7:47, martie 28, 2012 Categoria: NATIONAL | No Comments
Autor: lect. univ. dr. Pavel Moraru
Anume, din cauza Basarabiei relaţiile diplomatice sovieto-române au fost întrerupte între anii 1918-1934. O altă cauză a fost refuzul Rusiei de a retroceda „tezaurul românesc”, trimis în decembrie 1916 spre păstrare în Rusia. Aici trebuie să subliniem că „problema tezaurului” este în strânsă legătură cu „problema Basarabiei”: sovieticii au refuzat să-l restituie, considerându-l o compensaţie parţială pentru „anexarea” Basarabiei de către România.
Uniunea Sovietică a încercat pe toate căile – diplomatice (Conferinţa de la Viena, 28 martie-2 aprilie 1924) şi subversive („răscoala” de la Tatar Bunar, 13-18 septembrie 1924) – să recupereze Basarabia. Mijloacele acţiunii subversive erau spionajul, terorismul, propaganda, executate atât de serviciile speciale sovietice cât şi de agentura comunistă din România. S-au executat mii de acţiuni, inclusiv atentate. Este necesar să subliniem că tentative pentru recuperarea Basarabiei au întreprins nu doar ruşii bolşevici dar şi ruşii albgardişti-monarhişti (vezi cazul „răscoalei” de la Hotin, ianuarie 1919).[1]
Un produs al „problemei Basarabiei” este şi actuala „problemă transnistreană”. La 12 octombrie 1924, în urma acţiunilor eşuate de reocupare a Basarabiei, conducerea U.R.S.S. a decis crearea în stânga Nistrului a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta. Rolul nou-createi entităţi era de a facilita propagarea ideii comuniste în Basarabia, în România şi în restul Europei. De asemenea, denumirea de „moldovenească” avea menirea să creeze un pol, care să atragă nu doar Basarabia ci şi restul teritoriilor moldoveneşti (având în vedere că, în decembrie 1923, Partidul Comunist din România a primit „sarcină imediată […] de a lupta pentru autodeterminare, până la despărţirea unor provincii din România”[2]).
După 22 de ani de viaţă în cadrul României Mari soarta Basarabiei a fost decisă de Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939). Documentul a fost pus în aplicare punct cu punct, începând cu 1 septembrie 1939 (declanşându-se cel de-al Doilea Război Mondial), şi a vizat soarta Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României.
U.R.S.S. a abordat categoric „problema Basarabiei” imediat după capitularea surprinzătoare a Franţei (25 iunie 1940). La 26 iunie 1940 i-a înaintat guvernului de la Bucureşti o „notă ultimativă” în care se spunea că „În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei – Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.
Din această „notă” putem să conchidem că „problema nordului Bucovinei” derivă din „problema Basarabiei”, având în vedere că sovieticii solicitau să li se cedeze şi nordul Bucovinei, care „ar putea reprezenta, de fapt, numai într-o măsură neînsemnată un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi cauzate U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.[3] La 28 iunie 1940 a urmat cel de-al doilea ultimatum sovietic, care nu era decât un plan de retragerea a autorităţilor româneşti şi introducerea celei sovietice în teritoriile Basarabiei şi a nordului Bucovinei.[4]
Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice, dar şi de absurdele „reforme” de tip sovietic. Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială. Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române – primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori – şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor – preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940 conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.[5]
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea” (sic!), potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale), Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.[6] Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei (precum şi a R.S.S. Lituaniene, şi a nordului Bucovinei în cadrul R.S.S. Ucrainene) în componenţa U.R.S.S.[7]
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele. Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M. din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei. În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită „regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.[8]
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud – cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, – cu România.[9]
În luna iunie 1941, la aproape un an de la ocuparea din iunie 1940, a avut loc prima operaţiune de deportare a basarabenilor şi bucovinenilor în Siberia şi Kazahstan: în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (orele 02.30), cu doar nouă zile înaintea declanşării Războiului sovieto-german (22 iunie 1941), au fost deportate în regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi Komi, – potrivit datelor din 14 iunie 1941 ale N.K.V.D.-ului – 29.839 de persoane din „R.S.S. Moldovenească şi regiunile Cernăuţi şi Ismail ale R.S.S. Ucraineşti”[10] (din care 22.648 de oameni erau din R.S.S. Moldovenească).[11]
În data de 22 iunie 1941, România atacă, alături de Germania, Uniunea Sovietică, având drept obiectiv eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. Acest lucru reuşeşte până în 26 iulie 1941.
Însă, după trei ani de administraţie românească a acestor teritorii, din cauza înfrângerilor militare suferite de România (şi aliatul ei principal, Germania), în anul 1944 nordul Bucovinei şi Basarabia au fost reanexate de către U.R.S.S. A fost restabilită R.S.S. Moldovenească şi a fost reluat procesul de rusificare, reprimare, deportare, colonizare şi comunizare.
În anul 1949, la 6 iulie a fost executată o nouă operaţiune (sub numele de cod „Iug” – „Sud”) de deportare în Siberia, a persoanelor considerate periculoase pentru regim – în total 35.050 de persoane (9.745 de bărbaţi, 13.924 de femei şi 11.381 de copii).[12]
O acţiune similară de deportare (operaţiunea „Sever” – din limba rusă „Nord”) a avut loc în data de 1 aprilie 1951, când au fost deportaţi din teritoriul R.S.S.M. în Siberia, „participanţii activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiile lor” – în total 2.617 de persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii).[13]
În timp de 11 ani (1940-1951), din R.S.S. Moldovenească s-au efectuat trei deportări pe scară largă şi zeci de arestări şi deportări locale. Astfel, la începutul anilor `50, în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. se aflau peste 60.000 de deportaţi din R.S.S. Moldovenească.[14]
După proclamarea independenţei Republicii Moldova (27 august 1991), „problema Basarabiei” a rămas valabilă, fiind o luptă a adevărului istoric cu aspiraţiile imperialiste ruseşti. Promovarea adevărului istoric este considerat un soi de naţionalism şi chiar expansionism.
Pentru a-şi menţine intact controlul asupra acestui teritoriu, Federaţia Rusă a reactivat „arma transnistreană”, care şi-a îndeplinit misiunea în perioada interbelică şi continuă să şi-o îndeplinească şi în prezent.
Relaţiile ruso-române continuă să fie deteriorate, ca şi în perioada interbelică, iar problema principală este aceiaşi – Basarabia/Republica Moldova.
Într-un studiu, despre viziunile Federaţiei Ruse faţă de România, am arătat pe larg cauzele degradării relaţiilor româno-ruse subliniind faptul că, în ultimul timp, se atestă o campanie înverşunată a Federaţiei Ruse împotriva Chişinăului şi a Bucureştiului.[15] În acest context, ultima acţiune este numirea la 21 martie 2012 a vicepremierului pentru coordonarea industriei militare Dmitri Rogozin în calitatea de „reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria”.[16] Nu a fost o numire întâmplătoare, având în vedere că Rogozin a fost ambasador al Rusiei pe lângă N.A.T.O. şi a venit cu declaraţii extrem de dure la adresa României şi a S.U.A. legate de amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. Potrivit analiştilor politici, Rogozin a fost numit în această funcţie, în vederea pregătirii terenului pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia. Interesant este că preşedintele rus Dmitrii Medvedev l-a numit pe Rogozin şi în funcţia de copreşedinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare Economică moldo-rusă.[17]
Aşadar, consecinţele anexării Basarabiei de acum 200 de ani în urmă sunt multiple, complexe şi cu un impact de lungă durată. Sunt două secole în care anexarea Basarabiei a menţinut tensionate relaţiilor ruso-române (într-o măsură mai mare sau mai mică chiar şi în perioada comunistă) şi a generat alte grave probleme (şi ele, cu consecinţe importante), cum ar fi „problema transnistreană”, „problema teritoriilor şi a minorităţii româneşti” din Ucraina, „problema tezaurului românesc” evacuat în Rusia.
[1] Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991), p.
[2] Vladimir Alexe, România secretă. Ed. „Elit”, 2004, pp. 24-25.
[3] Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940. Ed. „Ago – Dacia”, Chişinău, 1993, p. 29.
[4] Ibidem, pp. 44-45.
[5] Anatol Petrencu, Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Ed. „Lyceum”, Chişinău, 1997, p. 68.
[6] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941),în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, p. 29.
[8] http://hronos.km.ru/sobyt/1940prut.html; Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, pp. 32-33. Problema retrocedării acestor teritorii R.S.S. Moldoveneşti, s-a pus în nenumărate rânduri de către locuitorii şi autorităţile R.S.S. Moldoveneşti în faţa organelor de partid şi de stat ale U.R.S.S., însă demersurile nu s-au soldat cu nici un rezultat.
[9] Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), pp. 32-33.
[10] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг. Изд. „Терра-Terra”. Москва, 1994, p. 165.
[11] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941), p. 31.
[12] В. И. Царанов, Операция «Юг». (О судьбе зажиточного крестьянства Молдавии). Кишинёв, 1998, pp. 46-47, 62.
[13] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг., pp. 634-635; Idem, Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40-50 гг. Изд. „Моментул”, Кишинэу, pp. 360-362.
[14] Elena Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia. 1944-1950. Întreprinderea editorial-poligrafică „Ştiinţa”, Chişinău, 1997, pp. 43-44.
[16] Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью», http://kremlin.ru/acts/1482
[17] Misiunea lui Rogozin: să pregătească terenul pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia, http://www.adevarul.ro/international/rusia/Misiunea_lui_Rogozin-_sa_pregateasca_terenul_pentru_recunoasterea_Transnistriei_de_catre_Rusia_0_669533286.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu