Mircea Chelaru, culisele loviturii de stat planificate de Militaru

Mircea Chelaru, general în rezervă, povesteşte din culisele loviturii de stat planificate de Militaru 

0

18 Mar 2010 21:30:12

Autor: adevarul

Mircea Chelaru face dezvăluiri despre începutul anului 1990

Mircea Chelaru, general în rezervă, povesteşte culisele loviturii de stat planificate de generalul Nicolae Militaru la 12 ianuarie 1990. Principalul adversar al filosovieticilor a fost mişcarea CADA.

Protestele de la 6 şi 7 ianuarie 1990 ale ofiţerilor din Marele Stat Major au fost începutul unor acţiuni care aveau ca până în februarie să se concretizeze în formarea unei structuri care să lupte pentru drepturile militarilor - Comitetul de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei (CADA).

Chiar dacă nu a fost o structură cu personalitate juridică şi cu ierarhii de conducere, CADA a fost un instrument care a atras atenţia noii structuri de putere civilă că majoritatea militarilor români nu mai acceptau să fie conduşi în stil sovietic. Maior de informaţii în 1989, Mircea Chelaru a fost unul dintre ofiţerii care au iniţiat formarea unui grup care să militeze pentru schimbarea principiilor din Armată. Chelaru (61 de ani) a dezvăluit pentru „Adevărul" cum au acţionat grupurile care s-au opus permanent generalului Militaru (ofiţer GRU dovedit) şi noii conduceri pro-sovietice din Ministerul Apărării. Grupurile care s-au opus unei lovituri de stat la 12 ianuarie 1990.

„Adevărul": Apariţia generalului Militaru, la 23 decembrie, orele 16.00. Este momentul decisiv în constituirea grupurilor de iniţiativă care aveau să se numească mai târziu CADA?

Mircea Chelaru: Militaru a venit în cel mai înalt nivel de decizie politică. Prima reacţie a sistemului gândit de Militaru a fost aceea de a-şi recupera oamenii fideli Moscovei. Cum ar veni, au apărut băieţii, după descătuşarea de Ceauşescu, la pomana mortului, fără lumânare.

Concret: când a început să apară rezistenţa cadrelor din interiorul Armatei?

Începând cu 23 decembrie, structurile decizionale de comandă ale Armatei Române - Ministerul Apărării Naţionale, Marele Stat Major, Divizia 1 mecanizată, Divizia 57 tancuri, Divizia 67 Brăila, Direcţia generală de resurse umane, dar şi Ministerul de Interne, precum şi alte elemente din structurile de informaţii au fost ocupate de oameni aduşi de Militaru. Oamenii aceştia au dat ordine şi se fac vinovaţi de toate evenimentele din perioada 23-28 decembrie 1989. Pentru că nu au fost şi în acte, nu exista o motivaţie pentru care să se sesizeze domnii procurori.

Au lucrat în „sistem-umbră", ei au dat doar ordinele şi cei aflaţi în legalitate pe statele de funcţiuni răspund astăzi. Când am văzut asta, am fost opt ofiţeri din diverse structuri ale MApN care am iniţiat şi dezvoltat ideea constituirii Grupului de Iniţiativă pentru Democratizarea Armatei. Se numea, deci, GIDA. A luat fiinţă în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, şi-a expus viziunea la 27 decembrie, iar viziunea aceasta a fost înaintată pe cale ierarhică la comandantul Armatei 1, generalului Gheorghe Voinea, proaspăt numit membru al Comitetului Central la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie '89.

Am cerut eliminarea grupului Militaru, ca să putem lucra mai bine. Ideea este că toţi cei care au venit în grupul Militaru erau anti-Ceauşescu şi, disimulat în această clasă, mai erau cei pro-Moscova sută la sută, care ar fi trebuit să ducă la bun sfârşit acţiunile lui Gorbaciov. Aici trebuie spus adevărul. Pentru că adevărurile sunt sufocate de colbul timpului, de ignoranţă şi de rea-credinţă. Unii au fost obligaţi să deformeze adevărul. Au fost falsificate şi reformulate jurnalele de luptă ale unităţilor!

Nicolae Militaru, asasin la Revoluţie 

În ce perioadă?

Chiar atunci. În decembrie 1989, din 17 până în 24. Au fost schimbate foile, schimbate registre, rescrise, să se acopere urma represiunii. Pentru că s-a dat ordin de represiune. Toţi marii profitori de sus au dat ordin de represiune şi au schimbat roata, când au văzut că nu mai merge. Ştergeţi voi urmele şi noi suntem la marele tort - asta a fost! Lingem şi smântâna, şi frişca, şi lăsăm pentru pitici dacă le mai rămâne ceva, firimitura din caria nemernicului.

Ce nu se vede nu se fluieră...

Perfect. Arbitrul nu poate să fluiere, fiindcă nu vede. Dar e un arbitru care vede şi nu fluieră, ceea ce s-a întâmplat la noi, dar se mai găseşte şi un arbitru prost care nu vede de-a binelea.

Ce s-a întâmplat la 12 ianuarie 1990

La 12 ianuarie 1990, conducerea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) programase o acţiune de comemorare a celor care au murit la Revoluţie. În cursul zilei, la Bucureşti, Timişoara, Braşov, Sibiu, Arad şi Cluj au avut loc slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989. În Capitală, slujbele de pomenire au avut loc la Piaţa Romană, Piaţa Universităţii şi Cimitirul Eroilor.

O parte dintre manifestanţi, intrigaţi că nu se mai aminteşte despre acţiunile teroriştilor, s-au deplasat spre sediul puterii, din Piaţa Victoriei, unde au cerut înlăturarea foştilor comunişti de la putere. Pe acest fond, generalul Nicolae Militaru a ordonat Armatei, fără succes, să preia controlul Palatului Victoria, şi nu al Pieţei. Acesta este momentul în care militarii evită ordinele directe ale lui Militaru. Pe de altă parte, în Piaţă au vorbit Petre Roman, Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu. A fost momentul în care mulţimea a scandat cu înverşunare „Jos Iliescu!". În final, activist cu experienţă, Iliescu dialoghează cu o delegaţie a demonstranţilor şi rezolvă lucrurile în favoarea sa.

Dumitru Mazilu, un securist „sub acoperire“, a vrut să-i ia locul lui Iliescu

Ordinele lui Militaru, neexecutate

GIDA apucase să acţioneze?

Ofiţerii din Marele Stat Major primiseră manifestul nostru şi s-au raliat la el. Noi nu am fost o organizaţie cu şefi şi aşa mai departe. A fost o stare de spirit care ne-a cuprins şi manifestul a ajuns în toată masa Armatei. La 12 ianuarie, la scena tancului - „Cine eşti dumneata, domnule Iliescu, şi ce-ai făcut în ultimii cinci ani?" - , în momentul în care se cere reintroducerea pedepsei cu moartea, în momentul în care Dumitru Mazilu spune „Mă vreţi pe mine? Îl dăm jos pe el?", în momentul acela, în acea mulţime, într-un mod dubios, fără să se spună de la cine şi cum, se ordonă ca unităţile de intervenţie 1, 2 şi 22 tancuri să fie în măsură să intervină în Palatul Victoria.

Ce să facă?

Vă daţi seama, când se dă misiune de luptă pe Palatul Victoria, îl ocupi şi te opreşti. Şi atunci mă sună de la Academia Militară şi de la Regimentul 1, Regimentul 2 şi m-au întrebat: „Ce facem, şefu', că ne trimit acolo?". Şi le-am spus: „Fraţilor, nu interveniţi. Cine semnează? E ceva scris?". Mi-au spus: „Nu". Şi atunci le-am spus: „Staţi în cazarmă!". Asta era pe la ora 17.00, la 12 ianuarie. În acel moment, locotenent-colonelul Silviu Popescu, şeful centrului de informatică a Diviziei 57, membru semnatar al declaraţiei GIDA, era cu maşina mea şi distribuia manifestul. Aici intervine rolul nefast al unui coleg, nu-i dau numele, care deposedat de conducerea Diviziei, acuzat că a făcut genocid în Piaţa Universităţii şi a fost mutat la Academie, a câştigat încrederea lui Nicolae Militaru şi i-a raportat că „ăştia nu execută ordinele şi eu vă sunt loial dumneavoastră".

În momentul în care s-a raportat că noi nu intervenim, Militaru a dat ordin de arestare. S-a pus în aplicare prin comandanţi. Şi ne-au cuplat pe toţi. Am fost arestaţi, predaţi la comenduirea garnizoanei, iar la ora 23.00 a început audierea noastră de un complet militar, cu acuzaţia de insubordonare în caz de război, tentativă de lovitură de stat. Şi am fost anchetaţi de un complet de şase procurori până la 4.30 dimineaţa, procurori conduşi de nimeni altul decât de procurorul Dan Voinea.

Vă închipuiţi la ce ne aşteptam. În noaptea aia se cerea introducerea pedepsei cu moartea. Fenomenul de turbulenţă nu se încheiase. Ceea ce nu ştiam în clipa respectivă, la ora 17.00, când Militaru dăduse ordin să fie pregătite echipele de intervenţie pentru palat, e că el se afla chiar la Palatul Victoria. Acum vine construcţia logică. Nu avem mărturia nimănui. De ce Militaru a dat ordin să fie pregătite echipe de intervenţie? Ca să-l salveze pe Iliescu? Nu. Ştia bine Iliescu că el e principalul pericol, un om flămând după putere. De fapt, Ion Iliescu n-a fost credibil pentru serviciile sovietice.

A fost o unealtă?

Singurul lucru care a explodat e apetitul lui nestăvilit pentru putere, cu sentimentul că a crezut că face bine. Rău a făcut duplicitatea, acceptarea tuturor răilor din jurul lui, doar pentru a se menţine. Or, Militaru, acum, avem certitudinea că a avut informaţii sau că a primit ordin să recupereze terenul pierdut din punct de vedere ideologic: „Domnule, am spus că România rămâne în sfera noastră de influenţă. Voi aţi luat-o razna. Aţi vrut să vă duceţi către Vest, strigaţi «Jos comunismul!», voi jucaţi altă carte". Militaru era pus să recupereze cartea.

Dar şi Iliescu le promisese ruşilor, prin ambasadorul lor de aici, Evgheni Tiajelnikov, că va păstra „elementele sănătoase" ale vechiului partid.

Dar mai târziu, la 12 ianuarie, la 28 ianuarie, România demonstra că pleacă în altă parte.

Cum? Cu Iliescu?

Nu cu Iliescu. De ce au venit Coposu, Câmpeanu, Raţiu? Să poată să contrabalanseze emanaţia. După aia am aflat că la 17.30, când Militaru dăduse ordin să se pregătească pentru intervenţie, ultima mutare era să-l scoată pe Iliescu din Palat şi să ocupe el Palatul. Uniunea Sovietică intervenea în aceeaşi modalitate în toate ţările baltice. 12 ianuarie 1990 e reacţia de reocupare a terenului pierdut de către URSS,la fel ca în toate ţările care „o luaseră razna". Coroborez toate acţiunile, ordinele date, arestările, renunţarea şi ulterior eliminarea lui Militaru cu acordul Moscovei. Pentru că nici Iliescu n-a făcut nimic fără acordul Moscovei.

Rezultă clar că Militaru i-a fost ostil lui, Iliescu degeaba neagă, e treaba lui. Vă vorbeşte un om care n-a fost legat de nicio vinovăţie în Revoluţie şi n-am fost nici într-o structură politică a vremii care să producă o alterare a realităţii. Caut să-mi explic mie. 12 ianuarie a fost unul din momentele de cumpănă ale destinului acestei ţări. Pe 13 ianuarie, a doua zi, Militaru a convocat Consiliul de Război, cu 19 generali de la conducerea Armatei, să ne mai judece şi ei. Să judece ceea ce n-au putut să facă procurorii.

Tot legat de acest grup de ofiţeri care nu au respectat ordinele lui Militaru pe 12 ianuarie, domnul general Dumitru Pletos arăta cu degetul: „Pedeapsa capitală! Să fie executaţi!". Aşa a cerut. Şi fac acum un omagiu de conştiinţă generalului Paul Cheler, care la ultima întrebare a lui Militaru s-a ridicat în picioare şi a spus: „Domnule ministru, orice măsură luaţi împotriva lor s-o luaţi şi împotriva mea".

Cheler era din echipa adusă de Militaru, venit de la pensie.

Da, dar Cheler era anti-Moscova.

Atunci au fost mai multe influenţe?

Da. Totul a funcţionat. Noi nu am fost conectaţi între noi, dar gândeam toţi la fel. Şi aşa am trecut şi peste pasul ăsta.

280 de tancuri gata să ucidă

La 12 ianuarie 1990 a fost o tentativă de lovitură de stat?

12 ianuarie era într-o vineri. Vinerea neagră. Noi, grupul acela de iniţiativă, GIDA, deja trimiseserăm adeziuni către toate structurile. Aderaseră deja 5.000 de persoane la acele idei ale GIDA, idei pe care le raportaserăm şi pe linie ierarhică generalului Nicolae Militaru şi i le-am trimis domnului Virgil Măgureanu, care era consilierul pe probleme de securitate al lui Iliescu. După ce se produseseră mişcările de revoltă din Marele Stat Major, la 6, 7, 8 ianuarie 1990, prin care se ceruse eliminarea lui Militaru, urma ca toţi ofiţerii din garnizoana Olteniţei, unde erau două regimente, unul de tancuri şi unul mecanizat, precum şi alte forţe, să intervină în Piaţa Victoriei. Bine că ăştia nu au intervenit la 22 decembrie, că fuseseră trimişi, dar au fost întorşi de Victor Atanasie Stănculescu cu ordinul „Rondoul".

Erau 280 de tancuri! Tanchiştii au fost tot timpul la turelă şi nu se jucau. Un tanchist, odată intrat în tanc, are sentimentul luptei. Nu mai poţi să comunici cu el. Dacă un singur tanc, provocat, era incendiat, toate celelalte tancuri rupeau.

Ion Iliescu, enervat de „contestatarii" Revoluţiei

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a lansat, ieri, o tiradă virulentă împotriva serialului „Misterele Revoluţiei", publicat de „Adevărul". El a afirmat, enervat, că autorii dezvăluirilor „se prezintă ca nişte slujbaşi ai lui Ceauşescu, ca agenţi întârziaţi ai acestuia, susţinând, la fel ca fostul dictator, că Revoluţia a fost provocată".

„Uitaţi-vă la ei cu câtă neruşinare repetă acest lucru! Cum îşi permit nişte români să trateze cu atâta lipsă de respect un moment istoric de o asemenea importanţă?", a tunat Iliescu. El a afirmat că Revoluţia a fost „o mişcare spontană, populară", iar a pune pe seama „agenţilor CIA şi KGB capacitatea de a mobiliza masele" depăşeşte orice „acceptare normală a fenomenului". „Ceauşescu avea un interes să susţină aşa ceva, dar ăştia de acum în interesul cui fac acest lucru?", a întrebat, acuzator, Iliescu. După care, pe un ton tot mai ridicat, a ţinut să nege că Uniunea Sovietică ar fi fost chemată în ajutorul României la Revoluţie.

„E o minciună ordinară. Să vii şi să repeţi aşa ceva, de-o manieră neobrăzată, este o prostie şi o ticăloşie", a spus Iliescu. Ieşirea nervoasă a lui Iliescu nu este prima de acest gen. În urmă cu mai bine de o săptămână, la Consiliul Naţional al PSD, fostul preşedinte a avut un discurs asemănător. Alina Voaideş

Mâine în „Adevărul"!

Cazul Motorga - 75 de gloanţe într-un Oltcit