Scenariile unui colaborator al Securitatii

Scenariile unui colaborator al Securitatii*

 

Convorbire cu profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta.

 

 

Daca trebuie sa mai asteptam multa vreme pâna când economia noastra va atinge exigentele Uniunii Europene, cultura nationala s-a integrat, a devenit o entitate europeana, înca din epoca interbelica, si a continuat "dialogul la nivel înalt" chiar si în perioada comunista.

În ciuda conditiilor ostile de dupa 1944, se poate vorbi de continuitate în cultura noastra prin performantele mari pe care le-a dat, chiar daca au fost mai putine.

 

Nichita Stanescu putea primi Premiul Nobel daca se faceau demersurile necesare. Marin Sorescu, Marin Preda – la fel. Ca sa nu mai spunem ca, imediat dupa razboi, avusesem nume grele, de talie mondiala: Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu si Tudor Arghezi. De ce nu am primit Premiul Nobel?

Recent, a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la "Zilele si noptile de literatura" de la Neptun. Domnia sa a fost presedintele Comitetului Nobel pentru Literatura de la Stockholm si a facut o marturisire aiuritoare pentru "elitistii" nostri:România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatura fiindca nimeni nu a facut nici o propunere.

Sigur ca "elitistii" au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Pâna acum însa, nu am vazut nicaieri o nota macar, unde ofiterul Benone sa scrie lapidar: "Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu si filozoful Andrei Plesu au propus ca opera lui Nichita Stanescu sa candideze pentru Premiul Nobel. Propun sa fie trimisi la Aiud." Daca un asemenea gest nu a facut nimeni, eu nu mai vad rostul vânatorii de vrajitoare din cultura epocii comuniste.

 

Am cunoscut trei boieri care au colaborat cu Securitatea, fara sa faca delatiune ordinara. Dan Amedeo Lazarescu nu a recunoscut si a fost dat în vileag. Alexandru Paleologu a recunoscut dupa ce i-a finalizat cariera: "Am facut pactul cu diavolul!". În sfârsit, cel de-al treilea, dar nu cel din urma, Dan Zamfirescu. Descendent al unei familii de boieri liberali, fara sa fi fost vreodata membru al Partidului Comunist, el este primul intelectual român care a recunoscut public relatiile sale cu Securitatea. Dar a facut-o si în chipul cel mai original: "Am colaborat cu acea parte a Securitatii care a fost structura de rezistenta a natiunii române".

La început, n-am înteles nimic. Treptat, aveam sa accept ca unii intelectuali mari din perioada comunista - "colaborationistii" - au facut concesii grele pentru a mai salva câte ceva din cultura noastra în fata activistilor oportunisti, dornici de parvenire. Ca aceiasi"elitisti" generalizeaza astazi toate dezastrele atribuite exclusiv Securitatii, omitându-i într-un chip foarte straniu pe activisti.

 

Un singur exemplu. Rabinul Mozes Rosen s-a dus la Nicolae Ceausescu si i-a cerut sa interzica tiparirea volumului X din operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei. La ordinul Mult Iubitului si Stimatului, volumul a fost oprit. "Veti tipari voi integrala Eminescu atunci când va veni si la noi Messia", i-a aruncat Mozes Rosen lui Dan Zamfirescu. Cine se mai putea opune? Totusi, Dan Zamfirescu a strâns bani (au cotizat inclusiv preotii Argatu, Daniel si Cassian) si a tiparit pe ascuns volumul X. Vine si ziua de 15 iunie 1989, când s-au comemorat la Sala Palatului o suta de ani de la moartea lui Eminescu. "Eminenta, la noi a venit!", a strigat Dan Zamfirescu spre Mozes Rosen, ridicând tomul. Fetita colonelului de Securitate care raspundea de scriitori i-a prezentat lui Ceausescu opera. A fost un dezastru pentru colonel, iar Mult Iubitul a cerut topirea cartii. Inutil. Volumul a trecut Prutul si a invadat tot spatiul românesc! Atunci am reusit sa-l citesc pe gazetarul Eminescu.

 

Sa nu fiu înteles gresit, dar nu suport generalizarile. Nu vreau sa scuz cumva ororile provocate de Securitate, dar în acele conditii infernale, existau "colaborationisti" care au facut eforturi pentru a repune cultura româna pe fagasul firesc al continuitatii si al performantei. Ei au contribuit, în mare masura, la "românizarea" culturii române invadate. Era singura cale pentru sincronizarea relativa cu spiritualitatea europeana.

Am gasit aceste idei într-un excelent studiu, intitulat "Locul si rolul culturii române în Europa si în lume", un discurs rostit de profesorul Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de stiinta din România, la Universitatea Valahia de la Târgoviste. De la "Spiritul critic în cultura româna", carte scrisa de Garabet Ibraileanu, uitata astazi, nu am întâlnit o analiza mai subtila a spiritualitatii noastre din perspectiva specificului national, brevetul sigur al universalitatii.

În timp ce "postmodernistii" subtiri considera ca avem "o cultura de tip second hand", Dan Zamfirescu este convins ca românii au realizat o autentica "sinteza europeana". În fond, Jacques Prevert este un autor minor pe lânga Marin Sorescu, autorul "Liliecilor", lucru care nu i-a împiedicat pe talibanii nostri sa-l excluda pe chisnovaticul oltean din Uniunea Scriitorilor, pentru precare motive politice...

Cum a fost posibila totusi performanta artistica în timpul dictaturii comuniste explica profesorul care nu a ezitat sa spuna din start ca a colaborat cu Securitatea, "structura de rezistenta a natiunii române". Un paradox sau "o alta realitate", pe care unii intelectuali de astazi refuza s-o accepte? Ne aflam înca în fata unei conjuratii mondiale, care urmareste distrugerea României (si) prin anihilarea culturii? Cel care - pe drept cuvânt - l-a ridicat pe Neagoe Basarab alaturi de Machiavelli si de Erasmus, este convins ca realitatea culturala din perioada comunista este un fenomen foarte complex, ce trebuie cercetat în paralel cu realitatea politica. Abordare valabila si pentru perioada actuala.

Viorel Patrichi