Ţările dezvoltate au avut bule imobiliare sau financiare. Fiind o ţară subdezvoltată, România are doar bule morale sau intelectuale. Cea mai importantă dintre acestea e Andrei Pleşu.
Contemplat la dimensiunile ţărişoarei noastre, Pleşu e, vorba americanilor, „too big to fail”. E prea mare ca să fie lăsat să cadă. Trebuie proptit pentru că, altminteri, cade tot sistemul de (non)valori pe care a fost clădită România ultimelor două decenii. Ca atare, dacă în băncile falimentare s-a investit masiv cu ajutorul lui „quantitative easing”, adică al imprimării de bani fără acoperire în realitatea economică, bula lui Pleşu e fâsâită controlat cu ajutorul unei injecţii masive de capital simbolic menite a-i „repera onoarea”. Atacată, cică, de un nesărat cu duhul de la Antena 3 care a îndrăznit să-l facă pe dl Pleşu „slugă”. Or, ştim cu toţii, şi nu de ieri de azi, dl Pleşu e boier. Boier al minţii. Nu poţi să tratezi un divanit al minţii, un om a cărui minte e mai însiropată şi mai galeşă decât o baclava, ca şi cum ar fi o biată „slugă”. A făcut prea multe compromisuri dl Pleşu pentru a ajunge boier pentru ca acum să poată accepta să fie devalorizat astfel.
Dacă până şi dlui Pleşu i se poate întâmpla un asemenea afront, atunci ce se vor face ceilalţi boieri, mai mici sau în devenire? Ce se vor face copiii de casă care aspiră? Care aspiră reputaţia dlui Pleşu şi care aspiră la reputaţie dlui Pleşu. Investitorii trebuie convinşi că investiţia lor e sigură şi că le va aduce un ce profit. Trebuie să ştie că modelul de afacere funcţionează şi, dacă faci ca Pleşu şi dansezi din buricul axiologic cu mlădierea unei cadâne cu barbă, vei obţine rezultatul dorit. Sau măcar ceva pe aproape.
Ca atare, recenta campanie de susţinere a dlui Pleşu nu e decât investiţia inflaţionară de semnături goale într-o instituţie care nu poate fi lăsată să se prăbuşească pentru că ar afecta negativ portofoliul multora dintre cei care au investit speculativ în bula intelectuală din România. Ceea ce mă încântă este însă fermitatea cu care îl declară unii pe Andrei Pleşu "un moralist, iar moraliştii stingheresc, deranjează, adeseori irită". Da, irită, mai ales dacă sunt lupi moralişti care jupoaie oaia în timp ce îi vorbesc despre îngeri şi apoi o şi mănâncă, de milă, ca să nu-i fie frig fără blană. Moraliştii de soiul ăsta sunt moraliştii unei „elite a-morale”, aşa cum visa Teodor Baconschi, un alt căuzaş al onoarei, astăzi încă ne-reperate, a dlui Pleşu.
Câţi dintre cei care se aşază azi lângă dl Pleşu ar apăra onoarea unui om obişnuit din România. Câţi ar apăra obrazul României profunde? Câţi ar apăra onoarea unui mic-burghez, a unui pensionar sau a unui ţăran? Câţi ar fi atât de mari la suflet încât să investească o fărâmă din reputaţia lor într-o cauză de pe urma căreia nu au nimic de câştigat, nici măcare vizibilitate? Câţi au altitudinea sufletească de a se dedica unei cauze mai mici decât orgoliul, poziţia, reputaţia sau fumurile lor? Din experienţa pe care am avut-o cu mulţi dintre cei de pe lista de căuzaşi, aş spune că doar o brumă, cea mai palidă brumă a lor.
Dl Pleşu e un mare mânuitor al limbii române, ni se spune astăzi. O fi. Dar dl Horia-Roman Patapievici declara cândva că limba română e bună doar pentru slugi. În urma acestui efort, dl Patapievici a ajuns, în aplauzele dlui Pleşu, director la Institutul Cultural Român, însărcinat cu promovarea limbii şi culturii române în lume. Unde ar trebui deci să ajungă dl Mihai Gâdea, în urma faptului că l-a făcut pe dl Pleşu „slugă”? Nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru: nu Gâdea a inventat insulta, şi nu „elita” ar trebui să fie singura care să profite de pe urma ei.
Accesări: 643
Motto: “Acest Galerius, care ar merita mult de la cunostiinta noastra româneasca, este un nume perfect necunoscut pentru elevii nostri si chiar si pentru multi profesori de istorie” Ion Coja (Transilvania-invincibile argumentum)
Galerius Valerius Maximianus s-a nascut in anul 250 (dupa unii autori 245), in satul Romulianum din Dacia Ripensis, nu departe de orasul Sardica (azi Sofia). Tatal sau era trac iar mama daca, refugiata din anumite motive, din nordul Dunarii in sud. Nu s-a pastrat decat numele acestei femei, Romula, numele tatalui ramanand necunoscut. Copil fiind, asemenea tuturor copiilor de la tara, chiar si din zilele de azi, Galerius se ocupa de pastorit. Datorita acestei ocupatii din tinerete, viitorul imparat va fi poreclit “Pastorul” (Armentarius). Inrolat de tanar in armata romana, sub imparatii Aurelian (270-275) si Probus (276-282), Galerius reuseste, prin curajul si vitejia lui, intr-un timp foarte scurt, sa urce treptele ierarhiei militare romane. Proclamat imparat la 17 noiembrie 284, C. Valerius Diocles, cunoscut sub numele de Diocletian, observa calitatile militare ale lui Galerius, numindu-l sef al garzii personale. Constient de imposibilitatea carmuirii unui vast imperiu de catre un singur om, Diocletian instituie, in anul 286, sistemul tetrarhiei. In ce consta acest sistem? Conducerea imperiului se impartea intre doi Augusti secondati de doi Cezari. Aceasta conducere in patru fusese experimentata si mai inainte de imparatii romani, dand uneori rezultate bune. Diocletian, fiind unul din Augusti, numeste pe Maximianus Herculius ca fiind celalalt. Ca Cezari sint alesi Constantin Chiorus si Galerius. Drumul dacului spre culme abia acum incepe. Pentru a se lega intr-o familie, Chiorus a luat de sotie pe fiica lui Herculius, iar Galerius divorteaza de prima sotie, luand in casatorie pe fiica lui Diocletian, Valeria (293)
Constient de capacitatea sa, Galerius suporta tot mai greu pozitia lui de subordonare fata de Diocletian. Contradictiile iscate intre cei doi il obliga pe Diocletian sa abdice, dupa 20 de ani de domnie, in data de 1 mai 305, la Nicomedia. Iar abdicarea unui August implica si abdicarea celuilalt – numeric si avantajati strategic, persanii inving trupele romane, obligandu-l pe Galerisu sa se retraga. Galerius isi intareste armata cu noi forte proaspete recrutate, legiuni cu Limitanei Daciae, probabil mercenari daci si porneste din nou impotriva persanilor. Fiind diplomat, reuseste sa atraga de partea luipe regele Armeniei, Tiridate al II-lea. Confruntarea dintre armatele persane si legiunile romane, intarite de cavaleria armeana, are loc la Erzerum. Trupele persane sint nimicite, intreaga familie a lui Narses fiind luata prizoniera. Captura de razboi este impresionanta, intregul tezaur persan trece in mainile romanilor, creaind o adevarat legenda, ca termen de comparatie, a valorii capturii. Victorios, Galerius trece in Mesopotamia, asediind si cucerind una dupa alta cetatile persane, impunand lui Narses conditiile de pace romana. In urma tratatului incheiat la Nisibis, Imperiul Roman anexeaza teritoriile de dincolo de Tigru, transformandu-le in provincii romane. Cert este faptul ca, dupa aceasta victorie asupra persanilor, Galerius incepe sa exercite o puternica presiune aspra lui Maximian. Astfel, la aceasta data, Cezarii Galerius si Constantinus devin Augusti, urmandu-si sa-si aleaga secunzii: Constantinus pe Severus iar Galerius pe Maximinus Daia.
Cronicile afirma ca acesta din urma era un nepot de al lui Galerius. Afirmatia unor autori ca Daia era fiul fiicei lui Galerius, Maximilia este grevata de imposibilitatea cronologica. In anul 305, cand Galerius avea in jur de 55-60 de ani, nu putea sa aiba un nepot de fiica nici de minim 20 de ani. Varsta si la care pare absurd a-l alege pe secundant. Mai sigur este faptul ca acesta a fost un nepot de frate sau sora al Imparatului, ceea ce modifica in profunzime unele aspecte legate de refugiul mamei lui Galerius in Imperiu.
