Adevarul despre EMINESCU

Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României. Planul profesorului Constantin Barbu. EXCLUSIV Ziaristi Online

Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut in totalitate de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Constantin Barbu, discipol si continuator al proiectelor national-culturale definite de Constantin Noica, urmeaza sa publice 12 volume care concretizeaza, cu dovezi de netagaduit, “Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria Romaniei”, plan editorial pe care il punem azi la dispozitie cititorilor portalului Ziaristi Online. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online, impreuna cu Civic Media, a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu”. Ascultati totodata si expunerea facuta de profesorul Constantin Barbu despre “Memorialul Mihai Eminescu” la aniversarea a 163 de ani de la nasterea lui Eminescu, in cadrul unei manifestari de exceptie organizata de Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” si Asociatiunea Astra – Despartamantul Bucuresti.

Profesorul Constantin Barbu despre Memorialul… de ZiaristiOnlineTV

EMINESCU.

Istorisirea celei mai cumplite crime

din istoria României

Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României o voi înfățișa în 12 cărticele (de 120-150 pagini fiecare). Cărticelele se vor înșirui, urmând firul roșu, straniu și complicat ca un ghem obscur (bine țesut de profesioniști ai crimei) – al evenimentelor desfășurate între 28 iunie 1883 și 15 iunie 1889 -, astfel:

Volumul I. Istorisirea Crimei

Panorama cuprinde istorisirea crimei începând cu arestarea din 28 iunie 1883, tratarea inversă de la Caritatea doctorului Șuțu, drumul spre spitalul din Viena (fără pașaport?), povestea celor aproape 4 luni petrecute la Ober-Döbling, crima încheiată în 15 iunie 1889; numele contemporanilor crimei: Regele Carol I, Titu Maiorescu, D. A. Sturdza, Alexandru Șuțu, complicii direcți și indirecți (comanditar, instrumentalist, medic criminal…); dezvăluirea arcanelor tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar; acțiunile amantelor- spioane (Regina Carmen Sylva, Mite Kremnitz…); urzelile serviciilor secrete și urmele rămase în arhive cu telegrame secrete și corespondență cifrată; interogatoriul nihilistului Mihai Eminescu și moartea sa; criminalii și procesul privind uciderea lui Eminescu.

Arestarea lui Eminescu în ziua de 28 iunie 1883 este pusă la cale de Titu Maiorescu, pe post de cauza instrumentală a Regelui Carol I.

Ca să înțelegem cea mai complicată zi din viața lui Eminescu, ziua sechestrării și arestării ilegale, marți 28 iunie 1883, trebuie să desfășurăm cronologia acestei zile.

Cronologia zilei de 28 iunie 1883 este următoarea: 

Ora 5 – Discuţie aprinsă Eminescu – Ecaterina Slavici, în casa din strada Amzei.

            Document: ms. 2292 (agenda lui Eminescu)

Ora 6 – Carte de vizită a doamnei Slavici, trimisă lui Maiorescu (preconcepută de Maiorescu însuși, ca să aibă documente postume care să argumenteze “internarea” la Caritatea)

            Fata din casă duce cartea de vizită lui Maiorescu

            Document: cartea de vizită ce se află la Institutul de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu din București.

Ora 7 – Maiorescu şi Simţion pleacă la Şuţu, pentru a aranja internarea lui Eminescu, plătind și 300 de lei, în avans.

            Document: Maiorescu, Însemnări zilnice, marţi 28 iunie.

Ora 10–10:15 – Eminescu, la Maiorescu acasă în Strada Mercur nr. 1.

            Document: Maiorescu, Însemnări zilnice, marţi 28 iunie.

Orele 11–19 – Eminescu în Baia Mitraşevski

            Documente: Procesul verbal al comisarului Nicolescu

            Scrisoarea lui C. Dimitriu către Mihai Brăneanu.

Ora 19 – Baia Mitraşevski – Eminescu ascuns.

            Eminescu se luptă cu toţi cei ce vor să-l imobilizeze în cămaşa de forţă

            Document: Scrisoarea lui C. Dimitriu, bun cunoscător de secrete, este cel care va da 1000 de lei pentru înmormântarea lui Eminescu, este cel care îl va elibera pe Slavici (nevinovat) din pușcărie, în 1916.

            Document: Procesul verbal al comisarului Nicolescu

După ora 19 – Internare în cămaşă de forţă în Institutul “Caritatea” al doctorului Şuţu (scena “Capşa” nu există, nici drumul la Cotroceni, unde l-ar fi putut împuşca pe Rege cu pistolul pe care şi-l cumpărase, de curând, nu există; Regele era plecat din 25 iunie la Sinaia – Document: Monitorul Oficial).

Discuția, din zorii zilei, cu Ecaterina Slavici, în casa din strada Amzei, unde Eminescu era subchiriaș, începe din cauza geloziei doamnei Slavici (așa cum reiese din însemnările lui Eminescu din Agenda sa, Manuscrisul 2292).

Geloasă, și refuzată de Eminescu, doamna Slavici sparge oglinda din hol, produce o ceartă violentă și, tocmai din aceste motive, fiind vinovată, îi trimite lui Titu Maiorescu prin fata din casă o carte de vizită în care îi scrie criticului: “Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el că foarte reu”.

Doamna Slavici urma planul lui Maiorescu. “Logicianul” Maiorescu avea nevoie de un fundament medical, în baza căruia putea să meargă la Caritatea, ca să-l interneze pe Eminescu, nebunul din imaginația și dorințele lui Maiorescu. Numai că Maiorescu nu s-a gândit că doamna Slavici (unguroaică, agentă, curvă) nu este vreo somitate medicală. Nici Titus Livius Maiorescu nu era medic.

În Însemnările sale zilnice, Maiorescu își notează: “Astăzi, Marți, la ora 6 dimineața, o carte de la D-na Slavici, la care locuiește Eminescu”.

Se vede din această însemnare a lui Maiorescu că este scrisă pentru postumitate cu gândul de a avea probe care să justifice arestarea lui Eminescu și internarea în institutul de nebuni al lui Șuțu.

Fără să fi vorbit ceva cu Eminescu, Maiorescu merge la doctorul Șuțu însoțit de Simțion și aranjează ilegal internarea lui Eminescu, plătind, chiar în avans, 300 de lei (cât costa o cameră la ospiciu, pentru o lună).

La ora 10, Eminescu îi face o vizită lui Maiorescu, acasă, în strada Mercur nr. 1 și Maiorescu îl îndeamnă pe Eminescu să meargă la societatea Carpații, vestita societate iredentă română (în strada Știrbei Vodă) de unde ar fi trebuit ca Simțion să-l ducă la doctorul Șuțu.

Evident, Eminescu nu acceptă această variantă de existență “dicatată“ irațional de Maiorescu și nu merge la Societatea Carpații de unde ar fi urmat să-l ducă Simțion la institutul de nebuni. Maiorescu știa că la Societatea Carpații vor fi razii ale poliției lui D.A. Sturdza și Eminescu putea fi arestat (se știe din scrisoarea, pe care am publicat-o ca inedită, lui Slavici către Maiorescu).

La ora 12,  poliția programase percheziție și arestări la Societatea Carpații.

Societatea Carpații îl avea ca membru de prim rang și pe Mihai Eminescu, dar era condusă de doi agenți ai Vienei, ardelenii Secășanu și Ocășanu.

Eminescu stă la Maiorescu în vizită între 10 și 10,15. La ora 10 și jumătate Maiorescu (după ce-i scrisele lui Theodor Rosetti un bilet de înștiințare, anume că Eminescu a înnebunit și va trebui internat la Șuțu), îi scrie o telegramă Mitei Kremnitz pe adresa Hotel Regal, în care îi dă un mesaj pentru Rege: “Leider noch unbestimmt. Sonst alles gut. Titus”. Telegrama se traduce astfel: Din păcate, încă incert. Altfel, toate bune. Titus. (a se vedea comentariile lui Cernăianu).

Citind cuvintele de sub cuvintele telegramei, observăm că din textul german al lui Maiorescu răsare numele lui Eminescu: “LEIder NoCh UnbEStiMmt. Sonst alles gut. ”

Sunetele E I N C U E S M alcătuiesc numele EMINESCU.

Din sunele telegramei nu poți găsi în cuvintele de sub cuvinte nici numele lui Slavici, nici numele lui Kremnitz.

Descifrarea nu este hazardată (ci o omologare a teoriei marelui lingvist Saussure, anume a cuvintelor de sub cuvinte). Înarmată cu această telegramă, Mite Kremnitz pleacă cu trenul de ora 13 și se duce la Sinaia, unde Regele se afla deja din ziua de sâmbătă 25 iunie (cum știm din Jurnalul lui Carol I, pe care îl scria  Mite Kremnitz și din Monitorul Oficial).

În ziua de marți 28 iunie 1883, vedem în Jurnalul regelui pe care îl scria Mite Kremitz consemnarea expulzării jurnalistului francez Emile Galli, care scria la ziarul L’Indépendance Roumaine, care apărea în București, în franțuzește.

Așadar, în Jurnalul regelui scris de Mite Kremitz se vorbește de acțiunile poliției executate în această zi și de expulzarea lui Galli. Nicio vorbă despre Eminescu.

Din telegrama lui Maiorescu aflăm că internarea la nebuni, din păcate (Leider) este încă incertă, așadar Eminescu nu este încă scos din joc și împins pe calea distrugerii.

Pentru Maiorescu: altfel, toate bune (sonst alles gut). Toate erau bune pentru Maiorescu, în afară de înscrierea lui Eminescu printre nebuni, ceea ce s-ar fi tradus prin: Eminescu este nebun, tot ce a scris în presă nu este real, nici adevărat, nu mai rămâne din el decât poetul, nimic altceva.

Dacă Eminescu ar fi fost nebun, tot scrisul său nu grăia nimic despre realitate. Atunci, toată lumea ar fi fost liniștită: Regele, Brătianu, Carp și D.A. Sturdza nu plănuiau Tratatul secret cu Austro-Ungaria (în care se prevedea că Regatul Român nu va intra cu armata în Transilvania), Regina Elisabeta nu era spioana Țarinei, Mite Kremnitz nu era spioana Împăratului Germaniei (și amanta cumnatului Maiorescu și a Regelui Carol I), Maiorescu nu avea harem…

Telegrama lui Maiorescu dezvăluie premeditarea multiplă a crimei, fiind în joc comanditarul, adică Regele, cauza instrumentală, adică Maiorescu și Șuțu, complici la crimă: direct Mite Kremnitz și poate fără știință Ecaterina Slavici și Constantin Simțion.

De la Societatea Carpații de autoselectează drept complici: Ocășanu, Secășanu și Siderescu.

II. Cercul strimt

Eminescu era absolut conștient de cercul strimt în care se mișcă. De aceea s-a ascuns în baia Mitrașevski, unde va sta între orele 11 și 19.

“Memorialiștii” au inventat două episoade în această zi, anume scena în care Eminescu ar fi intrat în cafeneaua Capșa și ar fi amenințat-o cu pistolul pe doamna Capșa (scena este inexistentă, doamna Capșa nu scrie nimic despre așa ceva în Amintirile sale) și că ar fi mers și la Cotroceni ca să-l împuște pe Rege (care se afla la Sinaia din data de 25 iunie).

Ciurcu spune că așa ar fi povestit Ventura. Absolut neadevărat.

Mărturia fundamentală o avem în scrisoarea lui C. Dimitriu, trimisă în 16 iulie 1883 lui Mihai Brăneanu. Iată scrisoarea:

Bucureşti, 16 iulie 1883

Dragă Mişule,

Un băiat îmi aduse epistola ta aici în suterană şi la moment îţi răspund. Merindele le voi lua târziu, nu vă mulţumesc, ci doresc ca să vă mulţumesc cât de curând la mine cu o friptură din dobitoacele îndopate ce mi-aţi trimis.

Nimic nu se ştie despre Opera ta!

Cât despre Eminescu nu mai încape speranţă de îndreptare.

Cum am auzit că fratele tău – acum câteva spătămâni –, în loc să plece, a luat bani din toate părţile, umbla agitat ziua-noaptea, cheltuia, iar împrumuta bani etc. şi de plecat acasă, nu putea. Avea groază. Însuşi a prevestit pe unii amici, să îngrijească de el, că-şi va perde minţile.

În cele din urmă brusca pe toată lumea. A ameninţat cu revolverul pe Miulescu în prezenţa lui Ciuflecu; Simţion, inginerul la care stetea mai mult, a observat că nu e lucru curat, noi nu-l mai vedeam, căci el avea concediu de plecare. Eminescu simţindu-se însuşi decăzând a simţit totodată că vor fi siliţi cei de lângă el să-l asigure la Balamuc. Deci a fugit într-o baie unde a stat mai toată ziua ascuns. Îşi rupsese toate hainele, aruncându-le în apă. Când s-au dus acolo cu autoritatea, doctori etc., el s-a luptat contra tuturor; a fost şi Ocăş; l-au pus în fine în cămaşa de forţă şi l-au dus la Şuţu, unde amicii au să plătească pe lună 300 fr. pentru el. Acolo îl vizitează mai des Ocăş, ducându-i rufe; acum doctoru’ nu mai primeşte pe altcineva, zicând că face rău pacientului. El tot aiurează despre câte în soare şi lună!

Are insomnie – deci nu va suferi mult timp!

România liberă e guvernamentală – Laurian pleacă cu o misie în streinătate.

Altfel – Mizerie!

Nu spui unde mergi, te vom revedea în curând?

Salutări lui Peteu şi tuturor. Bine şi sănătate de la al tău

Dinu

În jurul orei 19, a sosit la stabilimentul de băi Mitrașevki comisarul de poliție C.N. Nicolescu.

Comisarul Nicolescu fusese informat cu câteva ore înainte de Ocășanu și Siderescu că Eminescu ar fi atins de alienație mintală și că se afla în stabilimentul de băi din strada Poliției nr. 4, încă de la ora 11.

Așadar spionul austriac Ocășanu a informat poliția română, a lui D.A. Sturdza.

Trebuie să amintim că la Șuțu, tot Ocășanu îi aducea haine curate lui Eminescu, dar nu pentru a avea poetul haine curate ci pentru a vedea dacă Eminescu este mal-tratat cum se stabilise.

Ocășanu este numit în rapoartele secrete ale serviciilor austro-ungare “martirul nostru” și “omul sigur” din interiorul Societății Carpații.

Ocășanu era spion austro-ungar și om al poliției române. Deodată apare și Constantin Simțion pe care comisarul Nicolescu îl numește “D-l Constantin Sințion”, în timp ce Eminescu devenise deja “numitul Eminescu”.

Din scrisoarea lui Constantin Dimitriu reținem că Eminescu s-a ascuns în baia Mitrașepski și că s-a împotrivit internării sale la Institutul Caritatea, Eminescu “luptându-se contra tuturor”.

“L-au pus în fine în cămașa de forță și l-au dus la Șuțu”, aceasta este imaginea care ar trebui să cutremure neîncetat istoria României: Eminescu dezbrăcat, băgat forțat în cămașa de forță și dus la spitalul de nebuni, la Caritatea la Șuțu.

După o scrisoarea, aflată în Arhiva A.C. Cuza, în care S.B. spune că a stat în ultimele șapte nopți cu Eminescu cel din izolator (adică între 8-15 iunie 1889), nihilistul nostru a murit tot în cămașă de forță, cu capul zdrobit (document: Creerii lui Eminescu de dr. Al. Tălășescu, cel care a avut în mână creerii lui Eminescu).

III. Eminescu la Institutul Caritatea

Eminescu este dus în camașă de forță la Institutul Caritatea, în seara zilei de 28 iunie 1883, în baza Procesului verbal al poliției, semnat de comisarul Nicolescu. La Șuțu, este mal-tratat cu injecții cu mercur, morfină, clor, vezicatoare, băi de picioare, iodură de potasiu. Juridic, rămân două probleme: Eminescu a fost internat la un spital de nebuni fără acordul său și nici cu acordul familiei. Când fratele său, Matei Eminovici, a aflat s-a prezentat la Maiorescu pentru a-l scoate pe Eminescu din institutul de alienați Caritatea. Ceea ce avocatul diabolic Maiorescu a zădărnicit, în baza ideii că numai cel ce l-a internat poate să îl externeze. Maiorescu mai produce și o falsă ciornă de scrisoare (neexpediată) către Gheorghe Eminovici prin care încearcă să inducă ideea că tatăl lui Eminescu și-a lăsat fiul în grija criticului Junimii, teoreticianul formelor fără fond. Maiorescu nu l-a vizitat la Institul Caritatea pe Eminescu decât o singură dată, împreună cu Doctorul Willhelm Kremnitz, când nu a stat decât un minut, la fel ca și la 1 Ianuarie 1884, la spitalul Ober-Döbling, la Viena. La Șuțu, l-au mai vizitat pe Eminescu spionul austro-ungar Ocășanu (sub pretextul ca îi duce haine curate) și „spionul’’ lui Maiorescu, inginerul Constatin Simțion care, în chip impertinent, îl informa pe avocatul diavolului că Eminescu vorbește în hexametri și pentametri. Ironic și distrugător, Eminescu le transmitea că „nu mai știe nici o limbă”. Dar în ce limbă le transmitea nihilistul nostru că nu mai știe nici o limbă? În limba supraomului?

IV. Plecarea la Ober-Döbling la Viena.

La două zile după semnarea Tratului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, Eminescu este trimis la Ober-Döbling, la Viena. În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu și fiica sa, Livia. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord. Livia Maiorescu Dymsza îi scria Emiliei Humpel (sora lui Maiorescu):

“Bucureşti, 21 Octomvrie 1883

Str. Mercur, 1

Dragă mătuşă Emilio,

Azi dimineaţă am văzut la gară pe Eminescu, care a plecat la Viena cu un păzitor şi cu d-l Chibici. El fusese adus în cupeu cu o oră încă înainte de plecarea trenului şi, după cum ne povesti Ch., trecuse foarte încântat prin străzile puternic luminate de soare, îi făcuseră mai cu seamă mare plăcere numeroasele acoperişuri noui de tinichea. Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa : “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea. A devenit ceva mai slab, ceea ce se vede cu deosebire la mânile lui, reduse acum la mânuşiţe de copilaş, cu păstrarea însă a gropiţelor. E palid, ras ca şi mai înainte, numai musteaţa-i e lungă şi sprânce­nele ciudat de stufoase. Unghiurile ochilor s’au lăsat în jos, ceea ce-i dă o înfăţişare de chinez. Expresia este de om obosit, nu mai e nimic din fixitatea ce o avea în ziua, în care, deja nebun, a fost ultima oară la noi, chiar în ziua internării lui. În total, un aspect destul de liniştitor. La drept vorbind, nu prea voiam să merg la gară, te stăpâneşte un sentiment atât de dureros pentru el, acesta însă dispare cu total la vederea-i. Nu ştiu cum să mă exprim; la un om sănătos aş califica o asemenea atitudine drept exaltată veselie. În tot cazul, el nu suferă deloc. Vocea-i şi râsul lui sunt exact ca mai înainte, cînd făcea mare haz de anecdote popeşti. Soutzo crede ca nu prea e speranţă de îndreptare. Acum s’a dus, fie spre a intra in institutul de Stat la Schlager, fie, de nu va fi loc acolo, la Leidersdorf, unde se află şi Cerchez. Papa i-a scris lui C. Popazu,care va fi la gară spre primire.

[Convorbiri literare, 1937, ian.-mai, p. 22-23]

Eminescu era conștient că Maiorescu îl aruncă în gura lupului și, încă, Argus era numele dat poliției austriece. În ultimii ani de jurnalistică, Eminescu scrisese despre felonia de la Viena. Nu este de mirare că încercase să îl scuipe pe Maiorescu. E de reamintit și gestul de a face un ochean din degetele mâinii drepte, semn că Ocașanu îi era cunoscut nihilistului nostru ca spion trădător. Eminescu este însoțit de Chibici-Revneanu, care nu va mărturisi nimic în cazul Eminescu, el nespunând decât că „Europa are nevoie de pace”, și asta peste mulți ani.

Eminescu a fost trimis la Viena, grație insistențelor Emiliei Humpel, sora avocatului Maiorescu. Ea îi scria în septembrie 1883 lui Maiorescu: “Îmbolnăvirea lui Eminescu a fost și rămîne pentru mine ceva adînc tulburator. Atunci am scris de îndată Clarei – tu erai deja plecat -, opinînd că ar trebui imediat internat într-unul din spitalele cele mai bune din străinătate. M-am oferit să trimit imediat 200 de franci, iar la nevoie și mai mult. Se pare că atunci nu s-a putut, deoarece erați toți plecați. Pot să-mi exprim acum aceeași părere? Oricît de bine ar fi el găzduit la Sutzo, pentru sănătatea lui nu face nimic. Clara mi-a scris deseori despre el, despre noile simptome și despre faptul că este pierdut. Dar ce știm noi, ce știu de fapt toți medicii bucureșteni la un loc despre asta?”

V. La Ober-Döbling.

În sanatoriul particular al doctorului Obersteiner, Eminescu a stat între 2 noiembrie 1883 și 26 februarie 1884. Din dosarul medical, dr. Ion Grămadă a primit un rezumat al tratamentului și al petrecerii timpului de către Eminescu în sanatoriu. Ion Grămadă scrie că a primit rezumatul de la un asistent al spitalului din Ober-Döbling, fiindcă dosarul cu foile de observație asupra pacientului Eminescu ar fi fost luate de un reprezentant al Ambasadei Române la Viena, trimis de P.P. Carp. Obersteiner scrie despre poetul român Mihai Eminescu de la izolare:

“12 Iänner. Von der Isolierabteilung weg. Singt nicht mehr, eher deprimier, giebt nicht mehr die falschen Namen, liest. Besuch Maiorescu’s ohne nachhaltigen Einfluss.

24 Iänner. Anscheinend recht gut, giebt über alles passende Antwort, erinnert sich nicht an den Begian seiner Krankheit, teilnehmend, Ernst, freun dich, wünscht Auskunft über seine Verhätnisse.

8 Februar. Recht gut, aber ziemlich verschlossen, kümmert sich sehr viel um das Essen, kann sich nicht recht beschäftigen, liest wenig.

26 Februar. Reist mit Herrn Chibici nach Florenz. Dauer des hiesigenb Aufenthaltes: 2 November 1883 – 26. Februar 1884.”

“Herr Eminescu, de la <<isolare>>

Sanatoriul particular / Prof. Obersteiner / Viena, Döbling

Sumar din povestea bolii Domnului Eminescu Mihail.

Pacientul a dus un fel de viață spirituală obositoare și dezordonată. El este unul dintre cei mai prețuiți și eminenți poeți români. De 6 luni, survine o viață neregulată, irascibilă, de 4 luni violentă stare de iritare, delir, diverse halucinații, insomnie, comportare agresivă, vociferări. Primit în sanatoriul dr. Soutzo este tratat cu vezicătoare, băi de picioare, chlor, morfină, iodură de potasiu. Se ameliorează, rând pe rând, stările de iritare violentă, rămâne în continuare delirul.

Starea și decursul bolii.

[2 noiembrie 1883] Foarte confuz, vorbește și cîntă, total dezorientat. Numește diverse persoane cu același nume: regele Norvegiei, regele evreilor, Heinrich Heine, împaratul Chinei și așa mai departe. Uneori, mai iritat, bate în ușă.

8 noiembrie 1883. Criză cu pierderea cunoștinței, ușoare convulsii și mai pe urmă vărsături.

10 noiembrie. Deseori repede iritat, vorbește neîntrerupt în ton de predică, cu pătura în cap, lucruri absurde: Abra-Kadabra. Prin vorbe însuflețite de încurajare, poate fi adus la răspunsuri raționale.

26 decembrie. De un timp, secreție ușoară a urechii drepte.

10 ianuarie. De două zile, mai liniștit.

12 ianuarie. Este scos din secția de izolare. Nu mai cîntă, ușor deprimat, nu mai dă numiri false, citește. Vizita lui Maiorescu nu-l influențează.

24 ianuarie. Pare destul de bine, dă răspunsuri corecte, își amintește de începutul bolii, ia parte la discuții, serios, prietenos, dorește informații în legătură cu situația lui.

8 februarie. Destul de bine, dar rezervat, tăcut, se interesează foarte mult de mîncare , nu se poate preocupa de nimic, citește puțin.

26 februarie. Pleacă cu domnul Chibici la Florența.

Durata șederii în localitate: 2 noiembrie 1883 – 26 februarie 1884.”

La Viena Eminescu s-a însănătoșit, fiindcă nu i s-a administrat nici un tratament.

Ceea ce ştim din jurnalul și corespondența lui Freud, medic la Ober-Döbling, în 1884.

VI. Crima şi documentele ei.

Crima împotriva lui Eminescu a început prin administrarea mercurului chiar din ziua de 28 iunie 1883. Atunci s-a produs anihilarea lui Eminescu, jurnalistul. Cauzele sunt în principal patru:

1. Cauza politică (situaţia Europei, Tratatul secret cu Austro-Ungaria, complotul împotriva Regelui Carol I, siguranţa Regatului Român)

2. Cauza subiectivă (pătratul amoros: Mite Kremnitz, – Titu Maiorescu, Carol I, Eminescu) (Scrisorile indiscrete trimise Veronicăi Micle, ajunse în mâna lui Caragiale, apoi la C.A. Rosetti).

3. Lupta pentru supremație simbolică: boala supremaţiei la Carol I şi Titu Maiorescu („gelozia“, invidia, ura distrugătoare contra lui Eminescu).

4. Afacerile dezvăluite de Eminescu ca jurnalist (Stroussberg, Warshawski etc.).

Crima şi documentele ei se găsesc în dosarele 968/1883, 1568/645//1889, certificate medicale, telegrame, articole, rapoarte ale servicilor secrete, corespondenţă. Doctorul Șuțu recunoaște în Autopsia lui Mihai Eminescu (Ms. I, 1, publicat de mine în facsimil color inedit, în Eminescu a fost ucis, în Memorialul Mihai Eminescu, în Arhiva Mihai Eminescu, ms. I, 1): “Eroare. Eminescu n-a avut sifilis.”

VII. Inculpaţii acestei crime multiple: Regele Carol I, Titu Maiorescu, D.A. Sturdza, Doctorul Şuţu şi complicii: Mite Kremnitz, P.P. Carp, I.C. Brătianu, Ocăşanu, Secăşanu, Siderescu, Simţion…

VIII. Tratatul secret în economia crimei împotriva lui Eminescu.

Situaţia explosivă începând din 27 iunie 1883, până în 30 octombrie 1883. Libertatea presei – o problemă pentru politicenii Europei.

IX. Amantele şi rolul rol în afacerea Eminescu.

Regina Carmen Sylva, Mite Kremnitz, Ecaterina Slavici, Veronica Micle

X. Serviciile secrete.

Reconstituirea crimei după rapoartele serviciilor secrete (documente secrete din mai multe arhive ale serviciilor secrete europene, în bună parte inedite).

Ambasadorii, prim-miniştrii şi împăratul Austriei.

Politicienii români: Carol I, I.C. Brătianu, P.P. Carp, D.A. Sturdza.

XI. Ultimul Interogatoriu şi moartea lui Eminescu. Se publică facsimil după originale din dosarul 968/1889, inedit precum şi o mărturie- scrisoare a îngrijitorului care l-a vegheat pe Eminescu în ultimele 7 nopţi de viaţă la institutul doctorului Şuţu.

XII. Procesul Eminescu contra României.

Dosarul cuprinde documentarul complet al unui proces care va avea loc cu adevărat.

Eminescu ne-a lăsat în agenda sa, ms. 2292, (fila 38r), testamentul, încrustat. Agenda lui Eminescu este o mărturie greu încifrată pe care Eminescu a lasat-o ca secret sacrificator. Îi trasmisese lui Maiorescu, anume, că este ein aufgegebener Mensch, un om sacrificat.

Doctorul Tălășescu, ținând creierul lui Eminescu în mână văzuse, „așchiile țestei capului zdrobită de o mână criminală“ și creierul „ucis de o violență crudă“.

Îmi plac versurile următoare din Scrisoarea a III-a :

“Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?

N-o să aflu într-ai noştri vreun falnic juvaer?

Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?(…)

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oamenii vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii (…)

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie

Patrioţii!“

Vouă vă plac, domnilor contemporani ?

Constantin Barbu

Sursa: Ziaristi Online

- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/01/19/adevarul-despre-eminescu-istorisirea-celei-mai-cumplite-crime-din-istoria-romaniei-planul-profesorului-constantin-barbu-exclusiv-ziaristi-online/?fb_action_ids=800862046608405&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=%7B%22800862046608405%22%3A234124380055346%7D&action_type_map=%7B%22800862046608405%22%3A%22og.likes%22%7D&action_ref_map=%5B%5D#sthash.2aeVbFEr.LcuxYIOR.dpuf

Adevarul despre distrugerea Romaniei

Stiri Extreme

luni, 7 aprilie 2014

Adevarul despre distrugerea Romaniei. "ultima carte"- Hristos v-a dat sfatul cel bun, sariti in barca salvatoare.

Adevarul despre distrugerea Romaniei. "ultima carte"- Hristos v-a dat sfatul cel bun, sariti in barca salvatoare.

Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria romana a scos in evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea in care se gaseste Romania la ora actuala, atit din punct de vedere economic, cit si din punct de vedere politic. Practic, Romania se afla in prezent in jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care cauta prin orice mijloace sa-si adjudece suprematia in aceasta zona strategica a Europei. In cei 20 ani trecuti de la evenimentele din decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe esichierul politic personaje studiate in timp, cu grave carente comportamentale, usor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate in sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia romaneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se puna in stare de inoperativitate Armata si, nu in ultimul rind, sa se zdruncine unitatea Poporului Roman. Prin incalcarea voita a sigurantei nationale, factorii decizionali apartinind celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 incoace au privatizat dupa bunul plac, au vindut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de importanta strategica, asa cum sint industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar. Au vindut, totodata, si bogatia cea mai de pret a Poporului Roman, si anume pamintul tarii, aflat acum in mare parte in proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.

Printre protagonistii vietii politice romanesti care au conlucrat pentru a aduce Romania in starea precara in care se gaseste astazi si care se afla in cele doua tabere rivale se numara:

  Petre Roman, Ion Iliescu, Traian Băsescu, Calin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Emil Boc, Elena Udrea si grupul economic din spatele acesteia,  - ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi. Acestia sint cei care au creat un "curent contraorganizational al mediului vietii colective", care a dus la formarea "subspatiilor neguvernabile". Agregarea acestor subspatii, in timp, a determinat actualul "razboi subnational" dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o veritabila deriva institutionala, formelor de organizare politica imputindu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune in primejdie atit Statul, cit si Natiunea. Trasaturile dominante ale acesteia sint schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Roman, a caror tinta este demolarea efigiilor si a reperelor identitatii noastre nationale. Ei au constituit "structuri alternative", formind retele de "colegii invizibile", pentru a captura centrul Puterii in Romania. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate in toate partidele, la toate publicatiile, in toate guvernele, dobindind astfel accesul sau chiar controlul in institutii-cheie ale Romaniei, de la Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu in ultimul rind, in "societatea civila", devenita virf de lance al manipularilor puse la cale. Lansarea in spatiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al Romaniei. Pirghiile statului au fost preluate si sint folosite de carteluri si mafii organizate intr-un complicat mecanism al infractiunilor, care a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii romanesti. Are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului in putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit antinational. Obtinerea controlului Romaniei nu este insa o intreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze in prezent, fiind consecinta conditiilor in care au actionat gruparile respective. In aceste cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informatii din tarile lor de origine - CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul Romaniei.

Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe care le estimeaza sint personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe piata: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, nascut in decembrie 1934 in orasul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecutia nazista, familia lui a emigrat in SUA, in 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich in Rich. S-a ridicat prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. Rich are resedinta in Zürich, Elvetia, iar vila sa este pazita non-stop de garzi israeliene inarmate pina-n dinti. Cu toate ca a fost condamnat in SUA la ani grei de inchisoare pentru diverse escrocherii - in ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich in ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele "New York Post" si "New York Times" au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Intr-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit ii transmite acestuia in termeni conventionali ca Marc Rich "a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, inregistrind rezultate dincolo de asteptari". La rindul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv "un aliat de importanta critica". Toate acestea completeaza un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, in care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod "Mega", folosit de Rich, a fost aflat de englezi in februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, incartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de "Jerusalem Post", au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat in retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si in scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Impreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament in Orientul Mijlociu, avindu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, intr-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor ‘90, livrind regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate""Oil Daily", in afacere a fost implicata si Romania, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor internationale a capusat cit a putut si Statul Roman. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor. La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG, iar in Romania a actionat prin firma Glencore Romania, coordonata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decit vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata din Romania dupa 1989, unde avusese niste afaceri si mai inainte, mai mereu tranzactiile in care a fost implicat au fost invaluite in mister. In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarire privind "cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA".

Detaliile contractului au fost secretizate. In vremurile tulburi de atunci, intelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul roman s-a realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich in aprilie 1990 in biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarire de guvern in 8 decembrie 1990, cind Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finante. In 1993, cind s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca si sindicalistii, care se temeau ca isi vor pierde locurile de munca. In mod absolut surprinzator, pentru ca rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a inceput acumularea de pierderi. Inainte de privatizare, datoriile ajunsesera la ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. In final, cursa pentru achizitionarea Petromidiei a fost cistigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea mai departe), iar in 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore Romania a derulat afaceri si in domeniul transporturilor si comertului, prin Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru pacura. In ultimii ani, reprezentanti ai Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, sotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus in Romania pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tirgoviste si Industria Sirmei SA Cimpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat intreaga industrie de aluminiu din Romania in urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie. In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80% - 90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat in mod formal fata de modul in care s-a facut privatizarea. In realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu Marc Rich. Autoritatile romane fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca in spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost in jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat in spatele privatizarii rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante facilitati fiscale acordate de Statul Roman. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de afaceri rusi cu interese la noi. Faptul ca obtinerea controlului Romaniei nu este o tinta privata, ci un obiectiv geopolitic il demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului financiar-bancar de dupa 1989. In fruntea acestuia a ajuns in septembrie 1990 Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada in care a intrat in vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat in Statele Unite. 

Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu in SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada Romaniei de la Washington, pentru ca imediat dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. In anul 1993 a devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei Romane a Clubului de la Roma, iar in 1999 a fost reales in aceasta functie. Longevitatea lui Mugur Isarescu in functia de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale. Exista informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (CFR) in 1990, la New York, pe cind se afla la post. Conducerea CFR (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile "specialistilor" CFR. Acest CFR actioneaza pe baza pirghiilor financiare de care dispune organizatia, controlind inclusiv Federal Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare in toate emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificind prin tari care au mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerindu-se ca o tara se poate dezvolta prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara - specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei nationale si imprastierea la o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de CFR, in 1991 Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat l-au constituit jocurile interbancare "permise si incurajate" de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania. Ca nu si-a deziluzionat stapinii in postura de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele Romaniei, o dovedeste faptul ca este singurul roman membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din umbra, a fost infiintat in 1972 de David Rockefeller impreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot impreuna, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care ii considerau "semeni". Acesti oameni se aflau la virtul piramidei in profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau Mass-Media. Un exemplu al modului in care lucreaza acest organism il reprezinta accederea lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, in 1976. O data instalat in functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei in cabinetul de virf si in agentii guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, in "Christian Science Monitor" (7 Februarie 1977): "Astazi, un nou val de economisti, lucrind intr-o organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului infiintat in urma Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie). Numele lor nu sint bine cunoscute, dar acesti ginditori moderni sint la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe cit au fost Keynes si White pentru ale lor. In plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul ceiui de-al II-lea razboi mondial, lucreaza impreuna cu inalti demnitari guvernamentali. Si ce se discuta acum la cel mai inalte niveluri ale guvernului, atit in Statele Unite, cit si in strainatate, este crearea unui nou sistem economic mondial - un sistem ce va afecta slujbele in America si oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor, de a intra intr-un sistem economic cu adevarat planetar". Sub conducerea lui Mugur Isarescu, Banca Nationala a Romaniei s-a facut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care ii conferea obligatia de control si interventie) o impunea, in cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor. De asemenea, desi BNR are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor, externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a fost recrutat de CFR se poate sustine si prin imposibilitatea schimbarii sale din functie, indiferent de interesele politice, in pofida incidentei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu. Au existat presiuni in favoarea sa inclusiv din partea FMI si Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca prim-ministru al Romaniei, la sfirsitul anului 1999, a contribuit la desavirsirea marilor infractiuni desfasurate la Fondul Proprietatii de Stat, indeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner, alaturi de Radu Sirbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucuresti era anchetata la sfirsitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, cind presedintele Romaniei, Emil Constantinescu, da o adevarata lovitura de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si inlocuindu-l cu Mugur Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rindul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea presedintelui Radu Sirbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al Romaniei, in timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Bancii Nationale a Romaniei a cunoscut exact si la timp situatia, care devenea din ce in ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a intreprins nimic. Pierderile Statului Roman nu au constat numai in cele 2 miliarde de dolari care au disparut din Romania, desi BNR poseda toate pirghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adaugat sumele reprezentind echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupari mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. In realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isarescu, a "protejat" falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi cumparata, caci Romania trebuia sa intre si ea pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treaca in cea particulara, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul Grup Bilderberg. Tot ce s-a intimplal in Romania post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a conceptiei care sta la baza actiunilor acestei structuri suprastatale si care ii apartine unuia dintre fondatori, David Rockeffeller: "Sintem in pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala". De altfel, organizarea Grupului Bilderberg in 1954 a fost direct sprijinita de catre societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar in primul rind de catre Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations - CFR), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din SUA infiintata inca din 1921, care activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la inceput de catre Printul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru inceputul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al grupului este insa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din care face parte, asa cum aratam mai sus, un singur roman: Mugur Isarescu. Si astfel constatam ca cercul se inchide, in sensul ca ne intoarcem la guvernatorul BNR si intelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau in sistemul financiar-bancar romanesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, in care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a se actiona, prin el, asupra Romaniei. Asa se face ca, in 1997, la conducerea celei mai mari banci romanesti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea in functia de sef al Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia Securities a bancii ABN AMRO Rotschild, permitindu-i-se astfel sa faca plasamente din capitalul bancii romanesti de stat pe pietele externe. Pina la falimentul bancii, cerut insistent Statului Roman tot de organismele internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si, totodata, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra urmatoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus in Bancorex, dupa orele de program, chiar si simbata si duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti, pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare in strainatate (lunar cite 5 zile la Londra), a incercat sa intre in posesia datelor Directiei de Operatii Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie aratat ca evreica Rachel Sargent nu a actionat singura in interiorul Bancorex, ci impreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotariri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante; a incalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudindu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al Romaniei, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK. La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era "bine vazuta" (well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, in schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzind numai in acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, incerecind sa-l bage in faliment si transformindu-l dintr-un bun platnic intr-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii romanesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, in contul Statului Roman. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (impreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la inchiderea bancii. In urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci romanesti si l-a indepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit intre timp si care intocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a Romaniei l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, intr-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix. Asa cum mentionam inca de la inceputul acestei analize, o alta forta cu interese mondialiste care a patruns in societatea romaneasca cu intentia de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de actiune al acesteia il reprezinta ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale Romaniei de astazi, Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu. In ceea ce il priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990 il gaseste ca arhitect, cu o experienta de 15 ani in materie, amplificata de proiectarea de palate in Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o in primavara lui 1990, o firma de arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea in spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada in sferele de virf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din Romania. Este evident astazi pentru toata lumea ca, in pofida esecurilor electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu in picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ in afacerile cu petrol inca din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol in 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vantu, care i-a transferat la momentul oportun, conform intelegerii, actiunile pe care acesta le achizitionase chiar de la PAS - asociatia salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau sa fie protejati de atacul lui Patriciu. Rompetrol era "nava amiral" a comertului exterior romanesc, fiind singurul contractor specializat in petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a adus in tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj in domeniul petrolier, executate in diverse tari ale lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii de destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat inceputul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea intregului patrimoniu petrolier al Romaniei, una dintre averile strategice ale tarii fiind instrainata prin jaf. Tandemul de astazi OMV - Rompetrol este expresia unui periculos monopol in industria petrolului, creat prin contributia decisiva a "elitelor" mondiale. Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit in 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani intr-un dosar deschis si in prezent. Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de inalte fete ale masoneriei romanesti si nu numai. Astfel, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar multi dintre cei care conduc masoneria romana sint angajatii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme indelungata, fiind chiar ministru in cabinetul Nastase, iar in 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu. In medii bine informate se sustine ca Patriciu este un apropiat al masoneriei rusesti si ca din aceasta postura ar fi mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, intilnirea Marelui Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, in iunie 2006, in cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza in principal piata energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori in Romania, incepind cu 2003, anul constituirii Marii Loje Nationale, apoi in iunie 2006 si din nou in aprilie 2007. In sprijinul afirmatiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la intilnirea romano-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori in dosarul Rompetrol, redeschis in tromba, chiar pe teritoriul american, in interiorul Ambasadei Romaniei din Washington. Declaratiile acestora au fost folosite in probarea fraudarii Statului Roman prin incasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov in Romania, poate chiar mai important decit cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca Romania nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate in tara noastra vor inchide o linie care va "indigui" avanpostul rusesc. Romania poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se intinde din Caucaz pina la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decit KGB in spatiul romanesc, vizeaza reactivarea cit mai multor cadre recrutate in perioada anilor ‘60 in timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut in legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a imbogatit, in anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea "dizidentilor", "cresterea" acestora si plasarea lor in spatiul politic, dupa 1989. In aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa intinda o "mina" energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai. Constiinta inaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis lui Dinu Patriciu sa infrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica provocate de dezvaluirile aparute in presa cu privire la sponsorizarile masive facute in campania din 2004 catre PSD si APR.