Am postat aici un sir de comentarii de pe grupul stop manipularii pentru a arata cum pot gandi unii oameni ...
Eşti tare Dottore! Victorel Khazarel Tonta instruit de un khazar maghiar sa distruga Romania !
Victorel Khazarel Tonta ( khazar autohton care raspunde spre mirarea multora si la numele de Naumovici ) s-a intalnit astazi cu Soros , un khazar maghiar nascut chiar la Budapesta , un cameleon al speculatiilor bursiere si economice , un vampir economic cu sange rece , parte beligeranta a razboiului economic dus in lupta pentru globalizare , un om care sta in spatele finantarii multora dintre asa zisele “revolutii” numite in tot felul de culori. Citeste:
Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea (17 iulie 1940)
”Maiestatea Voastră,
Evenimentele, ca şi unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteţi că situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare. [...]
După războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria - după cum consider că am motive să cred - nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. [...]
Eu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară:
În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înţelegere paşnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunţa în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă de viitoarea evoluţie în sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el însuşi, cu promptitudine şi prin propria forţă, împotriva ameninţării oricărei agresiuni. Totuşi, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproporţionate cu jertfele cerute de un război. Dacă România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la o înţelegere, convingerea mea este că această atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contră, le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. [...]
Dacă Maiestatea Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca şi guvernelor ungar şi bulgar.
Dacă, pe de altă parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord cu modul meu de a raţiona, eu nu îl voi mai continua în viitor, ci, pur şi simplu, voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluţionarea acestor probleme.
Dacă totuşi ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna, pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesaţi, mai mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.”
Adolf Hitler.
23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91
La 1 iulie 1940 guvernul român renunță la garanțiile anglo-franceze, iar la 4 iulie noul guvern a publicat o declarație în care anunța hotărârea sa de a urma o politică de integrare "sinceră" în sistemul Axei. O săptămână mai târziu, la 11 iulie, guvernul român anunța ieșirea din Societatea Națiunilor. Toate aceste gesturi și declarații aveau însă _ cum corect observă noul ministru de externe, Mihail Manoilescu, într-un anumit sens, "un caracter unilateral", întrucât ele nu au fost urmate, cum era firesc, "de o luare de atitudine a Axei față de România".
Concomitent însă, între guvernul român și cel german, care acționa în numele Axei, s-a desfășurat, cum spunea tot Mihail Manoilescu, "o acțiune de un ordin confidențial și diplomatic". Debutul acestei acțiuni s-a produs la 2 iulie. După ce regele Carol al II-lea n-a reușit să obțină legătură telefonică pentru a vorbi cu Hitler, care "se plimba undeva în Franța", monarhul l-a chemat pe Fabricius pentru a transmite pe cale diplomatică ceea ce dorise să comunice direct Führer-ului. În Însemnări zilnice regele arată ce i-a declarat lui Fabricius, pentru a fi transmis lui Hitler:
1) România a renunțat la garanțiile anglo-franceze și caută "o colaborare mai intimă" cu Germania, "care ar putea fi chiar întărită printr-o alianță care să fie în folosul celor două țări";
2) Știri sigure arătau că Rusia avea intenția "de a depăși linia de demarcație" stabilită în urma ultimatumului și de a se apropia de zona petroliferă, ceea ce reieșea din pregătirile militare ce le făcea;
3) La evacuarea Basarabiei, trupele române au fost insultate, dezarmate și împiedicate să se retragă;
4) Regele solicita Führer-ului "un ajutor, ca să ne apere în aceste momente grele", România făcând tot ce a putut pentru a păstra pacea în regiune;
5) În final, el a cerut "o misiune de instrucție militară, care va întări și mai mult legăturile dintre cele două state".
Răspunsul lui Hitler, comunicat tot prin intermediul ministrului Fabricius, la 4 iulie, interesul Führer-ului pentru modul care regele vedea "regularea chestiunilor" , Ungaria Bulgaria, pentru pe ia o hotărâre. De asemenea, Hitler trebuiau începute "conversații" părțile interesate, deoarece "starea de enervare de înarmare" nu fi rezolvate problemele existente.
Răspunsul Führer-ului conținea și un element care, pe de o parte, constituia o explicație a poziției germane, dar care, pe de altă parte, suna că un avertisment în ceea ce privea poziția Germaniei în raporturile dintre România și vecinii ei, bulgari și unguri: "Germania nu poate uita că Ungaria și Bulgaria au fost aliații ei în trecut". O astfel de afirmație arată clar că nu justiția, dreptatea, adevărul erau avute în vedere de Germania în reglementarea problemelor româno-ungare și româno-bulgare, ci un factor subiectiv, exprimat tot atât de clar: alianța celor două țări cu Germania. La 6 iulie, Carol a răspuns mesajului Führer-ului: accepta începerea de "negocieri" cu Ungaria și Bulgaria, pe bază etnică și a schimbului de populație, iar ca accesoriu, eventual, rectificări de graniță.
La 17 iulie, Carol a primit un mesaj scris (datat 15 iulie) de la Hitler. FA¼hrer-ul recomanda regelui luarea unei "hotărâri principiale" în negocierile cu Ungaria și Bulgaria, prin căutarea unei "soluții definitive, care ar putea prezenta riscul unor sacrificii". Abia după reglementarea "rațională" a problemelor cu Ungaria și Bulgaria Germania se angaja să examineze "posibilitatea unei colaborări mai strânse, iar în vederea acesteia și după împrejurări, să-și asume obligațiuni mai largi".
Răspunsul regelui Carol al II-lea la acest mesaj a fost înmânat lui Hitler de I. Gigurtu și M. Manoilescu, în cadrul întrevederii pe care aceștia au avut-o cu Hitler la Berghof, la 26 iulie 1940. În esență, regele reafirma acceptul pentru începerea de negocieri cu Ungaria și Bulgaria, pe baza principiului etnic ("România nu poate să se abată nici o clipă de la principiul etnic"), care putea fi satisfăcut "în mare măsură" prin schimbul de populație; respingea arbitrajul puterilor Axei, dar accepta "influența lor durabilă", în sensul moderării revendicărilor "vecinilor noștri".
În continuare, în scrisoare se arăta că sacrificiile pe care România le făcea ar fi trebuit să ducă nu numai la "o pace definitivă" și "la bune raporturi prietenești de vecinătate", dar și la o "nouă ordine politică" din care nu puteau lipsi "ample obligații" asumate de Germania, inclusiv garanțiile acesteia "față de orice posibilitate și de orice încercare de știrbire a teritoriului nostru, ori de unde ar veni ea".
Obiectivele unei inițiative românești
Este prezentă în scrisoarea de răspuns a regelui o idee ce va reapărea în acțiunea politico-diplomatică a guvernului român în primăvara anului 1941, cu prilejul victoriei germane în campania din Balcani. Este vorba de solicitarea ca reglementarea problemelor dintre România și vecinii ei, Ungaria și Bulgaria, să fie inclusă într-o acțiune mai largă de reglementare a tuturor "neînțelegerilor asemănătoare, de mai mare sau mai mică importanță", între toate statele din sud-estul Europei.
O astfel de solicitare, în vara anului 1940, nu putea avea decât două obiective. În primul rând, ea se putea înscrie în realizarea acelei "păci definitive" și a "bunelor raporturi prietenești de vecinătate" între statele din regiune, care să ducă la "noua ordine politică" și la asumarea de către Germania a unor "ample obligații" privind garantarea integrității teritoriului României împotriva oricărei încercări, "ori de unde ar veni ea", despre care Carol al II-lea vorbea în scrisoarea către Hitler.
Germania însăși era interesată în realizarea acestei "liniștiri" a sud-estului european, care îi asigura aprovizionarea cu alimente și, în special, cu petrol. "Condiționările" pe care le ridica față de România pentru acordarea de garanții conțineau însă nu numai dorința de a satisface cererile unor "aliați", dar și intenția de a pedepsi România pentru politica pro-anglo-franceză promovată de guvernul român până la sfârșitul lunii mai, în condițiile în care țara era înconjurată din toate părțile de state ce promovau, în diverse grade, politici pro-germane sau erau chiar aliate ale acesteia. În al doilea rând, această solicitare avea în vedere un obiectiv "de uz intern", în sensul de a se arăta poporului român care suferise deja trauma pierderii umilitoare a Basarabiei și Bucovinei de Nord și nu mai putea suporta noi cedări teritoriale fără sancționarea celor vinovați că România nu era singura țară care era nevoită să suporte sacrificii.
Motivele pentru care Germania nu a acceptat o discuție generală asupra frontierelor din Balcani au fost furnizate chiar de Hitler. La 27 iulie 1940, în convorbirile pe care le-a avut cu premierul bulgar, Bogdan Filov, și cu ministrul de Externe, Ivan Popov, Führer-ul declara că a respins propunerea românească pentru că "o dezbatere generală nu poate fi folositoare dacă se dorește să se ajungă la o soluție rapidă a problemelor de revizuire". Ceea ce dorea Hitler era mai întâi un acord între România, Ungaria și Bulgaria, iar în caz de succes el era gata să garanteze, împreună cu Italia și Rusia (!), statutul teritorial rezultat.
Niciunul dintre obiectivele urmărite de Germania, pe de o parte, și de România și Carol al II-lea, pe de alta, nu a fost atins integral. În urma noilor cedări teritoriale pe care a fost constrânsă de Germania să le accepte, chiar dacă România a obținut garanții din partea Axei a căror importanță nu trebuie subestimată, având în vedere politica de expansiune teritorială a Uniunii Sovietice și care și-au demonstrat întreaga valoare, în zonă nu numai că nu s-a instaurat liniștea, ci dimpotrivă, sub regimul impus de "pax germanica" tensiunea a cunoscut acumulări nemaiîntâlnite până atunci, gata să erupă la suprafață în orice moment favorabil.
În ceea ce privește situația internă din România, în urma noilor pierderi teritoriale impuse prin Dictatul de la Viena și Tratatul de la Craiova, regimul regelui Carol al II-lea a fost puternic contestat, încât acesta a fost obligat, la începutul lunii septembrie, să abdice și să părăsească țara.
In online se propaga adesea afirmatia ca romanii suntem “genetic” predispusi la hotie, la aroganta, la invidie, la prostie etc.. si fiind genetice, nu are sens sa cautam rezolvarea pentru ca sunt fara solutie!
Paradoxul este ca la olimpiade si la competitii de inventica nu stam mai rau decat alte natiuni, ceea ce ar contrazice “teoria genetica“.
Adevarul este ca natiunea romana are toate sansele sa devina una cu “gene degenerate” daca exodul celor capabili va continua in acelasi ritm, pentru ca va apare fenomenul selectiei naturale.
Statele care duc o politica de atragere selectiva de resurse umane se vor “innobila” cu oameni de calitate si cele care suporta exodul vor ramane cu “reziduri umane”.
Daca mergem mai departe cu analiza vedem ca desi ca indivizi nu stam rau, ca natiune realizarile sunt submediocre, nu doar in ce priveste guvernarea, dar si in ce priveste domenile stiintifice.
In medicina avem medici multi si unii destul de buni, dar medicina in ansamblu are rezultate modeste. In constructii avem constructori calificati, dar aportul romanesc in tehnologia constructiilor este mediocru. Constructorii romani sunt buni ca executanti si proiectanti, dar nu si ca inovatori. In IT desi exista multi specialisti buni, realizarile in software sunt modeste si de munca si pregatirea specialistilor profita firmele straine.
Toate exemplele de mai sus si multe altele, demonstreaza ca exista carente in managementul domenilor, ori managementul nu-i genetic, este o cultura si se transmite din generatie in generatie. Formele de manifestare a acestei culturi a descris-o bine Caragiale.
Care sunt cauzele se pare ca nu a interesat si nu intereseaza pe nimeni.
Sa descifram mecanismul prin care se manifesta si se perpetueza un management social falimentar.
In tarile capitaliste stratificarea sociala era in functie de avere si averea in functie de calitatile proprietarilor.
Comunismul a considerat ca stratificare in functie de avere este inechitabila, ca societatea nu ofera sanse egale unui copil provenit dintr-o familie saraca cu ale unui copil provenit dintr-o familie bogata. Comunisul si-a propus sa realizeze acele sanse egale eliminand proprietatea privata si aducandu-i pe oameni la un status egalitar. Practic toti copii porneau de la aceeasi “line de start”.
Teoretic comunismul ar fi trebuit sa promoveze mai multe valori umane decat capitalismul, pentru ca oferea aceleasi sanse. Totusi contraperformantele elitei comuniste si a celei postdecembriste demonstreaza ca selectia are un viciu major. Unde s-a produs eroarea? Cred ca una din erori, dar nu singura, s-a produs la sistemul de valori care au stat la baza selectiei.
Cum se facea selectia “meritocratiei” in comunism. S-a pornit de la ideea ca in fiecare individ exista tendinta de afirmare sociala – ambitia, care este cenzurata de educatie de valorile morale. Comunismul a ales sa exploateze ambitia si a ignorat valorile morale- etica.
Inca din primele zile ale instaurarii comunismului au fost alesi oameni saraci material si “cu duhul”, si li s-a oferit sansa sa devina persoane importante, cu conditia sa suprime orice rezistenta si sa fie loiali partidului.
Dupa ce a trecut perioada consolidarii puterii si au infrant rezistenta “ramasitelor burghezo-mosieresti” prin nationalizare si colectivizare, s-a trecut la o alta faza a selectiei “cadrelor de nadejde”, a “specialistilor”.
Cel mai bine se reflecta sistemul de valori in “selectia” pe care o faceau si o fac servicile de informatii. In comunism cautau si racolau elevi si studenti cu rezultate bune sau foarte bune, cu ambitii mari si lipsiti de etica, sau chiar fara scrupule. Acestia erau ademeniti cu cariere promitatoare, cu salarii si avantaje peste medie, cu protectie in fata legilor, cu un fel de imunitate. Siguranta, cariera si avantajele materiale au facut pe multi sa accepte.
Trebuie sa remarcam ca printre studentii cu potential erau doau categorii, unii ambitiosi si altii care isi imparteau timpul pentru cariera si pentru valorile culturale: arta, sport, cultura generala, si alte stinte umaniste. Cei din prima categorie luptau pentru medii mari ca sa aiba posibilitatea sa aleaga posturile cele mai bune, pentru ca repartizarea se facea in ordinea descrescatoare a medilor. Ei erau si cei care solicitau intrarea in PCR ca sa poata promova in functii de conducere. Cei din a doua categorie erau mai interesati de cultura decat de posturi si de cariera. Celor ambitiosi li se propuneau avantaje, promovari, cariera de succes, protectie/imunitate pentru abuzuri sau alte ilegalitati la care ar fi puti fi supusi sau de care ar fi fost acuzati .
Imi amintesc de o colega de servici care ne-a spus ca fica ei in clasa XI-a, care voia sa urmeze dreptul, a primit o propunere de colaborare si i se garanta intrarea la drept. S-au sfatuit parintii si au refuzat, in conditiile in care cocurenta era acerba 8-9 pe un loc. Multi nu au avut putere sa “dea cu piciorul la asa pleasca”.
Pentru studenti erau ale oferte, in general cu locurile de dupa absolvire. Nu erau racolati doar studenti merituosi, erau si din cei cu “probleme” fie de disciplina fie de (in)capacitate intelectuala pentru nivelul invatamantului superior. O colega care nu a raspuns la nici o intrebare la seminare si care, cand era solicitata, spunea cu nonsalanta ca nu s-a pregatit, avea cate 4-5 examene restante in toamna si le promova pe toate, desi in sesiunile normale nu reusea sa ia mai mult de 1 examen. Dupa terminarea facultatii facea servici intr-o cladire conspirativa, din centrul capitalei, in conditiile in care era din nordul Moldovei si nu avea buletin de Bucuresti ca sa-i de dreptul sa poata fi angajata in capitala.
Dupa ’89 s-a conservat acelasi sistem de promvare a “meritocratiei”, respectiv loialitatea si lipsa de scrupule. Pa langa promovare in cariera a intervenit posibilitatea de a face afaceri cu statul si de a se “capatui”. Probleam este ca oamenii cu adevarat valorosi nu au nevoie sa faca compromisuri si sa recurga la avantaje oferite de putere si refuza sa riste, sa se “lege la cap daca nu-i doare”.
Acest sistem produce o selectie a carieristilor, oameni fara caracter, o selectie a impostrilor. Categoria respectiva atrage alte persoane cu aceleasi valori, in special tineri, la care simtul responsabilitatii inca nu este maturizat si nivelul coruptilor care acopera societatea se mareste. Odata pervertit un om, ca sa-l menti in sistem nu trebuie decat sa-l santajezi. Daca la inceput au cedat din ambitie si din inconstienta, a doua oara cedeaza de frica si de rusine.
Managerii fara caracter iau decizii lipsite de onestitate, decizii la baza carora stau interesele pe termen scurt ale lor, ale celor din sistem, ale superiorilor. Promovarile sunt facute in functie de loialitate, in detrimentul competentei. Frustrarea produsa de lipsa eticii provoaca rezistenta prin pasivitate din partea subordonatilor si asta duce la rezultate mediocre.
Managerii apeleaza de regula la metode coercitive, si o societate condusa prin metode coercitive nu poate avea rezultatele pe care le are o societate in care se aplica metode stimulative.
Managerii romani confunda dominarea cu impunerea vointei celui mai puternic, respectul cu obedienta, autoritatea cu responsbilitatea
N Iorga spunea “A stapani nu inseamna a domina“. si H. Heine afirma ca “O natiune nu pote fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.”
Etica este ce a lipsit si lipseste comunitatii romanesti si in lipsa eticii rezultatele nu pot fi decat submediocre.
Concluzia este ca problema romaneasca a coruptieie si ineficientei nu este un fatalista – genetica,si are solutii prin restabilirea eticii in societate!
Totul a pornit de la …(zero)0.Afacerea Romania. Pe 3 februarie 1990, întreaga rezervă valutară a României ce insuma aproape 4 miliarde de dolari SUA, a fost schimbată la un curs de schimb de doar 14 ,35 lei, de 7 ori mai mic decât cel existent pe piața neagră. Autorii necunoscuți încă, au avut în mod normal acordul celor ce conduceau atunci țara ( Ion Iliescu și Petre Roman). Prezentul TOP, nu include vănzarea flotei și binențeles nici vânzarea IMGB-ului, intreprindere în care statul Român a investit până în 1990 peste 4 miliarde de dolari SUA iar escroci rămași anonimi deocamdată au vândut-o cu o,5 milioane, adică de 8000 de ori mai puțin decăt s-a investit! Deasemenea TOP-ul nu a inclus nici Afacerea Inflația prin care Mugur Isărescu a devalorizat moneda națională de peste 1100 de ori și binențeles nici Vânzarea Gratuită a Zăcămintelor prin metoda concesionării pe redevențe simbolice. Totuși chiar și așa fără imense omisiuni vă recomand o trecere scurtă în revistă a primelor 20 de mini-excrocherii recunoscute oficial! Lectură plăcută!
Cu stimă, roncea radu/11.martie 2014/București
1.Sorin Ovidiu Vîntu
Îmbogăţirea rapidă este un vis demult prezent în spaţiul românesc. Bineînţeles, cei mai mulţi nu încearcă să se îmbogăţească prin mijloace ilegale. Există însă şi categoria oamenilor fără scrupule dispuşi să mintă şi să-i manipuleze chiar pe cei mai amărâţi dintre noi, luând câte puţin de la fiecare (sau mai mult, după caz), pentru a strânge averi impresionante. Pe această direcţie, Vertical News.ro a alcătuit topul celor mai mari escroci din România. Am luat în calcul sumele de bani furate, numărul de păgubiţi şi notorietatea escrocului.
-cel mai mare “speculant financiar”
În vârstă de 56 de ani, Sorin Ovidiu Vîntu este acum unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere de 800-850 de milioane de euro. SOV s-a ocupat de afaceri ilegale încă din timpul regimului comunist şi chiar a executat la penitenciarul Bacău o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru delapidare. Tot atunci, în 1983, el a semnat un angajament de informator cu fosta Securitate, primind numele conspirativ „Nuş”. După căderea regimului a continuat să se ocupe de inginerii financiare. Vîntu însuşi a spus despre el că este un „speculant financiar”. Fondul Naţional de Investiţii a fost înfinţat în 1996 de SOV Invest, la puţin timp după scandalul Caritas. Totuşi, oamenii nu s-au învăţat nici de această dată minte şi, după Ioan Stoica, au avut încredere şi în Sorin Ovidiu Vîntu. FNI a funcţionat ca joc piramidal şi a dus la păgubirea a aproximativ 318.000 de investitori la momentul prăbuşirii, în mai 2000. Nu se ştie cu siguranţă, dar paguba provocată se pare că se ridică la 150 de milioane de euro. Când şmecheria funcţiona, profitul primilor depunători în ordine cronologică era asigurat nu de randamentul plasamentelor din Fond, ci de banii depuşi de următorii depunători. Însă spre deosebire de Caritas, FNI a avut un avantaj: susţinerea directă a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC). Printr-un contract semnat de CEC, instituţia garanta investiţiile făcute la FNI, angajându-se ca în cazul falimentului Fondului Naţional de Investiţii să despagubească investitorii acestuia cu suma depusă initial. Acest gir dat de catre o instituţie bancară a statului a reuşit să atragă un numar mare de persoane care să-şi plaseze banii la FNI. În plus, societatea înfiinţată de Vântu practica şi o dobândă mai mare la depozite, acestea depăşind de 3-4 ori media dobânzilor bancare din ţară. Cu puţin înainte de prăbuşire, în anul 2000, Sorin Ovidiu Vîntu a retras din Fond mari sume de bani şi i-a vândut compania care administra Fondul, Gelsor, Ioanei Maria Vlas, care a devenit ulterior răspunzătoare de prăbuşirea FNI. După cinci ani de procese, Vîntu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare. A scăpat astfel fără să facă o zi de închisoare pentru imensa escrocherie, în timp ce Vlas a stat câţiva ani după gratii. Acum şi ea este liberă şi îşi trăieşte liniştită bătrăneţea într-un sat idilic de lângă Sibiu.
Detestat de Traian Băsescu
SOV şi-a creat imaginea unui om viclean care nu poate fi prins cu nimic în neregulă deoarece lucrează mereu cu interpuşi loiali, gată să meargă la închisoare în locul lui (vezi cazul Maria Vlas şi Nicolae Popa). Potrivit procurorilor care i-au redeschis dosarele, Vîntu este vinovat şi de falimentarea FNA – Banca Agricolă (care le-a adus oamenilor o pagubă de nouă milioane de dolari), a Băncii Internaţionale a Religiilor şi a Băncii Române de Scont. În ultimii ani, omul de afaceri a ajuns de mai multe ori după gratii, pentru diferite ilegalităţi (favorizarea infractorului, şantaj). Nu a stat prea mult acolo: ultima dată i s-a dat drumul după 24 de ore. Între timp, a vândut trustul de presă Realitatea lui Elan Schwartzenberg şi s-a retras din viaţa publică, ducându-şi liniştit traiul în vila sa de pe strada Paris din Bucureşti. Weekendurile le petrece la Corbeanca unde are un domeniu impresionant unde trăiesc laolaltă căprioare, cerbi, iepuri şi dulăi. Vara, Sorin Ovidiu Vîntu cutreieră Delta Dunării, paradis unde deţine zeci de terenuri şi proprietăţi.
2. Contabilul Ioan Stoica şi isteria „Caritas”
Însă primul mare scandal de după Revoluţie a fost altul. Un obscur contabil din Făgăraş, pe numele său Ioan Stoica, a pus la cale cea mai mare escrocherie pe care avea să o cunoască tânăra Românie capitalistă: Caritas. Fondatorul şi proprietarul afacerii a făcut înainte de 1989 Şcoala Medie Finaciară. A început şi ASE-ul, dar nu l-a terminat. De-a lungul vieţii, s-a căsătorit de două ori: prima soţie a murit de cancer, iar a de a doua – cea care i-a fost alături în timpul escrocheriei – a divorţat. Acum, la vârsta de 70 de ani, Ioan Stoica trăieşte în anonimat undeva în Braşov. Fosta nevastă spune despre el că e sărac lipit pământului, că trăieşte dintr-o pensie de 700 de lei pe lună, că e bolnav de inimă şi că abia are bani să-şi plătească chiria. Stoica are şi un băiat din prima căsătorie. Jocul piramidal, care le promitea deponenţilor că vor câştiga de opt ori suma investită, a lăsat oameni fără case, altora le-a înghiţit peste noapte economiile de-o viaţă. Caritas a atras 400.000 de deponenţi din toată ţara care au investit nu mai puţin de 80 de milioane de euro.
Ioan Stoica a fondat compania „Caritas” în primăvara anului 1991, la Braşov, sub forma unei societăţi cu răspundere limitată. La înfiinţare, capitalul societăţii a fost de numai 100.000 de lei (aproximativ 775 de dolari actuali). După câteva luni, Caritas s-a mutat la Cluj-Napoca. La început depozitele erau mici (2.000-10.000 de lei), dar mai târziu nu mai aveai voie să participi dacă nu depuneai minimum 20.000 de lei. Şi depozitul maxim a fost majorat la 160.000 de lei. Stoica promitea că, după trei luni, oamenii vor primi înapoi o sumă de opt ori mai mare decât cea investită. Astfel, mii de români din toate colţurile ţării se scurgeau spre Cluj, unde făceau cozi imense în faţa sediului ziarului „Mesagerul transilvan”, în care erau publicate listele norocoşilor. După cum declara Ioan Stoica la acea dată, câştigul era dat ca sigur: „Cei care se înscriu la joc trebuie să renunţe la scepticism şi, o dată suma încasată, să continue jocul. Cu cât se înscriu mai mulţi, cu atât numărul celor care câştigă este mai mare şi ritmul plăţilor este mai rapid”, îi îndemna el pe români într-un interviu în „Mesagerul Transilvan”. Banii erau pe mâini bune, mai spunea el: “Nu te poţi juca. În suma investită de către omul necăjit este multă muncă depusă, multe speranţe şi multe renunţări”. Românii au crezut şi i-au dat pe mână bani grei. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat la acea vreme că, la un moment dat, o treime din banii din România erau investiţi în jocul piramidal. Televiziunea naționață elogia prinvocea lui Tatulici acest joc piramidal care a țepuit sute de mii de românași creduli! Nici Pavel Coruț nu a ezitat să compare excrocheria cu ceva de origine dinnă, precum nici Ion Iliescu nu s-a făcut că nu înțelege despre ce-i vorbă. Sincer eu personal ( r.r.) consider că locul 1 prim ar trebui totuși rezervat lui Iliescu și întregii trupe de securiști-mafioți care l-au ajutat să preia ilegal conducerea țării atât în 1989 cât și ulterior…dar acesta-i alt subiect. Totuşi, plăţile au încetat în octombrie 1993. La 14 august 1994 Caritas şi-a declarat falimentul: avea de plătit 450 de milioane de dolari către 300.000 de români rămaşi pe listele de aşteptare. Ioan Stoica a fost condamnat în 1995 de Tribunalul din Cluj la şapte ani de închisoare pentru fraudă, dar a făcut apel şi i s-a redus termenul de pedeapsă la numai doi ani. Nemulţumit şi de această perioadă, el s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie şi sentinţa i-a fost micşorată la un an şi jumătate de închisoare. Din care a executat numai câteva luni de zile. A fost eliberat la data de 14 iunie 1996. Dar procesele între deponenţi şi compania „Caritas” au continuat ani întregi, fără ca păgubiţii să mai vadă vreun leu. Dosarul Caritas este considerat de jurişti drept cel mai mare dosar instrumentat vreodata în Romania (nu mai putin de cinci tone de documente). „Ciudăţenia” afacerii Caritas este că autorităţile au permis acest joc piramidal, iar uneori chiar l-au sprijinit făţiş. Spre exemplu, primarul de atunci din Cluj, PRM-istul Gheorghe Funar, a apărut în public braţ la braţ cu Stoica şi i-a acordat sprijin logistic (sediu pentru firmă şi chiar locuinţa personală). Presa de atunci a jucat un mare rol. Ziarul „Mesagerul Transilvan”, din Cluj, ducea o amplă campanie pro-escrocherie. Până şi Televiziunea Română ( TVR-cam singurul post TV pe atunci) a acceptat reportaje şi chiar un amplu interviu cu escrocul Ioan Stoica despre Caritas. Realizator: Mihai Tatulici. Tocmai din acest motiv se crede că banii au ajuns, în bună parte, în buzunarele unor politicieni, politişti, SRI-şti sau în ale apropiaţilor acestora. Acesta ar fi fost chiar scopul afacerii: de a concentra banii românilor naivi în mâinile unui grup mic de noi nomenclaturişti.
3.Marele furt de la Cluj
3. Sever Mureşan este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România. Mureşan „are la activ” falimentarea Băncii Dacia Felix în anul 2001, bancă unde el era acţionar principal şi membru în Consiliul de Administraţie. Alături de prim-vicepreşedintele băncii – Horia Mircea Hossu – el a uşurat vistieria băncii cu peste 160 de milioane de dolari. Iată cum: Mureşan era patronul Paniro SA, o societate ce avea ca obiect principal de activitate fabricarea şi comercializarea produselor de morărit, panificaţie şi patiserie. Paniro a luat credite foarte mari de la Dacia Felix, pe care nu le-a mai restituit. Ceea ce a dus la falimentul băncii. În 1999, Curtea Constituţională de la Geneva l-a condamnat pe Mureşan la trei ani şi jumătate de închisoare pentru nişte inginerii financiare internaţionale legate de banii „evaporaţi” de la Dacia Felix. Elveţienii l-au arestat pe Mureşan la Budapesta şi l-au trimis în ţară, să-şi execute aici pedeapsa. Dar culmea, instanţele române l-au pus în libertate la mai puţin de o lună de arest preventiv. După strămutări de la o instanţă la alta, în mai 2003, Judecătoria din Constanţa a decis achitarea lui Mureşan şi a lui Hossu. Totuşi, în 2010 a fost condamnat la plata a 100 de milioane de dolari şi a 10 milioane de franci elveţieni. Mai nou, Mureşan s-a apucat de acte de filantropie, el donând bani parohiei Sfântu Gheorghe din Câmpia Turzii. Pentru aceste fapte merituoase, la sfârşitul anului 2011 a fost decorat cu Crucea Transilvană de ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului.
4.Cel mai mare escroc din PSD
4. Gabriel Bivolaru şi Mona de Freitas. Gabriel Bivolaru şi-a început cariera ca sportiv la clubul Steaua, după care a ajuns deputat PDSR la doar 29 de ani. Alături de soţia sa, Mona, Bivolaru a prejudiciat Banca Română de Dezvoltare cu 2.200 de miliarde de lei vechi (peste 50 de milioane de euro). Cei doi soţi au constituit 10 societăţi comerciale în Bucureşti, Eforie Nord, Sinaia şi Ploieşti, avându-l pe Bivolaru administrator. Cele 10 firme şi-au deschis conturi la sucursalele BRD şi BCR. De-a lungul a aproape zece ani (1992-2001), Bivolaru a emis 50 de cecuri fără acoperire şi a întocmit 24 de ordine de plată false. Ordinele au fost folosite pentru încasarea banilor de la BRD Sinaia. De asemenea, el a contrafăcut ştampila BRD din Bucureşti şi semnătura administratorului de cont. În timpul procesul, escrocul, considerat nevinovat, a fost sprijinit făţiş şi vehenment de Adrian Năstase (liderul pe atunci al PSD) şi de alţi parlamanetari social-democraţi. În 2004 a fost condamnat la cinci ani de puşcărie pentru faptele sale. A fost eliberat condiţionat, în 2007, după ce a stat în închisoare doi ani şi 10 luni. Mona de Freitas a fugit din ţară, singurul judecat fiind Gabriel Bivolaru. În 2004, magistraţii Judecătoriei Sinaia şi ai Tribunalului Prahova au decis că faptele pentru care de Mona de Freitas a fost anchetată şi trimisă în judecată – înşelăciune în formă continuată şi cu circumstanţe agravante – s-au prescris. S-a spus despre Gabriel Bivolaru, care acum trăieşte bine mersi, că ar fi frate cu „Guru” Bivolaru, fondatorul Mişcării MISA.
5. Afacerea fregatelor cumpărate de statul român din Marea Britanie a păgubit România cu 144 de milioane de euro.
Fregatele „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand”, în vârstă de 16, respectiv 15 ani, scoase din uz de Armata Regală Britanică, au fost cumpărate de firma BAE Systems la preţ de fier vechi de la Marina Regală Britanică. Astfel, BAE Systems le-a achiziţionat cu 124.000 de euro bucata, ulterior vânzându-le României cu 144 de milioane de euro. Cumpărarea celor doua fregate a fost perfectată în 2003, în timpul guvernului Năstase. Ziarul „The Guardian” a scris că cei de la BAE Systems ar fi dat mită unor persoane necunoscute de la Bucureşti, în valoare de câteva milioane de lire sterline. Afacera nu s-a mai lămurit niciodată, iar dosarul a fost clasat.
6. Gerald Gorduna, de la escrocherii financiare la trafic de droguri
Afacerea „Gerald Focşani” a fost pusă la cale de Corneliu Gerald Gorduna, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, fost membru al gărzii de corp a lui Ceauşescu, şi de Sorin Isac, de 25 de ani, fiul fostului şef al Gospodăriei Centrale de Partid. Societatea „Gerald” a fost înfiinţată la Focşani în 1993 şi a funcţionat până în martie 1994, moment în care a fost descoperită insolvabilitatea firmei. Jocul era tot unul de tip piramidal, care le promitea oamenilor îmbogăţirea peste noapte. În regulamentul concursului era specificat faptul că depunătorii puteau lua de şapte ori suma în trei luni de la depunerea banilor. Peste 390.000 de persoane din ţară şi din Republica Moldova au depus în jur de 20 de milioane de euro. Patronii societăţii dădeau asigurări că, în total, cei aproape 400.000 de participanţi vor încasa 400 de miliarde de lei. De fapt, numai 57.000 au primit bani. Restul au intrat în categoria „păgubiţilor”. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Caritas, nu s-a aflat cine au fost marii îmbogăţiţi: listele cu primii câştigători au fost distruse înainte de declanşarea anchetei. Gerald Gorduna a fost arestat pentru înşelăciune şi gestiune frauduloasă la Focşani, pe 22 martie 1994. Însă a obţinut strămutarea procesului la Buzau, de unde a fost eliberat pe cauţiune după câteva luni de puşcărie. La scurt timp după eliberare a fugit din ţară cu patru miliarde de lei vechi, s-a refugiat în Statele Unite ale Amercii, unde s-a căsătorit cu o americancă. Autorităţile române l-au dat în urmărire prin Interpol şi au cerut SUA să îl extrădeze. Însă justiţia americană a respins cererea de extrădare formulată de România pe motiv că statul român nu a reuşit să demonstreze vinovăţia acestuia. Iar Gerald şi-a văzut liniştit de viaţă. Ulterior, escrocul a revenit în Europa şi s-a apucat de alte ilegalităţi, în anii 2000-2001. De data aceasta, trafic de droguri şi spălare de bani, după cum reiese din mandatul european de arestare emis în 2007. Drogurile erau depozitate în Republica Moldova şi erau distrbuite în Italia, Germania, Olanda şi Statele Unite. În iulie 2007 a fost arestat, iar în septembrie a fost extrădat în Germania de autorităţile române. Acum, ajuns la vârsta de 45 de ani, Gerald se află după gratii.
7. „Bachus” Ştefănescu, cel mai mare escroc din comunism
Gheorghe Ştefănescu, poreclit Bachus, şi-a început afacerea cu vin contrafăcut în 1971, în depozitul de vinuri de pe Calea Griviţei din Bucureşti, al cărui gestionar era. Escrocheria s-a desfăşurat până în 1978, când a fost dată în vileag de autorităţile comuniste. Administrator al podgoriilor de la Coteşti, Ştefănescu fura o bună parte din vin, dând vina pe „dezastrele naturale” pentru a justifica producţiile slabe. Apoi, el amesteca vinurile ieftine cu cele mai scumpe, iar băutura rezultată o vindea la preţul mai mare. În afară de vin a contrafăcut şi ţuică de prune, pe care o îndoia cu apă. În toată perioada, peste 400.000 de litri de vin au fost alteralte. Se estimează că paguba pricinuită statului a fost de 4,5 milioane de dolari americani (la valoarea din anii ’70). La valoarea actuală, aproape 10 milioane de euro. În cei şapte-opt ani a obţinut astfel peste un milion de lei. În cele din urmă a fost prins în flagrant delict în timp ce cumpăra aur de la un bişniţar. Atunci i s-au percheziţionat şi casa, şi locul de muncă, iar „laboratorul” ilegal a fost descoperit. Peste 200 de persoane, care au avut legătură cu „afacerea” au fost trimise la închisoare. Ştefănescu a fost condamnat la moarte şi a fost executat prin împuşcare la Jilava, în 1981. Anchetatorii care l-au înfundat spun despre el că era întruchiparea perfectă a mafiotului care ştia cât şi cui să dea bani pentru a închide gura autorităţilor. Foarte zgârcit, Ştefănescu avea doi copii cărora le-a dat unităţi din afacere pe care să le conducă. Familia sa o ducea foarte bine: aveau un apartament în Bucureşti, o vilă la Breaza, iar fiecare membru al familiei avea maşina lui. Povestea lui Ştefănescu a devenit subiectul filmului „Secretul lui Bachus”, realizat în 1984 de Titus Popovici şi Geo Saizescu, iar în rolul principal a jucat Ştefan Mihăilescu-Brăila. VEZI FILMUL EXCEPTIONAL
8.Un evreu lăudăros, escroc de mâna a doua
8. Nati Meir, ajuns acum la vârsta de 56 de ani, şi-a început escrocheriile înainte de a veni în România. În anii ’80, iar apoi la mijlocul anilor ’90, a fost găsit vinovat în Israel de peste 80 de cazuri de escrocherie şi a făcut vreo cinci ani de închisoare. Ajuns în România, unde a dobândit cetăţenia în anul 1999, Nati Meir şi-a continuat învârtelile. A înşelat 129 de muncitori români cărora le-a promis că le face rost de contracte de muncă în Israel. Oamenii nu au mai plecat niciodată şi Meir a rămas cu banii pe care îi ceruse de la ei pe post de comision. Omul de afaceri evreu şi-a adus înşelătoriile şi în fotbal. A luat echipa Laminorul Roman şi l-a pus ca antrenor pe Dănuţ Lupu. Dar nici gând să-l plătească. După trei luni în care nu a văzut un ban, Lupu a plecat. A păcălit-o şi pe Monica Columbeanu, căreia nu i-a dat niciun ban pentru perioada în care aceasta a fost purtătoarea de cuvânt a afaceristului care se visa preşedintele României. Dar cea mai mare păcăleală i-a tras-o manelistului Adi Minune. Nati Meir a semnat cu acesta un contract de colaborare prin care cântăreţul trebuia să susţină câteva concerte. Pentru asta, Minune urma să primească 50.000 de euro. Pe care i-a primit, numai că erau euro falşi. Tot cu bani falşi l-a păcălit şi pe afaceristul oltean Ilinca, fratele „Regelui margarinei”, dar şi pe un lider interlop din Craiova. Aşa a ajuns din nou la puşcărie, în octombrie 2010, fiind condamnat la şapte ani de închisoare pentru înşelăciune. Dar escrocul nu avea să petreacă prea mult timp la răcoare. În aprilie 2011 a fost eliberat condiţionat din închisoarea de la Galaţi. Acum trăieșşte liniştit în locuinţa sa din Bucureştii Noi alături de o femeie cu vreo 15 ani mai tânără. Şi se laudă că are o avere de 94 de milioane de euro.
9.Caritas-ul modern: zeci de milioane de euro pierdute, trei sinucideri, niciun escroc pedepsit
9. Jocul piramidal „Delphin” a funcţionat în România în perioada 2002-2007. Capii reţelei erau cehii Emil Krutek (fost miner), Antonin Fojtek (fost electrician), elveţianul Andreas Fassler (stabilit în Monaco) şi românii Felix Daniel Toană (fost taximetrist) şi Silviu Bogdan Blidariu (teolog). Jocul a debutat în 2002 la Arad, printr-o firmă off-shore din Gibraltar, patronată Krutek şi Fassler, în conturile căreia intrau toţi banii daţi de românii creduli. Pe scurt, oamenilor li se promitea că vor învăţa cum să devină oameni de afaceri şi să câştige bani serioşi (2.000-3.000 de euro) lucrând part-time în weekend. Doar că, mai întâi, fiecare trebuia să cotizeze cu 2.290 de euro. Pentru aceşti bani primeau nişte manuale xeroxate care, chipurile, îi învăţau cum să facă bani. Apoi, fiecare era incitat să atragă alţi oameni în schemă, promiţându-li-se un comision. Dar în afara manualului nu mai primeau nimic. Cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii, cei mai îndârjiţi şi-au ipotecat casele sau au făcut împrumuturi la bănci pentru a se înscrie. Structura piramidală a prins cel mai bine în Moldova (Suceava, Iaşi, Roman, Piatra Neamţ) şi în Ardeal (Cluj, Arad, Reşiţa, Deva, Zalău, Timişoara), mai puţin în partea de sud a ţării (Slatina). Mii de oameni din ţară au fost păcăliţi şi trei persoane din Iaşi s-au sinucis din cauza banilor pierduţi pe care nu au putut să-i mai recupereze. Se apreciază că românii au pierdut în total milioane de euro. Potrivit unor estimări, în contul „delphinilor” ar fi intrat 50 de milioane de euro. Iar statul a pierdut 16,5 milioane de euro prin neplata TVA şi a impozitului pe profit. Cercetarea penală împotriva escrocilor a început chiar din 2003, dar nimeni nu a primit vreo condamnare. Mai mult, dosarul privind fraudarea acestor sume fabuloase de bani există, încă, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, dar acesta zace uitat într-o cămăruţă de la subsol, de şase ani de zile. Cazul a fost pasat de la un procuror la altul. În dosar erau învinuiţi nu mai puţin de 300 de persoane. Dar capii escrocheriei, precum Krutek şi Fojtek, au plecat de mult din ţară, trecând graniţa încărcaţi cu zeci de mii de euro. Nici măcar atunci nu au fost opriţi.
10.Primarul care a luat bani de la Mega Caritas
10. Deoarece numele „Caritas” a fost de succes, în 1993 a luat naştere Mega Caritas. Tot un joc piramidal, de data aceasta la Piteşti. Printre iniţiatori s-au numărat judecătorul Tiberiu Iordache şi Dumitru Bădoi. Suma minimă care putea fi depusă era de 60.000 de lei. Escrocii le promiteau piteştenilor că, pentru fiecare 60.000 de lei, vor primi în 100 de zile de 25 de ori mai mult. Au fost păgubiţi peste 12.500 de oameni care au înregistrat o pierdere totală de cinci milioane de dolari. Se spune că Iordache a avut grijă ca mulţi colegi de breaslă să se bucure de afacerea pe care el a pus-o pe picioare, fiind vehiculate nume grele la acea vreme: politişti, procurori, grefieri. În 1995, Tiberiu Iordache a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, dar a fugit în Statele Unite la scurt timp după condamnare. A stat acolo până ce pedeapsa i s-a prescris, iar în 2010 a dat dovadă de curaj maxim şi s-a întors într-o maşină de lux (un Nissan Murano de peste 50.000 de euro) chiar în oraşul în care a ţepuit mii de oameni. Dar nimeni nu i-a făcut nimic, semn că păgubiţii s-au resemnat că au fost jefuiţi de escroc. Aşa că Iordache lucrează acum bine-mersi ca avocat în Argeş. Celălalt patron al Mega Caritasului, Dumitru Bădoi, nu a fost la fel de norocos. A fost închis doi ani, în perioada 2001-2003. S-a speculat că asta a fost o pedeapsă mică deoarece el a menţionat numele celor care au luat bani peste rând în acest joc, făcând referire la procurori şi oameni politici, printre care şi actualul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc.
11.Escrocul fără leac
11. Gheorghe Popilean este un alt escroc notoriu din România. Între 1992 şi 1994 a operat la Bucureşti o schemă de investiţii financiare de tip piramidă (Mondoprosper), promiţându-le depunătorilor dobânzi peste cele practicate pe piaţă. Mai exact, 210% pe an. Se primeau lei, dar şi valută. În cei doi ani a strâns peste 2,5 milioane de dolari de la investitori naivi, păcălind 10.000 de oameni. În 1996 a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru faptele sale, din care a executat doar un an. Abia ajuns în libertate s-a apucat de noi potlogării: înşelăciune, fals în acte contabile, bancrută frauduloasă. A fost arestat din nou pentru înşelăciune timp de trei ani. Mereu inventiv, când a ieşit din puşcărie a început să se dea drept comisar al Comisariatului National Anticoruptie. Ameninţa că vine în control la diverse firme, de la care pretindea sume de bani ca să le acopere neregulile. A ajuns iar după gratii, dar a fost eliberat după o lună deoarece avea o vârstă înaintată (peste 60 de ani). Apoi, prin anii 2007-2008 şi-a înfiinţat un ONG prin care oferea consultanţă firmelor sau persoanelor fizice cu privire la obţinerea de fonduri europene. Multe firme s-au păcălit deoarece i-au dat bani grei, dar dosarele lor de finanţare nu au fost niciodată depuse de Popilean. În prezent, Gheorghe Popilean are 76 de ani şi locuieşte, liniştit, la Bucureşti.
12. Dynamic Elit Club.În 2000 constănţeanul Gheorghe Dogaru a înfiinţat o asociaţie pe care a botezat-o Dynamic Elite Club – Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor. Inteligent, bărbatul de profesie economist a putut astfel să beneficieze atât de avantajele legii privind fundaţiile, cât şi de cele ale legii privind casele de ajutor reciproc. Pentru a intra în asociaţie, o persoană trebuia să plătească 1.700 de dolari. Doar 300 din aceştia erau viraţi în conturile oficiale. Restul până la 1.400 erau înmânaţi direct membrilor din palierele superioare ale piramidei. Pentru a obţine profit, oamenii erau obligaţi să aducă în asociaţie trei noi membri. Cei care voiau să se retragă fără să fi adus noi victime aflau că îşi pot retrage doar cei 300 de dolari. Mulţi s-au păcălit, mai ales deoarece escrocii le promiteau oamenilor că în câteva luni vor strânge 30.000 de dolari. Şmecheria a funcţionat în perioada 2000-2002. Mai întâi la Constanţa, apoi şi-a deschis filiale şi în Bucureşti şi Tecuci. În tot acest timp, asociaţia a ajuns la peste 6.000 de membri şi a strâns în jur de opt milioane de dolari. După controale ale Gărzii Financiare, au fost confiscate din aşa-zisa asociaţie 73 de miliarde de dolari, iar clubul a murit de la sine. Poliţia şi Parchetul Constanţa au efectuat cercetări la club, dar s-a dat Neînceperea Urmăririi Penale.
13. „Society Club” a fost o altă şmecherie pusă la cale pentru a lua bani de la naivi care a funcţionat în perioada 2002-2005. A fost creată pe baza de date şi pe sistemul defunctului “Dynamic Elite Club”, membru de onoare fiind acelaşi Gheorghe Dogaru. Firma a fost înfiinţată la Buşteni, iar apoi şi-a deschis puncte de luncru în Bucureşti, Baia Mare, Cluj şi Satu Mare. Fondatorii şi totodată membrii consiliului de conducere a societăţii erau Constantin Vitaly Ivanou, Marieta Nuţu, Petru Efros, Daniel Mihăiteanu, Ion Ciobanu, Ioan Săracu. Oamenilor li se promiteau câltiguri de până la 57.000 de euro. Schema de racolare funcționa după următorul tipar: pentru a li se câștiga încrederea, persoanele de contact îi invitau pe cei interesaţi de minunatul club la un seminar de informare cu durata de trei ore. Doar acest prim pas era gratuit. Preţul pentru a afla primele detalii despre “Society Club” era de 700.000 de lei vechi. După o zi sau două, celor convinşi de avantajele intrării în asociaţie li se cerea să plătească o taxă de înscriere de 200.000 de lei şi 1.750 de euro, suma în valută reprentând investiţia în “Society Club”. După ce suma era achitată, persoana respectivă devenea membru al asociaţiei iar pentru a obţine cei 57.000 de euro promişi, fiecare membru plătitor trebuia să racoleze, la rândul său, alte cinci persoane pe care să le convingă să intre în club. Cei care nu reuşeau rămâneau şi cu banii luaţi, şi fără cei 57.000 de euro. Întreaga escrocherie a făcut implozie în 2005, în momentul în care mai mulţi păcăliţi au făcut plângere la poliţie. La acea dată autorităţile au confiscat sumele încasate, în valoare de 20,9 miliarde de lei vechi. Zeci de oameni au fost păgubiţi, deşi poliţia dăduse încă din 2003 un comunicat de presă prin care îi avertiza pe oameni că „Society Club” este un joc piramidal ilegal ce a intrat în atenţia poliţiei. Constantin Vitaly Ivanou, Marieta Nuţu, Petru Efros, Daniel Mihăiteanu, Ion Ciobanu, Ioan Săracu au fost acuzaţi de evaziune fiscală, înşelăciune, fals în declaraţii şi spălare de bani. Totodată, managerii locali Mariana Ştefan, Stelian Poponeţ, Ciprian Onofrei şi Eniko Marian au fost acuzaţi de evaziune fiscală şi înşelăciune.
14.Escrocheria cu “lapte” din Banat
14. Firma Cosmeticonn a fost înfiinţată în 1998 în Timişoara. În teorie, afacerea îşi propunea să producă materii prime pe bază de lapte pentru cosmetice. De fapt, totul era doar o escrocherie. Unul dintre iniţiatori, Gheorghe Aciu, avea la acea dată doar 26 de ani. Singur la părinţi, a terminat liceul în Satu-Mare, iar apoi a absolvit o facultate de drept. Însă în loc să se gândească să respecte legea, a decis să o încalce. Ceilalţi doi escroci erau Tadeusz Zwitek, cetăţean austriac de origine poloneză (el era asociat unic şi administrator) şi Miroslav Stancovici (coordonator al activităţii firmei). Pliantele distribuite de Cosmeticonn îi tentau pe timişoreni cu întrebări de genul „Doriţi să câştigaţi lunar două milioane de lei?” (în jur de 5.000 de euro). Apoi oamenii aflau că „testele de laborator din mai multe universităţi au constatat că laptele românesc este un ingredient ideal pentru produsele cosmetice” şi că ei înşişi pot produce materia primă. Însă cei care voiau să intre în afacere erau obligaţi să cumpere mai întâi nişte catalizatori necesari producţiei. Suma cerută era de un milion de lei. Combinaţia de lapte şi catalizator se depozita timp de şapte zile într-un loc întunecos, pasta rezultată se amesteca iar cu lapte proaspăt, se filtra printr-o bucată de bumbac şi se punea la uscat. Astfel se obţinea lactoalbumina, care trebuia dusă la final la sediul firmei „Cosmeticonn”, de unde oamenii urmau să-şi recupereze banii daţi şi să primească pe deasupra două milioane. Doar că în acel moment descopereau că totul fusese o păcăleală. Peste 6.700 de oameni au fost păgubiţi, alimentând conturile firmei cu aproximativ 20 miliarde de lei într-un interval foarte scurt, de doar şase luni. Mulţi nu şi-au mai recuperat banii. La sfârşitul anului 2002, Tribunalul Timiş i-a condamnat la închisoare pe iniţiatorii afacerii: Astfel, Gheorghe Aciu a primit o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, iar Miroslav Stancovici de 16 ani. Tadeusz Zwitek a murit în penitenciar.
15.Scandalul SAFI
15. Se pare că anul 1993 a fost un an foarte fertil pentru escrocherii. Tot atunci a fost înfiinţat Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), administrat de societatea SAFI Invest SA. Printre numele mari implicate în afacere se numărau mai mulţi lideri ai PNL: Viorel Cataramă, George Danielescu, Radu Cojocaru, Dan Constantinescu. Fondul a scos la vânzare certificate de investitor pe care oamenii s-au grăbit să le cumpere deoarece li se promitea o creştere de până la 40% pe lună a sumei investite, într-o vreme în care băncile acordau o dobândă de 5-7%. Însă oamenii erau induşi în eroare deoarece cumpărau certificate de investitor cu o valoare mai mare decât cea reală, iar SAFI încasa comisioane mai mari decât cele cuvenite, ceea ce a dus la micşorarea activelor Fondului. SAFI a falimentat în 1996. Aproximativ 2.400 de oameni au fost păgubiţi cu peste 13 miliarde de lei vechi (300.000 de euro). Singura persoană trimisă în judecată în dosarul SAFI a fost George Danielescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general SAFI. Danielescu nu a ajuns însă niciodată la închisoare deoarece a fost găsit nevinovat.
Alţi pui de Caritas
16. Novo Caritas Şi dacă vă gândeaţi că nu mai era loc pentru încă un „Caritas” pe pământ românesc, atunci vă înşelaţi. Tot la Piteşti era înfiinţat în 1993 Novo Caritas, un joc piramidal care şi-a deschis imediat filiale prin ţară. Iniţiatorul se numea Cristian Văduva. Aproximativ 140.000 de oameni au investit în schemă zece miliarde de lei vechi. Doar vreo 16.000 de oameni au primit ceva bani, restul intrând în categoria „păcăliţilor”. Despre Cristian Văduva nu se mai ştie nimic.
17. Angela Găgăuţă a condus în perioada 2002-2005 o escrocherie numită „Caritasul de la Huşi”. Femeia deţinea funcţia de contabil-şef la CEC Huşi şi a iniţiat şi dezvoltat Caritasul provincial chiar din incinta filialei locale a CEC. Pentru a-şi atrage clienţi, Angela Găgăuţă le promitea dobânzi de până la 70%. În cei trei ani de zile cât a funcţionat escrocheria au fost înşelate peste 40 de persoane din Huşi cu sume cuprinse între 50 de milioane de lei şi un miliard de lei vechi. Culmea, la zece ani de la primul Caritas, oamenii au venit şi acum cu sacoşele pline de bani la CEC. Unii şi-au vândut casele şi maşinile. Cea mai mare sumă depusă a fost de 850 de milioane de lei vechi, de către Mihai Clim, un bărbat care a muncit în Israel. Doar 14 oameni şi-au recuperat banii deoarece restul nu au avut bani de avocat şi nu au putut s-o dea în judecată pe escroacă. În 2006 a fost condamnată de Tribunalul Vaslui la cinci ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune. Acum este liberă şi trăieşte liniştită.
18. Piramida caselor a funcţionat în Bucureşti în anii 2002-2003. Escrocheria era organizată sub forma unui credit imobiliar (fusese înfiinţată firma SC CREDITUL IMOBILIAR SRL), de către Victor Stan, un fost broker după cum el însuşi spunea, cel care era patronul şi directorul general al afacerii. Pliantele garantau acordarea unei sume cuprinse între 6.000 şi 30.000 de dolari, în maximum şase luni, pentru cumpararea de case. Condiţia jocului este să depui cât mai repede un avans de 30% din suma creditului dorit, însă în practică nu vedeai niciodată fabulosul credit. Foarte mulţi oameni nu au reuşit să-şi mai recupereze toţi banii.
19. Prodimpex a funcţionat între anii 1993-1994 la Suceava. Peste 25.000 de persoane au fost înşelate. Prejudiciul ridicându-se la câtva sute de mii de dolari.
20. Philadelphia a fost o escrocherie ce a funcţionat prin 1996 la Piteşti. Sute de păgubiţi, sute de mii de dolari profit pentru escroci
Acest material a fost publicat în 2012, 16 ianuarie în verticalnews.ro ți reprezintă punctul de vedere al respectivei publicații de acum 2 ani. Între timp lucrurile s-au mai modificat un pic…revenim cu noutăți!
Îmbogăţirea rapidă este un vis demult prezent în spaţiul românesc. Bineînţeles, cei mai mulţi nu încearcă să se îmbogăţească prin mijloace ilegale. Există însă şi categoria oamenilor fără scrupule dispuşi să mintă şi să-i manipuleze chiar pe cei mai amărâţi dintre noi, luând câte puţin de la fiecare (sau mai mult, după caz), pentru a strânge averi impresionante. Pe această direcţie, Vertical News.ro a alcătuit topul celor mai mari escroci din România. Am luat în calcul sumele de bani furate, numărul de păgubiţi şi notorietatea escrocului.
Însă primul mare scandal de după Revoluţie a fost altul. Un obscur contabil din Făgăraş, pe numele său Ioan Stoica, a pus la cale cea mai mare escrocherie pe care avea să o cunoască tânăra Românie capitalistă: Caritas.
4. Gabriel Bivolaru şi Mona de Freitas. Gabriel Bivolaru şi-a început cariera ca sportiv la clubul Steaua, după care a ajuns deputat PDSR la doar 29 de ani. Alături de soţia sa, Mona, Bivolaru a prejudiciat Banca Română de Dezvoltare cu 2.200 de miliarde de lei vechi (peste 50 de milioane de euro). Cei doi soţi au constituit 10 societăţi comerciale în Bucureşti, Eforie Nord, Sinaia şi Ploieşti, avându-l pe Bivolaru administrator. Cele 10 firme şi-au deschis conturi la sucursalele BRD şi BCR. De-a lungul a aproape zece ani (1992-2001), Bivolaru a emis 50 de cecuri fără acoperire şi a întocmit 24 de ordine de plată false. Ordinele au fost folosite pentru încasarea banilor de la BRD Sinaia. De asemenea, el a contrafăcut ştampila BRD din Bucureşti şi semnătura administratorului de cont. În timpul procesul, escrocul, considerat nevinovat, a fost sprijinit făţiş şi vehenment de Adrian Năstase (liderul pe atunci al PSD) şi de alţi parlamanetari social-democraţi.