poligon. Ne întîlnim la postul 3, să nu mai vadă nimeni, tinînd cont de situatia în care ne găsim". Locul era în afara incintei unitătii. A răspuns scurt: ,,Am înteles". După 30 de minute, ne-am întîlnit cu el la postul 3. Venise cu grenadele si cu masina lui personală. Am luat grenadele, le-am pus în masina lui Vladimir Găitan, au plecat, iar eu m-am întors în birou. Parcă simteam teamă pentru ce făcusem. La plecare, mi-a spus: ,,Multumesc, nu m-am înselat cu privire la dumneata. Stai în asteptare. Tara nu va uita". Am rămas contrariat. Erau cuvinte mari: datorie sacră, tară. Dar stiam că ,,ceva" se va întîmpla. Mă avertizase: ,,Vei avea un rol important", mi-a spus. Păcat că atunci nu stiam în ce scenariu. M-au apucat frămîntările. Eram un militar disciplinat, stiam că gresisem grav. Mă simteam vinovat. Întotdeauna, însă, m-a atras ,,aventura". Si o simteam. Nu stiam cum va fi. Pînă pe 22 decembrie, la ora 9,30, împreună cu un grup de cadre din conducerea unitătii, am mai pus lucrurile la punct, am urmărit stirile la televizor, eram tensionati cu totii de ce momente trăiam. Am mai controlat o dată coloana si efectivele scoase în curte din data de 17 decembrie '89. Asteptam. Pe 22 decembrie, la ora 10,00, am fost anuntat de la punctul de control: erau două Dacii de Militie, al căror sef era căpitanul Mihai Stancu, seful Circulatiei pe judetul Prahova. Acum este adjunctul sefului Politiei Rutiere române. Am permis accesul masinilor în cazarmă, căpitanul Stancu fiindu-mi bun prieten. Pe un ton glumet mi-a spus: ,,Hai, nu esti gata?" ,,Unde?", l-am întrebat. ,,Unde? Am ordin de la primul-secretar Frătilă să te conduc în oras si să spargi demonstrantii din Ploiesti", a continuat. I-am răspuns: ,,Misule, eu nu merg nicăieri. E vremea să gîndim încet. Eu am sefi în Bucuresti. Hai să bem ceva. Ai încredere în mine". A spus agitat: ,,Dar a ordonat primul-secretar. ăstia ne execută în situatia asta". I-am repetat: ,,Ai încredere în mine, o să fie bine". De atunci, de cîte ori ne-am întîlnit, mi-a multumit de fiecare dată că datorită mie nu a fost părtas la o reprimare de demonstranti. Nu după mult timp, pe la 10,20-10,30 a sunat telefonul. Era primul-secretar, care, conform legilor de atunci, era comandantul fortelor întrunite ale judetului în acea situatie. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiesti. ,,Unde?", am întrebat, ,,eu n-am primit nici un ordin". ,,Atunci îti ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mănîncă plutonul de executie", a urlat, practic, la mine. Am martori pe cei aflati în biroul meu (i-am enumerat mai sus) si aproximativ 500 de cadre adunate sub fereastra biroului meu, pentru comunicări de ordine, că i-am răspuns primului-secretar: ,,Vrei să ies? Bine, am să ies, mă desfăsor la nord si vă ar si vă însămîntez pînă la sud, tiganul dracului!", si i-am închis telefonul. Situatia se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozitiile necesare apărării orasului Ploiesti si pentru înlăturarea de la Putere a conducerii de atunci a judetului.

Am fost sunat apoi de fostul sef al Inspectoratului de Militie, colonelul Pescaru, care m-a amenintat iar. Ultimul care m-a sunat a fost fostul comandant al garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: ,,Căpitane, vei da socoteală în fata partidului". I-am închis telefonul. Ulterior, acest general a ajuns, pentru merite deosebite, senator PDSR. Mă pot lăuda că, instinctiv, am evitat o a doua Timisoara . Stiam cît de răi sînt ploiestenii. Dar mai era si altceva: stiam ce va urma. Nu am iesit din cazarmă. Nu am mai răspuns la telefonul cu număr de oras. Nu după multă vreme s-a dat la televizor stirea că ministrul Apărării ,,trădătorul Milea" s-a sinucis. Atunci am pus lucrurile iar cap la cap. Domnul Nicolaescu îmi spusese: ,,Vezi că va urma ceva". Am afirmat în fata celor prezenti: ,,Ceausescu si-a jucat ultima carte, fiti atenti în continuare!" În birou la mine erau: locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Gheorghe Arici, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul dr. Ion Cordos, colonelul Mihai Stancu, sergentul-major Mihai Olteanu, sergentul Drăghici Gheorghe. Are loc apoi încercarea de discurs a dictatorului Ceausescu, se aud tipete, zgomote, explozii, dictatorul fuge. Am aflat ulterior de la dl. Nicolaescu că zgomotele de explozii erau de la grenadele pe care i le-am dat eu si pe care ,,oamenii lui" le-au folosit împreună cu toată gama cunoscută pentru a crea panică, actiune care să ducă la fuga dictatorului. La aproximativ 20 de minute de la fuga dictatorului, la televizor a apărut Mircea Dinescu cu un grup de revolutionari, care după ce a anuntat ,,că tara e liberă de comunism" a lansat apelul: ,,Căpitanul Nicolescu de la Ploiesti să vină urgent pentru apărarea Televiziunii!" - apel repetat după alte 10 minute. A fost văzut si auzit de o tară întreagă. M-am prăbusit pe un fotoliu. Am înteles ce sarcină apăsa pe umerii mei. Toti ochii subordonatilor mei erau pe comandant. ,,Ce va face?" - se întrebau. Nu puteam pune în miscare o fortă considerabilă, de capul meu, la apelul unor ,,revolutionari". Am telefonat la sefii mei. Nu aveau nici un ordin în acest sens. M-am gîndit, din nou, la cele discutate cu dl. Nicolaescu cu aproximativ 2 luni înainte. Îmi aminteam întrebarea: ,,În cît timp poti ajunge în Capitală si cu ce forte, dacă este nevoie?" Întelesesem clar: ,,nevoia" apăruse. Nu aveam atunci notiunea de Revolutie. Fusesem chemat în Capitală. Am dat dispozitiunile premergătoare necesare efectuării unui mars cu o coloană de luptă mixtă în Capitală. La aproximativ 20 de minute, la televizor apare Sergiu Nicolaescu, care repetă apelul: ,,Comandantul unitătii de blindate, de la Ploiesti, să vină urgent în Capitală. Militarii lui să poarte banderole Tricolore pe mîna dreaptă". Nu am dat nici un ordin în acest sens. După aproximativ 30 de minute de la al doilea apel am fost sunat de diversi civili pe telefonul cu număr de oras, care îmi spuneau foarte indignati: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia".

Deja din tovarăs ajunsesem domn. Erau pasi importanti pe drumul democratiei. De unde stiau niste civili numărul de telefon al unui comandant din Ploiesti? Am vorbit iar cu sefii mei din Ploiesti si Bucuresti. Nici un ordin. Ceva îmi spunea să plec, militarul din mine, nu. Au început să apară stiri care de care mai alarmante (mai tîrziu am văzut cum ,,se fabricau") stiri cu teroristi si cu ce măcel se întîmplă în Capitală etc. Putin mai tîrziu, mă sună dl. Sergiu Nicolaescu, foarte panicat, nervos: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia. N-ai înteles nimic din ce ti-am spus ieri?" (pe 21 decembrie). ,,Dacă plecai cînd te-am chemat, te numeam ministrul Apărării!". ,,Vei primi ordin, am luat aprobare", mi-a mai spus. Mai tîrziu, m-am întrebat: de unde avea un regizor, fie el chiar Sergiu Nicolaescu, puterea atît de mare de a pune un căpitan, comandant de regiment, ministrul Apărării?! Nu glumea. Mi-a repetat de multe ori acest lucru atunci, dar si după 2-3-4 ani.Tot mai tîrziu, am înteles cum ar fi avut această putere. Dacă dl. căpitan Lupoi, care a avut un rol minor fată de mine, a ajuns ce-a ajuns, eu ajungeam, pur si simplu, ministru. Cum veti vedea ulterior, as fi candidat pe post cu generalul Militaru. De unde avea aprobarea să pună în miscare o fortă militară de la Ploiesti? Nu forta conta, ci eu, pe care dl. Sergiu îl considera omul lui, un executant docil. S-a convins că s-a înselat, mai tîrziu. Eu poate atunci am pierdut. Apoi am înteles că, de fapt, eu am cîstigat. Nu mă simt direct părtas la nimic. Nu erau destule unităti în Bucuresti care să fie chemate pentru apărarea Televiziunii? Spre seara zilei de 22 decembrie '89 primesc ordin de la comandantul meu direct, pe atunci colonelul Tiberiu Costache, comandantul Diviziei 57 blindate: ,,Am primit ordine superioare să pleci în Bucuresti cu jumătate din forte la Televiziune, jumătate la MApN. Sînt teroristi. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Tinem legătura". Ce legătură? Cu dumnealui am mai vorbit după aproximativ 10 zile, cînd a venit la Otopeni. De fapt, 10 zile nu am mai vorbit cu vreun comandant militar de-al meu. Am dat ordinele respective pentru mars, după toate canoanele regulamentelor militare: mars pe timp de noapte, coloană mixtă, inamic necunoscut. Situatie complexă.

În primul rînd, gravă era lipsa de date, de informatii. Aveam o coloană lungă de 10 km, transportoare, tancuri, masini speciale, tunuri, cercetasi, camioane, 1.400 de militari în termen, 214 cadre. O fortă impresionantă pentru orice formă de luptă, darmite pentru ce urma, lupta în localitate! Era vorba pentru prima dată de luptă adevărată si de vietile oamenilor mei. Mi-am luat toate măsurile. Pînă să plec, iar mă sună dl. Nicolaescu, extrem de agitat: ,,Ce mai astepti? Pierdem Revolutia. Te astept la Săftica". I-am răspuns, supărat pe tonul de comandă cu care îmi vorbea. ,,D-le Sergiu, eu comand o unitate de luptă, nu filmez". Iar mi-a spus: ,,Păcat, erai ministru". Am început deplasarea către Capitală. În dreptul postului de Militie Săftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetasii maiorului Buinceanu m-au anuntat: ,,Tovarăse comandant, niste militieni vor să vă vorbească". M-am deplasat către capul coloanei. Acolo, lîngă TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrăcate civil, înconjurat de militarii cercetasi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin să vă transmit un biletel cu un ordin transmis telefonic". Pe biletel scria: ,,Vă prezentati la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (CAT)" Am început deplasarea. După 30 de minute, cercetasii m-au anuntat că s-au întîlnit cu dl. Sergiu Nicolaescu. Asa cum îmi spusese la telefon, mă astepta. M-am deplasat din nou către capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anuntat că pe drum s-a tras asupra lui, că i-a fost lovită masina si că are motorul avariat. Se trăsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o masină personală, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de fată cu ofiterii cercetasi, maiorul Buzea si locotenentul Buinceanu Marian, pentru a 3-a oară: ,,N-ai venit cînd te-am chemat. Ti-ai ratat cariera. Te făceam ministrul Apărării. De acum, executi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens". I-am răspuns: ,,D-le Sergiu, eu abia sînt căpitan, mai am mult pînă la ministru, iar de executat, execut după ce mă consult cu sefii mei". ,,Nu întelegi, domnule, că este Revolutie, că pierdem Revolutia dacă nu ne grăbim? Voi, militarii, sînteti toti rigizi - a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate fortele, la Televiziune". A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna asa: ,,Cu toate fortele la Televiziune, cu dl. Nicolaescu!" Am înteles că aprobarea era dată de generalul Victor Stănculescu.

Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a părut bizar, total nemilităresc pentru o actiune de luptă. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranta oamenilor mei. Fără munitie suficientă nu ai cum să lupti. Ordinul specifica să plecăm la luptă cu ,,o unitate de foc, gură de foc". Asta, de exemplu, înseamnă ca un pistolar să aibă asupra lui 300 de cartuse. Foarte putin. Mai tîrziu, am înteles că prin acest ordin se ,,urmărea" ca militarii români să nu aibă fortă de ripostă în fata asa-zisilor ,,teroristi". Să rămînă, în 15 minute, fără munitie. Dacă se urmărea ca Armata să asigure victoria Revolutiei, s-ar fi ordonat cît mai multă munitie. ,,Altii" asigurau victoria Revolutiei. Armata era chemată să facă fată la diferite diversiuni, ca să se poată afirma că, printre altii, si Armata a tras în demonstranti. Încălcînd ordinul (ca si la prima ,,Mineriadă", voi exemplifica) am dat ordin să se ia o cantitate imensă de munitie si toată hrana în curs de preparare si hrana rece din tot depozitul unitătii. Munitie si hrană, care mi-au prins foarte bine în următoarele 10 zile, cînd, efectiv, am actionat singur. Cînd mai aveam vreo 2 km pînă la Piata Scînteii, m-am urcat cu dl. Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cască si un pistol mitralieră. I-am satisfăcut ,,pofta" de a arăta ca un războinic adevărat. Desi se trăgea în populatie, în Bucuresti, desi erau ,,teroristi", pentru protectia lui si pentru a fi cît mai putin vizibil si mascat în întunericul noptii - totusi s-a îmbrăcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albă si un fular mare si alb, de mătase, la gît, desi afară nu era frig. Ca si cum le-ar fi spus la teroristi: ,,Eu sînt, cel în alb, trageti! (dar nu în mine!)". La intrarea în Piata Scînteii am întîlnit prima baricadă. Revolutionari, masini, rabe, eram surprins. Cu basculante în fata tancurilor mele. El fiind recunoscut de revolutionari, ni s-a facilitat deplasarea, fără probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadă: ,,Sînt cu căpitanul Nicolescu, cel de la Ploiesti, cel chemat de noi". Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu cameră de filmat. Eu înteleg bine franceza. L-am auzit clar: ,,Stăpînim situatia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternică". Tot cu niste francezi a venit la Otopeni, pentru a le ,,prezenta" unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie '89 în Capitală. Că a contribuit personal, decisiv, la victoria Revolutiei în Capitală.

Ulterior, într-un interviu, ,,Dl. Sergiu Nicolaescu dialoghează", afirma că ,,venirea blindatelor de la Ploiesti «aduse» de el a salvat Televiziunea si a contribuit decisiv la victoria Revolutiei în Capitală". De asemenea, mai afirmă că a luat legătura cu unitătile militare de la Podul Otopeni, Castelul "Elena Lupescu" pentru a asigura trecerea podului de către unitatea de sub comanda mea si continuarea deplasării în Capitală, de urgentă. Am sărit peste episodul ,,Podul Otopeni" pînă la oprirea de la Piata Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legătura cu unitătile militare de la pod (unităti de apărare antiaeriană). Atît de bine a luat legătura, a asigurat intrarea în ordine în asa fel, încît la Otopeni au rămas 5-6 morti si 2 răniti. Morti despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic. Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru două scopuri pur militare. Dl. Nicolaescu nu a fost de acord să mă opresc si mă grăbea spre Capitală. L-am rugat să mă lase să-mi comand unitatea. Am ordonat să se execute cercetarea de geniu a podului (ca să nu fie minat) si să dau misiunile de luptă în Capitală, respectiv la Televiziune. Cînd comandantii de subunităti se adunau către capul coloanei din stînga, din incinta unitătii militare de la pod, cu care vorbise dl. Nicolaescu, si din spatiul liber între unitatea de la Castelul "Elena Lupescu" si blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bătaie terestră. De asemenea, s-a tras si cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloante. Atunci, practic, i-am salvat viata d-lui Nicolaescu, împingîndu-l după un TAB. Eu, din reculul împingerii, am căzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trăgea foarte puternic, 4 masini Dacia coborau de pe pod si se deplasau către Ploiesti. Au intrat în acel foc ucigător. Am văzut scene de cosmar, de la 3-4 metri. Masinile lovite de sute de gloante s-au oprit instantaneu. Trupurile din masini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele si usoare de pe masinile de luptă ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în directia de unde se trăgea către noi. Forta si densitatea extraordinară a focului nostru au făcut liniste în două minute de la declansare. Sergiu Nicolaescu striga: ,,Dă comanda să plecăm, am întîrziat destul!" ,,Stati să vedem ce este cu cei din masini! Sînt multi morti, răniti", i-am replicat. ,,Lasă, domnule, mortii, pierdem Revolutia, sîntem asteptati!" Nu l-am ascultat. Am lăsat mortii si rănitii în seama a 3 militieni apăruti acolo.

Atunci au fost răniti căpitanul Adrian Stănescu si încă un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte multi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe , colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, căpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drăghici s.a. Mai mentionez că a fost o greseală intentionată, chemarea unei asemenea forte ca a mea în Capitală, mă refer la compunerea coloanei si la genul de luptă care urma să se ducă. Luptă de stradă. A fost chemată pentru ,,lauda" domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimă si diversiune. ,,Strategii Revolutiei" au stiut ce fac. Trebuia să mi se spună atît: ,,Trăgători izolati" - nu teroristi - trag în populatie si, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, ,,curătam" fiecare stradă si bloc, de la Băneasa si pînă la Televiziune si din alte locuri ,,fierbinti". Ce să fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Să dărîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gîndită. O regie perfectă. Diversiune si haos. Doar aveau pe cineva expert în regie... Relatez în continuare, subliniind ideile care atestă regia acelei ,,Revolutii", mai clar spus ,,lovitură de stat", cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata si alte forte. Oameni care si-au pătat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viata a făcut să lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite ,,speciale". Întîmplător, mi-am aruncat o privire si pe celebrul dosar de urmărire informativă cu numele de cod ,,Corbii". Cine credeti că apărea în dosar alături de generalii Serb, Militaru, Vasile Ionel, Keller Paul? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu si altii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, sef de Stat Major la USLA în '89, în fata MApN si împuscat? Pentru că, printre altele, a instrumentat "Dosarul Corbii". ,,Corbul" (generalul Militaru) si altii nu l-au iertat. Păcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Si-a slujit tara cu credintă. Oare asta să fie soarta militarilor patrioti? Unii împuscati, altii aruncati în închisori? Iar comandanti care au tras la Timisoara, unii, iar altii, care au călcat în zilele de 21-22 decembrie '89 demonstrantii cu TAB-urile, acum sînt generali cu 3 si 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat să se încercuiască Televiziunea cu personal si blindate pe aliniamentul străzilor Dorobanti, Zambaccian, Pangrati. Afară, la interval de 2-3 minute, se auzeau împuscături izolate, seci, si lîngă noi mai cădeau cîte un civil, cîte un militar.

La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie '89 am avut primul soldat împuscat mortal si alti 4 militari grav răniti. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre răniti era soldatul Stefan Gunie, lovit de 4 gloante. Speriat că nu sînt si eu ,,mascat" în alb, noaptea, ca dl. Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui si am putut fuma linistit. Eram, lîngă dumnealui, în deplină sigurantă. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am văzut la sold un pistol Magnum 44 (mă pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toată frumusetea. La un moment dat mi-a spus: ,,Mergem la etajul XI, la guvern, la ordine". Am întrebat contrariat: ,,Care guvern?" ,,Vei vedea" - mi-a răspuns, si a mormăit ceva de conducători. Am plecat, pentru protectie, cu 2 militari: sergentul Gheorghe Drăghici si soldatul Stefan Istrate. Eram convins că ,,teroristii" trag intens asupra ,,revolutionarilor", care de ore întregi dirijau si transmiteau Revolutia în direct. Credeam că în sediul Televiziunii vom umbla tîrîs. Dar mă înselasem. Am urcat pe jos 11 etaje. În Televiziune era o liniste si o organizare desăvîrsite. Se vedea clar că fiecare stie ce face. Nici urmă de glont tras în Televiziune, asupra Televiziunii. Se trăgea, din ce în ce mai des, însă. Dar asupra oamenilor din stradă. Oameni dintre care au murit destui cu gîndul la libertate, la democratie, pentru Revolutie, pentru dreptate. Nu trăgeau "teroristii" lui Nicolae Ceusescu, cum se anunta intens. Ei l-au părăsit cu totii. Trăgeau ,,revolutionarii" lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si altii. Trăgeau pentru victoria Revolutiei, ca Nicolae Ceausescu să moară cît mai repede, pentru crearea de panică si necunoscut. Trăgeau în adevăratii revolutionari. Am ajuns la etajul XI al Televiziunii si am intrat într-o încăpere. Acolo se găseau: domnii Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu si alte 2-3 persoane. Era liniste si organizare perfectă. Multi intrau cu niste biletele în mînă, le arătau celor de la masă, apoi ieseau. La un moment dat, Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu i-au spus cuiva pe un ton foarte răstit: ,,Stai, domnule, nu dăm asta acum. Stirea asta. Nu le încăleca. O dai peste 20 de minute". După aceea, Sergiu Nicolaescu le-a spus: ,,Am venit cu comandantul de la Ploiesti. Stiti, cel de care v-am spus mai de mult. Ce facem?" Petre Roman a exclamat, ironic: ,,Hai, domnule comandant, te asteptăm de 6 ore. Cum slujesti Revolutia? Ai 5.000 de blindate si nu vrei să ne dai si nouă?" Mazilu mi-a făcut semn să înaintez în fata lui. Era în centrul mesei. Pe un ton amabil, îmi ordona, practic: ,,Domnule căpitan - plecasem tovarăse căpitan de la Ploiesti, acum eram domn la Bucuresti - dai o companie la Palat, o companie la Gară, o companie la MApN, o companie." L-am întrerupt: "Sînteti domnul Mazilu, nu? V-am văzut la televizor pînă să plec. Nu pot dispersa fortele cum vreti dvs. Regimentul este o celulă care luptă sub comanda mea, nu am legături radio viabile, care să-mi permită să comand unităti larg dispersate. Ordinul a fost să vin cu toate fortele, aici". M-a întrerupt, spunînd supărat: ,,Noi te-am chemat. Dumneata ce-ai înteles? Să comentezi? Sergiule, pe cine ai adus? Timpul trece". Atunci i-am răspuns: ,,Nu aveti nici dreptul si nici autoritatea să-mi comandati. Vă rog să-mi faceti legătura cu generalul Gusă". La telefon era ,,de serviciu" un căpitan, Paul Jerbas, fost coleg cu mine în Scoala Militară. El, am aflat ulterior, dezertase de la unitatea unde lucra (Spitalul Militar) si a venit pe post de ,,telefonist" al conducătorilor Revolutiei, la etajul XI al Televiziunii.

Pentru merite deosebite în munca de ,,telefonist", pentru că era părtas la ,,adevăr", mai tîrziu a fost numit în functia de secretar general al viitorului guvern din primul mandat FSN. Dl. Mazilu, încurcat în zelul lui de fermitate, mi-a spus: ,,Vorbeste cu ministrul Apărării, generalul Militaru". I-am răspuns că generalul Militaru este în rezervă si nu are nici un fel de competente în comanda Armatei. Atunci, foarte nervos, a strigat la mine: ,,Băi, căpitane, nu executi ordinul guvernului? Te arestez!" Eu am arătat de multe ori în cariera mea că sînt un militar nedus la biserică. Asa am procedat si atunci. Le-am ordonat celor 2 militari care erau cu mine să introducă gloante pe teavă, am scos pistolul si am spus: ,,Care guvern, bă? Eu nu stiu de nici un guvern. Pe cine arestezi, pe mine? Fă-mi urgent legătura cu generalul Gusă. Unde m-ati adus, d-le Sergiu? Să fiu arestat?" Sergiu Nicolaescu mi-a sugerat că este bine să execut ordinele d-lui Mazilu, ale guvernului. I-am răspuns că eu nu execut decît ordinul sefilor mei, dar întrucît nu am legătura cu ei, vreau să vorbesc cu generalul Gusă, cu el aveau legătura. Toti erau împietriti de atitudinea mea, dar mai mult de cele 2 pistoale mitralieră, atintite asupra lor. Paul Jerbas mi-a făcut legătura cu generalul Gusă, care m-a întrebat unde sînt si ce forte am cu mine, ordonîndu-mi să mă duc la Otopeni, pe aeroport, să pun ordine acolo, specificînd: ,,Vezi că aerogara este ocupată de teroristi, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ti spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forte acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru sigurantă, nimeni". L-am rugat să repete ordinul să-l audă si Paul Jerbas si să-l poată comunica ,,guvernului". M-a întrebat: ,,La care dracu' guvern esti? Eu sînt la dracu', la CC". Apoi am părăsit încăperea, amenintîndu-i cu armele pe cei amintiti mai sus. Toti mă priveau urît, dar la nici unul n-am simtit atîta ură în privire ca la Ion Iliescu. Sergiu Nicolaescu a venit după mine pînă jos, unde mi-a spus, nervos: ,,M-ai făcut de rîs! Ti-ai ratat cariera (chiar că după 8 ani am ratat-o, mi-au plătit cele de atunci). Nu pleca la Otopeni. Vei avea pierderi mari. Aici e «locul» important unde este guvernul. Rămîi aici. Voi aranja eu totul". ,,Vă rog să mă lăsati în pace. Plec la Otopeni, unde am primit ordin. M-ati încurcat destul pînă acum. Ce este cu acest guvern?" ,,Sînt noua Putere, mi-a răspuns. Dă-mi un TAB să mă ducă pînă acasă". ,,Nu vă mai dau nimic. Plec la Otopeni". Si am plecat. Am dat ordinele de deplasare necesare. Relatez, în continuare, punctînd faptele si situatiile din care a reiesit că cei care trăgeau erau chiar oamenii celor din acel ,,guvern" de la TVR. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni, chiar în sediul Flotilei 50 Specială, la comanda căruia erau coloneii Tenie si Tudose. Aici am fost, pînă pe 9 februarie '90 comandantul Fortelor de Sud ale Aeroportului Otopeni. Am avut în subordine: fortele mele, Flotila 50 Specială, Regimentul 10 Aviatie-Transport, un batalion de tancuri din R.2.Mc. si un batalion de parasutisti de la Buzău - Bobocu. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni pe 23 decembrie '89, la orele 11,00.

Am organizat o apărare circulară, pe 3 cercuri concentrice. Aici, ,,teroristii" n-au putut intra. Dar în perioada 23 decembrie 1989-1 ianuarie 1990 ne-au hărtuit cu focuri de arme automate zi de zi, dar mai ales noaptea. Simtind pe pielea lor riposta de foc a regimentului de sub comanda mea si a fortelor din subordine s-au linistit. Aflînd apoi ,,cine sînt", i-am lăsat să-si care mortii, au cărat vreo 15, si am tras fără somatie, fără milă. Veneau cu masini Dacii si trăgeau din mers, apoi fugeau cînd cercetasii mei i-au urmărit cu blindatele speciale. În final, văzînd ce pătesc, încercînd să creeze diversiuni pe Aeroportul Otopeni, s-au lăsat păgubasi. În urma, să zic asa, a încăierărilor de foc avute cu ,,teroristii", într-o zi cercetasii mei au prins unul. Era pînă în 27 decembrie '89. L-au adus la mine. Martori sînt locotenent-colonelul Stefan Garadia, locotenent-colonelul Gheorghe Ariciu, căpitanul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, sergentul-major Mihail Olteanu, plutonierul adjutant Mihai Malanca, sergentul Gheorghe Drăghici. L-am interogat. Ne-a însirat povesti cu ,,ce stia" de mult: ,,arme de vînătoare", ,,Revolutie", ,,grupuri" de oameni de bine în slujba poporului etc. Făcea, practic, pe nebunul. L-am lovit dur si am ordonat să fie dus în arestul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, în jurul orelor 4,00 sergentul Drăghici m-a anuntat că a venit un caporal de schimb de la corpul de gardă, care i-a transmis că ,,teroristul" prins vrea să vorbească cu mine (a specificat, "cu cel care l-a lovit"). Plutonierul adjutant Mihai Malanca era lîngă mine. M-am deplasat la arestul Flotilei 50 Speciale. ,,Teroristul" era foarte agitat si nervos. A spus că vrea să vorbească numai cu mine, văzîndu-mă însotit de garda mea de corp, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am replicat că poate vorbi linistit, nu are de ce să se ferească. M-a ,,luat tare", spunîndu-mi: ,, O să ai mari necazuri! Vei da socoteală, eu sînt în slujba tării, a «oamenilor» care conduc acum această tară". Că o să mă recomande cui trebuie, dacă dau dovadă de întelegere si-i voi da drumul. ,, Cui?" - l-am întrebat. Nu părea prost deloc, cum a vrut să pară prima dată. Aveam în fată un om siret si abil, inteligent. ,,Sefilor mei", mi-a răspuns. În caz contrar, va avea el grijă să ,,mă aranjeze". Atunci, foarte enervat de tupeul lui, si că mă sculase la ora 4.00 noaptea, pentru a mă ameninta, l-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat teava pistolului în gură si i-am spus că dacă nu-mi dezvăluie cine îi conduce, îl împusc pe loc. Drept completare am armat pistolul. I-am mai spus că, dacă îmi mărturiseste, îi dau drumul. Si. i-am dat drumul. Am rămas perplex de ceea ce am auzit, efectiv m-am simtit amenintat, speriat. Am pus pe loc toate lucrurile cap la cap, începînd cu două luni în urmă. A afirmat că seful lui, al lor, un grup, era un inginer, nu-i mai retin numele, dar că au sefi mari - actualii conducători. A pronuntat numele lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu. Atît a spus, si a întrebat dacă mai vreau alte lămuriri. Devenise stăpîn pe el. Avea si de ce. M-am gîndit la ,,acel guvern", care mi-a spus că mă arestează. L-am întrebat de ce trage în oameni. A răspuns: ,,Tragem în cine trebuie, unde trebuie, ca să fugă sau ca să moară Ceausescu". Efectiv am înghetat.

Aveam de-a face cu oameni organizati, cu oameni din ,,guvern", care îmi puteau ,,schimba" soarta oricînd. Sergentul Drăghici a auzit tot. Le-am povestit tot si plutonierului adjutant Mihai Malanca si sergentului-major Mihail Olteanu. Malanca mi-a fost coleg de scoală. Le-am ordonat să nu spună nimănui, dacă tin la familiile lor. M-am gîndit, iar, la chemarea mea televizată: ,,În cît timp, în caz de nevoie, ajungi în Capitală?" Sergiu Nicolaescu. 12 grenade ofensive. Pusca cu lunetă si amortizor. Guvernul de la Televiziune. Teroristii si cine le erau sefi. Mă numeau ministrul Apărării. ,,El e comandantul de care v-am spus. L-am adus" - ,,Dacă îmi dai drumul, am eu grijă, vorbesc cu sefii mei". Am înteles în ce ,,joc" intrasem. Cărui ,,joc" îi fusesem instrument greu. Mă temeam pentru familia mea. Familie care acum suferă de foame. În perioada 28 decembrie - 30 decembrie '89 militarii cercetasi ai actualului maior Dan Jugănaru au executat foc, cu mitralierele de pe TAB-ul de cercetare, asupra unei cărute cu 3 indivizi în ea, care nu s-au supus somatiilor. Se îndrepta către pădurea situată la sud de localitatea Otopeni. Unul dintre ei a fost rănit, nu grav, în zona abdomenului, iar unul din cai a fost împuscat mortal. În cărută erau 2 lăzi cu munitie pentru pistol-mitralieră calibru 7,62 mm. I-am interogat la fel de ,,elegant", pe rînd, pe toti trei. Stiam acum cu cine am de-a face, ai cui oameni sînt. Eram curios ce-mi vor spune. Dacă voi afla aceleasi date, sau alte informatii. Doi n-au scos o vorbă, celui de-al treilea, celui rănit, i-am spus: ,,Dacă nu spui adevărul legat de ce te-am întrebat, te las într-un transportor si te tin acolo pînă se scurge tot sîngele din tine. Se merită?" Am si dat un ordin, în acest sens, plutonierului adjutant Niculae Hariga. În final, a spus: guvern, democratie, Mazilu, Gelu Voican, Iliescu si încă 3 persoane necunoscute. Cei de lîngă mine au înmărmurit. Maiorul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Niculae Hariga. Le-am spus că, dacă tin la familiile lor, să tacă. Si că eu stiam, de cînd am fost chemat prin apelul lansat de Televiziune, si să aibă încredere în mine, că totul va fi bine. De capturarea celor 3 au aflat si coloneii Tenie si Tudose, cei care comandau Flotila 50 Specială. Le-am comunicat că a fost vorba de o confuzie, că erau revolutionari. Le-am dat drumul. Mai exact, au fost însotiti de militari de la Flotila 50 Specială la Parchetul Militar Bucuresti. Am înteles, apoi, că nu au fost luati în evidentă si că li s-a dat drumul, din. lipsă de probe.

Întelesesem, încă o dată, foarte clar, cine erau teroristii. Nu am mai luat prizonieri. Am dat ordin tuturor unitătilor din esalonul 5 si patrulelor de cercetare mobilă în acest sens. Îmi era rusine. Mă simteam pătat de sînge, murdar, părtas la crimă. Pentru un militar, este un sentiment groaznic, înjositor. Ca o revoltă, am ordonat să se tragă fără somatie. Ce mi-a făcut Ion Iliescu? După ce l-am amenintat că, dacă nu mă reactivează, fac scandal, ,,va iesi scandal mare", m-a arestat. De teamă să nu spun cuiva ce am scris aici. Cum ar fi să apar lîngă dl. Cosmin Gusă si să sustin cu probe, date, martori, logică, afirmatiile dumnealui, că Iliescu este o persoană santajabilă, tinînd cont de cele întîmplate în decembrie '89? Ce-ar spune, cum ar reactiona, nu Poporul, ci numai urmasii mortilor ,,Revolutiei"? Ce-ar spune mutilatii si rănitii "Revolutiei"? Ca recompensă a serviciilor aduse, am fost arestat. Ceream prea mult. Pensia militară după 30 de ani de armată si 10 ani de comandant. Îmi dispăruse ,,cheful" de Revolutie. Trăiam drama celui ajuns complice la crimă fără voia lui, nevinovat. Multumesc lui Dumnezeu că nu am iesit din cazarmă pînă în 22 decembrie '89 si că militarii mei nu au tras decît în ,,teroristi", nu în oameni sau revolutionari nevinovati. De aceea am ordonat să se tragă puternic, fără milă. După cum am mai relatat ,,i-am lăsat" să-si care vreo 15 morti si răniti. Am auzit de la unul dintre ei: ,,ăsta care apără Aeroportul e nebun. Să fugim. Nu stie «chestia»". A fost ultima lui vorbă. Sînt un trăgător de elită, recunoscut, renumit. Tot din ,,indicatii" am rămas pe Aeroport, în misiune, în rezerva FSN-ului pînă pe 9 februarie 1990. Prima unitate chemată prin intermediul Televiziunii. Ultima retrasă în cazarmă. De ce? Mă considerau comandant în slujba lor. S-au convins că sînt profesionist. S-au ,,convins" si tărănistii, si liberalii pe timpul mineriadelor.

Am fost catalogat, dar, atentie! - ,,Comandant în anturajul lui Iliescu". Si, în 1997, m-au debarcat. A fost o lovitură usoară (?) Cei pe care i-am servit, în ianuarie 2003 m-au arestat. În slujba cui am fost eu? A Poporului, a Revolutiei? Nu, a criminalilor! Ce puteam să le spun eu mamelor soldatilor mei morti si răniti? Celor care au îndurat frig, foame, gloante. Că au fost unelte? Nu. Le-am spus că au fost eroi. Si, după cum s-au comportat, au fost adevărati eroi. Toti soldatii participanti la Revolutie au fost avansati la gradul de sergent. Atît am putut face pentru ei. Rănitii mei n-au primit nici o diplomă. Au primit altii. Au primit chiar si ,,teroristii". Multe onoruri si certificate. Eu am avut cel putin tăria să refuz, tot. Eram scîrbit. Militarii mei au fost eroi. Eu am fost unealta. Nu stiau, nu stiam că nu mai departe de 19 februarie 1990 uneltele bune, credincioase, vor fi din nou puse la lucru. De data aceasta de un guvern oficial, de o conducere care, atunci cînd era la strîmtoare, spunea: ,,Să vină comandantul de la Ploiesti cu trupele". Si asa multi în Ploiesti îmi spuneau în spate ,,Nea Nelu Cotrocelu". De ce mă chemau pe mine la orice eveniment? Nu erau destule unităti în Capitală? Ba da, dar eu eram al lor, al lui Sergiu Nicolaescu, unealta bună, puternică, credincioasă. Nu aveam ce face. Eu eram militar. Executam ordine. S-a tot vorbit de teroristi, gloante speciale. Da, au fost teroristii lor si au fost si gloante speciale. Eu am avut două. Cu o zi înainte ca dl. Sergiu Nicolaescu să vină pe Aeroport cu o delegatie franceză, după 1 ianuarie 1990, să se laude ce unitate puternică a adus dumnealui personal pentru victoria Revolutiei, colonelul Vasile Zlat mi-a adus două gloante speciale. Eu mă pricep foarte bine la armament si munitie. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva. Într-o noapte, un terorist, cred că de această dată adevărat, s-a ,,distrat" trăgînd într-o bară de fier de grosimea bratului. 7 gloante pe linie verticală. Bara se găsea la 30 cm de capul maiorului Gheorghe Argeseanu.

L-a iertat? Le era frică de tancurile mele?... Am fotografiat această bară. Am făcut foarte multe alte fotografii. Gloantele erau:
- unul calibru 12 mm, mai lung;
- celălalt de 14 mm, mai gros si mai scurt;
- nu aveau cămasă de alamă;
- nu aveau urme de ghinturi;
(concluzia: trase de armă cu teavă de mare calibru).
- foarte grele;
- culoare brună;
- aveau santuri fine, perpendiculare, erau neobisnuite.

I le-am arătat lui Sergiu Nicolaescu. Cînd le-a văzut, a tresărit si a întrebat: ,,De unde le ai?" I-am răspuns. ,,Da? Dă-mi-le mie, stii că sînt colectionar!" ,,D-le Sergiu, nu vi le pot da. Le voi tine ca amintire, sînt trofee de război" - am spus, în glumă. Cu el era si un cameraman din Studioul Armatei. Am lăsat să filmeze gloantele, puse pe statia ,,Motorola" din palma mea. Nu am acceptat să-mi filmeze fata (ca protectie). Filmul se găseste în arhivă la Studioul MApN. Domnul Sergiu a insistat. L-am refuzat. Dar tot a cîstigat. E un victorios. A informat unde trebuia. ,,Nicolescu are două gloante. Nu avem nevoie de probe". După două zile am fost chemat la MApN, din ordinul ministrului Militaru. Mi s-a transmis ordinul să le iau, ca să vadă si dl. ministru gloantele. Mi-am luat măsuri de protectie. M-am deplasat cu 7 masini blindate speciale, conduse de maiorul Adrian Ioanid. I-am ordonat clar. Îmi era teamă. Mă gîndem la colonelul Trosca si la generalul Militaru. Era un ofiter cu totul special. ,,Adriane, dacă nu vin în două ore, mă cauti. Dacă nu mă găsesti, dărîmi cu rachetele MApN si incendiezi tot". A răspuns cum îl stiam: ,,Am înteles". Am fost condus la ministrul Militaru în birou. Cu el mai era si seful meu direct, generalul Paul Keller, chemat asa, peste noapte, din rezervă si numit comandantul ,,Diviziei 57 Blindate". El fusese trecut în rezervă, pe linie moartă, de Ceausescu în 1984. Dintr-o dată, devine foarte capabil si este numit comandantul uneia din cele două Divizii de blindate operative din România. Era frate de suferintă cu generalul Militaru, în "Dosarul Corbii". Am intrat în birou. M-au invitat să iau loc. Ministrul Militaru mi-a spus: ,,Pentru merite deosebite si un spirit de sacrificiu de adevărat militar, ne-am gîndit să te trimitem la un curs în Rusia. Ce zici?" Ei amîndoi erau legati sufleteste de Rusia. Făcuseră ambii Academia Militară "Frunze". Am motivat că nu pot, că am o situatie familială mai grea (nu minteam, mama a decedat în '93), am multumit si am întrebat dacă mai au ceva să-mi ordone. M-au luat pe departe. Militaru m-a întrebat care mai este situatia pe Aeroportul Otopeni, afirmînd: ,,Bine că te-am trimis pe tine acolo". N-am avut timp să răspund nimic. Keller m-a întrebat, direct: ,,Ai adus gloantele?" Am răspuns că da. Mi le-a cerut să le vadă. Am scos gloantele si le-a luat. Le-a arătat generalului Militaru. Acesta le-a privit scurt, apoi i-a făcut un semn. Keller mi-a spus: ,,Domnule maior, se confiscă. Trebuie să le dăm la expertiză". Am insistat să mi le dea, dar m-au refuzat ferm. Apoi mi-au comunicat că sînt liber. Scopul chemării mele era confiscarea gloantelor. Sergiu Nicolaescu îi informase că le am. Si au fost confiscate.

Am plecat usurat, ca dintr-o cuscă de lupi. Doresc să mai mentionez, încă o dată, numele celor care au auzit cele declarate de cei doi ,,teroristi", care au afirmat în slujba cui sînt: sergentul Gheorghe Drăghici; sergentul-major Mihail Olteanu; maiorul Adrian Ioanid; maiorul Dan Jugănaru; maiorul Marian Buinceanu; maiorul Ionel Stan; plutonierul adjutant Mihai Malanca; plutonierul adjutant Niculae Hariga. Toti sînt în viată si stiu unde pot fi contactati. Relatez, în continuare: pe 19 februarie 1990 am primit ordin să mă deplasez cu aproximativ 600 de militari, transportoare blindate, autocamioane, pentru a apăra de demonstrantii răi, ,,turbulenti", suna în ordin, Palatul Victoria. Erau miscările de stradă cunoscute, din februarie 1990. Ordinul primit, munitia, m-au lăsat perplex. Mai tîrziu, seara, cînd au venit minerii, am făcut legătura. Ordinul suna clar: toti militarii să aibă asupra lor munitie de manevră. Eu, credincios principiului ,,paza bună trece primejdia rea" si avînd experienta Revolutiei, am ordonat: ,,Toti ofiterii, în număr de 40 si un număr de 200 de militari de ciclul II, să ia munitie de război. Militarii de ciclul I, în număr de 300, munitie de manevră". A doua oară cînd încălcam ordine transmise de civili Armatei, ordine care se voiau pasnice. Aici vreau să sugerez, să scot în evidentă, dacă e nevoie, încă o dată, chemarea minerilor de către presedintele Ion Iliescu. După incidentele din timpul zilei de 19 februarie 1990, seara au venit minerii. Erau impresionanti ca număr, murdari, beti, cum se stie, dar eu am stat la un metru de ei si i-am oprit. Le-am stat în fată cu militarii dispusi pe 3 centuri. Cîte 200 de militari pe fiecare. TAB-urile erau dispuse unul în altul, pe lîngă treptele de la Palatul Victoria. S-a văzut si la televizor.

Cînd s-au apropiat minerii, i-am somat prin portavoce să se oprească, altfel ordon foc în plin. Au înaintat, iar cei din fata mea au replicat: ,,Cu ce? Aveti doar gloante de manevră". Atunci am înteles de ce ne-au trimis cu gloante de manevră. Am ordonat primului rînd de militari, cel din fata minerilor (ciclul II si ofiteri) să arunce din încărcătoare, prin manevrarea închizătoarelor de la arme, cîte 6-7 gloante pe caldarîm. La vederea gloantelor de război, au întepenit toti, inclusiv cei beti. I-am întrebat: ,,Ce vreti, cine v-a chemat?" Unul mai tînăr (era băut) nu s-a putut abtine si a rostit: ,,Cum cine? Iliescu". A fost lovit peste fată de un miner mai în vîrstă, care a spus: ,,Nu ne-a chemat nimeni. Am venit noi să facem ordine, să ne facem dreptate. Vrem să vorbim cu dl. Iliescu". I-am oprit. M-am deplasat în interiorul Palatului Victoria si am anuntat ofiterii care asigurau paza lui Ion Iliescu si Petre Roman că minerii vor să vorbească cu ei. Au urmat evenimentele cunoscute. Noaptea, la orele 2,00, am primit ordin să dau de mîncare la mineri, iaurt si pîine. Era grija presedintelui pentru minerii demonstranti, care au făcut ce au făcut în Capitală. Stim cu totii ce. La fel, pe 13 iunie 1990. Mi s-a comunicat că sînt chemat din ordinul expres al presedintelui Iliescu. ,,Esti omul lor, nea Ioane" mi-a spus, în glumă, generalul Mircea Muresan, comandantul meu de atunci. Acum este general de armată, în fruntea Armatei Române. În acele evenimente am pus ordine la Televiziune în 20 de minute. Am retinut 2 mineri, după 2 zile, care au spus că au venit în control la Televiziune. Interogîndu-i, în duba de Stat Major a comandantului, mai milităreste, au afirmat că au fost chemati de dl. Iliescu, să se termine odată cu miscările de stradă. Martori au fost maiorul Ionel Stan, maiorul Sandu Panait, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Vasile Dragomir, plutonier adjutant Mihail Malanca, locotenent-colonelul Stefan Gavadia. După toate cele făcute pentru Revolutie si mineriade, am început procesul de modernizare a Armatei Române ca pregătire, mod de pregătire. M-am angajat pe 6 martie 1990 în Sala Parlamentului că, după o conceptie proprie, prezint în 8 luni o unitate model, modernă. Am reusit. Acest concept a fost denumit ,,Experimentul colonelului Nicolescu".

În 1992 s-a afirmat pe postul national TVR 1, cu referire la Marea Unitate comandată de mine: ,,România dispune de unităti la standarde occidentale". Pentru merite deosebite la Revolutie am fost avansat la gradul de maior, grad ce trebuia să-l primesc în august 1989, cînd nu s-au avansat ofiterii superiori. Pentru merite deosebite si contributii personale remarcabile ,,la îmbunătătirea instructiei în trupele de uscat" am fost avansat, la exceptional, la gradele de locotenent-colonel si colonel. Am fost apreciat de mass-media ca ,,o figură de legendă a Armatei Române". Am avut o contributie importantă pentru ei în Revolutie. Am participat la instaurarea ordinii de drept în România după decembrie '89. Eu am stiut si stiu foarte multe despre Revolutie. (Multe date, amănunte exacte cu privire la cele relatate, le voi pune la dispozitie cînd va fi nevoie). Am raportat împrejurările în care "legenda Nicolescu, comandant, simbol al Revolutiei", cum am fost denumit - a ajuns în Penitenciarul Rahova. D-le presedinte, am fost considerat unul dintre cei mai buni trăgători din Europa. De exceptie, de elită. Am dovezi. Nu mă egalează nici unul din Trupele Speciale, Brigada Antitero, SPP. Am casete care arată acest fapt. M-am pregătit 28 de ani.Am tras 2 vagoane de munitie. Pot demonstra oricînd, poate vă pot fi de folos dvs. sau ministrului Apărării. Acum mă simt, într-un fel, usurat. Am raportat singurului om în care am încredere ce aveam pe suflet. Vă rog să faceti dreptate, sînt convins că veti face.

D-le presedinte, mi se refuză dreptul la pensie. Vă rog să vă gînditi la familia mea, serviciu nu am, pensie nu. Asta merit eu? Eu sînt coruptul tării, cu 220 de dolari? Vă rog să mă ajutati si poate mă puteti primi într-o audientă.
Cu deosebită onoare si multumiri,

Colonel (r) Ion Nicolescu,
fost comandant al Brigăzii 7 Mc. Gri