Pozita BOR fata de masonerie

Recent, Biserica Ortodoxă a Greciei a reiterat condamnarea masoneriei, afirmând „incompatibilitatea dintre credinţa ortodoxă şi apartenenţa la Masonerie.”

Iată poziţia oficială a BOR despre masonerie, document semnat de Patriarhul Miron Cristea în 1937:

Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sfântul Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:

1. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă şi în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învaţă pe adeptii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.

3. Din raţionalismul şi naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral “heteronom” şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii şi creştinii şi Francmasoneria susţine că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.

5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci şi creştinismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra Francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităti pământesti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte în mâna unor factori nestiuti încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.

7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi mentină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al natiunei, sunt următoarele:

1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizatii;

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, «Frăţia Ortodoxă Română» extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.

Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.

De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.

3. Preoţimea va învăta poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor ce apartin lojilor.

4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti şi asociatiile religioase se va strădui să convingă Guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentară.

2. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în brosură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declaratia făcută în fata Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale şi creştine. El – d. Pangal – în numele delegatilor declară că toţi membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaratia d-lui Ion Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei nationale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă că aceasta organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înteles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.

La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.

Preşedinte, (ss) Miron
Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu

http://activenews.ro/dupa-77-de-ani-bor-reitereaza-masoneria-ramane-osandita-pozitia-sf-sinod-din-1937-ramane-neschimbata_1874269.html

Iohannis si secta PDL

„Fiat justitia, ruat coelum!”(Seneca)

Stimaţi cititori, după epuizarea circului electoral de toamnă, când în finala cursei pentru tronul de la Cotroceni s-au aliniat la etapa finală două marionete ale „teoriei conspiraţiei” aduse în stadiul de punere în practică, românii au fost bulversaţi de „Tsunami-ul” organizat cu meticulozitatea profesionistului de către marii interesaţi de preluarea controlului total. Faptul acesta ne duce cu gândul la un film S.F. de succes de prin anii ’90, al cărui personaj principal a fost interpretat de cunoscutul actor Arnold Schwarzenegger, astăzi, politician, asemenea preşedintelui nou ales al României. Butada „Total Recall – Control Total” se referă nu la coincidenţa originii etnice a celor doi, ci la dilema în care astăzi ne aflăm. Domnul Iohanis s-a născut în România, este, prin naştere, cetăţean român. Pe parcurs, a jurat credinţă Germaniei, obţinând astfel şi calitatea de cetăţean german. De precizat este că prin forţa împrejurărilor nu i-a jurat credinţă României. N-a avut prilejul. Întrebarea firească nu poate fi şoptită în spatele cortinei, ci spusă cu glas ferm: cărui stat îi va fi credincios cetăţeanul Iohanis? Germaniei, căreia i-a jurat credinţă sau României, unde s-a născut, dar faţă de care nu are niciun angajament scris. De moralitate nu discutăm, ar fi prea mult! La întrebarea simplă, răspunsul dificil îl poate da actul fundamental al Ţării, Constituţia României. În Germania, un cetăţean al ţării numite, care optează pentru cetăţenia altui stat, pierde – sine die – cetăţenia germană. De altfel, este şi cazul celor cu dublă sau multiplă cetăţenie arvuniţi de vremelnicii şefi de guverne şi unşi ca miniştrii traseişti (mă refer în speţă la „traseiştii-suveică” ai U.D.M.R., aflaţi, de un sfert de veac, neconstituţional, mai tot timpul în căruţa guvernamentală). În conglomeratul oribil al minciunii, corupţiei şi trădării Neamului Românesc trebuie să i se facă dreptate şi ordine. Le reamintim celor mai slabi cu memoria, că articolul 1, al. 5 al Constituţiei României precizează: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Intenţia noastră nu este de a face procese de intenţie, de aceea vă propunem să lecturaţi un material preluat din portalul Ziua News care, în cazul că respectă realitatea, acesta impune auto-sesizare şi luarea unor măsuri radicale de către supremele instituţii îndrituite să păzească Justiţia şi respectarea aplicării legii în România. Vă rugăm să citiţi, să analizaţi şi să trageţi, singuri, concluziile. (Redacţia ART EMIS)

„Nimeni nu este mai presus de lege!”

Aruncarea lui Werner Klaus Johannis către Preşedinţia României reprezintă un plan bine stabilit, de sfârtecare şi ingenunchere a ţării noastre de către masoneria germană. Evoluţia lui Werner Klaus Johannis a fost din plin monitorizată de serviciile de informaţii, însă acestea nu au spus niciodată că prin acest sas masoneria germană îşi propune să influenteze şi să controleze principalele instituţii de decizie naţionale şi internaţionale de la noi. Cele ce le veti citi în continuare au la bază un amplu documentar, efectuat pe baza tuturor investigaţiilor efectuate pe tema de lagatură dintre Iohannis şi masonerie, din mai multe surse, unele fiind investigaţii ale ZiuaNews, în legătura cu Cancelaria Germaniei şi cu legăturile dintre aceasta şi P.D.L., ca şi legăturile cu Forumul German, cu evanghelismul german, Fundaţia Adenauer, Centrul Economic German. Alte texte apar pe Internet şi sunt dezvăluiri ale Ziarului de Sibiu, altele aparţin publicatiei Ziaristi Online, sau texte ale unor jurnalişti independenţi ca Ovidiu Zara, sau Marius Sălăjean, dar şi alţii, lista investgatorilor acestui caz fiind destul de lungă. Ei bine, una dintre activităţile secrete ale masoneriei germane este dezagregarea teritorială şi economică a României, lucru care s-a văzut în ultimii 25 de ani. Să vedem legatura lui Werner Klaus Johannis cu masoneria germană. După instalarea primarului sas Werner Klaus Johannis la cârmuirea orasului Sibiu, masoneria germană a devenit tot mai virulentă, găsind in persoana primarului o adevarataă coloana a V-a pentru promovarea intereselor de dominare şi control.

Crin Andănuţa netezit terenul pentru proliferarea masonilor germani

Johannis a fost sprijinit în activitatea sa de lideri şi afacerişti de marca din Sibiu, care au căpătat poziţii importante pe harta puterii fiind catalogaţi drept principalii „sateliţi” ai Clubului Economic German. Printre aceştia au apărut în centrul atenţiei masonilor şi Steffan Mildner, coordonatorul biroului de consultanţă româno-germana G.T.Z. din Sibiu, al cărui nume a fost conectat la ramificaţiile afacerii retrocedărilor din centrul istoric al Sibiului către Consistoriul Evanghelic German. Motivaţia masonică a acestui gest o reprezintă faptul că de numele G.T.Z. se află legaţi importanţi finanţatori care îşi desfăşoara activitatea în cadrul Ministerului Federal de Interne German, în interiorul căruia activează importanţi lideri masonici în frunte cu Otto Schilly. Alături de acesta, pe harta puterii masonice sibiene şi-a făcut incet loc Steffan Johannes Max Braune, numărul doi în cadrul Alianţei P.N.L.-P.D. Sibiu şi aflat în structura de conducere a Clubului Economic German. A fost propulsat în prim plan ca urmare a finanţărilor masive acordate actualei puteri sibiene, prin verigile afacerii Titan Trade, precum şi prin influenţarea unor centre locale de putere, precum Consiliul Local, în presoana Otiliei Man. Cel mai recent membru al filierei germane îl constituie Andreas Huber, care „păstoreste” afacerile reprezentanţei germane Opel la Sibiu, şi pe care Werner Klaus Johannis l-a cununat în cursul lunii august, creându-i pârtie pentru a accede în cercul de elită al Clubului Economic German. Paradoxal este faptul că cel care a netezit terenul pentru proliferarea masonilor germani mai sus mentionaţi în Sibiu nu este de origine germanica, ci este un roman: Crin Andănuţ, de profesie economist. Increngăturile propulsării lui Crin Andănuţ ca si cap de pod al masoneriei de sorginte germanică se regăseşte în anul 1993. Pe atunci cel în cauza era şef de cabinet la Fundaţia Româno-Germană şi avea în vizor ca în funcţia de director al instituţiei mai sus menţionate să fie promovat un om care să facă jocurile masoneriei. Speculând o presupusă relaţie de concubinaj între directorul fundaţiei din acel moment si secretara acestuia, Crin Andănuţ s-a trezit peste noapte în funcţia supremă de decizia a fundaţiei mai sus menţionate. Pe aceasta cale, şi-a câştigat încrederea masonilor şi a dat frâu liber pătrunderii în Sibiu a masoneriei germane, făcând intervenţii ca, prin influenţa sa, pionul german G.T.Z. să aibă sediul în buricul oraşului, pe strada Avram Iancu. Intâlnirile masonilor germani au ajuns astfel să aiba loc la ceas de taină în crama Mildcosib, care aparţine aceluiaşi Steffan Mildner de la G.T.Z. şi în cadrul căreia îşi expun ideile de sorginte masonicî persoane precum: Werner Klaus Johannis şi arhitectul şef Szabolts Guttmann.

Nicolae Nan, „Naş” al lumii afacerilor sibiene

Susţinerea largă din partea partidelor politice pentru Klaus Iohannis se datorează faptului că este membru al Masoneriei. De fapt, asistăm la un război între Masonerie, ce suţine opoziţia şi pe primarul Sibiului pe de o parte, şi Traian Băsescu, omul fostei Securităţi, pe de altă parte. Klaus Iohannis nu este un sfânt paraşutat din Sibiu, ci un om implicat în afaceri locale şi transnaţionale sub oblăduirea unor personalităţi puternice ale masoneriei române. Nicolae Nan, Ioan Berghezan, Ioan Tuşinean sunt nume intrate în rândul masoneriei sibiene. „Frăţie” despre care mai toată lumea vorbeşte cu, cel mult, „am auzit că… ” a împânzit mai toate mediile de conducere ale judeţului. Mai nou, la Sibiu a pătruns puternic şi masoneria germană – Andreas Huber şi Steffan Mildner sunt două exemple de acest fel. Primul nume apărut în urma investigaţiilor efectuate de Ziarul de Sibiu a fost cel al liderului politic, Nicolae Nan, care pe bună dreptate şi-a însuşit titulatura de „Naş” al lumii afacerilor sibiene şi care a intrat în vizorul masonilor în perioada 1990-1991, datorită potenţialului relaţional de care dispunea. Masoneria l-a luat în colimator nu pentru persoana sa, ci pentru lanţul de legături prin alianţă pe care le-a cultivat de-a lungul timpului. Filiera oamenilor pe care acesta i-a recomandat în masonerie este una vastă şi este fundamentată pe principiul puterii. Primul a fost Dan Nanu, consilier local, pe care „Naşul” Nicu Nan l-a cununat anterior, şi care a reprezentat un argument decisiv. În această direcţie, sprijinul acordat lui Dan Nanu a venit datorită faptului că fratele său, Florin Nanu, este procuror, iar tentaculele acestuia se întind până la instituţiile centrale ale magistraturii din Bucureşti. De asemenea, o altă susţinere a fraţilor Nanu pentru masonerie a venit din partea procurorului Silaghi, care a întărit recomandarea făcută de Nan. A doua proptea recomandată de Naşul Nan pentru masonerie este Ioan Tuşineanu de la SC Construcţii SA. A intrat în vizorul masonilor datorită faptului că a pornit de jos, de la mătură, ca simpul funcţionar în primărie, atrăgând atenţia asupra influenţei masive pe care acesta o exercita la nivelul judeţului, în cadrul afacerilor cu licitaţii. Senatorul Nicolae Neagu nu putea scăpa tentaculelor masonice, datorită faptului că, din 1990 încoace, el însuşi şi-a cultivat relaţia cu Naşul Nan prin afacerile derulate la nivelul judeţului, calul Troian fiind Metalcar S.A., ale cărei afaceri au fost gestionate de acesta direct până în anul 2004 şi apoi din umbră, după ce acesta a devenit parlamentar de Sibiu. De menţionat faptul că senatorul Neagu a fost acceptat în ultimul val masonic de la Sibiu.

Susţinătorul principiilor masonice

Conexiunile masoneriei sibiene cuprind însă şi membrii ai fostului partid de guvernământ – Ioan Cindrea, omnipotentul politician al P.S.D., a ajuns în vizorul masoneriei încă din vremea în care organizaţia judeţeană a acestui partid era condusă de controversatul Francisc Tobă, care a avut un rol aparte în timpul evenimentelor din decembrie 1989, de la Sibiu. După momentul postrevoluţionar, începătorul Ioan Cindrea în ale politicii nu s-a expus în primul plan al politicii sibiene, ci a ştiut să stea în umbra lui Tobă, dar având totuşi abilitatea de a-şi dezvolta relaţii la Bucureşti în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Acesta a fost momentul culminant al carierei politice a lui Ioan Cindrea care a atras atanţia liderilor masonici actuali, fiind catalogat dreptul unul dintre cei care au ajuns să stăpânească şi să folosească arsenalul de semne şi ritualuri masonice în cadrul întâlnirilor. Constantin Morar, fost preşedinte al Consililui Judeţean Sibiu a ajuns ţinta masonilor datorită faptului că era caracterizat un fidel susţinător al principiilor masonice, printre care dirijarea intereselor judeţului către aceste cauze masonice – atragerea investitorilor din străinătate, investiţii în domenii preferenţiale care să aducă profit imediat – au constituit punctul major.

Întâlnirile masonilor germani, la ceas de taină în crama Mildcosib

Un alt nume impus în galeria masonilor locali este Ioan Beghezan, procuror-inspector în cadrul Curţii de Apel Alba. În perioada în care acesta a ajuns în atenţia masonilor, Ioan Beghezan îşi căpătase deja reputaţia unui om care şi-a demonstrat capabilitatea de a-şi întinde tentaculele până la instituţiile decizionale de la Bucureşti, printre care cele cu puterea cea mai mare erau: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi chiar instituţia Procurorului General al României. Aceleaşi relaţii de rudenie prin alianţă s-au făcut cunoscute şi în cazul procurorului Ioan Beghezan în cadrul masoneriei, acesta recomandându-l pe procurorul Mănicuţ, originar din Poiana Sibiului, datorită potenţialului financiar pe care îl avea acesta. La rândul lui, procurorul Mânicuţ se află în relaţii apropiate cu Ioan Ghişe, actualul proprietar al lanţului de afaceri Ana Oil, care şi-a întins plapuma afacerilor peste zone importante de afaceri din Sibiu şi Mureş. Element notabil, procurorul Berghezan este naşul procurorului Mănicuţ, ca şi în cazul lui Nan, relaţia de rudenie prin alianţă având o pondere importantă pentru segmentul masonic. Întâlnirile masonilor germani au ajuns astfel să aibă loc la ceas de taină în crama Mildcosib, care aparţine aceluiaşi Steffan Mildner de la G.T.Z. şi în cadrul căreia îşi expun ideile de sorginte masonică persoane precum: Klaus Johannis şi arhitectul şef Szabolts Guttmann. Acesta din urmă a ajuns să atragă atenţia masonilor ca urmare a faptului că soţia sa, având o funcţie ascunsă în cadrul firmei Arhigraf, care aparţine arhitectului Valeriu Grigorov, a ajuns să aibă în anul 2004, un profit de peste 1 miliard de lei. Anterior, Mildner a ţinut să precizeze destinaţia clară a afacerii Mildcosib. „Societatea MILDCOSIB este afacerea mea personală care nu are nici o legătură cu proiectul G.T.Z. Este vorba de o societate cu profil vinicol, iar orice profit obţinut din aceasta este folosit pentru derularea unor proiecte sociale.Milcosib nu are nici un rol comercial în proiectul G.T.Z. Pentru o perioadă scurtă de timp de circa doi ani a existat o implicare a Mildcosib pentru proiectul privind contractatele manageriale cu experţi locali. Acesta a fost un sprijin total ne-economic astfel încât sumele plătite au fost una câte una rambursate către G.T.Z. Nu a existat nici un cent de profit. Cu alte cuvinte nu am un al doilea venit rezultat din derularea afacerilor MILDCOSIB”.

Arsenalul masonic utilizat este diversificat

„Organigrama” de funcţionare a masoneriei reprezintă un aspect ascuns ochiului public, asupra căruia vom insista în cele ce urmează. Structura de putere a masonilor se bazează pe ranguri ierarhizate, în care membrul situat la un anumit nivel ierarhic nu-şi cunoaşte decât şeful de pe nivelul imediat superior, în genere acesta fiind cel care l-a recomandat şi susţinut pentru a accede în masonerie. Înainte de a fi propulsat în structurile masonice, persoana respectivă se află în studiu pe o durată de cel puţin trei ani, timp în care sunt testate o serie de calităţi precum: potenţialul de putere al relaţiilor la vârf pe care le deţine, influenţarea deciziilor la nivel înalt prin funcţia pe care o are. Alături de acestea, sunt vizat şi anumite tare de personalitate, fiind luate în colimator persoanele avide de putere, dornice de funcţii şi poziţii sociale de conducere. După cei trei ani de supervizare a ucenicului, „protectorul” lansează verigii imediat superior propunerea de a accede în rândurile masoneriei, după care depune un jurământ de credinţă care să ateste în esenţă obedienţa faţă de principiile organizaţiei. Activitatea masonică la nivel global a ajuns să fie monitorizată de capii serviciilor secrete. În perioada în care Radu Timofte deţinea funcţia de vicepreşedinte al comisiei de apărare al Senatului, acesta a supervizat activitatea grupărilor masonice. De pe aceste poziţii, a dezvăluit că „masoneria îşi propune să influenţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie naţionale şi internaţionale. Se vorbeşte tot mai des şi se scrie tot mai mult de faptul că această organizaţie are ca scop şi adesea chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniu economic, politic, cultural şi mai nou militar. Nu cred că se ştie prea mult despre masonerie, aceasta fiind o organizaţie destul de complexă despre care nici măcar membrii supuşi nu ştiu acest lucru. Dacă se ştie câte ceva, se ştie din ceea ce s-a deconspirat până acum prin publicarea unor documente secrete (protocoale, scrisori). Aceste documente au fost receptate negativ de liderii masonici, deoarece ar fi fost de preferat ca cei care au vorbit să nu încalce jurământul, iar activităţile secrete să nu fie cunoscute decât de un grup foarte restrâns. Celorlalţi mai mici nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, acestea fiind simple unelte care doar cred sau îşi imaginează că ştiu câte ceva. Scopul vizat de liderii masonici locali este unul singular şi poate fi sintetizat sub formula dominaţiei şi controlului « de cadavru » al centrelor decizionale, care s-au impus în domeniile menţionate. Arsenalul masonic utilizat este diversificat, de la relaţiile de rudenie prin alianţă şi până la încrengăturile conexiunilor de comandă şi control al instituţiilor care vizează subordonarea nucleelor de putere ale acestora. În colimator se află afacerişti notorii, politicieni de marcă şi justiţiabili care deţin pârghile deciziei„.

De ce a fost propus la Klaus Iohannis preşedinţia României

Klaus Johannis face el însuşi parte din clubul Lions Sibiu şi a fost chiar preşedintele acestuia, între anii 2004-2005. Din cele două cluburi sibiene mai fac parte omul de afaceri Ilie Vonica, directorul D.S.P. Ioan Maniţiu, deputatul Mircea Cazan şi sotia sa, Adriana, fostul rector al U.L.B.S., Dumitru Ciocoi Pop, medicul pediatru Mihai Neamtu, patronul societăţii Geiger – care a castigat multe dintre contractele cu primăria Sibiu – Gheorghe Geiger, fostul prefect Ilie Mitea, dar şi Constantin Trihenea, preşedintele Consiliului Judetean, Martin Bottesch şi mulţi alţi oameni cu influenţă în Sibiu. In continuare, prezentam legăturile P.D.L. cu cancelaria lui Merkel, din care o să rezulte foarte clar de ce a ajuns Klaus Iohannis vârful de lance al alianţei P.N.L.-P.D.L. şi de ce a fost propus la preşedinţia României. O să regăsiţi nume foarte cunoscute, care au făcut „suveica”pe la toate partidele. Noul Reich, alimentat financiar prin două fundații germane, s-a extins de-a lungul Europei, înrobind instituțiile naționale intereselor de partid, manipulând opinia publică și transformând contribuțiile europene în daruri portocalii, cu destinatari înregimentați politic. Cu toate că reprezintă o infracțiune la Legea partidelor politice, organizațiile străine au stimulat financiar puternic partidul lui Băsescu și politica democrată în România, inițiind apoi scenarii pseudopolitice de luptă pentru apărarea democrației, în scopul anihilării socialiștilor aflați, în prezent, în aproape toată Europa, în opoziție. Cei mai mulți dintre membrii de bază ai P.D.L. sunt conectaţi la banii şi relaţiile neoprotestanţilor. Sumele de bani şi puterea de a influenţa luarea unor decizii, atât în interiorul P.D.L.-ului, cât mai ales în afara lui, le sunt date parlamentarilor penticostali sau celor care aspiră la statutul de parlamentar, de organizaţiile neoprotestante puternice din S.U.A. Întregul P.D.L. este împânzit de neoprotestanţi care se folosesc de această confesiune pentru a accede la funcţii, la bani, la influenţă. Deşi sunt extrem de puţini oamenii politici care recunosc deschis apartenenţa lor la neoprotestantism, temându-se că, într-o ţară majoritar ortodoxă, acest lucru i-ar prejudicia la vot, vă aratăm legăturile mai marilor P.D.L. cu diverse culte neoprotestante, dar şi beneficiile pe care oamenii politici le-au obţinut de pe urma acestei apartenenţe ţinute secretă.

Evanghelici, penticostali, neoprotestanţi, baptişti şi adventiştii de ziua a şaptea

În urma alegerilor din 2008, au fost votaţi doar şapte parlamentari evanghelici, baptişti şi penticostali, toţi făcând parte din Partidul Democrat Liberal: Lucian Riviş Tipei (Arad), Nicolae Jolţa (Bihor), Orest Onofrei (Suceava), Mircea Lubanovici (Diaspora), Gheorghe David (Timiş)Marius Dugulescu (Timiş) și Iosif Veniamin Blaga (Hunedoara). Realitatea însă a fost alta. Nucleul neoprotestanţilor din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal, la fel ca și fostul primar de Cluj-Napoca, Sorin Apostu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tișe, deputatul Daniel Buda, fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Radu Țîrle. Deputatul Lucian Tipei este chiar fiul pastorului Pavel Tipei, șeful Cultului Penticostal din România, prieten la cataramă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi acesta, dar şi socrul său, Gheorghe Seculici, fiind apropiaţi de penticostali. Emil Boc a negat că este penticostal, însă a omis un detaliu: cei 300.000 de dolari luaţi de la pocăiţi. Conform Primăriei Cluj-Napoca, „Emil Boc a salutat finalizarea, la 8 octombrie a.c., a demersurilor comunității române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundațiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administrației și Internelor, susținerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamități”.

Anghel Florin Serghei, William Brânză, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu, Lucian Riviş-Tipei, Badea Riceard, penticostali PDL-işti, au propus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, adoptat în luna decembrie a acelui an, de Camera Deputaţilor. Concret, proiectul prevedea ca toate bisericile din România, inclusiv cea penticostală, să primească ajutor de la stat.

Vasile Blaga a făcut, la începutul lui 2010, o vizită în Atlanta, Georgia, fiind însoţit de pastorul Paul Negruţ, de la Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Nici Ambasada României din SUA, nici consulul onorific al României din Atlanta, nu au fost înștiinţaţi de această acţiune, afirmându-se că vizita lui Blaga, pe atunci ministru de Interne, a fost ferită de ochii curioşilor. Penticostalii români care frecventau Philadelphia Romanian Church au ştiut din timp de această vizită, fiind invitaţi să participe la întâlnirea cu liderul PDL. Ortodocşii români au fost deranjaţi de hotărârea fostului ministru de Interne. Părintele ieromonah dr. Chesarie Bertea a cerut explicaţii reprezentanţilor Ambasadei Române. Dacă prima reacţie a acestora a fost de a nega zvonurile, la câteva săptămâni un funcţionar al Ambasadei i-a confirmat preotului vizita lui Blaga în Atlanta.

Mircea Lubanovici, penticostal de seamă, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 3, fiind şi membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a N.A.T.O. La 27 de ani, Mircea Lubanovici a emigrat, împreună cu soţia sa, în SUA, mai exact în Chicago, unde a absolvit „Harry Truman Community College”. În calitatea sa de deputat de Diaspora, Lubanovici a organizat conferinţe şi simpozioane în comunitatea română penticostală, inclusiv şi-a introdus electoratului colegii politicieni, cum ar fi penticostalul Radu Ţârle, senator de Bihor, deputatul de Caraş-Severin, tot penticostal, Valentin Boşneag şi Ioan Moldovean, neoprotestantul preşedinte al Alianţei Evanghelice Române. Toţi cei menţionaţi mai sus, inclusiv şeful Consulatului General al României din Los Angeles, Cătălin Ghenea, au participat, în Arizona, la o serie de conferinţe sponsorizate de Biserica Baptistă „Happy Valley”. Românii de alte confesiuni, care doreau să stea de vorbă cu consulul Cătălin Ghenea erau nevoiţi să plătească „o taxă de intrare”, de 20 de dolari, pe care nu se oferea nicio chitanţă sau alt act.

William Brânză, deputat PDL de Diaspora, a cărui apartenenţă la cultul penticostal nu mai este o necunoscută, se ocupă tot de problemele românilor din afară. În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Brânză a mers în Franţa, unde a participat la o întrunire a comunităţii penticostale din Paris.

Dănuţ Liga, de confesiune adventistă, este un alt deputat democrat-liberal a cărui relaţie de prietenie cu pastorul adventist Viorel Patrană a fost demonstrată. Acesta din urmă a deţinut mai multe companii în SUA şi Marea Britanie, care au avut de câştigat din tombola „100% Adevărat”, desfăşurată la OTV.

Viorel-Riceard Badea, senator PDL, adept al cultului penticostal de peste Ocean, îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, fiind şi secretar al Comisiei Românilor de Pretutindeni, precum şi membru al Comisiei pentru politică externă.

Marius Dugulescu, preot baptist, fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat de PNŢCD, a ajuns, prin sprijinul dat de PDL, în funcţia de deputat de Timiş. Totuşi, Dugulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale, din Camera Deputaţilor, va participa la alegerile din 9 decembrie, în calitate de membru al PP-DD. Dugulescu este apropiat şi de democrat-liberalii Sever Voinescu şi Teodor Paleologu, aceştia participând la conferinţa „Valorile creştin-democrate, Valorile Europei Unite”, organizată de către deputatul PDL Marius Dugulescu.

Daniel Negrea, deputat PDL şi penticostal, ocupă şi funcţia de consilier judeţean în Arad, dar, în perioada 2005-2009, a fost membru în Consiliul Europei, prezidat de Jose Manuel Barroso.

Cuzman Cionca, pastor, membru PDL, nu se sfieşte să facă politică în biserica Penticostală în care predică. În preajma referendumului de demitere a preşedintelui, Cionca a pledat în favoarea lui Traian Băsescu, transmiţându-le enoriaşilor săi că „Tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână, noi, păstorii voştri, nu suntem de acord. Este uzurparea statului de drept […] Nu suntem de acord nici cu atitudinea fraţilor noştri, care nu mai ştiu în ce partid sunt. Eu am fost pro şi încă sunt pro unei politici verticale, sănătoase. Noi suntem pro Constituţia. Sunt nişte gunoaie toţi, dar vrem ca legea să fie respectată”. Folosind un limbaj necreştin, Cionca îi motiva pe penticostalii săi să meargă la vot şi să pună ştampila „împotriva uzurpării statului de drept”.

Vasile Ţânţaş, şeful cultului penticostal din zona Oaşului, a beneficiat de finanţări consistente din Statele Unite ale Americii. Ţînţaş a făcut afaceri cu Ioan Oltean, Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, toţi trei făcând parte din culte neoprotestante. Oltean şi Falcă i-au convins pe liderii judeţeni PDL din Satu Mare să accepte candidatura unuia dintre fiii lui Ţânţaş, Samuel, fostul subprefect din Satu Mare, acest serviciu costându-l 1,5 milioane de euro.

Traian Igaş, fost ministru de Interne, membru PDL, este adventist de ziua a şaptea, fiind şi cel care a încântat electoratul prin cântări de pe scenele organizate cu ocazia mitingurilor democrat-liberale. Igaş este şi membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, având ca scop atragerea voturilor de la cei din diaspora.

Mircea Man, democrat-liberalul care a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Baia Mare ajutat de Episcopia Ortodoxă, s-a sucit. Pentru alegerile din această toamnă, Man este susţinut de penticostalii din Maramureş, în schimbul unui imobil în care neoprotestanţii să îşi desfăşoare întrunirile.

Nicolae Bud, parlamentar PDL, a fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureș, Mircea Man, secretarul PDL Maramureş, Gheorghe Marian, fostul subprefect al Maramureşului, Constantin Boloş, Fănică Pop, fostul candidat la Primăria din Baia Mare, Ioan Indre, fost democrat-liberal, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, edilul comunei Gârdani, Gheorghe Tătăran şi primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegran, membru înscris în comunitatea penticostală, în 2010, la inaugurarea Bisericii Penticostale Betel din comunca Fărcaşa.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are strânse legături cu adventiştii de ziua a şaptea. În luna mai a acestui an, democrat-liberalul a participat la simpozionul intitulat „Libertatea religioasă – factor de armonie socială”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Gura Humorului, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Conştiinţă şi Libertate”, de asemenea, de cult neoprotestant.

Ionică Pop, consilier PDL Cluj, este susţinător al cultului adventist. În 2011, el a afirmat public că face parte din consiliul de administraţie al Liceului Adventist „Maranatha”, pentru ca reprezentanţii CJ să dispună evacuarea elevilor ortodocşi dintr-o clădire dorită de conducerea liceului adventist.

Victor Fărăgău, Gheorghe Stănişte, David Ilie, Vasile Boari, Ioan Lupoian, Mircea Căpuşan, Gavril Moldovan şi Gabi Covală, toţi neoprotestanţi şi fideli P.D.L., au întemeiat o formaţiune-satelit a acestui partid, Uniunea Creştin Democrată din România (U.C.D.R.). http://www.art-emis.ro/

Lumea spionilor

Cei mai buni dintre ei fac un lucru care nu este accesibil oricarui om: proiecteaza anumite stari psihologice asupra subiectilor pe care vor sa-i manipuleze! Ei sunt ca un aparat de filmat: tot timpul de fier, nu se schimba deloc, dar in schimb proiecteaza filme (imagini/stari) prin care obtin efectul scontat. La nivel mental va proiecteaza o ceata densa si ei sunt singurii care stiu drumul si cum sa ajunga la dumneavoastra: “Merg pe aici, ma deplasez pe acolo, stau putin in fata lui”. Il vedeti pentru cateva secunde ca trup fizic, il percepeti ca subiect participativ la o anumita actiune, dar de pe urma dispare din nou in ceata si din bezna ii auziti doar rasul: “Poti sa ma prinzi?”. Ca sa il prinzi trebuie sa iesi afara din ceata, proiectia mintii lui rasfrante asupra ta, si sa te gandesti bine cum sa devii o torta care sa imprastie ceata! Va invat un lucru: daca vedeti ca este mai sus ca dumneaavoastra, nu il puteti prinde, niciodata sa nu va ambitionati si sa plecati la vanatoare singuri!Exista riscul ca dumneavoastra sa va plimbati in ceata, in timp ce el isi face treaba nestingherit! 

Stiti bine ca sunt un om tanar, dar in anumite momente ale vietii am fost pe rand si ceata si torta, iar atunci a trebuit sa gasesc o cale de mijloc intre ceata si torta: am devenit stea! Steaua lumineaza si sta deasupra, dar tu de jos nu o vezi din cauza cetii si steaua mai are un avantaj: se poate ascunde in nori si printr-o mica crapatura vede ceata! Norii sunt sufletele strabunilor mei care au luptat pentru Neamul nostru Romanesc! Arthur Schopenhauer: “Subiectul care se transforma!”

La cine apeleaza sistemul, bancherii, corporatiile, oamenii din umbra, pentru a implementa idei manipulatoare? Simplu: la spioni, oamenii care isi castiga existenta prin manipulare! Actori, cantareti, vedete tv, bloggeri de succes, fiecare este “agatat” de ei si pus sa faca ceva, in cazul nostru discutam despre implementarea unui sistem hidos si tiranic: Noua Ordine Mondiala! Fiecare agentie are zeci de tipologii umane in componenta: unii care nu vorbesc deloc, altii care vorbesc de dimineata pana seara, inca o categorie din care fac parte cei care vorbesc si nu intelegi nimic, etc.

Au un nivel de inteligenta cu mult peste medie si din cauza aceasta sunt vanati: pot dezvolta/schimba/implementa parti bune ale sistemului tiranic la nivel de societate!

In toata istoria nationala a Romaniei, la nivel de servicii secrete externe, am spionat doar pentru interesul tarii noastre: am plecat la mii de kilometri de casa sa vedem ce au aia in cap si sa nu navalaeasca peste noi asa cum s-a intamplat in decursul a sute de ani si ultima data in 1989! Nu ne-am dus niciodata sa le manipulam popoarele si foarte rar am furat ceva de la ei! De trei ani de zile ma chinui sa le explic: trebuie sa ne pastram unicitatea si sufletul de romani, altfel vor deveni ei stapani in tara noastra!

In continuare va las sa cititi ce a teoretizat dr. Werner Stangl – Experimentele Miligram. Mai jos aveti descrierea sistemului in stare pura si originara, coroborati cu celelalte articole de “DeVeghePatriei” si intelegeti ce se intampla la ora actuala pe planeta: niciodata nu ati fost liberi!

http://www.stangl-taller.at/TESTEXPERIMENT/experimentbspmilgram.html

“Una dintre cele mai cunoscute dar şi contestate experimente psihologice – atât din punct de vedere etic, cât şi tehnic -, este aşa numitul experiment Milgram. Întrebarea la care dorea să găsească un răspuns socio-psihologul Stanley Milgram în anii 60 se referea la disponibilitatea unor oameni perfect normali de a se înclina în faţa unei autorităţi şi de a urma ordine evident „inumane“. Motivul care a stat la baza acestor experimente a fost cel de-al Doilea Război Mondial. De ce au existat pe timpul regimului hitlerist atâţia oameni care s-au pus de bună-voie în serviciul maşinăriei criminale a naziştilor? A existat oare o eroare principială de caracter în cazul acestor oameni sau există anumite situaţii în care oricine ar putea ajunge să tortureze şi să ucidă alţi oameni?

Yale University a dat la începutul anilor şaizeci un anunţ în ziarul local din New Haven (statul american Connecticut), în care căuta persoane dispuse să participe la un experiment privind capacitatea de memorare şi învăţare. Participanţii (ne-studenţi) nu ştiau aşadar că acesta era doar un pretext pentru a vedea cât de mult sunt dispuşi oamenii să se supună unei autorităţi. Voluntarii au fost mai apoi iniţiaţi de către conducătorul experimentului în rolurile pe care aveau să le joace. Fiecare experiment prevedea câte două persoane.

Conducătorul experimentului le-a explicat mai apoi voluntarilor că doreşte să vadă ce efecte are pedeapsa asupra procesului de învăţare. Participanţii au fost împărţiţi, prin tragere la sorţi, în elevi şi profesori. Procedura a fost însă manipulată, pentru că, în realitate, doar un voluntar trebuia să ia parte la experiment. Acesta era “profesorul”. Cealaltă persoană, “elevul”, era un student al Universităţii, fapt despre care voluntarul nu avea habar. Rolul de conducător al experimentului era jucat de un profesor de biologie de liceu, în vârstă de 31 de ani, iar “victima”,de un contabil de 47 de ani, instruit pentru a  face faţă rolului; acesta din urmă era un american de provenienţă irlandeză, cei mai mulţi observatori găsindu-l foarte plăcut şi prietenos.

Conducătorul a început să enunţe cerinţele experimentului. “Elevul” trebuia să înveţe pe dinafară o listă de asocieri, partenerul său, “profesorul”, urmând a-l verifica. Participanţilor la experiment li s-a arătat un “generator de şocuri electrice” dotat cu un panou de instrumente. Pe acest panou se aflau treizeci de butoane. Butoanele erau ordonate în ordine crescătoare, de la 15 volţi (“şoc uşor”), la “şoc  mediu” şi “şoc puternic”, până la 450 de volţi. Pentru ca voluntarii să înţeleagă toate acestea mai bine, pe generator era fixată o plăcuţă pe care scria “SHOCK GENERATOR, TYPE ZLB, DYSON INSTRUMENT COMPANY, WALTHAM, MASS., OUTPUT 15 VOLTS-450 VOLTS”. Butoanele erau inscripţionate cu cifre de la 15 la 450 de volţi. În plus, din patru în patru butoane apărea şi o altă inscripţie, detaliind intensitatea şocului: “şoc uşor”, “şoc mediu”, “şoc puternic”, “şoc foarte puternic”, precum şi “Pericol: şoc extrem”, ultimile două butoane fiind suplimentar dotate cu inscripţia “XXX”.

Sarcina “profesorului” era acum, ca de fiecare dată când “elevul” dădea un răspuns greşit, să se folosească de butonul ce declanşa şocuri electrice, de fiecare dată un şoc mai puternic. După clarificarea situaţiei, “profesorul”, împreună cu “conducătorul experimentului” şi “elevul” intră într-o încăpere separată unde era montat un scaun electric. “Elevul” ia loc pe scaun şi este legat de acesta. Îi sunt prinşi electrozii pe corp şi este legat la generator. În acest punct al experimentului, “elevul” spune că are probleme cu inima. “Conducătorul” îl linişteşte spunându-i că şocurile pot fi foarte dureroase, dar că nu duc la leziuni permanente ale ţesuturilor.

După cum am mai spus, “elevul” ştie că nu are de ce să-şi facă griji. El este asistentul conducătorului experimentului, iar alegerea “profesorului” şi a “elevului” a fost manipulată din start. Fireşte că “elevul” nu este conectat în nici un fel la generatorul de curent, acesta fiind de altfel un element de recuzită. “Profesorul” – adevărata persoană supusă experimentului – nu ştie nimic despre toate acestea. El este aşadar convins cu tărie de faptul că victima din camera alăturată va fi într-adevăr “pedepsită” cu şocuri electrice. El aude reacţiile “elevului” de fiecare dată când îl “pedepseşte”, ca şi când i-ar pricinui suferinţe reale. Voluntarul nu are de unde să ştie că aceste reacţii sunt înregistrate pe bandă şi că răspunsurile date de “elev” sunt de fapt răspunsuri-standard.

Aici începe de fapt experimentul. “Elevul” răspunde la început corect, cu doar câteva greşeli. Fiecare greşeală este penalizată de “profesor”, conform ordinelor, cu o apăsare de buton, fiecare nouă greşeală fiind amendată cu o intensitate electrică mai mare. Ajuns la cel de-al cincilea buton (75 V), “elevul” începe să se vaite. La 150 de volţi, victima cere întreruperea experimentului, iar la 180 ţipă de parcă nu ar mai putea suporta nimic. În momentul în care experimentul se apropie de punctul în care “profesorul” ar trebui să apese pe butonul “Pericol: Şoc extrem”, îl aude pe “elev” bătând cu pumnii în peretele despărţitor. Victima îl imploră pe “profesor” să îl elibereze. “Conducătorul experimentului” îi explică voluntarului că această reacţie este de fapt un răspuns greşit, rugându-l pe “profesor” să apese pe butonul respectiv.

Voluntarii implicaţi în acest experiment proveneau din următoarele medii profesionale:
– 40% erau muncitori calificaţi şi necalificaţi
– 40% lucrau în comerţ şi producţie
– 20% erau specialişti în diverse domenii.

Fireşte că au existat voluntari care au reacţionat emoţional la situaţia disperată în care se aflau victimele lor. Unii dintre voluntari au protestat, alţii au început să transpire, să tremure, să se bâlbâie, sau au afişat alte semne exprimând tensiunea. Cu toate acestea, ei s-au conformat indicaţiilor conducătorului de experiment. Ceea ce a surprins în comportamentul voluntarilor a fost faptul că au încercat deseori să treacă cu vederea, pe cât posibil, reacţiile victimelor lor şi să-şi îndrepte în totalitate atenţia asupra conducătorului experimentului. Probabil că făceau acest lucru pentru a nu se mai simţi vinovaţi pentru ceea ce credeau ei că i-au făcut victimei, şi pentru a putea suporta situaţia creată.

Milgram a numit acest fenomen “acord de supunere în faţa unei autorităţi”. Câţiva participanţi nu au crezut că victima era supusă cu adevărat unor şocuri electrice, alţii nu şi-au asumat răspunderea, în timp ce unii dintre ei au cerut, într-un moment avansat al experimentului certificarea faptului că nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor. Alţi voluntari au transferat răspunderea chiar asupra victimei, pe motivul că aceasta s-ar fi oferit de bună voie să participe la experiment.

Unii voluntari au încercat să reducă din tensiune ascultând indicaţiile conducătorului, încercând totodată să minimalizeze pe cât posibil durerea “victimei” – printr-o apăsare mai uşoară pe buton sau sugerând “elevului” răspunsurile corecte. Majoritatea voluntarilor – peste 62 la sută din participanţi – au ajuns până la ultimul buton (450 volţi), chiar dacă unii dintre ei au trebuit “încurajaţi” în acest sens de conducătorul experimentului (Vă rog să continuaţi! – Mai departe, vă rog! – Experimentul vă cere să continuaţi! – Trebuie neapărat să continuaţi! – Nu aveţi de ales, trebuie să continuaţi!).

Mulţi dintre voluntari erau convinşi că nu trebuie să continue cu şocurile, dar nu au putut să-şi transforme această convingere în fapte. Întrerupând pentru o vreme experimentul, o bună parte din aceştia au recunoscut că făcuseră o greşeală. Totuşi, la reluarea acestuia, ei au continuat să administreze elevului şocuri electrice, întărindu-şi astfel acţiunile anterioare. Repetiţia devine aşadar un factor de constrângere, îngreunând misiunea voluntarilor de a fi “neascultători”. Dacă voluntarii ar fi cerut să iasă din experiment, acest lucru ar fi însemnat încălcarea contractului semnat, lucru deloc uşor pentru ei, mai ales că erau plătiţi.

Milgram a atras atenţia asupra faptului că o situaţie socială se defineşte şi prin felul în care se auto-evaluează participanţii, lucru care trebuie respectat de către toate celelalte persoane implicate. Asta înseamnă că refuzul de a respecta ordinele date este, şi din această perspectivă, un comportament social reprobabil, dat fiind că nu este posibil ca voluntarii să refuze să administreze şocurile electrice fără a pune sub semnul întrebării auto-definiţia conducătorului de experiment.

La sfârşitul experimentului, fiecărui voluntar i-a fost explicat faptul că victimei nu îi fusese de fapt administrat nici un şoc electric. Fiecare voluntar a avut astfel posibilitatea de a se împăca cu “victima” şi de a discuta mai pe larg cu conducătorul experimentului. Voluntarilor “neascultători” le-a fost explicat experimentul astfel încât neascultarea lor să pară un fapt pozitiv, iar celor “ascultători” li s-a subliniat faptul că atât comportamentul, cât şi reacţiile lor au fost absolut normale. Mai apoi, participanţii au primit un raport detaliat şi un chestionar în care să-şi noteze gândurile şi sentimentele privind implicarea lor în experiment.

Experimentul lui Milgram a fost repetat de mai multe ori şi de fiecare dată a putut fi constatat că un număr semnificativ de voluntari erau “obedienţi”. Experimentul a fost făcut şi în Australia, Iordania, Spania şi Germania. Peste tot, oamenii au reacţionat similar. În plus, s-a mai putut constata şi că femeile se comportă la fel ca şi bărbaţii în ceea ce priveşte ascultarea ordinelor.

Experimentul lui Milgram a fost îndelung criticat. Cercetătorului i s-a reproşat că ar fi încălcat, în cel mai profund mod, regulile etice din domeniul cercetării psihologice, că ar fi adus stricăciuni voluntarilor, obligându-i să-şi dea seama de consecinţele faptelor lor, că unii dintre voluntari ar fi putut rămâne traumatizaţi – chiar dacă au fost păcăliţi. Milgram a ripostat la toate acestea, susţinând că în faza post-experiment, 83,5 % dintre persoanele “obediente” şi 83,3 % dintre cele “neascultătoare” au specificat că sunt fericiţi că au putut lua parte la experiment.

Extensii şi replici ale experimentului

Într-o variantă extinsă a experimentului de mai târziu, Milgram a arătat că procentul voluntarilor care se supun necondiţionat ordinelor scade în mod drastic (la doar 10 %), atunci când aceştia sunt susţinuţi de alţi doi “profesori”, putând astfel opune rezistenţă mai bine conducătorului de experiment (Milgram 1965). Trebuie avut în vedere şi faptul că întreaga autoritate a conducătorului de experiment provenea de la un om de ştiinţă din cadrul unui institut de renume, parte a Universităţii Yale – fapt care le permitea participanţilor la experiment să creadă că iau parte la un experiment ştiinţific de o importanţă majoră.

Milgram însuşi a certificat aceste supoziţii, aducând noi modificări liniei de bază a experimentului său. El a condus o serie de studii individuale, în care a comparat disponibilitatea voluntarilor se a se supune indicaţiilor unui angajat al Universităţii Yale cu cea de a se supune indicaţiilor unui om de ştiinţă al cărui loc de muncă se afla într-un complex de birouri părăginit dintr-un cartier de afaceri din Bridgeport (Connecticut). În urma acestui studiu comparativ, Milgram a putut constata că, în cazul cercetătorului de la Yale, 65 % din voluntari i-au fost întru totul obedienţi acestuia, în timp ce, în experimentul din Bridgeport, doar 48 % au fost cu totul “ascultători”. Din toate acestea rezultă că lipsa reputaţiei duce la scăderea disponibilităţii oamenilor de a deveni obedienţi.

Într-o altă variantă a experimentului, Milgram a încercat să vadă ce se întâmplă dacă conducătorul este înlocuit, în ultimul moment, de o altă persoană. După ce i s-a explicat “profesorului” rolul ce avea să-l joace de-a lungul experimentului (şi înainte ca voluntarul să cunoască intensitatea şocurilor electrice), conducătorul experimentului este “chemat la telefon”, părăsind laboratorul. Un alt participant (asistent al conducătorului) preia rolul acestuia. Locţiitorul se comportă ca şi când ar fi ideea lui să se administreze “elevului” electroşocuri din ce în ce mai mari de fiecare dată când acesta greşeşte. În rest, locţiitorul se comportă la fel ca şi conducătorul. El îi încurajează pe “profesor” să continue să-i administreze şocuri “elevului”,  la fel cum o făcuse şi conducătorul experimentului. În această variantă, numărul voluntarilor cu totul obedienţi a scăzut la 20 de procente. S-a demonstrat astfel că o autoritate suficient legitimată poate cere unor indivizi să-i fie cu totul obedienţi, dar nu şi orice altă persoană care încearcă să substituie o astfel de figură autoritară.

În alte variante ale experimentului, Milgram a constatat că numărul persoanelor cu totul obediente tindea să scadă la doar 25 %, atunci când conducătorul de experiment se afla în afara încăperii, dând indicaţii prin telefon. În plus, s-a mai putut observa că unii dintre voluntari au continuat experimentul trişând. Ei administrau, de exemplu, şocuri mai slabe decât era prevăzut de experiment. Voluntarii nu au comunicat acest lucru conducătorului, au încercat însă să răspundă indicaţiilor acestuia, rezolvându-şi totodată şi problemele de conştiinţă, minimalizând pe cât posibil durerile provocate “elevului”.

Sentimentul de răspundere faţă de propriile acţiuni scade şi atunci când indivizii se înţeleg ca făcând parte dintr-un mecanism mai mare. Milgram a demonstrat acest lucru printr-o altă variantă a experimentului său. Aici era vorba de doi “profesori”, care predau unui “elev”. În acest caz, doar unul dintre “profesori” era un voluntar adevărat. Sarcina “profesorilor” era să citească cu voce tare exerciţiul şi să verifice corectitudinea răspunsurilor. În această constelaţie, 92,5% din persoanele testate nu l-au împiedicat pe celălalt “profesor”, responsabil cu administrarea de şocuri electrice, să apese pe butonul cu voltajul maxim. Şi în varianta australiană a experimentului, condusă de Wesley Kilham şi Leon Mann, voluntarii au “colaborat” ca asistenţi mult mai frecvent decât în experimentul standard. Disponibilitatea acestor oameni de a fi cu totul obedienţi a fost însă mult mai redusă decât în experimentul condus de Milgram.

Într-o altă variantă a experimentului, Milgram a constatat că voluntarii săi erau mai dispuşi să urmeze indicaţiile conducătorului de experiment, cu cât se aflau mai departe de “victimă”. În momentul în care exista contact vizual cu “elevul”, doar 40 la sută s-au dovedit a fi dispuşi să continue experimentul, în timp ce 62 % din voluntari au dus mai departe experimentul “numai” auzind ţipetele “victimei” lor. La fel s-a întâmplat şi cu voluntarii cărora li s-a spus să lipească braţul “elevului” de o placă de metal conductoare, în loc să se folosească de generatorul de şocuri electrice, aflat la o distanţă mai mare (30 %).”

George Scutaru om recrutat de Mossad

George Scutaru, om recrutat de Mossad prin masonii Niels Schnecker si Adrian Thiess Ragnar, pus de marioneta Iohannis sa se ocupe de Securitatea Nationala – SRI/SIE/STS/DGIA!

Posted on 27/11/2014by Lupul Dacic

 

 

 

 

 

 

Rate This

SRI-ul o sa-i prezinte raportul acestui neispravit, carpa de sters pe picioare a agentilor Mossad din Romania! Cine garanteaza ca informatiile vitale ale statului roman nu ajung in Israel sau Statele Unite? Un bagator in seama venit din Focsani, bagat cu ajutorul lui Dinu Patriciu prin comisia de aparare, si acum a ajuns mare “agent secret”! Cum ar putea personajul acesta sa iasa in fata si sa discute la nivel de servicii secrete problemele de securitate ale Romaniei?

Scutaru, alaturi de generalii masoni si pro-Statele Unite din cadrul MaPN-ului, a incasat sau nu comision in urma achizitionarii sicrielor plutitoare pe nume F16? Ah, am uitat, de apartenenta lui la masonerie nu se discuta in public!

George Scutaru si Crin Antonescu (coordonati din umbra de agenti Mossad plantati in Romania) :”Sa redeschidem inchisorile politice ca in anul 1950! Am primit ordin de la Mossad si ne-au promis functii cat mai inalte in statul roman!”.

“Deutsche Welle” – agentie de presa condusa de un colonel (r) STASI, fostul sef de cabinet al Angelei Merkel. In 1989, “Deutsche Welle” au fost primii care si-au plasat “jurnalistii” in Romania si trei dintre ei au fost in sala de judecata atunci cand domnnulcolonel (r) Filip Teodorescu a fost adus cu catusele pe maini ca ultimul infractor!

http://www.dw.de/interdic%C5%A3ie-explicit%C4%83-pentru-cultul-mi%C5%9Fc%C4%83rii-legionare/a-17147448

Ajunge consilier al presedintelui Romaniei si nu nimeni nu se gandeste sa-l verifice: “Stai putin sa vedem ce legaturi ai cu Mossadul din Israel si agentii din Romania! Ajungi intr-o functie cheie, ai acces la secrete de stat, si noi nu stim ce este cu tine?”. Suntem sat fara caini si toti isi fac de cap cum vor pentru ca asta este ordinul trimis de masonerie si Tel Aviv? Ce nevoie mai avem de servicii secrete in Romania, daca nu tinem cont de parerea lor?

Serviciile de informatii au obligatia sa-l informeze pe presedintele Romaniei, daca persoanele din anturajul lui au legaturi dubioase, trasaturi negative de caracter, legaturi cu servicii secrete din afara taraii, diferiti oameni de afaceri cu intentii mai putin onorabile, etc. Intrebare: a innebunit toata lumea in tara aceasta sau nu ne mai intereseaza de nimic? 

Peste doua luni de zile o sa ajunga si Schnecker, “analist politic” la Romania Tv, post de televiziune patronat de un om care face parte din comisia parlamentara a SRI, ministrul Culturii: “Romania este colonia noastra! Logic ca agentii Mossadului pot conduce statul roman! Antisemitismul cu holocaustul si invatati democratia! Sunteti sclavi la voi in casa!”

Patru dintre membrii echipei lui Klaus Iohannis, George Scutaru, Andrei Muraru, Dan Mihalache şi Cosmin Marinescu, s-au întâlnit, miercuri, cu consilierii actualului preşedinte, pentru a gândi configuraţia noii Administraţii Prezidenţiale. Printre compartimentele noi ar urma să figureze unul constituţional şi altul pentru relaţia cu Republica Moldova.

Pregătiri se fac însă deja de mai bine de o săptămână şi pentru instalarea lui Klaus Iohannis la Bucureşti. La RA-APPS se aşteaptă un răspuns din partea lui Traian Băsescu în legătură cu momentul eliberării vilei Lac 3, actuala reşedinţă prezidenţială, existând însă şi o variantă de rezervă: Vila Lac 2, amenajată în acest moment doar parţial, în care a stat Vladimir Tismăneanu timp de 20 de zile, în perioada în care a condus Comisia prezidenţială pentru Condamnarea Comunismului.

În privinţa protecţiei, atât preşedintele ales, cât şi viitoarea primă doamnă, Carmen Iohannis, au deja dispozitive SPP care le asigură securitatea personală.

Lista scurtă a primilor consilieri

Cât timp preşedintele ales se va afla în Republica Moldova şi în vizita privată în Statele Unite, la Cotroceni se vor preda dosarele-cheie. Cele mai importante sunt cele care ţin de siguranţa naţională, de relaţia cu NATO şi cu Uniunea Europeană. Dacă pentru politică externă Iohannis nu a ales încă numele consilierului care va conduce Departamentul aflat acum în coordonarea Ancăi Ilinoiu, în privinţa Securităţii Naţionale şi-a desemnat colaboratorul care îl va urma la Preşedinţie.Deputatul George Scutaru, liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, membru al Comisiei de Apărare, a avut astăzi prima întâlnire cu Iulian Fota, de la care ar trebui să preia pe 21 decembrie Departamentul.

http://www.gandul.info/politica/administratia-iohannis-cu-un-picior-in-palatul-cotroceni-primii-consilieri-prezidentiali-preiau-dosarele-ra-apps-cauta-o-vila-de-protocol-13649348

http://deveghepatriei.wordpress.com/

Interdicţie explicită pentru cultul mişcării legionare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat cu ocazia zilei Holocaustului că a depus o iniţiativă legislativă prin care organizaţiile, simbolurile şi promovarea ideilor legionare vor fi interzise prin lege.

Crin Antonescu intervine într-o materie foarte sensibilă care a prilejuit multe dispute şi care nu încetează să suscite o vie emoţie politică. În primăvara acestui an, bunăoară, o conferinţă susţinută la Bucureşti de cercetătorul William Totok despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă a provocat proteste în sală şi reacţii vehemente în presă.

Conferenţiarul care făcuse parte din Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, avertiza asupra relaţiei greu disociabile între fosta mişcare legionară şi o rezistenţa armată anticomunistă, căutând totodată să limiteze înclinaţiile mitizante. Au fost sau nu partizanii din munţi legionari? Şi dacă au fost legionari, este legitim cultul care li se dedică? Sau, cu alte cuvinte, pot fi exoneraţi legionarii de crimele lor pentru că au fost anticomunişti?

Aplicată pe teren, problema nu este deloc uşoară şi nu e de mirare că se produc destule contrarietăţi, căci dacă există tentaţia de a extinde reverenţa pioasă faţă de mişcarea anticomunistă asupra legionarilor, se iveşte şi tendinţa opusă de a delegitima întreaga mişcare anticomunistă cu suspiciunea contaminării ei legionare. Elie Wiesel, de exemplu, refuzase să viziteze Memorialul de la Sighet rănind grav sensibilitatea acelora care ridicaseră cel mai emoţionant monument închinat victimelor represiunii comuniste din România.

Dar tocmai de aceea clarificările istorice sunt atât de necesare, căci confuziile nu fac decât să alimenteze neînţelegerile.

Conferinţa lui William Totok a prilejuit de altfel reacţii tipice pentru aceste amalgamuri sentimentale. Realizatoarea serialului documentar ”Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin a protestat sonor cerând PNL să-l revoce pe Andrei Muraru de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care se numărase printre organizatorii evenimentului. În opinia sa, conferinţa ultragiase memoria unui erou al luptei anti-comuniste. De fapt nu a fost clar dacă protestatarii au negat apartenenţa lui Ion Gavrilă Ogoranu la mişcarea legionară sau dacă au pretins că întrebarea însăşi este nerelevantă. Şi aici în această neclaritate rezidă de fapt întreaga problemă.

În orice caz, anunţul preşedintelui PNL Crin Antonescu este şi un răspuns la somaţia Luciei Hossu Longin. Liderul liberalilor nu doar că nu îl sancţionează pe Andrei Muraru, dar pare să adopte o conduită politică inspirată direct din noua direcţie de cercetare a Institutului. Căci nu întâmplător Institutul ”Elie Wiesel” organizase conferinţa evocată mai sus în cooperare cu Institutul condus de Andrei Muraru. Era o garanţie că omagierea rezistenţei anti-comuniste nu se va transforma treptat într-un cult oficios şi disimulat al mişcării legionare.

Pe scurt, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi colegii săi liberali Andrei Gerea şi George Scutaru au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. La toate acestea ar urma să fie adăugate simbolurile şi ideile legionare.

Chiar dacă în esenţă precizarea este redundantă, căci ea pare să fie inclusă în restul definiţiei, totuşi ea ar putea avea consecinţe juridice importante.