sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Gheorghiu-Dej despre Basarabia

Gheorghiu-Dej despre Basarabia(facem plebiscit dar aduceţi românii din Asia) şi Ardeal(râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e Unguresc)

Posted on 2015-01-09 by getodacian in Istorie, Politica, Republica Moldova // 0 Comments

Gheorgiu-Dej despre Basarabia(facem plebiscit dar aduceţi românii din Asia) şi Ardeal(râdeţi în faţă celor care vă spun că Ardealul e Unguresc)

În cele de mai jos am să vă expun un extras din lucrarea Aprilie 1964. Primăvara de la Bucureşti. Cum s-a adoptat “Declaraţia de Independenţă a României?” scrisă de către Florian Banu, Liviu Ţăranu şi publicată la Editura Enciclopedică.

Cartea tratează perioada de sfârşit a lui Gheorghiu-Dej, cu plenara din 1964 a PMR, cea în care s-a identificat şi definit în mod clar o politică românească distinctă de cea sovietică, pe criterii naţionaliste. Este perioada de după cea în care comuniştii românii, profitând de perioada antisemită a politicilor lui Stalin, au îndepărtat din funcţiile principale agenţii veniţi de la Moscova. Documentul prezintă o importanţă deosebită pentru cunoaşterea modului de a gândi a celor care conduceau România acelor vremuri, dar şi elementele care au stat la baza dizidenţei României în spaţiul sovietic.

Hruşciov află de faptul că în România se înteţesc discuţiile cu privire la românitatea Basarabiei şi ţine să transmită conducerii PMR, prin intermediul lui Tito, obiecţiile sale cu privire la această problemă.

Reacţia lui Gheorghiu-Dej este una imediată: “Că sunt oameni în România şi nu pot să spun câţi să fie, mai mulţi sau mai puţini, şi chiar istorici se gândesc la lucrul acesta, la Basarabia în fel şi chip, nu putem să le băgăm pumnul în gură şi să scoatem cu cleştele afară lucrul acesta?!”

Drept replică Hruşchiov o aruncă: atunci să facem plebiscit, să vedem ce spune lumea.

“Dar ce populaţie aveţi acolo, întreba ulterior Gheorghiu-Dej. Unde este populaţia care a trăit în anii cutare şi cutare? Ştiţi unde este? Este în Asia… Apoi, dacă e aşa, trebuie să fie adusă populaţia de acolo, dacă dumneavoastră v-aţi gândit la plebiscit… aduceţi populaţia pe care a-ţi izgonit-o de acolo şi să faceţi cu o comisie împărţeala şi să vedem cum o să iasă…” “Însă fără trupe”, avea să completeze Emil Bodnăraş.

În timpul plenarei are loc şi o discuţie legată de Transilvania:

“Tov. Mihail Roşianu: Pe urmă este o tendinţă de a se crea o opinie în această privinţă, pentru că ne vorbesc de aceste probleme diplomaţi, diferiţi diplomaţi străini. Ce este Ardealul? Şi capitaliştii ne spun şi din prieteni şi dacă le răspunzi despre ce este vorba, păi aşa vorbesc: am discutat cu tovarăşii maghiari şi ei pun această problemă.

Tov. Gheorghiu-Dej: De ce nu le-au răspuns. Să râzi. Eu aşa am rugat să ţi se transmită. Când vin şi vorbesc despre lucruri din acestea, să-l asculţi, să nu-ţi bagi degetele în urechi şi după aceea să te pui pe râs şi să râzi până nu mai poţi.

Tov. Mihail Roşianu: Această indicaţie o au tovarăşii noştri de la ambasadă.

Tov. Gheorghiu-Dej: Acesta să fie răspunsul. Nici nu merită să faci discuţii pentru că probabil că acele cercuri care vor să pescuiască în apă tulbure, să folosească din nou mărul discordiei, îşi imaginează că ar mai putea avea loc un dictat precum cel de la Viena! Atunci a fost Hitler, Mussolini, au putut să impună. Astăzi şi eu aş vrea să cunosc un nou Hitler şi un nou Mussolini care ar putea să impună un astfel de dictat României. Aşa ceva nu va fi posibil. Înainte de toate cei care vorbesc despre lucrurile acestea niciodată nu au în vedere cine locuieşte în Transilvania. Aşa că nu trebuie să ne mâhnim , nu trebuie să ne supărăm, măcar atâta trebuie să le lăsăm, dreptul acestora de a discuta, de a exprima dorinţe, păreri, să-i ascultăm frumuşel şi pe urmă să pornim la râs şi să râdem până nu mai putem. Să le dăm şi o ţuică, o ţuică românească şi să le mulţumim, mai poftiţi pe la noi. Probabil asta şi caută cei care vin la tine. Acei prieteni care vin pe la tine sunt trimişi special să te zgândere, să-i zgândire şi pe ceilalţi, ştiind că voi o să scrieţi acasă. Aşa cum începeţi voi să săltaţi şi să vă mişcaţi, cred că o să ne mişcăm şi noi dincoace după informaţiile care le primim, ori pe noi nu ne mişcă aşa. Ei caută dinadins lucrul acela, doar, doar, cineva s-o formaliza şi o încerca să facă observaţii. Ia, uitaţi-vă, de ce nu puneţi la punct pe naţioniştii, pe şovinii, pe revizioniştii cunoscuţi, în această privinţă de ce nu luaţi atitudine? Ce rost are oare să facem treaba asta? N-o să dăm lecţii la nimeni, fiecare ce-şi pregăteşte aceia să şi mănânce.

Aşa să le răspunzi, tov. Roşianu. Să asculţi; să asculţi nu strică, însă să nu te angajezi în discuţii pentru că tocmai aceasta îşi doresc. Nici presa noastră nu trebuie.”

Poate vă întrebaţi de ce am scris cele de mai sus. Ele reflectă încă odată că, după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul României, tendinţa a fost de revenire la ideologia de bază a statului român şi care se referă la unitatea administrativă care să cuprindă toate teritoriile locuite majoritar de români şi care să folosească resursele în slujba neamului românesc.

Apoi insist pe faptul că sub ocupaţia sovietică a fost realizat cel mai mare genocid împotriva neamului românesc. Asasinarea intelectualităţii culturale, academice şi politice interbelice s-a făcut de către agenţii veniţi de la Moscova şi nu de către români. Binenţeles că s-au găsit şi printre noi suficienţi care să se vândă pentru bunăstare sau din alte motive, dar nu vorbim de o regulă. Istoricii, mai mult de frica de a ieşi din tiparele impuse după decembrie 1989, refuză să facă o distincţie clară în interiorul comunismului, va mai mult, refuză să comunice public despre faptul că adevăraţii ucigaşi de după 1944 au fost oamenii Moscovei şi nu românii. O naţiune se defineşte prin lideri, ori liderii au fost cei asasinaţi. Deci nu putem vorbi că românii au avut o politică anti-români.

Basarabia reprezintă o constantă a politicii noastre externe, dusă chiar şi în perioadele noastre cele mai grele.

Politica recomandată de Gheorghiu-Dej cu privire la Ardeal de asemenea nu era una nouă. Ea s-a aplicat şi în perioada interbelică şi se aplică şi astăzi. Recomandarea este de evitare a discuţiilor pe acest subiect deoarece nu aduc aport pozitiv şi chiar asta şi-ar dori unii: o puternică mediatizare. De altfel e un lucru firesc, mai ales când nu ai motive să te disculpi.

A existat o tendinţă a comuniştilor şi a lui Gheorghiu-Dej de a sublinia că revenirea Ardealului li se datorează, că ei au adus Transilvania înapoi. Lucrurile sunt departe însă de a fi aşa. Stalin dinainte de retragerea armatei române din alianţa anti-sovietică, îşi propusese să nu lase Ardealul la Unguri. Continua luptei maghiarilor până la ocupaţia definitivă a reprezentat un argument în plus. Pe de cealaltă parte, ca şi în 1918, armata română a fost împinsă de generali până la Budapesta în mod intenţionat, pentru a nu lăsa cale de negociere. Stalin prefera să aibă pe români mai aproape, să le ofere o justificare pentru a-şi impune un regim favorabil, decât să menţină permanent posibilitatea unui conflict militar în interiorul spaţiului comunist.