vineri, 29 august 2014

Socoteala vânzătorului de ţară


(articol de Paul Everac, 2009)
Nu toţi cei ce au vândut ţara (şi au fost mulţi!) au făcut-o cu rea intenţie. Ei nu
au dorit să o distrugă, ei au dorit câteodată să o salveze. Să o salveze
graţie intervenţiei lor de împuterniciţi.
Graţie talentului lor de combinatori şi negociatori. Prin mintea lor cea
deşteaptă, prin cuprinderea lor cea largă. Prin aşezarea lor în cârca celorlalţi
la conducerea târtanilor. Prin domnie. Ei au dorit să domnească, adică să-i vadă
pe ceilalţi sub-puşi. Ei au dorit să aibă frânele în mână, într-o mână plină de
inele şi brăţări. Ei au dorit să li se vadă aurul din brăţări, mâinile poruncitoare,
inelul cu pecetea puterii.
Ei au preţuit la un moment dat mai mult pecetea puterii decât ţara cea bicisnică.
Ţara era făcută doar ca ei s-o poată stăpâni şi crâmpoţi, să-i asigure o
hălăduire, chiar mizerabilă. Ţara era la ananghie şi a fost aproape întotdeauna
la ananghie. De ţară se îngrijea, în mare, bunul Dumnezeu, iar dregătorul avea
datoria să o scoată la capăt, s-o mitocosească, s-o facă pierzător-răbdă
toare. S-o ţie cât de cât, fie şi pe jumătate leşinată, numai să i se vadă lui
inelul de aur pe degetul cel bont. Nu vrea să omoare ţara, doar era a sa. Dar
s-o surchidească şi s-o flendure putea, sub pretext că o ţine în picioare,
amorţită, cum o fi. În socotelile ţării s-au amestecat mulţi
puternici râvnitori la cuprinsul şi bunurile ei. 
Mulţi i-au pus cizma în grumaz şi au scos junghierul. Stăpânitorii ei, dedaţi cu
nevoinţele şi mofluzeala, n-au găsit ispăşire decât dând şi încovoindu-se, ca să ocolească
mazilirea. Mazilirea e ruşine şi ponos. E lăsare-pe-dinafară. Alteori e surghiun aspru
sau ştreang. E nimuriceală în ochii lumii,
post negru şi rugăciuni, aruncare în Bosfor - pe cine nu l-ar zgâlţâi o asemenea ipoteză?
Cel puternic te stâlceşte, nu ştii unde se curmă prigoana lui. El te scoate din pantofi,
cu cimotie cu tot şi cu acaret. Cum să nu-i dai? De ce să nu îl laşi să îţi vâre pumnul in
gură, să te apuce de gâlci, nu pe tine ci pe ţărişoara ta!? Să-i facă felul, dacă pofteşte,
fiindcă prea e pornit! De ce să-ţi scape ţie, dregătorule, una peste mutră? De ce să-ţi ia
ineluşul care te-a făcut om? Vrei să ajungi iar nemernic? Nu, mai bine dă-i! Vezi ce
cere, mai târguie-te, mai hlizeşte-te, fă haz, du-l cu preşul, îmbie-l cu dulceţi, cu
belşuguri cinegetice, cu vişnapuri şi acadéle verbale bine ticluite, dar dă-i, căci n-ai
încotro! Necesitatea e necesitate, e condiţia libertăţii! A libertăţii tale în tot cazul! Vrei să
te ia de ciuf, de turul nădragilor? Dă-i, că nu dai de la tine! Dai de la tine nişte stârpituri
nevolnice care amărăşteni s-au născut şi aşa or să şi moară. Ce vor forţoşii, bănci,
telefoane, servicii secrete, mine? Dă-le degrabă, până nu scot ineluşul să-l pună pe
alt deget, căci degete se găsesc la noi la tot pasul care să vrea aur cu peceţi de dragul
sclipirii şi al hălăduirii prin căile de deasupra. Ia şi dă, căci astfel, venind un fel
de nestatornic belsug ş-or mai îndestula cât de cât şi guşterii tăi! Le-o mai sta orăcăiala
în gât! S-or linge şi ei niţel pe bot, făcându-se că înghit, săracii de ei! Îi laşi lefteri pentru
binele lor. Poate că s-or încoţopeni la loc, - mai ştii!? In orice caz cu căpcăunul cel mare
nu e de glumit. Zmeul zmeilor te bagă la raft când vrea! Ba te apucă şi de ceafă ca pe un
mâţ şi pune pe altul în locul tău! Vrei aşa, bre pamblicarule, să vină prostul şi
mocositul în locul deşteptului de tine, cel uns cu multe unsori şi dat în izvodul mumă-
si!? De-aia te-au crescut breaz, să vie altul peste tine? De-aia te-au vârât în cristelniţa
politichiei, ca să ieşi mofluz? 
Dă-le nene rândul întâi la bunuri şi servicii, dă-le smântâna şi lamura, că noi om trai şi
din floace. Rabdă toate beştecăirile, că atâta mai putem, să te luăm la sudalmă, dar tu
vezi-ţi acolo de negoţul tău cu trupul tării, căci de pângărire nu are cum scăpa, măcar
să-ţi vâri şi tu mădularul cel isteţ!
Ştiu, nu eşti om rău, eşti zâmbăreţ, chibzuit, meşter la vorbă. Ne vinzi cu dragoste, căci n-
ai ce face, duhliule dedat la procopsire. Cum o să lipseşti tu de la facerea plăcintelor,
măcar să te lingi de zmâc pe deştele cu pecete, frumuşelule, hărăzitule,
ceoflingarule, Iudo cu fistic, fiu al patriei!?
Vezi că a mai rămas un petic de ţară nedat, ce mai stai? Vezi că iar vin alegerile şi se
schimbă vânzătorii de ţară! 

joi, 28 august 2014

DUMITRU PREDA - Bătrânul

Presupusul "Bătrân de la București": Bercea a spus că are ÎNREGISTRĂRI cu TRAIAN BĂSESCU

Postat la: 04.08.2014 - 10:06 | Scris de: Cătălin Nae
0
Presupusul "Bătrân de la București": Bercea  a spus că are ÎNREGISTRĂRI cu TRAIAN BĂSESCU
DUMITRU PREDA, cel despre care s-a spus că ar fi "Bătrânul de la București", a declarat că Bercea Mondial se lăuda în închisoare că are înregistrări și cu președintele TRAIAN BĂSESCU.
"Acest Sandu Anghel, încă din anul 2011 se ducea la un domn din conducerea penitenciarului şi îi spunea că are casete cu Traian Băsescu. Subliniez, din 2011", a spus Dumitru Preda la România TV.
Când Bercea Mondial a aflat că Dumitru Preda îl cunoaşte pe Traian Băsescu, a început să facă presiuni asupra acestuia. "Mă ruga să îi trimit un fel de avertisment domnului preşedinte. Eu nu l-am luat în considerare, dar am vorbit cu unul dintre consilierii lui Traian Băsescu şi mi-a spus că sunt nebun (...) Bercea spunea că dacă Băsescu nu îl pune în libertate cât de curând va face nişte dezvăluiri. Că are filmări şi cu Traian Băsescu", a mai spus Preda.
După ce acesta a fost eliberat din închisoare, Bercea a insistat ca el să se întâlnească și cu Florin Anghel. Dumitru Preda a afirmat însă că nu a luat niciun ban de la familia Anghel. 

PUTETI CITI SI...
DE ACELASI AUTOR...

marți, 26 august 2014

ALEXANDR SOLJENIŢÂN, REVOLUŢIA BOLŞEVICA ŞI EVREII


 
 
 
 
 
 
1 Votes

 

 

 

 

REVOLUŢIA BOLŞEVICA   ŞI EVREII, RADIOGRAFIATĂ DE ALEXANDR SOLJENIŢÂN ÎN CARTEA SA « 200 DE ANI ÎMPREUNĂ » .

 

 

Alexandr Soljenitan explica motivele principale care l-au determinat sa scrie o asemenea carte: dorinta de a elimina petele albe din istoria Rusiei, de a spune adevarul despre soarta evreilor din Rusia in ideea asigurarii coexistentei armonioase si colaborarii in continuare a popoarelor rus si evreu.

Scriitorul subliniaza ca in cercetarea sa s-a sprijinit intr-o mare masura pe sursele si publicatiile evreiesti. Imediat dupa aparitie, cartea a provocat reactii contradictorii.

Unii au salutat-o, au laudat bogatia materialului abordat si analiza profunda si corecta, altii l-au acuzat pe autor de partinire si chiar de antisemitism.

Volumul al doilea trateaza o problema mai putin abordata in istoriografia sovietica si rusa – participarea evreimii rusesti la revolutiile din februarie si octombrie 1917 si rolul acesteia in proiectul comunist din URSS, aducand cercetarea pana in zilele noastre.

“Comunitatea evreiasca din Rusia – arata autorul – a obtinut de la Revolutia din Februarie absolut tot pentru ce s-a luptat si, intr-adevar, nu mai avea nevoie deloc de lovitura din Octombrie, cu exceptia acelui tineret evreiesc secularist cu inclinatii maximaliste, care impreuna cu fratii lor internationalisti rusi a acumulat un potential de ura fata de oranduirea de stat rusa si nazuia sa aprofundeze revolutia”.

Situatia economica si financiara a tarii a fost foarte grea.

Si evreii, inclusiv milionarii din strainatate, participa activ la imprumutul “Libertatea”. Evreii se inscriu activ in partidele de stanga si de centru. Partidul etnic Bund, aliat al bolsevicilor si promotor al ideii de autonomie evreiasca, se bucura de un succes deosebit.

La Petrograd si Moscova creste numarul populatiei evreiesti, aceasta ajungand la 50.000 si, respectiv, la 60 000. Se intorc ca revolutionari numerosi evrei din America (Trotki, cu un pasaport american) si Anglia.

Multi dintre ei vor ocupa pozitii-cheie, in administratia bolsevica – Volodarski, Uritki (fondatorul CEKA, viitorul NKVD), Larin (artizanul economiei comunismului de razboi), fratele lui Sverdlov, Veniamin, alti camarazi de lupta ai lui Lenin si Trotki.

Soljenitan releva ponderea foarte mare a evreilor in toate partidele politice care in anul 1917 au fost preocupate de “aprofundarea revolutiei” – cele ale bolsevicilor, ale mensevicilor, ale socialist-revolutionarilor (eseri).

In vara anului 1917 evreii au avut un mare succes in alegerile locale – la Moscova, Minsk, Saratov si alte orase ei au ajuns in conducerea dumelor locale.

Creste ponderea lor in Sovietele de Deputati ale Muncitorilor si Soldatilor (SDMS) in pofida faptului ca in randurile lor nu se gaseau nici soldati, nici muncitori. Prezidiul Comitetului Executiv Central al SDMS al Rusiei, principalul organ al puterii din tara, numara noua evrei si doar un singur rus.

Potrivit surselor evreiesti, incepand cu luna mai, din cei 30 de membri ai Comitetului Executiv al Sovietului de Deputatilor al taranilor doar trei erau tarani, iar sapte evrei.

Acest lucru batea la ochi si provoca o reactie de nedumerire printre masele de oameni. Mai mult, evreii continua sa poarte pseudonime rusesti: Sverdlov (Esua), Kamenev (Rosenfeld), Zinoviev (Radomislski), Steklov (Nahamkis), Larin (Lourie)… Oamenii se intrebau: de ce oare? Deoarece acesti revolutionari nu mai aveau nevoie sa se ascunda de puterea tarista ca inainte.

Soljenitan subliniaza caracterul antinational si antirus al Comitetului Executiv Central al Sovietului din Petrograd, dispretul demonstrativ al acestuia fata de istoria rusa.

Aceasta orientare este sustinuta si de Guvernul Provizoriu, desi acesta este compus preponderent din rusi. El sustine continuarea cu orice pret a razboiului, punand interesele aliatilor pe primul plan.

Autorul aduce o marturie interesanta: inaintea Revolutiei din Februarie, antisemitismul in Rusia nu se observase, cu exceptia regiunilor cu ghetouri evreiesti.

Dupa revolutie, insa antisemitismul creste din ce in ce mai mult. Populatia este revoltata, vazand peste tot oratori si agitatori evrei si constatand ca ei ocupa pozitii privilegiate in viata (nu stau la coada dupa paine, merg cu limuzinele etc).

Din ce in ce mai des se aud lozinci: “Jos cu jidanii!”.

 Evreii incep sa fie batuti, spre septembrie multe dintre magazinele si dughenele lor fiind devastate. Pogromuri popriu-zise nu au existat insa.

Evreii renegati au trecut la bolsevism

Evreii din randurile bolsevicilor, releva Soljenitan, au fost evrei renegati, adica cei care au rupt-o cu comunitatea si oranduiala lor traditionala.

La randul lor, rusii din bolsevism au fost renegati si ei, adica cei care au rupt-o cu traditiile propriului popor.

Ei au fost, de fapt, antirusi si antiortodocsi. Exemplul caracteristic, Lenin. Din intreaga literatura rusa el n-a insusit decat pe revolutionarul Cernisevski, pe satiricul Saltikov-Scedrin, pe liberalul Turgheniev si pe denuntatorul tarismului, Lev Tolstoi.

El a urat istoria rusa si Volga unde a crescut. In pofida faptului ca era metis, el este un fenomen rusesc, strain insa de spiritul rus.

 Dar nu putem sa ne dezicem de el, spune scriitorul. In ceea ce priveste evrei-renegati, la Congresul Partidului Social-Democrat din Rusia (PSDR), partid bolsevic, care s-a tinut in 1907 la Londra, din totalul de 305 delegati, 160 erau evrei. In vara 1917, la Congresul al Vl-lea al aceluiasi partid in CC au fost alesi 11 membri din care cinci erau evrei – Zinoviev, Sverdlov, Uritki, Sokolnikov si Trotki. Insa evreii nu au fost uniti. Kamenev si Zinoviev s-au pronuntat impotriva insurectiei armate a bolsevicilor.

In schimb, Trotki a fost singurul lider atotputernic, geniul loviturii din Octombrie (Lenin se ascundea si nu s-a manifestat nicidecum in acel moment istoric).

Imediat dupa victoria bolsevicilor, Lenin a folosit potentialul evreilor din ghetouri, unde ei nu s-au mai intors, substituind pe aceasta cale pe functionarii de stat rusi care sabotau puterea bolsevicilor.

Un citat a lui Lenin: evreii “au facut un mare serviciu revolutiei”.

 Din primele zile bolsevicii i-au chemat pe evrei, pe unii, pentru posturi de comanda, pe altii, pentru munca executiva in aparatul sovietic. Si foarte multi au venit imediat.

Si multi dintre ei nu erau membri de partid. A existat si un simplu calcul practic, “insa fenomenul a fost de masa”, remarca autorul.

Soljenitan citeaza si un autor evreu, Sapiro: “Mii de evrei s-au indreptat spre bolsevici, vazand in acestia pe cei mai hotarati aparatori ai revolutiei, internationalistii cei mai de nadejde.

Si evreii au fost prezenti din abundenta in straturile inferioare ale structurilor de partid”. Inaltul grad de organizare a comunistilor a fost asigurat in mare masura de comisarii evrei.

Puterea comunista s-a certat cu evreii

“Incepand cu finele anilor ‘40 ai secolului XX, se arata in carte, cand puterea comunista s-a certat cu evreimea mondiala, aceasta participare furtunoasa a evreilor la revolutia comunista a inceput sa fie trecuta sub tacere din prudenta, sa fie tainuita – atat de catre comunisti, cat si de catre evrei, iar incercarile de a reaminti acest lucru au fost calificate din partea evreimii drept un antisemitism extrem”.

In acest context, unul dintre autorii israeleni, Tirulnikov releva: “La inceputul revolutiei evreii au servit drept baza a noului regim”. Presedintele tarii a fost evreul Iakov Sverdlov, ministrul de Razboi, evreul Trotki (Bronstein). Alte exemple: Moscova era condusa de Zinoviev; Petrogradul – de Kamenev, Internationala sindicala – de Dridzo-Lozovski, Komsomolul – de Oskar Rivkin etc.

Tot anturajul lui Trotki, un internationalist convins si un evreu-renegat, a fost compus exclusiv din evrei. Departamentul CK pentru combaterea speculei a fost alcatuit, de asemenea, numai din evrei.

Evreii, precum Sverdlov, Brodski, Uritki, Gordon, Drabkin au jucat un rol activ in sabotarea si desfiintarea Adunarii Constituante (ianuarie 1918), unde bolsevicii au avut o slaba sustinere.

Autorul aduce zeci de nume ale liderilor bolsevici de la Moscova (Rozalia Zalkind-Zemliacika, Lazar Kaganovici si altii), de la Odessa (Gamarnik), din Belorusia etc. cu numele evreiesti.

Cunoscutul scriitor rus Vladimir Korolenko a remarcat in Administratia Kremlinului “abundenta de figuri evreiesti, ceea ce 1-a frapat”.

  Ziua.ro

luni, 18 august 2014

Nae Ionescu despre Rusia

Ce spunea Nae Ionescu in anul 1932, despre relatia cu Rusia!

 
 
 
 
 
 
1 Vote

Nae Ionescu
De când se vorbeşte de tratativele cu Sovietele pentru încheierea unui pact de neagresiune, a început să reapară în presa noastră, în o parte a ei cel puţin, acea nesfârşită serie de clişee aşa zicând premonitorii, mergând toate înspre aceeași încheiere categorică: nici o legătură, nici o discuţie cu „bolşevicii”, aceşti criminali ordinari, etc.
Atitudinea aceasta e cel puţin ridicolă. Căci lăsând la o parte chestiunile letigioase dintre Rusia şi noi,  – litigioase cel puţin în părerea lor,  – nu e mai puţin adevărat că Uniunea Republicilor Sovietice e un stat de 150 de milioane locuitori, şi încă un stat în hotarul nostru. Nu e însă ridicul să ne închipuim că vom putea noi ţine la infinit în carantină pe un vecin care administrează mai mult de jumătate din întinderea Europei, şi încă partea cea mai bogată?
Şi presupunând, prin imposibil, că am putea să o facem. În ce scop? Şi cu ce perspective? Atitudinea noastră ar fi îndreptăţită oarecum, dacă am şti că actualul regim e pe punctul să cadă, şi să fie înlocuit sau cu un regim rus care ne-ar conveni nouă, sau cu un regim… european care ar lua în exploatare colonială Rusia.
Regimul rus care să ne convină nouă, nu-l prea vedem. Nu ne-a convenit Rusia ţaristă; nu ne-a convenit Rusia lui Miliukov şi a lui Kerenski; nu ne convine republica lui Stalin. Putem noi aştepta ceva mai bun?
Şi, în definitiv, ce ne repugnă în actualul regim? Ar fi, să spunem, un împiediment pragmatic-politic. Sovietele nu vor să ne recunoască drepturile noastre asupra Basarabiei. Asta nu e serios. Drepturile noastre asupra Basarabiei nu pot forma un obiect de discuţie. Pentru că sau Rusia vrea să meargă la Constantinopol pe la gurile Dunării, şi atunci nici un regim – oricare ar fi el – nu ne va respecta drepturile asupra Basarabiei, chiar dacă ele ar fi recunoscute prin douăzeci de tratate; sau Rusia renunţă la planurile Împărătesei Caterina, şi atunci Basarabia nu mai are nici o însemnătate pentru ea. Recunoaşterea protocolului Basarabiei este încă, precum se vede, o chestiune de politică externă rusească şi nu una de regim intern. Iar dacă e vorba de politică externă, mai uşor ne putem înţelege cu un regim actual care socoteşte Rusia drept o ţară eurasiană, decât cu un regim „civilizat” „occidental”, care ar urma tradiţia concepţiunii petrinice.
Impiedimentul moral? Nu putem sta de vorbă cu oamenii care au distrus, au jefuit şi au omorât? Asta doar ca să râdem. Noi ne mai aducem, doar, aminte de o Europă întreagă care pentru motive analoage nu voia, acum 100-150 de ani, să stea de vorbă cu Franţa! Şi pe urmă, cine suntem noi să aruncăm această bulă de excomunicare, atunci când nici un alt stat european nu o mai face?
Ar mai fi, desigur, împiedimentul principial politic, republica sovietelor reprezintă o formulă revoluţionară cu care nu voim să avem de a face; tratativele cu Ruşii însă, ar putea înlesni propaganda lor la noi: şi asta ar însemna „bolşevizarea” noastră. Am impresia că ideile noastre despre stările din Rusia sunt totul neclare.
Ruşii au făcut revoluţie. Au făcut-o însă nu numai pentru ei, ci pentru noi toţi. În acelaşi fel în care la 1789 Francezii au făcut o revoluţie pentru toată lumea. Probă că e aşa e faptul că, în afara de Rusia, pretutindeni astăzi în lume regimul capitalist-burghez trece printr-o gravă criză; şi o criză nu trecătoare, de îndată ce ţări ca Anglia sunt de părere că vechea structură capitalist-burgheză trebuie părăsită.
Rusia a făcut deci revoluţia. A început-o adică. Şi de atunci, de 15 ani, caută întruna formula convenabilă. Bolşevism? Nu. Bolşevicii nu mai sunt de mult la putere; şi republica sovietelor nu mai e de mult bolşevică. Inerţia face ca anumite formule bolşevice să fie încă astăzi în circulaţie. Inerţia şi anumite necesităţi de oportunitate tactică. În fond însă, perioada romantic-revoluţionară, cu ideologii ei, cu „doctrina” ei scoasă de-a-dreptul din cărţi, s-a închis de mult. În Rusia se caută astăzi, cinstit, patetic de cinstit, şi cu mijoace adesea impresionante, o nouă formulă de viaţă. Care va fi aceea? Dumnezeu ştie. Se poate spune însă că ea nu va fi cea comunistă – sau cel puţin că nu va fic ea comunistă a manifestului comunist şi nici a internaţionalei a treia. În aşa măsură încât bieţii comunişti din afara de Rusia apar astăzi – faţă de actualul stadiu al revoluţiei ruseşti – ca nişte naivi care luptă în slujba unei cauze pierdute.
Primejdia comunistă – care era o primejdie întru atât întru cât urmărea realizarea unei formule artificiale, livreşti în simetria ei geometrică – a trecut de mult. Ea nu mai e valabilă decât în ţările îngust reacţionare, care se închid cu încăpăţânare prefacerilor fireşti ale vremii. Rusia comunistă a trăit. Rusia e o ţară în revoluţie, pur şi simplu. Dar în revoluţiile sunt astăzi toate ţările mari ale Europei. Vă închipuiţi, poate, că în fond revoluţia e mai puţin la ordinea zilei în Anglia sau în Germania decât în Rusia? Nu. Diferenţa e numai în formă. Împrejurările impunând celei din urmă metode mai radicale. Dar atât. Refuzăm noi însă, să trătăm cu Anglia sau cu Germania? De ce, atunci boicotul acesta pronunţat împotriva Uniunii Republicilor Sovietice?
Suntem naivi,  – sau ce suntem?
6 ianuarie 1932