Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei

28 octombrie 2013 la 20:47

Atacul terorist din decembrie 1989,asupra Romaniei






" Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la
virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun
faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la
nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o
tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator,
precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, "dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint,
sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa,
Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative" , dupa cum spune istoricul academician Florin
Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca "singura solutie este inca o revolutie", ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din '89.


In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta,
presedintele Statelor Unite a afirmat ca "acordul de la Yalta a fost
una din cele mai mari greseli ale istoriei" pentru ca "de dragul stabilitatii" marile puteri "au sacrificatlibertatea natiunilor mici" din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie bolsevica, pentru ca atunci cind George Herbert Bush si Mihail Gorbaciov s'au inteles, tot de dragul stabilitatii (?),
sa elibereze tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria
dusmanilor Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul
Ceausescu. Este o datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai anului 1989, sa recunoasca, cel putin, dupa ce vor lua cunostinta de cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare, provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost invadata de trupe sovietice, de teroristi – romani si unguri antrenati pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova
(colegii agentului KGB, Ion Iliescu).



Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.'89,
victimele – tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se
faca dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar
infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de
indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail
Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii
Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie
sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in
numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul
Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e
nevoie, ii putem reaminti ca, in nov.2001, la Conferinta Internationala
privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a
felicitat pe Mihail Gorbaciov pentru"declansarea
analizei critice de profunzime a sistemului comunist". "Evolutiile
peresstrikai si glasnosti-ului au demonstrat ca sistemul politic al
totalitarismului comunist nu este reformabil. Sensul profund si
ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca Ceausescu, aflat la o si mai
mare profunzime, nu poate auzi
confirmarea sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei
este insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la
Tribunalul
International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist)
din dec. '89.
Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum si cei 62% din
populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de presedinte al
tarii.






De ce atac terorist si nu revolutie:



Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat deKGB
ca spion englez) recomanda,printre altele, reactivarea agentilor mai
vechi si mai noi ai Moscovei, dinRomania. Urma ca ei sa pregateasca o
succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau
a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de
sovietici. Se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind
activarea retelelor KGB din Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele
au jucat un rol important, dat fiind ca Romania post comunista a fost
impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in
dimineata zilei de 23 dec. 89, in editia unica a <scanteii>poporului>, aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu : "Noi,
romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru
era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in
acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste.
Avem nevoie de diversitatea de opinie si de o ordine socialista. Iata,
deci, ca Iliescu, a pornit la revolutie numai pentru schimbarea lui
Ceausescu, nicidecum caderea comunismului.



Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut cain oct.
1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea
celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din
1989, gazduiti si protejati de autoritatle romane. E de presupus ca
cei 26.000 de agenti sovietici, printre care basarabeni vorbind perfect
romaneste, au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete,
de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al
KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia
readus pe
orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul
romano-sovietic, in primavara anului 1990, incheiat de Iliescu si
Gorbaciov prin care, partea romana accepta, singura din Europa
rasariteana, ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale
tarii sa fie aprobate de Moscova.
Curioasa faptura si acest Gorbaciov, cu numai citeva luni inainte
declarase, cu voce tare, ca noul tip de relatii stabilite cu tarile
socialiste il constituiau egalitatea in drepturi, suveranitatea si
neamestecul in treburile interne, principii sustinute de Ceausescu pina
si-a pierdut viata. Oare sa nu-si fi amintit Gorbaciov atuci cind l-a
insarcinat pe Iliescu sa-l spulbere pe Ceausescu, ca "unele din
declaratiile cu care (Ceausescu) voia sa obtina un marer efect. . .
mergeau totusi in directia justa". Si ca "nesfirsitele pretentii si
capricii ale romanilor . . . contineau si un dram de ratiune"?, asa
cum a recunoscut, ulterior, in cartea sa de memorii?.



Fostul general Victor Stanculescu a dezvaluit, in cartea sa"In
sfirsit adevarul . . " ca in dimineata de 23 dec.'89, cind Iliescu si
echipa sa au venit la MapN de unde au luat legatura cu Moscova pentru
a cere
instructiuni, precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea
procesului Ceausestilor, in legatura cu care, Silviu Brucan, Gelu
Voican Voiculescu si Ion Iliescu i-au cerut sa'i suprime pe Elena si
Nicolae Ceausescu. Stanculescu a mai aratat ca inclusiv in spatele
sau, la MApN, a actionat un grup
filorus care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata
lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati si ca decizia
in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din
partea
GRU (serviciul secret al armatei) si KGB (securitatea rusilor.("Ziua"/
18 dec.'09).



Virgil Magureanu, intr'un interviu la BBC a spus: "A fostevident ca
KGBul a organizat diversiunea impotriva fostului regim". "Au existat
teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior".
"Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare
a situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot
la
comanda, ei au fost, de fiecare data, retrasi, in asa fel incit urme
palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau, aceste urme au fost
sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca
acest lucru nu s'ar fi putut face fara complicitati din interior.
(R.L./22dec.2003).



Ultimul vice prim-ministru al comertului exterior si fost ministrude
externe, Stefan Andrei, marele om politic al regimului asasinat, a
declarat istoricilor-reporteri Vladimir Alexe si Victor Roncea,
adevaruri cutremuratoare despre atacul terorist : Daca in 1989-1990, in
Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si
iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici,
care erau imbracati civil si se numeau "visautniki, (ofiteri spetznaz
insarcinati cu operatiuni speciale)". "In '91 mai erau cam 29.000.
Caraman i-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cind au mers la Moscova,
s'a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci rusii au spus:
noi nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE). ("Ziua" on line/ 19
dec.2008).



Colonel dr. Mircea Dogaru, presedintele fondator al Sindicatului
Cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva, doctor
in istoria militara, face dezvaluiri din care, usor te poate duce
gindul
ca atacul terorist din dec.'89 s'a vrut un razboi impotriva Romaniei.
Intr'un interviu intitulat "Rusia nu s'a destramat, ci s'a extins.
Este peste tot, inclusiv in Romania", istoricul militar arata ca:
"Romania a fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor
doua tratate. Nu au fost doar SPETZNAZ si OMON au fost si batalioane</scanteii>
franco-germane care s'au antrenat laDebretzin.Deci a fost o lucrare
generala . . . pentru a ajuta Rusiasa se preschimbe
dar sa ramina un mare imperiu.. Noi am identificat agresorii, dar nu am
putut sa ne batem pentru ca intre ei si noi erau masele mankurtizate..
(Iliescu chema masele in strada sa apere revolutia. n.m.) Mai mult,
agresorul tragea lepadind unul dupa altul vestoane ba de securitate, ba
de Armata, ba de militie, ba de mai stiu ce . . . ". "Am o singura
intrebare: era nevoie sa se deplaseze masele de prosti la televiziune,
care putea fi inchisa printr'o simpla apasare de buton in punctul de
comanda?. Acolo unde au lipsit masele, adica gloatele, intre noi si
adversari, cum a fost podul de laSlatina, acoloadversarul a fost
facut tandari. Esaloanele venitedinspre Craiova au fost facute praf
de TAB-urile armatei. Supravietuitorii care urlau "mama" in rusesteau
fost dusi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperati. In
schimb, ofiterii nostri au dat, ani de zile, cu subsemnatul la
ambasada sovietica: <cum de si-au permis sa-si apere tara>?".



Seful Directiei de Informatii a Armatei, din dec.'89, viceamiralul
Stefan Dinu, dezvaluie faptul ca fusese avertizat asupra planurilor
serviciilor secrete straine privind declansarea revoltei impotriva lui
Ceausescu. "Contraamiralul sovietic, Terentiev, ne-a facut o ampla
expunere despre reformele din URSS si alte tari socialiste,
intrebindu-se la fiecare problema, retoric desigur, de ce in Romania
aceste programe n'ar fi posibile?". In mai 1989, omologul meu maghiar a
tinut sa-mi precizeze ca "programele de reforma din Ungaria depasesc cu
mult pe cele adoptate in URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politica de
perestroika si glasnosti. In sprijinul acestei afirmatii au fost
subliniate o serie de proiecte dintre care mentionez: descentralizarea
conducerii economice, incurajarea proprietatii private si libera
initiativa a micilor intreprinzatori, liberalizarea preturilor,
incurajarea cererii si ofertei pe piata interna, libertatea presei,
dreptul de constituire de noi partide si organizatii politice ale caror
programe nu contravin intereselor Ungariei etc.". "I-am solicitat
totodata parerea sa in legatura cu aparitia in Ungaria a unor lucrari
care contestau sau puneau la indoiala apartenenta la Romania a unor
parti din Transilvania. Rezum discutia noastra la doua afirmatii ale
generalului maghiar: mai intii ca aceia care revendica teritorii din
jurul granitelor ungare sunt foarte putini in tara sa si, in al doilea
rind, dupa parerea sa, ori de cite ori Ungaria a pretins sau a incercat
extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare data si
mai mult, iar Ungaria nu poate risca si alte pierderi". Stie si . . .
Laszlo Tokes?



Aplicatii in jurul Romaniei: La nord-vest, in Ungaria, 6-8 iunie'89,
aplicatie comuna ungara, cehoslovaca si sovietiva. Intre 14-28 oct.
trupele sovietice din Ungaria (Divizia 102 si Corpul 3 Armata sovietic,
concomitent cu trupele din apararea antiaeriana, totalizind 13.000
militari, au organizat o aplicatie in raionul Budapesta-Tokay. Din
directia nord-est, in URSS, de asemenea, aplicatii (4-17 oct. in
Bucovina de Nord, in sudul Basarabiei, 2-4 nov. in raionul
Balti). Apele Marii Negre au constituit de asemenea teatrul unor
aplicatii navale: la sud-est de Insula Serpilor, la sud de Yalta, la
vest de Suhumi si sud de Subla, in apele de est ale Bulgariei.
Avertismentul iugoslav: "Nu stiu daca pe filiera iugoslava ne-a venit
revolutia, stiu doar ca pe filiera iugoslava ne-au venit informatiile
despre cum se va actiona pentru a provoca Revolutia". "Prin luna oct.
1989, fostul meu omolog iugoslav, general-locotenent
Giorgio Iovicic, l-a invitat pe atasatul militar roman la Belgrad,
colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o informare cu unele probleme de
un deosebit interes pentru tara noastra". Generalul iugoslav a
solicitat sa se comunice la Bucuresti despre existenta unor planuri
care vizau
rasturnarea regimului politic din Romania. Sursela, Budapeste, Sofia,
Moscova, de unde a aflat ca la o data foarte apropiata, in Romania urma
sa aiba loc unele actiuni destabilizatoare. Se mentiona faptul ca vor
fi organizate mai intii patrunderea unor grupuri de indivizi pregatiti
spacial, care sub acoperirea de turisti veniti la neamuri sau prieteni,
la momentul potrivit vor provoca tulburari si panica in rindul
populatiei. Dupa care, se avea in vedere extinderea revoltelor in
marile localitati din interiorul tarii. (Sa ne amintim de turistii
sovietici <fortele Spetznaz>, teroristii pregatiti in
Ungaria pentru lupte de gherila urbana, agentii curieri ai miscarilor
<solidarnosc>, <forumurilor civice> din Ungaria,
Cehoslovacia si RD Germana, zecile de mii de agenti mai noi si mai
vechi ai Moscovei reactivati sub comanda lui Ion Iliescu, plus
armatele din
jurul granitelor, au transformat tara intr'un teatru de lupte, omoruri,
fratricid, razbunari, sinucideri etc. in scopul slabirii capacitatii de
aparare si, in consecinta, crearea conditiilor pentru dezmembrarea
tarii.



Disidentul rus Pavel Stroilov a aratat, in urma consultariiarhivelor
furate din Fundatia Gorbaciov, ca au existat planuri avansate
franco-sovietice de creare a unei Confederatii Europene Socialiste. El
a destainuit, intr'un interviu pentru Hotnews, ca revolutiile din 1989
au fost "planuite si inscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub
controlul sovieticilor. Un memorandum al Departamentului pentru Relatii
Internationale al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS
arata ca sovieticii stiau inca din februarie 1989 ca evenimentele de la
Bucuresti vor fi unele singeroase. Fragmentul din memorandumul citat,
publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars arata ca:
"In Romania inca exista atmosfera opresiva a cultului lui Ceausescu.
Straduindu-se sa izoleze tara de influenta noastra, acum incearca sa
imbrace haina <luptatorului pentru="">puritatea socialismului> si indirect aduce argumente impotriva
noastra. Unele eruptii de nemultumire sunt posibile in aceasta tara,
insa nu este posibil ca ele sa se extinda in acest moment. Situatia se
va schimba cel mai probabil odata cu plecarea lui Ceausescu, care ar
putea fi insotita de evenimente dureroase". (Si, totusi, evenimentele
dureroase s'au petrecut dupa plecarea lui Ceausescu, sub Iliescu-KGB si
Militaru-GRU care au savirsit oribile asasinate in masa, dupa cum vom
vedea in continuare). O transcriere interesanta este cea a unei
conversatii in care Gorbaciov recunoaste ca Iliescu este omul Moscovei,
fata de liderul bulgar, Alexander Lilov, primul presedinte al
Partidului Socialist Bulgar din 23 mai 1990. In cadrul acestei
discutii, Lilov i
se adreseaza lui Gorbaciov: "Pina la urma, Iliescu se descurca bine in
Romania, in ceea ce ne priveste". Gorbaciov ii raspunde: "Ssst! Nu
vrem sa facem publica apropierea noastra de Iliescu. Cu
alte cuvinte, da, se descurca bine, dar nu vrem sa se stie ca este
apropiat Moscovei". ("Ziua pe Internet/ 29 sept. 2009). (Iata ca
nici Gorbaciov nu vroia sa se stie ca asasinul Romaniei este apropiat
lui). Cind credea ca totul a devenit istorie, in decembrie 2000,
Gorbaciov, felicitindu-l pe Iliescu pentru neconstitutionalul mandat
nr.3, a recidivat in a recunoaste implicarea totala in evenimentele din
decembrie '89 din Romania: "O mare stima si o enorma simpatie. L-am
sustinut cu toate fortele in timpul acelor momente extrem de dificile
din dec.'89 pe care le traiau cu totii la Bucuresti. Vorbeam des cu el
la telefon si il sustineam". Iar Iliescu, zilele trecute, spunea: "In
decembrie '89 Gorbaciov nici nu stia de existenta mea.






De ce evenimente dureroase dupa plecarea lui Ceausescu:



Dupa cum Mihail Gorbaciov stie prea bine, declansareaevenimentelor din
decembrie '89 a fost precedata de o invazie masiva de militari
sovietici. Incepind cu 10
decembrie '89, in Romania patrunde un numar fara precedent de"turisti"
sovietici. Coloane intregi de automobile "Lada" cu cite patru barbati
atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldoveneasca, Bulgaria si
Ungaria. Important de mentionat este faptul ca "turistii" sovieticiau
patruns in Romania fara pasapoarte ceea ce dovedeste o complicitate la
nivel inalt, dar si existenta unui
numar mare de tradatori. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000
numarul invadatorilor sovietici intrati in tara in dec.'89."Turistii"
sovietici formau forta de soc
"spetznaz", constituita din operativi ai GRU (serviciul secret al
armatei sovietice), care actionau in civil (visautniki). Totodata la
granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie: La
granita cu URSS, in zona Galati Braila s-a semnalat o forta de
interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale "spetznaz".La
granita cu Bulgaria, la Ruse se semnaleaza o concentrare a unitatilor
franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau unitati
vest-germane din cadrul cunoscutei forte CSG-9. De ris-plinsul lumii,
cite forte mecanizate s'au concentrat pentru
asasinarea unui batrin-bolnav care la prima huiduiala a multimii a
parasit puterea.



Pastorul Laszlo Tokes este considerat astazi, scinteia care a
provocat, in doar citeva zile, darimarea regimului dictatorial al lui
Nicolae
Ceausescu. Faptul ca el este, acum, vicepresedinte al Parlamentului
European denota ca, in evenimentele din decembrie '89 a fost un factor
pozitiv pentru interesele maghiare si, poate, euroatlantice, dar pentru
Romania, tara in care traieste, slujeste si al carei cetatean este,
Tokes ramine un odios spion si tradator ce si-a minjit sutana cu
singe. O prima dovada, dezvaluirile fostului adjunct al Securitatii
Timis, Radu
Tinu, potrivit caruia, ofiterii securitatii au descoperit, in zilele
acelui fierbinte 89, la doi agenti ai Ungariei care paraseau Romania
printr'un punct vamal, o chitanta de mina semnata de insusi Laszlo
Tokes. Viitorul vicepresedinte al Parlamentului European scria cu mina
lui ca a primit 20.000 de lei. Penibila situatie pentru Parlamentul
European, dar si pentru slujitorul Domnlui care a vindut vieti
omenesti. De la Bella Kun la Laszlo Tokes maghiarii urmaresc
dezmembrarea Romaniei,
in 1931 sub directivele lui Stalin, in 1989 sub indicatiile lui
Gorbaciov. La 8 iulie 1989 are loc, la Bucuresti, intilnirea la
nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu
care, intr'o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov,
conducerea ungara – Nyares Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn,
sustine ca
Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza
problema maghiarilor din Romania. Astazi, Laszlo Tokes cere, la ONU,
autonomie teritoriala si limba maghiara oficiala in Transilvania.



Generalul de brigada (rez) Aurel Rogojan, care,in 1989 era seful
Cancelariei DSS, "omul din umbra" al lui Iulian Vlad, seful
Departamentului Securitatii Statului, deescrie contextul international
si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in
rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care
urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata
securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de
sprijin in
localitati importante din Romania. Anterior, in dec. 1988, conducerea
iugoslava l-a iritat pe Ceausescu punind in discutie problema
Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului
Securitatii
Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din
Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor
formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa
actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in
consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din
Cehoslovacia, R.D. Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de
Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta
parte, de Francios Mitterand si Helmuth Kohl, avind si binecuvantarea
Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO
(acronimul
Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care
le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru
"actiuni viitoare de gherila urbana in Romania". Agenti curieri ai
miscarilor
"solidarnosc" din Polonia, "forumurilor civice" dinUngaria,
Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in
plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare ce reveneau
"revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice
(politice) planificate". Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au
venit si cu ce scop,
precum si gradul de indeplinire a misiunii lor. In toamna anului 1989,
emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in
Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj,
Constanta,
Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Targu Mures,
Timisoara . . . .Fiecare emisar actiona "multiplu de zece", iarfiecare
nou membru cauta alti zece. In Bucuresti s'au vizat recrutari, inclusiv
din rindurile elevilor de liceu, cu care se realizau intilniri de
instruire in parcuri. Unii parinti, ingrijorati, s'au adresat Biroului
de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. In
zilele de foc din dec.'89 am avut confirmarea deplina a misiunikor
acelor emisari. Cele mai mai multe orase-tinta ale curieratului lor au
fost cuprinse, in dupa amiaza zilei de 22 dec., de furia unor revolte,
aparent ilogice, in care,
initial, interlopi periculosi, terorizind unitatile de securitate si
militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare
de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s'au transformat
ad-hoc in"revolutionari profesionisti".. In sinteza, cind generalul
Vlad a cerut sa fie
informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia
Timisoara-Resita-Caransebes-Alba Iulia (Cugir)-Sibiu-Brasov,
Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente
extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele
fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie
arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia,
Banatul si Transilvania par a fi
izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s'a comunicat din
fiecare judet. S'a interesat daca sunt probleme la Targu Mures, in
Harghita si Covasna.
Acolo insa era o linste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua
zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie
evenimente de un tragism cutremurator . . . .", incheie generalul de
brigada (rez), Aurel Rogojan, edificatoarele dezvaluiri. Astazi, cu
voia Sfintului Scaun (?), Laszlo Tokes cere la ONU, autonomie
teritoriala.
Preludiul la cantata "dezmambrarea Romaniei"??. Nu pot sa nucompletez
dezvaluirile generalului Rogojan cu aspecte privind relatiile romano
iugoslave. "Putini dintre istoricii romani cunosc faptul ca in perioada
regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s'a impus
in fata celor doi sefi de stat romani, dar, din umbra, Iugoslavia,
alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei.
Documentele cercetate pentru scrierea cartii "Istorie, geopolitica si
spionaj in Balcanii de vest", demonstreaza temeinic ca
Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de
serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania".






Ce faceau, in zilele fierbinti, complicii teroristilor, dininterior.



Spune, cel care, la ordinul lui Gorbaciov, s'a instalat, chiar din22
decembrie '89, in locul lui Ceausescu. Acesta, in fata Comisiei
Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989,
confirma ca el a fost cel care, imediat dupa fuga dictatorului, a
preluat toate pirghiile puterii si in special organele de forta,
armata, securitate, militie, pe care le-a manevrat si dirijat intru
realizarea
scopului final, distrugerea Romaniei: "Deci, am dat acest gir politic
conducerii existente a armatei. Generalul Guse, din pacate, a ramas
aici (in fostul sediu al CC al PCR) in noaptea de 22 si toata ziua de
23,
cind lucrurile au devenit foarte dificile . . . Si, in seara de 23,
cind ne-am adunat la Ministerul Apararii Nationale, am decis sa fie
chemat Guse la MapN, sa-si ia treburile in
mina" (inclusiv cadavrele trupelor USLA pe care le-ati chemat, ciuruit
si lasat in strada cu placarda <TERORISTI>. n.m.). "In noaptea de 23
ne-am dat seama ca Guse este depasit. . . .a venit la mine, foarte
agitat, foarte tulbure, sa-mi ceara sa ies la televiziune
si sa cer populatiei Bucurestiului sa paraseasca strazile, sa se
retraga toti in case si in intreprinderi. In conditiile acestea, de
anarhie totala din oras, spunea el, armata nu poate sa faca ordine. Am
cautat sa stau de vorba cu el, sa-i explic ca asta ar fi o mare gafa,</luptatorului>
o mare greseala politica.Revolutia afost infaptuita de oameni care au
iesit in strada; a veni
cu o asemenea idee si cu motivatia ca armata sa faca ordine, ar fi un
semnal ca armata vrea sa puna mina pe putere. In plus i-am spus:
dumneata stai aici in sediul Ministerului Apararii Nationale. Eu
circul prin oras, pentru ca circulam tot timpul, de la MapN la
Televiziune si viceversa, intr'un TAB . . .Era atmosfera aceea de
entuziasm general.` . . . Adica se vedea ca il parasisera nervii . .
.De aceea , in ziua de 24 dupa amiaza, am luat decizia ca sa-l
inlocuim . . .sa apelam la
generalul Militaru". Cu scuzele de rigoare, trebuie sa-i spun
presedintelui de onoare ca minte ca un . . . mincinos. Nu pe 24 l-a
inlocuit pe Guse cu Militaru; in seara de 22 dec. La TVR s-a anuntat ca
generalul Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii, iar acesta a
trecut imediat la aplicarea principalului obiectiv al noii
puteri:desfiintarea fizica a securitatii, dusmanul terorismului.
Astfel, pe 23 decembrie '89, principalii agenti sovietici, Militaru
(GRU) si
Ion Iliescu (KGB) au savirsit un asasinat in masa de o cruzime
nemaiintilnita in tara noastra, asasinat care probeaza cu plus de
evidenta, sustinerea tezei atacului terorist din dec.'89. Constantin
Isac, un revolutionar care l-a arestat pe Ilie Ceausescu si
care s'a aflat, in primele zile dupa fuga Ceusestilor, linga Iliescu,
Roman, Voican Voiculescu, Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai
Chitac, atit la TVR, cit si la MAPN, a dezvaluit, in amanunt, odiosul
asasinat savirsit in seara zilei de 23 dec.'89, de catre generalul
Militaru, proaspat numit, anume, de Iliescu, ministru al Apararii.
Citeva vehicole ARO blindate (ABI), pline cu uslasi condusi de
colonelul Trosca (fost sef al statului major al Unitatii Speciale de
Lupta
Antiterorista – USLA) au fost chemate in fata sediului MapN, de
insusi generalul Militaru, pentru a apara sediul ministerului de
teroristi,
pentru ca tot el, Militaru, sa ordone spulberarea ABI-urilor; ordinul
de tragere fiind transmis tancurilor din fata ministerului de
colonelul
Safta (ulterior general) cu textul "NIMICITI PRIN FOC SI CALCARE CU
SENILE" Ferocitatea asasinilor Iliescu si Militaru depaseste orice
imaginatie:Dupa ce militarii
din ABI-uri au fost ciuruiti de mitralierele de pe tancuri, cadavrele
acestora au fost tinute, in strada, timp de sase zile, cu pancarde pe
care scria TERORISTI., pentru ca trecatorii sa le scuipe sa le arda cu
tigara, ori sa urineze pe ele. Capul colonelului Trosca, despartit de
trup, a fost asezat in batjocura, cu o tigara in gura, infipt pe osia
unui ABI rasturnat. Diversiunea Trosca a fost o cruda
razbunare, pentru ca Trosca a fost ofiterul de contrainformatii care in
anii '80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus in functia de
ministru) drept colaborator al fostului KGB, motiv pentru care
Ceausescu l-a trecut pe linie moarta.SAPTE MORTI, 11 ORFANI, NICI O
ANCHETA. Generalul Militaru ordonase expres ca blindatele usoare ale
USLA sa fie conduse, personal, de colonelul Trosca, pe motiv ca
trebuiau eliminati
"teroristii" care trageau de la restaurantul Orizont spre sediulMapN.
Unsprezece tineri care
traiesc cu stigmatul "fiu de terorist" si carora trebuie sa li se
schimbe oprobriul in onoare: fiu de erou. Iar asasinul,
teroristul nr.1, dupa peste 20 de ani, la intrebarea ziarului Vremia
Novostei "cine a tras" raspunde, parca, dupa alta lume: "Este,inca, o
enigma. Cred ca a fost vorba de o structura pregatita inca de Ceausescu
pentru vremuri tulburi, pentru luptele de gherila in conditii urbane
in cazul ca tara ar fi fost ocupata". Iar vorbeste de fringhie in casa
spinzuratului.



Inca o proba de terorism, nu revolutie: In seara zilei de 21
decembrie '89, generalul Vlad, fiind chemat la
sediul CC, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale
sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau
structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului
departamentului. Invariabil, la apelurile "suntem atacati, ne dau foc,
ce facem?", raspunsul era standard: "solicitati sprijincomandamentului
judetean de aparare!". Seful securitatii judetului Sibiu,
locotenent-colonel inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie,
mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil
fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit
un tir
infernal, suieraturi si rapait de gloante, cum numai in filmele de
razboi auzisem. "Cine trage?', l-am intrebat. "Cei la care ne
trimiteti sa ne apere", a fost raspunsul. Orice om de bun simt, aflind
toate acestea, se
lamureste ca revolutia lui Iliescu a fost, in fapt, actiunea de
distrugere prin foc si calcare cu senile a securistilor, acei slujbasi
ai puterii instriti si platiti sa apere tara de teroristii sovietici si
de hienele vecine gata sa muste din trupul tarii. Dar, asa cum a spus
si Virgil Magureanu, complotistul din echipa lui Iliescu, totul s'a
desfasurat numai cu complicitati din interior.






La Iasi, da, revolutie. De catifea. Trupele sovietice oprite la Prut..
Iasi, 22 decembrie1989.In biroul comandantului de divizie,
colonelul I.C., suna telefonul.
Este invitat in cladirea unde reprezentantii miilor de ieseni iesiti in
strada preluasera puterea de la autoritatile locale. Ajuns la imobilul
inconjurat de manifestanti, in timp ce o voce striga "armata e cu
noi", a fost rugat sa vorbeasca multimii. Colonelul a fost privit de
manifestanti cu speranta. Le-a vorbit calm.. Militarii fac parte din
popor. Multimea a scandat: "Ar-mata e cu noi". A zarit oameni
plingind. La Bucuresti, conform TVR, Nicolae Ceausescu mai era seful
statului.
Atunci au intrat pe usa doi ofiteri, dotati cu pistoale si masti
contra gazelor."Ma aresteaza, si-a zis colonelul, pentru ca am
pactizat cu
demonstrantii". S'a inselat. I-au raportat ca o coloana de manifestanti
se indreapta spre comandamentul local al Securitatii. A intuit
pericolul si a dat ordine precise. Cind revolutionarii au ajuns acolo,
au observat cu uimire, ca infanteristii preluasera paza institutiei..
S'a cerut eliberarea tuturor celor aflati in arest... Li s'a dat
drumul imediat. Demonstrantii au vrut sa'i vada pe securisti. Si au
acceptat sugestia de a forma un grup de reprezentanti. Acestora li
s'a aratat sala unde erau adunati, dezarmati si sub paza militara,
ofiterii si suofiterii de securitate gasiti in unitate. Revolutionarii
au vazut si locurile unde santinelele armatei pazeau rastelele cu armele
cadrelor de securitate si documentele secrete. Revendicarile multimii
erau indeplinite.NU S'A TRAS NICI UNFOC DE ARMA. Cu luciditate a fost
evitata o baie de singe.("Ziua" pe internet/16
dec.2009).Ziarul Ziua continua: In Capitala, dupa euforia initiala a
populatiei, eliberata de dictatura, au urmat zile si nopti de confuzie,
cu civili si militari, toti romani, impuscati cu cinism in cap. La
televiziune se cerea chemarea unor trupe straine, specializate in
"lichidarea teroristilor", tocmai cind granicerii il informasera sipe
comandantul diviziei din Iasi despre deplasarea unor coloane militare
sovietice spre podurile de trecere peste Prut. Iata de ce colonelul
I.C. nu a fost surprins de invitarea sa la Ungheni, de catre omologul
sau sovietic. Acesta l-a intrebat care este soarta comunistilor
romani. Apoi i-a declarat ca are mandat sa intre cu trupele sale in
Romania, daca i se solicita ajutorul. Colonelul surise
amar: "Asa ati procedat si in Cehoslovacia, in 1968". Sovieticul
raspunse dur: "Stiti ca nu veti rezista aici, cu fortele proprii, mai
mult de 90 de minute. De ce nu ne lasati calea libera?". Romanul s'a
ridicat in picioare si a replicat senin: "Si ce o sa faceti dupa
ce ne striviti pe noi, la frontiera? O sa treceti cu tancurile voastre
peste sutele de mii de ieseni, iesiti in strada pentru libertate?.
Cind a revenit in biroul sau i s'a raportat ordinul sosit de la
Bucuresti. Armata romana nu are nevoie de "sprijinul" trupelor
sovietice – specificase
clar generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major. Se confirma
astfel masura luata anterior, telefonic, de catre generalul Petre
Geanta, seful de stat major al trupelor de graniceri:NU TRECE NIMENI
PESTE VOI!. Slava tie, oras erou. Traiesc mindria ca sunt fiu de
moldovean.






Atrocitatile impotriva fortelor de securitate si ordine si in
special impotriva
detinatorilor de secrete privind uzurpatorii, continua.



Incepind cu 22 dec.'89, activitatea teroristilor s'a axat, in
principal, pe suprimarea celor ce le stiau trecutul, a organelor de
securitate si ordine, pentru ca apoi sa se transforme intr'o permanenta
vinatoare si deconspirare a securistilor si colaboratorilor lor. S'a
inoculat in mintea poporului conceptia ca vinovati pentru tot ce a fost
inainte au fost securitatea si militia, adica tocmai acele organe care
au asigurat apararea integritatii statului, a avutiei nationale si a
ordinei publice. Totul a disparut odata cu disparitia acestor organe.
Sa vedem ce a urmat zilei de 22, iesirea din adincuri a teroristului
sef.
- In zilele ataculuiterorist au fost ucisi generalul Constantin Nuta,
adjunct al ministrului de interne si seful Inspectoratului General al
Militiei (IGM), si sdjunctul IGM, general Velicu Mihalea. Nuta era un
militar cu experienta si fost sef al contrainformatiilor militare,
calitate in care cunostea numeroase dedesubturi ale racolarilor facute
de serviciile straine de spionaj. Dati in urmarire, cei doi generali
sunt arestati la Deva si urcati intr'un elicopter pentru a fi dusi la
Bucuresti. Insa, in mod ciudat, elicopterul este doborit cu arme de foc
si toti cei aflati la bord isi pierd viata.
- Nicolae si ElenaCeausescu sunt judecati si executati pe
data de 25 dec.'89, la Targoviste. Opt ani i-au trebuit Ministerului
Apararii Nationale pentru a elibera certificatele medicale de
constatare a decesului, intrucit
documentele au fost semnate de Vladimir Belis, directorul Institutului
National de Medicina Legala, la ordinul lui Stanculescu, fara sa fi
vazut cadavrele. Ceausestii au fost torturati, dupa cum a declarat
Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la
inmormintarea dictatorilor:"Cei doi au fost torturati inainte de a
muri. Vroiau sa afle numele de conturi". "Picioarele lui erau negresi
pareau rupte. Elena, foarte
frumoasa, in ciuda ranii de pe partea stinga a capului. Piciorul drept
scos din articulatie, fiind intors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna
decit un pantof". "Am bagat in el sase gloante si s'a blocat arma.
Ionel a descarcat in el tot incarcatorul, iar Gheorghiu a tras si el
tot sase
sapte gloante. Ceausescu s'a ridicat pe zid cam un metru cind l-a prins
Ionel in rafala. A cazut ca un sac de cartofi. Ea a cazut pe o parte si
facea niste gesturi macabre. Avea gauri imense in ea si se zbatea..
Eram la 15-20 de centimetri. Am schimbat incarcatorul si i-am tras 30
de
cartuse in cap.Eram plin de creier si de oase", si-a incheiat
eroica poveste bravul ostas al armatei romane, plutonierul major (azi,
probabil, ofiter) Dorin Carlan, cel care s-a amuzat auzind, la
sfirsitul procesului de o ora si jumatate, sentinta: "Cu recurs in
zece zile.Sentinta se duce la indeplinire imediat".
- Pe 28 dec., generalulMarin Ceausescu, fratele
dictatorului, este gasit
mort la Viena. El indeplinea functia de sef al Reprezentantei
Comerciale a Romaniei, considerata sediul spionajului romanesc in
Europa
Occidentala. Marin Ceausescu a fost gasit spinzurat la subsolul
cladirii care gazduia Agentia Economica din Austria. Decedatul ar fi
avut acces
direct la conturile familiei Ceausescu din strainatate.
- Genaralul Dumitru Puiuera comandantul Aeroportului Otopeni
si a fost martor al
carnagiului din zona aeroportului. Puiu a disparut dupa ce a anuntat in
direct la televiziune, in seara zilei de 24 decembrie '89, ca detine
filme cu ce s'a intimplat la Otopeni, cu o zi in urma. Este internat la
spitalul de nebuni din Timisoara unde isi gaseste sfirsitul in conditii
ramase neelucidate, la inceputul aceluias an 1990.colegii lui au
declarat ulterior, ca ultimele lui cuvinte au fost:"Salvati-ma,astia
vor sa ma omoare"
- Presedintelecompletului de judecata al sotilor Ceausescu,
generalul Gica Popa, a
intrat, pe 1 martie 1990, in biroul 122 de la Ministerul de Justitie.
Se aude un zgomot puternic, iar Popa este gasit intr'o balta de singe.
Inca traia. A fost transportat la Spitalul Militar Central, dar aici
si-a gasit sfirsitul.
- Nicolae Giosan, fostlministru al agriculturii, moare la
inceputul lunii august 1990 in penitenciarul Jilava, dupa ce ii este
administrata o injectie
"ciudata". Ministrul era o somitate in agronomia romaneasca si un
apropiat al cuplului Ceausescu.
- Generalul Emil Macri,seful Directiei a II-a a Securitatii,
era un specialist in
inabusirea revoltelor. A participat la reprimarea rascoalei minerilor
din Valea Jiului, in 1977, dar si la evenimentele de la Brasov, 1987.
Dupa revolutie a fost arestat si inchis, fiind anchetat in dosarul
Timisoara. Procesul sau nu a apucat sa se termine deoarece Macri a
murit in inchisoare, in aprilie 1991. Coincidenta face ca aceasta
moarte sa
fie una extrem de oportuna, avind in vedere faptul ca Emil Macri, un
personaj din camarila dictatoriala, nu a mai apucat sa depuna marturie
in dosarul evenimentelor din dec.89.
- Colonelul Petre Moraru,loctiitorul sefului Inspectoratului
General al Militiei, a fost cel care a asigurat transportul celor 41
de cadavre de la
Timisoara la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti. Condamnat la 15 anide
inchisoare, acesta se spinzura in inchisoare, in anul 1991, nesuportind
regimul de detentie. De cercetat istoria acestor cadavre caci se spune
ca ar fi fost agenti maghiari proveniti din centrele de antrenament
pentru lupte de gherila, recunoscuti de securistii infiltrati in acele
centre, si lichidati in timp ce isi faceau datoria fata de statul
maghiar. Acestor teroristi li s'ar fi ridicat un monument in tara
vecina si prietena.
- Nicolae Doicaru, fostsef al Securitatii Constanta, a murit
in mod misterios in timpul unei vinatori in 1992. In ciuda faptului ca
toti participantii
foloseau alice, el este lovit de un glont care il reduce la tacere.
Nicolae Doicare facea parte din anturajul lui Nicolae Ceausescu.
- In noaptea de 22decembrie, la sediul CC isi face aparitia
comandantul USLA, Gheorghe Ardeleanu, pe numele real Moise Bula. El
pune la dispozitia Armatei trupele speciale de interventie.
Incidentul in care este ucis colonelul Trosca si colegii sai, in fata
Ministerului Apararii, la comanda generalului Militaru, demonstreaza
cu prisosinta
ca PROFESIONISTII ANTITERO ERAU VIZATI SA POZEZE IN POSTURA DE
TERORISTI. Inginerul Constantin Isac, apropiat al familiei Ardeleanu,
ne
relateaza: "La sase luni dupa evenimetele din dec.'89, colonelul
Ardeleanu a fost indepartat de la
conducerea USLA. Era normal pentru ca activase ca sef de contraspionaj
pe Europa si avea baza de date cu spionii europeni. . . . S'a retras in
satul Petrani, linga Oradea, unde avea sa-si gaseasca sfirsitul in
iunie 1993, oficial intoxicat cu insecticid in timp ce stropea
cartofii din
gradina".
- Colonelul in rezervaVasile Malutan, pilotul elicopterului
cu care cei doi
dictatori paraseau sediul Comitetului Central, s'a stins din viata in
luna mai 1995,a doua zi dupa ce aafirmat in fata Comisiei
parlamentare pentru cercetareaevenimentelor din dec.'89 ca Ceausescu
plecase din CC si a avut in elicopter, tot timpul asupra sa o valiza
plina cu documente.
- Senatorul taranistSerban Sandulescu, autorul cartii
"Decembrie '89 – Lovitura
de stat a confiscat revolutia romana" si membru in Comisia senatoriala
"Decembrie 1989", a murit, in conditii misterioase, la sfirsitulanului
2000.
- Tot suspect a murit sijurnalistul Alexandru Sanc, autorul
cartii "KGB-ul si revolutia romana", dupa un cancer galopant.
Si, astfelde tragisme traite de romanii care si-au iubit
tara, sunt de ordinul miilor, poate, a zecilor de mii, datoria
noastra, a celor care
nu mai au ce pierde, este sa trezim marile puteri din expectativa si sa
cerem, in numele "drepturilor fundamentale ale omului", adevarul
despre evenimentele din decembrie 1989, evenimente care au distrus, din
temelii, Romania, au provocat moartea a peste 1500 de oameni si au ucis
speranta, increderea in autoritati si viitorul a cel putin trei
generatii, al caror nivel de trai va fi grav afectat de faptul ca de 21
de ani, romanii maninca pe datorie. Nu este ingaduit a se privi cu
indiferenta situatia alarmanta a generatiilor de miine, copiii de azi
care traiesc, unul din trei (33%) SUB PRAGUL SARACIEI. Mortalitatea
infantila, pe primul loc in Uniunea Europeana. La fel
nivelul de trai.
Ultimul conducator al URSS, Mihail Gorbaciov, are datoria sa
recunoasca dezastrul produs Romaniei, dezstru care nu poate fi
evidentiat decit in cadrul unui proces la Tribunalul International de
la HAGA.. Una din
motivatiile acestui proces este impactul atacului terorist asupra
poporului roman, care, in proportie de 62% l-ar vota pe Ceausescu
presedinte. Numai un tribunal international poate stabili daca
distrugerea Romaniei a fost consecinta ambitiei absurde a lui Gorbaciov
de a-i baga pe git lui Ceausescu utopicele idei ale reformarii
comunismului, sau ambitiei criminale de a-l umili si pedepsi pe
dictatorul roman pentru repetatele cazuri cind acesta il infrunta si il
contrazicea, uneori, pe buna dreptate. Oricare ar fi motivatia,
adevarul este caURSS, KGB-ul auexercitat asupra Romaniei o invazie cu
forte armate proprii unui razboi deocupatie. Poate
este exagerat spus, dar fortele armate puse in miscare nu justifica n
ecesitatea de a schimba un conducator, si URSS erau cel mai putin
indreptatite sa procedeze astfel cu un conducator comunist..Foarte grav
si cinic apare gestul lui Gorbaciov, care cu citeva zile inainte, la 4
decembrie 1989, s'a semnat acea declaratie a tarilor din Tratatul de la
Varsovia, fara Romania, prin care se condamna interventia in
Cehoslovacia din 1968. Fara Romania, intrucit, cind Gorbaciov a
comunicat ca se va semna o
declaratie de condamnare a interventiei din 1968, Ceausescu a spus:
<noi nu="" putem="" sa="" semnam="" aceasta="" declaratie="" pentru="" ca="" noi="" n-am="">intervenit in Cehoslovacia, dimpotriva, am condamnat. E o greseala ce
s-a comis atunci>, la care Gorbaciov: <Bun. nu semnati>.
Generalul Constantin Olteanu, secretar al CC cu probleme
internationale, care a participat, alaturi de Ceausescu, la intilnirea
de la Moscova din 4 dec.'89, continua povestirea : Ceausescu a
continuat cu propunerile. <eu propun="" zice="" ceausescu="" asa="">dintr'odata- sa se retraga trupele din Cehoslovacia>. Gorbaciov, ca
sa raspunda ceva, zice <noi o="" sa="" discutam="" cu="" delegatia="" cehoslovaca="">ca e in vizita si mai ramine la noi. Iar Ceausescu a continuat:
<vreau sa="" se="" retraga="" trupele="" sovietice="" din="" toate="" celelalte="" tari="">socialiste, nu numai din Cehoslovacia>. Gorbaciov s-a blocat, a zis
ca trebuie sa discute cu fiecare si a cerut o pauza. Ceausescu n-a
iesit in pauza. In aceasta pauza, Egon Krentz, secretar-general al
Germaniei a venit si la Ceausescu. <Ce faceti?> etc. La plecare a spus
asa:
<Tovarasu Ceausescu, la revedere, nu stiu daca ne mai vedem...> E
bine de aflat la cine s'a referit Krentz ca nu va mai fi. Poate, chiar
la el, caci dupa pauza, nemtii au spus ca nu sunt de acord sa se
retraga trupele sovietice . . . Este adevarat ca Ceausescu nu a fost
un intelept, dar istetimea nativa l-a ajutat sa iasa
invingator in mai toate disputele cu omologul sau sovietic, pe care il
considera egalul si nu superiorul sau.. Mai ales ca masurile
preconizate de Gorbaciov, privind intregul lagar socialist (reformarea
si
liberalizarea comunismului), s'au dovedit greseli istorice cu costuri,
umane si materiale, imense. Cind i s'a acordat premiul Nobel pentru
pace, nu cred ca s'a stiut ca in timp ce propovaduia libertatea
popoarelor de a-si alege, singure, linia politica, egalitatea in
drepturi si neamestec in treburile interne ale altor state si condamna
interventia armata in Cehoslovacia din 1968, Gorbaciov trimetea armata
sovietica sa ocupe Romania..Si ar fi ocupat-o daca Generalul Stefan
Gusa, generalul Petre Geanta si colonelel I.C. de la Iasi nu ar fi
comandat infanteristilor si granicerilor "Nimeni nu trece peste voi".



Speram si dorim ca actualii conducatori ai Federatiei Ruse, ai
Statelor Unite ale Americii si ai tarilor din Uniunea Europeana, ca,
in cazul ca vor aprecia drept juste cele semnalate in prezenta
scrisoare, sa-si
asume raspunderea pentru masurile neloiale si nelegitime luate de
tarile lor impotriva Romaniei, din decembrie '89, nevindecate pina in
ziua de
azi, cu rugamintea de a coopera la eforturile de scoatere a tarii din
marasmul in care se afla de 21 de ani. Apelam, de asemenea, la Sfintia
Sa Parintele Bisericii Catolice, de a face cele trebuincioase
vindecarii spirituale si morale a credinciosilor romani care au comis
pacatul de
fratricid, impinsi la acest pacat de interese globale, poate, necesare,
incuviintate si de Vatican. Adresam Sfintului Parinte, rugamintea de a
ridica la cer rugaciuni pentru sufletele celor ucisi in decembrie '89
si iunie 2000.



Asigur pe cei ce ma vor acuza de intentia de a rascoli trecutul,
sau de a incita la razbunare si noi violente, ca nu acesta este scopul
scrisorii de fata. Aceasta culegere de adevaruri si realitati, extrase
din presa romaneasca, are menirea de a informa, pina la cele mai inalte
nivele, situatia dezastroasa in care se gaseste Romania, nu din vina
fostei conduceri, nu din vina actualei conduceri, ci numai din vina
vecinilor interesati in dezmembrarea Romaniei si insusirea de halci din
trupul tarii.
Sfatul dat, cindva, de Mao lui Ceausescu: "Focul deacasa il stingi cu
vecinii nu cu prietenii de departe", nu a fost de folos Romaniei care a
invatat, din experienta, ca "decit asa vecini, mai bine in pustiu.
Multumesc cititorilor pentru interesul de a afla adevarul si le urez,
sanatate si impliniri.
Gheorghe Tanasescu, cetatean roman siamerican. 3 decembrie 2010
</vreau></noi></eu></noi>

Memoriile sefului de la SMERS - UNITATEA DE ELITA A KGB-ULUI

MISIUNI SPECIALE=Memoriile sefului de la SMERS - UNITATEA DE ELITA A KGB-ULUI - SUDOPLATOV A COORDONAT SI SERVICIUL DE


7 octombrie 2013 la 19:25















DESPRE ROMANIA SPUNE CA VISANSKI S-A INTELES CU REGELE MIHAI SA-SI IA VALEA CA VA PRIMI O PENSIE IN MEXIC..................


Cartea "Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni" de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.

Cine este Pavel Sudoplatov?


„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster” (MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicată de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini

Cititorul se va întreba cine este acest autor şi cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.

Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.


Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombă atomică

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice

Editorii americani ai acestei cărţi semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoştinţa publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanţii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea voluntară la trădare a savanţilor participanţi la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia aşa repede bomba atomică americană. Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane. Le-au trebuit savanţilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.

Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent şi insistent, care a costat 2 miliarde de dolari şi la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni şi alţi specialişti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieţii lor (soţii Alfred şi Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârşit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agenţii recrutaţi de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-şi rişte viaţa şi avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).

Cum a fost posibil ca savanţii atomişti să transfere sovieticilor descoperirile lor ştiinţifice? Sudoplatov povesteşte că s-a acţionat pe trei idei principale: 1) teama viscerală a savanţilor că Hitler ar putea fi primul care să obţină bomba atomică; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA şi URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea aroganţei depistate de sovietici la discuţiile secrete cu savanţii atomişti, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depăşea graniţele ţărilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obţinerea colaborării savanţilor atomişti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară şi gratuită, deşi Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acţionat în justiţie pe Sudoplatov la apariţia acestei cărţi, pentru a salva reputaţia savantului. Şi n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu şi l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naţional al Ucrainei, despre care nu se ştia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct şi personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler şi Hermann Göring.

Misiune în Mexic: uciderea lui Troţki


Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troţki în Mexic, unde acesta din urmă se afla în exil




Un capitol întreg al cărţii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat şi instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duşman al lui Stalin şi unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki. Se cunoaşte faptul că şi Lenin se temea de Troţki, care-l întrecea ca orator şi ca organizator de geniu al Armatei Roşii. Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în faţa unor săli pline cu oameni atât de diferiţi ca pregătire, Troţki a dat următorul răspuns: „Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în faţa unei săli pline cu idioţi şi că trebuie să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective”. Cel care l-a ucis pe Troţki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuşit să fugă din locuinţa lui Troţki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat şi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reuşit să scoată de la el informaţia capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaţă la Moscova cu o pensie de general KGB şi a decedat în 1978 la 65 de ani.

Eduard Beneş şi Imre Nagy, agenţi ai Moscovei

Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenţii lui plătiţi s-a numărat şi preşedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneş, recrutat de NKVD în anul 1938, şi care a facilitat cedarea către URSS a unei părţi din teritoriul ţării sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropită de nazişti, Beneş a fost scos din ţară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei. Nimeni n-a ştiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneş i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri şi i s-a cerut o chitanţă. Cu acei bani Beneş a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcţia de preşedinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei.

După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneş să se retragă în linişte din viaţa politică a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiţerul NKVD care-l recrutase pe Beneş, şi, mai ales, n-a uitat să ia chitanţa contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneş ar putea opune rezistenţă cererii lui Molotov, autorul cărţii scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcaţi în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfăşurat în secret şi fără incidente, Eduard Beneş anunţând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele: „Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziţie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucţiunile Moscovei” (pag. 367).

Tito către Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”


Caricatură înfăţişându-l Tito, vândut americanilor. Preşedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru părerile contrare lui Stalin

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareşalul Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei. După trei încercări nereuşite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin şi-i arată o scrisoare olografă şi nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viaţa lui Tito. După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experienţă în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informaţii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito. Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiţii de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio şansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoştea că Tito nu va intra în panică având experienţă personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin şi decesul său la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”. Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri.

Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop

La 8 aprilie 1938 – povesteşte Sudoplatov – Boris Rîbkin, şeful rezidenţei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin şi alţi membri ai Biroului Politic îi încredinţează oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fără participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnării de către Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenţă Mutuală Militară şi Economică în caz de atac din partea unei terţe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranţa eternă contra unui război din partea puterilor europene şi privilegii economice reciproce pe o bază permanentă. În această ofertă s-a inclus împărţirea sferelor de influenţă militară şi economică din zona ţărilor baltice care se aflau între Finlanda şi URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.

Mareşalul Carl Gustav Mannerheim, preşedintele Consiliului de Apărare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fără să evalueze consecinţele indiscreţiei sale. Hitler a tras concluzia că Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Aşa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartă numele. Deşi refuzată de Mannerheim, oferta sovietică a produs o sciziune profundă în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei păci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în război, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pătrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele două ţări a fost mutată cu mult mai spre nord de oraşul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.


Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se află pe scaun, în spatele său este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravată), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se află în stânga lui

Sudoplatov aduce şi detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergătoare invaziei URSS de către Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semnează cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedează URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparţineau Germaniei, precum şi dezvoltarea cooperării economice pe toată durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela că în consultările secrete dintre Hitler, Ribbentrop şi Molotov privind o alianţă strategică între Germania, Japonia şi URSS, au fost manifestări care l-au condus pe Stalin la iluzia că va putea cădea la o învoială cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby şi Cairncross), Stalin ştia că Hitler căuta insistent o formulă paşnică de soluţionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacării URSS-ului pentru evitarea unui război pe două fronturi. Asta l-a făcut pe Stalin să calculeze greşit că mai are cel puţin un an până la agresiunea nazistă contra URSS. În sprijinul acestei teorii, că Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge să nu atace URSS, Sudoplatov aduce şi următorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeşte prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaraţia agenţiei TASS privind această schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunică publicului larg că Stalin este gata de negocieri internaţionale şi că el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncă o lumină nouă asupra circumstanţelor care l-au făcut pe Stalin să ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de către Germania nazistă.

Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică

Sudoplatov scrie că absolut toţi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri şi administrarea lor secretă oamenilor deveniţi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunţă cu competenţă şi autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă şi eficientă a celor condamnaţi politic să dispară.

La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinţat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Speţialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea şi fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraşul Gorki), unde zăcea paralizat şi informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demenţă. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securităţii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.

Notorietatea acestui laborator continua să fascineze preşedinţii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hruşciov era mai uşor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS. Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoţie cerebrală. Aşa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influenţă. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preşedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greşeală” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graţie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA şi a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.

Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviţi de autor sunt agenţi-dubli şi opozanţi politici de-ai lui Stalin, Molotov şi Hruşciov. Cadavrele lor au fost incinerate şi îngropate la o groapă comună. „Autorităţile au admis şovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold şi alţii au fost trimişi pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenuşa lui Wallenberg, Iejov şi Beria este îngropată în aceeaşi groapă comună” (pag. 271).

Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial

La invazia URSS-ului de către germani era o lipsă mare de specialişti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – şi Beria aprobă – scoaterea din închisori a 140 de foşti ofiţeri NKVD arestaţi în anii 1930. „Dosarele arătau că ei au fost arestaţi la iniţiativa şi din ordinul direct al lui Stalin şi Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin şi Maly, preotul maghiar, fuseseră deja împuşcaţi” (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat şi dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean şi Philby din reţeaua Universităţii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista ţărilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca şef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenţa secretă a ambasadei cu şefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegramă cifrată primită de la ministrul britanic Bevin, MacLean află că URSS nu va mai primi din Germania reparaţiile de război convenite la Ialta ca să fie plătite de nemţi timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS şi a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.

Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecinţele dramatice ale acestei telegrame: „Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa răsăriteană. Însemna că partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Şase luni după ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietică, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârşit. La instrucţiunile lui Stalin, Vîşinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informaţiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov să obstrucţioneze implementarea Planului Marshall în Europa răsăriteană. Vîşinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa” (pag. 232). Aşa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.

„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roşii, cunoscut după iniţialele sale în rusă: GRU. Sudoplatov scrie că şi GRU se ocupa de asasinate, cu precădere ale dezertorilor şi ale agenţilor dubli, inclusiv în perioada postbelică, atunci când însărcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este următorul dialog citat de Sudoplatov: „Mi s-a redat de către Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: «Hai să ne dăm acordul pentru înfiinţarea Statului Israel. Asta va fi o durere în cur pentru statele arabe şi le va face să întoarcă spatele către britanici. Pe termen lung asta va submina total influenţa britanică în Egipt, Siria, Turcia, Irak.»” (pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci şi influenţa britanică în ţările menţionate mai sus a rămas o amintire.

Gorbaciov, un lider urât de ruşi

Sudoplatov oferă detalii negative pentru reputaţia lui Gorbaciov ca şef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat să le spună polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucişi 21.857 de ofiţeri polonezi, la care trebuie adăugat numărul civililor polonezi împuşcaţi acolo, preoţi, magistraţi, profesori, elita Poloniei, un total înfricoşător de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Elţîn a făcut asta, după căderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. „Gorbaciov şi Iakovlev s-au comportat ca şefi de partid obişnuiţi, exploatând numele democraţiei pentru a-şi întări propria lor bază de putere. Au fost naivi ca oameni de stat şi au trăit sub iluzia că pot să-şi depăşească rivalii şi să se menţină la putere... El şi Şevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est” (pag. 428). Când Gorbaciov a văzut, în toamna lui 1990, că scapă din mână controlul ţării a ordonat KGB-ului şi forţelor armate să pregătească legea marţială. Ca să-şi asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremă şi l-a dus la cabinetul său de la Kremlin, de unde a dispărut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetăţenii săi şi sondajele de opinie din Rusia confirmă constant acest lucru.

Cine l-a protejat pe Voiculescu după 2005?

Cine l-a protejat pe Voiculescu după 2005?

8 Iunie 2013

 E-MAIL      PRINT      RSS      SHARE       MĂRIME TEXT

de DAN CRISTIAN TURTURICA

10457 VIZUALIZARI | COMENTARII   45

Pentru a înţelege esenţa cazului Voiculescu trebuie început de la pagina 431 a cărţii de memorii a fostului director al CIA, George Tenet – ”At the center of the storm - My years at the CIA”.

”(…) Când a căzut Uniunea Sovietică şi Vestul a moştenit Europa de Est, ne-am propus să construim servicii de informaţii cu ceea era deja disponibil acolo. Exista o probabilitate mare ca aceste servicii să fie infiltrate de agenţi sovietici? Sigur. Era o probabilitate mare ca, în timp, să reuşim să-i eliminăm de acolo? Din nou, sigur. Ideea era că trebuia să ne asumăm nişte riscuri dacă vroiam ca guvernarea să funcţioneze…”

Tenet a amintit de strategia CIA în noul spaţiu ex-sovietic pentru a explica opoziţia sa la decizia luată de neo-conservatorii din preajma lui George Bush, după invazia din Irak, de a nu decapita, ci de a distruge aproape complet cele trei structuri cheie ale regimului Saddam Hussein: partidul Ba’ath, armata şi serviciile secrete.

Potrivit celui de-al doilea cel mai longeviv director al CIA, după legendarul Allan Dulles, planul promovat în special de Dick Cheney şi Condoleeza Rice a fost profund greşit deoarece, în ciuda justeţei morale evidente, a ignorat riscurile eliminării bruşte de la putere a tuturor celor ce au condus regimul opresiv al lui Saddam dar au şi administrat, în paralel, ţara.

În vizunea sa, anii de violenţe extreme, de sărăcie, zecile de mii de victime, demonizarea americanilor, întârzierea reconstrucţiei, care au urmat invaziei în Irak, au fost, toate la un loc, consecinţa vidului de putere creat prin respingerea propunerii ca oamenii care au avut în mână, zeci de ani, pârghiile puterii, să fie înlocuiţi treptat, după ce transferă cunoştiinţele lor către o nouă garnitură de tehnocraţi şi după ce aceştia vor fi capabili să conducă eficient.

În antiteză, a explicat printre rânduri şeful CIA, modelul aplicat în ţările est-europene după căderea Cortinei de Fier s-a axat pe un pragmatism incompatibil cu intransigenţa morală: demiterea eşalonului superior al serviciilor secrete comuniste dar menţinerea în noile structuri a majorităţii şefilor de la nivelurile doi şi trei, pentru o perioadă de vreme - abandonarea rapidă a trădătorilor şi treptată a celor compromişi, înlocuirea tuturor, într-un orizont rezonabil de timp, cu o nouă generaţie de profesionişti, pregătită de serviciile de informaţii occidentale.

Biografia lui George Tenet explică, implicit, şi altceva: de ce puţinii români care, în anii ’90, cereau cu insistenţă ca toţi securiştii să fie eliminaţi din noile servicii şi din viaţa publică şi judecaţi pentru crimele şi fărădelegile comise, nu au avut nici o şansă de izbândă. Nu atât pentru că erau o minoritate, cât mai ales pentru că în acest demers nu au fost susţinuţi nici măcar de marile puteri.

Este imposibil de spus acum ce s-ar fi întâmplat dacă, în locul tranziţiei lente şi care a fost mai degrabă o restauraţie, revoluţia din decembrie 1989 ne-ar fi adus un val de epurări comparabil cu cel impus de americani în Irak.

Vidul de putere ar fi generat şi aici o perioadă de instabilitate violentă? Iar dacă da, judecând după consecinţele pe termen lung, care le resimţim şi azi, ale anilor pierduţi în băltirea post-comunistă girată de Ion Iliescu, ar fi fost, totuşi, preferabilă o perioadă de răfuială dură cu trecutul? Ne-ar fi scurtat drumul spre normalitate?

Întrebări tardive. Singura certitudine este că nu doar românii care au susţinut punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara şi cei ce au demonstrat, în 1990, în Piaţa Universităţii – cei oneşti, evident, nu infiltraţii lui Măgureanu - au pierdut partida, ci şi americanii. Pentru că, deşi fostul şef al CIA nu menţionează asta în biografia sa, în cazul României strategia paşilor mărunţi s-a dovedit greşită.

Noii moştenitori ai Europei de Est au evitat riscul vidului de putere, dar au subestimat un altul. Sau poate chiar l-au ignorat complet. Acela ca unii dintre securiştii de eşalon secund pe care i-au cruţat din motive tactice să se dovedească mai abili decât ei şi să le sufle ”moştenirea” de sub nas. Ceea ce, măcar pentru o vreme, s-a şi întâmplat.

Mulţi din generaţia Voiculescu s-au mişcat atât de iute încât până să le vină rândul să fie înlocuiţi de oamenii crescuţi de occidentali au devenit de nedizlocat. S-au folosit de conexiunile pe care le aveau, de informatorii pe care îi recrutaseră, de dosarele compromiţătoare pe care le fabricaseră, de capitalul acumulat sau furat din fondurile de comerţ exterior pe care le rulau sub supervizarea lui Ceauşescu cu o pricepere de care, probabil, nici americanii nu i-au crezut capabili şi s-au înşurubat şi mai tare la cârmă. Iar cei ce ar fi trebuit să-i evacueze din scenă au rămas, pentru mulţi ani, cu buza umflată.

Meciul anilor ’90 a fost câştigat de neo-securiştii români în două runde. În prima, cei mai destoinici dintre ei şi-au făcut firme. Cei din securitatea internă, ceva mai modeste, cei din DIE, cu o experienţă antreprenorială net superioară, au pus bazele marilor frăţii pseudo-capitaliste care au confiscat toate canalele comerciale folosite, cu puţin timp în urmă, tot de ei, pentru a aduce în ţară valuta mult râvnită de Ceauşescu.

Nu a fost nevoie de mult timp ca interesele de afaceri personale ale capilor noilor servicii de informaţii să se amestece, până la confuzia totală, cu interesele instituţiilor pe care le conduceau. Firmele erau conduse ca nişte oficii de spionaj în timp ce priorităţile serviciului erau setate după profilul activităţilor comerciale ale şefului-patron. Arsenalul informaţional şi logistic al unor instituţii care ar fi trebuit să vegheze la protejarea şi promovarea interesului naţionl a fost scos la produs – uneori doar ca să ţină de şase pentru un transport de contrabandă cu petrol sau ţigări, iar ofiţerii mai mici în rang sau mai puţini pricepuţi la afaceri au căpătat un al doilea salariu de la firma unui superior sau unui camarad.

A doua rundă a început în clipa în care neo-securiştii au devenit suficient de bogaţi ca să stea pe picioarele lor fără să mai fie nevoie să deţină funcţii în servicii. Şi-au sporit eficienţa delegând controlul asupra structurilor statului celor pe care i-au plasat în funcţii de conducere şi care, în paralel, aveau a doua slujbă la firmele lor.

Această ultimă rundă s-a încheiat cu victoria categorică în clipa în care au început să controleze jocul politic nu în calitate de foşti ofiţeri de informaţii, ci de antreprenori. Adică, nu s-au mai limitat doar la coruperea politicienilor pe care îi aveau cu ceva la mână ci şi-au permis să cumpere pe oricine doreau şi în plus să finanţeze proiecte politice noi, alianţe, uniuni, fundaţii, ONG-uri, mişcări de protest şi nu în ultimul rând trusturi media care să le susţină iniţiativele, dar mai ales să îi demoleze pe adversari.

Cu asemenea ”parteneri”, câtă influenţă au avut ţările occidentale în România? Zero. Presupunând că au apucat să pună măcar o piatră de temelie la el, ce s-a ales de proiectul lor de creare a unor noi servicii de informaţii, (mai) curate, care să se desprindă, gradual, de influenţa rusească? Praful.

Un singur exemplu. În 1999, un cuplu celebru de la ICE Dunărea, Dan Voiculescu şi generalul Constantin Rotaru, cânta, aparent, două partituri diferite. În timp ce trustul lui Dan Voiculescu înfiera, prin ample campanii media, intervenţia NATO în Kosovo, generalul Rotaru, devenit omul numărul doi în Serviciul de Informaţi Externe, era angrenat, teoretic, în eforturile de a convinge NATO că România este un partener loial şi că merită să fie primită în alianţă.

Rotaru a ajuns, în 1998, la SIE venind din trustul Intact, iar după trecerea sa în rezervă a revenit lângă Dan Voiculescu, la Intact, cel mai antioccidental trust de presă din România. Oare ce gândeau omologii din serviciile de informaţii ale ţărilor NATO când îl auzeau pe Rotaru vorbind despre dorinţa sa sinceră ca România să fie primită în alianţa nord-atlantică?

Eşecul planurilor în această domeniu a mers, mai bine de zece ani, mână în mână cu dezamăgirea urmată de dezinteresul politicienilor occidentali faţă de ţara noastră. Şi aşa ar fi rămas, probabil, lucrurile multă, foarte multă vreme, dacă nu ar fi avut loc atentatul terorist din 11 septembrie 2001. Nevoia Statelor Unite şi a Vestului, în ansamblu, de a se apăra de ameninţarea teroristă ne-a repus pe harta intereselor strategice.

Dezamăgirile provocate de parcursul post-revoluţionar al României au fost date uitării, iar dezinteresul a lăsat loc unei preocupări intense de a recupera timpul pierdut şi de a reconstrui o relaţie ce părea compromisă pe veci. În acest context, reformarea serviciilor de informaţii din România a urcat, instantaneu, pe lista proiectelor prioritare iar 2002 este, cel mai probabil, anul în care strategia de care amintea Tenet a început să fie pusă, cu adevărat, în aplicare, în România.

Povestea nu are încă un happy-end (şi poate nu va avea niciodată) pentru simplul motiv că România în 2002 era mult diferită de România în 1990. Şi nu în bine.

Pe ruinele sistemului dictatorial prăbuşit în zilele Revoluţiei se putea construi temeinic şi rapid, cu o fundaţie nouă şi cu un proiect sută la sută în interes naţional şi al parteneriatului cu Occidentul. În 2002, temelia era deja compromisă de practicile mafiote ale majorităţii şefilor noilor servicii. Pentru a corecta monstruozităţile şi a construi mai departe a fost nevoie de mult mai mult timp, de paşi şi mai mărunţi şi de un compromis mult mai nociv decât cel pe care îl invoca Tenet ca fiind acceptabil în cazul Irakului.

Vreme de trei ani, până în 2005, la suprafaţă a fost linişte şi părea că nu se întâmplă nimic. Am intrat în NATO cu Radu Timofte, omul lui Sorin Ovidiu Vântu, la cârma SRI-ului şi cu Constantin Rotaru, omul lui Voiculescu, al doilea om în SIE. În subteran, însă, lucrurile începuseră să se mişte.

Schimbarea de profunzime a devenit vizibilă după venirea la putere a lui Traian Băsescu. O dată cu numirea unei noi garnituri de lideri în fruntea serviciilor de informaţii au început să fie trecuţi în rezervă din ce în ce mai mulţi din generalii care puseseră bazele complexului securisto-mafiot cu acoperire capitalistă. Scoaterea acestora din sistem s-a dovedit crucială pentru curăţarea şi profesionalizarea serviciilor de informaţii.

Chiar dacă până la reformarea lor completă mai este cale lungă, iar procesul va fi temporizat de ritmul în care evoluează societatea în ansamblul ei, rezultatele sunt deja cât se poate de vizibile. Contribuţia lor la lupta anticorupţie este consistentă, iar colaborarea cu serviciile occidentale pe fronturile externe este exemplară. Dorinţa partenerilor noştri de a avea aici omologi pe a căror expertiză şi loialitate să se poată baza a fost îndeplinită. Printr-un efort comun şi în interes comun.

Prea mult roz? Aşa e. În mijlocul acestui tablou cu peisaj de primăvară stă o imensă pată neagră. Este restul de problemă nerezolvată – degeaba a fost distrusă simbioza malignă dintre foştii securişti deveniţi patroni de firme, partide şi media şi instituţiile din care s-au născut şi hrănit dacă nu sunt smulşi din toate rădăcinile pe care şi le-au înfipt în societatea. ”Weeded out” este termenul pe care Tenet l-a folosit referindu-se la înlăturarea agenţilor infiltraţi.

În cazul României sensul în care fostul şef al CIA a folosit cuvântul este insuficient. Iar ascensiunea Voiculescu dovedeşte pe deplin limitele a tot ceea ce s-a întreprins pînă acum pentru asanarea societăţii. Pentru a scăpa de efectele anilor în care securiştii au fost lăsaţi să necrozeze toate instituţiile democratice şi mecanismele economiei de piaţă este nevoie ca ei să fie smulşi şi din acestea, nu doar din serviciile de informaţii.

De ce nu s-a întâmplat asta? Cu unii s-a întâmplat. În ultimii ani, mai mulţi generali SRI corupţi au fost condamnaţi şi scoşi complet din joc. Există şi cazuri de oameni de afaceri cu procese pe rol, condamnaţi în primă instanţă sau chiar definitiv, care se pare că şi-au învăţat lecţia şi bagă capul la cutie: Puiu Popoviciu, George Copos, Gigi Becali. Dar de piesele grele nimeni nu a îndrăznit să se atingă decisiv. În asta constă problema cu Dan Voiculescu.

Cel mai bun mod de a-i smulge rădăcinile este desecretizarea totală a arhivei ICE Dunărea, adică inclusiv a dosarelor AVS (Aport Valutar Străin). S-a şi încercat asta în ultimul an de mandat al lui Cătălin Harnagea în fruntea SIE. De ce nu a preluat ideea Traian Băsescu? Foarte probabil pentru că o astfel de mişcare îl depăşeşte până şi pe el.

Arhiva întreprinderii de comerţ exterior unde s-a format Voiculescu este interesantă nu neapărat pentru operaţiunile derulate înainte de 22 decembrie 1989, cât mai ales pentru a afla unde au ajuns banii după căderea lui Ceauşescu. Desecretizarea ei, însă, ar duce, probabil, nu doar la prăbuşirea imperiului Voiculescu ci şi a multor altora din serviciul în care au activat. Teama de a genera imense pagube colaterale a fost mai mare. Şi instinctul de supravieţuire al serviciului a învins.

Dar dacă arhiva completă a ICE Dunărea este, încă, prea fierbinte, de ce nu a fost luat serios la întrebări în legătură cu alte zeci de afaceri şi mii de contracte ale firmelor lui, încheiate după 1990? Chiar toate au fost şi sunt perfect legale? Dacă da, înseamnă că Voiculescu este un capitalist şi politician onest şi noi ceilalţi care îl bănuim de tot felul de malversaţiuni suntem nişte ticăloşi.

Din 2005 încoace, de când l-a numit ”soluţia imorală”, Traian Băsescu nu a îndrăznit să depăşească o anumită limită în conflictul cu Voiculescu. Parcă cineva i-a trasat o linie şi i-a spus ”peste ea nu ai voie să treci”. DNA i-a blocat noi afaceri dubioase pe care a încercat să le deruleze prin oamenii lui de casă, Pantiş, Sereş, dar nu s-a atins de cele vechi.

Ceea ce este foarte straniu deoarece Voiculescu nu a arătat că ar avea vreo limită în raport cu Traian Băsescu. L-a suspendat de două ori. Aşa că fie lui nu i-a pus nimeni vreo barieră, fie nu i-a păsat de ea. De aici, un avantaj imens în relaţia cu preşedintele şi în mod cert şi cu instituţiile statului care îi puteau veni de hac instantaneu dacă ar fi primit undă verde.

Imunitatea foarte stranie pe care Voiculescu a primit-o chiar şi după 2005 şi împotriva căreia Băsescu a părut neputincios este unul din marile mistere ale perioadei post-decembriste. Şi este greu de crezut că asta nu are nimic de a face cu trecutul celor doi dinainte de 1990, cu structurile statului în care au activat.

Indiferent de cauze, însă, libertatea de care a continuat să se bucure Voiculescu şi după intrarea României în NATO a contrazis flagrant trendul de reformă a instituţiilor statului şi a mecanismelor democratice. În loc ca influenţa sa în societate să se diminueze, cum li s-a întâmplat altor fraţi de arme, a crescut şi mai mult. Când mulţi camarazi de ai lui au ajuns să fie chiar condamnaţi la închisoare el a fost la un pas de a pune mâna pe preşedinţia României.

Voiculescu a devenit centrul de comandă al mişcării de blocare a parcursului democratic şi pro-occidental al României în cea mai pro-occidentală perioadă a acestei ţări din ultimii 60 de ani. Iar cei ce l-au ajutat şi protejat, mimând loialitatea faţă de direcţia strategică a ţării, întocmai cum o făcea şi generalul Rotaru în timpul intervenţiei NATO în Kosovo, sunt la fel de vinovaţi ca şi el.

Nu ne rămâne decât să sperăm că vor înţelege măcar acum că evoluţia României nu se va poticni de Voiculescu, după cum nu s-a blocat nici la Ceauşescu şi că mai devreme sau mai târziu şi Felix va deveni un minuscul capitol negru în istoria ţării.