Cum a ajuns Danemarca să fie numită Dacia în Evul Mediu

Mister: Cum a ajuns Danemarca să fie numită Dacia în Evul Mediu

Postat de addaci in Dezvăluiri | 15 comentarii

Feb 13, 2013

0
inShare

Scris de Johnny Grandjean Gøgsig Jakobsen în 2012, după articolul „Dacia” de Jarl Gallén în Kulturhistorisk Leksikon for Nordisk Middelalder vol. 2, col. 608-610, Copenhagen 1957. Versiunea daneză a acestui articol a fost publicată de Universitatea din Copenhaga, în Secţiunea Cercetări Nume, 2012.

Când, în 1226-1228, Ordinul Predicatorilor a decis că cele trei regate Scandinave (Danemarca, Norvegia şi Suedia) trebuie să formeze o singură provincie în cadrul Ordinului, a fost ales numele Dacia. O alegere identică a numelui a fost făcută de către colegii Mendicanţi din Ordinul Friars Minor, când, în termini franciscani, ţările nordice au fost separate provincial de Saxonia în 1239.

Dar de ce Dacia? Numele provinciei făcea referire desigur la Danemarca şi locuitorii ei, Danezi sau Dani şi atunci de ce nu s-a numit Dania? Acest nume latin a fost ocazional utilizat pentru Danemarca în Evul Mediu, dar Dacia era un nume mult mai utilizat, atât pentru Danemarca cât şi pentru întreaga regiune scandinavă şi a fost înlocuită cu mai logica variantă Dania, după Evul Mediu. Dar cum au ajuns ţiunuturile danezilor să fie numite Dacia? Lingvistic, există o diferenţă destul de mare între cele două nume şi după cum vom vedea şi între arealurile geografice, de asemenea.

În antichitate, Dacia era numele unei ţări din Europa central-răsăriteană, corespunzând prezentelor Ungarii şi provinciei româneşti Transilvania. Conexiunea cu Danemarca medievală şi Scandinavia, pare să se bazeze pe o confuzie cu originile în antichitatea târzie. Sau mai degrabă, autorii din antichitatea târzie aveau dreptate, fiind înţeleşi greşit ulterior.

Unul dintre ei, a fost istoricul şi geograful Paulus Orosius (cca. 400 d.Hr.), care ştia că «Dacia, acolo unde se află şi Gothia», se află între Alania şi Germania. Această formulare a fost copiată de către Isidor din Sevila (cca. 600 d.Hr.), ambii autori fiind foarte populari şi citaţi în Evul Mediu. Goţii erau un popor care se presupune că se trăgeau din Scandinavia, dar în perioada Marilor Migraţii (cca. 400-800), au migrat spre sudul Europei înspre Europa Răsăriteană iar mai apoi, spre vest prin Europa Sudică.

Plasarea Daciei de către Orosius şi Isidor corespunde peroadei „răsăritene” a goţilor din acest punct de vedere, probabil un punct de vedere corect, dar afirmaţia vecinătăţii dintre Dacia şi migratorii goţi este mai târzie, aparţinând istoricilor medievali, prin care plasează anticul regat al Daciei (demult dispărut), în locuri mai nordice în vecinătatea regiunii Götaland şi a insulei Gotland din Suedia.

Primele plasări atestate ale Daciei în Scandinavia se găsesc în cronicile a doi scriitori normanzi din sec. al XI-lea, Dudon de Saint-Quentin şi Guillaume din Jumièges, cu toate că ambii scriitori erau conştienţi că membrii populaţiei Daciei se autodenumesc „Danezi” şi ţara lor se numeşte „Danemarca”.

Dar această greşeală nu a câştigat teren cu adevărat, decât la sfârşitul secolului al XII-lea, când în 1192, printr-o înregistrare în actele papale şi ecleziastice, un cardinal pur şi simplu a trecut Dacia în loc de Danemarca. În urma acestui eveniment, termenele papal-ecleziastice standard, pentru regatul Danemarcei şi pentru biserica Scandinavă, au devenit „regio Dacia”, respectiv, „provincia Dacia”.

Prin urmare, Dacia a fost o alegere normală pentru un nume de provincie în cazul celor două ordine de călugări în anii 1220-1230, când şi-au format provinciile scandinave şi probabil, în urma acestui demers, s-a fundamentat „înşelătorul” nume.

Învăţaţii şi studenţii danezi şi scandinavi din străinătate (de exemplu din Franţa, Germania şi Italia) primeau adesea apelativul „de Dacia”, astfel termenul a început să se răspândească inclusiv în Scandinavia. Unul din primele exemple nordice se găseşte în Cronica Cisterciană a abaţiei Ryd de la sfârşitul secolului al XIII-lea care spune: „Dania que nunc Dacia” („Dania care se numeşte Dacia”).

Pentru a face confuzia completă, Dacia (aşa cum s-a menţionat deja) se poate referi atât la regatul Danemarcei cât şi întregii regiuni nordice. Din această cauză, poate fi dificilă identificarea exactă a ariei la care se referă sursele medievale.

În termeni dominicani, totuşi, Dacia întotdeauna se referă la provincia propriu-zisă, cuprinzând aşezămintele din trei regate nordice: Danemarca (cu Schleswig şi Estonia), Suedia (cu Finlanda şi Karelia) şi Norvegia (cu Insulele Feroe, Islanda şi Groenlanda cu toate că aici nu au fost găsite aşezăminte dominicane).

Folosirea acestui termen pentru Danemarca propriu-zisă sau pentru întreaga Scandinavie pare a-şi găsi originile în Europa continentală, mai ales de la Roma, regiunea scandinavă era văzută ca o prelungire a regatului danez. Arhiepiscopia daneză din Lund, pentru o perioadă relativ scurtă, a fost centrul metropolitan pentru biserica întregii regiuni scandinave. Chiar şi după separarea Norvegiei de Suedia, arhidiocezele şi bisericile provinciale, din secolele XII-XIII, erau tratate de către Biserica Romană în multe aspecte drept o provincie ecleziastică unitară.

De exemplu, în Curia Papală din secolele XIII-XIV, exista un tribunal apostolic de mai mică importanţă „de Dacia”, pentru ca în secolul al XV-lea, inchizitorii desemnaţi în Dacia să aibă în subordine întreaga Scandinavie. Într-o Europă medievală cu graniţe în continuă schimbare, autorităţii papale îi convenea să opereze cu unităţi administrative mai consistente, bazate pe limbi. Prin urechile Europei continentale, toate limbile scandinave păreau a fi daneză.

sursa: http://www.dracones.ro