vineri, 28 noiembrie 2014

Secretele murdare ale puterii


aurel-rogojan111

Guvernele au întotdeauna câte ceva de ascuns. O lege privind protecţia informaţiilor clasificate permite guvernelor să ascundă de spionaj secretele de necesitate naţională, apărate de structurile contrainformative din sistemul securităţii naţionale. Acestea sunt secretele oficiale, a căror listă generică se publică periodic ca anexe ale hotărârilor Guvernului prin care se aprobă categoriile de informaţii clasificate în cele trei clase ale secretului de stat: “strict secret de importanţă deosebită”, “strict secret” şi “secret”.
Guvernele mai au de ascuns, împotriva legii, deci săvârşind fapte susceptibile a atrage răspunderi de natură penală, administrativă ori contravenţională, după caz, anumite informaţii din categoria celor de interes public, a căror aducere la cunoştinţă publică le-ar delegitima actele de guvernământ şi ar favoriza avansul opoziţiei către putere. Acestea sunt secretele murdare ale puterii.
Secretul valorii neadăugate…
Aşa de exemplu, auzim că s-ar intenţiona reducerea în trepte, începând cu anul 2015, a taxei pe valoarea adăugată. Guvernul, prin ministrul pentru buget, motivează măsura prin îmbunătăţirea indicelui de colectare… Guvernul ne minte. Prin creşterea TVA la 24%, colectarea nu a depăşit 55%. Aşa că o reducere a TVA ar putea să ducă la creşterea încasărilor…
Guvernele ne-au ascuns, însă, şi altceva. O parte din TVA care nu ajunge la bugetul public intră fraudulos în alte portofele. Politice.
Secretul statisticilor electorale…
Un alt secret murdar, apărat cu cerbicie de toate guvernele, de toate culorile, priveşte numărul populaţiei României, iar în cadrul acesteia, numărul populaţiei cu drept de vot. Motiv pentru care în statisticile oficiale date publicităţii nu vom gasi indicatorii “populaţie sub sau peste 18 ani”, ci doar până la 16 şi peste 16 ani. Consecinţa acestui secret: “Câteva milioane de voturi, care pot fi aruncate, cu STS-ul, dintr-o parte în alta”. Citat din opera de discursuri publice a preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu, rostite în luna iulie a anului 2012.
Secretul miliardelor de euro irosite în proiecte de informatizare nefinalizate
În anul 1989, evidenţa populaţiei României era informatizată, integral la nivelul Capitalei, încă de la începutul anilor ’80 şi spre finalizare la nivel de ţară. “Sistemul Informatic al Evidenţei Populaţiei” era conceput ca magistrală a “Sistemului Informatic al Administraţiei Publice”, la care se conectau, în etape, planificate şi bugetate pâna în anul 2000, “sănătatea”, începând cu scorul APGAR, primul vaccin, primul diagnostic de boală şi primul tratament;“învăţământul”, de la prima zi de gradiniţă; “fiscul” ş.a.m.d. Ce s-a ales de acest sistem, realizat sub licenţa şi tehnologia IT ale IBM? Praful şi pulberea! Au apărut o puzderie de sisteme informatice departamentale, “ramuri” ale unui copac doborât, care nu au un numitor comun, nu interacţionează şi care sunt dependente de mofturile unui furnizor de servicii IT cu certă vocaţie de dictator global. Toată “joaca” guvernelor de-a societatea informatică ne-a costat cât acoperirea României cu o reţea de autostrăzi, fără egal în Europa!
Secretele murdare ale scandalului “Microsoft” sunt doar un mic episod, urmare a unei mişcări greşite a unuia care acum îşi muşcă limba, ca să nu-i mai umble gura, când nu-şi are mintea de mafiot acasă!
Secretul horei “Ca la Breaza”…
România nu avea motive să se teamă de criza economică. A spus-o clar şi răspicat Trăian Băsescu, dar fară să ştie că trebuia să-şi ceară voie de la autorităţile externe cesionare ale suveranităţii financiar-monetare a României.
În urma manipulării statisticilor populaţiei, a PIB-ului, a balanţei bugetului şi a deficitului, din gaura talpei pantofului şefului delegaţiei FMI a ieşit o comandă de împrumut, sărbătorită cu o petrecere şi o horă “Ca la Breaza”, în care, alături de Sorin Blejnar, s-a prins şi şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks… De unde până unde şeful Fiscului la şpriţ cu şeful delegaţiei FMI? Ce au pecetluit?! Pentru ce băură ei aldămaşul?!
Secretizarea proceselor publice…
Un deputat a făcut o interpelare în legătură cu motivele şi secretul horei de la Breaza. Domnului deputat i s-a înscenat un flagrant, care a eşuat. Dar şi aşa, a fost reţinut ilegal, i s-a pus pistolul în piept şi dus la DNA.
Camera Deputaţilor, în faţa evidenţelor înscenării şi a provocării regizate, a respins cererea de arestare preventivă, cu toată tevatura făcută de ambasadorul Mark Gitenstein în biroul lui Valeriu Zgonea. Chiar aşa, ce interes aveau SUA să-şi trimită ambasadorul să se asigure că deputatul Ion Stan va fi arestat?!
Menţionăm că respingerea cereriii de încuviinţare a arestării nu a venit din partea grupului parlamentar din care făcea parte deputatul, căci ai săi, la ordinul lui Ponta, i-au transmis de seara să vină cu “sacul de voiaj”, căci va fi încătuşat la ieşirea din Cameră…
Deputatul este judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile unui proces vădit inechitabil, cu sistematica eludare a procedurilor legale de cercetare judecătorească în vederea stabilirii adevărului. Pentru ca la proces să nu participe public, acesta are loc numai vinerea după-amiaza, sala fiind stabilită şi comunicată telefonic, cu două ore înainte, strict părţilor.
Secretul datoriei externe…
Acelaşi deputat incomod l-a interpelat pe guvernatorul Băncii Naţionale în legătură cu destinaţia celor aproape 30 de miliarde de euro împrumut extern şi dacă este adevărată ştirea că, de fapt, în locul banilor, România a primit bonuri emise de trezoreria statului cel mai grav atins de criză. Mai exact, dacă a fost simulat un împrumut pentru a contribui la reabilitarea unor bănci care au provocat criza. Autoritatea interpelată nu a negat, dar a învederat autoritar să nu se mai aducă problema în spaţiul public.
Dacă doar s-a simulat împrumutul, nu s-ar putea să se simuleze şi plata datoriei?!
Secretul rezervelor în aur ale Băncii Naţionale…
Nu avem cunoştinţă de vreo împrejurare similară celei dinaintea ocupării României de către Germania, în Primul Război Mondial, când Tezaurul a fost trimis la Moscova spre veşnică… pomenire. Totuşi, Banca Naţională a trimis rezervele de aur ale ţării în depozite străine. Cică ar fi mai sigur şi mai ieftin! Cine poate crede?
Cine a dat liber la privatizarea informaţiilor strict secrete de importanţă deosebită privind resursele strategice?
Rezultatele prospecţiunilor geologice transpuse pe hărţi şi estimarea rezervelor exploatabile, precum şi a concentraţiei de minereu constituiau informaţii cu cel mai înalt nivel de secretizare. Sub loviturile necruţătoare ale războiului presei cu “moştenirile regimului politic abolit”, protecţia secretelor oficiale de necesitate naţionala ale statului român a fost şi ea abolită, iar odată cu acaparea hrăpăreţă a institutelor de prospecţiuni şi cercetări, întreaga documentaţie clasificată “secret de stat” a fost divulgată către destinari fără drept de a o deţine…
Apoi, cei cu informaţiile precise s-au aşezat la “masa tratativelor” cu statul, ca asasini economici ai poporului român.
Multiplele faţete ale marii trădări naţionale neocomuniste, în drapajul înşelător al euroatlantismului, dar cu beneficiari conexaţi la inamicii dintotdeauna ai României, merită a fi readuse în atenţia opiniei publice, singura putere reală în măsură să impuna clasei politice calea dreaptă.
Pe săptămâna viitoare. http://www.cotidianul.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu