Dezvăluirile lui Guccifer

Dezvăluirile lui Guccifer: Şeful SRI știa de patru ani că firma lui Ghiță “a pus la punct un sistem diabolic, bazat pe șpăgi”

Acum 4 ani, directorul SRI George Maior primea un e-mail despre presupuse practici  dubioase ale companiei Teamnet, autoarea aplicaţiilor care n-au reușit să găsească avionul medical căzut în munți. Şefii Teamnet s-ar fi pregătit să dea șpagă chiar și la Comisia Europeană, îl avertiza o sursă pe Maior, personal, pe contul yahoo.

Guccifer, singurul hacker care a reușit vreodată să obțină acces la picturile lui George W. Bush și la contul de e-mail privat al unui șef de serviciu secret, a publicat o parte din corespondență.

Majoritatea conversațiilor par banale; cel mult, numele din listele de corespondență mai dau indicii despre cine, ce legături ar mai putea avea cu SRI.

Unul esteNelu Neacșu, român plecat cu politică și afaceri la Bruxelles, care în 2010 îi trimitea lui Maior un e-mail cu adevărat interesant pe adresa de yahoo:

Pe scurt…

…el vorbește despre de-acum celebra compania Teamnet, care a făcut sistemele de localizare ale STS, Romatsa și câte altele:

“Au pus la punct un sistem diabolic de lucru in Romania si mai nou in Moldova (…) Cert este ca cei de la Teamnet doresc sa aplice acelasi sistem bazat pe spagi din Romania si la Comisia Europeana”.

Teamnet era atunci în grupul Asesoft, al lui Sebastian Ghiță, prieten cu actualul prim-ministru Victor Ponta, care la rândul lui este finul lui George Maior. Nu e clar ce a făcut Maior cu informarea, însă Teamnet a continuat să câștige contracte, cel mai recent acum trei zile: “Teamnet International va furniza Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară servicii de digitalizare a cărţilor funciare din 9 judeţe, contractul ridicându-se la 212,4 milioane lei, TVA inclusă (46,9 milioane euro) în patru ani, oferta fiind cu 1 ban sub valoarea estimată de instituţie”

Cu alte două zile înainte, Ghiță îl complimenta public pe Maior și îi promitea un loc “în echipă”:

“Mulţi oameni şi analişti îl consideră pe George Maior unul dintre cei mai valoroşi şi echilibraţi lideri ai ţării noastre. Eu cred că poate să se califice pentru orice funcţie în România. Totuşi, jocul nu e despre indivizi, ci despre echipe. Contează şi nu contează cine este preşedinte. Contează în totalitate cu ce oameni se înconjoară. Sunt absolut convins că George Maior şi alte personalităţi ca domnia sa vor face parte din viitoarea echipă de conducere a României. Avem nevoie de o nouă generaţie de lideri deştepţi, curajoşi şi responsabili.”

Pe larg…

Wednesday, March 10, 2010 11:18 PM

X-Apparently-To:  *@yahoo.com [George Maior]

Return-Path:  <*@yahoo.com> [Nelu Neacşu]

Buna seara,
dupa cum deja v-am informat RSC si Asesoft,ambele din Romania au lansat la Bruxelles un birou care este condus de Mircea Cotoros. Mircea a lucrat pana de curand la Reprezentanta Regiunii Veneto din Italia la Bruxelles si mai nou se ocupa de biroul de la Bruxelles;
Sediul se afla in fost biroul al Electrica din cadrul Centrului de Presa de langa sediul central al Comisiei Europene.
Toate bune si frumoase, pana cand au depus spre finantare doua proiecte:
unul in valoare de 1.200.000 de euro pentru Consiliul raional Stefan Voda din Moldova, depus in data de 22 februarie 2010 la DG Aidco cu nr L.41 03/154
si unul in valoare de 4.000.000 euro depus de consortiul Teamnet International Bucharest pentru servicii de IT externalizate la Comisia Europeana, depus in data de 1 martie 2010 cu nr bu.5 00/122 la DG Enviroment.
Lui Mircea i-a fost promis un comision de reusita, astfel pentru orice proiect pe care va reusi sa faca “lobby” si va fi aprobat spre finantare va primi o anumita suma. Cum suma primita creste direct proportional cu valoarea proiectului incerca in mod disperat sa intervina la oficialii de la Comisie.
In acest sens, va redau un schimb de e-mailuri mai jos.
Mentionez ca in schema creata la Bruxelles este implicat si Dan Luca de la Euroactiv.
Ieri am avut o intalnire interesanta cu Mircea si am aflat care este sistemul de lucru.
Astfel; va incerca sa-l “atraga” de partea sa pe Bent Hauschildt, subalternul lui De Vrient si daca va fi cazul il va motiva suplimentar financiar.
Cand l-am intrebat cum se procedeaza mi-a zis ca are mana libera de pana la maxim 5000 de euro iar daca suma ceruta depaseste acest barem se va deplasa la Bruxelles Bogdan Badiu; directorul general al Teamnet Romania si va rezolva problema.
Cert este ca cei de la Teamnet doresc sa aplice acelasi sistem bazat pe spagi din Romania si la Comisia Europeana.
Pericolul mare este ca se poate ca aceasta disperare si modul de lucru se poate intoarce ca un bumerang impotriva romaniei si consider ca ar trebui urmarite aceste activitati mai atent.
In curand ii va contacta si pe cei de la Reprezentanta Romaniei sa ii convinga sa-i ajute in demersurile lor si pe parlamentarii europeni romani, va incepe cu Stolojan si Monica Macovei.
Macovei este interesanta pentru ca este presedinta grupului pe Moldova si sub interesul national al Romaniei doresc sa fie sprijiniti in sustinerea unor proiecte viitoare ce vor fi depuse de diverse entitati moldovene spre finantare la Bruxelles.
Au pus la punct un sistem diabolic de lucru in Romania si mai nou in Moldova care consta in faptul ca consiliile judetene sau primarile nu isi mai folosesc departamentele specializate pe fonduri europene si externalizeaza serviciile catre firmele lor.
Acestia le scriu contractele si primesc avansuri de 20% din suma totala a proiectului, dar mai castiga si din consortiile facute cu alte firme unde isi aduc tot firmele lor.
De asemenea, folosindu- se de sprijinul “discret” al lui Vladescu au intrat pe piata din Moldova, au avut intalniri la nivel de ministrii si chiar de prim ministru.
La RSC este actionat ministrul Vladescu iar in spatele lui Asesoft printre altii este si fostul general Gioni Popescu.
Sper ca info transmise sa va fie utile.
Cu consideratie,
Nelu Neacsu

–– Forwarded Message –-
From: Mircea Cotoros <*@teamnet.ro>
To: Dan Luca <*@euractiv.com>; Bogdan Padiu <*@teamnet.ro>; Marius Olaru <*@rsc.ro>; George Stan <*@teamnet.ro>; Bogdan Nedelcu <*@teamnet.ro>
Sent: Fri, March 5, 2010 5:55:37 AM
Subject: FW: ISA Programme

As vrea sa va atrag atentia asupra unui aspect important: pe cand lucram in comisia ITRE din PE am gestionat un raport ce pana la urma a fost aprobat de Consiliu si care face referire la crearea unui sistem informatic privind interoperabilitatea administratiilor publice din toata europa “ISA Programme”, program informatic ce vine in continuarea actualului sistem IDABC. Ptr programarea financiara 2010 -2013 au fost deja alocati bani din bugetul Uniunii, bugetul total este de cca 160 MEuro!

Aspectul interesant este ca, din surse sigure am aflat ca, CE va scoate la licitatie crearea acestui sistem printr-un contract cadru in vara acestui an 2010. Am incercat sa abordez unitatea care va pregati documentatia licitatiei dar dupa cum vedeti tipul de mai jos, care este si Head of Unit, m-a trimis la cules mure.

Dan, rugamintea mea este sa ne activam inca de acum, sa intindem antenele in toate partile, sa vedem cum putem sa ne pregatim terenul ptr acest important contract. Sugestia mea este sa urcam sus daca se poate la nivel de cabinet comisar sau directori generali. Pe omul din Cc, Bent Hauschildt, il cunosc personal, a fost interlocutorul meu din partea CE pe raportul din PE (stie fff bine situatia) dar se pare ca echiveaza in raport cu mine din cauza boss-ului. Cu siguranta baietii au parghiile trase ptr ca roiesc interese mari dar haideti sa vedem daca ne putem baga.

Ne consultam si analizam varianta cea mai buna.

Mircea

PS: atasez prezentarea programului

From: Karel DE-VRIENDT *@ec.europa.eu
Sent: Monday, February 15, 2010 1:24 PM
To: Mircea Cotoros
Cc: Bent Hauschildt *@ec.europa.eu
Subject: RE: ISA Programme

Dear Mr Cotoros,

My colleague passed your request for a meeting to me.

As it unclear to me why you want to meet with us, would it be possible to be a bit more specific on the issues you would like to discuss with us?

Two preliminary remarks as to ensure that we correctly understand each other:

The legal base of the ISA programme specifies that “the ISA programme shall be implemented in accordance with Community public procurement rules”. This implies that work under the ISA programme will be executed, either under one of the ICT related framework contracts that are regularly concluded by the European Commission (after open calls for tender) or under ISA specific contracts signed after having executed the appropriate procurement procedures. We will in due time, using the official channels, inform the market of our intentions – and we cannot discuss this in advance with any specific company.

· We have decided for the ISA programme to be as transparent as possible in our contacts with industry interest representatives. We have no intention to restrict our contacts with industry interest representatives but we want these contacts to be known to all. We will therefore systematically report on our meetings with such representatives, register and file these reports and we are also thinking about listing these contacts on our website. May we therefore also suggest that you sign up in the European Commission’s Register of interest representatives.

Kind regards,

Karel De Vriendt
Head of Unit
European Commission
Directorate-general for Informatics
European eGovernment Services (IDABC)

http://ec.europa.eu/idabc, http://ec.europa.eu/isa

http://ec.europa.eu/dgs/informatics

http://riscograma.ro/8243/dezvaluirile-lui-guccifer-sri-stia-de-patru-ani-ca-firma-lui-ghita-a-pus-la-punct-un-sistem-diabolic-bazat-pe-spagi/

Facebook213 Twitter6 LinkedIn0 Google+57

COMENTARII[VEZI INTERFAŢA TEXT]

Jurnalistul

ianuarie 22, 2014

Răspunde

by civitas politics • Comentarii, Posts by author, Recomandări, Romanian Politics, Sorin Cucerai • Etichete: jurnalism,jurnalist, jurnalisti, media, piața media, presă

Jurnalistul, în accepțiunea veche a termenului, nu mai există. A fost înlocuit cu publiciști (columnists) și cu furnizori de informație primară. Nu e nimic rău să fii publicist sau furnizor de informații primare – la urma urmei, și eu sunt publicist. Problema apare însă când publicistul sau furnizorul de informație primară sunt percepuți ca jurnaliști – și când ei înșiși își arogă calitatea de jurnalist.

Cu (deja destul de mulți) ani în urmă eram în redacția unui ziar și cineva m-a invitat să semnez un protest al jurnaliștilor. Am întrebat dacă protestul poate fi semnat de oricine, sau doar de jurnaliști. Doar de jurnaliști, mi s-a răspuns. Am replicat atunci că, deși sunt absolut de acord cu protestul și mi-ar face mare plăcere să-l semnez, n-o pot face – fiindcă sunt publicist, nu jurnalist. Chestiune de onestitate.

Azi, cei mai mulți n-au probleme de genul ăsta. Deși toți cei pe care îi numim ști – de la Dan Tapalagă la Mihai Gâdea – sunt de fapt publiciști, ei se pretind jurnaliști.

Haideți totuși s-o lămurim. Publicistul e producător de opinii (publicistul e partizan când produce opinii partizane). Furnizorul de informații primare e chiar asta – furnizor de informații primare. Jurnalistul, în schimb, e producător de știri.

Știrea e chestia aia cu cine, ce, unde, când, cum și de ce – în care „de ce” nu e o ipoteză, o teorie, o părere sau o speculație, ci o altă informație (sau un set de informații). Pe scurt, știrea e o conjuncție de cel puțin două informații verificate și verificabile, dintre care una o explică pe cealaltă.

„X a murit” e o informație. „X a murit fiindcă l-a omorât Y” e o știre: o informație explicată printr-o altă informație.

Producția de știri e costisitoare. O dată, pentru că producătorul de știri consumă resursele redacției ca să afle „de ce-ul”, informația care explică informația primară. A doua oară, pentru că producția de știri este impredictibilă. Jurnalistul e un fel de detectiv. Uneori reușește să afle „de ce-ul”, alteori nu – dar și într-un caz și în altul resursele sunt consumate.

De la o vreme încoace, proprietarii de mijloace de informare în masă au schimbat modelul de business. Ca să evite costurile legate de producția de știri, s-au reorientat spre alte produse, mai ieftine și mai predictibile (mai ușor de manageriat): producția de opinii, producția de informație primară cât mai ieftină – informație parțială (de regulă neverificată sau verificată cel mult minimal), informație trivială (ușor de găsit, gen declarațiile de pe Facebook ale lui X, comunicate de presă de la companii), senzaționalist etc.

În felul ăsta, au calculat ei, costurile scad și profitul pe termen scurt crește. Pe termen mediu însă, rezultatul a fost că presa a murit. Moartea presei nu e rezultatul unei misterioase inapetențe de a citi/viziona; ea se datorează în primul rând faptului că nimeni nu mai investește în producția de știri.

Proprietarii mijloacelor de informare în masă au schimbat rețeta. E ca și cum ai merge ani de zile la un restaurant fiindcă îți place cum fac ei acolo friptura de vită, și de la un timp constați că porția e din ce în ce mai mică, la fel de scumpă, iar vita e înlocuită cu soia și asezonată cu tot felul de chestii colorate, dar ieftine și fade. Nu e niciun mister că, în condițiile astea, nu mai cumperi de la ei.

Însă dincolo de orice-am putea spune despre noul model de business din industria de informare, partea cea mai ticăloasă din întreaga poveste mi se pare cea în care producătorii de orice altceva decât de știri au ajuns să se prezinte pe ei înșiși ca jurnaliști și să fie percepuți ca atare.

Asta în timp ce jurnalistul adevărat, producătorul de știri, a murit – sau supraviețuiește, deprimat, neplătit și alcoolic, printr-un colț murdar și întunecat de redacție, ne mai îndrăznind să spună că e jurnalist. Își iubește în continuare meseria, pe care alții i-au aruncat-o la gunoi ca fiind prea scumpă și ineficientă, și fumează țigară de la țigară.

Sorin Cucerai

strategii de manipulare propagate de politicieni

Cele mai eficiente strategii de manipulare propagate de politicieni prin intermediul mass-media

Toţi cei care deţin puterea , indiferent  în ce domeniu , au ca principal obiectiv  să schimbe gândirea  şi implicit comportamentul celor pe care îi conduc. Pentru asta au nevoie de tehnici de manipulare care să influenţeze procesul de gândire a celor  supuşi  manipularii . În mediul politic şi în mass-media , aceste tehnici au progresat rapid. O societate care să fie alcătuită din “marionete” şi nu din oamenii care gândesc liber poate fi uşor guvernată de “maeştri păpuşari” care nu au alt scop decât să-şi satisfacă interesele  personale  şi ale grupurilor din care fac parte. Controlul mass-mediei este esenţial în acest proces.

În multe cazuri , mass-media prezintă neechilibrat confruntarea dintre doi indivizi sau grupuri cu opinii diferite. Scandalurile şi cancanurile sunt cele care atrag presa , fiind întodeauna prezentate pe prima pagină de ziar sau în prima parte a buletinelor de ştiri.

Strategia de distragere a atenţiei

Mass-media controlată din ce în ce mai mult de lideri politici sau oameni de afaceri ajunge să nu mai informeze , ci mai mult să dezinformeze. Rolul ei este de a devia atenţia de la chestiunile importante şi  schimbările decise de elite politice şi economice. Totul face parte din strategia de inundare a opiniei publice cu diferite informaţii  insignifiante. Această strategie care poate fi numită şi de distragere a atenţiei are şi rolul nociv de a bloca orice interes al publicului pentru domenii de cunoaştere precum ştiinţa ,  economia sau psihologia.  Ideea este ca oamenii să nu  se mai  gândească  la  adevăratele probleme sociale.

Chiar şi scurgerile de informaţii în presa de investigaţii pot fi nişte manevre strategice în favoarea celor care au poziţii de putere.

Strategia problema-reacţie-soluţie

O a doua strategie aplicată în manipulările din presă este cea de a crea  probleme cărora să li se ofere apoi soluţii. Metoda are schema: problema- reacţie- soluţie.

Se creează o problemă care să producă o reacţie în rândul publicului. Ca de exemplu: să dezvălui şi să intensifici violenţa urbană sau să aranjezi atacuri sângeroase pentru ca apoi să  aplici măsuri de securitate care limitează  libertăţile cetăţeneşti. Un alt exemplu, de această dată de proporţii mai mari, este crearea unei crize economice pentru a propune  retragerea  drepturilor sociale şi dezmembrarea serviciilor sociale . Totul ajunge să fie considerat ca fiind un rău necesar

Strategia graduală

A treia strategie de manipulare foarte eficientă este strategia graduală.  Obiectivul este ca societatea să ajungă să accepte inacceptabilul din trecut.

Prin această strategie au impus neoliberalii condiţiile socioeconomice radicale  în anii ‘80 şi ‘90 :

·         statul minimal

·         privatizarea masivă în sectoarele strategice ale economiei(resurse minerale, energie, transporturi ş.a.)

·         nesiguranţa socio-economică

·         flexibilitatea

·         şomajul enorm

·         salarii care să nu garanteze o  viaţă decentă

Toate aceste condiţii care la prima vedere par inacceptabile  şi care dacă ar fi fost aplicate deodată ar fi generat o revoluţie , au ajuns să fie aplicate gradual şi în final acceptate de  cetăţeni.

Strategia amânării

Strategia amânării este o altă cale de a implementa măsuri nepopulare.  De foarte multe ori politicieni  îşi motivează măsurile ca fiind dureroase, dar necesare pentru a câştiga sprijinul public în vederea aplicării viitoarelor planuri nepopulare.Deciziile nepopulare ,în strategia manipulatorilor, nu e bine să fie aplicate imediat , ci  să fie amânate pentru  un anumit moment în viitor.  Asta datorită faptului că masele populare au întotdeauna înclinaţia de a crede că totul va fi bine în viitor , iar sacrificiul cerut nu va mai fi necesar. Strategia  le dă timp maselor populare să se familiarizeze cu  ideea de schimbare şi să se resemneze atunci când aceasta vine.

Strategia infatilizării

A  poza în copil nevinovat în faţa publicului este un alt tertip din gama strategiilor manipulative. Majoritatea reclamelor de pe piaţă  folosesc discursuri, argumentări , imaginea unor oameni şi în mod special intonaţia  copiilor aproape ca să dea impresia de slăbiciune , de parcă cel care se uită la aceste materiale publicitare ar fi şi el un copil mic sau un individ cu o deficienţă mintală. Această infantilizare e menită de a schimba imaginea manipulatorilor în ochii societăţii. Un bun exemplu în acest sens este  clipul electoral cu care preşedintele Johnson a câştigat alegerile prezidenţiale din 1964. În această reclamă electorală(considerată a fi cea mai controversată reclamă din istorie) apare o fetiţă de doi ani poreclită Daisy(pe numele său real de Monique M. Corzilius) care trebuia să transmită un mesaj emoţional în favoarea planului de dezarmare nucleară promovat de Johnson.

Strategia emoţională

O altă strategie de manipulare a publicului este să afişezi mai mult partea emoţională decât reflecţiile .

A face uz de aspectul emotional este o tehnică des întâlnită în scopul de a bloca o analiză raţională, pentru a afecta simţul critic al individului. Mai mult , folosirea registrului emoţional deschide calea subconştientului în scopul  inducerii de idei, dorinţe, temeri sau nelinişti, constrângeri şi comportamente induse.

Strategia păstrării publicului în ignoranţă şi mediocritate

Printre cele mai preferate strategii de manipulare este să ţii publicul în ignoranţă şi mediocritate. Strategia constă în menţinerea unui public incapabil să înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite în controlul minţii , o  formă de “sclavie modernă”. Un rol criticîn aplicarea acestei strategii o are calitatea educaţiei primite de indivizi. Cu cât sistemul educaţional este mai prost , cu atât indivizii sunt mai susceptibili la manipulări.

Strategia de promovare a mediocrităţii în rândul populaţiei

O strategie legată de cea anterioară este cea de a promova mediocritatea în rândul populaţiei.  Publicul este făcut să creadă că a fi  prost, vulgar şi needucat este ceva la modă.

Strategia de autoînvinovătire

Manipulatorii preferă deasemenea să promoveze şi strategia de autoînvinovăţire . Indivizii trebuie lăsaţi să  se autoînvinovăţească pentru propriile nereuşite datorită lipsei de inteligenţă, a abilităţilor sau  a efortului. În loc să se revolte asupra sistemului economic, individul se autodepreciază şi se autoînvinovăţeşte , căzând într-o stare de depresie care îl face să-şi inhibe acţiunile.

Strategia de cunoaştere a personalităţii individului

Strategia de manipulare cea ma complexă este  să cunoşti individul mai bine decât se cunoaşte el pe sine . Progresul ştiinţific  din ultimii 50 de ani a adâncit şi prăpastia dintre cunoştinţele pe care le posedă indivizii obişnuiţi şi cele pe care le au elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologie şi a psihologiei aplicate , “sistemul” a ajuns să înţeleagă mult mai bine fiinţa  umană , ajungând să deţină un control  şi o putere mai mare asupra indivizilor, mai mult decât o au ei înşişi.

Evitarea manipulării

Conştientizarea acestor strategii de manipulare poate ajuta la evitarea lor.  Educaţia este un factor esenţial pentru ca indivizii să discearnă cei bine şi cei rău.   Persoanele ce refuză să fie manipulate , au încredere în propriile crezuri şi idei , identifică tentativele de manipulare şi combat punctele de vedere ale  grupurilor  de manipulatori.

Pentru a nu deveni o unealtă în procesul de manipulare orchestrat de politicieni,  un adevărat jurnalist trebuie să-şi păstreze integritatea  profesională şi să caute întotdeauna adevărul  atunci când prezintă nişte informaţii publicului. Jurnalismul nu însemnă nici vanătoare de politicieni , nici împrietenirea cu aceştia  şi cu atât mai puţin implicare în politică.

Recomandări

Bryant Welch,State of Confusion: Political Manipulation and the Assault on the American Mind, Ed.Macmillan ,Londra, 2008.

William H. Riker ,The Art of Political Manipulation,Ed.Yale University Press ,New Haven , 1986.

Autor: Alexandru Danilov

Sursa: Historia

Mărturiile şocante ale şefului spionilor sovietici

Autor: Michael Nicholas Blaga | 42923 vizualizări

    

Cartea de faţă, Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.

Cine este Pavel Sudoplatov?

„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster” (MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicată de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini

Cititorul se va întreba cine este acest autor şi cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.

 Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.

Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombă atomică

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice

Editorii americani ai acestei cărţi semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoştinţa publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanţii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea voluntară la trădare a savanţilor participanţi la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia aşa repede bomba atomică americană. Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane. Le-au trebuit savanţilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.

Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent şi insistent, care a costat 2 miliarde de dolari şi la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni şi alţi specialişti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieţii lor (soţii Alfred şi Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârşit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agenţii recrutaţi de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-şi rişte viaţa şi avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).

Cum a fost posibil ca savanţii atomişti să transfere sovieticilor descoperirile lor ştiinţifice? Sudoplatov povesteşte că s-a acţionat pe trei idei principale: 1) teama viscerală a savanţilor că Hitler ar putea fi primul care să obţină bomba atomică; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA şi URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea aroganţei depistate de sovietici la discuţiile secrete cu savanţii atomişti, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depăşea graniţele ţărilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obţinerea colaborării savanţilor atomişti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară şi gratuită, deşi Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acţionat în justiţie pe Sudoplatov la apariţia acestei cărţi, pentru a salva reputaţia savantului. Şi n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu şi l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naţional al Ucrainei, despre care nu se ştia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct şi personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler şi Hermann Göring.

Misiune în Mexic: uciderea lui Troţki

Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troţki în Mexic, unde acesta din urmă se afla în exil

Un capitol întreg al cărţii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat şi instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duşman al lui Stalin şi unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki. Se cunoaşte faptul că şi Lenin se temea de Troţki, care-l întrecea ca orator şi ca organizator de geniu al Armatei Roşii. Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în faţa unor săli pline cu oameni atât de diferiţi ca pregătire, Troţki a dat următorul răspuns: „Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în faţa unei săli pline cu idioţi şi că trebuie să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective”. Cel care l-a ucis pe Troţki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuşit să fugă din locuinţa lui Troţki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat şi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reuşit să scoată de la el informaţia capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaţă la Moscova cu o pensie de general KGB şi a decedat în 1978 la 65 de ani.

Eduard Beneş şi Imre Nagy, agenţi ai Moscovei

Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenţii lui plătiţi s-a numărat şi preşedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneş, recrutat de NKVD în anul 1938, şi care a facilitat cedarea către URSS a unei părţi din teritoriul ţării sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropită de nazişti, Beneş a fost scos din ţară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei. Nimeni n-a ştiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneş i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri şi i s-a cerut o chitanţă. Cu acei bani Beneş a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcţia de preşedinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei.

După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneş să se retragă în linişte din viaţa politică a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiţerul NKVD care-l recrutase pe Beneş, şi, mai ales, n-a uitat să ia chitanţa contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneş ar putea opune rezistenţă cererii lui Molotov, autorul cărţii scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcaţi în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfăşurat în secret şi fără incidente, Eduard Beneş anunţând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele: „Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziţie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucţiunile Moscovei” (pag. 367).

Tito către Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”

Caricatură înfăţişându-l Tito, vândut americanilor. Preşedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru părerile contrare lui Stalin

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareşalul Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei. După trei încercări nereuşite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin şi-i arată o scrisoare olografă şi nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viaţa lui Tito. După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experienţă în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informaţii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito. Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiţii de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio şansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoştea că Tito nu va intra în panică având experienţă personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin şi decesul său la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”. Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri.

Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop

La 8 aprilie 1938 – povesteşte Sudoplatov – Boris Rîbkin, şeful rezidenţei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin şi alţi membri ai Biroului Politic îi încredinţează oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fără participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnării de către Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenţă Mutuală Militară şi Economică în caz de atac din partea unei terţe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranţa eternă contra unui război din partea puterilor europene şi privilegii economice reciproce pe o bază permanentă. În această ofertă s-a inclus împărţirea sferelor de influenţă militară şi economică din zona ţărilor baltice care se aflau între Finlanda şi URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.

Mareşalul Carl Gustav Mannerheim, preşedintele Consiliului de Apărare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fără să evalueze consecinţele indiscreţiei sale. Hitler a tras concluzia că Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Aşa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartă numele. Deşi refuzată de Mannerheim, oferta sovietică a produs o sciziune profundă în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei păci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în război, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pătrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele două ţări a fost mutată cu mult mai spre nord de oraşul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se află pe scaun, în spatele său este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravată), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se află în stânga lui

Sudoplatov aduce şi detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergătoare invaziei URSS de către Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semnează cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedează URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparţineau Germaniei, precum şi dezvoltarea cooperării economice pe toată durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela că în consultările secrete dintre Hitler, Ribbentrop şi Molotov privind o alianţă strategică între Germania, Japonia şi URSS, au fost manifestări care l-au condus pe Stalin la iluzia că va putea cădea la o învoială cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby şi Cairncross), Stalin ştia că Hitler căuta insistent o formulă paşnică de soluţionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacării URSS-ului pentru evitarea unui război pe două fronturi. Asta l-a făcut pe Stalin să calculeze greşit că mai are cel puţin un an până la agresiunea nazistă contra URSS. În sprijinul acestei teorii, că Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge să nu atace URSS, Sudoplatov aduce şi următorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeşte prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaraţia agenţiei TASS privind această schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunică publicului larg că Stalin este gata de negocieri internaţionale şi că el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncă o lumină nouă asupra circumstanţelor care l-au făcut pe Stalin să ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de către Germania nazistă.

Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică

Sudoplatov scrie că absolut toţi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri şi administrarea lor secretă oamenilor deveniţi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunţă cu competenţă şi autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă şi eficientă a celor condamnaţi politic să dispară.

La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinţat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Speţialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea şi fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraşul Gorki), unde zăcea paralizat şi informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demenţă. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securităţii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.

Notorietatea acestui laborator continua să fascineze preşedinţii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hruşciov era mai uşor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS.
Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoţie cerebrală. Aşa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influenţă. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preşedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greşeală” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graţie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA şi a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.

Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviţi de autor sunt agenţi-dubli şi opozanţi politici de-ai lui Stalin, Molotov şi Hruşciov. Cadavrele lor au fost incinerate şi îngropate la o groapă comună. „Autorităţile au admis şovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold şi alţii au fost trimişi pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenuşa lui Wallenberg, Iejov şi Beria este îngropată în aceeaşi groapă comună” (pag. 271).

Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial

La invazia URSS-ului de către germani era o lipsă mare de specialişti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – şi Beria aprobă – scoaterea din închisori a 140 de foşti ofiţeri NKVD arestaţi în anii 1930. „Dosarele arătau că ei au fost arestaţi la iniţiativa şi din ordinul direct al lui Stalin şi Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin şi Maly, preotul maghiar, fuseseră deja împuşcaţi” (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat şi dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean şi Philby din reţeaua Universităţii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista ţărilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca şef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenţa secretă a ambasadei cu şefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegramă cifrată primită de la ministrul britanic Bevin, MacLean află că URSS nu va mai primi din Germania reparaţiile de război convenite la Ialta ca să fie plătite de nemţi timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS şi a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.

Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecinţele dramatice ale acestei telegrame: „Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa răsăriteană. Însemna că partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Şase luni după ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietică, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârşit. La instrucţiunile lui Stalin, Vîşinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informaţiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov să obstrucţioneze implementarea Planului Marshall în Europa răsăriteană. Vîşinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa” (pag. 232). Aşa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.

„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roşii, cunoscut după iniţialele sale în rusă: GRU. Sudoplatov scrie că şi GRU se ocupa de asasinate, cu precădere ale dezertorilor şi ale agenţilor dubli, inclusiv în perioada postbelică, atunci când însărcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este următorul dialog citat de Sudoplatov: „Mi s-a redat de către Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: «Hai să ne dăm acordul pentru înfiinţarea Statului Israel. Asta va fi o durere în cur pentru statele arabe şi le va face să întoarcă spatele către britanici. Pe termen lung asta va submina total influenţa britanică în Egipt, Siria, Turcia, Irak.»” (pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci şi influenţa britanică în ţările menţionate mai sus a rămas o amintire.

Gorbaciov, un lider urât de ruşi

Sudoplatov oferă detalii negative pentru reputaţia lui Gorbaciov ca şef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat să le spună polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucişi 21.857 de ofiţeri polonezi, la care trebuie adăugat numărul civililor polonezi împuşcaţi acolo, preoţi, magistraţi, profesori, elita Poloniei, un total înfricoşător de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Elţîn a făcut asta, după căderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. „Gorbaciov şi Iakovlev s-au comportat ca şefi de partid obişnuiţi, exploatând numele democraţiei pentru a-şi întări propria lor bază de putere. Au fost naivi ca oameni de stat şi au trăit sub iluzia că pot să-şi depăşească rivalii şi să se menţină la putere... El şi Şevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est” (pag. 428). Când Gorbaciov a văzut, în toamna lui 1990, că scapă din mână controlul ţării a ordonat KGB-ului şi forţelor armate să pregătească legea marţială. Ca să-şi asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremă şi l-a dus la cabinetul său de la Kremlin, de unde a dispărut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetăţenii săi şi sondajele de opinie din Rusia confirmă constant acest lucru.

Victoria Nuland vine la Bucureşti

Iata ca spre marea disperare a unora, informatiile rasufla. Si daca tot rasufla, atunci ar fi bine sa le cunoasca toata lumea. Noi nu suntinem ca aceste informatii sunt corecte sau exacte, întrucât nu orice zboara se manânca, însa probabilitatea de a fi corecte este foarte mare. 

Ramânem la acelasi sfat pe care l-am dat întodeauna: Sa nu crezi nimic din ceea ce auzi si doar jumatate din ceea ce vezi.

Asadar, emisarul american Victoria Nuland vine la Bucuresti în cadrul unui turneu European. Trece câte o zi prin Olanda, Germania, Lituania, poposeste doua zile la Bucuresti, apoi se îndreapta spre Paris. 

Oricât ar parea de incredibil, unele voci sustin ca adevaratul motiv pentru care asistentul Secretarului de Stat American, Victoria Nuland a pornit în acest "turneu", e vizita în România. Mai trebuie spus ca Victoria Nuland este diplomat de cariera, însarcinata cu relatiile dintre SUA si 50 de state europene si eurasiatice, dar si cu NATO, UE si OSCE. Este fara îndoiala unul dintre oamenii cheie ai diplomatiei americane si e considerata nr.2 în Departamentul de Stat al Statelor Unite dupa John Karry.

Marti 7 ianuarie Victoria Nuland poposeste la Haga, pe 8 Ianuarie la Berlin, 9 ianuarie Vilnius. Pe data de 10 ianuarie orele 20:15, emisarul american este primit de catre Train Basescu la Cotroceni în cadrul întânirii oficiale. Deoarece era foarte bine cunoscut motivul vizitei - pe care îl veti descoperi mai jos - Traian Basescu a fost extrem de tensionat, acesta primind-o cu o atitudine slugarnica, zâmbind cu gura pâna la urechi. Dupa obisnuitul schimb de amabilitati pe care îl preupun uzuantele diplomatice , în jurul orelor 20:30, presedintele României si emisarul american se retrag pentru discutii în spatele usilor închise.

Pentru a întelege foarte bine contextul vizitei Victoriei Nuland la Bucuresti, mai trebuie sa aflati ceva. Aceasta întâlnire a avut loc numai cu Traian Basescu si cu apropiatii politici ai acestuia, întrucât cealalta tabara a esicherului politic, condusa de Victor Ponta, a primit "instructiunile" anul trecut în cadrul vizitei lui Victor Ponta, din 21-23 octombrie la Washington. Acesta a avut discutii, la Casa Alba, cu vicepresedintele Joe Biden, timp de o ora, în care i s-au explicat aproximativ aceleasi lucruri.  

Astfel, dupa întâlnirea de vineri cu Traian Basescu, Victoria Nuland s-a întâlnit Sâmbata cu Titus Corlatean - ministrul de externe al României, apoi i-a primit la ambasada americana pe reprezentantii ONG-urilor apropiate de presedintele Basescu. La fel, a fost acreditata doar presa apropiata presedintelui, fiind omise cu buna stiinta trusturile din cealalta tabara sau chiar cele independente - precum AGERPRES, principala agentie de stiri româneasca.

Victor Ponta a fost informat din timp de catre diplomatia americana sa-si faca de lucru prin alta parte, lasândui-se acestuia o portita prin care sa-si faca campanie electorala si sa pretinda ca nu e interesat de emisarul american. 

Asadar, toate discutiile dintre cele doua tabere politice, dar si usorul retard al comentatorilor politici apartinând ambelor tabere sunt ridicole. "Ponta e un nationalist care nu sta în genunchi în fata americanilor" sau "Americanii nu mai stau de vorba cu Ponta", sunt niste tâmpenii la fel de mari precum lipsa de profesionalism a ziaristilor români.

Revenind la întâlnirea de la Cotroceni,  discutia ar fi început brusc, neformal, cu reprosuri din partea americana pentru ... Rosia Montana!  

 - Cunoasteti interesul SUA pentru acest proiect, si totusi nu faceti nimic pentru deblocarea lui, ar fi spus Victoria Nuland. Va rugam sa actionati în consecinta si cât mai urgent, ar mai fi adaugat domnia sa.

(Fac o paranteza pentru ca publicul sa înteleaga acest "interes" major al SUA. Nu e nimic hilar în aceasta poveste, întrucât surse foarte demne de încredere sustin ca pentru acest  "proiect" ar fi fost asasinat si Ceausescu. Ceea ce stim, e ca la Rosia Montana se afla zacaminte f . importante de arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium si mai ales WOLFRAM, toate având aplicatii militare si industriale strategice.  Wolframul, fiind un metal cu punct de topire extrem de înalt, este folosit în industria aero-spatiala, dar si în ogivele nucleare. Wolframul se gaseste în doua locuri pe planeta. În Afganistan si în România, în Muntii Apuseni. În 1982, România atingea vârful de plata al datoriei de 11 miliarde USD catre FMI si avea nevoie de lichiditati pentru a nu intra în incapacitate de plata. Fiind ca si sigura dpdv al FMI, incapacitatea de plata presupunea cedarea aurului din Apuseni, cu care România garantase împrumuturile. Între timp, odata cu studiile facute de Institutul de Prospectiuni si Foraje "Geofizica", Ceausescu afla ca în Apuseni, pe lânga aur se afla si alte comori extrem de importante. Manevra sa, e una care uimeste planeta. În loc sa permita FMI-ului începerea exploatarii, Ceausescu plateste pâna în 1985 întreg debitul de 11 miliarde USD. FMI aplica penalizari uriase pentru plata înainte de termen, însa România le platese si pe acelea. Deoarece Ceausescu întelege importanta acestor metale rare (folosite în industria telefoniei mobile, a camerelor video, sau a procesoarelor), începe exploatarile de la Rosia Montana, Almas, Baia de Aries, Bucium, Brad si Sacarâmb, dar si înfiinteaza în parteneriat cu Texas Instruments platforma de electronica aplicata IPRS Baneasa (distrusa si aceea dupa asasinarea sa).  Cu un excedent bugetar de 2 miliarde USD, creante de 8 miliarde USD, si o economie care "duduie" si FARA DATORII majore, Ceusescu pune la cale un plan de exploatare al Apusenilor, cu bataie lunga. Pâna în 2040 urmau sa se exploateze intensiv zacamintele de aur, argint si metale rare, ce urmau sa aduca României un profit evaluat în 2013 la nu mai putin de 400-500 miliarde de euro !!! Deja se întrecea orice masura. Nu numai ca România nu mai avea nevoie de nimic din afara, nu numai ca îsi acoperea singura necesarul intern, nu numai ca exporta masiv, dar Ceausescu, împreuna cu China, Iranul si Libia, punea la cale o replica a FMI, prin BANCOREX. Aceasta urma sa împrumute tarile în curs de dezvoltare, cu dobânzi mici, paralizând astfel hegemonia capitalului iudeo-anglo-saxon. Acoperirea în aur era un gir suficient pentru a fi posibil acest proiect. De aceea, imediat dupa ce a fost asasinat, Mugur Isarescu ajunge în 1990 guvernatorul BNR, postura din care cedeaza POANSONUL International al României. Poansonul imprima pe lingourile de aur, numarul, greutatea, concentratia si provenienta aurului, astfel ca România desi are aur, nu-l mai poate "manevra" pe pietele de capital. In perioada urmatoare (2001-2002), Mugur Isarescu scoate din tara, printr-un transport ce pleaca de pe Otopeni 20 tone de lingouri de aur, apoi, pâna în 2012 transfera în diverse banci de pe planeta aproximativ 61 tone de lingouri de aur.  În 1999, sub presiunea americana tot mai vocala, ministrul industriilor Radu Berceanu,  propune acordarea licentei de exploatare 47/1999, pe care guvernul taranisto-PD-ist se grabeste s-o legalizeze prin HG 458/1999 catre Rosia Montana Gold Corporation, firma straina, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timis. Datorita frictiunilor dintre marii jucatori ai planetei vizând comoara din Apuseni, lucrurile treneaza, exploatarea functionând la câteva procente din capacitate.  În spatele RMGC s-ar afla însusi Rothschild, spun gurile rele, iar la celalalt capat interesele a zeci de investitori mai mari sau mai mici, dar si a Statului Român care doreste o bucatica din propria-i placinta.)

Traian Basescu, cunoscut în mediile apropiatilor ca tot "ameninta" ca va spune americanilor ca dorim si noi o anume participare, n-ar fi avut totusi curaj sa spuna nimic în fata Victoriei Nuland. Aceasta i-ar fi cerut sa nu mai faca declaratii publice "iresponsabile" cu privire la Rosia Montana, întrucât aceste declaratii afecteaza interesele USA.

Traian Basescu ar fi parut neatent, preocupat de alta problema.  Discutiile au continuat cu problema unirii politice dintre Moldova si România. Diplomatul american l-ar fi asigurat pe Basescu de iminenta realizare a acestei uniri, dar a avut doua cereri. Prima, sa faca si România ceva în acest sens, sa se implice prin ONG-uri, proiecte guvernamentale, vizite la Chisinau si în teritoriu, etc., întrucât altminteri cadem în derizoriu, fiind complet dezinteresati. 

 - În afara de decaratii politice mai faceti ceva? Ar fi intrebat V.N. Trebuie ca România sa se implice activ.

În al doilea rând V.N ar fi spus ca unirea celor doua tari se poate face cel mai curând în 2015, în nici un caz anul acesta, motiv pentru care Traian Basescu s-ar fi schimbat la fata. El ar fi insistat ca unirea e singura sa sansa atât de a ramâne la putere, cât si de a câstiga un important capital electoral. El a mai adaugat ca amercanii nu vor gasi în România un partener de dialog mai bun decât domnia sa si ca interesul american e ca el sa fie în continuare factor de decizie, din postura de presedinte sau de prim-ministru.

Victoria Nuland a parut sa ia în calcul aceasta optiune. A mai spus ca întelegerile cu Rusia prevad o unire formala în decursul mai multor ani si ca partenerul rus nu poate fi bruscat, însa a adaugat ca se va interesa.  În plus, chestiunea interna a separarii de Transnistria e anevoioasa si conform întelegerii cu Rusia, aceasta nu renunta la acel teritoriu, deoarece are interese militare si strategice f mari. 

Traian Basescu ar mai fi fost întrebat de catre emisarul american în ce masura e capabil sa "direjeze" justitia în sens american si în ce masura acest lucru e stabil pentru urmatorii ani. T.B. ar fi replicat ca DNA-ul e condus magistral de catre omul domniei sale - Laura Codruta Kovesi, dar si ca la vârf, adversarii sai politici înteleg necesitatea ca d-na Kovesi sa-si continue activitatea. Neîncrezatoare, V.N a cerut o întrevedere cu aceasta, întrevedere care a avut loc a doua zi la sediul ambasadei americane. Doamna V.N a cerut ca si justitia în ansamblul sau sa fie directionata catre interesele americane. 

Emisarul american s-a referit apoi la companiile americane implicate în afacerea gazelor de sist, si a cerut ca acestea sa fie sprijinite în demersul lor, amintind enigmatic ca România prin vocea altor factori de decizie (se referea probabil la Ponta) sprijina deja activitatea firmelor americane din domeniu, dar ca e nevoie de mai mult. T.B ar fi replicat ca începerea acelor proiecte e pe ordinea sa de zi si ca va face totul în acest sens.

T.B. ar fi cerut în acest moment asigurari pentru viata si libertatea domniei sale, daca în urma alegerilor din acest an ar pierde puterea. T.B ar fi afirmat ca orientarea pro-americana a domniei sale i-a adus antipatie publica, dar si amenintari cu închisoarea dupa ce va pierde puterea. V.N l-a asigurat de tot sprijinul domniei sale, dar si a întregii administratii americane. 

- Daca - si va rog sa întelegeti corect acest daca - nu veti reusi sa ramâneti, va asigur ca nimeni nu va va clinti un fir de par, ar fi confirmat diplomatul american. 

În acest moment, T.B s-ar fi relaxat, iar discutiile au decurs mai degraba prieteneste decât formal. T.B ar fi raspuns zâmbitor : "suntem alaturi de dvs.", chiar si la avertismentul unei interventii militare americane în zona Orientului Mijlociu. Presedintele României a fost informat ca daca acest lucru se va hotarî la Washignton, România devine teatrul unor operatiuni de lansare, cu toate implicatiile ce deriva de aici.

Partea americana a afirmat ca momentan nu se pune problema unei interventii militare, dar ca orice scenariu e posibil.  

Discutiile au continuat cu o întrebare a Presedintelui României legata de aderarea la spatiul Schengen. V.N a zâmbit pentru prima data pe parcursul întrevederii si a spus ca e foarte bine informata în aceasta privinta si ca exista discutii avansate cu principalii lideri europeni pentru ca România sa fie primita. Numai ca, din nou, diplomatia româna nu face nimic în acest sens. Vocea diplomatilor români trebuie sa se auda, pentru ca cineva sa rezolve aceasta situatie "jenanta" ar fi adaugat V.N.

 - Va bucurati de tot sprijinul SUA, dar trebuie sa faceti si dvs. ceva, sa nu mai permiteti tonul discriminatoriu. Principalele state europene sunt destul de înversunate, dar acest fapt nu-i un impediment. Faceti ceea ce trebuie, si noi ne ocupam de rest, ar mai fi spus V.N.

În aceasta nota critica fata de nepasarea specifica noua, discutiile s-au încheiat aproximativ la orele 21:30. 

Asadar nici urma de discutiile care sunt relatate în presa. De unde îsi iau informatiile acesti ziaristi, sau care e proiectul lor de propaganda electorala nu ne intereseaza. Problema cea mai importanta e ca liderii europeni sau americani cu care avem contacte la nivel înalt, ne vorbesc despre interesele lor, iar noi le vorbim despre "protectie". Daca aceste informatii sunt reale, iar discutiile au fost cele prezentate, atunci avem toate motivele sa ne dam cu capul de pereti. 

Întelegem foarte bine ca "Înalta Poarta" nu poate fi tratata de sus si cu imperative, însa treaba politicienilor e sa faca în asa fel încât, în urma negocierilor sa obtina ceva si pentru tara pe care o reprezinta. Frustrati si speriati de faradelegile facute de-a lungul timpului, ei îsi cauta doar propria salvare si garantia ca nu vor ajunge la bulau. 

Ce se întelege din informatiile de mai sus? Ca vom obtine acces în spatiul Schengen daca si numai daca vom depune si noi un oarecare efort diplomatic. Adica sa zbieram la ei, pe toate canalele media internationale, ca sunt rasisti. În rest? Tara care a acceptat scutul antiracheta (tara sacrificata în cazul unui atac, pentru ca rachetele sa nu ajunga mai departe) nu poate cere nimic? Tara care detine 500 miliarde de euro în aur si metale rare nu poate cere nimic?

Noi cu ce ne alegem? Cu vreun job iluzoriu în UK unde chiria e mai mare decât venitul? Cu joburi marunte si ridicole în agricultura prin Spania sau Italia, unde suntem tratati precum sclavii? Care e luxul pe care ni-l permitem acasa? O masina, ca un apartament nu prea se mai poate.

Avem o rata a natalitatii negativa. Populatia României scade anual cu 100.000 -200.000 de suflete. Poate mai mult. Cazurile bolilor cronice si fatale cresc exponential, datorita produselor îndoielnice pe care le mâncam. Noi, cei mai bogati din Europa (datorita resurselor - si aici nu ma refer doar la minereuri, ci si la bazinul hidrografic, la pamântul roditor, la peisajele spectaculoase, statiunile formidabile) sa fim de fapt cei mai saraci?

Noi care am dat mereu copii geniali, care pe vremea lui Ceausescu în numai 20 de ani am recladit o tara, am creat 2-3 generatii de actori, medici, ingineri, arhitecti si oameni de stiinta geniali, noi care am câstigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal, noi care am inventat atâtea si atâtea, noi care suntem recunoscuti pentru femeile frumoase si barbatii iscusiti, am ajuns într-o stare de saracie extrema.

Ce facem prieteni? Cum iesim din aceasta fundatura a istoriei? Sa dam vina doar pe Basescu ar fi absurd. Nu ma îndoiesc ca pâna si acest personaj sinistru si corupt a iubit si îsi iubeste tara. La urma-urmei si daca dai o masina cu împrumut unui om, acel om are grija de ea. Dar când vorbim de o tara. Sunt convins ca si Basescu, dar si ceilalti care s-au perindat la putere au vrut binele tarii. Însa nu au fost capabili.

Au fost prea lasi, prea corupti, prea "puscariabili" pentru a se opune. Au tremurat în fata marilor emisari, de frica propriei pieli. Iar noi am privit dezgustati scena politica, fara a fi capabili sa emanam alta clasa politica.

Poate va închipuiti ca Iliescu, Constantinescu sau Basescu ne-au cazut pe cap, precum traznetul. Nimic mai fals. Ei au fost ceea ce noi am emanat. Ei sunt creatia noastra, dupa chipul si asemanarea noastra.