vineri, 16 ianuarie 2015

Dincolo de caricaturi


Aș vrea să vă propun să încercam să privim un pic dincolo de caricaturi și atentate.
Toată lumea presupune că  în spatele acelor tineri fanatici și manipulați spre crimă erau cercuri interesate să îi susțină și să îi finanțeze.
Nu am auzit încă pe nimeni care să se gândească dacă nu tot așa, și in spatele acelor caricaturiști de 2 lei erau cercuri interesate să îi finanțeze, să le plătească procesele, să ii scoată în față și in final să ii folosească.
In lipsa acestor cercuri care ii susțin, acei artisti și-ar fi făcut și azi liniștiți arta lor pe pereții wc-urilor publice de provincie.
Hai să încercăm să privim realitatea un pic mai adânc decât o vedem la tv și să încercăm să înțelegem cine avea interesul de a crea și de a asmuți cele doua părți una contra celeilalte ?  Dacă acum nu ne este deja clar, sau ni se pare o conspiratie aberantă, să vedem cine va avea de câștigat din povestea asta, poate așa vom înțelege mai bine substratul, urmările sunt în plina desfășurare.
  • Lui Petrescu Mihai, lui Apostol Doru, lui Cos Min şi altor 7 le place asta.
  • Mircea Ionescu Eu am dubii ca poate fi calificat ca un atac terorist. Pe de alta parte daca punem pe cineva in spatele lor ... ar putea fi atac terorist doar din partea celor care se pricep la asa ceva. Dar precum vezi au incercat sa-i asume si ISIS si Al Queda, iar alalalt zicea ca .... au fost impreuna chiar daca au actionat oarecum independent !?!?!

    Nu sunt eu specialist ca ... serviciile specializate, dar ma gandeam daca atacul norvegianului sau a cate unui psihopat in scolile din SUA sunt categorisite atacuri teroriste? Parca nu!

    Evident ca nu poti spune ca este atac terorist cand mai auzi cate un caz ca nevasta si-a omorat barbatul din razbunare, fie ca nu mai suporta injuraturile lui sau bataile lui !?!?!?

    Dar sa vedem ce or sa spuna autoritatile caci vorba aceea ... din cate am observat nici in cazul 9/11 nu s-a dovedit in final legatura cu Al Queda.

    Deci in final nu prea vad pe nimeni in spatele lor (inteleg ca Charlie era in proces si cu Vaticanul) adica niste psihopati !?!?!

    Dar probabil va fi valorificata aceasta tragedie de toti care au interes.
  • Mircea Ionescu Nu stiu daca am postat in acest grup un documentar care ne mai lamureste de cate ceva, dar mai ales cum au aparut primii teroristi sinucigasi !?!?!


    https://www.youtube.com/watch?v=oXlfNiGKc7Q

    �W
    Romanian -- English (Please read the comments in...
    YOUTUBE.COM
  • Horia Grancea Daca media il prezintă drept eveniment terorist și ne terorizează ore și zile cu el ... de ce nu ar fi ?
  • Dorin Mario Ma gandesc ca daca interzici ceva , lucrul interzis nu cred ca va disparea. Iar odata aduci in "ilegalitate" , cei interzisi se vor fanatiza si mai tare si se vor radicaliza. Parerea mea.
  • Dorin Mario Manipularea va continua sa exista cata vreme unii oamenii urmeaza alti oameni. Cata vreme unii ii vor considera pe altii ca fiind un fel de "zei". Cata vreme fiecare nu va trece prin filtrul gandirii proprii orice informatie , iar asta depinde si de sistemul educational ( de cat de multa indoctrinare exista in el ). De cat de mult parintii vor "formata" mintea copiilor in a fi "anti" ceva sau absolut "pro" ceva.
  • Dorin Mario Si sa inchei , nu cred ca manipularea poate fi oprita , ci mai degraba invatati oamenii ( de fapt copii ) sa nu mai fie manipulati. Cat timp exista "material" pentru manipulare , ea ( manipularea ) va dainui.
  • Dorin Mario Lupta impotriva manipularii trebuie sa inceapa din momentul in care copii incep sa "priceapa" si din momentul acela vor trebui 1-2 generatii pana cand societatea se va primeni. Doar ca e greu , pentru ca copii sunt educati de oameni care deja au cazut prada manipularii. Pentru reusita ar trebui ca toti cei implicati in procesul educational sa fie imuni la manipulare ( chiar cu riscul de a avea o penurie de profesori ). Si asa va fi greu datorita influentei familiei.
  • Horia Grancea În mare parte sunt deacord cu tine. Cred ca Îți este evident ca dacă am pus numele acestui grup stop manipulării nu mi-am imaginat ca manipularea ar putea fi anihilată și cu atât mai puțin ca acest grup ar avea vreo șansă să o oprească. Manipularea face parte din natura omului ca ființă socială, nu trebuie uitat ca manipularea poate fi atât negativa dar și pozitiva după scopul urmărit. Manipularea pozitiva sta la baza procesului de educație. Totusi în limbajul comun manipularea duce cu gândul doar la latura ei negativă care a devenit ceva subînțeles. Prin acest grup incerc sa semnalez manipularea negativa sa explic mecanismele și importanta ei. 
    Ai perfecta dreptate când spui ca manipularea nu va dispare cât timp oamenii nu vor gândi cu capul lor ci cu al altora pe care îi cred orbește. Manipularea va dispare în ziua în care fiecare om va deveni propriul sau stăpân. Dar dacă nu mergem zi de zi pe acest drum cum putem spera sa ajungem vreodată la destinație?
  • Horia Grancea Văd la tine o doza de pesimism care pleca de la ideea că diverse manipulări se transmit din generație în generație ca un fel de reacție în lanț imposibil de oprit. Eu cred ca exista o șansă. Eu cred ca omul nu este doar rezultatul educației primite ci este ceva mai mult. Sunt cunoscute atâtea cazuri de copii de geniu în diverse domenii proveniți din familii modeste și care au urmat scoli obișnuite în copilărie. Îmi pun mari speranțe în generațiile viitoare ca vor găsi singuri drumul bun și vor știi din instinct sa evite capcanele manipularii întinse lor de generațiile anterioare.
  • Dorin Mario Nu cred ca m ai inteles exact. Nu era o critica la adresa incercarii de a stopa manipularea sau cu scopul grupului ( sau vre un apropo , reflectam doar pe tema manipularii ).Dar totusi de mii de ani cei manipulati ii depasesc net numeric pe ceilalti. Deci clar exista ceva ce trebuie rezolvat. Ca unii reusesc sa treaca peste toate etapele si sa reuseasca sa gandeasca singuri , poate fi doar o intamplare fericita in care diversele influentele nu au fost definitorii si au lasat loc si personalitatii persoanei respective sa se dezvolte si singura.
  • Dorin Mario Problema se pune in a ne da seama cine nu este "manipulat" si a vedea evolutia sa. Poate studiul mai multor persoane "nemanipulabile" ne pot lumina. Dar cum stim , si suntem capabili sa recunoastem persoanele "nemanipulate" ?
  • Dorin Mario In medicina "anamneza" este extrem de importanta , probabil ca si in diversele procese sociale care au loc , o anamneza pe diverse grupuri ar fi buna. Problema este ca insasi "analistii" sunt manipulati sau manipuleaza la randul lor 
  • Horia Grancea Soluția e sa gândim singuri și sa căutăm sa mergem cât mai adânc la cauza evenimentelor. Nu sa imitam modele fără un discernământ propriu.
  • Dorin Mario Dar daca am ignora cauza ( pentru ca de multe ori e extrem de consumatoare de timp pentru a fi descoperita , uneori atat de abil mascata incat e aproape imposibil ) si a ne concentra doar pe scopul ce trebuie atins ? Poate ca nu ar mai trebui sa ne punem intrebari la cine si de ce ne vrea cumva , ci sa ne concentram doar la ce ne dorim.
  • Dorin Mario Noi incercam sa i identificam exact pe cei 1 % .- 10 %. Ce rost are ? Stim ca ei exista , nu conteaza cine sunt ei nominal. Conteaza ca raportul de forte ( cativa vs toti restul ) ar trebui schimbat.
  • Dorin Mario Daca luam de exemlpu atentatul din Paris. Este imposibil ca nimeni sa nu fi nimerit scenariul exact la cate supozitii s au facut ( luand in considerare doar opersoanele fara interese ). Totusi nu exista in lume cineva pe care sa l credem la modul absolut , indiferent ce argumente sau probe ne ar aduce. Nu avem o "autoritate morala" absoluta ( ma refer la o persoana sau grup de persoane ). Si atunci ? Indiferent de scenarii vom fi scindati in opinii.
  • Dorin Mario Conteaza ca in spate au fost fundamentalistii , CIA , Mossad ,rusii , etc , sau ca au fost doar indivizi dereglati psihic ? Cum stiind cine a fost in spate ne va face sa ne dorim altceva decat a trai mai bine sau a fi mai liberi ?
  • Horia Grancea Așa cum spuneam rămâne de văzut cine are de câștigat.
  • Dorin Mario Pai sa vedem : "Puterea" are de castigat prin intarirea controlului asupra populatiei , serviciile au de castigat prin sporirea ( daca mai era cazul ) a importantei lor , opozitia are si ea de castigat prin aducerea in discutie a unei teme prin care poate sa atace "puterea" ( daca opozitia chiar este reala ) , extremistii fundamentalisti au de castigat prin invrajbirea populatiei ( odata ce o parte a populatuiei se va radicaliza impotriva celeilalte parti , unii vor fi pusi in situatia ca fara voia lor sa treaca in tabara fundamentalistilor ). In ce priveste ultima varianta , vezi exemplul partizanilor sarbi condusi de Tito in al doilea razboi ( cand ucideau soldati Germani tocmai pentru a provoca represalii ale acestora impotriva civililor. Lucru care ducea la inrolarea civililor in randul partizanilor ).
  • Horia Grancea Exemplul cu partizanii mi se pare nepotrivit. În rest chiar dacă mulți se grăbesc sa profite de eveniment cu siguranță marele câștigător va fi doar unu singur.
  • Dorin Mario De ce e nepotrivit ? Nu crezi ca daca va creste extremismul asupra musulmanilor in Europa poate duce si la radicalizarea unora din ei si inrolarea lor in miscari fundamentaliste ?
  • Horia Grancea Exemplul e nepotrivit pentru ca încearcă o paralelă intre teroriști și partizani. Așa cum știm partizanii erau în tara lor și acei germani uciși erau membrii unei armate de ocupație. Situația teroriștilor din Franța e cu totul alta.
  • Dorin Mario Aaaa, da nu faceam comparatie la modul asta , ci ca gandire in a stimula o populatie pasnica in general sa se alature unei grupari violente ( si nu ii consider pe partizanii sarbi = teroristi , departe de mine ). Ca scopurile erau diferite , nu contest. Dar metoda poate fi asemanatoare. Eu nu am vrut sa scot in evidenta faptul ca era rau ca omorau soldati germani , in general , ci ca o faceau cu scopul special in a provoca represalii asupra populatiei civile pentru a activa aceasta populatie.
  • Horia Grancea Cred ca precizarea e bine venită
  • Ioan Ionuț Unu ii numesc teroristi, altii patrioti. Dar aici e altceva, manipulare mondiala si terorism de stat. Cei care au executat ordinul sunt oameni in uniforma. Nu avem date (anchete) despre alta varianta decat cea oficiala. Sigur ca erau si inauntru mercenari sub acoperire. Cum au reusit sa intre tocmai in timpul sedintei? Ce fel de sedinta?
    Ce s-a intamplat acolo rezulta din urmari: un tambalau de peste 1 mil de oameni alesi adusi la comanda la mars, sau imediat dupa ce am publicat pe fb impresiile mi-au si sarit iar astia cu mesajle in care-mi cereau insistent sa vorbim pe email (fiindca pe fb nu ma pot localiza)
    De fapt acesta e scopul, masuri directe de identificare si localizare a oponentilor noii ordini mondiale.
    Am distribuit un comment pentru Ionut Lupescu.
  • E-Politic Maier Acesti talibani nu merita indurare chiar si prin lupta cu creionul impotriva lor pentru ca nu vor inceta si nu vor negocia cu nimeni incetarea actelor de sadism !! Asa ca nu le mai cautati in coarne ca o sa va dati seama de greseala dar poate prea tarziu !! E mai bine sa va treziti la timp ca sa stiti impotriva cui se va lupta civilizatia occidentala de acum incolo!!http://www.evz.ro/fratia-mortii-talibanii-se-unesc-cu...
  • Horia Grancea E-Politic Maier, nu imi dau seama cui anume de pe acest grup te adresezi cu mesajul de mai sus, eu nu am vazut la nimeni sa manifeste indurare sau sa caute in coarne niste criminali. Poti fi mai explicit ? 
    Cred ca majoritatea celor de pe grup este deacord ca acele caricaturi nu sunt altceva decat pretexte pentru terorism, si ca in lipsa lor puteau fi atacate mijloace de transport sau scoli asa cum au mai facut in nenumarate cazuri. 
    Cele doua probleme trebuie tratate absolut separat si fara nicio legatura cauza-efect intre ele. 
    Ambele sunt insa condamnabile 
    atat violenta fizic si crima
    cat si violenta de exprimare si jignirile manifestae in saptiul pubilc
    Cred ca in fiecare caz luat in parte legea trebuie sa opereze fara favoritisme altfel nu mai este lege. Civilizatia pe pe care o proclamam si libertatea de exprimare nu trebuie sa faca rabat de la bun simt si buna cuviinta. Terorismul, crima, lipsa de civilizatie, nu se combate prin injuraturi stilzate sub forma satirei, nu poti contrapune arme de foc si creioane. 
    Armele se combat cu arme iar creioanele cu creioane.
  • Horia Grancea Iata una din nenumaratele dovezi care demonstrează faptul ca acele caricaturi erau simple pretexte. Aici nu era vorba de caricaturi si totusi teroristii au acționat asupra populației civile chiar si cu mai multa cruzime...
    http://stireazilei.com/te-a-ingrozit-atentatul-de-la.../
  • E-Politic Maier Pai cand spune cineva ca "Unu ii numesc teroristi, altii patrioti" intr-un caz de fundamentalisti puri si nu era vorba despre corsicani sau irlandezi sau palestinieni ? Asta e pozitia mea cand se vorbeste asa fara a avea simtul realitatii mai ales intr-un caz clar ca lumina zilei!!
  • E-Politic Maier Acele caricaturi cum le spui tu sunt pozitii clare de presa de atitudine fata de masacre si decapitari !! Si bine au facut !!
  • Horia Grancea Pai e evident ca unii ii numesc patrioti, respectiv ...cei din lumea araba care au salutat evenimentele si s-au solidarizat cu teroristii ...
    Altii ii numesc teroristi si s-au solidarizat contra lor ...
    Unde e gresala ?
  • E-Politic Maier Patriotii sunt cei care au o patrie si lupta pentru ea si eu am nominalizat deja 3 natiuni care lupta pentru acest diminutiv.
  • Horia Grancea Mie o serie din caricaturile din revista aceea, de care abia acum am auzit mi se par abjecte si pornografice asemenea desenelor de prin wcurile publice periferice... Am intrebat pe cateva persoane care apreciau revista in cauza care este defectul pe care acea caricatura cu tatal fiul si sf.duh intr-un act de sex homosexual in grup ...o stii ? daca nu o mai postez odata. 
    Care e defectul satirizat ?
    Homosexualiatea (este defect ?)
    Religia ? 
    Sau ce anume ?
    Nici unul din cei intrebati nu mi-au dat un raspus la obliect ci doar diverse eschive ... sunt curios daca tu ma poti lamuri.
  • E-Politic Maier 1 VIDEO: Un preot catolic homosexual spune ca 98% din preoţii pe care îi cunoaşte sunt gay Iata si filmuletul postat la articolul de mai sus. Mentionez ca este gretos, chiar daca nu-i arata complet dezbracati. De la minutul 1:30 il puteti vedea cum se imbraca in straiele preotilor catolici, sarutand echivalentul epitrahilului si inchinandu-se.https://saccsiv.wordpress.com/.../video-un-preot-catolic.../
  • Dorin Mario Nu am vazut nici o caricatura , nici macar cele postate pe aici pe FB , am sarit peste ele rapid. Dar din ce ai descris , intrucat religia ( sau o parte , inca ) condamna homosexualii , face probabil aluzie ca si in sanul lor ( a credinciosilor si celor ce propavaduresc religia ) sunt homosexuali.
  • Horia Grancea Avand in vedere conjunctura ma simt obligat sa precizez ca oricat de abjecte, pornografice si de prost gust erau caricaturile de acolo ele nu justifica in niciun fel crima.
  • E-Politic Maier 2. Papa Francis a declarat că are informații credibile care sugerează că aproximativ 2% din preoții catolici sunt pedofili. Într-un interviu acordat ziarului italian Repubblica, Papa a comparat crimele împotriva copiilor cu lepra care afectează Biserica Catolică. El a promis să lupte cu acest flagel cu toată duritatea ceruta de situatie, scrie incomemagazine.ro. Potrivit Papei, procentul de 2% reprezinta calcul consilierilor sai. Asta înseamnă că au fost comise abuzuri sexuale împotriva copiilor de circa 8.000 de preoti catolici din cei 414.000 cati are Biserica Romano-Catolica. http://www.antena3.ro/.../cifra-socanta-care-ascunde...
  • E-Politic Maier Realitatea vazuta de aici si cea vazuta de acolo difera asa ca unii isi asuma sa fie in prima linie iar altii precum cei din presa mutanta de aici sa evite asta
  • Horia Grancea Daca filmul cu preotii gay ar fi explicatia nu e in ordine ...
    In caricatura nu era vorba de preoti ! 
    Acolo erau ridiculizate simboluri religioase ... carora nu imi dau seama ce aveau sa le reproseze ...
  • E-Politic Maier Mesagerul si simbolul bisericii catolice in Franta ca de ea vorbim, este papa si preotii iar de cand a venit noul papa se face curatenie printre popii care sunt si gay si pedofili iar ziarele fac la fel pentru asta era tema zilei acolo
  • Dorin Mario In general lumea de alta religie ( sau fara ) nu ia de etalon marea majoritate ci exemplele care sar in ochi. Si prin prisma asta caracterizeaza in ansamblu totul. Cum se intampla si cu romanii pe aiurea prin lume. Nu conteaza 15 milioane , conteaza cei cateva sute de mii sau 1-2 milioane care sar in ochi prin comportament negativ.
  • Alexandra Pica Un baiat de 12 ani s-a dus in gradina zoologica din Iasi - a luat un bat si s-a apucat sa-l zadarasca pe tigrul inchis in cusca. Tigrul a scos laba printre gratii si l-a ranit pe baiat
  • Dorin Mario De asta , parerea mea , toate comunitatile ( de orice fel ) ar trebui sa si faca curat in propria ograda.
  • Horia Grancea ok ...sa zicem .. e prima explicatie primita care are o oarecare logica.
  • E-Politic Maier Care e subiectul discutiei cu "lumea de alta religie" si care e legatura cu subiectul de aici cu papa si preotii catolici ?
  • Dorin Mario Pai sigur nu erau catolici , daca erau nu faceau "mishto" de cele 3 simboluri virtuale ci de capii bisericii.
  • E-Politic Maier Adica papa avea voie sa se ia de protii lui gay sau pedofili si ziaristii nu aveau voie daca erau catolici ?
  • Dorin Mario Ba da , aveau voie sa se ia de oricine credeau de cuviinta. Doar ca daca erau catolici nu vad de ce s ar fi luat de simboluri ( care reprezinta credinta si nu institutia si degeneratii din interiorul ei ).
  • E-Politic Maier Pai simbolul cu sceptru a inchis ochii de atatea zeci si poate sute de ani impotriva popilor sai ?
  • Dorin Mario Asta deja e alta discutie. Nu are rost sa o incepem. Oricum eu nu sunt credincios. Asa ca cu atat mai putin vreau sa deschid o discutie de genul asta intr un grup unde sunt destule persoane care cred cu adevarat si care sunt ok.
  • Dorin Mario Dar atunci e logica explicatia mea , ca nu te iei de simboluri daca crezi in ceea ce ele reprezinta. Deci , de obicei ( sau mereu ) cei de alte credinte sau ( fara ) o fac. Motivat sau nu , e alta discutie.
  • E-Politic Maier Pai tocmai pentru ca acele persoane cred cu adevarat e important ca ei nu sunt de acord ca preotul lor sa fie gay sau pedofil sa se ia de copiii lor sau de acele neamuri care ajuta in biserica.
  • Dorin Mario Asa ar fi normal , de aia si ziceam , curatenia ar trebui sa inceapa din propria ograda. Si apoi sa te revolti pe ceilalti ce critica. Dar in fine...
  • E-Politic Maier Pai ei asta au si facut si se ocupau de propria ograda 1 religia care a rapit sau a decapitat ziaristi live online si 2 biserica catolica. Daca mai sunt si alte subiecte care va deranjeaza la acest ziar ca stindard al presei de atitudine fata de masacre si decapitari !! Si bine au facut acei ziaristi seriosi si curajosi chiar si dupa atatea amenintari !! Amenintari ce sunt si acum active si la alte publicatii de acolo!!
  • Dorin Mario Nu stiu cum ai dedus ca ma deranjau subiectele , nici macar nu stiu ce au caricariturizat. Si nu am nici o problema cu ce faceau. Cine era interesat cumpara ziarul , cine nu ... nu. Nu stiu de ce e asa de greu de inteles ce am vrut sa spun , ca cineva care apartine unei religii ( si chiar crede cu adevarat ) si vrea sa si faca curat in propria ograda , o face cu persoane reale , nu cu simbolurile de baza ale religiei respective. Adica e normal sa fi crestin ( de orice fel ) si sa l critici pe Dumnezeu ? E ilogic.
  • Horia Grancea Oricare ar fi explicatiile care se pot gasi la acele caricaturi eu tot de prost gust le consider ... prea multe organe genitale pe copertile lor ... amintind de arta de wc public... in rest regret moartea lor... dar nici sa ii consider eroi nu pot sa o fac. Daca un nesimțit e ucis de un terorist nu vad de ce sa il fac automat erou ...
  • E-Politic Maier Eroul nu e academician ci un om simplu care lupta pentru liberatea de a schimba raul din lume
  • Horia Grancea Nu cred ca desenele pornografice pot fi considerate o forma de lupta pentru indreptarea defectelor din lume... eu inca mai cred in bun simt.
  • Dorin Mario Nu toate victimele au fost caricaturisti. Aproape nimeni nu vorbeste de ceilalti. Totul se rezuma la 4 persoane. Cand au fost executati au fost strigati nominal ( sau asa se spune ). Printre victimele de la Charlie Hebdo a fost si Bernard Maris , un important economist ce milita pentru Venitul minim de baza neconditionat.
    Ca un tribut , miscarea pentru introducerea venitului minim garantat si neconditionat a republicat unul din articolele sale.http://revenudebase.info/.../hommage-bernard-maris.../
    En hommage à Bernard Maris, nous reproduisons l'une...
    REVENUDEBASE.INFO
  • Horia Grancea Iata si ultima bataie de joc la adresa celor care s-au garibit sa se identifice cu Charlie... Dar de parca asta nu ar fi deajuns observati forma turbanului care aminteste clar de acele desene de wc despre care spuneam ... Astept explicatii din alte puncte de vedere.
  • E-Politic Maier Este vorba de o ideologie prin care mesagerul este o vulnerabilitate pentru cei care conduc acel stat sau clica si pentru asta trebuie sa fie decimati de catre aceste structuri armate precum ISIS in numele acelei ideologii numite de ei religie VEZI AICI DE CE TREBUIE SA EXISTE ACESTI EROI IMPOTRIVA ACESTOR CRIMINALI "Bilant sumbru: Cati jurnalisti au fost ucisi anul acesta 2014 Cel putin 60 de jurnalisti au fost ucisi anul acesta in lume, in timp ce-si faceau meseria sau se aflau in anumite colturi ale lumii in interes de serviciu, arata un raport al Comitetului pentru protejarea jurnalistilor." http://www.ziare.com/articole/jurnalisti+decapitati
    Jurnalisti decapitati. Cel putin 60 de jurnalisti au fost ucisi anul acesta in lume, in timp ce-si faceau meseria sau se aflau in anumite colturi ale lumii in
    ZIARE.COM
  • E-Politic Maier SI AICI DACA POTI SA VEZI IMAGINEA ASTA CRUDA DAR MAI DURA DECAT UN DESEN CU CAPAC DE WChttp://www.ziare.com/.../ostaticii-isil-torturati-prin...
    Inainte de a muri, ostaticul american James Foley se...
    ZIARE.COM
  • Horia Grancea Stiu si de jurnalistii decapitati si de atrocitatile facute de, sau in numele statului islamic dar nu nu reussesc sa inteleg cum ar putea desene cu tenta pornografica sa combata violenta si terorismul ... asa cum am mai scris pe aici creioanele nu pot lupta contra armelor si nici invers... orice lupta trebuie dusa cu arme egale.
  • E-Politic Maier Un exemplu este cel din august din Franta (RFI) cand se purta aceasta discutie daca sa plateasca sau nu rascumpararea di aici ai un citat " Nu ştie nimeni câţi bani exact s-au plătit în ultimii ani pe răscumpărări. Doar în martie de pildă, Qatarul a plătit mai multe milioane de dolari pentru eliberarea a 16 femei ţinute captive de Frontul al Nosra. “La Vanguardia” citează estimări care se referă la sume de peste 100 milioane de euro în ultimii cinci ani. Unele state, în principal cele europene (Spania, Franţa ori Italia) plătesc răscumpărările, în timp ce Statele Unite şi Marea Britanie refuză, plecând de la principiul că nu negocieză cu teroriştii, aşa cum constată cotidianul spaniol “La Vanguardia”. Banii sunt apoi folosiţi de jihadişti pentru a-şi sponsoriza activităţile şi pentru a deveni şi mai greu de combătut pentru statele occidentale. E o dilemă etică, e un cerc vicios. Iar vestea proastă e că doar Statul Islamic are ostatici încă 20 de cetăţeni occidentali cel puţin. În principal jurnalişti şi membri ai unor orghanizaţii umanitare." http://www.rfi.ro/stiri-politica-51806-platim-nu...
    După ce Statul Islamic a şocat acum câteva zile o lume întreagă şi l-a decapitat pe jurnalistul James Foley,...
    RFI.RO
  • E-Politic Maier Fiecare lupta cu armele lui impotriva nenorocirii asa cum poate !! Asa a fost si cu Rosia tot cu creionul au cazut actiunile lor la burse cu 50% apoi cu Sistul si Pungesti sustinand cu creionul pe eroii de acolo si pe cei care au mers pana la tribunal si se judeca si acum dar si cu cei cu Cartelele si strategia lor care a cazut dupa creioanele "unora" la curtea constitutionala si asa cu creioanele facem si acum cu noile legi.
  • Horia Grancea Nu ma intelegi ...
    E drept ca fiecare lupta cu armele lui... dar depinde cum! 
    adică doar arme contra arme si creioane contra creioane

    altfel lupta e disproporționată si inutila...
  • E-Politic Maier Arme impotriva cui ? Impotriva celor cu bombe ascunse sub haine?
  • Horia Grancea Acolo trebuie mers mai adanc la cauze. Oamenii cu bombe sub haine nu apar din senin ...
  • E-Politic Maier Apar dupa ce urca pe scara autobuzului plin si acolo explodeaza prin telefon
  • Horia Grancea Cred ca te faci ca nu intelegi... vorbeam de CAUZE !
  • E-Politic Maier Cauza celui care decapiteaza oameni sau ziaristi pentru ca nu pimeste milioane rascumparare nu conteaza ci trebuie luptat impotriva lor si distrusi
  • Horia Grancea Aici gresesti grav ... trebuie luata in vedere cauza profunda si istorica a saraciei si a haosului din anumite zone ale lumii in care apar astfel de monstrii ... degeaba sunt vânați ca animalele ...cat timp situația economica si politica va rămâne lafel se vor naște alți si alți monstrii. Cand unor oameni li se ia tot nu se mai tem de nimic si acționează irațional.
  • E-Politic Maier In Romania saracia a ajuns la 42% si nu am vazut pe nimeni umbland cu bazuca sau toporul pe strada http://www.capital.ro/harta-saraciei-in-romania-190643.html
    Gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față...
    CAPITAL.RO
  • Horia Grancea Imi pare rau dar nu se poate compara saracia de la noi cu cea din Africa sau zone din Orientul mijlociu si oamenii strazii de la noi sau din canale o duc mai bine ca cei de acolo ... Saracia merge in jos pana la trepte greu de imaginat. Oamenii politici de la noi nu ar trebui sa forteze prea mult nota in acest sens pentru ca surprize pot sa apara oricand atunci cand oamenii nu mai au nimic de pierdut in afara de viata.
  • E-Politic Maier Compara situatia si o sa vezi ca nu sunt diferente intre saracia de aici si cea de acolo.
  • Horia Grancea Poate ar mai fi un aspect ... cei de la noi oricat de saraci sunt macar in tara lor ...deocamdata... poate ca si asta sa conteze. Sau poate ca nu gasesc un vinovat pentru saracirea lor brusca odata cu ruinarea tarii.
  • E-Politic Maier Si nigerienii sunt saraci in Nigeria lor bogata
  • Horia Grancea Chiar daca eu acum nu gasesc acele cauze pentru ca nu am informatiile necesare nu inseamna ca ele nu exista.
    Discutia a pornit de la cei cu bombe sub haine... trebuie sa fie o cauza extrem de puternica pentru ca un om normal la cap sa accepte sa facă asa ceva... si acolo trebuie intervenit la combaterea cauzelor nu a efectelor.
  • E-Politic Maier Iar saracia nu este neaparat doar in rural si asta se vede si de aici "Peste 100.000 de orăşeni se mută anual la sate, (in 2014) de patru ori mai mulţi ca în 1990" http://www.zf.ro/.../peste-100-000-de-oraseni-se-muta...
    Stresul urban, aglomeraţia sau veniturile insuficiente...
    ZF.RO
  • E-Politic Maier Cine a zis de normal la cap ?
  • Horia Grancea Cred ca stii si tu la fel de bine ca si mine ca lucrurile nu se pot amesteca una e Siria alta e situatia in Gaza si alta in Nigeria sau Mali in toate cazurile sunt cauze de suprafata dar si altele mai profunde legate de resurse. Nu incerca sa ma convingi ca un nebun scapa de la balamuc gaseste pe strada o bomba si se suie cu ea in metrou sau autobuz... fiecare atentat are in spate o intreaga retea logistica iar familiile sinucigasilor sunt bine raspalatite Daca ar fi vorba de tari normale cu grija fata de cetatenii lor asa ceva nu ar fi posibil dar este evident ca sunt interese enorme pentru a pastra zone in saracie si haos... cred ca e suficient de clar si de evident.
  • Mircea Ionescu Foarte bun dialogul, si in felul vostru ati evidentiat ambele fete ale monedei. 

    As mai sublinia si eu faptul ca se poate discuta de fanatism de ambele parti. Sigur sunt toate semnele unui "steag fals". Tot sigur o fituica de maximum 50000 de exemplar
    e a incitat 3.000.000 de oameni sa se manifeste, fiecare probabil cu parerea lui, si cica se mai pregatesc 1.700.000 de exemplare, la care se adauga descarcarile contra cost. Cica 70 euro (!?!?!?)

    Asa ca polemica, mi-am adus aminte de o reactie de indignare pe care am avut-o in chiar a doua seara a televiziunii libere din 1989. Pornise o propaganda obsesiva impotriva securistilor (consecinta cateva zeci de morti) si cu toate ca aveam motivele mele de suparare impotriva securitatii, eram foarte indignat pe "noii" jurnalisti ai TVR-ului si le reprosam ca securistul a aparat cu "pistolul in mina" propaganda pe care ei au facut-o cu "stiloul in mana"

    Altfel eu revad zilele astea, mai atent, un documentar foarte edificator pentru acest subiect:


    https://www.youtube.com/watch?v=oXlfNiGKc7Q
    Romanian -- English (Please read the comments in...
    YOUTUBE.COM
  • Dorin Mario As mai adauga ceva ( mai degraba as intreba ). Ce deranjeaza atat de mult , criticile sau felul in care ele se fac ? Daca e vorba de critici in general , vom ajunge intr o situatie periculoasa in care nu vom mai putea spune nimic. Daca felul in care sunt aduse , atunci ar trebui sa fie universal , nu doar cu privire la religie ( si ma refer la aluzii si imagini "pornografice" , de exemplu ). Iar din punctul asta de vedere nu vad cu ce e mai rau din punct de vedere al bunului simt ( iar regulile ar trebui sa fie aceleasi ) intre a "pornografia" un simbol sau o persoana ( fie ea si extrem de "rea" , chiar daca am vorbim de un criminal ).
  • Asociat Fondator HG ...Aici gresesti grav ... trebuie luata in vedere cauza profunda si istorica a saraciei si a haosului din anumite zone ale lumii in care apar astfel de monstrii ... degeaba sunt vânați ca animalele ...cat timp situația economica si politica va rămâne lafel se vor naște alți si alți monstrii. Cand unor oameni li se ia tot nu se mai tem de nimic si acționează irațional.
    1 oră · Îmi place · 1
  • Asociat Fondator Sunt doua intrebari simple. Care este cauza? Care este solutia? Apoi logic, ar trebui sa urmeze direct actiunea. In realitate filmul se opreste inainte de actiune deoarece nu exista interes real pentru unitate
    1 oră · Îmi place · 1
  • Ioan Ionuț Mi-e tot mai dificil sa dau crezare stirilor si informatiilor care vin de peste Ocean. Toate contin o mare doza de manipulare ce miroase numai pentru cei care au acest simt mai dezvoltat.
    La fel mi-a mirosit si atacul de la CH. Ceva nu se lega. Adica m
    ai multe si le-am expus si pe acest grup. In final am ajuns sa cred ca cei impuscati la tipografie nu aveau nicio treaba cu atacul. Sunt mai multe de explicat aici.
    Acum vine presedintele Frantei intr-o adresare pe tv si confirma ipoteza mea in cateva cuvinte abil "scapate"... (vezi video..)
    http://dreptate.org.ro/.../90-preedintele-franei-fracois...
    Asociația Civică DREPTATE din Hunedoara. Proteste publice împotriva introducerii pașapoartelor biometrice. Președinte: Tiberiu Galamboș
    DREPTATE.ORG.RO
  • Dorin Mario Asociat , la cine te referi ca "gresete grav" ?
  • Asociat Fondator era preluarea unui comentariu scris de Horia Grancea
  • Ioan Ionuț E-Politic Maier, la ce se refera cele doua harti. Eu nu am putut accesa. Mi-a aparut asta:

    A apărut o problemă

    Ne pare rău, a apărut o problemă cu acest link:http://www.capital.ro/uploads/RTEmagicC_harta1.JPG.jpg
    Acum poţi să deschizi acest site web sau poţi să te întorci la pagina pe care te aflai înainte.
    Ţine minte să deschizi doar linkuri din surse de încredere.
    ÎnapoiDeschide linkul
  • E-Politic Maier HARTILE SUNT DE AICI CU SARACIA CE A AJUNS LA 42%http://www.facebook.com/l.php...
    Gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față...
    CAPITAL.RO
  • Horia Grancea Ciudat este ca dupa ce ai scris imi apare asta ...
    eu chiar vad harta in cauza  la mine linkul functioneaza
    este o harta pe judete cu nivelurile de saracie simbolizate in culori