O finală previzibilă între Ponta şi Udrea!
"Cu Elena la putere, scapă Javra de belele."
Trebuie să iasă o marionetă care să satisfacă mafiile care deţin controlul de ani buni în România şi obedient celor din afară. Klaus Iohannis este un pion care are rol de mascotă în alegeri (nu este singura mascotă de dreapta) şi face jocurile schiţate de sistemul mafiot atât pentru Ponta cât şi pentru Beţiv......Trebuie să rămână în finala Ponta şi cu Udrea! Eu asta cred că se va întâmpla, iar pe final Iohannis pică cu ceva în ochii proştilor cu filă de început de dosar la DNĂ, ANI ,...(individul şi-a jucat piesa cu obstacolul numit PNL in viziunea de dreapta a consumatorului de alcool cu gheață)
Pericolul era un PNL unit şi probabil un candidat cunoscut, incomod şi puternic în persoana lui Crin Antonescu, ca adversar in cursa pentru președinția RO.
De asta cred că Ponta şi Udrea au profilul cel mai bun, care oferă garanţii pentru toţi ticăloşii neamului şi vor respecta stăpânii fără ieşiri necontrolate.
Doresc un preşedinte pentru România, nu slugă sau o marionetă pusă de clanurilor de mafioţi rezultată din jocurile făcute de de-serviciile interne sau externe împotriva interesului naţional!
Lupta politică din România este ca una între clanuri mafiote, pentru putere prin șantaj și dosare penale.
"Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot! Ce să alegem, o gaşcă de târâtoare la porţi străine? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare aici? De ce să ne amăgim că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au şi o exercită după cum le vine cheful? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru.
Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva. Deşi, inşii ăştia – parlamentari şi miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington. Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor satrapic.
În România nu există partide politice. Avem bande, găşti, grupări mafiote. Iluzia că acestea ar fi partide cu ideologii şi doctrine clare este întreţinută de o propagandă chioară, de fauna aderenţilor interesaţi în căutare de chilipiruri, şi de audienţa mai mare sau mai mică în rândul populaţiei nealfabetizate civic, uşor de manipulat în direcţia dorită de marii rechini ai economiei de junglă.
Indiferent de culoarea lor, grupările mafiote ce îşi zic partide sunt conduse de câte 2-3 oligarhi, uneori de unul singur, direct, la vedere, sau prin marionete bine alese, şantajabile, uşor de strunit să nu iasă în decor.
Poliţia, procurorii şi judecătorii din întreaga lume se confruntă cu o nouă ameninţare, mai gravă decât înmulţirea infractorilor sau lipsa de resurse: mafia de stat. Pe de-o parte, infractorii au pă¬truns în instituţiile de stat la un nivel fără precedent, iar pe de altă parte mulţi înalţi funcţionari publici au preluat operaţiunile ilegale ale mafiei locale, în loc să lupte pentru eradicarea bandelor puternice.
În prezent, poziţiile de conducere din cele mai profitabile întreprinderi ilegale nu mai sunt ocupate doar de infractori profesionişti, ci şi de înalţi funcţionari guvernamentali, legiuitori, şefi ai agenţiilor de spionaj, conducători de departamente de poliţie, ofiţeri militari şi, în unele cazuri extreme, chiar şefi de stat sau membri ai familiilor acestora
La rândul lor, aşa-zişii lideri politici se subordonează unei „Cupole” transpartinice şi transnaţionale, al cărei program, deşi arborescent şi sofisticat în aparenţă, în fond este unul foarte simplu: Spolierea avuţiei poporului, industrii, terenuri, clădiri, fonduri publice, acumularea sălbatică de averi, trai opulent, desfrâu şi beţia fără de seamăn a puterii care le dă senzaţia nemuririi. Ţinerea în ascultare a condamnaţilor la sărăcie, mizerie, lipsuri, boli şi umilinţe, la excluziune socială, cum le place să ne numească cu perfidă compasiune şi „purtare de grijă”, e treaba ucenicilor marilor satrapi şi a cozilor lor de topor din interne, servicii, justiţie, media, şi din societatea servilă, mercantilă, apatridă, intelecto-imbecilă.
Toată hărmălaia, acuzele reciproce, promisiunile deşarte, zornăitul de blitz-uri şi cătuşe, pălăvrăgeala interminabilă, ascund o singură şi crudă realitate. Aceea că, de fapt trăim sub un regim de ocupaţie. Ţara a fost cotropită, iar noi suntem supuşi exterminării fiindcă încurcăm locul. Tinerii sunt forţaţi să emigreze, bătrânii „să iasă din sistemul public pe cale naturală, după 6 ani de la pensionare”, medicii sunt alungaţi, profesorii marginalizaţi, se închid şcoli şi spitale. Încep să vadă, să înţeleagă această stare de fapt tot mai mulţi concetăţeni. Lipseşte însă acţiunea. Pentru că e greu să te organizezi fără resurse. Ei, marii prăduitori, au resurse din belşug ca să ne aburească. Noi, însă, putem să le strecurăm ceva nisip în mecanismul lor superperfecţionat al dezastrului naţional.
Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis, aşijderea, cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare.
Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar goi şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români! – ni se repetă întruna. Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii!
Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală. Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un ţâşti-bâşti trimis de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului. Îi explică pierit că sunt puterea legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că abia se abţine să nu scuipe.
America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun ?, în colonie merge şi aghiotantul. Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii, ce vreţi?, naivii şi-au imaginat că procedura de legiferare le aparţine lor, nu străinilor! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu, useliştilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului?! Ăştilalţi – şi ei, aidoma – nu se lasă, fiecare umblă cu turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii !"
