Cetăţile dacice, monumente UNESCO abandonate.

Cel mai important proiect de cercetare arheologică din România a fost sistat

Postat de addaci in Arheologie | 6 comentarii

Nov 22, 2013

Cel mai important proiect de cercetare arheologică din România, cel privind cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, a fost stopat, în ciuda faptului că vestigiile au fost incluse pe lista UNESCO din 1999. După ce a alocat 7% din proiectul de 5 milioane de euro, demarat anul trecut, Ministerul a lăsat arheologii fără bani.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei – Sarmizegetusa Regia, Piatra Roşie, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Băniţa şi Căpâlna – au fost incluse în 1999 în patrimoniul UNESCO.  Totuşi, întrucât doar o mică parte, circa 10% din întregul ansamblu, a fost scoasă la lumina zilei, istoricii susţin că săpăturile arheologice trebuie continuate, mai ales că în zonă se vehiculează existenţa unui misterios oraş cu ziduri de piatră, situat în munte, în apropiere de Orăştie. Până în 2012, singurele fonduri pentru cercetare arheologică în zonă au fost alocate în cadrul programului naţional de săpături sistematice, dar este vorba despre foarte puţini bani.

„În fiecare an, Ministerul Culturii alocă 1 milion de lei pentru săpături arheologice, însă aceşti bani trebuie împărţiţi pentru 60 de şantiere arheologice din ţară. Pentru importanţa cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei este foarte puţin“, a explicat Viorica Crişan, directoarea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), instituţia responsabilă cu cercetarea în Munţii Orăştiei. În 2012, Ministerul Culturii a înţeles importanţa sitului UNESCO din Munţii Orăştiei şi a demarat un proiect amplu de cercetare a urmelor lăsate de civilizaţia dacică. „Programul Multianual de Cercetări Arheologice din Munţii Orăştiei“ a prevăzut investiţii de 5 milioane de euro pe o perioadă de patru ani, a precizat Viorica Crişan, directoarea MNIT, instituţia care a coordonat proiectul.

Sarmizegetuza Regia. FOTO: Gabi Antal

PROGRAMUL S-A EVAPORAT

Cel mai important program de cercetare arheologică  din ţară a început cu stângul din 2012. „În primul an, bugetul a fost destinat achiziţionării de aparatură modernă necesară  săpăturilor arheologice. Banii au venit foarte târziu, în septembrie 2012, şi jumătate din sumă am returnat-o, pentru că a fost imposibil să respectăm procedurile de achiziţie publică. Am reuşit să cumpărăm aparatură de circa 1,6 milioane de lei (355.000 de euro)“, a precizat Crişan. Suma reprezintă 7% din totalul de 5 milioane de euro.

Pentru  2013, Muzeul a solicitat suma de 6 milioane de lei (1,3 milioane de euro), încă din luna decembrie a anului precedent. „La mijlocul verii am început să mă îngrijorez în legătură cu banii. Telefonic mi s-a spus că se aşteaptă rectificarea din iulie. Apoi, am fost criticaţi că de ce n-am cerut fonduri din programul de săpături sistematice pentru lucrările de la Sarmizegetusa şi Blidaru. Este vorba despre programul acela care împarte 1 milion de lei la 60 de şantiere din ţară“, povesteşte Crişan. Ca prin minune, oficialii Ministerului Culturii au uitat de Programul Multianual dedicat cetăţilor din Munţii Orăştiei, pentru care stabiliseră un buget de 5 milioane de euro. „A fost o bulversare totală. S-au regândit toate alocările, astfel încât să primim şi noi 70.000 de lei pentru Sarmizegetusa şi 60.000 de lei pentru Blidaru, nici vorbă de 6 milioane de lei“, a precizat Crişan.

Cetatea Blidaru. FOTO: Gabi Antal

MINISTERUL DĂ VINA PE CONTEXTUL ECONOMIC 

Ministerul Culturii a răspuns solicitării cotidianului „Adevărul“, însă nu a lămurit lucrurile. Astfel, oficialii instituţiei admit că „Programul Multianual de Cercetare Arheologică Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei a fost aprobat în anul 2012, urmând a se derula pe o perioadă de 4 ani“, însă nu dau un răspuns clar la întrebarea legată de continuarea lucrărilor. „Deşi în anul 2013 nu s-au mai aprobat fonduri cu această destinaţie, datorită contextului macroeconomic şi crizei economice existente, MNIT din Cluj-Napoca va continua cercetările arheologice în anii următori, în funcţie de bugetul alocat de Ministerul Finanţelor Publice, conform Programului aprobat anexă la Bugetul Ministerului Culturii“, se arată în răspunsul ministerului.

Directoarea MNIT, Viorica Crişan, este de părere că Programul Multianual de Cercetări Arheologice din Munţii Orăştiei a fost abandonat total. „În acest răspuns, ei nu spun exact prin care program vor fi continuate săpăturile. Mi-e teamă că este vorba de acel program al săpăturilor sistematice, programul acela vechi în cadrul căruia se împart 1 milion de lei la 60 de şantiere din ţară“.

Cetatea de la Căpâlna. FOTO: Zoltan Csajlik

VOR FI SCOASE  DE PE LISTA UNESCO?

Viorica Crişan susţine că abandonarea cercetărilor arheologice din Munţii Orăştiei ar putea avea ca efect eliminarea de pe lista monumentelor UNESCO. „Faptul că vestigiile dacice rămân îngropate nu are ca efect degradarea acestora. La discuţiile la care am participat, însă, se spunea că, dacă România nu face nimic pentru punerea în valoare, pentru asigurarea accesului, pentru cercetarea acestora, e posibil să se ia în calcul scoaterea de pe lista UNESCO. Este păcat că nu putem să promovăm aceste monumente la fel cum fac ţări precum Italia, Grecia sau Egipt. Promovarea acestora ar putea aduce un beneficiu extraordinar ţării“, a completat Crişan. Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO,  a susţinut că situaţia este neplăcută, însă e puţin probabil ca cetăţile dacice să fie scoase de pe listele patrimoniului mondial.

„Nu se scot atât de uşor monumentele de pe lista UNESCO, dar e neplăcut. În principiu, nu există acest pericol, trebuie să fie chestii mult mai grave. Oricum, nu cred că e bine că nu mai sunt bani sau că nu mai este voinţă pentru acest proiect“, a declarat Manolescu.

Drum pavat spre Cetatea Piatra Roşie

Patrimoniul UNESCO al României

Patrimoniul mondial UNESCO din România cuprinde Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, aşezări săseşti din Transilvania, fortăreţe dace din Munţii Orăştiei, biserici de lemn din Maramureş, centrul vechi din Sighişoara, Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa. Petronela Crefelean, purtătoare de cuvânt în Comisia Naţională a României pentru UNESCO, spune că în fiecare an sunt scoase monumente de pe lista UNESCO, pentru distrugerea totală sau o stare de degradare foarte avansată.

sursa: http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/unesco-1_5283ddaac7b855ff56f1064c/index.html

Manualul comunicatorului

STIINTE POLITICE – COMUNICARE POLITICA –


Ce este comunicarea?

Într-o lumină ştiinţifică, definiţia simplistă a comunicării ar fi următoarea: „Comunicarea este actul de a transmite, voluntar sau involuntar, un mesaj”. Pentru a avea o situaţie de comunicare este nevoie, obligatoriu, de un emiţător de mesaj, un canal care face posibilă transmiterea mesajului şi un receptor, care primeşte mesajul.


Emiţător---------->Mesaj---------->Receptor

---------------------Canal-----------------------


Comunicarea reprezintă factorul principal de organizare a societăţii, popoarele au unitate de limbă, aceasta fiind principalul instrument al transmiterii mesajelor.

Distingem trei tipuri de comunicare:

verbală, cu următoarele caracteristici:

utilizează cuvîntul, simbol scris sau audio

se bazează pe faptul ca limba este un sistem de semne (literele, cuvintele), organizate după un sistem de reguli convenite de către toţi utilizatorii acesteia, cuvântul în sine este o convenţie între membrii unui grup mai mic sau mai mare de oameni (faptul că noţiunea de cal, animalul cunoscut de toată lumea, se scrie „ cal” în română, „cheval” în franceză, „horse” în engleză şi „caballo” în spaniolă, înseamnă că, la formarea acestor limbi, strămoşii românilor, francezilor, englezilor şi spaniolilor au hotărât să folosească aceste cuvinte pentru a determina notiunea animalului respectiv), de aceea, semnul lingvistic (cuvântul) este arbitrar, în sensul că acesta reprezintă doar o chestiune de formă. Fondul este constituit de noţiune şi este bine să ne organizăm logica exprimării, mai întâi după noţiuni, apoi după cuvinte

paraverbală (ce spune vocea care rosteşte cuvintele, dincolo de cuvintele în sine), cu următoarele caracteristici:

tonul, cel care trădează sentimentele

dicţia, capacitatea fizică de pronunţa corect sunetele

volumul, intensitatea cu care sunt pronunţate sunetele

accentul, poate schimba sensul cuvintelor care au aceeaşi formă, dar întelesuri diferite (ex. copii, referindu-ne la reproduceri ale unor obiecte, şi copii, reprezentând oameni cu vârste fragede)

melodica vocii, timbrul

ritmul vorbirii

combinaţiile vocale, care nu reprezintă convenţii, care ies din regulă

non- verbală, cu următoarele caracteristici:

reuneşte ansamblul de simboluri audio-vizuale, care au înteles sau pot avea înteles pentru cei care primesc mesajul (gesturi, culori, priviri, semne)

pentru că, în mare parte, este involuntară, comunicarea non-verbală este cel mai greu de controlat

nu e dependentă de cuvinte, dar completează într-o măsură consistentă comunicarea verbală

Poate veţi fi surprinşi, dar ponderea comuncării verbale este destul de mică în ansamblul comunicării. Limbajele majore participă cu următoarele ponderi procentuale, în totalul comunicării:

limbajul verbal, cuvintele – 7%

limbajul paraverbal, vocea- 38 %

limbajul non-verbal, al trupului- 55%



Ce este comunicarea politică?

Întelegând acest tablou al comunicării, putem extrage foarte uşor următoarea definiţie: „Comunicarea politică este actul de comunicare, în care emiţătorul, canalul sau mesajul conţin elemente politice”.

Comunicarea politică este determinată de mai multe elemente specifice:

emiţătorul cuprinde elemente politice (acesta poate fi om politic sau instituţie politică sau persoană, instituţie, care urmăresc să provoace efect politic)

mesajul conţine elemente politice

canalul, prin care este transmis mesajul, aparţine exclusiv mediului politic (un mesaj fără elemente politice, devine politic, dacă e transmis pe site-ul unui partid, spre exemplu)

este foarte interesată, pentru că niciun emiţător de mesaje politice nu face asta de plictiseală, ci ca să determine efecte politice în avantajul său

în contextul politizării excesive, comunicarea politică nu se mai supune regulilor (mesajele conţin adesea elemente nereale sau care afectează integritatea indivizilor)

este supusă într-o măsură foarte mare riscului de a eşua, pentru că, în general, receptorii cunosc scopul transmiterii mesajului

Comunicarea politică s-a perfecţionat într-atât, încât ea include foarte multe dintre aspectele comunicării sociale şi ale publicităţii.

Oamenii politici devin şi se întreţin ca brand-uri. De aceea e foarte important să ştim ce este un brand: „ Orice substantiv propriu este un brand. Tu eşti un brand.

Despre apă, H2O, se poate spune că este cel mai clasic produs de larg consum. Deoarece, în societăţile dezvoltate, oamenii au acces la o apă bună, curată, de la robinet, nimeni nu ar trebui să cumpere apă de la magazin, ceea ce, totuşi, se întâmplă”.

Urmărind, în general, efecte de masă, comunicarea politică este, într-o mică masură, directă şi în cea mai mare parte, mediatică.

Dealtfel, societatea contemporană nu mai este una mediatică, ci una mediatizată în întregime. De aceea, mass-media pot fi puse foarte uşor în slujba intereselor politice. Studiile comportamentale efectuate asupra consumatorilor de media arată că mesajele publicitare şi cele politice determină cea mai mare presiune asupra receptorilor, constrângere psihică.

Ca purtători de mesaje politice, trebuie să ştiţi că transmiterea lor către receptori prezintă anumite riscuri, chiar până la provocarea unor efecte negative în raport cu interesele. În ultima parte a acestei scurte îndrumări, sunt prezentate elemente primordiale în actul comunicării, pentru a înlătura cât mai multe riscuri.

Reţineţi! – dacă cineva, vorbitor de aceeaşi limbă cu noi, nu înţelege ce-i spunem, e numai vina noastră, că n-am ştiut să-i comunicăm pe înţeles.





Reguli pentru o comunicare politică eficientă

Împărţim aceste reguli în două categorii:

pentru comunicarea directă

pentru comunicarea mediatică


Reguli pentru comunicarea directă (în general, acest tip de comunicare se practică în relaţie cu electoratul)

poziţionaţi-vă în aşa fel încât faţa sa vă fie luminată

nu faceţi gesturi bruşte, care ar putea trăda nestăpânire de sine

priviţi interlocutorii în ochi

nu intraţi în spaţiul personal al interlocutorului, păstraţi o distanţă de cel puţin 40 de cm de acesta

nu întrerupeţi interlocutorul, fără să fi înteles ce vrea să spună. Nu anticipaţi ceea ce vrea să spună interlocutorul, de multe ori putem anticipa greşit

folosiţi fraze scurte

adaptaţi ritmul şi tonul încărcăturii emoţionale pe care vreţi s-o cuprindeţi în mesaj

nu staţi niciodată cu braţele încrucişate

dacă vă aflaţi în poziţia „şezut”, încercaţi să ţineţi genunchii lipiţi

nu atingeţi interlocutorul, decât în semn de compasiune sau de salut (strângere de mână)

aveţi grijă la aspectele care ţin de viaţa personală

concentraţi-vă atenţia asupra celor spuse de interlocutor

nu ironizaţi interlocutorul

nu începeţi niciodată argumentaţia cu „Eu” sau „Deci”

nu oferiţi niciodată răspunsuri evazive sau radical negative, în cazul solicitărilor pertinente venite dinspre interlocutor

folosiţi diateza activă-indicativ ( „eu cred”, în loc de „eu aş crede”, „eu fac”, în loc de „eu aş face”)

nu gesticulaţi necontrolat, astfel încât să distrageţi atenţia interlocutorului

nu încercaţi să-i induceţi interlocutorului complexul de inferioritate

încercaţi să-i creaţi interlocutorului confort psihic în dialog


b) Reguli pentru comunicarea indirectă (în general, mediatică)

Pentru comunicarea mediatică, am identificat câteva elemente care pot facilita transmiterea mesajului către public:


- utilizaţi termeni şi expresii apropiate publicului

- fiţi foarte expliciţi în exprimare

- fraze scurte, care transpuse în scris să fie uşor de citit

- utilizaţi multe verbe de acţiune

- ajutaţi publicul să înţeleagă mesajul prin epitete şi adjective

- coordonaţi-vă mişcările cu impact vizual ( gesturi, privire)

- vestimentaţia vă poate evidenţia şi credibiliza

- faceţi apel la documente de specialitate când argumentaţi

- în dezbateri, urmăriţi să-i determinaţi pe opozanţi să-şi piardă autocontrolul

- să nu spuneţi niciodată că sunteţi atei, chiar dacă ar fi aşa

- să nu aduceţi atingere niciunei categorii de persoane pe criterii de sex, vârstă, dizabilitate, etnie sau religie

- la provocările ironice, răspundeţi ironic

- nu ironizaţi niciodată pe temele de mare gravitate socială

- încercaţi să folosiţi cât mai mult din spaţiul de exprimare



Avem aici citeva subgrupe de reguli:

b1) presa scrisă
declaraţiile de presă trebuie să folosească orice element care poate ajuta la argumentare

- încercaţi să adoptaţi o poziţie fizică demnă, pentru că puteţi fi oricând fotografiat

- aveţi grijă să nu defectaţi relaţia cu reporterul

- nu uitaţi că vă impuneţi în faţa celor care culeg informaţia, pentru a o transpune în text, în funcţie de atitudine şi de modul de argumentare



b2) radioul

voce calda şi calmă, dar care poate deveni alertă cînd abordaţi subiecte grave

nu tuşiţi şi nu scoateţi alte sunete decît cele ale vorbirii

respiraţi adînc

articulaţi bine cuvintele, astfel încât acestea să poata fi auzite până la final

la radio zâmbetul nu se vede, aşa că va trebui să râdeţi dacă este cazul

câteodată, pauza spune mai multe decât cuvintele
vorbiţi suficient de tare ca să puteţi fi auzit


b3) televiziunea

- ajutaţi-vă de gesturi controlate pentru a completa argumetarea

- nu folosiţi, din greşeală, gesturi care in anumite grupuri sunt interpretate ca indecente

- aveţi grijă cum folosiţi lumina locului pentru a vă pune în valoare

- priviţi regulat şi la obiectivul camerei de filmat, dar în special la interlocutor

- nu uitaţi că televiziunea surprinde detalii pe care cu ochiul liber, de regulă, le omitem

- faptul că vă vedeţi nu îl exclude pe cel că vă şi auziţi, aşa că vorbiţi clar şi coerent

- când vă aşezaţi pe scaun, în studioul de televiziune, aveţi grijă să nu se adune haina la ceafă ( recomandarea este să vă asezaţi pe capatul de jos al hainei, practic s-o băgaţi sub dumneavoastră)



b4) outdoor şi indoor advertising

Aceste tipuri de media lucrează cu mesaje foarte bine pregătite de specialişti, astfel încât, în cazul în care sunteţi implicaţi în construirea mesajului, trebuie să aveţi în vedere toate aspectele prezentate la celelalte trei subgrupe.



Pentru informaţii suplimentare:

1. Guy LOCHARD, Henry BOYER, Comunicarea mediatică, Institutul European, Iaşi

2. Ştefan PRUTIANU, Antrenamentul abilităţilor de comunicare, Polirom, Iaşi

3. Dan STOICA, Comunicare publică. Relaţii publice, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi

4. Murray EDELMAN, Politica şi utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iaşi

5. Jacques GERSTLE, Comunicarea politică, Institutul European,Iaşi

Pe nesimțite, pământul zboară de sub noi…

• 
  Breaking NEWS
 
• Știri

November 13, 2013  Fi Primul Care Comenteaza  2.159 Afișări

13 noiembrie 2013 – Români, vi se pregătește ceva!

Și ziua de 13 noiembrie, pe lângă multe altele se poate înscrie în galeria acelora de care nu ne va place să ne amintim. Se petrec mereu sub ochii noștri tot felul de fapte, pe care presa încearcă să le aprecieze conform valorii lor reale iar cealaltă parte, puterea, se căznește să ne convingă de justețea deciziilor lor care ar fi în beneficiul nostru. Chiar dacă putem admite o exagerare a presei, avem motive întemeiate să credem că ceea ce aceasta scoate la iveală este mult mai de luat în seamă decât justificările celor care au ”scăpat” la banul public. Tema generală pe care o auzim de zeci de ani din partea guvernanților este că n-avem bani, și din cauza aceasta trăim prost. Cheltuirea sumelor de bani de ordinul sutelor de milioane pentru câteva categorii de bugetari, care se dau de ceasul morții cu privire la indispensabilitatea achizițiilor, lasă un gust cel puțin amar, dacă nu chiar scârbos, românilor. Că vor mașini noi, telefoane cu număr ascuns (nu le-ar fi rușine), tablete și alte șmecherii arată cât se poate de bine calitatea umană și potențialul lor de reprezentare. Nemaivorbind de profesionalism. Acesta din urmă, este transformat cu adevărat dar exact în ceea ce noi nu avem vreo trebuință.

Au brevetat pentru nomenclatorul meseriilor pe cea de parlamentar

Chiar a devenit o bună meserie, care se învață pe banii noștri în beneficiul lor exclusiv. Ce trebuie să știe un asemenea ins după câteva luni de ”pregătire”? În primul rând că nu poate vota el, așa cum îl taie capul. Votul, în comisii sau în plen are un traseu bine determinat și cu siguranță bine ”apreciat”. Până la vot însă există proiectul, iar înaintea acestuia, mama și tatăl lui, pe numele de cod  INTERESUL.

Care, să fim serioși nu este cel național. Exemplu:

Fred vine cu ceva bănuți și zice că vrea o lege care să fie cam așa….Gigel, jurist în viața civilă, bagă la ordinul șefului de partid legea pe laptop, o mângâie, o adulmecă și o parfumează pentru curioși. Șeful de gașca (a se citi partid) dă dispoziție la încă vreo câțiva de-ai lui să se treacă inițiatori, așa pentru greutate și regulament și legea sau modificarea ei e pe traseu. De aici mai trebuie niște lămuriri pe la instituții cu șefi tot de la gașcă iar pe final se dospește într-un sertar, tot la șefu, pentru o binemeritată odihnă de 45 zile fix. Pentru a nu se discuta nimic din ea. În ziua 45+1 este aprobată și toată lumea e fericită. Inițiatorii nu vor fi deranjați în teritoriu, pot să dispună după cum vor mușchii lor iar anul electoral se cerne pe gaură mijlocie., că pe cele mari sunt penalii.

Legea EXPROPRIERILOR pentru utilitate publică aprobată tacit?

Propunerea de modificare și completare a Legii nr.255/2010

Asta se întâmplă și cu modificarea unei legi, cu indicele 255/2010. Câțiva pesedei, de care nimeni nu a auzit în afară de doamna cu prenume zidit, au moșcolit din legea votată de pedelei, chestiuni care convin unora, obțin tot felul de avize și aprobări și acum stau cu ochii pe calendar. 21 noiembrie e cea a izbăvirii lor, și deci a încheierii acestei misiuni. Modificările permit niște deplasări de populații în scop de interes național, demolări pentru cauză de ”așa vreau eu” și multe altele. Iar în spatele acestora, nu e greu de ghicit ce sau cât, stă.

Acuma, pe lângă efectele nenorocite care vor avea bază legală, te poți asigura că deputatul, sau senatorul tău are imunitate iar dacă nu-ți place cum funcționează, n-ai decât să te ceri la căpșuni sau schimbat scutece la octogenarii de dincolo de Curtici, sau Jimbolia.

Este doar unul dintre multele exemple de felul cum și-au însușit meseria cei pe care românii, cu bună credință dar și cu multă naivitate au votat de peste 20 ani aceste lipitori pe grumazul lor.

Aricikus

13 noiembrie 2013      

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare

Inițiatori: Coca Laurenţiu-Florian – senator PSD; Birchall Ana – deputat PSD; Găină Mihăiţă – deputat PSD; Iriza Scarlat – deputat PSD; Khraibani Camelia – deputat PSD; Popeangă Vasile – deputat PSD; Weber Mihai – deputat PSD

Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile, și se calculează de la data de 03.09.2013.
Termenul se împlinește la data de 21.11.2013.

Asii spionajului romanesc

Istoria serviciilor secrete, de la Sectia a II-a a lui Cuza, pina la SSI si Securitate, e legata de razboaiele din Europa

Nimic in aceasta lume nu este mai bine inradacinat in practica natiunilor, a epocilor si a civilizatiilor decit spionajul. Dupa prostitutie, spionajul este cea mai veche meserie din lume. Vechimea acestei profesii este data chiar de Cartea Cartilor, Biblia. In Scriptura, Dumnezeu i-a spus lui Moise: “Sa chemi 12 oameni din cele 12 triburi si sa-i trimiti sa recunoasca Tara Canaan pe care ti-o daruiesc tie”. Au fost primii spioni biblici, cei carora Creatorul le-a dat misiunea sa mearga pentru “a privi oamenii si a afla de sint mari, puternici sau slabi, de pamintul e roditor sau sarac”.
Politologi si istorici renumiti au demonstrat ca serviciile secrete sint vitale pentru un stat, insa atunci cind aceste uriase institutii de tras cu urechea si spionat pina in cele mai adinci colturi ale societatii si sufletului omenesc - “ochii si urechile poporului” - se pun in slujba politicului, rezultatele sint dezastruoase. Inregimentate, ele devin surse de teroare, represiune, santaj, rafuieli patimase, coruptie, politie politica, generind regimuri totalitare. Cum trecutul nu este niciodata mort, va propunem o incursiune in lumea spionajului romanesc, a “frontului invizibile”, mai exact a serviciilor de informatii oficiale de la inceputurile sale institutionalizate si pina la instaurarea comunismului in Romania.

Cuza si primul serviciu secret

Primele structuri informative institutionalizate, cu caracter militar, au aparut o data cu organizarea armatei romane moderne, dupa Unirea Principatelor. Data de referinta este 12 noiembrie 1859, cind Alexandru Ioan Cuza, prin Inalt ordin de zi nr. 83, a infiintat Statul Major General al Armatei, in componenta caruia se afla si Sectia a II-a, primul serviciu de informatii al armatei romane, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu. A.I. Cuza a avut si propriul sau serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al postelor si telegrafelor.
Razboiul de Independenta a demonstrat ca activitatile de culegere a datelor nu au corespuns asteptarilor, astfel ca, o data cu infiintarea Scolii Superioare de Razboi, in 1889 s-a introdus si un curs de specialitate - “Serviciul informatiilor”. Cu toate acestea, pina la razboiul balcanic din 1913, armata romana nu a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis. Parlamentul Romaniei a elaborat, in ianuarie 1913, Legea Spionajului in timp de pace, promulgata imediat de regele Carol I, lege care stabilea insa sanctiuni extrem de blinde pentru spioni: inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani sau amenda de la 500 la 5.000 lei. 24476vjr23znl8h

Palavrageala romaneasca

In perioada primului razboi mondial, serviciile de informatii romanesti au demonstrat mari carente, iar “patriotismul nu a exclus slabiciunile sau vulnerabilitatile”, dupa cum observa dr. Cristian Troncota, unul dintre cei mai avizati istorici ai serviciilor de informatii. Palavrageala tipica, timiditatea si ineficienta serviciilor de informatii au facut din Romania un rai ai agentilor trimisi de Puterile Centrale. Lucid, Nicolae Iorga a incercat sa traga un semnal de alarma, publicind in 1915 articolul “Cum ne luptam cu spionii”. “Discutii asupra chestiunilor cu caracter strict secret se iscau in tramvaie, trenuri, locuri publice, se strigau in gura mare, peste tot locul, informatii la adresa armatei, armamentului, dotarii”, nota in memoriile sale un agent austro-ungar. Sugestiv este modul in care un spion a aflat fara nici un efort intentiile Marelui Stat Major. “Calatoream spre Iasi intr-un compartiment cu un general si mai multi ofiteri romani. Crezind ca sint englez si ca nu stiu romaneste, generalul si ofiterii au inceput sa discute. Pentru a fi explicit, generalul a desenat pe harta aflata in peretele compartimentului zona de concentrare si directia de inaintare a unor armate pina in regiunea unde se vor intilni, si apoi, impreuna, vor inainta pina la Budapesta. Am continuat calatoria pina ofiterii au coborit, si am smuls harta din perete”.

Mihail Moruzov - lipoveanul nascut pentru spionaj

O experienta deosebita in domeniul informatiilor o costituie asa-numitul “Serviciu de informatii al Deltei”, condus de Mihail Moruzov, care avea un efectiv putin numeros, agenti experimentati, bine acoperiti. Pina la sfirsitul razboiului, din 178 de spioni trimisi in liniile romanesti, 156 au fost prinsi, printre care si colonelul Friederich von Mayer, seful informatiilor germane in Dobrogea. “Inamicul nu a distrus nici un depozit de munitii, aprovizionare sau case”, demonstrind valoarea lui Moruzov pe “frontul invizibil”. Aproape incredibil, Moruzov a reusit chiar sa devina comandantul unor contingente ale Armatei Rosii, care ulterior au fost dizolvate. Tot el a negociat sa aranjeze cumpararea cu doua milioane lei a flotei ruse de pe Dunare si Marea Neagra, insa reizbucnirea luptelor a impiedicat definitivarea afacerii. O alta realizare o reprezinta “afacerea rublelor”, in care sovietele incercau sa introduca in Romania citeva milioane de ruble false. Moruzov nu doar ca a zadarnicit acest plan, ci, prin manevre viclene, a facut ca milioanele false sa ajunga in Rusia Sovietica!
Mihail Moruzov s-a nascut la 8 noiembrie 1887, in comuna Zebil din judetul Tulcea. Familia sa se tragea din cazacii zaporojeni, refugiati in Romania, iar tatal sau, Simion Moruzov, a fost preot timp de 40 de ani la biserica rusa din Tulcea. A absolvit doar trei clase de liceu, insa cert este, dupa cum au marturisit atit corifeii, dar si detractorii sai, ca Moruzov era nascut pentru munca de informatii. Vorbea la perfectie ucraineana, bulgara, turca si tatara. A inceput in 1909, ca agent special in Directia Generala a Politiilor si a trecut prin toate treptele ierarhice, ajungind in 1917 in fruntea “Serviciului de informatii al Deltei”.
Dupa razboi, Marele Stat Major a constatat ca militarii au putina libertate de miscare si s-a pus problema crearii unui serviciu secret paralel, cu angajati civili. Consiliul Superior de Aparare a Tarii a aprobat, iar pe 1 mai 1925, in fruntea acestui serviciu denumit “Serviciul Secret de Informatii” a fost numit Mihail Moruzov. Serviciul de informatii al armatei si-a urmat cursul sau, iar SSI a functionat doar nominal sub tutela Marelui Stat Major.
In slujba Regelui
Serviciul a fost condus cu o mina de fier de Moruzov, insa dupa 1930, seful si “parintele” sau s-a amestecat in jocurile politice dubioase patronate de Regele Carol al II-lea si a intrat in conflict cu Ion Antonescu, furnizindu-i suveranului documente asa-zis compromitatoare, conform carora generalul ar fi fost bigam sau ca mama acestuia a patronat un casa de toleranta. Cercetatori precum Cristian Troncota il considera un as al spionajului romanesc, dar din pacate actiunile sale nu au putut impiedica dezastrul Romaniei din 1940, cind tara a fost destramata. In ultimii doi ani de activitate a incercat o schimbare a orientarii SSI, prin contacte realizate cu amiralul Wilhelm Canaris, seful spionajului militar german. In septembrie 1940, este arestat in timp ce se intorcea de la Venetia si incarcerat la Jilava de noul regim al generalului Antonescu. Nu a fost eliberat nici la insistentele lui Canaris, care a sosit special la Bucuresti si a murit impuscat de legionari in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940.
“Geniu al raului”
Autodidact si cu personalitate complexa, Moruzov a fost descris de contemporanii sai drept “o extraordinara energie si vointa, o capacitatea naturala si putere de patrundere uimitoare. Ambitios pina la orgoliu, domina despotic, neadmitind replici sau corectari, fapt ce constituia un mare defect”. Implicarea sa in politica, subordonarea fata de Palatul Regal si dosarele compromitatoare pe care le-a strins despre dusmanii lui Carol al II-lea i-a facut pe multi sa-l eticheteze drept “geniu al raului” sau “eminenta cenusie”. “Secretul sau a rezidat in a crea compartimente cit mai marunte si exclusive pentru fiecare”. Moruzov tinea mult la conspirativitate. Cu greu a fost convins ca sefii sectiilor trebuie sa comunice intre ei in problemele de serviciu. Nu puteai afla de la el nimic, mai ales in privinta oamenilor de care se servea. Nici anchetatorii sai din 1940 nu au putut afla mai mult, Moruzov luind cu el in mormint multe din secretele sale. Inaintea arestarii, el a distrus mai multe dosare, iar adjunctul sau, Niki Stefanescu, conform ordinului primit, a distrus intreaga arhiva personala a acestuia, aflata intr-un sediu camuflat.
Joc dublu, triplu si o multime de enigme
Abilitatea lui Moruzov a fost atit de mare, incit dispunea de propria sa agentura de informatori, prin care controla practic intreaga societate si verifica chiar si ce ii furniza propriul sau serviciu.
Cercetatorii arhivelor au descoperit ca printre informatorii lui Moruzov se numarau: Horia Sima (acesta primea 200.000 de lei lunar, dupa cum sustine un alt sef SSI); printesa Caradgea; maiorul Cristea Nicolae, ruda a Bratienilor, ulterior prefectul Politiei Capitalei; Mitita Constantinescu, devenit guvernator al BNR; Victor Iamandi, secretar de stat la Ministerul de Interne si ulterior ministru al justitiei, Gheorghe Kintescu, infiltrat in Masonerie, amiralul Ion Coanda, Mircea Eliade - care oferea informatii despre actiunile comuniste din Marea Britanie. Oameni politici precum Al. Vaida Voevod si N. Iorga (care a scris si o brosura pentru Serviciul Secret) au fost folositi de Moruzov pentru analiza si interpretarea unor informatii obtinute.
Moruzov a ramas o persoana extrem de controversata, mai ales in privinta loialitatii sale. Inca din 1918 s-a vorbit despre relatiile sale neortodoxe cu consulatul rus de la Galati, dar si despre cele cu serviciile franceze. Jocul sau dublu a devenit triplu, mai ales dupa ce Abwehr-ul german a capturat arhiva serviciului secret francez. Enigma nu va fi elucidata decit o data cu cercetarea arhivelor straine.
Informatori si diversiune
SSI-ul a lucrat dupa cele mai profesioniste metode ale culegerii de informatii. Acesta folosea mai multe tipuri de informatori: informatorii “observatori”; informatorii “incidentali”; informatorii “locali” (urmareau actiunile partidelor politice, actele de sabotaj, starea de spirit a populatiei etc.); informatorii “de penetrare” (in special cei infiltrati in gruparile politice), informatorii “mobili” (comis-voiajori, negustori ambulanti, artisti, circari etc.; informatorii “obligati” (constrinsi material sau moral).
Membrii unor misiuni oficiale sau diplomatice erau si ei “ajutati” sa aiba o comportare “imorala”, pentru ca apoi, pe baza materialului compromitator, sa se produca recrutarea.
Nu lipsea diversiunea, iar informatorii “temporari” erau recompensati prin bani sau prin interventii subtile pentru a fi promovati. Nu lipseau informatorii “sedentari”, “de rezerva”, “cercetasi” - trimisi peste hotare.
Inregistrari, oglinzi, periscoape
Si la nivel tehnic SSI-ul lucra la virf. Iata doar descrierea biroului lui Moruzov facuta de Gheorghe Cristescu: “Cabinetul era prevazut cu aparate de inregistrare fonica pe discuri si fir electromagnetic; detectoare speciale; oglinzi transparente, prin care poti observa o persoana, fara ca dinsa sa te vada; periscoape pentru o observatie indirecta; celule fotoelectrice, detectoare si altele. Unele se manipulau direct de la biroul sau, altele de un operator din camera alaturata...
Un automobil Mercedez-Benz, foarte puternic, si o instalatie de imprimat pe discuri convorbirile dintre ocupanti”. Masina mai dispunea de un post radio de emisie-receptie care ii permitea sa tina permanent legatura cu sediul. In 1936 fusesera infiintate scoli pentru pregatirea specialistilor SSI in radiotelegrafie, filaj, foto, cinema, dactiloscopie etc... jn476v4223znnl





Eugen Cristescu, omul lui Antonescu

Cel numit de Antonescu la data pe 15 noiembrie 1940 in fruntea SSI, organism trecut in subordinea Presedintiei Consiliului de Ministri, a fost Eugen Cristescu. Noul director absolvise seminarul teologic din Iasi si era jurist de profesie. A fost avansat treptat pina la functia de director in Directia Generala a Politiei, remarcindu-se prin modul in care a combatut miscarea legionara. Eugen Cristescu a reusit performanta de nu implica institutia in politica. A introdus o ordine financiara stricta si a protejat cadrele prin reguli aspre, fiind “complet interzis ca un salariat sa se intereseze de situatia celuilalt”.
Din cauza ca tara se afla in razboi, SSI-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat in principal asupra Rusiei Sovietice, dar si impotriva partidului comunist si miscarii legionare. SSI-ul a avut de luptat si cu cele 11 organizatii de spionaj germane care activau in Romania, cu cele maghiare si bulgare. Important de semnalat este ca pe 23 august 1944, din cei circa 1.000 membri ai Partidului Comunist, mai mult de jumatate erau informatori ai serviciilor secrete, printre acestia numarindu-se si lideri marcanti ca Emil Bodnaras. SSI si-a facut datoria, reusind sa culeaga informatii de peste Prut, dar si sa transmita conducerii statului avertismente asupra imensului potential militar si economic al URSS. Una dintre marile realizari a SSI a reprezentat-o aflarea datei raidului american asupra Ploiestiului - 1 august 1943 -, cu o saptamina inainte ca acesta sa aiba loc.
Dans pe muchie de cutit
Desi loial aliatilor germani, la ordinul lui Antonescu, SSI a incercat scoaterea tarii din razboi, ajutindu-se de seful masoneriei, Jean Pangal, de Grigore Gafencu, fost ministru de externe si multi altii.
Retelele americane, engleze, dar si opozitia au fost nu doar tolerate, ci protejate, nefiind predate germanilor, desi Hitler ii marturisea lui Antonescu ca un om ca Iuliu Maniu ar fi fost de mult spinzurat in Germania. Intre anii 1943-1944, SSI a facut un adevarat dans pe muchie de cutit, protejindu-i si pe liderii comunisti: Petru Groza, Ioan Gh. Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat in SSI pentru a nu fi trimis pe front). Printre agentii SSI s-au numarat cintareata Maria Tanase, scriitorul Zaharia Stancu si multe alte personalitati a caror activitate e greu de reconstituit, intrucit in arhiva SSI nu exista nici un dosar de informator din perioada 1928-1944, pur si simplu pentru ca SSI nu intocmea dosare.
Dupa 23 august 1944, Eugen Cristescu a distrus mai multe dosare, apoi s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa in comuna Bughea, din judetul Muscel, unde a si fost arestat, pe 24 septembrie 1944. Transportat in Rusia Sovietica, a fost anchetat indelung, iar in 1946 - condamnat la moarte. Prin decret regal, si la interventia lui Lucretiu Patrascanu, pedeapsa i-a fost comutata in munca silnica pe viata. Oficial, a decedat pe 12 iunie 1950, in Penitenciarul Vacaresti, desi mai multe persoane afirma ca l-au vazut in libertate si pe deplin sanatos, existind banuiala ca el a fost folosit, sub un alt nume, de catre comunisti, pina prin anii '60. Atita lucru stiau si comunistii, afirmau mai multi istorici: ca un sef de servicii secrete nu se ucide niciodata, avind in vedere ca intotdeauna mai are cite ceva de marturisit.
Sub ocupatia sovietica, dupa citeva zbateri, SSI-ul si-a dat obstescul sfirsit. O data cu independenta tarii, murea cel mai important serviciu civil de informatii al Romaniei. Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 si sub coordonarea consilierilor sovietici lua fiinta Directia Generala a Securitatii Poporului (G.G.S.P.). Incepea lunga noapte a represiunii...

Spioni care au luptat pentru Romania Mare

Written by admin on 17 July 2010

Mihail Moruzov a fost cel ce a pus bazele Serviciului Secret de Informatii, prima institutie de spionaj moderna romaneasca, agentie care in spatele culiselor a dejucat zeci de planuri de destabilizare a Romaniei in perioada interbelica.
Doua decenii acest om a aparat cu vigilenta interesele romanesti, doar pentru a sfarsi el insusi victima a astfel de jocuri si este asasinat in timpul Masacrului de la Jilava in 1940.

знак инвалид на автомобиле получить можно номерной знак при техосмотре жилое строение без права регистрации если после одного завещания написано второе тарифный фонд заработной платы где посмотреть свои долги контроль представительного органа глава 32 преступления против порядка управления подсудность о признании договора куплипродажи санитарнокарантинный контроль законпризнаки подготовки к совершению преступления где искать пункт 19412 лишают ли прав за знак движение запрещено каким должен быть ответ на обращение организации требуется ли ставить машину на осмотр при продаже

Moruzov nu a fost un student exceptional avand doar trei clase de liceu terminate, dar a compensat prin alte calitati. Avea o memorie exceptionala, un simt al analizei foarte dezvoltat si o indrazneala rar intalnita.

Actiunile sale in primul razboi mondial

Acesta indrazneala i-a servit foarte bine in 1917, cand era la conducerea Serviciului de informatii al Deltei. Aici el a reusit in capturarea a aproape 160 de spioni germani infiltrati in Dobrogea din totalul de 180 culminand cu arestarea sefului serviciului informativ german al acestora Friederich von Mayer. Este de remarcat ca von Mayer a fost prins la 75 de kilometri in spatele liniilor inamice.
Constientizand pericolul reprezentat de armata tarista in urma actiunilor revolutionare din Mosova reuseste sa preia comanda unei divizii turbulente din regiune si o dizolva.

Cu o alta ocazie se infiltreaza in timpul unor negocieri secrete prin care o serie de divizii rusesti urmau sa se predea germanilor lasand descoperit Frontul din Salonic si il informeaza pe amiralul Ion Coanda, care la randul lui alerteaza Comandamentul Aliat.

Moruzov a mai salvat si un numar de soldati si ofiteri romani ce fusesera luati prizonieri de bolsevici in sudul Basarabiei. Dupa reintrarea Regatului Romaniei in razboi a incercat sa cumpere flota ruseasca din Marea Neagra si de pe Dunare pe suma de 2 milioane de lei si aproape reusise, dar reizbucnirea luptelor de pe Valcov au facut imposibila finalizarea tranzactiei

“Afacerea rublelor”

Poate cea mai cunoscuta operatiune a lui Moruzov a fost asa-zisa “afacere a rublelor”. Serviciile secrete rusesti vroiau sa introduca pe piata romaneasca 12 milioane de ruble false astfel destabilizand economia romanesca. Afland de intentia bolsevicilor permite asimilarea primului milion, stiind ca acesta era adevarat si este folosit pe post de momeala, dar pe celelalte le deturneaza si le inapoiaza Rusiei sovietice printr-un subterfugiu, afectand in schimb economia inamica.

Cariera sa este presarata nu numai cu reusite ci si cu esecuri. In 1926 o agenta sovietica a reusit sa se infiltreaza pe langa generalul Ludovic Mircescu si face rost de planurile de mobilizare a armatei romane precum si alte informatii secrete pe care reuseste sa le distribuie mai departe.

Aceasta a reprezentat o mare lovitura pentru fortele armate si l-a determinat pe generalul Mircescu sa isi ia viata. Nu degeaba Moruzov avea o adanca pornire impotriva vecinilor de peste Nistru, fiind martor la prima mana la incercarile acestora de subminare a tarii.

Era recunoscut pentru convingerile sale slavofobe, pe care nu se sfia sa le impartaseasca si avertiza mereu asupra pericolului reprezentat de instituirea unui stat sovietic la granitele Regatului Romaniei. Dupa cum spune colonelul Gheorghe Petrescu acesta inversunare este foarte neasteptata tinand cont ca el provenea dintr-o familie de cazaci. Dupa cel de-al doilea razboi mondial arhivele S.S.I. insa contineau cele mai ample dosare la adresa activitatii U.R.S.S., dupa cele detinute de Germania Nazista, rezultat al muncii neobosite a lui Moruzov.

Fondarea Serviciului Secret de Infromatii

S.S.I. a luat nastere ca urmare a necesitatii armatei de un serviciu ce nu era legat de regulile si disciplina militara si in fruntea lui a fost pus Moruzov in 1925, faptele sale de pana atunci dovedind ca el este cel mai capabil de a conduce o astfel de institutie.

Fondurile primite erau folosite pentru achizitionarea celui mai performant echipament la acea vreme de la microfoane si oglinzi transparente pana la periscoape si aparate de inregistrare. Din 1936 a creat scoli de specializare pentru agentii S.S.I. Avea o retea larga de informatori ce cuprindea ministri, ziaristi dar si oameni politici foarte cunoscuti la acea vreme, cum ar fi Horia Sima, acesta primind suma de 200.00 de lei lunar pentru serviciile acordate.

Apogeul carierei

Punctul culminanat al carierei lui Moruzov a fost dejucarea “complotului Precup” prin care suveranul Carol al II-lea urma sa fie asasinat. A marcat transformarea lui intr-un om absolut indispensabil guvernamatului si mai mult sau mai putin a contribuit la crearea unei adevarate legende in jurul persoanei sale.

Sub oblanduirea lui Moruzov S.S.I.-ul s-a extins cu mult peste granitele Regatului Romaniei, colaborand cu tari ca Cehoslovacia, Polonia, Anglia, Italia, Germania, Franta si chiar si Japonia. Acesta a permis agentilor francezi si englezi sa treaca Nistrul in U.R.S.S. in schimbul impartasirii informatiilor culese de acestia. Cu Abwehr-ul german, condus de amiralul Wilhelm Canaris, Moruzov a avut o relatie mai stransa de colaborare. S.S.I. a furnizat detalii despre fortele armate ale Uniunii Sovietice, iar Abwehr a predat o lista cu agentii sovietici din Romania, pe aceasta aflandu-se si Vasile Luca.
Canaris insusi a facut cateva vizite la Bucuresti si se intalnea personal cu Moruzov, lucru pe care nu il facea cu nici un alt sef de agentie.

Sfarsit de joc

Un episod interesant este cel al documentelor agentiei franceze de spionaj Deuxieme Bureau. Dupa invazia germana a Frantei Canaris era interesant sa afle natura relatiilor dintre serviciul francez si S.S.I. si a incercat sa faca rost de aceste dosare.

In mod misterios vagonul de tren ce continea aceste informatii a disparut, Canaris banuind incercarea lui Moruzov de a isi acoperi urmele, el jucand simultan la doua capete, pe o parte cu Abwehr-ul Axei si pe alta cu Deuxieme Bureau-ul Aliat. Din aceasta cauza nici nu il avertizeaza intr-o intalnire cu acesta despre schimbarile ce aveau loc la Bucuresti in septembrie 1940. Cand se intoarce in tara este susprins de precipitarea evenimentelor. Este arestat in Gara de Nord de legionari si dus la penitenciarul Jilava. Acesta a fost asasinat in noiembrie, impreuna cu alte personalitati interbelice.

Horia Sima vroia sa se descotoroseasca de Moruzov datorita informatiilor compromitatoare pe care le detinea seful S.S.I. la adresa lui, lucru mentionat si de Ion Gigurtu, prim-ministru al Regatului Romaniei in 1940. Moruzov era un incovenient si pentru Ion Antonescu datorita relatiilor conflictuale dintre cei doi din trecut, dar si din pricina faptului ca Antonescu privea activitatea lui Moruzov ca fiind jocuri oculte.

Odata cu moartea lui o cantitate impresionanta din munca S.S.I. a disparut, foarte multe dosare fiind distruse de colaboratorii lui Moruzov dupa arestare, sau in bombardamentele aliate in 1944, cand a fost distrusa o arhiva importanta.

Conform unui clasament neoficial facut de Organizatia Europeana a Politistilor in 1936 S.S.I. era printre primele zece servicii de informatii din acea vreme. “Eminenta cenusie”, cum a fost poreclit la un moment dat, a reusit sa creeze o agentie asa de puternica incat filiale din Targu-Mures, Chisinau si Cernauti inca furnizau informatii chiar daca erau teritorii aflate sub ocupatie inamica. Mai mult, Moruzov avea oameni infiltrati atat de adanc in guvernul U.R.S.S. incat afla ce se discuta pana si in Sovietul Comisarilor Poporului.

Laurentiu Dologa,
colaborator Ziare.com

Tags: Moruzov, Romania Mare, spionaj

Cum l-a anunţat Gorbaciov pe preşedintele RSR de reuniunea de la Malta

email print

0

 

23 Noi 2009 - 00:00

Arhivele Naţionale/

În contextul schimbărilor politice radicale, care au avut loc în vara şi toamna anului 1989 în Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia şi Bulga­ria, liderul sovietic Mihail Gorbaciov s-a străduit să menţină în sfera de in­fluenţă a Kremlinului toate statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV).

Această conclu­zie rezultă cu claritate din scrisoarea trimisă lui Nicolae Ceauşescu de către Mihail Gorbaciov, chiar în timpul desfăşurării Congresului al XIV-lea al PCR (20-24 noiembrie 1989).

Conţinutul documentului trimis de liderul sovietic se regăseşte în nota de la 23 noiembrie 1989 (pe care o edităm în continuare), întocmită pentru lide­rul suprem al PCR de către Constantin Olteanu. Patru zile mai târziu, Nicolae Ceauşescu, a trimis o scrisoare de răspuns lui Mihail Gorbaciov, prin in­ter­mediul lui E.M. Tiajelnikov, am­ba­sa­dorul URSS la Bu­cureşti. (P. Opriş)


NOTĂ
La 23 noiembrie a.c., tovarăşul se­cretar Constantin Olteanu l-a primit pe E.M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti, la cererea acestuia.

Cu acest prilej, ambasadorul sovie­tic a menţionat că a fost însărcinat să transmită tovarăşului Nicolae Ceau­şescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Re­publicii Socialiste România, din par­tea tovarăşului Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS, preşedintele Sovietului Su­prem al URSS, următorul mesaj:

"Dragă tovarăşe Nicolae Ceauşescu, în aceste zile se încheie pregătirile pen­tru întâlnirea cu preşedintele SUA, G. Bush. Deşi în vederea acestei în­­tâlniri nu există o ordine de zi con­ve­­nită în prealabil, una din temele cen­­trale va privi, credem, procesele ce au loc în Europa răsăriteană, as­pectele in­­ternaţionale ale acestora, influenţa asu­pra situaţiei din Europa şi din lu­me. În orice caz, sunt semnale din par­tea americanilor în această privinţă. În dezbaterea acestor pro­bleme in­ten­ţionăm să pornim de la poziţiile noastre principiale, examinate în cadrul Consfătuirii de la Bucureşti a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, al recentei întâlniri a miniştrilor Aface­rilor Ex­terne ai statelor noastre, care s-a desfăşurat la Varşovia.

Poate fi vorba, în primul rând, despre următoarele:
1. Temelia relaţiilor Uniunii Sovie­tice cu celelalte state, inclusiv cu aliaţii noştri, o constituie re­cunoaşterea drep­tului suve­ran al fie­că­rui popor de a-şi alege calea propriei sale dezvoltări. O asemenea re­cu­noaştere trebuie să fie reciprocă, în­trucât fără aceasta nu este posibilă o dez­voltare inter­na­ţio­nală constructivă.


2. Interdependenţa crescândă a statelor, deosebit de vizibilă pe continentul european, necesită să se pună capăt rămăşiţelor "războiului rece", politicii şi psihologiei născute, sau generate de confruntarea dintre blocuri. Ce transformări sunt necesare în legătură cu aceasta, în ce direcţie şi în ce ritmuri vor avea loc transformările, se poate hotărî numai în contextul şi ca urmare a unui dialog general-european constructiv, şi în această privinţă noi nu trebuie să pornim de la zero. Există un fundament bun - Actul de la Helsinki, se desfăşoară cu succes procesul general-european, în cadrul căruia SUA şi Canada participă pe baze de egalitate.

Uniunea Sovietică şi aliaţii săi sunt gata - şi au confirmat aceasta prin acţiuni practice - să reducă până la minimul rezonabil forţele armate şi armamentele, să treacă de la confruntare la colaborare, practic în toate domeniile.

Noi suntem gata - şi în această privinţă exis­tă dovezi serioase - să respectăm drepturile omului, să lucrăm mână în mână cu fie­care dintre cei care tind spre dezvoltarea tra­diţiilor umaniste europene, spre îm­bo­gă­ţirea culturii europene, a gândirii tehnolo­gi­ce, spre căutarea unor căi sigure din punct de vedere ecologic de dezvoltare a civilizaţiei.


3. Cele mai curajoase schimbări de pe continentul nostru pot fi însă încununate de succes şi pot fi reciproc avantajoase numai în condiţiile menţinerii şi întăririi bazelor stabilităţii europene. Acestea nu trebuie să afecteze realităţile teritorial politice statornicite, să renască pretenţii teritoriale vechi sau să dea naştere altora noi, să afecteze graniţele existente ale statelor europene. Tocmai aici se ascund cauzele primului şi celui de-al doilea război mondial. Pacea în Europa va rămâne trainică atâta timp cât va fi închisă această "cutie a Pandorei".


4. Paşii cunoscuţi întreprinşi în ultima vreme de RD Germană au dat naştere multor zvonuri privind "problema germană", pers­pectivele unirii Germaniei. Noi nu in-ten­ţionăm să intrăm într-o dezbatere deta­liată a acestei probleme, dar considerăm în mo­d ferm că existenţa şi dezvoltarea RDG în toţi aceşti ani a fost şi rămâne garanţia cea mai importantă a echilibrului european, a păcii şi stabilităţii internaţionale. RDG, stat suveran, membru al Tratatului de la Varşovia a fost şi rămâne aliatul nostru strategic din Eu­ropa. Din câte înţelegem noi, politicienii cu simţ de răspundere din Occident înţeleg bine această realitate. Nu pot fi însă subapreciate pericolele provocate de pasiunile şi stările de spirit revanşiste, care se înviorează. În­cingerea acestora este capabilă să submi­neze încre­derea ce se formează şi chiar să dea înapoi toate realizările de importanţă istorică în dezvoltarea raporturilor dintre Est şi Vest.

O trăsătură esenţială a noii gândiri politice o constituie deideologizarea raporturilor interstatale. Aceasta contribuie la avansarea dinamică pe calea conlucrării constructive practice, a întăririi încrederii.
În legătură cu aceasta, sunt inconsistente şi mioape încercările de a înfăţişa restructurarea din Uniunea Sovietică, reformele dintr-o serie de ţări socialiste, drept o mărturie, chipurile, a "eşecului socialismului". În realitate, este vorba despre un proces de reînnoire a societăţii socialiste. Este necesar să se renunţe la stereotipurile "războiului rece", la calculele mizând pe folosirea dificultăţilor temporare ale celeilalte părţi în scopul realizării propriilor scopuri.


5. Trecerea la perioada paşnică a istoriei europene necesită garanţii reciproce, sigure, de securitate. În această direcţie se des­fă­şoa­ră lucrările de la Viena. Aici se pune, ine­vi­ta­bil, şi problema noului rol al Organizaţiei Tra­tatului de la Varşovia şi al NATO. În ceea ce priveşte viitorul apropiat, noi ne pronun­ţăm pentru transformarea lor în organizaţii politico-defensive, pentru stabilirea între ele nu pur şi simplu a unor contacte episodice, ci a unor relaţii permanente reciproc utile, pentru instituţionalizarea unei colaborări interblocuri. Aceasta poate constitui o nouă contibuţie esenţială la întărirea securităţii în Europa, la crearea unui asemenea grad de înţelegere reciprocă, care în final va permite apropierea momentului dizolvării ambelor alianţe. Acestea sunt considerentele în pro­blemele eu­ropene pe care noi intenţionăm să le abor­dăm în cadrul convorbirilor cu preşedintele SUA.


Imediat după întâlnirea de la Malta suntem gata să informăm despre rezultatele acesteia pe conducătorii statelor aliate.

În acest scop, la 4 decembrie 1989, s-ar putea organiza o întâlnire corespunzătoare la Moscova. Conducătorii statelor aliate ar putea să sosească la Moscova la 4 decembrie, în prima jumătate a zilei, în aşa fel încât lucrările să înceapă la orele 15:30.

Se are în vedere ca din partea sovietică la întâlnire să participe tovarăşii M.S. Gorbaciov, N.I. Rîşkov, E.A. Şevardnadze, A.N. Takovlev.
Vă rugăm să ne comunicaţi componenţa participanţilor la întâlnire din partea dumneavoastră".
Tovarăşul secretar C. Olteanu i-a precizat ambasadorului că răspunsul părţii române în legătură cu mesajul transmis urmează să fie comunicat ulterior, după ce va fi examinat de conducerea partidului.
23.XI.1989

Citeşte mai multe despre:  din arhiva cc al pcr

Nicolaie Văcăroiu descrie jaful metodic

Nicolaie Văcăroiu descrie jaful metodic practicat de FMI şi Banca Mondială în ROMÂNIA

 

By radu on November 12, 2013

0

«…un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI” “FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci.”

O carte care nu se mai găsește!

 “România – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu. Apărută în 10.000 de exemplare, în 1998, cartea nu se mai găsește. Pentru afirmațiile făcute, Nicolae Văcăroiu a fost calomniat, imaginea sa a fost compromisă de specialiști în manipulare, apoi a fost obligat să se retragă din politică. Așa pățesc cei care spun adevărul !

FRAGMENTE EXTRASE: Deosebit de interesant!!!

“FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate in tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară.

Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. În cartea sa «Scandalul şi Ruşinea», editată în 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea:(“Într-adevăr, câmpul vizual al Băncii Mondiale s-a îngustat într-o asemenea măsură încât ea sfârşeşte prin a reprezenta o sursă de sărăcie şi de subdezvoltare în contradicţie totală cu însuşi spiritul misiunii sale”)

Un eveniment semnificativ în ceea ce priveşte «succesul» celor două organisme financiare internaţionale s-a petrecut în urmă cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a FMI şi BIRD. Organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au organizat în paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toţi participanţii au fost alături de Vandana Shiva când aceasta a cerut «un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI.”

“Măsura care ni se cerea era de lichidare rapidă a tuturor societăţilor comerciale cu pierderi, care nu-şi pot onora obligaţiile financiare faţă de furnizori, bugetul de stat şi de asigurări. Era o analiză economică la rece care nu ţinea seama de situaţia concretă din ţară, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra întregii societăţi, pe termen mediu şi lung, punerea în aplicare a măsurilor propuse de aceste organisme financiare internaţionale. În 1993, când se purtau aceste discuţii, aproape întreaga economie se afla în blocaj financiar, mai bine de jumătate din industrie îşi
închisese porţile (în primii trei ani de după revoluţie se produsese deja o restructurare, involuntară, haotică), agricultura se afla în plină criză, nemaiputând să asigure securitatea alimentaţiei populaţiei, subcapitalizarea societăţilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru producţie depăşea, în medie, 75% din necesarul de capital circulant) în mare parte şi ca efect al practicării de dobânzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Şi nu uitaţi că economia ajunsese în această stare după punerea în aplicare de către guvernanţi a măsurilor impuse prin acorduri de către FMI şi Banca Mondială.”

“Am privatizat 2800 de unităţi şi, mă rog, se poate comenta că au fost multe sau că au fost puţine, dar criteriul nu a fost numărul lor ci oportunitatea de a le privatiza, creşterea producţiei, a calităţii acesteia în condiţii superioare de profitabilitate. Nu mi-aş fi putut permite în nici un caz să scot la privatizare societăţile cele mai profitabile, să scot la vânzare fabricile de ciment care făceau două sute de miliarde profit pe an şi să le dau unui investitor strategic. Trebuie să spun ori de câte ori am prilejul că aceste societăţi trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv când ar fi existat condiţii de participare a capitalului autohton la acest proces şi prin ofertă publică şi în orice caz printr-o formulă
adecvată care să conducă la spargerea monopolului. Mai ales că la fabricile de ciment – ca să rămân doar la acest exemplu – nu era nevoie de investiţii deosebite, poate de câteva milioane de dolari ca să fie cumpărate filtrele pentru a diminua poluarea. Am realizat că este o crimă să dai din mână societăţile cele mai profitabile, să faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se întâmplă acum, respectiv că «se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile». Mi se cerea atunci – şi iată că după aceea s-a şi realizat – să facem privatizarea la normă, conform unui plan, fără să privesc în perspectivă, să văd în ce măsură este profitabil pentru economia naţională.”

“România, la începutul lui 1995, începuse să aibă o imagine excelentă în mediile politice occidentale şi mai ales pe piaţa privată de capital. Deci, se impunea să procedăm ca celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Cehia, să ieşim pe piaţa privată de capital de unde să luăm două, trei miliarde de dolari, bani pe care să-i introducem în totalitate în rezerva valutară a statului pentru a da încredere în moneda naţională. Era o măsură obligatorie, pe care alţii au realizat-o, fiindcă în acest fel puteam ieşi de sub dependenţa totală de FMI şi Banca Mondială. (…) Am avut discuţii destul de dure cu guvernatorul Băncii Naţionale, discuţii care nu au dat rezultate. Sigur, Banca Naţională n-a spus nu, de altfel o şi ajutasem să poată  ieşi pe o astfel de piaţă, cu ajutorul ambasadorului nostru în Japonia, domnul Dijmărescu, cu care am colaborat personal pentru a intra în legătură cu societatea financiară Nomura. Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – şi o spun pentru prima oară – faptul că în urma acestei discuţii într-un cerc restrâns, care avea un caracter oarecum confidenţial, reprezentantul misiunii FMI a venit urgent la Bucureşti.Cineva îl informase că premierul forţează ieşirea pe piaţa privată de capital. L-am întrebat de ce este interesat de această problemă, i-am explicat că rolul său este să-şi vadă de atribuţiile pe care le are, că FMI şi Banca Mondială sunt totuşi bănci internaţionale, unde şi ţara noastră este acţionar şi că nu au dreptul de a trage la răspundere guvernul pentru intenţia de a atrage şi alte surse financiare externe. Discuţia s-a închis foarte rapid.”

fragmente  extrase din cartea “România – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu.
Apărută în 10.000 de exemplare, în 1998, cartea nu se mai găsește.