De la revoluția bolșevică din 1917, Rusia Sovietică și mai apoi U.R.S.S. au dus o campanie eminamente ofensivă cu mijloace militare. Toate declarațiile și acțiunile lui Lenin și Trotski sunt circumscrise acestui fapt. Mă refer aici la toate declarațiile acestor lideri, declarații publice care pot fi găsite oriunde în „operele” acestora. Totul merge pe ideea revoluțíei permanente, în ideea de bază conform căreia clasa muncitoare din statele capitaliste va trebui să răstoarne regimul burghez și să întroneze dictatura proletariatului, iar mai apoi să intre benevol în marea familie a republicilor sovietice socialiste. Dar Lenin mai are un citat esențial: acolo unde proletariatul este prea slab pentru a răsturna regimul burghez, Armata Roșie este datoare să acorde ajutor. Deci, în clar pentru toată lumea, armata sovietică are datoria de a elibera toate țările impunându-le comunismul. Asta au făcut în Ucraina independentă până în 1920, în Georgia în 1921 și în multe alte părți, au încercat în România în 1918, [1] apoi în Basarabia ulterior, culminând cu revolta de la Tatar Bunar din 1924,[2] în Finlanda în 1918 și în Polonia în 1920, apoi Germania și Ungaria în 1919. Totul pe sintagma revoluției permanente, lupta permanentă pentru a forța toate țările să intre în lagărul bolșevic. Slăbiciunea militară a Armatei Roșii și a noului stat sovietic s-a văzut prin prisma eșecurilor. După moartea lui Lenin, disputa asupra viitorului revoluției bolșevice s-a dat între două curente principale, cel reprezentat de Trotski, cu ideea revoluției permanente, și cel reprezentat de Stalin, cu ideea consolidării comunismului într-o singură țară și exportul ulterior de revoluție. Stalin a ieșit învingător, impunându-și voința și o dictatură personală greu de egalat. Trotski a fost ucis în Mexic în 1940 din ordinul lui Stalin.
Scopul era simplu și clar, cucerirea întregii Europe și mai apoi a întregii lumi.
Dar ce înseamnă acești termeni, revoluția permanentă și consolidarea revoluției într-o singură țară, după care această revoluție ar urma să fie exportată? Explicația este simplă, revoluția permanentă înseamnă agresiunea continuă împotriva tuturor vecinilor pentru a le impune comunismul prin forța armelor, iar partea cu consolidarea înseamnă o altă abordare, pregătirea de război a U.R.S.S. până la atingerea unui potențial militar suficient de mare pentru a exporta revoluția, de fapt pentru a cuceri toate statele vecine. Iar asta a făcut U.R.S.S., prin munca sclavilor din Gulag și a cetățenilor ei mânați din spate cu pistoalele comisarilor din N.K.V.D., a creat un potențial militar imens, o forță militară de neoprit. Scopul era simplu și clar, cucerirea întregii Europe și mai apoi a întregii lumi. Dar de ce, veți întreba pe bună dreptate. E simplu, pentru a nu exista refugiu, pentru au exista comparație. Credeți că țăranii români au dorit vreodată să intre în colhoz, pentru a-și pierde pământul și a lucra ca sclavi pe plantațiile statului? Câți partizani anticomuniști nu au murit și câte răscoale țărănești înăbușite în sânge nu au fost între 1945 și 1962, tocmai împotriva regimului comunist impus cu forța tancurior sovietice? Da, pentru unii care îl consideră și astăzi mare patriot, le spun că unele din aceste răscoale țărănești au fost înăbușite cu tunurile și mitralierele tocmai de căte generalul Nicolae Ceaușescu, viitorul conducător al statului până în 1989. Visul oricărui om de rând în paradisul comunist era să plece în lagărul exploatatorilor capitaliști, pentru asta granițele au fost ferecate, nu putea trece nimeni. Mulți au încercat să treacă, puțini au reușit. Să ne amintim perioada interbelică, cu românii de peste Nistru care înfruntau orice riscuri pentru a trece în România, înfruntau gloanțele grănicerilor sovietici, cum a fost cazul masacrului de la Fântâna Albă din 1940, în Bucovina cedată.[3] Am scris despre asta, cu dovezi fotografice, în articolul Stalin și corifeii comunismului știau acest lucru și l-au înțeles pe deplin. Ca statul comunist să reziste, trebuia ca nimeni să nu aibă unde să fugă, să nu existe granițe dincolo de care să se poată refugia. De aceea era nevoie ca întreaga Europă să devină comunistă. Iar asta urmărea Stalin, la fel ca și Lenin, de altfel, doar metodele difereau.
Stalin își dorea concentrarea puterii militare sovietice la un astfel de nivel încât nimeni în Europa să nu-i poată sta în cale. De aceea i-a dezlegat mâinile lui Hitler prin pactul Molotov-Ribbentrop. Hitler nu era prost, știa că nu are cum să ducă un război pe două fronturi, acest lucru a fost fatal Germaniei în Primul Război Mondial. De aceea nu putea porni războiul contra Franței și Marii Britanii dacă era amenințat din est de către U.R.S.S.. Dar prin acest pact asta a făcut, i-a dezlegat mâinile, asigurându-l că dinspre est nu i se va întâmpla nimic, deoarece ei și-au împărțit deja teritoriile. Dacă Stalin dorea pacea, nu ar fi făcut asta. Dacă Stalin dorea să se apere, războiul mondial, prezis chiar de Lenin, ar fi putut fi evitat, trebuia să nu fi avut graniță directă cu Germania și să fi evitat prin orice mijloace asta. Dar nu a fost așa, deoarece chiar Stalin asta dorea, chiar asta spunea, că va trebui să facem ca și capitaliștii să se lupte între ei, apoi să le aducem eliberarea sub forma comunismului, sprijiniți de Armata Roșie, desigur. Adică îi vom ataca prin surprindere după ce se vor consuma în luptele dintre ei. Dar cum să-i ataci dacă nu aveai graniță cu ei? Dar asta a făcut Stalin, a făcut posibilă declanșarea celui de-al doilea război mondial, asigurându-l pe Hitler de alianța sa spre est, dându-i mână liberă spre vest, ca să se răfuiască cu Franța și cu Anglia, dar apropiindu-se de Germania în așa fel încât să aibă graniță comună, prin ocuparea a jumptate din Polonia. Franța a fost îngenucheată în iunie 1940, Anglia s-a retras în insula sa impenetrabilă, cel puțin pentru germani. Ce a făcut Stalin în acest răstimp? S-a pregătit de apărare împotriva aliatului său Hitler? Nici vorbă, a ocupat jumătate din Polonia după ce Hitler zdrobise deja armata poloneză, germanii atacaseră la 1 septembrie 1939, iar după ce polonezii erau deja bătuți, a intrat Stalin și a ocupat jumătatea estică a Poloniei practic fără luptă, ajungând să aibă graniță comună cu Germania. Ce idiot face asta dacă se teme de Hitler? Nu ar fi trebuit să mențină un teritoriu neutru, o Polonie independentă, pe care să o aprovizioneze cu armament ca să se poată apăra împotriva unei agresiuni germane ce ar fi vizat și teritoriul sovietic? Nu, nici vorbă, ba mai mult, Stalin se grăbește să comunizeze partea sa din Polonia, impunând regimul comunist.
Dacă vei ucide liderii spirituali ai unei nații, aceasta va fi mai ușor de condus…
Pe ofițerii polonezi capturați îi execută la Katyn, pentru a șterge identitatea poloneză din noile teritorii cucerite de sovietici. Chiar așa, se vor întreba mulți, ce rost a avut masacrul de la Katyn? De ce a trebuit ca Stalin să execute circa 20.000 de ofițeri polonezi? Un răspuns ne este dat chiar de metodologia de epurare comunistă, cum a procedat întotdeauna. Chiar Isus ne spune în pildele sale: voi bate păstorul și turma se va risipi. Adică, dacă vei ucide liderii spirituali ai unei nații, aceasta va fi mai ușor de condus, deoarece elitele au fost întotdeauna cele care au dus o nație înainte, sunt cele care au călăuzit poporul pe drumul afirmării sale. Vorbim aici de învățători, de preoți, de cărturari, de ingineri, de avocați, tot ce înseamnă elita unei națiuni. Aceste elite au luminat poporul și l-au condus pe calea afirmării sale naționale, în cazul nostru elitele de la 1848, Școala Ardeleană, sau învățătorii, preoții, avocații din Ardeal care au menținut lumina conștiinței naționale în întunericul vremurilor grele. Dar acești ofițeri polonezi împușcați la Katyn ce erau în mare majoritate? Erau ofițeri de rezervă, mobilizați la începutul războiului contra Germaniei. În viața civilă erau învățători, profesori, avocați, intelectuali, tot ceea ce însemna elita poloneză, și au fost uciși tocmai pentru asta. Să ne amintim de prigoana comunistă abătută asupra noastră după 1945, nu au fost închiși, deportați, executați în primul rând elitele noastre naționale, liderii spirituali ai poporului, tocmai pentru a lipsi marea masă de învățăturile lor, la fel ca și în cazul polonez? Lipsit de acești conducători, marea masă putea fi mai ușor condusă și manevrată după cum doreau noii conducători comuniști. Să nu ne mirăm dacă și astăzi noi suntem unde suntem, ne-au fost uciși liderii adevărați în temnițele comuniste, și acum avem lidei politici ceea ce ni s-a servit, foștii comuniști și puii lor, cu nimic mai buni.
Sovieticii erau concentrați pentru atac, nu pentru apărare
Revenind, Stalin s-a pregătit intens pentru eliberarea Europei, i-a dat mână liberă lui Hitler pentru a termina Franța și a alunga Anglia de pe continent, apoi și-a concentrat o formidabilă forță armată pe granița comună cu Germania, singura putere majoră rămasă în Europa. Între timp, Stalin ocupase o bucată din Finlanda, Țările Baltice și de la România Basarabia și nordul Bucovinei, astfel că avea o poziție favorabilă pentru atac. Suvorov/Rezun descrie cu lux de amănunte pregătirile lui Stalin de război, modul în care și-a concentrat trupele, faptul că armata sovietică era în mare parte mobilizată sau în curs de mobilizare, gata de atac. Se desfășuraseră deja primul eșalon strategic pe graniță, următoarele două erau în curs de mobilizare și desfășurare, o forță enormă, cu mult mai mare decât tot ce însemna armatele lumii ale momentului reunite. Douăzeci de mii de tancuri (Germania începuse atacul cu trei mii cinci sute la 22 iunie 1941, iar SUA aveau atunci patru sute de tancuri), împărțite în 60 de divizii de tancuri (Germania avea doar patru), diviziile mecanizate sovietice, nu cele de tancuri, aveau mai multe tancuri decât cele germane de tancuri. Până și diviziile de infanterie aveau câte un batalion de tancuri, cel puțin. Cum spuneam, aerodromurile lângă graniță, gata de a-și arunca avioanele în adâncime ca și sprijin pentru forțele de tancuri, într-un blietzkrieg identic ca și cel de la Halhin Gol din august 1939 contra japonezilor, primul de acest fel, înaintea campaniilor germane din Polonia sau din Franța. Marii comandanți germani de tancuri, ca și Guderian, nici nu puteau visa la o asemenea desfășurare de blindate.
Totuși, cum a fost posibil ca sovieticii să fie înfrânți în 1941 dacă dispuneau de asemenea forțe și mijloace? E simplu, erau concentrați pentru atac, nu pentru apărare. Diviziile de tancuri erau poziționate chiar pe graniță, la fel ca și majoritatea trupelor. Nu existau poziții defensive, nu își aveau rostul, din moment ce sovieticii erau concentrați pentru atac. Tancurile germane au rupt apărarea subțire în punctele slabe, apoi au înconjurat marile armate sovietice cu mii de tancuri, luându-le din spate și silindu-le să capituleze. Avioanele sovietice au fost distruse în mare parte la sol, aerodromurile fiind foarte aproape de graniță, astfel că superioritatea aeriană, în ciuda disproporției de forțe inițială, a trecut de partea germanilor. Restul este istorie.
Dar pentru noi, românii, este important cea ce s-a pregătit și apoi s-a petrecut pe frontul nostru. Noi am avut sudul Frontului de Sud german condus de mareșalul von Runstedt, porțiunea noastră de front fiind grupată de la granița cu nordul Bucovinei, de-a lungul Prutului până la brațul Chilia și țărmul Mării Negre. La nord Armata a 3-a Română, la centru Armata a 11-a Germană (care avea în componență și divizii române) și la sud Armata a 4-a Română. Voi analiza din perspectiva dezvăluirilor lui Suvorov/Rezun ce forțe aveam în față, care era planul lor, și cum s-au desfășurat operațiunile militare din perspectiva noastră, dar puse în lumina datelor lui Suvorov/Rezun.
Agresiunea contra României
Prima fază a acestei agresiuni s-a consumat, cum spuneam, în 28 iunie 1940, prin ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei în urma ultimatumului din 26 iunie 1940. Am cedat atunci, din păcate, siliți de împrejurările geopolitice internaționale, dar și din lașitatea internă, în care includ și lipsa pregătirilor pentru o astfel de agresiune[4] vizibilă încă de la sfârșitul Primului Război Mondial. Atunci, la 1 mai 1919, când sovietele ne-au declarat război, fiind primul stat căruia sovieticii îi declarau război, Lenin ne-a cerut nu numai Basarabia, ci și Bucovina, numai prin acest act observăm continuitatea politicii sovietice de la Lenin la Stalin. Am fost orbi și tâmpiți, ne-a bazat pe garanțiile celor care nu le puteau oferi, în loc să ne ocupăm de problema noastră, întărirea armatei și fortificarea frontierei de la Nistru. Dar ca și astăzi, când luăm 12 avioane second-hand în loc să ne dotăm cu minimul necesar de 50, politicenii sunt preocupați mai mult de disputele între ei și sifonarea banilor publici în loc să se concentreze pe apărarea țării. Trebuiau să se construiască o mie cinci sute de cazemate puternice de apărare pe linia Nistrului și pe granița bucovineană, dar au fost gata în iunie 1940, la data ultimatumului, abia 150, cam 10%. Cine e de vină pentru asta? Sau cine e de vină pentru slaba dotate a armatei de astăzi? Aceiași politicieni de doi bani, care la următorul război se vor ascunde sau vor fugi, lăsând soldatul român să plătească cu sânge ceea ce ei nu au vrut să plătească cu bani.
În fine, sovieticii au ocupat Basarabia și nordul Bucovinei, punându-i pe germani în fața faptului împlinit, din moment ce trupele lor erau în Franța care capitulase abia de patru zile. Oricum, ei fuseseră de acord cu Basarabia, dar sovieticii au cerut și Bucovina întreagă, Hitler a reacționat, așa că s-a ajuns doar la nordul Bucovinei, dar cum Molotov a trasat granița cu un creion cu vrful gros, am pierdut și Ținutul Herța. Am fi pierdut poate ceva mai mult dacă nu ar i fost ofițeri români curajoși care să stea în fața năvălitorilor care nu ascultau de nmeni și nimic. Faptul fiind consumat, granița stabilită cum am văzut, credeți că Stalin s-a potolit? Nu. Dar va trebui să mergem ceva mai departe, spre anul 1941. România era atât de importantă pentru ambii lideri absoluți ai continentului în 1940, prin prisma petrolului și grânelor sale, încât jocul geopolitic devine mult mai strâns.
După venirea la putere a lui Ion Antonescu, în urma cedării Ardealui de nord, apoi a Cadrilaterului, Carol al II-lea este alungat și în locul său vine regele Mihai. Problema nu este rezolvată, iar în România vine misiunea militară germană, care întărește armata pentru război.
Ce făceau rușii?
România intrase în orbita germană, dar ce făceau și ce pregăteau sovieticii? Se pregăteau de defensivă, de apărare? Nici poveste. Ba dimpotrivă. Stalin pregătea un atac devastator împotriva României pentru a-i interzice lui Hitler aprovizionarea cu petrolul de la Ploiești. Acest atac fără precedent urma să fie dezlănțuit începând din nordul Bucovinei, de-a lungul Prutului , prin Delta Dunării și pe țărmul Mării Negre. La 22 iunie 1941 toate trupele sovietice erau dispuse pe poziții și gata de atac. Atâta doar că germanii și armata română le-a luat-o înainte. Dar le vom lua pe rând.
- va urma -
autor: Cristian Negrea (www.cristiannegrea.ro) via Revista Art-emis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu