... antiștiință, antiistorie, antibun-simț
Autor: Dragos Paul Aligica on 02/26/2013 – 18:45No CommentValul uneia dintre cele mai nesimțite și obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spațiul virtual populat de limba și cultura română. De ceva vreme, suntem bombardați pe Internet cu o furibundă campanie anticreștină. E ceva de inspirație occidentală. Îmbracă, în special, o formă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu discriminează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanțe conceptuale și istorice. La o privire mai atentă, nu este însă o campanie doar anticreștină. E o campanie antiștiință, antiistorie, antibun-simț.
O chestiune de cultură generală, nu de religie
Mostră. Ți se arată două simboluri: crucea și svastica. Sub ele scrie:
„Unul dintre acestea este simbolul celei mai mari organizații criminale din istorie, care a comis genocide și a oprimat prin abuz psihologic și amenințări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulți ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bolnavi etc., au fost masacrați. Celălalt este simbolul nazismului“.
După care urmează o salvă de comentarii de tipul: „Creștinismul, cu brațele sale înarmate, misionarismul și inchiziția, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulți oameni decât celălalt monstru, nazismul“.
Prima reacție în fața acestui asalt la adresa bunului simț este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o imbecilitate. Produsă fie de niște imbecili, fie de niște canalii de propagandiști care știu bine ce fac. Și că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în calitate de „idioți utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând față de ei înșiși.
Indiferent dacă ești religios sau nu, aici e vorba de cultură generală, noțiuni elementare de istorie și de bun-simț. Nu e vorba de religie, e vorba de altceva. Dar ce așteptări avem? La școală nu mai ai ocazia să înveți istorie. Spiritul științific este pentru mulți o dogmă – predată ca atare -, nu un principiu de gândire. Iar bunul simț e prima victimă în fața ignoranței, dogmatismului și propagandei.
Bun. Acestea fiind spuse și lăsând la o parte reacțiile imediate, trebuie să clarificăm totuși natura problemei. Ce poți face în fața unor asemenea afirmații? Te miri. Dar și mai tare te miri să vezi că sunt indivizi care o iau de bună și sunt gata să polemizeze în susținerea ei, făcând apel la științele istorice.
Să o privim deci ca pe o problemă de istorie. De competență epistemică.
Ai, așadar, două poziții. Una este a acestor indivizi. Pe de altă parte, sunt mii și zeci de mii de lucrări de istorie: antică, medievală, modernă și contemporană. Plus lucrări de metodologia și epistemologia istoriei și gândirii istorice.
Te duci la bibliotecă și deschizi un manual de istorie medievală. Medieval Europe de C. Warren Hollister. Alegere nu chiar la întâmplare, pentru că e ediția a opta a unuia dintre cele mai utilizate manuale în universitățile americane. Deci ceva ce se afirmă și e acceptat ca legitim și justificat în chiar epicentrul corectitudinii politice – intelectualmente locul cel mai ostil din univers creștinismului, religiei și formelor de moralitate social-tradiționale. Deci, ediția a opta, repet, a unuia dintre cele mai răspândite manuale în care se tratează factual, istorico-științific problema noastră de interes. Scris de un istoric, medievalist respectat, considerat unul dintre cei mai buni din lume.
Ce spune omul la pagina 427, în concluzia unei lungi discuții despre Papalitate, Biserică, Imperiu:
„Trecând peste zgomotul și praful ridicat în jurul disputelor vremii, rămâne faptul că Biserica a sponsorizat nașterea universităților, un număr mare de școli și spitale, aziluri pentru bolnavi, handicapați și refugiați, orfelinate pentru copii. Sub directivele papalității, dreptul și doctrina au fost rafinate și dezvoltate și au apărut sisteme teologice care au pus pe baze raționale și raționaliste explorarea misterelor existenței și creației. În aceste moduri și nenumărate altele asemănătoare, Biserica Medievală a servit, modelat și formatat Civilizația Europei Occidentale.
Lucrurile stau exact invers decât susține o întreagă mitologie: Biserica a ajutat raționalismul mai mult decât l-a subminat, a subminat autocrația și absolutismul mai mult decât le-a susținut, a afirmat demnitatea umană mai mult decât a încălcat-o. Impactul Creștinătății medievale asupra lumii moderne este prea profund și complex ca să poată fi măsurat. Oricum nu poate să fie doar o simplă coincidență faptul că civilizația care a transformat fața globului terestru s-a născut și a crescut în sânul unei societăți care a avut cel mai elaborat, integrat și rafinat sistem de gândire și practică religioasă pe care umanitatea le-a cunoscut vreodată.“
Bun. Deci am afirmații ca cea de mai sus și altele asemenea făcute de sute de savanți, istorici, sociologi, economiști, politologi de-a lungul timpului. Și am afirmații ca cea de și mai sus făcute de o rețea globală de propagandiști imberbi, plecați de acasă cu pluta, cu sau fără conștiința a ceea ce fac, de ce fac și pe unde au ajuns. Pe cine să cred?
Întrebare retorică, evident. Aș încheia discuția aici, căci mare lucru nu ar mai fi de spus pe această linie. E o chestie de simplu bun-simț în fața evidenței istorice sau, dacă asta e inaccesibilă gradului nostru de educație și cultură, e o chestie clasată din simplu respect în fața acelor minți care s-au ocupat serios și profesionist de interpretarea trecutului și care ne spun că trebuie să fim foarte atenți când ne aventurăm să facem astfel de afirmații.
Câteva note
N-avem ce discuta sau polemiza. Nu există temă de polemică. Aberațiile se clasează ca atare și se execută, nu se discută. Mitologie și propagandă în fața științei și istoriei. Punct.
Totuși, să mai adăugăm câteva note într-un alt registru:
1. E interesant că exact aceiași indivizi se dau mari susținători ai științei în fața obscurantismului religiei. Dacă i-ai vedea cât caz fac de evoluționism ai jura că au deschis în viața lor un manual de biologie. Poate. Să se uite la poze. La partea cu anatomia organelor reproductive. Pentru că iată-i în fața testului. Istoria e o știință. Rafinată, venerabilă și profundă. Are metodele ei de stabilire a faptelor și o vastă și sofisticată tradiție de analiză și interpretare a evidenței istorice. Ce fac în fața istoriei acești indivizi?! O calcă în picioare cu lozincile, propaganda și atitudinea lor obscurantistă și obscenă.
2. E interesant că exact aceiași indivizi ce se dau mari susținători ai libertății de conștiință și mari luptători pentru cauza umanismului fac ce fac și își aleg ca ținte exact ceea ce e facil și lipsit de pericol. Nu-i vezi făcând pe eroii și deștepții în vreo moschee fundamentalistă islamică. Sau luând cu asalt vreo teocrație mahomedană. Sau confruntând verde în față un mare dictator. Nu. Țintele lor sunt grupuri și instituții relativ benigne din Occident, care nici nu vor, nici nu pot să răspundă cu violență. Lașitatea acestor indivizi este dezgustătoare.
3. Remarcați. Zic indivizii ăștia: „Creștinismul, cu brațele sale înarmate, misionarismul și inchiziția, au ucis în cei 2.000 de ani mult mai mulți oameni decât celălalt monstru, nazismul.“ Interesant. Despre comunism nimic, nimic… Oare cum se face că nu iese la socoteală deloc, de fiecare dată când se face un astfel de inventar, barbaria organelor comuniste față de homosexuali, evrei, bolnavi etc.? Sunt și astea bine documentate, nu? Profesorul Tismăneanu tocmai a scris pe această temă o lucrare receptată stelar în mediile academice și intelectuale. A prezentat meticulos simetria comunism-nazism ca forme ale răului în istorie. E accident că el însuși e ținta atacurilor venite exact de la cei ce împărtășesc profilul ideologic al indivizilor mai sus pomeniți? Nu cred.
4. Pe măsură ce valul de obscurantism corect politic, antiștiințific și antiistoric de sorginte occidentală prinde rădăcini în țări precum România, devine și mai evident cât de mult lipsesc din peisajul intelectual al României istoricii și oamenii de știință. E o discuție separată, dar să notăm aici că România, dacă va supraviețui marilor mutații istorice ce urmează în acest secol, va supraviețui doar pe doi piloni: (1) comunitatea oamenilor de știință – singura care va putea să mențină România racordată la dinamica economică și tehnologic-politică a mileniului trei și (2) comunitatea istoricilor și a oamenilor de cultură – singurii care vor putea asigura rebranduirea și viabilitatea identitară a „românismului“. În jurul acestor doi piloni ar trebui să se regrupeze mediile economice, politice și structurile de siguranță națională. Restul e demagogie și aflare în treabă.
O dublă presiune
Ne aflăm în fața unei presiuni duble. Prima, din afară, din Occident, doctrinele de factură corect politică. Ele vin și nivelează totul, istorie, tradiție, știință, în funcție de prioritățile lor politice și ideologice. A doua, de la baza socială și culturală a însăși națiunii: o deteriorare rapidă fără precedent. Parlamentul și sistemul de educație actuale din România sunt evidența incontestabilă. Să mergi prea departe în secolul XXI, grupat, ca națiune, fără a putea răspunde acestor forțe și fără a avea capacitatea de a le ține sub control e imposibil.
În fine, am dat într-o discuție de sine stătătoare. Să ne oprim aici. Mai sus, doar niște gânduri răzlețe, provocate de momentul în care valul uneia dintre cele mai nesimțite și obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spațiul virtual populat de limba și cultura română.
(Articolul a fost publicat în revista “22″)
Autorul articolului: Dragos Paul Aligica
Iată o exemplificare a propagandei dezlanțuite pe FB de o mână de personaje fictive ...
Acest articol vad ca a fost publicat in Revista 22!, 22 este o peceta a ....... una care reprezinta cate litere are alfabetul ebraic, deci?! a cui este aceasta revista 22? 1.Eu cred in Dumnezeu, in mine si oamenii corecti. 2.pai sa vedem ce spunea marele nostru poet Mihai Eminescu, despre Religie in poezia Imparat si proletar:
RăspundețiȘtergereReligia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.
oare marele poet nu avea dreptate?! 3. Din punctul meu de vedere Religia nu il reprezinta pe Dumnezeu (oricare ar fi ea) , ci reprezinta niste profitori care mai bine de 20 secole ii duc cu zaharelu pe creduli. Cu respect Ion.
Uite ca desi te cunosc de atita timp aflu lucruri noi despre tine. Ma bucur ca ai adus in discutie acest pasaj din imparat si proletar. Nu e prima data cind aud ideea dupa care aceste versuri ar reprezenta conceptia lui Eminescu despre religie, oare chiar asa sa fie ? In poezie apar doua personaje, proletarul cu discrursul sau de inspiratie marxista discurs care se va finaliza in tabloul urmator prin dezlantuirea revoltei ce a instaurat Comuna din Paris si in final alungarea imparatului Napoleon al III lea.
ȘtergereNu mi se pare corect sa consider ca discursul acelui propagandist comunard reprezinta viziunea poetului despre religie. Ea este doar transpunerea in versuri a conceptiilor marxiste ... religia opiul popoarelor...
Mult mai apropiat de sufletul lui Eminescu mi se pare discrusul de final :
"În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian.
Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față -
Fața - căci înțelesul e-același la toți dat.
În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
Și-n toată omenirea în veci același om -
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plăntând într-un atom.
Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește
Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi."
Parca il simt pe Eminescu mai aprope se Schopenhauer cu a sa conceptie ca lumea este o reprezentare subiectiva, iar materia nu este decat o minciuna adevarata. Esenta fiintei este vointa, iar corpul reprezinta manifestarea ei nemijlocita. Motorul intregii existente il constituie egoismul, vointa individuala de devenire, idee care se regaseste intocmai in meditatia cezarului: Al lumii-ntre-gulsambur, dorinta-i si marirea /in inima oricarui i-ascuns si traitor... Dar, ca si filozoful german, Eminescu se intoarce la sursele acestei idei, la scrierile hinduse. Dorinta originara (kama) este un dat general si prin el se manifesta fiinta. in acest sens, existenta se traduce printr-un singur arhetip transformat prin rematerializari modelate de timpul fiintei: Si-n toata omenirea in veci acelasi om. Dorinta ia forme variate, dar ele apartin vietii globale.
Tu unde il simti pe Eminescu mai aproape ? linga Marx sau linga Schopenhauer ?
Dar sa revin la ideea ta ca religia nu il reprezinta pe dumnezeu, Perfect deacord omul simte uneori ca dumnezeu e departe de el si nu mai stie ce sa trebuie sa faca ... religia trebuie sa ii arate calea, si sa refaca ruptura intre om si divinitate. Profitand de asta unii se dau drept ghizi autorizati si incaerca sa scoata profit din asta. Uitand ca adevarul nu este in posesia noastra, nu se poate nici vinde si nici cumpara. Putini sint aceia care stiu ca drumul pina la dumnezeu, desi pare infinit este cel mai scurt cu putinta... Drumul nu este unul exterior ci unul interior si nu trebuie sa platim calauze pe acest drum. Dar de o indrumare avem totusi nevoie uneori... dar aceasta nevoie nu trebuie exploatata financiar.