“State Unite ale Americii, despre care se ştie că este cel mai puternic stat capitalist, ar putea lua unele lecţii de economie de piaţă de la mica ţară balcanică Albania care, timp de decenii, s-a zvârcolit sub cruda dictatură stalinistă. Astăzi , Albania are cea mai promiţătoare economie din Europa. În ultimii trei ani, fost singura economie din Europa care a crescut realmente”.
Cel care s-a exprimat astfel este Steve Forbes, editorul şef şi proprietarul faimoasei publicaţii cu acelaşi nume, fondată în 1917 la New York şi care este un etalon în ceea ce priveşte analizele economice şi policite din lume întreagă. VerticalNews vă spune azi o poveste reală, iar în oglindă stă înfrigurată România.
Când au scăpat de comunişti, în 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astăzi, acesta a atins deja pragul de 4.000 de dolari, fapt ce poate fi socotit un miracol. În ultimii trei ani, Albania a depăşit ţari precum Ucraina (3.000 de dolari pe cap de locuitor) şi Moldova (1.600 de dolari). România, cu 8.666 de dolari pe cap de locuitor este încă departe, dar specialiştii Forbes insistă pe creşterea spectaculoasă a economiei albaneze, iar noi apreciem economia românească în regres. Cum a fost posibilă o asemenea minune? De ce Albania a decolat pur şi simplu în plină criză mondială, iar România, care totuşi a beneficiat de zece ani de creştere, s-a prăbuşit inexplicabil?
Cu ajutorul celor de la Forbes, care au prezentat în detaliu strategia economică a albanezilor, am descoperit câteva puncte care fac diferenţa. Verticalnews vi le prezintă, urmând să faceţi voi propria analiză şi să comentaţi aici sau pe Facebook.
în Albania există o taxă unică de impozitare. De numai 10%. Şi, atentie! Aceasta taxă de numai 10 la sută este atât pe veniturile personale, cât şi pe cele din afaceri
albanezii plătesc un singur impozit pe salarii. Care s-a micşorat, din 2010, de la 35 la 15 la sută. În Romania , pentru un salariu de 1.000 de lei mai plătesti, angajatul şi angajatorul mai plătesc către stat încă 680 de lei. În Albania, “tainul” perceput de stat este, echivalent în banii noştri, de doar 150 de lei.
Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la creşterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activităţilor economice, la lărgirea bazei de impozitare şi, nu în ultimul rând, la eliminarea muncii la negru şi la dimininuarea evaziunii fiscale.
în Albania TVA-ul este de 10 la sută. În Romania TVA-ul este de 24 la sută, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că limita maximă admisă în Uniunea Europeană este de 25 la sută. Asta deşi este deplin demonstrat că statele care se duc cu TVA-ul în sus pierd bani la buget, iar cele care reduc TVA-ul câştigă bani la buget. Pare un paradox, dar nu este.
De fapt, TVA-ul redus, ca şi impozitele reduse pentru firme şi salarii lărgesc baza de impozitare.
Colectezi mai puţin de la mai mulţi şi, în final, bugetul de venituri al statului devine mai mare.
în Albania, mai mult de 70 la sută din mărfurile care se comercializeză pe piaţă sunt (obligativitate prin lege) de producţie internă, mai cu seamă ceea ce priveşte produsele agricole (cereale, legume, fructe, carne, lapte). În România, procentul este, din păcate, exact invers.
În 2008, guvernul de la Tirana a iniţiat o lege care impune ca toate construcţiile noi: locuinţe, sedii administrative, inclusiv staţiile de benzină, să aibă incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, instalatii eoliene etc.
în Albania, sistemul judiciar este independent. Independenţa este garantată. În Romania, sistemul judiciar este dependent. Este subordonat preşedintelui, primului-ministru, ministrului Justitiei, politicienilor, dar mai ales banului.
Guvernul, în Albania, a rezolvat definitiv problema proprietăţii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit şi o lege specială garantează acum toate drepturile derivând din calitatea de proprietar.
Mulţi susţin că ex-premierul Emil Boc şi, mai ales, preşedintele Traian Băsescu, au mers prea mult pe mâna contabilului Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România. Albania nu a recurs la sprijinul FMI. În plus, Albania nu este membră a Uniunii Europene şi, deocamdată, nici nu se doreşte acest lucru.
Şi dacă nu credeţi în miracolul albanez, vă invit să vedeţi cum se construiesc acolo autostrăzile. În mai puţin de patru ani, Bechtel (companie americană angajată şi de români) a dat gata 170 de kilometri de autostradă. Linia de mare viteză de la portul albanez Durres până în Kosovo a costat un miliard de euro, patru benzi, 27 de poduri şi un tunel de 5,5 kilometri.
La noi, doar câţiva kilometri de autostradă sunt prilej de festivism politic, inaugurările se fac în pripă, iar siguranţa şoferilor este precară. Iată, şoseaua rapidă Arad-Timişoara.
Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii nu reacționează în fata valului de abuzuri si nedreptăți pe care il suferim cu toții? Nu te uimește faptul ca desi zilnic ies la lumina noi cazuri de corupție, ilegalități si nedreptăți comise, furturi si încălcări ale legii, si populația in general , cea căreia i s-a furat pur si simplu prezentul si viitorul nu reacționează in nici un fel? In ultima vreme au fost făcute publice informații de tot felul care in alte circumstanțe ar fi zdruncinat structura acestui sistem pana la temelii dar fara doar si poate structura acestui sistem continua sa fie intacta fara nici cea mai superficiala "zgârietură". Si aceasta situație atrage atenția noastra asupra unui fapt destul de îngrijorător care are loc sub nasul nostru al tuturor , dar care pare ca nu are nici o importanta : ADEVARUL NU MAI CONTEAZĂ. Pare incredibil dar faptele demonstrează acest lucru in fiecare zi. INFORMAȚIA CORECTA NU MAI ARE IMPORTANTA. Demascarea secretelor ascunse si aducerea lor la lumina nu are nici un efect , nici o reacție din partea populației. Indiferent cat de impactante sau teribile ar fi aceste secrete. Timp de decenii am crezut ca cei care lupta pentru adevăr , cei care informează si sunt capabili sa dezvăluie situații dubioase , ascunse cu grija , vor fi cei care vor schimba actuala situatie.Ca vor putea schimba cursul istoriei. De fapt am crescut cu convingerea ca a sti adevarul este foarte important pentru a crea o lume mai buna , mai dreapta , unde cei care lupta sa dezvaluie secretele sunt cel mai mare inamic al celor puternici si al tiranilor. Si poate ca a fost o vreme cand asa era. Dar in acest moment "evolutia" societatii si mai ales psihologia maselor ne poarta catre o situatie cu totul noua.Un stadiu mental al populatiei pe care nu si l-ar fi imaginat nici cel mai infocat dictator. Un vis frumos pentru orice tiran de pe fata pamantului: SA NU FIE NEVOIE SA JUSTIFICI NIMIC IN FATA POPORULUI. Sa poata sa lase la vedere toata coruptia , rautatea , si tupeul de care este capabil fara sa-si faca griji ca multimea oprimata va reactiona. Aceasta este lumea reala in care traim si daca consideri ca afirmatia este exagerata priveste in jurul tau. Cazul unei tari numita Romania. O tara cufundata intr-o stare de putrefactie generalizata , devorata pana la sange de coruptie in toate domeniile: Justitie , Mediu de afaceri Sindicate si mai ales mediu politic. Fara doar si poate chiar daca toate cazurile de coruptie au fost facute publice in ultima vreme, romanii, in majoritate continua sa voteze cele doua partide principale si pe alocuri votează pe câte unul nou apărut care de fapt este un apendice al celor doua nereprezentând o alternativa reala pentru populație. Cunoaștem cu totii actualele cazuri de corupție care au inchis in spatele gratiilor politicieni pe care marea masa continua sa-i voteze . O adevărată rușine pentru orice tara care pretinde ca traieste un minim de democratie. Si cu toate ca politicieni din actualele partide merg la închisoare ,cu toate ca este demonstrat ca actuala masinarie care conduce tara este compusa din oameni care incalca legea si carora nu le pasa de soarta acestei tari , ce face marea masa a populatiei in acest context? NU FACE NIMIC! Cea mai vizibila reacție a populației a fost sa-si exercite dreptul de a se manifesta, o reacție foarte asemănătoare cu cea a galeriilor de fotbal cand echipa favorita castiga.Ies in strada si sarbatoresc. Reacția populației este minima in a schimba ceva din actuala situatie. Si cazul coruptiei politice din Romania si lipsa de reacție a maselor este doar un exemplu din ce se intampla in acest moment in lungul si latul acestei lumi. Avem si cazuri in lumea sportului de sportivi care sunt banuiti de coruptie de manipulare sau dopaj sau acuzati ca vand meciurile de fotbal sau falsifica rezultatele altor competitii care se desfasoara sub egida a marci foarte cunoscute.Si cu toate astea audienta acestor competitii nu scade ci dimpotriva creste pe zi ce trece. Si toate astea nu sunt nimic in comparatie cu gravitatea celor dezvaluite de Edward Snowden si confirmate de catre guverne care ne-au spus in fata ca tot ceea ce facem noi este urmarit , ca toate apelurile telefonice si activitatea noastra in retelele sociale este controlata si ca ne indreptam fara oprire catre cosmarul lui Big Btother prezis de catre George Orwell in 1984. Si ce este in afara normalitatii din toate astea : din momentul in care s-a aflat nimeni nu a reactionat , nimeni nu respinge ideea ca vom trai asa. Mass-media , puterea politica si firmele care detin internetul implicate in scandal au confirmat public ca acest stadiu permanent de urmarire , este real si continuu. In cele mai fericite cazuri au promis fara prea multa convingere ca nu vor mai face...Inclusiv si-au permis luxul de a dezvalui anumite detalii tehnice. Si care a fost reactia populatiei mondiale in fata acestui adevar? Care a fost reactia generala cand s-au aflat aceste informatii? NICI UNA. Lumea continua sa traisca absorbita de propriul smartphone , continua sa se bucure de "noroiul dulce" al retelelor sociale si continua navigarea prin apele infectate ale internetuli fara macar sa fi clipit...fara macar o tresarire. Atunci , ce folos sa cunoastem adevarul? In cazul in care Edward Snowden si Julian Assange sunt personaje reale si nu creatii ale mass-media care au o misiune secreta: La ce bun sacrificiul lor? Ce folos sa ai informatii , sa afli adevarul daca nu se intampla nimic , nici o schimbare , nici o transformare? Ce folos sa stim clar si cu documente ca energia nucleara o sa ne aduca numai nenorocire asa cum au demonstrat Cernobil si Fukushima daca atunci cand am vazut asta nu s-a produs nici o schimbare , nici o reactie? Ce folos daca stim ca bancile sunt institutii criminale care talharesc masele daca continuam sa le folosim? Ce folos daca stim ca hrana noastra este infectata si contaminata cu chimicale si produse toxice cancerigene sau transformate genetic daca noi continuam sa o mancam? Ce folos ca stim adevarul despre orice alt aspect al vietii noastre cotidiene daca noi nu reactionam indiferent cat de grava ar fi situatia? Sa nu ne mai pacalim singuri oricat de greu ar fi...sa acceptam realitatea exact asa cum este ea. In societatea actuala a sti adevarul nu mai inseamna nimic. A informa de fapte care intradevar sunt importante nu are nici un rost in realitate. Mai mult decat atat , marea masa a populatiei este in asa hal de degaradare psihologica incat , asa cum o sa demonstram , insasi accesul la informatie intareste si mai mult incapacitatea de a reactiona. Si intrebarea de un milion este :DE CE? Cum am ajuns cu totii in acest stadiu de apatie generalizata? Raspunsul ,asa cum se intampla mereu cand ne facem intrebari de acest gen , este destul de ingrijorator.Si este in stransa legatura cu felul in care individul este conditionat din punct de vedere psihologic in actuala societate. Asadar mecanismele care dezactiveaza capacitatea noastra de reactie atunci cand aflam adevarul indiferent cat de incendiar ar fi acesta sunt pe cat de simple , atit de eficiente.Si fac parte din viata noastra de zi cu zi. Pur si simplu TOTUL se bazeaza pe EXCESUL DE INFORMATIE. Suntem bombardati cu tot felul de informatii care ne stimuleaza in diferite feluri si intr-o cantitate atat de mare incat provoaca in noi un lant de reactii logice care termina prin a ne conduce catre o lipsa totala de reactie.Pur si simplu suntem APATICI. Pentru a combate acest fenomen este foarte important sa intelegem cum evolueaza tot procesul... CUM AM AJUNS SA NU MAI REACTIONAM? (procesul) Pentru inceput e necesar sa intelegem ca orice stimul senzorial pe care il primim este incarcat cu informatie. Corpul nostru este construit in asa fel incat este capabil sa primeasca si sa prelucreze tot felul de stimuli senzoriali , chestiunea principala care ne afecteaza este perceptia informatiei de natura lingvistica ,intelegand prin lingvistic orice sistem organizat, în scopul de a codifica si transmite informații de orice fel. De exmplu sa asculti o fraza sau sa o citesti implica intrarea unei informatii de caracter lingvistic in creierul nostru.Se intampla acelasi lucru cand vedem emblema unei firme , cand ascultam notele muzicale ale unui cantec , cand urmarim semnalele din trafic sau ascultam o sirena a unei salvari , ca sa dam niste exemple. In lumea in care traim , o persoana este expusa la mii si mii de astfel de stimuli lingvistici in fiecare zi din viata sa.Multi dintre acesti stimuli ii percepem fiind constienti de asta insa marea majoritate ii percepem inconstient , iar creierul nostru trebuie sa ii prelucreze. Procesul de colectare și prelucrare a acestor informații il putem impartii in trei faze: 1.percepție 2.evaluare 3.răspuns PERCEPTIA. Fara indoiala suntem generatia cu cea mai mare capacitate de procesare a informatiei din intreaga istorie a umanitatii, mai ales la nivel vizual si auditiv.Mai mult decat atat , pe masura ce se nasc alte generatii acestea dobandesc o viteza si mai mare de perceptie a informatiei. O dovada a acestui lucru o putem gasi in filme. Urmareste oricare dintre filmle vechi cu Jhon Wayne si alege o scena oarecare de actiune cum ar fi de exemplu scena in care personajele se impusca. Dupa care alege un film actual si o scena in care personajele fac acelasi lucru sau o urmarire in masini. Orice scena de actiune intr-un film din ziua de azi este plina de secvente scurte care se succed cu viteza. In doar 3 sau 4 secunde o sa vedeti planuri diferite :figura protagonistului , cea a celui care il insoteste tipand , mana pe schimbatorul de viteze , piciorul calcand acceleratorul , masina ocoleste un pieton , cel care-l urmareste derapeaza si personajul negativ inhata pistolul si trage prin geamul masinii...etc. Si fiecare plan a durat doar cateva zecimi de secunda. Imaginile vin una dupa alata cu o viteza ametitoare , asemanatoare cu impuscaturile unei mitraliere.Si cu toate astea esti capabili sa le vezi pe toate si sa si procesezi mesajele pe care le contin. Acum da drumul filmului cu Jhon Wayne. O sa vezi ca secventele nu se deruleaza in ritmul mitralierei ,vei observa planuri largi si lente si cu o deschidere mult mai mare. Un spectator din vremea lui Jhon Wayne probabil ar fi ametit vazand un film din zilele noastre nefiind obisnuit sa proceseze informatia intr-un ritm atat de rapid. Acesta este doar un exemplu care arata cum este bombardat creierul unei persoane in ziua de azi in comparatie cu al unei persoane care traia acum 50 de ani. Adauga acum toate sursele de informatie care te inconjoara :televizor , radio , muzica , toata publicitatea care te inconjoara ,omniprezenta ,semnalele din trafic , hainele diferite pe care le poarta fiecare persoana cu care te intalnesti pe strada si care reprezinta , fiecare dintre ele un alt cod lingvistic pentru creierul tau , informatia pe care o primesti prin intermediul telefonului mobil , cea din tableta , din internet in general si mai adauga viata ta sociala , facturile , preocuparile pe care le ai si dorintele pe care te-au programat sa le simti , etc, etc, etc... Este vorba de o adevarata inundatie de informatie pe care creierul tau este obligat sa o analizeze continuu.Si toate astea cu un creier de aceleasi dimensiuni si cu aceeasi capacitate pe care o avea si creierul spectatorilor de western cu John Waine care traiau acum 50 de ani. Din cate observam se pare ca acest creier pe care il avem are suficienta capacitate de perceptie pentru a primi acest volum imens de informatie si poate si sa inteleaga mesajele asociate. Nu asta ar fi problema.De fapt se pare ca , creierului nostru ii place aceasta inundatie de informatie asa de mult incat am devenit dependenti de avalansa de informatie. Abia acum apare problema , in faza urmatoare. EVALUARE. Problema intervine atunci cand analizam informatiile primite , atunci cand vine momentul sa evaluaezi sa analizezi , sa judeci informatia si ceea ce ea implica. Atunci ne lovim de limitele pe care toti le avem. Pentru ca pur si simplu nu dispunem de timp suficient pentru a evalua in profunzime aceste informatii. Inainte ca mintea noastra , ea singura , cu propriile criterii sa poata analiza in profunzime o informatie primita , suntem bombardati de un nou val de stimuli care ne distrage atenția și umple în mintea noastră. Acesta este motivul pentru care nu se estimează în perspectivă informațiile pe care le-am primit, oricât de importante ar fi posibilele lor implicații . Pentru a înțelege mai bine acest lucru, hai să folosim o analogie, sub formă de proză scurtă. Imaginați-vă o persoană foarte introvertită, care își petrece majoritatea timpului său închisa in casa. Nu are, practic prieteni sau relații sociale de nici un fel. Acum sa presupunem ca iese din casa , merge la supermarket pentru a cumpara o sticla de lapte si atunci cand ajunge la casa de marcat si ii vine randul sa plateasca , scapa sticla din mana si o sparge.Sticla cade cu zgomot si laptele ii murdareste hainele in prezenta celorlati clienti si a caseritei. Cand se intoarce acasa , izolat din nou de societate singur intre peretii casei sale probabil da mare importanta a ceea ce sa întâmplat în supermarket. Va analiza cum s-a intamplat de i-a cazut laptele , ce miscare gresita a facut de l-a scapat ; se va intreba daca vina a fost a lui sau poate ca sticla era alunecoasa ,va analiza in minte privirea caseritei , gesturile si comentariile celorlalti clienti , analizeaza petele de lapte de pe haine si incearca sa ghiceasca ce au gandit despre incident fiecare dintre cei care erau prezenti la fata locului , ce au gandit despre el....văzându-l in acea situatie. Se simte ridicol si rumega situația mai mult decat este cazul.Pur si simplu pentru ca incidentul respectiv este marele eveniment social la care a luat parte in acea zi , sau in acea saptamana. Si e posibil sa nu-l uite toată viata. Acum sa înlocuim persoana introvertita cu modelul opus ei. O persoana extrovertita mereu inconjutara de oameni , mereu prezenta la evenimente , interactioneaza frenetic cu clienti , colegi de munca , vorbeste mult la telefon , face programari , cumpara , vinde , participa la reuniuni , rade , se supara...si la finalul zilei bea o bere cu prietenii in bar. Sa presupunem acum ca aceasta persoana merge sa cumpere lapte si i se intampla acelasi accident: sparge sticla cu mult zgomot si isi umple hainele de pete. Evaluarea pe care o va face va fi pur si simplu de domeniul anectodic , deoarece intamplarea nu va fi mai mult decat unul dintre evenimentele la care va participa in decursul unei zilei.In cateva ore va uita cu desăvârșire întâmplarea. Oamenii din actuala societate sunt foarte similari cu cel de-al doilea model.Supusi la o multime de stimuli senzoriali , sociali si lingvistici. Pentru noi , orice informatie primita este rapid analizata si repede uitata , maturata de fluxul continuu de informatii care vin din spate in creierul nostru ca un torent. Pentru ca traim scufundati in cultura "twit"-ului, o lume unde orice reflectie despre un eveniment dureaza 140 de caractere. Si asta este profunzimea maxima la care poate ajunge limitata noastra capacitate de analiza. Acesta este motivul ,incapacitatea noastra de a evalua cu propria judecata volumul imens de informatii la care suntem supusi dar si faptul ca informatia care ne este transmisa are incorporata opinia pe care ar trebui sa ne-o formam despre ea , adica ceea ce ar trebui sa gandim noi dupa ce am analizat profund faptele. Deci cel care emite informatia il scuteste cu amabilitate pe cel care o primeste de efortul de a gandi. Aceasta este procedura utilizată de către mass-media și într-o lume de indivizi care intr-adevar gandesc aceasta ar fi calificata drept spalare de creier si manipulare. Televiziunea este cel mai bun exemplu.Sa luam o emisiune de stiri oarecare. Oricare stire la orice televiziune este prezentata partinitor, adica nu contine in prezentare doar informatia care trebuie prezentata ci si opinia cu care trebuie sa ramana telespectatorul. Mai clar decat atat , exemplul omniprezent al emisiunilor unde sunt invitati analistii politici unde participantii sunt calificati ca " formatori de opinie". Adica misiunea lor este sa formeze opinia la care ar trebui sa ajungi prin gandire proprie . Asadar bombardamentul continuu , neincetat cu informatie asupra creerului nostru ne impiedica sa judecam limpede gravitatea faptelor dupa criterii proprii in concordanta cu codurile interne. Ne confisca timpul pe care ar trebui sa-l petrecem cantarind consecintele oricarui eveniment si il fragmenteaza in bucati de 140 de caractere si in acelasi timp transforma in scurta si superficiala orice judecata pe care o emitem despre o informatie primita. Rezumand : ne face sa gandim in "titluri de revista" si in mod normal aceste titluri nici macar nu le gandim noi insine , ele ne sunt inoculate o data cu informatia. Raspunsul. O data redusa la minim evaluarea noastra personala ajungem in faza hotaratoare a procesului , moment in care orice posibil raspuns din partea noastra este anulat. Acum intra in joc emotiile si sentimentele care sunt motorul oricarui raspuns , al oricare actiuni. Realitatea e ca reducerea timpului nostru de a judeca o informatie oarecare reduce si incarcatura emotionala care se asociaza cu informatia respectiva. Observand propriile noastre reactii : ne indignam cand aflam dintr-o stire ca o famile de oameni saraci a fost evacuata fortat din propria casa , dar dupa numai cateva minute de cand am citit aceasta stire intr-un ziar oarecare , suntem bombardati cu alta stire total diferita de prima care ne trezeste alte emotii superficiale , uitand astfel de stirea anterioara. Pentru a rezuma grafic : atata timp cat capacitatea noastra de a judeca si analiza o stire se rezuma la un "twit" capacitatea noastra de reactie se rezuma la un emoticon. Aceasta este cheia problemei. Acesta este momentul in care posibilul nostru raspuns este dezactivat. Ca sa intelegem mai bine sa ne intoarcem la cele doua persoane , introvertit si extrovertit care sparg sticla de lapte in supermarket. - Persoana introvertita inchisa in propria casa care a dat multa importanta intamplarii va continua sa intoarca situatia pe-o parte si pe alta multa vreme. Nu va uita curand cat de ridicol s-a simtit , emotiile pe care le-a trait in acel moment si e foarte probabil ca datorita faptului ca s-a gandit indelung la acea intamplare si a retrait acele emotii sa ajunga la concluzia ca s-ar sinti incomd sa se intoarca in locul unde s-au intamplat. Asa ca este posibil ca aceasta persoana sa nu mai intre in supermarket o perioada de timp chiar daca asta inseamna sa mearga in alt loc mai indepartat sa-si cumpere laptele , poate ajunge chiar sa inceapa sa simta un sentiment de repulsie catre marketul cu pricina si implicit catre persoanele care au asistat la scena care l-a facut sa se simta ridicol. Ceea ce inseamna ca energia emotionala care s-a declansat datorita acestei intamplari concrete va termina prin a se transforma intr-o reactie efectiva .... In acelasi timp persoana extrovertita va reveni in supermarket sa cumpere lapte , in mintea sa intamplarea are foarte putina incarcatura emotionala. Cel mult se poate inrosi putin in obraji cand se intalneste cu lucratoarea de la casa de marcat sau cu vreun client care era prezent in acea zi. Asa ca persoana extrovertita nu va schimba atitudinea sa fata de marketul unde a spart sticla de lapte in vazul tuturor. Dioncolo de observatiile pe care le facem despre aceste personaje inventate , aceste exemple servesc pentru a dovedi ca bombardamentul neintrerup de informatie la care suntem supusi are drept urmare fragmentarea reactiilor noasre emotinale si rezultatul este ca raspunsul nostru este foarte slab sau inexistent. Reactia , in vremurile pe care le traim ar trebui sa fie mult mai puternica si fara indoiala nu avem aceasta reactie pentru ca ne lipseste energia necesara . Cu totii ne uitam, catre celilati si ne intrebam : De ce nu reactioneaza? De ce nu reactionez eu? Si aceasta impotenta tremina prin a se transforma intr-o senzatie de frustrare si apatie generalizata. Aceasta pare a fi cauza principala pentru care nu se incepe o revolutie intr-un moment in care logica ne spune ca trebuia sa fi inceput deja. Este vorba doar de un fenomen psihologic. Acesta este mecanismul de baza care anulează reacția populației in fata abuzurilor la care este supusa. Baza care sustine toate manipularile mentale la care suntem supusi in acest moment.Mecanismul care mentine marea masa a populatiei docila si supusa. Putem rezuma in acest fel: Bombardamentul excesiv cu informatie ne impiedica sa dispunem de timpul necesar pentru a evalua corespunzator fiecare informatie primita si in acest fel ne impiedica sa facem asocierea emotionala care ar duce la o reactie efectiva si reala. Conspiratie sau fenomen social? Nu are importanta dacă toate astea fac parte dintr-o conspirație a celor care incearca sa ne controleze sau daca am ajuns aici datorita evolutiei societatii in care traim, pentru ca consecințele sunt aceleași. Marile puteri vor face orice pentru a mentine aceste mecanisme functionand, inclusiv vor ajuta la dezvoltatrea lor daca pot pentru simplul fapt ca ii avantajează. De fapt insasi descoperirea adevarului favorizeaza aceste mecanisme . Celor care detin puterea le da posibilitatea sa se arate asa cum sunt , nu mai au de ce sa se ascunda ,indiferent cat de murdare ar fi secretele lor. Faptul ca acestea ies la iveala face sa creasca volumul de informatie cu care suntem bmbardati. Fiecare secret care iese la lumina creeaza noi valuri de informatie care pot fi manipulate si intoxicate cu date false , contribuind astfel la haosul informativ si acesta produce alt val de informatii secundare care ne amortesc si mai mult si ne impinge si mai mult in apatie. Daca combinam aceasta apatie , rezultat al putinei energii care ne ramane pentru a reactiona , cu dificultatile pe care le intampinam atunci cand reactoinam din parte sistemului , cand e vorba sa-i pedepseasca pe cei responsabili , sunt generate noi valuri de frustrare din ce in ce mai acute care ne fac putin cate putin sa renuntam definitiv pana la supunerea totala. Sa nu ai nici o indoiala ca in aceste conditii cei care detin puterea au interes sa te bombardeze cu valuri de informatie cat se poate de superficiala. Pentru ca odata instaurata in societate aceasta forma de a interactiona cu informatia , noi toti devenim dependenti de schimbul de informatie constant. Bombardamentul de stimuli este un adevarat drog pentru creierul nostru care are nevoie din ce in ce mai multa viteza in schimbul de informatii si are nevoie de mai putin timp pentru a procesa. Toti reactionam asa: ne este din ce in ce mai greu sa citim un articol lung incarcat de informatii structurate. Vrem articole scurte care pot fi citite cat mai repede, daca se poate de un singur rand pe care sa le inghitim ca pe-o pastila nu ca pe o mancare decenta. Creierul nostru s-a transformat , este dependent de informatia rapida este ca un drogat avid de franturi de date pe care le inghite , si daca se poate sa le analizeze si sa le gandeasca orice alt creier in locul lui pentru a nu face efortul de a fabrica o complexa si contardictorie opinie proprie. Pentru ca uram sa avem dubii...ele ne obliga sa gandim. Vrem doar raspunsuri rapide si simple. Suntem si vrem sa rămânem asa : antene receptoare care redistribuim informația ca niște simple oglinzi ce reflecta imagini externe. Dar oglinzile sunt doar suprafețe plane, nu conțin viata, doar o reflecta in exterior. Într-acolo merge ființa umana. O sa permitem sa se intample asta? CONCLUZIE Probabil tot ce am expus mai sus nu este ceea ce ai fi vrut sa asculti. Este oarecum complicat si prea putin stimulant si impovarator dar realitatea este complexa, nu poate fi redusa la un twit. Pentru a începe o profunda transformare a lumii in care trăim , daca vrem o autentica revolutie care sa schimbe tot si dacă vrem o lume mai buna trebuie sa coboram in interiorul nostru in profunzimea psihicului pana la sala masinilor unde se pun in mișcare toate mecanismele care determina actiunile pe care le întreprindem. Acolo se da adevărata lupta pentru umanitate. Nimeni n-o sa ne salveze de la înălțimea unui pupitru cu microfon, cu reclame strălucitoare si promisiuni pentru o lume mai buna si echitabila. Nimeni n-o sa ne salveze spunându-ne adevarul sau descoperind secrete bine ascunse. Dupa cum spuneam, informatia si adevarul nu mai sunt importante pentru ca mecanismele noastre de reactie sunt avariate. Trebuie sa coboram pana la ele si sa le reparam si ca sa putem face asta trebuie sa stim cum functioneaza. Si ca sa invatam asta nu e nevoie de un curs complicat de psihologie: observand si rationand noi insine putem sa obtinem bune rezultate. Pentru ca nu e vorba de ezoterism nici de ceva cu caracter mistic, religios, sau New Age. E simplu si logic: nu exista revolutie reala fara o transformare profunda a psihicului la nivel individual. Pentru ca mintea noastră este programata de catre sistem care ne tine prizonieri deci ca sa schimbam sistemul trebuie mai intai sa ștergem programul pe care sistemul la instalat in mințile noastre. Tu o sa faci asta?
Părinte, cum vedeţi poziţia României în eventualitatea unei conflagraţii mondiale? Credeţi că un război este iminent? Da, suntem în război! Şi ar fi bine să înţelegem asta înainte să fie prea târziu. În primul rând, a fost şi va fi totdeauna în această lume un război al răului împotriva omului. Dacă nu înţelegem acest lucru şi ne culcăm pe o ureche cum că e pace, sigur ne pierdem. Cu totul! În al doilea rând, suntem, ca ţară, în război. Am fost în război cu Irakul, am fost în război cu Serbia, suntem în război cu Siria. Chiar dacă implicarea ţării noastre este una marginală, incompetentă, aş putea spune chiar laşă, după tiparul clasei politice. Dar atâta vreme cât aliaţii noştri din NATO sunt implicaţi, ba chiar oferim spaţiu aerian şi terestru, ba chiar trimitem şi trupe, este absurd să pretinzi că nu suntem în război. Doar că este un altfel de război decât cele vechi, unul mult mai viclean şi mult mai complet. De pildă, foarte multă lume se teme că ar putea începe al treilea război mondial. Dar al treilea război mondial a fost şi s-a dus! A început prin 1947 şi s-a terminat prin 1991, fiind numit „Războiul rece”. Dar a fost aşa de rece încât a cuprins mai toată lumea, în afara ţărilor numite „nealiniate”, adică aşa-zişii neutri. Şi în războaiele dintre cele două tabere au căzut, în timpul acestui război zis „rece”, între 8 şi 15 milioane de oameni, după felurite estimări. În Cambogia şi Coreea, în Cuba, Angola, Columbia sau Ecuador, în Panama sau Egipt, în Vietnam şi India, pe toate continentele. Dar vedeţi cât de mare este viclenia şi puterea de înşelare a celor care conduc lumea? Au purtat un război global, în care s-au cheltuit mai multe resurse decât în primele două războaie mondiale la un loc; au ucis direct milioane şi milioane de oameni, au devastat ţări întregi şi continente chiar; au răsturnat şi re-instaurat regimuri dictatoriale, democratice sau pseudo-democratice, au umplut lumea de buncăre, arsenale şi cimitire. Iar oamenii încă se întreabă când va porni al treilea război mondial care a fost purtat şi s-a şi terminat. Vedeţi, acesta este primul război de care v-am vorbit, războiul răului împotriva omului, lucrarea înşelării, care se face cu mare putere în zilele noastre și care îl orbeşte pe om în aşa măsură încât nu mai vede nici măcar ceea ce are chiar în faţa ochilor. Ori acum a început deja al patrulea război mondial! Pe de-o parte sunt aşa-numitele ţări NATO şi sateliţii lor de pe alte continente, de cealaltă parte BRICS-ul cu ţările sale. Aşa că, parte a NATO fiind România, a fost deja târâtă în război, oricât de mult ne-am dori să ne ferim de asta. Întrebarea care se pune este dacă şi când vor ajunge confruntările armate şi pe teritoriul României. Aceasta este de fapt temerea multora şi pe bună dreptate. Să ne apere Dumnezeu de această încercare!
Ce este BRICS-ul şi de ce NATO este în conflict cu el? BRICS-ul este o alianţă formată din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud (South Africa). După cum se vede cuprinde jumătate din populaţia lumii doar în această formă, fără a socoti statele asociate direct sau indirect. Şi, dată fiind creşterea economică şi demografică, militară şi ştiinţifică a acestor ţări, este evident că au potenţialul necesar pentru a contrabalansa dominaţia SUA şi chiar a prelua conducerea lumii. Evident, acest lucru este inacceptabil pentru puterile ce conduc din umbră Guvernul SUA. Astfel încât războiul, pe multiple planuri, a devenit inevitabil. Pentru că SUA nu a ştiut niciodată să aibă aliaţi reali, pe care să-i respecte, ci doar aliaţi conjuncturali, de care să se folosească. Această atitudine a făcut-o să fie lipsită de prieteni reali, dar şi de vreo prietenie reală faţă de vreo altă ţară. Ca urmare nu a ştiut nici să permită o tranziţie paşnică, elegantă, demnă a autorităţii, nici să dea un răspuns de acest fel. Soluţia a fost în realizarea unei alianţe forţate în jurul ei, care se bazează pe frică. În Europa, pe frica faţă de Islam şi necreştini, alimentată dibaci. În Asia, pe frica faţă de China şi respectiv Japonia, dar local şi pe alte asemenea temeri sau conflicte. Uneori nu i-a reuşit, aşa cum nu a reuşit să menţină conflictul dintre India şi China, de pildă. Cele două ţări au izbutit să se împace şi să acţioneze unitar, spre binele lor. Însă în Africa şi Orientul Apropiat planul a izbutit. Regimurile stabile au fost distruse şi, de fiecare dată, prin intervenţia SUA. Şi, de fiecare dată, rezultatele au fost catastrofale pentru ţările respective. S-a creat astfel un potenţial major, mereu amplificat, de dezorganizare, violenţă, sărăcie, prin care, pe de-o parte, se justifică menţinerea intervenţiei SUA şi a aliaţilor ei – sau, mai bine zis, a slugilor ei – într-un loc sau altul, iar pe de altă parte, se creează instrumente de presiune asupra ţărilor care ar putea fi deranjante, asupra grupărilor sau comunităţilor incomode. Indiferent că este vorba despre poporul german, poporul român, Ungaria sau oricare alta. Bineînţeles, BRICS-ul este silit să răspundă, mai ales că există şi un complex război economic, ideologic etc.
Şi România este prinsă la mijloc. Ar fi bine să fie la mijloc. Din păcate suntem într-o tabără, nu în neutralitate. Şi nu într-o tabără bună.
Credeţi că este mai bine să fim cu Rusia? Ştiu că şi Părintele Justin şi alţii ne-au prevenit în privinţa Rusiei. Cred că este bine să fim cu România. Cu Ţara, vreau să spun, nu cu mizeria de stat care îşi zice român, dar care oprimă poporul şi distruge ţara. Din păcate, în situaţia în care ne-a târât clasa politică nu prea avem de ales. Îi pasă cuiva de popor? Îi pasă cuiva de ce vor oamenii? Politicienii vorbesc în numele nostru, dar nu le pasă decât de ce pot stoarce de la noi. Vorbe goale! Că să fim cu Rusia, că să fim cu SUA, că să fim neutri… Depinde oare de noi? Dar, ca să nu credeţi că nu răspund la întrebare: să fim cu cel care ne dă mai mult! Să vedem care este interesul naţional şi pe acela să îl urmăm. Ce credeţi, când Germania şi Italia au sprijinit Ungaria să pună cizma pe Ardeal nu ştiau ce nedreptate fac? Ba o ştiau foarte bine! Au spus-o făţiş! Şi totuşi au făcut-o, pentru că era în interesul lor. Aşa se face politica, dragii mei. Rece, ba chiar cinic. Idealismul îşi are în politică locul lui: să îţi iubeşti ţara, să îţi iubeşti poporul şi să poţi să faci orice pentru el. Mai mult decât atât este greu să gândească până şi cel mai bun politician. Doar sfinţi ca Ştefan al Moldovei, Iustinian sau Constantin cel Mare şi alţii asemenea au putut merge mai departe, la o concepţie morală, creştină a statului şi a politicii internaţionale. Astăzi aşa ceva nu prea există. Deci eu nu vreau să mergem cu Rusia, pentru că nu am încredere în ea. Dar dacă am avea politicieni români – nu incompetenţii şi trădătorii de acum, nu politicienii infractori de acum, ci români, dacă nu creştini adevăraţi, măcar patrioţi… Dacă am avea asemenea politicieni, ar fi în stare, şi fără sfaturile mele de om mărunt, să ne lege de China în primul rând, de India, de Africa de Sud şi de alte ţări, astfel încât să avem garanţii suplimentare faţă de Rusia. Pentru că, este adevărat, astăzi Rusia vine către români. Da, chiar vine, zâmbeşte către popor, chiar dacă la politicienii noştri, care sunt din tabăra opusă, se răsteşte. Dar, iată, Rusia a deschis la Moscova şcoli în limba română pentru românii de acolo. Jalnic este că a făcut asta la cererea Republicii Moldova, pentru că Statul zis român un deget nu a mişcat pentru românii din Rusia, Kazahstan sau Caucaz… Rusia scoate cărţi în limba română, despre istorie, despre credinţă, în care spune adevăruri pe care cândva le ascundea, le nega. Recunoaşte, pentru prima dată după secole, vechimea noastră pe acest pământ. Sunt semne bune, dar nu de ajuns. Politica ocupaţiei din Transnistria, care este o ocupaţie rusească, este încă puternic antiromânească, duşmănoasă. Vocile antiromâneşti de origine rusă din Republica Moldova şi din alte părţi se aud încă puternic. Iar istoria modernă stă mărturie cum ruşii, ca aliaţi, ne pot face mult rău, aşa cum au făcut la Turtucaia şi în alte bătălii hotărâtoare din primul război mondial. Bătălii pierdute numai şi numai prin manevre trădătoare ale trupelor aliate ruseşti. Ca urmare, în ciuda unei mişcări ruseşti către România, în sensul bun al cuvântului, eu sunt foarte suspicios. Totuşi există o anumită mişcare de apropiere, ceea ce înseamnă că avem de unde negocia. Dar ce avem de negociat cu SUA? Nimic, politicienii noştri dau totul pe gratis acestei puteri! Vedeţi, eu nu vorbesc aici despre simpatii sau antipatii şi alte copilării d-astea. Politica se face pe interes, iar politica cinstită pe interesul naţional, al poporului, al celor care te-au ales… Ori acum România ar trebui să negocieze şi să renegocieze cu SUA. Să spună: noi nu vrem exploatări de gaze de şist, nici de către voi, nici de către alţii; noi nu vrem exploatări miniere uriaşe, cu atât mai mult cu cianuri; noi nu vrem organisme modificate genetic, nici propaganda perversiunilor; noi vrem energie ecologică, agricultură ecologică, o viaţă morală, sănătoasă, demnă. Vă sprijinim în cercetare, dar centrele de cercetare să fie aici, să ne rămână copiii şi nepoţii în ţară. Şi tot aşa! Dar politicienii noştri sunt foarte proşti. Nici măcar comisioanele nu şi le negociază bine. Sunt atât de proşti încât înlătură orice opoziţie reală, uitând că fără o asemenea opoziţie nu mai au ce negocia, că ei sunt deja antamaţi! Şi dacă nici la nivelul acesta, de şmecherie de cartier, politicienii nu se descurcă, ce să facă ei în faţa unor diplomaţi de profesie şi a unor puteri reale? Aşa că noi degeaba vorbim dacă să fim cu SUA ori cu BRICS ori mai ştiu eu cu cine! Vânzătorii care ne conduc ne-au vândut şi pe noi, şi pământul nostru, şi pădurile noastre, până şi organele noastre, totul.
Şi atunci naţionalizarea ar fi o soluţie? Cum să fie naţionalizarea o soluţie?
Naţionalizarea resurselor naturale. S-a propus de către unii naţionalizarea resurselor naturale, ca soluţie împotriva jafului Statului. Adică să dăm Statului toate resursele naturale pentru ca să fie apărate de jaful statului? Adică să luptăm ca să mai vândă o dată ceea ce a vândut deja după 1989?
Dar să fie şi o lege care să apere resursele naturale. Păi şi până acum nu au fost asemenea legi? Dar nu Statul dă legile? Suntem chiar atât de lipsiţi de discernământ? Statul actual a avut în mână, din ianuarie 1990, toate resursele ţării. Toate! Ape, pământ, subsol, aer, energie, oameni, cultură, credinţă, tot, tot, tot! Şi a vândut sau a distrus tot! Şi voi vreţi să daţi din nou acestui Stat, acestei clase politice, tot ceea ce a vândut deja cel puţin odată, ca să le vândă iar! Dar nu vedeţi că singurele lucruri pe care Statul nu le-a vândut au fost cele din proprietatea oamenilor?
Dar şi oamenii au vândut mult, inclusiv către străini. Şi pământ, şi case, tot. Da, pentru că au urmat exemplul şi îndemnul Statului, pentru că au făcut ceea ce Statul i-a învăţat şi i-a pus să facă. Suntem singurul Stat atât de dement – vă rog să spuneţi aşa, „dement”, căci asta este demenţă – încât să îşi vândă pământul către străini. Şi asta este o hoţie şi o infracţiune şi o trădare naţională. Constituţia interzice colonizarea de populaţii străine pe teritoriul României, dar ei dau voie la vânzarea imobilelor către străini, ceea ce înseamnă că România poate fi colonizată în voie. Este o lege anticonstituţională, dar nimeni nu a sesizat până astăzi acest lucru. Nici n-am mai spus că Legea Românească – şi orice Constituţie ar trebui să ţină seama de rânduielile noastre străbune – Legea Românească nu dă voie niciodată să se vândă pământ unui străin, sub niciun cuvânt. De fapt şi vânzările de acum sunt ilegale, pentru că sunt făcute sub o lege neconstituţională. Şi vor fi anulate, aceste vânzări, mai devreme sau mai târziu, iar pământul va redeveni românesc. Într-o Românie demnă niciun cetăţean străin şi nicio firmă străină nu pot deţine proprietăţi sau imobile. Pot să le închirieze sau arendeze, dar nu să le deţină. Oricum, ca să revenim la întrebare, cred că este o greşeală uriaşă să se lupte cineva pentru naţionalizarea resurselor naţionale. Asta înseamnă să le dăm iarăşi Statului. Păi un oarecare prim-ministru a vândut resursele platoului continental încă înainte să-l obţină la Haga! Vă daţi seama ce fericiţi sunt politicienii de asemenea iniţiative cetăţeneşti?
Şi care ar fi soluţia? Să schimbăm clasa politică. Să interzicem toate partidele politice şi să impunem votul nominal. Să interzicem reclamele electorale. Campania electorală să fie doar prezentarea programului politic şi atât. Fără cântecele, dansatoare, daruri, afişe. O prezentare clară, asumată sub semnătură autentificată la notariat. Şi oricare cetăţean să-l poată da în judecată pentru escrocherie pe acel politician care nu şi-a respectat programul asumat. Atunci am avea oameni politici liberi de robia finanţelor electorale, care ar răspunde penal pentru încălcarea voită a programului asumat. Am scăpa de iubirile electorale şi alte asemenea manipulări. Lipsa partidelor politice – care sunt doar grupări de influenţă pentru obţinerea puterii în Stat – ar limita puternic orice manevre electorale nedemne, orice mascare a corupţiei şi alte asemenea practici. Dar nu o să avem aşa ceva până când românii nu se trezesc.
Şi se vor trezi? Iar dacă se vor trezi, vor fi lăsaţi de puterile externe să schimbe lucrurile? Dacă aş fi proroc v-aş spune ce va fi. Eu doar sper. Şi cred. „Cred în sfinţi, dar şi-n voinici, cred în flori şi-n cremeni, căci vitejii mucenici, cu haiducii-s gemeni”… Cred şi sper. Cred că într-o zi românii se vor trezi şi vom avea din nou, măcar pentru o vreme, o Românie demnă, cu fruntea sus, aşa cum ar trebui să fie orice ţară. Să ştiţi că eu sunt un fricos şi un leneş. Mulţi au zis că eu sunt harnic şi curajos, dar nu-i aşa. Eu sunt un fricos şi un leneş. Dar nu pot să nu muncesc şi 24 de ore pe zi, dacă este nevoie, nu pot să înfrunt orice stă împotriva Adevărului şi a Neamului Românesc. Nu pot. Aşa că, deşi sunt un fricos şi un leneş, lupt să fac ceea ce trebuie. Pentru că am înainte chipurile înaintaşilor. Îmi aduc aminte de munca titanică a părinţilor mei pentru a creşte şi educa patru copii în dragoste de cultură, de istorie şi de Ţară, în vreme ce în jur toată lumea ajungea să scuipe şi cultura română, şi istoria, şi Ţara. Îmi aduc aminte de rugăciunile bunicii mele, de chipul bunicului când îşi amintea de şirul de suferinţe prin care a trecut ca orfan de război, copil de trupă, ofiţer, profesor etc. Îmi aduc aminte de ţăranii zdrobiţi de Statul aşa-zis român în 1907 şi care apoi, în 1916-1919, au apărat cu viaţa lor Ţara, în condiţii cumplite, greu de închipuit astăzi. Îmi aduc aminte de eroii şi suferinţele altor generaţii, de-a lungul a sute şi mii de ani. Îmi este ruşine de ei! Îmi este prea ruşine de ei ca să mă pot supune lenei sau fricii. Şi am nădejde că amintirea lor, rugăciunile lor, jertfele lor vor străbate prin negura din jurul nostru, vor străpunge împietrirea românilor de astăzi şi îi vor trezi din somnul de moarte, cu adevărat de moarte, în care au fost vârâţi. Iar dacă se vor trezi, nu vor putea fi opriţi de nimeni! Uitaţi-vă la Ungaria de astăzi! Stă împotriva puternicilor NATO, împotriva puternicilor UE şi merge mai departe. Este o pildă bună. Aşa cum a fost o pildă rea în timpul hortismului şi în alte clipe, acum este o pildă bună. Are nu doar curaj, ci şi pricepere. A ştiut să joace şi cartea chinezească, şi cartea rusească, şi cartea americană, şi cartea europeană. A negociat în toate părţile. Şi chiar dacă nu a câştigat cât ar fi vrut – că ar fi vrut şi Slovacia, şi Croaţia, şi Transilvania, şi Banatul ş.a.m.d. – totuşi a câştigat îndeajuns cât să stea mai bine ca România, deşi este mult mai mică. Deci, iată, se poate. Şi, mai mult decât atât, merită! Merită să stai cu demnitate, chiar dacă este să mori. Că ştii, cel puţin, pentru ce ai trăit. Ori mulţi dintre bătrânii noştri mor astăzi cu ruşinea că au trăit degeaba. Sunt atâţia cei care sunt născuţi acum şaptezeci-optzeci de ani. Nu au luptat în război, nu au luptat în Rezistenţa Antisovietică, nu au făcut altceva decât să-şi ia un salariu, să se supere şi să se distreze, cum şi cât au putut. Iar acum sunt pe moarte. Dacă au câte un copil, doi, adesea este deja plecat din ţară, uneori mort. Şi foarte des nu au nepoţi, sau au câte unul sau doi, de asemenea plecaţi. Sunt singuri. Şi simt că nu au făcut nimic cu viaţa lor. Dumnezeu le-a dat mulţi ani, dar ei i-au irosit. Sper să nu fie aşa pentru generaţiile mai noi. Să fie cât mai puţini cei care vor urla de durere şi de frică în faţa morţii, ştiind că au trăit degeaba. Să fie cât mai mulţi cei care, atunci când va fi să treacă dincolo, să meargă cu fruntea sus, ştiind că aşa au şi trăit.
Ce sistem electoral functioneaza fara partide? Unde a fost „omologat”? Cum poate vota un „ales” „conform propriei constiinte” daca oricine are alta opinie il poate da in jdecata ….? Daca „legalitatea” este ceea ce directioneaza atitudinea celui cere „face” legea… nu mai este nevoie de „alesi”. Sistemul juridic (oamenii…) se conserva si elimina omul politic „facator” de lege care nu-i convine. De aceea trebuie imunitate. Este contradictorie raspunderea „legala” a legiuitorilor – ceea ce ii poate retine este propria lege de limitare a capacitatii de exercitiu civil, adica legal. Asta se numeste bun-simt si moralitate. Daca ele dispar, se ajunge la dictatura personala sau de grup, ca acum in UE dar mai aberant – in SUA. Ca spune … (citez): „Şi care ar fi soluţia? – Să schimbăm clasa politică. Să interzicem toate partidele politice şi să impunem votul nominal. Să interzicem reclamele electorale. Campania electorală să fie doar prezentarea programului politic şi atât. Fără cântecele, dansatoare, daruri, afişe. O prezentare clară, asumată sub semnătură autentificată la notariat. Şi oricare cetăţean să-l poată da în judecată pentru escrocherie pe acel politician care nu şi-a respectat programul asumat. Atunci am avea oameni politici liberi de robia finanţelor electorale, care ar răspunde penal pentru încălcarea voită a programului asumat. Am scăpa de iubirile electorale şi alte asemenea manipulări. Lipsa partidelor politice – care sunt doar grupări de influenţă pentru obţinerea puterii în Stat – ar limita puternic orice manevre electorale nedemne, orice mascare a corupţiei şi alte asemenea practici. Dar nu o să avem aşa ceva până când românii nu se trezesc.” POSTED BY GHEORGHI ON 16 DECEMBRIE 2015
Propunere: 1. Inscriere candidaturi a) depunere voluntara de candidaturi b) propunere de candidaturi (din partea unui grup de minimum… „n” cetateni) 2) Proces electoral – vot direct, secret; prag electoral, prag de participare pentru validare 3) Distributie mandate a) Capul de lista se exclude de la „masa” electorala – este „REZERVA” pentru inlocuirea in caz de demisie, moarte, criza parlamentara, s.a.m.d b) Cei de sub pragul electoral se exclude de la „masa” electorala. c) Cei „ramasi” se pot valida si „pune” la treaba. ====================== Cei care „ne-chemati” (adica cei ce „vor” si „au cu ce” – adica platesc reclama… „castigand” alegerile prin manipulare) NU VOR INTRA IN STRUCTURA ALEASA. Cei care „sint chemati” (de oamenii din popor) vor putea opta daca isi iau sarcina pe care le-o incredinteaza oamenii care au propus sau nu; simplu – nu participa la validare; acceptand mandatul se vor simti „angajati” de oameni. Cei validati (din ambele categorii) vor sti ca exista „planul B” de inlocuire daca „defecteaza” iar cei care candideaza vor sti ca prima pozitie, obtinuta prin impresionarea cu minciuni ori charisma falsa, inselatoare NU GARANTEAZA „cucerirea puterii”.
Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al 12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.
Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut.
Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romania nu se mai produce nimic.
Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu.
În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.
Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur.Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .
Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.
Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.
Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.
Cu specificatia ca asta nu-l disculpa de crimele impotriva atator oameni nevinovati
După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.
Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?
Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.
Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur.Tot Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate.
Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.
Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei 20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine.Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romani, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romanilor.
Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944. Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei
Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!
Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.
Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”
Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operatiunea Oculata:
Activitatea de represiune impotriva francmasoneriei a organelor Sigurantei si, ulterior, ale Securitatii, nu a fost declansata imediat dupa preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficiala, data ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferente fata de actiunile francmasoneriei este legata de revenirea, dupa 1944, in functia de Inspector General la Siguranta a lui Romulus Voinescu, el insusi francmason, care nu putea lua masuri impotriva fratilor sai si care, in momentul indepartarii sale din functie, ar fi sustras din arhiva Sigurantei toate dosarele si documentele privitoare la problema francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit de organele Securitatii abia in 1951-1952, cand incepusera deja arestarile masive in randul masonilor. Consecinta acestei situatii a fost ca nu s-au luat niciun fel de masuri impotriva francmasoneriei mai multi ani dupa 1945, situatia ramanand neschimbata chiar si dupa arestarea membrilor organizatiei contrarevolutionare Miscarea Nationala de Rezistenta, cand s-a descoperit implicarea unor vechi masoni in sustinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei romane
Situatia nu a cunoscut o schimbare semnificativa, din acest punct de vedere, nici dupa infiintarea, in 1948, a Securitatii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului ca organele Securitatii au preluat aceasta problema fara a dispune de niciun informator – sau, cel putin, aceasta era justificarea oficiala in 1956. La aceste lipsuri mostenite de la structurile fostei Sigurante, se adauga atitudinea noilor cadre ale institutiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lasandu-se influentati de conceptia gresita, mostenita de la Siguranta, potrivit careia masonii – oameni in varsta si neseriosi prin ritualul lor absurd – ar fi incetat singuri orice activitate.Totul s-a schimbat incepand cu anul 1949, cand a fost retinut „grupul” Stanciulescu-Tomescu si cu arestarea, in 1951-1953, a intregii conduceri a francmasoneriei romane, in frunte cu Constantin Bellu. Cu aceasta ocazie a fost confiscata si o parte a arhivei lojilor din Romania si s-a reusit inspaimantarea tuturor francmasonilor din tara, ramasi inca in libertate, intr-o masura suficienta incat sa nu mai reia activitatile „masonice”. Cu toate acestea, aflandu-se, din unele surse, ca unii din masonii ramasi liberi din Bucuresti si din provincie mai aveau inca intalniri ocazionale sau de prietenie, in cursul carora discuta si comenteaza evenimente politice interne si internationale, in favoarea tarilor capitaliste, Directia a III-a a Securitatii hotaraste, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenta in problema francmasoneriei, pentru luarea in evidenta a elementelor francmasonice mai principale [sic!] si a fi lucrate informativ in vederea stabilirii activitatii ce eventual o desfasoara.
Interesul scazut al Securitatii
Dosarul de evidenta in problema a fost mentinut deschis pana in anul 1975, desi sediul sau este mutat ulterior de la Directia a III-a (din 1967 – Directia I) la Securitatea Municipiului Bucuresti. in perioada 1960-1975, in urma activitatii organelor de Securitate in aceasta problema, au fost identificati si verificati peste 500 fosti francmasoni, obtinandu-se si informatii privind unele incercari din exterior de reluare a activitatii francmasonilor in R.S. Romania, existenta unor grupari restranse de asemenea elemente si preocupari izolate de a se restabili legaturi cu cercuri ale emigratiei reactionare din Occident si de a organiza ajutorul francmasonic in Romania.Cu toate acestea, interesul Securitatii pentru aceasta problema continua sa se mentina scazut, motiv pentru care, in 1975, capitanul Petre Ionescu, din cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti, propune si i se aproba inchiderea dosarului de problema privind elementele dusmanoase din randul fostei francmasonerii romane, aducand urmatoarele argumente :
Analizand situatia operativa din problema, se constata ca majoritatea elementelor au decedat, iar cele ramase in viata, datorita varstei inaintate, nu mai prezinta pericol potential.
In prezent, in evidentele noastre, se afla un numar de 3 elemente din aceasta categorie, fiind si fost condamnate pentru infractiuni contra securitatii statului, urmarirea lor continuandu-se in cadrul problemei 891 – fosti condamnati fara nuanta politica.Mentionam, de asemenea, ca nici in cadrul Directiei I nu exista un asemenea dosar de problema.Cu toate ca s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securitatii, inchiderea dosarului de problema in 1975 a fost indelung criticata ulterior, cand s-a hotarat redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:
Datorita desfiintarii acestei probleme de munca, in acest domeniu nu s-au mai intreprins masuri organizate de cunoastere si prevenire si, drept consecinta, nu se cunoaste situatia prezenta a fostilor francmasoni din tara si din strainatate, in special a celor care au fost condamnati pentru activitate ostila, precum si a descendentilor acestora […] si nu a existat o preocupare temeinica pentru depistarea emisarilor francmasoneriei si a canalelor de legatura […]. Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit si orientat cu privire la aceasta problema, nu cunoaste formele si metodele specifice ale actiunilor ostile desfasurate de francmasonerie si […] nu este in masura sa sesizeze particularitatile activitatii de nuanta masonica a elementelor din baza de lucru suspecte sau sa identifice persoanele racolate de organizatie.
1981 – francmasoneria denigra regimul politic
Incepand cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problema de mare importanta pe agenda Securitatii. Motivatiile acestei bruste schimbari de atitudine se refereau mai ales la activitatea francmasoneriei din exterior. Se citeaza, in acest sens, actiunile Supremului Consiliu pentru Romania, care denigra regimul politic din Romania si facea apel la redesteptarea lojilor francmasonice romanesti, vizitele in Romania ale unor masoni din strainatate, suspectati a fi in slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite amenintari la adresa autoritatilor romane precum cea de a se folosi de relatiile lor masonice pentru a distruge turismul romanesc mentinerea legaturilor unor vechi membri ai lojilor din tara de exemplu: Panait Stanescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea in contact a unor intelectuali romani cu francmasoni din strainatate cu ocazia calatoriilor efectuate de acestia in Occident etc. Toate acestea nu par, insa, justificari suficient de credibile ale interesului acordat francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru Romania se infiintase inca din 1969, legaturi ale intelectualilor romani cu persoane banuite de apartenenta la francmasonerie din Occident erau semnalate de multa vreme, dupa cum vizitele unor masoni straini in Romania se produsesera si anterior.Cel mai probabil, toate acestea nu reprezinta decat justificari ulterioare ale unei hotarari luate din cu totul alte motive. in ceea ce priveste adevaratul motiv al reconsiderarii problemei francmasoneriei, documentele nu ofera date suplimentare, dar este de remarcat coincidenta acestei schimbari de atitudine a conducerii Securitatii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit in 1981, afectand intreaga clasa politica din Italia si care a beneficiat de atentia mass-media din intreaga lume. in rapoartele Securitatii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiana, reproduceri ale declaratiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, presedintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de ancheta a Parlamentului italian in cazul lojei „P2″, care afirma ca, in Romania, s-ar gasi membri ai lojeiamintite.Este de remarcat, de asemenea, faptul ca prima unitate care arata un interes deosebit francmasoneriei dupa inchiderea dosarului de problema in 1975 este Centrul de Informatii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informatiile presei occidentale referitoare la masonerie si cauta sa prezinte practicile lojei „P2″ ca fiind generalizate in cadrul francmasoneriei. Toate acestea nu reprezinta, insa, decat o ipoteza, care nu este confirmata si nici infirmata de documentele studiate. Oricum, pentru conducerea Securitatii, mai important decat sa arate ca isi stabilea propria agenda in functie de speculatiile presei occidentale, era faptul ca astfel redescoperea un vechi „dusman”, in seama caruia putea pune toate actiunile indreptate impotriva regimului pe care il apara ba chiar, cu putin efort, toate neajunsurile care apareau in diverse sectoare de activitate din Romania.Redeschiderea dosarului de problema privind francmasoneria nu s-a produs, insa, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unitati ale Securitatii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit sa se ocupe de problema in cauza. La inceput, problema a cazut in sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (in special celor de informatii interne si contraspionaj), Directia I (Informatii Interne) propunand, in 1982, deschiderea dosarului de problema „Persoane care desfasoara activitate francmasonica” sub indrumarea angajatilor sai.2 Castig de cauza, in aceasta privinta, va avea insa Directia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru acesta solutie, intre altele, faptul ca francmasoneria ar fi o organizatie cu caracter international, structurata pe principii si reguli de conspirativitate severe, similare activitatii serviciilor de spionaj. Initial, in martie 1983, dosarul de problema a fost deschis doar la Directia a III-a si la compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judetene si la Securitatea Municipiului Bucuresti, urmand ca, in functie de rezultatul masurilor intreprinse, sa se deschida si la alte inspectorate din tara. Abia in iulie 1984 s-a hotarat deschiderea dosarului la toate inspectoratele judetene ale Securitatii din tara. Coordonarea activitatii pe tara era asigurata de Serviciul 7 din cadrul Directiei a III-a, laolalta cu celelalte probleme date in sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelisti etc. Dosarul de problema avea numarul 1780 – „Prevenirea actiunilor organizatiei francmasonice”- cu numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea actiunilor din cadrul acestuia raspundeau nemijlocit capitanul Odroiu Dumitru si colonelul Stefanescu Gh.
3 Supravegherea celor cu nuanta francmasonica
Dupa stabilirea sediului problemei, s-a procedat la impartirea sarcinilor fiecarei unitati implicate in aceasta activitate, dar si a obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unitatilor Securitatii in problema „Oculta” erau : lucrarea in mod calificat a persoanelor din tara suspectate de desfasurarea unei activitati francmasonice sau de intretinerea de legaturi cu organizatiile francmasonice din strainatate, pentru prevenirea si neutralizarea oricarei forme de activitate ostila pe aceasta linie”; intensificarea supravegherii cetatenilor straini care veneau in Romania, suspecti a fi emisari sau ca ar avea preocupari de nuanta francmasonica; controlarea informativa a cetatenilor straini aflati la studiu in Romania, in vederea depistarii eventualilor masoni existenti in randul acestora; identificarea si urmarirea informativa a persoanelor cu preocupari pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei si a altor tendinte filosofice oculte ; selectionarea surselor cu posibilitati pe langa elementele suspectate de activitate francmasonica, completarea retelei informative cu noi surse utile si reevaluarea fostilor informatori, in vederea selectionarii celor care puteau fi utilizati in continuare; asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor si a informatorilor implicati in problema. Pentru indeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrala sau locala a Securitatii trebuia sa desemneze cate 1-2 ofiteri care raspundeau, dupa caz, in exclusivitate sau pe langa alte sarcini, de problema „Oculta”.
Urmarirea informativa
Urmarirea informativa a persoanelor banuite de apartenenta la francmasonerie sau de intretinerea de legaturi cu diferiti membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importanta activitate desfasurata de Securitate in problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenta urmaririi informative in problema francmasoneriei trebuia sa se incadreze, teoretic, intr-una din categoriile stabilite de la bun inceput de conducerea Securitatii prin Programul de masuri pentru cunoasterea si contracararea actiunilor ostile tarii noastre preconizate de francmasomerie, intocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problema „Oculta” :In evidenta dosarului de problema vor fi incluse persoane : a) Cunoscute ca au facut parte din francmasonerie inainte de anul 1948, cand aceasta a fost scoasa in afara legii; b) Cu privire la care exista indicii sau informatii ca au fost racolate ulterior la activitati francmasonice; c) Depistate ca au legaturi cu organizatii sau elemente francmasonice din exterior; d) Semnalate ca sunt trimise in tara cu misiuni din partea organizatiilor francmasonice din exterior; e) Straini cunoscuti ca fac parte din francmasonerie, care viziteaza R.S.Romania ori actioneaza din exterior impotriva tarii noastre; f) in ale caror preocupari se regasesc simboluri, expresii ori idei francmasonice g) Descendenti ai fostilor francmasoni care intretin legaturi cu straini, calatoresc in strainatate ori sunt cunoscuti ca desfasoara activitate ostila ; h) Orice alte categorii de persoane in legatura cu care exista sau se obtin informatii cu esenta de activitate francmasonica . Programul de masuri amintit mai sus stabilea o gama destul de larga de persoane asupra carora se putea incepe urmarirea informativa in problema francmasoneriei si permitea diverselor compartimente ale Securitatii raportarea obtinerii unor succese in activitatea desfasurata pe aceasta linie. Asta si datorita faptului ca desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmaririi informative pe aceasta linie era suficient de vaga incat sa permita fiecarei unitati, locale sau centrale, a Securitatii sa anunte, in scurt timp, inregistrarea a macar 1 sau doi suspecti de activitate francmasonica. Lucrurile nu s-au petrecut insa intocmai conform planurilor
.Numarul suspectilor creste
Se poate consemna, intr-adevar, un progres rapid in privinta numarului persoanelor care constituiau baza de lucru in problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problema, in iulie 1984, erau identificati, in Romania, 22 de francmasoni in viata – 14 in Bucuresti, 4 in judetul Cluj si cate 2 in judetele Timis si Constanta – carora li se adaugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de francmasonerie in anii din urma, majoritatea acestora fiind din Bucuresti. Apoi, in decembrie 1984, in urma studierii materialului de arhiva detinut, sunt identificate 320 de persoane (romani si straini) care au facut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenti de francmasoni, intretin relatii cu persoane din strainatate ce fac parte din francmasonerie, au preocupari pe linia teozofiei, ezoterismului ori altor practici oculte. Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse in baza de lucru, fiind subiectul propriu – zis al urmaririi – 22 cu dosar de urmarire informativa, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativa. in iulie 1987, numarul persoanelor care intrasera sub urmarirea Securitatii ajunsese la 92- 77 romani si 15 straini, iar in 1988, pana la 103 persoane 92 romani si 11 straini dintre care 34 aveau dosar de urmarire informativa, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativa.Desi, in privinta numarului persoanelor urmarite, se constata un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente in activitatile legate de aceasta problema este departe de a fi egal. Astfel, la cateva luni dupa deschiderea dosarului de problema, in decembrie 1984, se putea remarca faptul ca, in timp ce unele structuri teritoriale si centrale ale Securitatii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor banuite de intretinerea de legaturi cu francmasoneria, 16 Securitati judetene nu au obtinut nici un fel de informatii, nu au luat in lucru niciun element si nu au nici o sursa in problema. Atentionarile venite din partea conducerii, prin care sefii acestor unitati teritoriale erau indemnati sa acorde o mai mare importanta problemei francmasoneriei au ramas, in general, fara efect, o dovada in acest sens fiind si faptul ca, 4 ani mai tarziu, in 1988, situatia ramasese aproape neschimbata, 12 unitati judetene neavand niciun element in atentie. Multe unitati nu trecusera nici la identificarea fostilor francmasoni, a descendentilor si a rudelor si cunostintelor acestora, iar in cazul in care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor in lucru operativ pentru a cunoaste si documenta daca au preocupari masonice prezente. Lipsa de rezultate in problema „Oculta”
Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unitati locale ale Securitatii in problema „Oculta” erau legate, mai ales, in opinia conducerii Directiei a III-a, de deficientele in organizarea unei retele informative adecvate, cadrele acestor unitati nereusind sa realizeze o selectionare a surselor care sa fie dirijate pe langa elemente suspecte de activitate francmasonica, impunandu-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior in problema, pentru a se vedea in ce masura acestea puteau fi utilizate in continuare, precum si recrutarea de noi informatori in aceasta problema. insa principala cauza a lipsei de rezultate in problema „Oculta” inregistrata de unele unitati era legata de mentalitatea lucratorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanta necesara :In anumite situatii, desi au fost identificate unele elemente care au facut parte din organizatii masonice, apreciindu-se cu usurinta ca sunt in varsta, bolnave ori ca nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selectionarea si luarea lor in lucru activ pentru a le cunoaste pozitia si preocuparile prezente, cu toate ca informatiile atesta faptul ca francmasonii, indiferent de varsta si starea sanatatii, mentin contacte intre ei si actioneaza pentru raspandirea ideilor masonice si recrutarea de noi membri. Lipsa de interes a unor cadre ale Securitatii fata de problema francmasoneriei, precum si cantitatea redusa de informatii de o importanta reala obtinuta de la deschiderea dosarului de problema, starneste adesea nemultumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, in repetate randuri, a acestei nemultumiri, nu a fost de natura sa modifice situatia: Stadiul general al activitatii in acest domeniu nu poate fi insa apreciat ca sastisfacator.[…] Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informatii ce necesita a fi clarificat, cele ce se raporteaza sunt doar niste aspecte mai mult formale de justificare cat de cat a unei activitati.Daca cineva din conducerea Directiei a III-a are o alta parere, sa vina cu argumentele![…] Este nemultumitor si greu de calificat faptul ca nu s-a dat inca raspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei.Prevederile vagi ale Programului de masuri in problema „Oculta” ar fi permis punerea sub urmarire a unui numar mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legatura cu francmasoneria, dar manifestasera interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronuntasera cuvantul „francmasonerie” in prezenta unui informator al Securitatii. Cu toate acestea, unele inspectorate judetene ale Securitatii nu reusesc nici in aceste conditii sa raporteze identificarea unui suspect pe teritoriul judetului si, in consecinta, consemneaza urmarirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionati de filatelie, radioamatori, a unor persoane care calatorisera in Statele Unite sau erau rude ale unor evazionisti etc.
NOTE
1. ACNSAS,fond Documentar Bucuresti, dosar 8795(10680), f. 33-34 – Lupta organelor Securitatii statului impotriva francmasoneriei – material de invatamant, ian. 1956. Aceasta convingere a ramas inradacinata in randul cadrelor Securitatii, aparent in ciuda tuturor eforturilor depuse de conducatorii acestora de a o modifica. Si in materialul mai sus citat se sublinia ca lucratorii operativi trebuie sa combata conceptiile dusmanoase ale unor informatori care credeau ca masonii nu ar fi decat niste persoane neserioase, patrunse de misticism, ale caror manifestari nu prezinta pentru statul nostru niciun pericol – vezi ibidem, f. 41. 2. Idem, dosar 8796,vol. 5 f. 165 – 166 – Nota din nov. 1982. Numele de cod al dosarului de problema astfel deschis urma sa fie „Simbolul” 3. Ibidem, vol. 1, f. 25 – Asta nu insemna ca problema directiei care trebuia sa coordoneze actiunile intreprinse in acest dosar a fost rezolvata definitiv. O dovada in acest sens o constituie si faptul ca, in septembrie 1985, generalul Iulian Vlad intreba: Directia a III-a cum s-a impus ca unitate centrala cu sediul de problema? – vezi ibidem, f. 70 – Nota din 16.09.1985 a generalului Iulian Vlad. 4. Termenul „urmarire informativa” este folosit impropriu aici. Prin el am vrut sa desemnez intreaga gama de operatiuni utilizate de Securitate in problema, adica supravegherea, verificarea si urmarirea informativa propriu-zisa. 5. Ibidem, f. 109 – Nota a gen. – colonel Iulian Vlad din 10.07.1987
Mafia Serviciilor Secrete din Romania-masonii tradatori
Pe timpul lui Nicolae Ceausescu erau citeva servicii secrete conduse in fapt de securitate-DSS.Nu toti erau prosti ,corupti, tortionari.In anii 50 securitatea era formata din evrei care isi schimbasera numele in nume romanesti si ucideau romanii intelectuli,tarani,preoti la canal si in inchisori ptr a ne ucide fiinta nationala.
Dupa tradarea sa de catre evreul facut ptr crimele comise, general-pacepa-Ceusescu si a data seama ca o grupare formata din masoni doreste ca tara sa fie subjugata de FMI si Banca mondiala a evreilor si sa fie vinduta evreilor si sa -l rastoarne de la putere ptr a pune marioneta evreilor ion iliescu, tot mai impins de la spate de Europa Libera…Ceausescu a inceput sa i dea la o parte pe evreii masoni-ultimii au fost Leon T Rautu si Voitec, dar masonii patrunsesera deja in serviciile secrete-securitate, directia de informatii a armatei-DIA si pregateau lovitura de stat sub masca unei revolutii transmise in direct-ieseau din adormire ptr a aprinde lumina in decembrie 1989.
Unitatea de la Boteni era o unitatea speciala a armatei formata din securisti patrunsi in armata, care aveaua pregatire in aviatie,scafanadri,rezistenta in conditii grele etc…Aveau 8 permise speciale ptr a se desimula in oameni de rind.Ei au preluat conducerea revolutiei dupa ce securistii l-au tradat in 21 decembrie pe Ceausuescu la adunarea din fata sediului central al CC al PCR-o capcana intinsa familiei ceuasescu.Tot unitatea de la Boteni a penetrat televiziunea ptr a avea contolul la cine si ce se transmitea la tv-mesaje screte pe care profanii nu le intelegeau…Toti sefii erau imbracati cu pulovere de lina de parca atunci erau uniforme ,nu alta.Securitatea facea si multe abuzuri si rele de catre indivizi dornici de afirmare dar avea si o latura de profesionalism ,lucru recunoscut de occident si nu numai…Ofiterii DIA-Directia de Informatii a Armatei ,au pus la cale acel razboi psihologic cu tinte false-chipurile eram atacati de avioane si elicoptere rusesti-vezi ce spunea generalul Gusa-de razboiul inexistent cu anumiti teroristi care au disparut imediat.Sa nu uitam ca multe din cadavrele de la Timisoara arse in crematoriul de la Popesti Leordeni de Sorescu si Baciu-sefi ai Militiei-nu au fost luati in evidente pe simplul motiv ca erau straini-agenti ai KGB,CIA, Mossad, Serviciile secrete ale Ungariei-condusi de agentul dublu Tokes.
Acum dupa revolutie masonii care au pus mina pe serviciile secrete au penetrat PIB ul tarii si este o adevarata mafie ce a inflorit sub toate guvernele cheltuindu se miliarde de euro pe aparatura de ascultare pe oricine ptr santaj, compromitere etc.
Daca in timpul lui Ceuasecu erau ascultate 80% din telefoanele romanilor acum sint ascultate 90%…Au fost angajati sute de mii de sri sti, politisti ,jandarmi etc cu atributiti de filaj ,urmarire ,compromitere paltiti cu salarii grase de noi amaritii de rind. Ii platim sa ne asculte la ordinul mafiei politice.Iata cite structuri de asa zis siguranta nationala au fost create ptr ca sa fim urmariti non stop intr o tara libera ,ptr care au murit mii de tineri in 1989.
Securitatea a fost inlocuita prin dezinformarea si incidentele de la Tg Mures- cu SRI ,find numit sef un evreu ungur Astolosz Virgil Magureanu-prezent la asasinarea lui Ceausescu ,agent Mossad…In structura SRI se afla mai multe servicii decit inanite de 1989 -mai multi bani cheltuiti ptr a fi urmariti si ascultati.Normal SRI trebuie sa faca servicii procuraturii,DNA si sa asculte cu mandat convorbirile suspectilor dar ei te fac terorist si te urmaresc cum vor fara mandat.
Sefii SRI sint masoni in frunte cu George Maior -nasul de cununie al lui Ponta Victor din a doua casnicie dar numit de Traian Basescu.
El vrea sa fie noul presedinte al Romaniei…Evreu ungur, Maior George a condus fundatia evreiasca americana George Marshall primind banii negrii…
Ei au adus in Romania asa zis teoristi in inchisori camuflate de psd si pnl prin Norica Nicolai, procuror, agent secret – scolita si pregatita de evreul ungur George Soros…
Radu Timofte fost sef SRI senator psd, implicat in mafia teroristului PKK Keser Fatih, protejat de Ponta Victor, Viorel Hrebengiuc, Adrian Nastase, Ionba Talpes. Ristea Priboi-cel cu atentatul de la Europa Libera regele rambursarilor de tva de miliarde euro-caruia psd si Ponta Victor i-au dat fabrica de explozivi Nitramonia Fagaras si au trimis 3000 tone exploziv cu un vapor Red Sky din Constanta catre Al Queda in Egipt….De asemenea in mandatul lui Emil Constantinescu faceau si operatiuni speciale cu trafic armament, camuflate in contrabanda tigari si cafea….
Deci pe timpul lui Ceusescu , era securitatea si DIA-directia de informatii a armatei.Dupalovitura de stat data in 1989 de masonii care au aprins Lumina imediat, ptr a pune mana pe averile lui Ceuasescu si a ne inrobi iar evreilor de la FMI si Banca mondiala, au aparut SRI dar si alte citeva structuri de informatii – sanchi-in realitate servicii aservite strainatatii,conduse de tradatori masoni in totalitate cum sint Virgil Magureanu, George Maior ,F Coldea si altii…A aparut DGIPI adica politia secreta de tip nazist -gestapo-kgbist bolsevic evreiesc, a politiei, care conform legii ar trebui sa urmareasca doar politisti corupti, care sint multi tare-dar ei urmaresc pe toata lumea ,ptr a o santaja si stoarce bani de la oamenii de afaceri si oamenii politici…..
Dan Gheorghe unul din sefi -avea o voce groasa de la tigari- a devenit ulterior sef SIPA cu generalul de securitatea Ureche si sluga mafiei de la complexele de contrabanda Europa si NIRO, pe unde se spala miliarde de euro cu marfa de contrabanda din China, intrate prin portul Sud Agigea controlat in totalitate de familia basescu-Mircea si Traian si seful de vama Teseleanu, prin firma Triton-a lui Basescu- condusa de Anca Ivascu directoare BRD Constanta.Foarte usor s- ar sti daca in containerele din China vine marfa de contrabanda, droguri, armament, tigari, daca ar fi folosit scanerul dat de Uniunea Europeana dar nu se vrea pentru ca spaga este mare. La NIRO lucreaza si politisti de la DNA-Badea, fiind toti masoni inregimentati in structura mafiota a serviciilor secrete ce poarta denumirea de UNPR-partidul lui Gabriel Oprea -mason general corupt cu avere de sute de milioane euro-de unde? Din slariu?
Printre sefi este si Nicu Dumitru. DNA ii protejeaza ptr spaga care o dau la alegeri , trecind din tabara lui Adrian Nastase la Traian Basescu si la Victor Ponta. DGIPI are sediul pe Str. Eforie din Bucuresti vis avis de Politia Capitalei. Printre primii sefi a fost si sluga lui Ceusescu si Iliescu Ion-generalul Cico Dumitrescu – omul Elenei Ceausescu in domeniul chimiei-apoi consilier de stat la Palatul Cotroceni, unul din capii masoni bolsevici ai loviturii de stat din decembrie 1989, cel care la televiziune il tinea pe Nicu Ceausescu de mina…S-a numit si unitatea 0215 cunoscuta ca si doi si un sfert actulamente 0962…Printre sefii masoni cunoscuti a fost si generalul Ardeleanu Virgil poreclit Vulpea…Provenit din masoneria de la Cluj aservita lui Ion Tiriac prin Ioan Rus si Camarila de frati tradatori , Ardeleanu a strins dosare intregi despre intreaga clasa politica, cu care a santajat toate guvernele, fiul sau fiind unul din baietii destepti care impreuna cu fiul lui Virgil Magureanu-sef SRI, a facut sute de milioane de euro…Nici pina azi nu au patit ceva. S-a retras la Cluj unde conduce activitati specifice…
Viorel Hrebengiuc, mafiotul 1 al tarii, evreu mason a coordonat santajul politic impotriva adversarilor sai incercind cu ‘eminenta cenusie’, reapetentul Vanghelie sa puna mina pe doi si un sfert -DGIPI-in 2008, cind era cuscrul lui Traian Basescu. Dar atunci au dat in omul-pusculita al lui Traian Basescu-Puiu Popoviciu-si au luat-o in bot de la Basescu… Mai tirziu Elena Basescu-Eba nu a mai vrut sa se f…ta cu baiatul lui Viorel Hrebengiuc, coalitia psd-pdl a cazut si DGIPI si a schimbat iar stapinii.
Desi este ilegal ei continua sa urmareasca oameni simpli si nu politisti corupti.Cind eram in Comisia de Siguranta Nationala am chemat in fata comisiei conducerea Ministerului de Interne si pe Virgil Ardeleanu ptr ca au cumparat fara licitatie aparatura de 30 milioane euro ptr urmarire ilegala.Ce securitate-aia erau mici copii pe tehnica operaiva-TO. Conform legii de siguranta nationala urmarirea se face pe un mandat dat de judecator doar de SRI. In realitate toate aceste structuri urmaresc pe cine vor si nimeni nu le face ceva-tara membra a UE. Cam ca NSA. Am vazut atunci aparatura de interceptare. A trecut vremea microfoanelor ascunse in telefon, riscul de intra in casa urmaritullui ptr. a planta coropisnite. Acum stau in masini-Dacia Solenza sau Logan si au un laptop care elimina vocile din jur,selecteaza vocile celui pe care il vor santaja si asculta tot, inclusiv convorbiri intime. De ce atunci era hulita securitatea? Ce fac astia este total ilegal-nu pe politistii corupti ii urmaesc. DGIPI este o arma de santaj. Seful DGIPI este numit de minstrul de interne-om politic-iar acum se vrea a fi numit direct de premierul Ponta Victor cel mai corupt om ce a scapat mafioti si teroristi pkk-keser fatih. DGIPI este subordonat deci ministrului de interne ,dar mai exista si alta structura -SIPI -subordonta sefilor de politie judetene. Alti bani publici ,ai tai ai mei ptr a fi urmariti ilegal noi ii platim din taxe si impozite-salarii uriase.
V-am prezentat cum tradatori de tara si neam au pus mina pe toate structurile de securitate dupa 1989 fara ca cineva sa-i traga la raspundere penala.Toti apartin masoneriei de parca daca nu esti mason, nu poti lucra in aceste domenii…Toti au salarii mari dovada fiind risipa din PIB ptr plata salariilor acestor nenorociti care sint de un milion de ori mai rai decit securistii lui ceausescu-unii din aia chiar erau profesionisti. Nu acelasi lucru il putem spune despre SPP-o gasca de parveniti politic si pe criterii de rudenie.
In timpul lui Ceuausescu era celebra divizie din cadrul Departamentului Securitatii Statului condus de generalul Neagoe. Celebra este imaginea din 21 decembrie 1989 cind securistul gras cu palarie in loc sa-l apere pe Ceuasescu in balconul CC al PCR ii spune-inauntru-si fuge. Ori in acel moment trebuia scos presedintele din pericolul iminent. Era dovada clara a tradarii securistilor care impreuna cu DIA pusesera la cale lovitura de stat. Lipseau asa zis teroristii-agenti Mossad-ca sa fie iubita noua conducere.
Cit de prosti eram-strigam Jos Comunismul si-l puneam seful tarii pe un comunist nenorocit-Ion Iliescu membru CC al PCR. Ii puneam pe Serban Mihailescu-sef cabinet Elena Ceausescu-zis azi Niki Spaga, pe Viorel Hrebengiuc-secretar CC al PCR la Bacau-mari masoni, pe Olimpian Ungherea sef mason-sef al ziarului securitatii Pentru Patrie, pe Ioan Taples-securist mason coleg cu Ilie Ceausescu, pe Petre Roman-al carui tata evreu a creat securitatea si NKGV-ucigind romani la canal si in inchisori comuniste. Astia eram-luam de bun tot ce ne bagau pe git Europa Liberafinantata de evreii din SUA…
Primul sef al SPP este numit nepotul lui Ion Iliescu criminalul, un tablagiu -plutonier major de artilerie-Iliescu dupa nume si el-care devine in citiva ani -general…Ca si Ceausescu din cizmar-devine general de armata. Iliescu face afaceri necurate cu arme si tigari si devine bogat ,foarte bogat… Adrian Nastase isi pune si el sefi la SPP oameni de casa, implicati in afaceri, Seful SPP personal al lui era o femeie ca sa nu se mai vorbeasca ca e poponar. Apoi Ion Iliescu il numeste pe masonul Naghy-si el corupt pina in maduva oaselo.
Adevaratii profesionisti din SPP pleaca pe salarii mai mari in zone de conflict -unde isi risca viata ptr bani multi. Vine Traian Basescu care il numeste sef SPP pe V.Pahontu un securist nenorocit care in 16 decembrie-22 decembrie 1989 era sef dispozitiv de represiune al Securitatii Statului in zona Piata Unirii-Piata Universitatii-unde sint ucisi sute de tineri din comanda lui,dovada jurnalul de lupta. Era capitan de securitate. Sluga a regimului devine jandarm, raspundea de zona Palat Cotroceni unde venea lumea sa strige -Iesi afara javra ordinara….Ptr meritul de a fi scalv este numit sef SPP de Traian Basescu.
Urmeaza epurarea adevaratilor profesionisti-citi mai erau, si aduce in locul lor jandarmi. Este desfiintata unitatea Aqvila -unitatea de elita a Ministerului de Interne si sint adusi si aici pe pile niste non profesionisti, tot jandarmi…
Mass media isi are rolul sau de manipulator in acest caz. Aceasta unitate era antrenata special ptr cazuri grave, de aducere a infractorilor periculosi prinsi in alte tari. Pahontu termina SPP de tot. Sint angajati nasi si fini si nepoti pe spagi mari-vezi caz angajari ajuns la DNA-sef ce era general Andreescu -apropiat al lui Traian Basescu dar si al mafiei lui Adrian Nastase- vezi spaga vila la Snagov de la terorist Kurd Keser Fatih eliberat de Ponta Victor. Se aloca din banii nostrii miliarde de euro anual din buget sa fim urmariti de zeci de structuri corupte de asa zis siguranta nationala . Insa Uniunea Europeana ii apara pe mafioti..
Victor Stanculescu confirma: Verestoy Attila este mason. Generalul face apologia masoneriei din inchisoarea Jilava
In ultima perioada, portalul Ziaristi Online a fost alimentat cu informatii despre date si evenimente secrete ale masoneriei de la o anumita Sursa “A”, cel mai probabil aflata chiar in interiorul organizatiei oculte care tinde sa controleze total ce a mai ramas din statul roman. In baza acestor informatii, verificate si dovedite drept autentice, am publicat mai multe dezvaluiri. Tot in cadrul aceastei serii, publicam azi, de la aceeasi sursa si in exclusivitate, un interviu care circula printre masoni cu generalul Victor Stanculescu, intervievat in inchisoarea de la Jilava de Horia Nestorescu Balcesti, un mason aproape la fel de controversat ca si interlocutorul sau. In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit? Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.
VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR
Raport asupra masoneriei din Romania – Extras
UDMR este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).
Dan Badea – Micile secrete ale lui Attila Verestoy
Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.
Senatorul UDMR Attila Verestoy este unul dintre cei mai bogati politicieni romani. Averea sa, in continua crestere datorita afacerilor tot mai prospere pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei sale politice, i-a adus si titlul de cel mai bogat om de afaceri din judetul Harghita, fieful sau politico-financiar.
Incepute in 1991, la un an dupa intrarea sa in politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii precum industria prelucrarii lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicatii, transporturi, mass-media, investitii financiare etc.
El si-a administrat singur toate afacerile pana cand legea i-a interzis explicit acest lucru si calitatea de senator a devenit incompatibila cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de catre sotia si fiul sau (Attila Verestoy jr.).
Mai trebuia amintit din start faptul ca senatorul Verestoy s-a specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o functie extrem de importanta pentru cei care stiu ca informatia inseamna totusi ceva in politica si afaceri.
Peste sapte milioane de euro in conturi si actiuni
Averea oficiala a senatorului, conform ultimei sale declaratii, este impresionanta. Astfel, daca socotim numai banii pe care Verestoy ii detine in diferite banci acestia depasesc 3,5 milioane de euro. De asemenea, valoarea actiunilor listate (pe Bursa sau Rasdaq) aflate in posesia lui Attila Verestoy se ridica, pe 21 februarie a.c., la peste 93 miliarde de lei (aproximativ 2,5 milioane euro). El mai are, in plus, creante de 150.000 euro, dar si obligatii de 500.000 euro. In proprietatea senatorului Verestoy se mai afla cinci terenuri, patru apartamente, o vila si un autoturism Audi S8 din 2001.
Attila Verestoy isi recunoaste implicarea directa in zece firme la care detine actiuni in valoare totala de aproximativ 1,6 milioane euro. Cele zece societati sunt urmatoarele: Hungastro SA (7,123 miliarde lei), Famos SA (2,262 mld. lei), Junior Com SA (14,68 mld. lei), TVM SA (3,7 mld lei), Scripta SA (2 mld. lei), Sojo-Hort RT (Ungaria, 16,5 milioane forinti), Bavaria Leasing SA (5 mld lei), Trinserv SRL (546 milioane lei), European Radio Investment (400.000 euro) si Asociatia Societatea Civila – Aleea Modrogan (177.000 euro). Comparativ cu declaratia de avere data in decembrie anul trecut, din ultima lista a firmelor la care senatorul Verestoy se declara actionar lipsesc patru societati: Hellas Primex SRL, Agrocentrum SA, Trinvest SA si Biolitt SRL.
Pe coperta, la umbra Elenei Ceausescu
Absolvent al Facultatii de Tehnologie Chimica din Politehnica bucuresteana, proaspatul inginer chimist Attila Verestoy si-a facut stagiatura, in perioada 1978-1980, la intreprinderile „Mecanica“ Sfantu Gheorghe si „Tehnoutilaj“ Odorheiu Secuiesc. In 1980, se reintoarce in Bucuresti si ocupa una din catedrele Facultatii de Chimie Industriala din cadrul Institutului Politehnic. Devine lector, iar apoi, din 1983, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Cercetare de Chimie Anorganica Bucuresti.
In 1989, este cercetator stiintific principal in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Chimie Anorganica si Metale Neferoase din capitala. Cum locul sau de munca, dar si preocuparile stiintifice se aflau sub calcaiul Elenei Ceausescu, au aparut ulterior comentarii privind eventuala sa legatura cu Securitatea sau, mai mult, cu academicianul nr. 1 al patriei, Elena Ceausescu. Comentarii publice pe aceasta tema au aparut in 1998, in urma unui conflict izbucnit intre conducatorul extremist al platformei „Initiativa Maghiara Ardeleana“ din cadrul UDMR, Adam Katona, si liderul UDMR Attila Verestoy.
Neintelegerile dintre cei doi, provocate de viziuni politice diferite, l-au iritat peste masura pe Katona, care a afirmat ca Attila Verestoy ar fi fost un fel de mana dreapta a Elenei Ceausescu. Declaratia a fost facuta intr-un interviu pe care Adam Katona l-a dat in iulie 1998 bilunarului „Europei Ido“ din Sfantu Gheorghe. „Verestoy a lucrat in institutul Elenei Ceausescu ceea ce, pentru un cercetator maghiar, nu era o onoare oarecare, ci presupunea o relatie bazata pe incredere“, a declarat Katona.
Acesta ar fi fost deranjat de faptul ca, potrivit afirmatiilor sale, Attila Verestoy i-ar fi spus, scurt, dar convingator, „Te sugrum, dar nu la figurat, ci pe bune“. Ulterior, in apararea senatorului Verestoy a sarit secretarul de stat Szabolcz Lanyi care, in cotidianul „Romaniai Magyar Szo“, a afirmat ca singura legatura dintre Verestoy si Elena Ceausescu a fost publicarea numelui „academicienei doctor inginer“ in fruntea colectivului care a lucrat la elaborarea unei teze in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Materiale Neferoase si Rare.
Inceputurile din padure
Lansat in afaceri din industria de prelucrare a lemnului, fostul inginer chimist Attila Verestoy s-a descurcat cum nu se poate mai bine in jungla tranzitiei. S-a implicat in acest domeniu si datorita faptului ca a beneficiat de retrocedarea unei parti importante dintr-o fabrica de mobila care apartinuse bunicului sau, inainte de nationalizare.
In 1991, a infiintat firma IVO SRL, alaturi de cumnatul sau Ferenczy Karoly, firma prin care a derulat cunoscutele afaceri cu cherestea. Trei ani mai tarziu, alaturi de cumnatul sau si de Attila Hosszu, a infiintat o noua firma in Odorheiu Secuiesc, „Metwooplast-Sat“ SRL, societate al carei obiect de activitate era fabricarea si comercializarea produselor din lemn.
Tot in 1994, devine administrator la fabrica de mobila Famos SA din Odorheiu, ulterior preluand actiuni importante si la aceasta societate, cu o traditie de peste 40 de ani. Treptat, Attila Verestoy si-a extins afacerile si in alte domenii. In 1993, a infiintat firma Hellax Primex SRL, profilata pe produse agricole, iar in 1994 s-a asociat cu fostul senator oltean al PDSR, Teiu Paunescu, in societatea MES SA Slatina; in acelasi an a infiintat, la Bucuresti, societatea de consultanta si management in afaceri V&P Invest.
Alcool, tichete de masa si presa
Cum afacerile cu alcool ofereau oportunitati financiare interesante, Attila Verestoy si-a incercat norocul si in acest domeniu. A inceput in 1994, timid, cu firma „Simalcoop“ SRL din Tusnad, societate prin care a participat la privatizarea fabricii „Spirt –Amidon“ de langa Miercurea Ciuc. Desi a preluat de la FPS un pachet de 21% din actiunile „Spirt-Amidon“, contravaloarea acestora (trei miliarde de lei) n-a mai ajuns la FPS, cativa ani mai incolo firma trecand, cu datorie cu tot, la FPS. Conform declaratiilor senatorului Verestoy, afacerea nu i-a adus profit. „Am iesit in pierdere totala, nu m-am imbogatit din aceasta afacere“, a declarat ulterior Verestoy.
O alta incursiune in lumea alcoolului a fost facuta de Verestoy in 1998 cand, prin firma IVO SRL, a preluat de la FPS pachetul de 40% din actiunile societatii „Vinuri si Bauturi“ din Miercurea Ciuc.
Profitul cel mai insemnat ii revine insa din actiunile pe care le detine la grupul de firme Hungastro SA din Covasna, actiuni evaluate la peste 35 milioane dolari. Ca orice politician responsabil, Attila Verestoy a investit si in mass-media prin firma Trinvest din Sfantu Gheorghe. El a participat la infiintarea „Editurii Scripta“ de la Oradea, la care a devenit presedinte si, ulterior, la preluarea unor actiuni (6%) la cotidianul de limba maghiara „Kronica“.
Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol
In aprilie 2008, senatorul Attila Verestoy s-a numarat printre protagonistii ingenioasei speculatii pe piata de capital cu actiunile Rompetrol (RRC), alaturi de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Rosca Stanescu (foto), Calin Popescu Tariceanu si altii. Declansata pe 7 aprilie 2004, tranzactia cu actiuni Rompetrol a adus protagonistilor, in doar cateva minute, castiguri de zeci si sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumparat intr-un minut (intre orele 10:09 -10:10) un miliard de actiuni la pretul de 116 lei bucata, si dupa sapte minute a vandut 550 milioane actiuni cu preturi cuprinse 250 si 300 lei bucata, obtinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu.
Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital.
Razvan Theodorescu iese la lumina, Stanculescu si masonii la Jilava
Sursa “A”, care ne-a transmismai multe informatii despre razboiul subteran dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie 1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips, Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video mai jos). Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira, care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii, ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Inpostarea sa, Ring dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de interes, pe care il prezentam integral mai jos. De la Ring mai aflam si cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989. Citam:
“In 1990, a venit la mine si s-a facut cunoscut ca frate regretatul Nicu Filip. Mi-a explicat atunci ca avea o loja ascunsa inca din timpul epocii Ceausescu. L-am sunat la telefon pe Schapira si i-am propus sa reincepem sa lucram ca masoni in Romania (in acel timp, functiona la Paris un Suprem Consiliu in exil precum si o Mare Loja). Spre uimirea mea, m-am izbit de un zid, Schapira spunand un “NU” hotarat si explicand ca „acolo sunt numai securisti…”. Am mers mai departe, l-am luat pe Nicu Filip la mine, i-am pus la dispozitie birouri, secretara, sofer masina si i-am dat si o sarcina: cea de a gasi maestri masoni in adormire, de preferinta dintre cei deveniti maestri inante de 1935. In mai putin de doi ani, Nicu a gasit 19 frati cu care „a suflat in taciuni”, este adevarat, cu ajutorul mai multor Mari Loji straine si, in 1993, in luna mai, a fost consacrata M.L.N.R. si Supremul sau Consiliu. Schapira a aflat ca la inceputul lunii mai 1993 trebuia sa vina la Bucuresti reprezentantii Supremului Consiliu Jurisdictiei Sud a S.U.A., in acel caz, Loja N.A.T.O. condusa de un contraamiral si a venit de indata la Bucuresti. Nicu l-a ignorat. Atunci, Schapira, jignit, a convocat la hotelul Bucuresti mai multi frati de el cunoscuti si SI-A TRANSFERAT TOATE PUTERILE. Cele ale sale de Suveran Mare Comandor in mainile lui Amedeo Lazarescu si, in acelasi timp, Marele Maestru in exil si-a transferat si el puterile in mainile lui Vladimir Boanta”
Sursa “A”: Ce face Lucian Cornescu Ring cu Victor Atanasie Stanculescu la Jilava
Pentru a închide paranteza deschisa cu ceva timp în urma, si pentru a urma cursul materialelor prezentate, voi face câteva referiri si completari la ultimul material. În materialul anterior am amintit ca Constantin Bartolomeu Savoiu l-a santajat pe fostul general Stanculescu, propunându-i semnarea unui document pentru a arata apartenenta sa la masonerie, în schimbul ajutorului pentru a parasi arestul din puscarie. Spuneam în acel material ca si Lucian Cornescu Ring a efectuat vizite la Stanculescu la Jilava. Ultima vizita filmata a avut loc pe (sau în jurul datei de) 1 decembrie 2010. Dovada acestui lucru sta în materialul acesta:
Trebuie totusi sa mentionam si relatia, negata acum de Savoiu, dintre Lucian Cornescu Ring si Constantin Barolomeu Savoiu. Cu ceva timp în urma circula faimoasa lista a masonilor din Supremul Consiliu al lui Cornescu Ring, acolo unde se regaseau nume precum Horia Nestorescu-Balcesti, Razvan Theodorescu etc.
Savoiu se autoproclamase Mare Maestru al unei mari loji numite MLNUR, iar Cornescu se autoproclamase Suveran Mare Comandor al unei entitati masonice superioare numite SCR, chiar daca acestia fusesera expulzati din acest doua entitati.
Astazi, cei doi se ataca reciproc, fiecare invocând ce le convine mai mult. Dar sa revenim putin la faimoasa lista. Cine este astazi pe aceasta lista? Voi mentiona doar câteva nume sonore: Radu Vasile (este vorba despre fostul premier al României), Victor Babiuc (fost ministru al Apararii), Eliade Stefanescu, Florin Enaceanu, Manolescu, etc. Voi reveni cu noi informatii. Pana atunci…
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac (ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile centrale din Bucuresti
Nici când au venit sovieticii n-a fost mai grav ca azi pentru România, stat pe cale de disoluție, atrage atenția istoricul Dinu C. Giurescu
Nici în 44 când au venit trupele sovietice, România n-a fost într-o situație mai gravă decât este acum”, a declarat academicianul Dinu C. Giurescu, duminică seara, la emisiunea lui Radu Tudor. Iată câteva dintre semnalele de alarmă trase de marele istoric, singurul, se pare, care are tăria morală și forța intelectuală de a atenționa românii că țara lor e pe cale de a nu mai exista: ”O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?
Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.
Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.
Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.
Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăseoperează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.
Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.
Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.
Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionaleînseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.
Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.
În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?
Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.
Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?
Încotro ne îndreptăm, Doamne?”
Profesorul Dinu C. Giurescu este parlamentar, ales pe listele Partidului Conservator. Încercările sale disperate de a trezi clasa politică, românii în general la o atitudine patriotică de salvare națională, măcar în ultimul ceas, par a fi fără sorți de izbândă în condițiile în care s-a instituit și consolidat un monopol antinațional în toate domeniile, iar reacțiile din interior lipsesc sau sunt mai degrabă de acceptare interesată.