IMPUNEREA INTERDICŢIEI ASUPRA DENUMIRILOR DE DAC ŞI DE DACIA LA 362

Ca urmare, structura ecleziastică de la Roma, refuzată de daci, înţelege să-i pedepsească pe aceştia interzicând cu stricteţe până şi pronunţarea numelui de dac şi de Dacia, începând din vremea împăratului Iulian Apostatul (361 - 363). Chiar şi Traian este pus la index de biserică, ca persecutor
al creştinilor.


IULIAN APOSTATUL NU-I AGREAZĂ PE DACI

Iulian Apostatul a fost primul care a înlocuit denumirea etnică de geţi cu cea falsificată de
goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de moment, dar reale, a goţilor în zonă.
Împăratul Iulian Apostatul, deşi de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia, şi-a câştigat titulatura datorită stării de conflict cu biserica, deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o serie de măsuri anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus cognomenul de “Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa(363).

ISTORICII ANTICI INTERZIŞI PENTRU PASAJELE ÎN CARE SE REFERĂ
LA DACI ŞI LA DACIA

Interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia a presupus şi a condus şi la scoaterea din circulaţie a scrierilor anterioare, cu referire la daci, situaţie care a făcut să dispară din operele din antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi autori greci şi romani, dintre care cei mai importanţi au fost: Ablaviu, Claudius, Aelianus, Lucius Ampelinus, Apianus, Caniniu, Arian, Aristotel, Cassiodorus, Dio Cassius Coceianus, Cezar, Dio Crisostomos, Cicero, Clemens din Alexandria, Criton, Demostene, Dexipp, Dio din Prusia, Dionisiu din Alexandria, Diodor din Sicilia, Eusebius din Cesareea, Iosephus Flavius, Frontius, Galen, Hellanicos, Herodot, Hesychios din Alexandria, Hieronimus, Horaţiu, Iordanes, Iulian Apostatul, Lactantius, Titus Livius, Lucan,
Lucian din Samosata, Ammisnus Marcellinus, Meandru, Trogus Pompeius, Pomponius Mela, Ovidiu, Platon, Pliniu cel Bătrân, Plutarh, Prophyrios, Prosper, Ptolemeu, Rufinus, Sofocle, Solimus, Strabon, Suetoniu, Tacitus, Traian, Tucidide, Valerius Maximus, Vergilius, Xenophon.

EUTROPIUS, LA 364 e.n., ÎI OMITE PE DACI

Primul care aplică această interdicţie este istoricul oficial al imperiului, Eutropius, care, la 364, spune că “dacii” nici nu mai există, că aceştia au dispărut din istorie când au fost cuceriţi şi învinşi de Traian.

EMINESCU - “RUGĂCIUNEA UNUI DAC”

Aflând de această formă de persecuţie, Eminescu scrie “Rugăciunea unui dac”, în anul 1879, în care redă miezul conflictului de la data când s-a hotărât interdicţia de a se mai folosi numele de Dacia şi de daci. Cu alte cuvinte, de atunci, de cu peste 124 de ani în urmă, faţă de azi 2003, Eminescu aflase de interdicţia impusă în secolul IV asupra utilizării denumirilor de dac şi de Dacia. Cu înnăbuşită revoltă, din postura creştinului lovit, care se roagă pentru duşmanul său, el spune:
“Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân-ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec
..................................................................
Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă
..................................................................
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte
..................................................................
Şi-acela dintre oameni devină cel dintâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune căpătâi
..................................................................
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă
Îndură-te stăpâne şi dă-i pe veci viaţă
..................................................................
Şi-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă
..................................................................
Spre ură şi blesteme aş vrea să te înduplec
Să simt că de suflarea-ţi, suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă.....