miercuri, 25 septembrie 2013

Antonescu ştia că legionarii vor să-l ucidă pe Iorga!

Antonescu ştia că legionarii vor să-l ucidă pe Iorga! FOTO

Autor: Cristian Troncotă | 17428 vizualizări
    

Nicolae Iorga (centru) şi Regele Carol al II-lea, (stânga) la deschiderea Institutului „Nicolae Iorga”
În perioda interbelică, Serviciile Secrete din România au ţinut sub o atentă supraveghere atât acţiunile membrilor şi simpatizanţilor Partidului Comunist Român, cât şi evoluţia şi ascensiunea Mişcării Legionare. Din punctul de vedere al Serviciilor Secrete, comuniştii erau mai periculoşi pentru siguranţa naţională decât legionarii, în consecinţă, erau supravegheaţi mai atent, însă fără a-i scăpa pe cei din urmă de sub control.
După 1930, extrema dreaptă din România a reuşit să atragă un număr tot mai mare de membri, iar după ce au preluat puterea alături de generalul Antonescu numărul lor ajungea undeva în jurul a 700.000. Majoritatea membrilor provenea din grupul ’22. Această generaţie, incitată de discursurile naţionaliste ale lui Nicolae Iorga şi ale lui A. C. Cuza de la începutul anilor ’20, a stat la temelia fondării extremei drepte din România. Majoritatea celor din generaţia ’22, printre care şi Corneliu Zelea Codreanu, au fost ataşaţi de Iorga, chiar dacă ulterior a intervenit o distanțare.
Trebuie precizat faptul că între asasinatele politice făcute de membrii Mişcării Legionare şi uciderea lui Nicolae Iorga există o mare diferenţă. Iorga era, în primul rând, un om de cultură, intrase în sufletul românilor. În domeniul universitar era iubit de către studenţi, conferenţia în nenumărate locuri, chiar şi la Academia de Război, câştigând inima ofiţerilor. Eugen Cristescu menţionează chiar că, până la asasinarea lui Nicolae Iorga, foarte mulţi tineri ofiţeri din armată erau simpatizanţi legionari. Asasinarea Profesorului i-a îndepărtat definitiv de Mişcarea Legionară.

Iorga a greşit politic, dar nu trebuia să plătească cu viaţa

Este adevărat că, din punct de vedere politic, Iorga a greşit atunci când a acceptat să devină consilier regal, membru al Frontului Renaşterii Naţionale, senator din partea acestui partid etc., dar nimic nu poate justifica uciderea academicianului. Iorga s-a pripit şi în momentul în care, influenţat de Carol al II-lea, a acceptat să depună acea plângere de calomniere la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu. În fond, liderul Mişcării Legionare îl „acuzase” pe Iorga doar că este „necinstit sufleteşte”.
Ce se întâmplase, de fapt? Iorga îl „consiliase” pe primul-ministru Armand Călinescu să închidă cele două cantine legionare din Bucureşti. Acestea au fost închise sub pretextul că „printre bliduri” se pun la cale asasinate. Reacţia lui Codreanu la închiderea celor două cantine a fost îndreptată împotriva lui Iorga, pe care l-a acuzat de lipsă de coerenţă. „Dacă în 1922 ne-ai spus să ne concentrăm pe lucruri serioase şi noi te-am ascultat, construind cămine şi cantine, acum tu ne închizi toate acestea. Eşti necinstit sufleteşte, profesore”, i-a scris Căpitanul lui Iorga.
A mai fost un lucru pe care i l-au reproşat legionarii, inclusiv cei patru care l-au ridicat pe Iorga în seara zilei de 27 noiembrie 1940. Dus în casa unui învăţător din Teişan, legionarii l-au acuzat, într-o aşa-zisă judecată, că prin plângerea pe care a făcut-o în 1938, ca urmare a scrisorii primite de la Căpitan, poliţia l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu şi apoi l-a asasinat.
Profesorul s-a apărat impecabil afirmând că el şi-a retras plângerea după doar două săptămâni, însă deja toată „anchetarea” lui Codreanu fusese preluată de către Armand Călinescu. Ştim toate aceste lucruri din relatarea şoferului care a condus maşina în care s-a aflat Iorga atunci când a fost ridicat de legionari. Şoferul era informatorul SSI-ului. Aceste informaţii se găsesc şi într-o lucrare nepublicată a lui Nichifor Crainic, scrisă în detenţie, intitulată „Cuibarul ucigaşilor”, cu documentele Siguranţei puse la dispoziţie de regimul comunist.

Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe legionari

Odată veniţi la conducerea ţării în septembrie 1940, legionarii s-au lansat într-o serie nesfârşită de parastase şi comemorări. Pe fondul lipsei din ţară a generalului Antonescu şi a apropierii a doi ani de la asasinarea Căpitanului, Horia Sima pregăteşte dezhumarea osemintelor de la Jilava ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi ale celorlalţi 13 legionari împuşcaţi în noiembrie 1938. Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe legionari. În memoriile sale, Armand Călinescu afirmă că a fost chemat la rege care i-a cerut să îi lichideze pe Maniu şi pe Codreanu. Răspunsul lui Călinescu a fost: „eu, nu la Maniu”. Cert este că asasinarea lui Codreanu a survenit din ordinul lui Carol al II-lea şi a fost dusă la îndeplinire de Armand Călinescu.
Sima s-a bazat în stabilirea datei pentru dezhumarea osemintelor lui Codreanu şi pe o reacţie de revoltă şi răzbunare a legionarilor la vederea trupului fără viaţă al Căpitanului. De altfel, aşa s-a şi justificat Conducătorul după asasinatele de la Jilava, şi ale lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.
Răzbunarea legionarilor a fost atât de mare, încât au intrat în închisoarea Jilava, au deschis primele 13 celule în care erau întemniţaţi, în aşteptarea unui proces, foşti demnitari ai regimului lui Carol al II-lea şi i-au împuşcat. În acea noapte, la Jilava, în celula 14 era închis tânărul Nicolae Ceauşescu. Dacă legionarii ar fi continuat împuşcările, alta ar fi fost Istoria... Dar ei s-au oprit. De altfel, în anumite condiţii a existat o colaborare între Mişcarea Legionară şi Partidul Comunist împotriva autorităţilor statului român.

Legionarii se pregăteau de răzbunări

La întoarcerea în ţară, din Germania, pe 25 noiembrie 1940, Serviciul Special de Informaţii l-a înştiinţat pe Ion Antonescu despre intenţiile legionarilor în privinţa comemorărilor şi a dezhumării osemintelor Căpitanului şi i-a adus la cunoştinţă şi faptul că plănuiesc unele răzbunări şi asasinate politice. Chiar pe 27 noiembrie, Eugen Cristescu preia frâiele Serviciului Secret de Informaţii, deşi decretul de numire fusese semnat din 15 ­noiembrie.
Acesta a fost şi momentul în care Eugen Cristescu începe să îl informeze tot mai aprofundat pe Ion Antonescu despre intenţiile şi acţiunile Mişcării Legionare. Graţie lui şi a loialităţii armatei, generalul Antonescu a reuşit să înăbuşe rebeliunea legionară din ianuarie.
Parastasele organizate de legionari după accederea la putere aveau menirea să răscolească amintirile membrilor şi simpatizanţilor Legiunii şi de a se răzbuna pe cei care se făcuseră vinovaţi de crimele împotriva lor. Urmare a asasinatelor din noaptea de 27 spre 28 noiembrie, Ion Antonescu a dispus desfiinţarea poliţiei legionare. Practic, acesta este momentul în care survine o distanțare vizibilă între el şi Mişcarea Legionară.

Ordinul in "Sfanta Alianta"-spionaj la Vatican !

Ordinul in "Sfanta Alianta"-spionaj la Vatican !




In cartea lui Eric Frattini, „Sfanta Alianta-500 de ani de spionaj la Vatican”, aparuta la editura „Sens Tritonic” in anul 2008, se vorbeste despre existenta unui „Serviciu de Informatii si Contrainformatii” apartinand Vaticanului, si care poarta numele de „Sfanta Alianta”.

„Sfanta Alianta” ca si Serviciu de Informatii, a fost fondat in anul 1566 din ordinul lui Papa Pius V.


Serviciul de Contrainformatii numit „Sodalitium Pianum” (SP) a fost fondat in anul 1910 din ordinul lui Papa Pius X.

Autorul precizeaza faptul ca „Sfanta Alianta” ca si serviciu de spionaj si contraspionaj, numara (avea) in randurile sale foarte multi iezuitiinca de la constituire.

Cu toate astea, acest serviciu secret al Vaticanului nu trebuie confundat cu activitatea de spionaj a Iezuitilor, care aveau propriul lor serviciu secret.In anul 1773, atunci cand Ordinul Iezuit era desfiintat general, prin bula (decretul) lui Papa Clement al XIV-lea (Dominus ac Redemptor), acest serviciu secret al Vaticanului „Sfanta Alianta”, a fost pagubit de cei mai „talentati” spioni.

Papa Clement al XIV-lea il revoca pe cardinalul Torrigiani (prieten al iezuitilor) de la Secretariatul de Stat si-l inlocuieste cu cardinalul Pallavicini, in timp ce ordona epurarea totala a serviciilor de spionaj (Sfanta Alianta) din Sfantul Scaun (Vatican) de infiltrarea iezuitilor.

Nu este lipsit de importanta ca acest Papa (Clement al XIV-lea) care promulga decretul (bula) moare otravit, un an mai tarziu, la fel ca si predecesorul sau (Papa Clement al XIII-lea) care initiase decretul.(Vezi materialul „Ordinul in Istorie si Prezent”) Ordinul Iezuit este repus in drepturi in anul 1814 prin decretul lui Papa Pius al VII-lea.

Chiar daca in perioada suprimarii generale Iezuitii fusesera deosebit de activi (vezi materialul de mai sus mentionat) sub protectia unor mari lideri politici ai timpului cum ar fi Marele Frederick al Prusiei (cel mai puternic mason al vremii), Tarul Alexandru al Rusiei, regele George al III-lea al Marii Britanii, etc. Iezuitii hotarasc sa intre intr-o si mai mare clandestinitate in ceea ce priveste „Serviciul de Informatii-Contrainformatii Iezuit”.

Iata ce spune John Le Carre, in cartea sa, „Spionul Perfect”:

„Pentru fiecare operatiune de spionaj, exista o misiune oficiala si alta secreta, ascunsa cu mare maiestrie. Misiunea oficiala trebuie sa se puna de acord cu regulile societatii si sa le respecte. Dar ceea ce se afla ascuns (secret), motivul real al misiunii, trebuie sa-si gaseasca maniera potrivita in care aceasta sa fie dusa la indeplinire.”

Asta s-a intamplat si cu Ordinul Iezuit incepand cu acel an, 1814.Chiar daca exista un „Serviciu de Spionaj” al Vaticanului care poarta numele de „Sfanta Alianta” pe Informatii si „Sodalitium Pianum” pe Contrainformatii, chiar daca aceste servicii sunt mai mult sau mai putin oficiale (recunoscute), chiar daca Iezuitii se afiseaza (oficial) prin „bunatatea”, „intelegerea” si „realizarile” lor, noi toti trebuie sa fim extrem de constienti de un singur lucru:

Serviciul de Informatii si Contrainformatii al Ordinului Iezuit de astazi (sec.XX-XXI) este cu mult mai experimentat si periculos decat era in secolele trecute.El nu exista dar este prezent pretutindeni !!!

Alte spicuiri din carte:

500 de ani de spionaj la Vatican.

De-a lungul istoriei, papalitatea a avut intotdeauna doua fete.

Pe de-o parte, a reprezentat simbolul Bisericii Catolice din lumea intreaga, iar pe de alta parte, a fost una dintre cele mai mari puteri politice de pe planeta.

Papii binecuvântau oamenii simpli si primeau vizitele unor ambasadori si sefi de stat ai altor tari sau isi trimiteau reprezentantii diplomatici si delegatii in misiuni speciale.

Istoria Sfintei Aliante, serviciul de spionaj al Vaticanului, nu poate fi adusa la lumina independent de istoria fiecarui papa in parte.Cei 40 de papi care au guvernat sau mai exact "au domnit" de cand aceasta a fost creata, incepand cu Pius V pana la Ioan Paul al II-lea, s-au confruntat cu decrestinizarea si schismele, revolutiile si dictaturile, colonizarile si expulzarile, persecutiile si atentatele, razboaiele civile si mondiale, asasinatele si sechestrarile.

Politica papilor era un obiectiv, iar Sfanta Alianta - un puternic instrument pentru a-l sustine cat mai bine. Este absolut sigur insa ca, fara puterea reala pe care papii au avut-o, Sfanta Alianta n-ar fi existat si cu atat mai putin gruparea Solidatium Pianum.

Cartea, "Sfanta Alianta - 500 de ani de spionaj la Vatican", aparuta in România, la editura "Tritonic", este o relatare a celor cinci secole de operatiuni secrete ale Vaticanului.«Prin cruce si spada»

In numele lui Dumnezeu au fost asasinati regi, au fost incarcerati diplomati, au fost sustinute factiuni in conflict, s-au inchis ochii asupra catastrofelor, au fost finantate grupari teroriste si dictaturi sud-americane, au fost protejati criminali de razboi si au fost spalati bani ai mafiei, au fost manipulate piete financiare si s-au provocat falimente bancare sau condamnate conflicte in timp ce se vindeau arme beligerantilor.

Spionii papei au fost simbolul perfect al devizei: "Prin cruce si spada". Vaticanul ascunde foarte multe secrete. Suntem in anul 2008, iar Vaticanul ascunde cel putin 2008 secrete. Un prieten foarte bun de-al meu, spune autorul cartii, Eric Frattini, care este avocat expert in drept canonic, mi-a spus „Aminteste-ti, Eric, ca pentru Vatican tot ce nu e sfant e secret".

Spionii de la Vatican: David Rizzio, Lamberto Macchi, Roberto Eidolfi, James Fitzmaurice, William Parry, Marco Antonio Massia, Giulio Alberoni, Alessandro de Medici, Giulio Guarnieri, Tebaldo Fieschi, Charles Tournon, John Bell sau Giovanni DaNicola au fost cativa dintre agentii Sfintei Aliante ale caror operatiuni au schimbat cursul istoriei incepand cu mijlocul secolului XVI pana in zilele noastre.

Ludovico Ludovisi, Lorenzo Magaloti, Olimpia Maidalchini, Sforza Pallavicino, Paluzzo Palluzzi, Bartolomeo Pacca, Giovanni Battista Caprara, Annibale Albani, Pietro Fumasoni-Biondi sau Luigi Poggi au fost cativa dintre cei mai puternici patroni ai spionajului pontifical care au decis si au ordonat, intotdeauna in numele credintei, operatiuni secrete, asasinate politice si de stat sau simple "lichidari" de personaje secundare, care interferau cu politica papei sau cu cea a lui Dumnezeu pe pamant.

Bagheta si orchestra PapeiDe-a lungul celor cinci secole de existenta, imensa umbra a Sfintei Aliante a planat deasupra numeroaselor evenimente si aspecte ale istoriei; luptele impotriva Elisabetei I a Angliei; masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu; aventura Invincibilei Armade; asasinatele lui Wilhelm de Orania si Henric al IV-lea; razboiul de succesiune la tronul Spaniei sau criza cardinalilor Richelieu si Mazarin in Franta; atentatul impotriva regelui Jose I al Portugaliei; Revolutia franceza, apoi Austerlitz; ascensiunea si caderea lui Napoleon; Razboiul de Secesiune din America si razboiul de independenta din Cuba; relatiile secrete cu imparatul Wilhelm II din timpul Primului Razboi Mondial sau cele cu Adolf Hitler din cel de-al Doilea Razboi Mondial; "Aurul Croatiei" si organizatia "Odessa"; lupta impotriva gruparii teroriste "Septembrie Negru", a lui Carlos Sacalul sau impotriva comunismului; finantele obscure ale IOR si relatiile sale si mai obscure cu francmasoneria, mafia si traficul de arme; si, in sfarsit, crearea de companii in paradisurile fiscale sau finantarea dictatorilor de dreapta, precum Anastasio Somoza sau Jorge Videla.

La ordinul Mossadului si CIA.

In tot acest timp, societatile secrete care au depins de Sfanta Alianta, cum ar fi Cercul Octogonus, etc, au realizat operatiuni secrete pentru serviciile de spionaj al altor tari, cum ar fi Mossad sau CIA.

In timp ce acestea luptau cu un dusman definit, terorismul arab sau comunismul "malefic", Sfanta Alianta a stiut sa se adapteze epocilor si situatiilor marcate de suveranii pontifi.

Intrucat, cum a zis intr-o zi preaputernicul cardinal Paluzzo Paluzzi, capul Sfintei Aliante pe la mijlocul secolului XVII: "Daca un papa ordona ca cineva sa fie lichidat in numele credintei, acest lucru se va face fara discutie. Este vrerea lui Dumnezeu, iar noi (Sfanta Alianta), bratul sau executiv".

Frattini - reporter de terenPrin acest volum, Eric Frattini doreste sa scoata la lumina misterele care au invaluit timp de 500 de ani actiunile papalitatii, mai exact istoria Sfintei Aliante - serviciul de spionaj al Vaticanului.

Frattini a luat parte la mai multe conflicte internationale precum: sfarsitul razboiului din Liban, razboiul iraniano-irakian, conflictul din Fasia Gaza, razboiul din Golf, razboiul din Kurdistan si cel din Cecenia, in calitate de reporter de teren.

In acest interval a avut ocazia sa cunoasca si sa intervieveze pe Yasser Arafat, Nelson Mandela, Margaret Teatcher, Tony Blair. A publicat peste 20 de carti, majoritatea vizand tema serviciilor de investigatie secreta si spionaj precum si numeroasele actiuni ilegale si criminale ale organelor de conducere.

www.gardianul.ro

Cum isi construia KGB-ul retelele de spioni



KGB 150x150 Cum isi construia KGB ul retelele de spioni
autor: Aciduzzul
Hai sa consideram asta o poveste de adormit copii. Ca sa nu avem discutii si repercursiuni. Dupa accesele de independenta fata de Moscova ale lui Nicolae Ceausescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducator fidel Moscovei si repunerea Romaniei in sfera de influenta directa sovietica. Planul intocmit de KGB s-a numit “Dniestr” (Nistru, trad.). Planul a iesit in 1989, cand Ceausescu a fost pedepsit, iar Moscova si-a impus un fidel la conducerea Romaniei. Initial a fost Ion Iliescu, acum fidelul Moscovei este Traian Basescu. A tinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secreta a Securitatii. Cheia magica sta in arhiva acestei unitati.
Datele problemei
1. Spionii sovietici sunt crescuti de tineri
Dupa ocuparea tarilor din Europa de Est, KGB solicita conducerilor comuniste din tarile ocupate sa-i trimita pachete de studenti. La studii. Trebuiau sa fie selectati din diverse domenii de activitate, in scopul pregatirii de cadre in spiritul comunist pentru victoria socialismului in tarile ocupate. Nu au fost trimisi numai studenti, si oameni de studii medii/inferioare. La pregatire militara. Nicolae Ceausescu a fost pregatit in URSS, la fel si Ion Iliescu.
Pe scurt, pregatirea consta in spargerea grupului de tineri din anumita tara, dispersarea lor intre studenti rusi si din alte tari. KGB plasa patru oameni care sa-i devina prieteni, printre care o femeie si unul rezistent la alcool. Acestia ii prezentau comunismul drept raiul pe pamant, amenintat de dusmanii de moarte: capitalistii. Comunismul trebuia promovat si aparat. Astfel ca, in caz de atac strain (precedentul a fost interventia straina din razboiul civil cu “albii”, adica armata tarului din 1919), comunistii din toate tarile sa lupte pentru URSS. Apoi i se prezenta o “tinta”, un student aparent neconvins, asupra caruia respectivul trebuia sa prezinte informatii. Bineinteles, si “tinta” era deja pregatit pentru asta. Ofiterul care se ocupa de recrut in verifica astfel, apoi ii dadea misiuni mai complicate, pentru a-l pregati.
La ce foloseau femeia si betivul? In caz de ceva, cadetul era santajat. Fie la o betie facea ceva, fie se cupla cu femeia si in ambele cazuri, KGB avea poze. Cine nu dadea rezultate deloc, era cauza pierduta. Cazul chinezului Li Peng, care a ajuns premierul RP Chineze, trecand de filtrele serviciilor secrete din China comunista. KGB nu a putut sa faca nimic din el. Era inutilizabil.
Alteori, cadetul se intorcea instruit in tara de origine, unde o lua razna. Se preda serviciilor secrete din tara lui sau o lua pe o cale independenta. Adica se folosea de instruire pentru a servi cauza socialismului din tara respectiva, incercand sa se distanteze de situatia de aservire fata de Moscova. Era cazul nationalistilor, care deveneau inamicii de moarte ai URSS. Exemple: Dubcek (Cehoslovacia), Tito (Iugoslavia) si Ceausescu (Romania).
Cazul de succes era cadetul instruit, fidel Moscovei. Pentru merite deosebite, unii erau promovati. Patrunsi de cultura si civilizatia rusa, de principiile comunismului, de ideea de construire a socialismului la nivel mondial, deveneau oameni de incredere oricat de tarziu. Ion Iliescu a fost seful studentilor straini hidroenergeticieni de la Moscova, apoi invitat constant la reuniunile Komsomol-ului (Organizatia Tineretului Leninist, un fel de UTC sovietic).
2. Cand se schimba la Moscova, se fac schimbari peste tot
Principiu de baza in coordonarea tarilor ocupate: oricand se intampla o schimbare de conducere la Moscova, noua conducere schimba conducerile locale. Adica noul lider de la Kremlin isi punea oamenii lui in tarile ocupate. Stalin a murit in 1953, dupa care a urmat interimar Malenkov. Apoi Hrusciov (1953-1964). Gheorghiu Dej s-a conservat la putere (era omul lui Stalin) aruncandu-i in fata la mazilire pe Ana Pauker, pe motiv ca… de cand se lupta cu oamenii lui Stalin! Cica destalinizarea a inceput in Romania inca din vremea lui Stalin.
Apoi Brejnev (1964-1982). Dej a murit in 1965, dupa ce a venit de la tratament, din Moscova… Ceausescu parea reformist si usor controlabil. A venit in postul de secretar general al PCR in 1965, si presedinte al Consiliului de Stat (adica presedintele deplin al tarii) in 1967 (interimatul dintre 1965-1967 a fost asigurat de Chivu Stoica).
Ceausescu nu a mai corespuns din 1968, cand a acuzat public invazia Cehoslovaciei. A fost schimbat abia in 1989. I-a rezistat lui Brejnev, abia Gorbaciov care a pus punct comunismului ca instrument al Rusiei de hegemonie l-a putut dobori.
Gorbaciov a venit cu ideea minune ca trebuie sa reformeze sistemul din temelii, sa introduca glasnost (libertatea cuvantului) si perestroika (libertatea initiativei economice). Astfel, se pot crea supape pentru a rabufni pe undeva frustrarile popoarelor ocupate. Apoi, controlul Rusiei asupra tarilor ocupate dar si (atentie!) anexate (adica celelalte 14 republici componente ale URSS) nu trebuie sa se mai faca prin comunism, ci altfel. In acest mod, Vestul era lasat fara inamic. Promovarea oamenilor fideli Moscovei in structurile de informatii, de stat si de afaceri ale tarilor foste ocupate si foste anexate, apoi admiterea in structurile NATO si UE ale acestor tari vor crea Rusiei situatia ideala de obtinere a informatiilor. De ce sa momesti straini, sa trimiti agenti, cand ei pot sa-ti preia agentii tai cu bratele deschise?
3. Daca schimbarea nu se face de bunavoie, o face Moscova cu forta
Nicolae Ceausescu s-a folosit de instruirea militara din URSS, pentru a avansa in aparatul de partid si de stat. A venit pe val in 1965, ca om al lui Brejnev. Din 1968, nu a mai corespuns. Moscova a pregatit schimbarea liderilor din Cehoslovacia (Dubcek), Iugoslavia (Tito) si Romania (Ceausescu), acuzati de distantarea fata de linia Moscovei, prin invadarea acestor tari. Prima a fost Cehoslovacia. Invazia Romaniei si a Iugoslaviei nu au mai fost puse in practica.
Planul intocmit de KGB pentru Romania se numea “Dniestr” (adica Nistru). Impunea schimbarea liderului de la Bucuresti. Doua variante: invazia militara de catre trupele Pactului de la Varsovia, sau rasturnarea lui Ceausescu prin lovitura de palat/revolutie. Planul a iesit in 1989.
Potrivit notei trimisa la Bucuresti de ministrul britanic de Externe de atunci Michael Steward, invazia era programata pentru 22 noiembrie 1968 ora 04:00, efectivele de invazie se ridicau la 150.000 militari, trupele fiind trimise de URSS, Ungaria si Polonia.
Culmea, perioada aceea tensionata a fost ideala pentru serviciul militar de contrainformatii sa descopere agentii sovietici care au fost pusi la treaba. Astfel, generalul Ion Serb, comandant al Armatei a 2-a romane, agent GRU, a fost prins cand transmitea sovieticilor planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament, altele decat cele din Tratatul de la Varsovia, procurate de Armata Romana. Tot in 1968 au “cazut“ alte doua cartite GRU, generalii Floca Arhip si Vasile Petrut.
4. Economic, comunismul este o prostie
Distantarea lui Ceausescu fata de Moscova a fost puternica dupa 1968. Occidentalii au gasit o voce in blocul comunist care sa se opuna URSS, comunistii chinezi au gasit un aliat in Europa de Est, Germania de Vest a gasit un partener de discutii in lumea comunista. Nefericite au fost efectele vizitelor in Coreea de Nord si RP Chineza, dupa care a vrut si el cultul personalitatii (tineti minte demonstratiile, manifestatiile, poeziile…). A contractat credite, a industrializat Romania. Nefericita a fost ideea de a construi tara pe bucati: iau banii azi, construiesc, maine produc si vand, poimaine dau banii inapoi, raspoimaine iau alti bani. Investitiile nu s-au facut cu cap. Adica nu s-a investit in modernizare, doar in bifare. Luam un echipament aici. Deci am bifat, la revedere.
Nu se gandea nimeni in 1985 ca acel echipament era deja depasit tehnologic, fiind luat cu 10-15 ani in urma. Iar acele echipamente se mai gaseau in uz in 2000…
Alt pas nefericit a fost ideea ca dupa ce termina de achitat imprumuturile (a vandut chiar mancare si materii prime pentru a plati mai repede), sa stranga el bani si apoi sa-i imprumute cu dobanda.
Lipsa de calitate determinata de absenta competitei interne (“intrecerea socialisa” nu suplinea), lipsa competitiei determinata la randul ei de interzicerea initiativei private in economie, lipsa motivarii oamenilor determinata de salariile fixe indiferent de rezultate, furturile masive la orice scara determinate de vanzarea a cat mai multor produse la export, lipsa de competitivitate a produselor determinata de investitii zero in modernizare si retehnologizare, lipsa de informare a lui Ceausescu asuprea starii reale determinata de rapoartele umflate date de diversi oameni din sistem care vroiau sa parvina prin prezentarea unor cat mai “stralucite” rezultate, lipsa de forta de munca bine proportionata si atent pregatita determinata de mascarea somajului prin supradimensionarea fabricilor pentru a angaja oameni care nu aveau efectiv ce sa mai lucreze (lucru ce a generat spirala cresterii artificiale a populatiei pentru ca niciodata nu erau oameni disponibili pe piata muncii) au dus la clacarea economiei.
Se produceau 3 suruburi, se raportau 10, iar Ceausescu cerea ca 8 sa fie vandute la export. Spirala lipsei de bani intrati in tara mai era generata de faptul ca, in 1985 de exemplu, Romania producea produse la nivelul tehnologic al 1970, ca de atunci erau echipamentele, la pret de 10 dolari. Olanda producea la nivelul anului 1985, la pret de 5 dolari. De unde ai fi cumparat? Astfel, Romania producea pe stoc. Din putinul produs, se dadea pe barter suruburi contra portocale prin diverse tari africane, care nu-si permiteau sa dea 5 dolari pe un surub olandez si pana la urma Romania accepta portocale de 2 dolari.
5. UM 0110, singura care lupta efectiv impotriva URSS
In acest timp, Ceausescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenita apoi UM 0110. O divizie secreta, aparte de restul DSS (Departamentul Securitatii Statului). Era secreta chiar si fata de DSS, care nu stia nici macar care sunt agentii si nici unde este sediul. Acum se stie, era in strada Roma, unde este acum policlinica SRI. Atunci la intrare era DGDAL, o directie a Primariei Bucuresti pentru plata chiriilor. Genial! Unde sa ascunzi ceva mai bine, decat la vedere? O institutie publica, unde putea intra oricine. Nimeni nu stia ce se afla pe un coridor, dincolo de o usa darapanata: cea mai secreta si eficienta divizie de Securitate. Adevarata urmasa a Directiei Generale a Politiei de Siguranta, pe scurt “Siguranta”, serviciul de informatii al Romaniei capitaliste din perioada interbelica. Iata diferenta dintre un serviciu secret si un serviciu de informatii.
Atributiile UM 0110 erau contrainformatiile, adica supravegherea serviciilor de informatii din celelalte tari comuniste, in mod special KGB si cu o atentie aparte pentru STASI (din RDG) si pentru AVO (din RP Ungara). I se spunea “unitatea speciala anti-KGB”.
Divizia care se ocupa de contrainformatii pe tari occidentale era UM 0195.
De mentionat ca Securitatea a fost creata de catre SMERSH in 1948. SMERSH era “Brigada Mobila”, adica o directie a NKVD (precursorul KGB), cu misiunea de a elimina serviciile de informatii ale tarilor ocupate si inlocuirea lor cu un serviciu de informatii nou, de tip sovietic si subordonat URSS. Seful SMERSH pe Romania in acea perioada a fost Alexandru Nicolski (nume real: Boris Grunberg), initiatorul metodei de reeducare prin tortura de la inchisoarea Pitesti.
Si inca o precizare: toti comunistii din perioada interbelica si apoi de pana la Nicolae Ceausescu erau agenti sovietici. Singura exceptie notabila a fost Lucretiu Patrascanu, care stiti ce a patit. Nicolski/Grunberg a fost capturat in perioada interbelica atunci cand a intrat in misiune in Romania chiar in apropierea unei localitati de granita. Ca dovada ca era un agent slab sta faptul ca a fost dus la politie pentru ca nu stia decat limba rusa si nu a putut raspunde politistului in limba romana, iar actele de asupra sa erau falsuri grosolane evidente.
Revenind, UM 0110 si-a facut bine treaba, avand in arhiva detalii despre reteaua KGB in Romania, numele sovieticilor de legatura si cu siguranta numele agentilor sovietici din Romania. De la UM 0110 a venit raportul direct catre Ceausescu privitor la revolutia care urma sa se intample. In stenograma sedintei CPEx din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu declara: “aici sunt actiuni puse la cale atat din est si din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul, ca vor un socialism uman capitalist”. Apoi am avut glasnost si perestroika, nu?
6. Ce face KGB cand invadeaza o tara: distruge dovezile si ucide combatantii
In 1944, rusii au putut sa puna mana pe arhiva Sigurantei, apoi sa o trieze, distrugand documentele care vizau agentii NKVD care au operat pe teritoriul Romaniei, precum si toate operatiunile NKVD care vizau Romania. Adica toata arhiva cu informatiile despre activitatea seviciilor de informatii sovietice CK, OGPU, INO si NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triata de rusi pana in 1945.
In 1968, dupa invazia Cehoslovaciei, rusii au patruns in birourile serviciului de contrainformatii cehoslovac anti-KGB, i-au fortat pe agenti sa le arate arhiva, i-au pus cu fata la fisete si i-au impuscat in ceafa. Arhiva a fost triata.
7. In 1989, KGB a venit in Bucuresti sa distruga dovezile
In 22 decembrie 1989, niste civili cu banderole tricolore de revolutionari au venit sa “protesteze” in fata DGDAL, pe strada Roma. Au intrat in sediu si s-au dus direct la UM 0110. Au gasit fisetele goale. Invatand lectia din 1944 si din lectia cehoslovaca din 1968, agentii romani au fost gasiti fara arhiva. Nu exista proba incriminatorie pentru uciderea pe loc a agentilor. “Repetitia” a fost in 1968, cand dupa mitingul din 21 august, potrivit dr. Cristian Troncota, au fost fotocopiate arhiva operativa a Securitatii, arhivele MApN, a Ministerului de Externe, a CC al PCR, a Sectiei de Manuscrise a Academiei si Arhiva Statului. Microfilmele au fost depozitate intr-un loc sigur. Atentie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmarirea grupului “Corbii”, din care faceau parte Nicolae Militaru si Ion Iliescu.
Potrivit sefului unitatii anti-STASI, Ioan Rusan, “noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Asa am scapat. (…) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine”.
De locatia exacta a unitatii stiau doar agentii, seful unitatii si seful Securitatii, col. Iulian Vlad. Tinta atunci a fost seful unitatii, care se afla in alta locatie, aflata pe o strada paralela (pe Londra). A fost evacuat in timp util, deoarece era urmarit pentru a fi ucis de agentii sovietici.
Ca sa vedeti ce ar fi patit, sa luam exemplul sefului trupelor USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista), col. Gheorghe Trosca. De precizat ca UM 0110 era in relatii excelente cu USLA, avand relativ acelasi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor.
Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contra¬infor-matiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale. Conform acestora, Trosca documentase indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu.
Asadar, noua putere acuza faptul ca exista teroristi. In fapt, agentii sovietici se luptau cu agentii de contrainformatii. Un exemplu de polite vechi care au fost platite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru il cheama la MApN pe Gheorghe Trosca… Apoi, cadavrul ii este expus cu titulatura de “terorist”. Inamicii noului regim fidel Moscovei erau asadar trupele USLA si agentii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al caror istoric se poate urmari usor? Trupele de Securitate care primisera ordin sa stea? Sau armata, ai carei soldati trageau aiurea? In fine… dupa cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 dupa 22 decembrie, cand deja se instalase noua putere.
8. Hmm… noua putere revolutionara desfiinteaza unitatea care lupta cu KGB
UM 0110, ce purta indicativul secret “Z” a fost desfiintata chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Magureanu, pe atunci doar asistent la “Stefan Gheorghiu”. A fost reinfiintata in 1994 si i s-au restrans atributiile in 1998. Potrivit unui rezervist: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dis¬pozitivul de pe maghiarii re¬vizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere”.
In iulie 2008, arhiva CNSAS includea 1,7 milioane de dosare, dintre care peste un milion erau fond informativ de la SRI (dosare celor urmariti), 400.000 dosare de fond retea (dosarele de cadre), 10.000 dosare de fond penal (daca urmaritul avea o condamnare) si 2.500 dosare din arhiva UM 0110.
9. Hai sa vedem daca planul s-a indeplinit
Potrivit fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa (omul cu cel mai inalt grad intr-un serviciu de informatii comunist care a defectat), operatiunea “Dniestr”avea cinci prevederi de baza:
1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un inalt ofiter roman recrutat de organele sovietice;
2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura si in planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice in Grecia si Spania;
3) atragerea simpatiei internationale prin lansarea zvonului ca zeci de mii de oameni au fost ucisi de teroristi straini, veniti in ajutorul lui Ceausescu;
4) informarea permanenta a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
5) solicitarea interventiei militare a URSS, in cazul in care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.
10. Ce nume sonore erau spioni sovietici
Liviu Turcu a dat in Jurnalul National o lista a celor urmariti de Securitate. Atentie al numele celor urmariti de UM 0110 ca agenti sovietici si a celor urmariti de UM 0195 ca agenti straini vestici:
- Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
- Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
- Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
- Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
- Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
- Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
- Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195;
- Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;
- Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti.
11. Urmatoarea generatie de agenti ai Moscovei: Traian Basescu
Potrivit Nicoletei Nap, de la Buna ziua Ardeal, amiralul Gheorghe Anghelescu, a sef al Marinei Comerciale, era seful lui Traian Basescu, comandantul navei Biruinta. Intre 1987-1989, Anghelescu il trimite pe unul dintre preferatii sai, Traian Basescu, cu avizul Securitatii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiter sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, avand biroul alaturat de cel al lui Traian Basescu.
Dupa 1989, Gheorghe Anghelescu este propus de noul sef al Marelui Stat Major Vasile Ionel (instruit la Moscova si urmarit de UM 0110 ca agent sovietic) sa fie numit de agentul sovietic Nicolae Militaru (ministrul al Apararii) in fruntea Marinei Militare Romane. Va detine functia pana in 1997.
Anghelescu ii sugereaza in 1991 lui Ion Iliescu sa-l numeasca pe pupilul sau Traian Basescu (membru FSN) in postul de ministru al Transporturilor, cu acordul lui Petre Roman. Gheorghe Marin, fost coleg de facultate al lui Traian Basescu si celalalt pupil al lui Anghelescu, devine sef al Centrului de Calcul al Fortelor Navale din cadrul Marinei Militare, cu acordul lui Vasile Ionel.
Tatal lui Silviu Predoiu, poreclit “Tiganul”, a fost sef al serviciului de contrainformatii militare al Inspectoratului General al Militiei. A fost dat jos in 1986, ca urmare a legaturilor suspecte cu tatal lui Gheorghe Fulga, apropiat al grupului de agenti sovietici Iliescu-Militaru.
Dupa ce a ajuns la putere, Traian Basescu l-a numit pe viceamiralul Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General. Primul marinar din istoria Romaniei ajuns in aceasta functie!
Basescu la tinut pe Gheorghe Fulga cat a putut la sefia SIE, apoi l-a investit imediat ca interimar pe Silviu Predoiu. Tinerii din institutie l-au poreclit “Plesita 2″, pentru incultura sa si limbajul de prost crescut. A facut numiri pe ochi frumosi si a facut destituiri arbitrare. De atunci, au fost preferati si promovati agentii cunoscuti ca simpatizanti ai PD, sau apropiati cercurilor din PD. Restul au fsot marginalizati sau au primit atributii minore.
Elementul de aur este acela ca mentorii tripletei Traian Basescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectati sau au fost urmariti ca agenti sovietici/rusi. Vasile Ionel era in grupul “Corbii” (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmarit de UM 0110 biroul Constanta, Adrian Isac a fost in atentia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmarit de UM 0110 biroul Brasov, Mihai Caraman era in atentia UM 0195, iar Petre Roman era in atentia 0544 (din cadrul DIE).
Mai trebuie adaugat ca Silviu Predoiu a fost numit in 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, in postul de de director al Directiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul ca Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).
12. Dupa 20 de ani, tot omul Moscovei e la conducerea Romaniei
Traian Basescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Nu cumva l-a racolat si instruit pe Traian Basescu in directia servirii intereselor ruse? Iata legatura lui Traian Basescu cu FSB, serviciul rus de informatii. De aici incolo, vedeti ca actiunile si declaratiile lui Traian Basescu au servit direct sau indirect interesele Rusiei. Pana la reinceperea din plin a activitatii UM 0110, cu tinta pe Rusia, nu se va face curatenie in tara asta. Lucru care se poate face, daca cu sprijinul CIA si MI6.
13. (Numar cu ghinion) Felicitari romani! Ati pus presedinte un agent rus.
Sper ca v-a placut povestea. Dupa cum am spus la inceput, e doar o poveste de adormit copii. Culeasa asa, de pe net, de ici de colo.
Noapte buna, copii!

Consecinţele anexării Basarabiei

Consecinţele anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812-2012). 2

Autor: lect. univ. dr. Pavel Moraru
Anume, din cauza Basarabiei relaţiile diplomatice sovieto-române au fost întrerupte între anii 1918-1934. O altă cauză a fost refuzul Rusiei de a retroceda „tezaurul românesc”, trimis în decembrie 1916 spre păstrare în Rusia. Aici trebuie să subliniem că „problema tezaurului” este în strânsă legătură cu „problema Basarabiei”: sovieticii au refuzat să-l restituie, considerându-l o compensaţie parţială pentru „anexarea” Basarabiei de către România.
Uniunea Sovietică a încercat pe toate căile – diplomatice (Conferinţa de la Viena, 28 martie-2 aprilie 1924) şi subversive („răscoala” de la Tatar Bunar, 13-18 septembrie 1924) – să recupereze Basarabia. Mijloacele acţiunii subversive erau spionajul, terorismul, propaganda, executate atât de serviciile speciale sovietice cât şi de agentura comunistă din România. S-au executat mii de acţiuni, inclusiv atentate. Este necesar să subliniem că tentative pentru recuperarea Basarabiei au întreprins nu doar ruşii bolşevici dar şi ruşii albgardişti-monarhişti (vezi cazul „răscoalei” de la Hotin, ianuarie 1919).[1]
Un produs al „problemei Basarabiei” este şi actuala „problemă transnistreană”. La 12 octombrie 1924, în urma acţiunilor eşuate de reocupare a Basarabiei, conducerea U.R.S.S. a decis crearea în stânga Nistrului a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta. Rolul nou-createi entităţi era de a facilita propagarea ideii comuniste în Basarabia, în România şi în restul Europei. De asemenea, denumirea de „moldovenească” avea menirea să creeze un pol, care să atragă nu doar Basarabia ci şi restul teritoriilor moldoveneşti (având în vedere că, în decembrie 1923, Partidul Comunist din România a primit „sarcină imediată […] de a lupta pentru autodeterminare, până la despărţirea unor provincii din România”[2]).
După 22 de ani de viaţă în cadrul României Mari soarta Basarabiei a fost decisă de Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939). Documentul a fost pus în aplicare punct cu punct, începând cu 1 septembrie 1939 (declanşându-se cel de-al Doilea Război Mondial), şi a vizat soarta Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României.
U.R.S.S. a abordat categoric „problema Basarabiei” imediat după capitularea surprinzătoare a Franţei (25 iunie 1940). La 26 iunie 1940 i-a înaintat guvernului de la Bucureşti o „notă ultimativă” în care se spunea că „În anul 1918, România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desprins de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei – Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.
Din această „notă” putem să conchidem că „problema nordului Bucovinei” derivă din „problema Basarabiei”, având în vedere că sovieticii solicitau să li se cedeze şi nordul Bucovinei, care „ar putea reprezenta, de fapt, numai într-o măsură neînsemnată un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi cauzate U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.[3] La 28 iunie 1940 a urmat cel de-al doilea ultimatum sovietic, care nu era decât un plan de retragerea a autorităţilor româneşti şi introducerea celei sovietice în teritoriile Basarabiei şi a nordului Bucovinei.[4]
Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice, dar şi de absurdele „reforme” de tip sovietic. Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială. Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române – primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori – şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor – preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940 conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.[5]
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.), prin unirea („reuniunea” (sic!), potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale), Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.[6] Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei (precum şi a R.S.S. Lituaniene, şi a nordului Bucovinei în cadrul R.S.S. Ucrainene) în componenţa U.R.S.S.[7]
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele. Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M. din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei. În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită „regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii kmşi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.[8]
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud – cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, – cu România.[9]
În luna iunie 1941, la aproape un an de la ocuparea din iunie 1940, a avut loc prima operaţiune de deportare a basarabenilor şi bucovinenilor în Siberia şi Kazahstan: în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (orele 02.30), cu doar nouă zile înaintea declanşării Războiului sovieto-german (22 iunie 1941), au fost deportate în regiunile Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Omsk, în republicile Kazahă şi Komi, – potrivit datelor din 14 iunie 1941 ale N.K.V.D.-ului – 29.839 de persoane din „R.S.S. Moldovenească şi regiunile Cernăuţi şi Ismail ale R.S.S. Ucraineşti”[10] (din care 22.648 de oameni erau din R.S.S. Moldovenească).[11]
În data de 22 iunie 1941, România atacă, alături de Germania, Uniunea Sovietică, având drept obiectiv eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. Acest lucru reuşeşte până în 26 iulie 1941.
Însă, după trei ani de administraţie românească a acestor teritorii, din cauza înfrângerilor militare suferite de România (şi aliatul ei principal, Germania), în anul 1944 nordul Bucovinei şi Basarabia au fost reanexate de către U.R.S.S. A fost restabilită R.S.S. Moldovenească şi a fost reluat procesul de rusificare, reprimare, deportare, colonizare şi comunizare.
În anul 1949, la 6 iulie a fost executată o nouă operaţiune (sub numele de cod „Iug” – „Sud”) de deportare în Siberia, a persoanelor considerate periculoase pentru regim – în total 35.050 de persoane (9.745 de bărbaţi, 13.924 de femei şi 11.381 de copii).[12]
O acţiune similară de deportare (operaţiunea „Sever” – din limba rusă „Nord”) a avut loc în data de 1 aprilie 1951, când au fost deportaţi din teritoriul R.S.S.M. în Siberia, „participanţii activi ai sectei antisovietice a iehoviştilor şi familiile lor” – în total 2.617 de persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii).[13]
În timp de 11 ani (1940-1951), din R.S.S. Moldovenească s-au efectuat trei deportări pe scară largă şi zeci de arestări şi deportări locale. Astfel, la începutul anilor `50, în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S. se aflau peste 60.000 de deportaţi din R.S.S. Moldovenească.[14]
După proclamarea independenţei Republicii Moldova (27 august 1991), „problema Basarabiei” a rămas valabilă, fiind o luptă a adevărului istoric cu aspiraţiile imperialiste ruseşti. Promovarea adevărului istoric este considerat un soi de naţionalism şi chiar expansionism.
Pentru a-şi menţine intact controlul asupra acestui teritoriu, Federaţia Rusă a reactivat „arma transnistreană”, care şi-a îndeplinit misiunea în perioada interbelică şi continuă să şi-o îndeplinească şi în prezent.
Relaţiile ruso-române continuă să fie deteriorate, ca şi în perioada interbelică, iar problema principală este aceiaşi – Basarabia/Republica Moldova.
Într-un studiu, despre viziunile Federaţiei Ruse faţă de România, am arătat pe larg cauzele degradării relaţiilor româno-ruse subliniind faptul că, în ultimul timp, se atestă o campanie înverşunată a Federaţiei Ruse împotriva Chişinăului şi a Bucureştiului.[15] În acest context, ultima acţiune este numirea la 21 martie 2012 a vicepremierului pentru coordonarea industriei militare Dmitri Rogozin în calitatea de „reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria”.[16] Nu a fost o numire întâmplătoare, având în vedere că Rogozin a fost ambasador al Rusiei pe lângă N.A.T.O. şi a venit cu declaraţii extrem de dure la adresa României şi a S.U.A. legate de amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. Potrivit analiştilor politici, Rogozin a fost numit în această funcţie, în vederea pregătirii terenului pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia. Interesant este că preşedintele rus Dmitrii Medvedev l-a numit pe Rogozin şi în funcţia de copreşedinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare Economică moldo-rusă.[17]
Aşadar, consecinţele anexării Basarabiei de acum 200 de ani în urmă sunt multiple, complexe şi cu un impact de lungă durată. Sunt două secole în care anexarea Basarabiei a menţinut tensionate relaţiilor ruso-române (într-o măsură mai mare sau mai mică chiar şi în perioada comunistă) şi a generat alte grave probleme (şi ele, cu consecinţe importante), cum ar fi „problema transnistreană”, „problema teritoriilor şi a minorităţii româneşti” din Ucraina, „problema tezaurului românesc” evacuat în Rusia.


[1] Pavel Moraru, Serviciile secrete şi Basarabia (1918-1991), p.
[2] Vladimir Alexe, România secretă. Ed. „Elit”, 2004, pp. 24-25.
[3] Ion Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940. Ed. „Ago – Dacia”, Chişinău, 1993, p. 29.
[4] Ibidem, pp. 44-45.
[5] Anatol Petrencu, Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944. Ed. „Lyceum”, Chişinău, 1997p. 68.
[6] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941),în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999p. 29.
[8] http://hronos.km.ru/sobyt/1940prut.html; Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), în //Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, (Chişinău), nr. 1-2, 1999, pp. 32-33. Problema retrocedării acestor teritorii R.S.S. Moldoveneşti, s-a pus în nenumărate rânduri de către locuitorii şi autorităţile R.S.S. Moldoveneşti în faţa organelor de partid şi de stat ale U.R.S.S., însă demersurile nu s-au soldat cu nici un rezultat.
[9] Anton Moraru, Ion Negrei, Reinstaurarea şi consolidarea regimului comunist în R.S.S. Moldovenească. Evoluţia vieţii politice (1944-1956), pp. 32-33.
[10] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг. Изд. „Терра-Terra”. Москва, 1994, p. 165.
[11] Elena Şişcanu, Ion Şişcanu, Începutul sovietizării Basarabiei (iunie 1940-iunie 1941), p. 31.
[12] В. И. Царанов, Операция «Юг». (О судьбе зажиточного крестьянства Молдавии). Кишинёв, 1998, pp. 46-47, 62.
[13] Валериу Пасат, Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950-е гг., pp. 634-635; Idem, Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40-50 гг. Изд. „Моментул”, Кишинэу, pp. 360-362.
[14] Elena Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia. 1944-1950. Întreprinderea editorial-poligrafică „Ştiinţa”, Chişinău, 1997, pp. 43-44.
[16] Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью», http://kremlin.ru/acts/1482
[17] Misiunea lui Rogozin: să pregătească terenul pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusiahttp://www.adevarul.ro/international/rusia/Misiunea_lui_Rogozin-_sa_pregateasca_terenul_pentru_recunoasterea_Transnistriei_de_catre_Rusia_0_669533286.htm