vineri, 29 august 2014

Socoteala vânzătorului de ţară


(articol de Paul Everac, 2009)
Nu toţi cei ce au vândut ţara (şi au fost mulţi!) au făcut-o cu rea intenţie. Ei nu
au dorit să o distrugă, ei au dorit câteodată să o salveze. Să o salveze
graţie intervenţiei lor de împuterniciţi.
Graţie talentului lor de combinatori şi negociatori. Prin mintea lor cea
deşteaptă, prin cuprinderea lor cea largă. Prin aşezarea lor în cârca celorlalţi
la conducerea târtanilor. Prin domnie. Ei au dorit să domnească, adică să-i vadă
pe ceilalţi sub-puşi. Ei au dorit să aibă frânele în mână, într-o mână plină de
inele şi brăţări. Ei au dorit să li se vadă aurul din brăţări, mâinile poruncitoare,
inelul cu pecetea puterii.
Ei au preţuit la un moment dat mai mult pecetea puterii decât ţara cea bicisnică.
Ţara era făcută doar ca ei s-o poată stăpâni şi crâmpoţi, să-i asigure o
hălăduire, chiar mizerabilă. Ţara era la ananghie şi a fost aproape întotdeauna
la ananghie. De ţară se îngrijea, în mare, bunul Dumnezeu, iar dregătorul avea
datoria să o scoată la capăt, s-o mitocosească, s-o facă pierzător-răbdă
toare. S-o ţie cât de cât, fie şi pe jumătate leşinată, numai să i se vadă lui
inelul de aur pe degetul cel bont. Nu vrea să omoare ţara, doar era a sa. Dar
s-o surchidească şi s-o flendure putea, sub pretext că o ţine în picioare,
amorţită, cum o fi. În socotelile ţării s-au amestecat mulţi
puternici râvnitori la cuprinsul şi bunurile ei. 
Mulţi i-au pus cizma în grumaz şi au scos junghierul. Stăpânitorii ei, dedaţi cu
nevoinţele şi mofluzeala, n-au găsit ispăşire decât dând şi încovoindu-se, ca să ocolească
mazilirea. Mazilirea e ruşine şi ponos. E lăsare-pe-dinafară. Alteori e surghiun aspru
sau ştreang. E nimuriceală în ochii lumii,
post negru şi rugăciuni, aruncare în Bosfor - pe cine nu l-ar zgâlţâi o asemenea ipoteză?
Cel puternic te stâlceşte, nu ştii unde se curmă prigoana lui. El te scoate din pantofi,
cu cimotie cu tot şi cu acaret. Cum să nu-i dai? De ce să nu îl laşi să îţi vâre pumnul in
gură, să te apuce de gâlci, nu pe tine ci pe ţărişoara ta!? Să-i facă felul, dacă pofteşte,
fiindcă prea e pornit! De ce să-ţi scape ţie, dregătorule, una peste mutră? De ce să-ţi ia
ineluşul care te-a făcut om? Vrei să ajungi iar nemernic? Nu, mai bine dă-i! Vezi ce
cere, mai târguie-te, mai hlizeşte-te, fă haz, du-l cu preşul, îmbie-l cu dulceţi, cu
belşuguri cinegetice, cu vişnapuri şi acadéle verbale bine ticluite, dar dă-i, căci n-ai
încotro! Necesitatea e necesitate, e condiţia libertăţii! A libertăţii tale în tot cazul! Vrei să
te ia de ciuf, de turul nădragilor? Dă-i, că nu dai de la tine! Dai de la tine nişte stârpituri
nevolnice care amărăşteni s-au născut şi aşa or să şi moară. Ce vor forţoşii, bănci,
telefoane, servicii secrete, mine? Dă-le degrabă, până nu scot ineluşul să-l pună pe
alt deget, căci degete se găsesc la noi la tot pasul care să vrea aur cu peceţi de dragul
sclipirii şi al hălăduirii prin căile de deasupra. Ia şi dă, căci astfel, venind un fel
de nestatornic belsug ş-or mai îndestula cât de cât şi guşterii tăi! Le-o mai sta orăcăiala
în gât! S-or linge şi ei niţel pe bot, făcându-se că înghit, săracii de ei! Îi laşi lefteri pentru
binele lor. Poate că s-or încoţopeni la loc, - mai ştii!? In orice caz cu căpcăunul cel mare
nu e de glumit. Zmeul zmeilor te bagă la raft când vrea! Ba te apucă şi de ceafă ca pe un
mâţ şi pune pe altul în locul tău! Vrei aşa, bre pamblicarule, să vină prostul şi
mocositul în locul deşteptului de tine, cel uns cu multe unsori şi dat în izvodul mumă-
si!? De-aia te-au crescut breaz, să vie altul peste tine? De-aia te-au vârât în cristelniţa
politichiei, ca să ieşi mofluz? 
Dă-le nene rândul întâi la bunuri şi servicii, dă-le smântâna şi lamura, că noi om trai şi
din floace. Rabdă toate beştecăirile, că atâta mai putem, să te luăm la sudalmă, dar tu
vezi-ţi acolo de negoţul tău cu trupul tării, căci de pângărire nu are cum scăpa, măcar
să-ţi vâri şi tu mădularul cel isteţ!
Ştiu, nu eşti om rău, eşti zâmbăreţ, chibzuit, meşter la vorbă. Ne vinzi cu dragoste, căci n-
ai ce face, duhliule dedat la procopsire. Cum o să lipseşti tu de la facerea plăcintelor,
măcar să te lingi de zmâc pe deştele cu pecete, frumuşelule, hărăzitule,
ceoflingarule, Iudo cu fistic, fiu al patriei!?
Vezi că a mai rămas un petic de ţară nedat, ce mai stai? Vezi că iar vin alegerile şi se
schimbă vânzătorii de ţară! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu