luni, 1 septembrie 2014

Războiul Rece a început în România


Războiul Rece a început în România

Când şi cum a început Războiul Rece constituie încă o dezbatere în lumea istoricilor. Este destul de greu de fixat în timp şi spaţiu momentul în care americanii şi britanicii s-au lămurit cine sunt cu adevărat sovieticii şi că nu le sunt chiar prieteni. Americanii au avut prilejul să se lămurească asupra sovieticilor în România în toamna anului 1944.
Un actor important în acest sens a fost Frank Wisner, ofiţer OSS – Office of Strategic Services, organizaţie care a precedat CIA. În imaginea de mai jos îl puteţi vedea pe Frank Wisner alături de regele Mihai, cel mai probabil la Sinaia.
Frank Wisner si regele Mihai
Frank Wisner s-a aflat în România din august 1944 până în martie 1945. Prima sa misiune în România a fost să organizeze evacuarea prizonierilor de război americani din Bucureşti înainte de sosirea sovieticilor. Apoi Frank Wisner a intrat în contact cu Serviciul Secret de Informaţii (SSI) de la Bucureşti care a pus la dispoziţia americanilor toate dosarele referitoare la Uniunea Sovietică. Serviciile de informaţii româneşti au avut de-a face cu spionajul şi propaganda sovietică de la bun început, astfel că deţineau o colecţie vastă de dosare care se pare că l-au convins pe Frank Wisner că Uniunea Sovietică nu este cea mai bună lume dintre lumi. (Ca o paranteză: Frank Wisner a avut probabil acces la toate dosarele SSI despre Uniunea Sovietică, multe din acestea au fost distruse după ce România a fost ocupată de armata sovietică).
Wisner s-a lămurit foarte repede cine sunt cu adevărat sovieticii şi a cam fost dezamăgit să vadă că rapoartele sale erau ignorate de diplomaţii şi politicienii americani. În arhivele CIA se găseşte un document din 1947 care arată că ofiţerii OSS ştiau foarte bine şi îşi informau superiorii că sovieticii ocupă şi nu eliberează ţările din Europa de Est. Titlul documentului este cât se poate de grăitor “Rumania: the how of enslavement”, document care poate fi citit aici şi conţine o extrem de precisă descriere a comunizării României.
Următoarea misiune a lui Frank Wisner a fost să ţină legătura cu “Organizaţia Gehlen”, reţeaua secretă de spionaj condusă de fostul ofiţer nazist Reinhard Gehlen. “Organizaţia Gehlen” a făcut pentru americani exact acelaşi lucru pe care l-a făcut SSI de la Bucureşti: le-a pus la dispoziţie toate informaţiile despre Uniunea Sovietică. Colaborarea dintre serviciile americane de informaţii şi foştii inamici nazişti împotriva “aliatului” sovietic începută în septembrie 1945 este considerată a fi un punct de pornire al Războiului Rece. Doar că prima astfel de colaborare s-a produs cu un an înainte, la Bucureşti. Din acest motiv spun că Războiul Rece a început în România.
P.S. Frank Wisner a lucrat după război în cadrul CIA, unde a fost şeful Directoratului pentru Planificare. S-a sinucis în anul 1962 după ce a suferit o puternică depresie.



http://www.george-damian.ro/razboiul-rece-a-inceput-in-romania-3096.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu