Cazul Rugină: între adevăr și inutilele falsuri promovate pe Internet

Data: 14 decembrie 2011Aurel Brumă

La sfârşit de mandat, actualul legislativ a emis şi o iniţiativă de bun augur obligând televiziunile generaliste  “să difuzeze, săptămânal, cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, iar televiziunile de ştiri 30 de minute” . Un început timid totuşi în bătălia ce trebuie orchestrată pe un orizont larg împotriva manelismului cultural, a analfabetismului ridicat la rang de normă socială prin  producţia deşănţată de vipuri de Ferentari, Balta Albă sau alte zone cu producţie ridicată de trufandale pseudo-artistice, ghicitoare şi prezicătoare de noi şi noi apoteoze ale prostiei. În bairamurile televiziste de zi cu zi dispărea ideea că în România ar mai exista şi valori reale, netrucate, necosmestizate conform cutumelor impuse de emisiunile copiate în marea lor majoritate de la televiziuni străine sau construite în castelele cu cât mai multe turnuleţe/tuiuri. Mai puţină pâine şi mai mult circ – cam în aceşti parametri se înscriu la concurenţă  de găuri în caşcaval majoritatea emisiunilor scurse în intimitatea noastră prin canalele neepurate îndeajuns. Dar acesta este un subiect asupra căruia trebuie să ne aplecăm cu multă, foarte multă asumare în anul 2012.

Din nefericire Internetul oferă la o dimensiune, cred, amplificată  nenumărate probe de suficienţă, de copilării întârziate, aici “mama proştilor fiind cam mereu gravidă”. Citeşti articole cu pretenţii ştiinţifice de te cutremură râsul, dizertaţii în care inexactitatea, jumătăţile de adevăr fojgăie ilariant şi, culmea, tocmai din acest zăcământ cultural cancerizat de prostie mulţi dintre copiii grăbiţi să alerge unde au de alergat îşi culeg datele, paragrafele pentru strălucitele şi obligatoriile lucrări impuse de programa şcolară. Tehnica spicului lucrează la parametri groteşti, o inepţie fiind reluată, altoită cu alte inepţii şi asumată ca adevăr fundamentat oficial, academismul Internetului nefiind pus cam de nimeni la îndoială. Dar cum pe aici autorii sunt copii ceva mai sârguincioşi şi limitaţi la rândul lor de aceeaşi grabă a lecturilor din avion, absolvirile de vinovăţii sunt posibile. Grav, enorm de grav este un alt domeniu, o altă dimensiune a trucajelor, cele aparţinătoare unor indivizi cu ceva pospai intelectual şi care, pentru a-şi atinge scopurile de omuleţi mărunţi în cenuşiul lor, manipulează informaţii injectate cu aparenţa veridicităţii, transferând pe un fond de sensibilităţi generalizate, inepţii, gongorisme. Mai grav este faptul că, pentru a-şi adjudeca şansa difuziei cât mai mari a “produsului mediatic”, elucubraţiile sunt asezonate cu apeluri la personalităţi, mai ales cele care nu mai pot riposta din motiv de neantizare sau pur şi simplu fiindcă nu le interesează universul aparent sofisticat al internetului. Ciudat este faptul că impostorii, hakerii pe viaţa şi valoarea cuiva sau altcuiva beneficiază de şansa anonimatului, presupuşii autori, poate chiar cei de fapt, dând din umeri ori chiar ripostând cu o violenţă bine timbrată ca surplus de mediatizare. Că imaginea proprie îi omoară!

Aşa cum se cuvine, pregăteam un articol despre marele economist român Anghel N Rugină, 14 decembrie fiind  ziua ultimă din existenţa sa terestră. Grupam şi regrupam idei, adevăruri, premoniţii bine fundamentate ştiinţific în 1993 asupra adâncirii crizei mondiale, asupra neputinţei clasei politice din România de a-şi asuma responsabilităţile prin strategii coerente, aplicate, benefice stării de mai bine a celor care le asigură surplusul financiar într-o absurdă şi totuşi reală democraţie bugetară.  “Junimist inveterat”, savantul era ferm convins că România post-revoluţionară poate să redevină o ţară puternică prin sine însăşi, utilizând propriile resurse umane şi materiale într-o strategie căreia îi definea clar, concis, neechivoc etapele încă din 1990. Dar “Ora 25” avea să fie amânată, speranţele savantuluispulberându-se în jocurile de interese ale grupurilor de putere, în  speranţa administrativă că societatea, economia se vor tasa de la sine, uşor dar determinant ajutată de privatizările pe un dolar, mai apoi de traducerile “după ureche” ale documentelor venite de la Bruxelles sau de chirurgiile de moment pe corpul deja invalid al societăţii române. Înlocuind, timp de 20 de ani, căştile de augmentare a sunetului cu dopurile anti-fonice, demnitarii nu aveau cum să asculte vocea marelui economist patriot Anghel Rugină care le spunea răspicat:

În 1997: « După  căderea  regimului  comunist în  1989 şi  intrarea în  perioada de tranziţie, ţara şi neamul românesc s-au găsit în faţa aceluiaşi argument ca cel dela 1864: să se introducă valori şi instituţii din Occident, respectiv din societatea şi economia de pieţe capitaliste sau să se evalueze în spirit critic românesc, moştenit din şcoala lăsată de Maiorescu şi ceilalţi membri de la Junimea, ce era bun şi folositor şi ce era rău şi păgubitor din economia şi industria existentă la 1990. Partea ultimă evident că putea să fie îmbunătaţită prin contactul cu idei noi, mai bune, din Apus.

Din nefericire, în 1990,  guvernul român a apucat pe o cale greşită, respectiv calea imitării Apusului, cu politica monetară şi fiscală la nivel macro şi grabă la credite şi împrumuturi din străinătate care, după unele estimări, se ridică la mai mult de 6 miliarde de dolari (1997).  Asta înseamnă o povară grea pentru o refacere economică de viitor » .

Anghel N. Rugină, 1998: „ M-am gândit însă că oamenii care ajung în poziţii înalte în guvernarea politică a unei ţări se împart în două categorii:  (1) unii care îşi fac datoria din toată inima şi din tot sufletul în slujba celor mulţi, care aşteaptă dreptate şi de aici se simt mai umili, mai precauţi din cauza răspunderii morale ce apasă pe umerii lor – aceştia într-adevăr sunt oameni mari în istorie – iar alţii (2) care consideră poziţia oficială înaltă ca şi cum ar fi dreptul lor de proprietate personală, moştenit sau achiziţionat ca să fie utilizat aşa, după bunul plac – aceştia sunt oameni mici în istorie iar uneori, dacă împrejurările îngăduie, pot deveni dictatori cruzi, neiertători, figuri antiumane în istorie.  În realitate mai există şi o a treia categorie, a celor care se strecoară în istorie fără a produce nici rău prea mare dar nici prea mult bine pentru umanitate, şi asta merge de la preşedintele ţării respective şi până la primarul din ultimul sat”. (Memoriale, p.67)

Anghel N. Rugină, 2000: „Toate ajutoarele primite din străinătate şi toate împrumuturile făcute din afară de la 1990 încoace nu au rezolvat absolut nici o problemă ci din contră au complicat problemele, au prelungit şi intensificat cancerul economic şi financiar, aşa că s-a îngreunat orice posibilitate de relansare în viitor”. (Memoriale,p.148)

„Nu s-a procedat de urgenţă la o reformă administrativă a aparatului de stat care în timp de aproape 50 de ani fusese construit şi consolidat ca să servească un stat şi o economie totalitară. O economie de piaţă funcţională, în afară de o monetă stabilă cere o descentralizare a aparatului de stat, şi anume stabilirea de responsabilităţi specifice şi sursa de venituri pentru fiecare nivel de guvernare: naţional, judeţean şi comunal.  In această direcţie nu s-a făcut nimic,  iar o armată întreagă de  funcţionari neproductivi  a rămas să terorizeze populaţia şi agenţii economici cu tot felul de aprobări şi controale absolut inu-tile într-o economie de piaţă şi care nu numai că nu ajută la nimic productiv dar mai vârtos încurajează şi perpetuează corupţia şi ştrangularea economiei naţionale.  Fără o asemenea reformă administrativă integrală făcută cu înţelep-ciune, nici o economie de piaţă nu poate funcţiona normal în România ”.( Memoriale 1, p.304)

Multe din propunerile marelui economist devin actuale cu o întârziere de 20 de ani (spre exemplu: « Din nefericire în perioada de tranziţie 1990-1993 nu s-a produs nici o reformă administrativă raţională care să simplifice aparatul de stat şi să diminueze reţeaua vastă de birocraţie (probabil la 1/3) care să fie productive din punct de vedere social.  Această reformă administrativă nu s-a făcut fiindcă nu a existat un program coerent care să alinieze structurile statului la o economie de piaţă funcţională ». (p.280) Şi asistăm în această perioadă la multiple secţionări ale aparatului administrativ dar cu o întârziere care victimizează destine fără a oferi certitudinea rezolvării de fond a crizei. Concomitent avantajele celor din vârful nenumăratelor piramide (ministere, societăţi comerciale de stat, agenţii de tot soiul) nu numai că nu intră în reducţie ci pe ici pe colo îşi măresc disponibilităţile ( fiindcă se raportează la « eficienţa » disponibilizărilor).

Hoitarii. A fost primul gând, prima replica pe care am ţipat-o la primirea aproape concomitentă, de la mai mulţi expeditori internauţi, a materialului « Stăpânii lumii ». Verificând şi alte surse am înţeles că respectivul material are o circulaţie de best-sealer electronic, majoritatea covârşitoare a lectorilor provenind din zona intelectualităţii nemulţumite de cursul vieţii social-politice. Succesul de circulaţie al aşa-zisului articol pare a fi asigurat de alăturarea unor nume de prestigiu : Acad. Dinu C. Giurescu, Acad. Anghel N.Rugină, publicistul Marius Tucă şi, concluziv, ca receptacol unificator, deşi în declin  vizibil, Pavel Coruţ, autorul a nu mai puţin de 125 de cărţi.  Este propus ca autor al articolului istoricul Dinu C. Giurescu , propunere hilară, absurdă, într-o inapetenţă totală cu academismul recunoscut al scriiturii savantului. De unde şi până unde ar putea acesta să păeăsească rigorile ştiinţifice ale scriiturii şi să devină un stenograf al discuţiei dintre Anghel N. Rugină şi Marius Tucă ?! Ba, în final, să se şi mândrească a fi contemporan cu Anghel Rugină şi mai ales cu…Pavel Coruţ (şi încă mă bântuie copeşitor prezenţa mâinii aceleia suplimentare din Cina cea de taină,cuţitul !) !  Dar acest prim semn pare a fi insuficient, exorciştii tăcerii continuând să caute vinovaţi şi vinovăţii exogene propriei lor nelucrări. Apoi şi foarte sigur, fapt confirmat şi de sora economistului, doamna Maria Cristea, în 2005, la ultima sa prezenţă în ţară, Anghel N. Rugină nu a avut nici o « seară memorabilă » de dialog cu Tucă. Ca atare, ab initio, clar cum întunericul nopţii că  dialogul la « Omul zilei » nu a existat, că Dinu C. Giurescu este total absolvit de implicare în trucaj şi că « scenariul » are ca rezultantă revenirea în actualitate a prozatorului de care s-a amintit plus, ca apendice,  o carte cu acelaşi titlu ca cel al însăilăturii: “Stapânii lumii”, de Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira.

Pentru cei interesaţi până la capăt de mizeriile pe care le regurgitează “autorul” scripto-novelei “Stăpânii lumii”, în deplină cunoştinţă de situaţie, ca redactor-editor al memorialelor savantului Anghel Rugină am obligaţia unor precizări (uşor de descifrat chiar din lectura biografiei savantului, lectură spre care lectorul este invitat cu o sagace nesimţire de chiar “autorul” lucrăturii):

-  Anghel N. Rugină nu a fost nevoit să fugă din ţară, în perioada ceauşistă, trecând Dunărea către sârbi cu un glonţ în trup ci dimpotrivă, ca cetăţean American şi consilier  expert al preşedintelui SUA s-a întâlnit cu dictatorul Ceauşescu căruia i-a înmânat un Program de stabilizare valutar-financiară, ca semnal al sprijinului pentru o eventuuală ieşire a ţării de sub tutela Moscovei şi a rublei; Savantul a fost într-adevăr rănit dar în al doilea război mondial, undeva, la Cotul Donului.

-  Familia Anghel şi Aurelia Rugină nu a avut copii, fiica şi fiind o fantasmagorie  a compilatorului de închipuiri;

-  Presupusa definire a existenţei unui Grup de „Stăpâni ai lumii” este contrară modului de analiză a geo-politicii de către savant, acesta vorbind despre „Marea transformare” pe care o impune globalizarea cu toate avatarurile ei. Mai mult, consecvent apartenenţei sale româneşti, Anghel N. Rugină prevede eşecul unei astfel de politici, acordând fiecărei naţiuni şansa dezvoltării armonice prin sine însăşi, ca parte constitutivă a umanităţii într-o altă secvenţă istorică, golită, suprasaturată negativ atât de experienţele comuniste cât şi de cele capitaliste. „Eroare, trebuie spus de trei ori eroare! În cursul verii de anul trecut am fost în Grecia pentru al doilea Congres Mondial al Societăţii ISINI. Acolo economiştii greci mi-auspus că economia lor suferă de inflaţie, şomaj şi deficit în bugetul public şi balanţa de plăţi, ca să nu mai vorbim de inechităţi sociale, adică aceleaşi probleme de care suferă economia romanească… Grecia este totuşi un membru asociat la comunitatea europeană încă din 1981. Lecţia de tras: Aderarea la Comunitatea Europeană nu înseamnă per se rezolvarea problemelor social economice din Romania. Iar dacă ţara respectivă se află în dezechilibru – cum este România sau Grecia – atunci aceste dezechilibre se continuă mai departe, pe când finanţele ţării vor fi controlate de bănci străine. Să nu fiu înţeles greşit! Eu nu sunt împotriva aderării la comunitatea europeană, dar am recomandat ca mai înainte de intrare eonomia românească să fie redresată şi pusă în condiţii de echilibru general stabil, aşa încât finanţele să nu mai poată fi controlate de bănci străine, iar nivelul de impozite şi circulaţia monetară să nu poată fi determinate de tehnocraţii de la Bruxelles, care nu cunosc condiţiile istorice în care s-a dezvoltat economia românească şi nici dorinţele şi aspiraţiile intime ale poporului român. Experţii vor considera numai statisticile globale sau la nivel macro şi pe baza acestora vor face decizii. Statisticile macro sunt cifre moarte care nu arată cozi lungi la aprovizionare, nici cât timp îţi ia ca să cumperi un litru de lapte aşteptând la coadă; nici cum se simte poporul luptându-se zi de zi ca să rezolve decalajul dintre preţuri şi venituri reale.”

De altfel, între sursele serioase de documentare pentru cei interesaţi se înscrie şi

cartea scrisă de prof.dr. Petre Iosub, prof. Lidia Zărnescu şi prof. Vasilica Grigoraş: Anghel N. Rugină, omul şi savantul (Vaslui,2011). Doctor în filosofie, prof. Petrea Iosub este iniţiatorul punerii Colegiului economic din Vaslui sub patronajul marelui economist româno-american. Citez dintr-o scrisoare primită de la savant(corespondenţă foarte intensă): “Aici, departe de ţară geograficeşte dar în spirit mai aproape ca oricând mă simt ca un doctor chirung care a deascoperit leacul la cancer de care suferă atâtea fiinţe omeneşti în lume – în cazul nostru un cancer economic, monetar şi financiar – dar ceilalţi medici din profesie se simt ameninţaţi de aceasta descoperire care le taie veniturile grase şi de aici pe toate căile posibile şi imposibile, legitime şi nelegitime încearcă să oprească cunoştinţa leacului nou şi unde se poate şi aplicarea lui.

Tot aşa în cartea numită am arătat în detaliu şi pe înţelesul tuturor care este leacul cel adevărat  pentru a scăpa de cancerul economic, monetar şi financiar care produce şomaj, inflaţie, blocare financiară deficite bugetare şi în balaţa internaţională de plăţi, nedreptăţi sociale de tot felul şi regina tuturor relelor sociale: CORUPŢIA care nu este un fenomen rezervat la caractere de indivizi cu înclinaţie să facă rău ci mai degrabă un sistem social politic în derută, confuz, în dezechilibru care înlesneşte şi într-un fel invită corupţia la o acţiune foarte bănoasă.

Eu ştiu că într-o zi ,, miracolul economic’’ se va împlini atâta vreme cât va exista libertate şi o conştiinţă de Român. Dar aş fi dorit să se întâmple în cursul vieţii mele. Dacă nu se poate atunci aş dori ca printre arhitecţii planului şi inginerii economişti executori să fie şi un fost absolvent sau absolventă de la liceul dumneavostră”.(Op.cit.p.16)

Spre deosebire de alţi economişti importanţi ai lumii Anghel N. Rugină a dorit şi a creat o Biblie Economică, o operă în care varii domenii ale cunoaşterii sunt restaurate original într-o filozofie socio-economică cu dimensiuni încă insuficient asimilate. Revenind la iniţiativa parlamentară privind obligativitatea dozelor de respiraţie culturală prin masmedia, m-aş fi bucurat, fiindcă se impune, să se fi decis ca măcar jumătate de oră din totalul programelor dintr-o lună să fie dedicate operei marelui savant Anghel Rugină. Şi asta fiindcă trebuie să reînvăţăm să fim români, să fim pragmatici, să avem orgoliul identitar şi să avem convingerea că în faţa personalităţilor statuare trebuie să-ţi descoperi capul. Şi mintea.