Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările

vineri, 30 octombrie 2015

Revolutia romana o operațiune comună a CIA, KGB

Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse."

Ofiter rus de informatii : "Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB."



Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor de informatii maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, ne spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse.

№ 6 (247) DIN 17 februarie 2011 ["Argumentele saptamanii" de Alexander Kondrashov]

Presa rusă publică, în premieră, mărturiile unui ofiţer al serviciilor ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.
În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice ale armatei ruse, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major în poziţia de maior, nu e de glumă! „Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni.
Cu toate astea, nici ei nu puteau nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr.
Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne.
S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci (Muncevo), iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine.
La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l cu ironie pe Bismarck, locotenentul major le răspundea ironic că: "A fi roman nu-i o nationalitate, ci o profesie".
(n.red. Aluzie la vorbele lui Bismarck, care referindu-se la politicienii romani de pe vremea sa pe care nu-i agrea, ar fi spus: "A fi roman nu-i o nationalitate, ci o profesie")În acea perioadă, în România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice.
Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc.
Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii din Transilvania.
La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi sovietici.

Fariseii politici

Ca un profesionist adevărat, Roman timp de 20 de ani nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative şi parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat de…însuşi Gorbaciov.
Acum, cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici.
Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi chiar însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunic blând.
Roman recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat la Bucureşti execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989.
La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”.
În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte. Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă Roman.

În noiembrie şi decembrie 1989, tânărul spion rus a exercitat funcţia de traducător al unor şefi superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova.
Ore întregi, generalii GRU au purtat discuţii cu şefii serviciilor secrete maghiare.
Roman îşi aminteşte bine că oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în conformitate cu ordinele ministrului apărării al URSS şi la ordinele preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov.
În acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.
Cu toate acestea, ofiţerii GRU erau circumspecţi şi au decis să acţioneze doar prin intermediul serviciilor maghiare.

Abia acum, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria.
Timp de două decenii acest lucru era menţinut în taină.
Pe lângă aceasta, în rând cu maghiarii, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale.
Lucrurile nu s-au limitat doar la acestea. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi funcţionari români de partid şi din aparatul de stat.

Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.

GRU avea în vizor armata română.
Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu.
Pe atunci el era printre favoriţii Elenei Ceauşescu.
Deplină încredere în "favoritul" soţiei avea şi Nicolae Ceauşescu.

Prima Etapa dezinformarii

Cu toate acestea, rolul principal în organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu KGB, GRU sau serviciile secrete maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut CIA.
Astăzi, conducătorul secţiei CIA pentru Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că toate acţiunile subversive au fost dirijate din Washington. Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui Ceauşescu.
În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. Spre exemplu, ziarele scriau că Comandatul Suprem al Armatei a conferit gradul de locotenent căţeluşului său de pluş.

Etapa a doua a dezinformarii

În etapa a doua a operaţiunii s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului.
Astfel, în presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu.

Etapa a treia a dezinformarii

În a treia etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat cetăţeni paşnici”.
Roman îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, de la morgile din regiune.
De fapt, aceste cadavre aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună.
Americanii plăteau sanitarilor câte o sută de dolari pentru „o bucată”.
Pentru România din acea perioadă această sumă era una enormă.

Antihristul ucis de Crăciun

În timpul Crăciunului catolic, viaţa din Ungaria se opreşte.
Iar în Transilvania, unde se afla Roman, situaţia era tensionată.
În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul român de televiziune a prezentat procesul asupra soţilor Ceauşescu.
Audierile au fost scurte. Lui Ceauşescu i-a fost încriminată asasinarea a peste 60 de mii de persoane.
Astăzi, potrivit datelor de care dispunem, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de o mie de persoane.
Dar există şi un alt detaliu, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile militarilor şi organelor de forţă.

Printre ei, peste 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite.

Acest lucru demonstrează că pe teritoriul României au acţionat grupuri înarmate pregătite în bazele militare secrete din Ungaria.

Tot atunci în România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi.

(Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau în Moscova asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor de destinaţie specială „Vâmpel”).

Este de evidenţiat că în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive.

După 25 decembrie, 257 de bărbaţi au zburat din Bucureşti în unul din statele din Orientul Apropiat.
…După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la zidul unui veceu soldăţesc.
Când Nicolae Ceauşescu a înţeles că i-a venit sfârşitul, a început să cânte „Internaţionala”, apoi a strigat „Jos trădătorii!”.
Au răsunat rafale de arme.
Soldaţii au descărcat în Ceauşescu şi soţia sa peste 90 de gloanţe.
Acest lucru a avut loc la ora 14.50, la 25 decembrie. Când cadrele erau prezentate la postul de televiziune, o voce de după cadru a spus: „Antihristul a fost ucis de Crăciun!”.
Organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu a fost fidelul general Victor Stanculescu.
La scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale României, acest agent al câtorva servicii secrete a trecut deschis de partea complotiştilor.
Şi nu doar el. Ceauşescu a fost trădat şi de conducerea Securităţii.
De altfel cum poate fi explicat faptul că împotriva atotputernicului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, niciun martor nu a acceptat să dea mărturii.
Iar „dulăii de pază” care l-au executat pe Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv de ministru al apărării.

Frica de bomba atomică românească

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”.
Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente.
Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară. Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei.
Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele.
Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare.
Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare.
În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat.
În zadar s-a lăudat.
Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani.
Roman povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu.
Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români.
Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare.
Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România.
Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată.
Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară.
Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 la sută).
Iată de ce în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear. Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.
Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al SUA. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României. Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii.
Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii americani.
Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000.
Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete [sovietice].
sursa: argumenti.ru

(FLUIERUL)

marți, 11 august 2015

DESPRE CUM A FOST CUCERITĂ ROMÂNIA

1.806 afisari | Postat de: Costin Crețu | 4 Aug, 2014 | in Interviu | 2 Comentarii

CONVORBIRI CU FOSTUL ŞEF AL CONTRASPIONAJULUI ROMÂN

F-Teodorescu-cmk
Am spus că nu mai scriu la ziar; motivul –  îmi este scârbă de întreaga clasă politică, dar şi de voi, poate chiar şi de mine. Politicieni continuă să facă, indiferent de ecusonul culorii politice pe care îl poartă, iar voi continuaţi – într-un fel de neînţeles pentru mine, să vă supuneţi obiceiurilor acestora. Am acceptat ca acest interviu să apară în Gorj Domino din două motive:
1) Pentru că acest ziar a fost cel care mi-a cerut (altfel, de multă vreme nici nu-l mai citesc).
2) Pentru că şeful de drept al contraspionajului românesc este o autoritate care poate pe unii dintre voi vă va trezi, vă va face să înţelegeţi că fiecare în parte este răspunzător de situaţia în care se află România, situaţie care se poate traduce prin următoarea sintagmă: ROMÂNIA NU-ŞI MAI APARŢINE SIE-ŞI  – ROMÂNIA ESTE UN STAT COLONIZAT.
Despre întâlnirea cu Filip Teodorescu, ce pot să spun? Nu prea multe; oricum, este un personaj fabulos – aşa, ca părere de ansamblu. În schimb, ceva mă nemulţumeşte la el, deşi, spre deosebire de alţii, el chiar spune câte ceva; totuşi, pare o bancă aflată în inventar. Sper să am abilitatea, iar domnia sa – „amabilitatea” ca acest proiect să continue, materializându-se într-o carte din care poporul român să afle că are suficiente motive să se revolte. Chiar şi el însuşi –  vorba „lichelei”  de Liceanu, căci ce fel de om mai poţi fi dacă nu mai ai apartenenţă la o familie, la un grup, la pământul pe care calci şi în care o să intri, la ţara pe care o porţi în actul de identitate. Altfel ni se va statua ceea ce în fapt am devenit, un popor de apatrizi. Mi s-a sugerat de câţiva oameni de bună credinţă să-mi văd de treabă, că astfel de răscoliri s-ar putea să-mi aducă multe neplăceri. Tuturor acestora le răspund că dacă ăsta este preţul, sunt dispus să-l plătesc. Eu îmi iubesc ţara aproape la fel cum îmi iubesc familia, iar celorlalţi le spun… nu le spun nimic. Aş fi onorat să suport consecinţele, fie ele şi nevăzute pentru opinia publică, pentru o astfel de îndrazneală.
C.C.: Aş vrea să clarificăm, pentru început, câteva aspecte. Mai întâi, cât de necesar este un Serviciu sau, altfel spus, există state care-şi permit lipsa unor structuri de informaţii? Iar mai apoi, pentru a înţelege, aş dori să plecăm de la ideea că statul este, în fond, un organism viu; atunci, întrebarea ar fi cărui organ i-am putea atribui funcţiile acestei structuri?
F.T.: Întrebarea dumneavoastră – deşi, în aparenţă, pare a fi una generică, îndrăznesc să spun că este esenţială. Istoricii cunosc bine acest amănunt. De când oamenii au început să trăiască în grupuri, au folosit sau au fost dependenţi de informaţii. Cu cât societatea a evoluat, dependenţa de informaţii s-a dovedit a fi esenţială. În unele momente, chiar vitală. Atât pentru cei care aveau ca politici apărarea, cât şi pentru cei care aveau dorinţe expansioniste. Specialiştii preocupaţi de acest domeniu pot demonstra cu date concrete ceea ce eu vă spun acum. Dezvoltarea statelor a fost, dacă vreţi, ombilical legată de performanţele structurilor de informaţii pe care le aveau. Cu cât erau mai bine organizate, ca filosofie de lucru şi ca practică, cu atât statul căruia îi aparţineau, cunoştea o dezvoltare explozivă. Ca cititorii dumneavoastră să înţeleagă mai bine despre ce vorbim, aş vrea să exemplificăm puţin. Care este scopul şi obiectul lucrativ al unei astfel de structuri? În esenţă, sunt două: informaţii şi contraspionaj. Evident că fiecare din acestea are subdiviziuni, însă, n-o să intrăm în amănunte acum. Prima componentă  are ca principal obiectiv obţinerea de informaţii de la vecini sau de la alţii mai îndepărtaţi, dar interesanţi. Când mă refer la informaţii, spun tot ce prezintă interes pentru beneficiar. De exemplu, tot ce se preconizează a apărea în domeniul tehnologic. Să presupunem că, undeva pe glob, se preconizează implementarea unei tehnologii, ca urmare a unei munci asidue de cercetare. Dacă un Serviciu reuşeşte să obţină datele necesare ca această tehnologie să fie dezvoltată şi în ţara sa, putem vorbi despre îndeplinirea misiunii şi, de aici, toate consecinţele care decurg. Beneficiile economice ale statului sunt deosebite. România a avut astfel de reuşite, datorită unor ofiţeri de excepţie, despre a căror viaţă pot spune că a fost o umbră. În anonimat au trăit şi în anonimat au murit, fără ca nici măcar familiile lor să ştie ceva despre activitatea pe care o desfăşurau. Totuşi, să nu uităm că şi ofiţerii de informaţii şi contraspionaj sunt oameni şi au trăiri şi sentimente. Vedeţi, dacă un cetăţean salvează un animal de la înec, primeşte aplauze. Un astfel de ofiţer, care aduce statului avantaje, nu primeşte nimic. Sau, poate, cum au fost cazuri în perioada trădării lui Pacepa, eventual, un glonte în cap. Însă el, ofiţerul, este pregătit, instruit şi antrenat pentru astfel de situaţii. Nici nu cere, nici nu aşteaptă aplauze. El îşi încheie o misiune doar pentru a o începe pe următoarea. Drama ofiţerului de informaţii, frustrarea, strigătul către lună apar doar atunci când beneficiarii eforturilor, sacrificiilor pe care el le face sunt fie incompetenţi, fie rău intenţionaţi, fie, de ce nu, trădători. Vă imaginaţi ce tristeţe, ce exasperare, cât de mult au fost chinuiţi de sentimentul neputinţei ofiţerii de la Contraspionaj când au văzut că, în decembrie `89, au apărut la televizor, jucând rolul de „revoluţionari”, trădători pe care-i documentaseră de-a lungul timpului? Tu, cel care poate ţi-ai epuizat viaţa să  probezi că „X” este spion sau trădător şi apoi să-i vezi la televizor cum se dau revoluţionari în ţara ta şi să nu ai nicio posibilitate, dar niciuna, să reacţionezi?  E devastator! Nu numai că eforturile unei munci istovitoare se duc pe Apa Sâmbetei, dar trebuie să guşti sau chiar să bei întregul pocal al umilinţei, văzând cum trădătorul ajunge chiar demnitar în ţara ta. Simplist vorbind, e o misiune dificilă să afli intenţiile unui potenţial adversar pentru a putea lua decizii în cunoştinţă de cauză. Măsurile de apărare sau contracarare ale Serviciilor de Informaţii care au ca principală misiune apărarea intereselor statului respectiv se opresc la uşa factorului politic, cel care conduce administrativ un stat. În zadar aceste structuri îşi fac treaba dacă beneficiarul informaţiei fie le ignoră, fie le divulgă uneori, aşa cum s-a întâmplat în istorie. Serviciile de informaţii au competenţele pe care factorul politic i le stabileşte prin lege. De exemplu, vă pot spune că Ceauşescu a avut toate informaţiile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele din `89. Însă ce folos, dacă n-a avut capacitatea şi raţiunea de a lua măsurile ce ar fi putut salva ţara? Şi ar fi putut-o salva nu doar de întâmplările care au avut loc în `89, ci şi de dezastrul care a urmat. La a doua întrebare, răspunsul poate fi mai simplu, căci, tot despre informaţii este vorba. Nu putem să ne raportăm la un organ anume, ci chiar la sistemul imunitar al omului care acţionează doar în urma informaţiilor pe care le primeşte de la organism. Ştiu că, fără un sistem imunitar sau cu unul slăbit, organismul este supus unei morţi stupide. Se poate muri de la o banală zgârietură. Mai e şi un alt aspect – că, deşi organismul primeşte informaţii corecte, nu mai are capacitatea de a procesa datele în interes organic. Atunci se produce haosul, cum se întâmplă, am înţeles, în cancer sau în alte maladii – când celulele se devorează unele pe altele.
C.C.: Domnule colonel, mă tem că evenimentele din `89 nu s-au sfârşit nici acum şi într-un fel trăim în masă un lung şi lent proces de dezintegrare, străin, total străin intereselor noastre. Atunci, în `89, poate a fost doar începutul, momentul în care s-a trecut la o altă etapă, de la persoane care aparţineau structurilor şi implicit intereselor străine, infiltrate în unele organisme de conducere, la preluarea administrativ-politică a întregului stat. Căci, dacă în funcţii cheie ale statului ajung trădători, putem vorbi şi în asemenea termeni.
F.T.: Of, da, temeţi-vă! (face o lungă pauză, chiar solicită câteva clipe de răgaz, timp în care-şi bea toată apa din pahar. Îşi umple paharul şi priveşte dincolo de mine, absent şi totuşi prezent). Eu am obligaţia să rămân optimist în orice situaţie, chiar şi în una ca aceasta. Ofiţerul de informaţii, atâta vreme cât respiră, este şi optimist. Altfel… Am putea puncta aici ca semne de întrebare (râde) câteva întâmplări, dacă vreţi, argumente care să contrazică pesimismul dvs.
1. Ceauşescu a fost manipulat, prin intermediul Elenei, să nu aibă încredere în Securitate, ceea ce a şi condus la dezastru.
2. S-a încercat cu tot dinadinsul implicarea ofiţerilor Securităţii în acţiunile de stradă din `90. Nu s-a reuşit. Dacă se reuşea, ar fi fost apocaliptic, pentru că numărul morţilor ar fi fost cel care se trâmbiţa pe la televizoare. Aşa a fost planul. Cu toate acestea, principala măsură mediatică, în scopul manipulării opiniei publice, a fost aceea de a compromite Securitatea. De ce oare? Vă povestesc, pe scurt, o întâmplare pe care am redat-o amănunţit în carte (N.N. – „Un risc asumat”); apropo de tehnici de manipulare, empirice – adevărat – dar, totuşi, eficiente. Eu, împreună cu generalul Emil Macri şi cu alţi ofiţeri superiori din Timişoara, ne aflam în arestul garnizoanei şi am auzit pe postul de radio Timişoara cum unii dintre noi, prezentaţi cu nume şi prenume, chiar grad şi funcţie, ne aflam în fruntea unor grupe de terorişti în diverse puncte ale oraşului, unde – ce credeţi că se spunea la radio? – măcelăream demonstranţii. Colegul meu de arest, colonel Traian Sima, a rămas perplex când şi-a auzit numele la radio, unde se relata că, în fruntea unor securişti-terorişti înarmaţi până-n dinţi, făceau prăpăd în nu ştiu ce cartier al oraşului.
3. Au fost forţate procese în care au fost acuzaţi de genocid ofiţeri ai Securităţii, fără ca aceştia să fi avut măcar pistol sau să fi dat vreun ordin să se tragă. Asta tot în scopul de a incrimina Securitatea şi de a-i acoperi pe adevăraţii vinovaţi. Trebuia să se facă totul repede pentru a se turna o placă de beton peste adevăr. Şi, astfel, vinovaţii să nu fie deconspiraţi nici măcar din întâmplare. S-a mers până acolo încât, ştiţi bine, Serviciul naţional de informaţii a fost desfiinţat.
4. Într-un interviu publicat în revista noastră, „Vitralii – Lumini şi umbre”, ing. Mihai Montanu – nume legat de evenimentele din decembrie 1989 – a relatat cum preşedintele Ion Iliescu l-a chemat, în martie 1990, şi i-a comunicat că a hotărât să-l numească la conducerea noului serviciu naţional de informaţii ce urma a fi organizat. Când Montanu a ieşit din biroul lui Iliescu, s-a întâlnit pe hol cu Victor Stănculescu şi, entuziasmat, i-a spus ce-i propusese preşedintele Frontului Salvării Naţionale. Stănculescu i-a sugerat să-şi vadă de treabă, că acest lucru nu se va întâmpla. „O să sune la Moscova, o să informeze şi n-o să te numească”.  Într-adevăr, după doar trei zile, Iliescu l-a chemat pe Montanu şi i-a spus, vă citez din povestirea lui Mihai Montanu: „Dragă Mihai, nu vei putea fi în fruntea SRI. Nu ştiam că nu faci parte din grupul nostru. O să te numesc la Ministerul Afacerilor Externe”.
C.C.: Domnule colonel, iertaţi-mă, dar sunt nevoit să vă întrerup. Spuneţi că eu sunt pesimist, însă ce fel de stat mai poate fi acela când şeful, repet, şeful unui serviciu de informaţii este numit doar dacă face parte dintr-un anumit grup şi, mai ales, dacă primeşte acordul unui stat străin? Până acum, ziceţi că am fost pesimist, însă tind să devin deprimat.
F.T.: Domnule Creţu, un astfel de stat există şi se numeşte România. Iată, deci, că şi de această dată vă înşelaţi. Pot exista şi astfel de state…
5. Care era pe vremea aceea principalul mijloc de manipulare a opiniei publice? Televiziunea Română, căci era singura. A fost printre cele dintâi instituţii „capturate”. Scopul… tocmai l-am spus mai devreme. Acum – vă dau un banal exemplu, care-mi vine în minte – crainicul tv Teodor Brateş a apărut în direct, anunţând, alarmat, cum că securiştii vor să arunce în aer televiziunea. S-a găsit o bombă amplasată în interiorul acesteia. Bineînţeles că s-a dovedit a nu fi nimic. Cu alte cuvinte, s-a incitat populaţia pe un fond emoţional puternic, că securiştii sunt, de fapt, teroriştii, securiştii îl apără pe Ceauşescu, securiştii, securiştii, securiştii… De ce? pentru că Securitatea era singura instituţie  care nu fusese penetrată şi, prin urmare, singura instituţie de care se temeau cei care aveau misiunea de a prelua conducerea politică a ţării. Se ajunsese cu ostracizarea ofiţerilor, încât rudele acestora începeau să aibă rezerve.
6. Laszlo Tokes a fost documentat ca fiind agent al unui serviciu străin. Cu toate acestea, a fost decorat de statul român la cel mai înalt nivel, ca şi când el ar fi adus servicii şi nu deservicii poporului roman. Cam aşa stau lucrurile.
C.C.: Să înţeleg de la dvs. ceea ce de fapt ştiam deja, ceea ce tot omul de bună-credinţă ştia, că s-a încercat nu doar compromiterea ofiţerilor de securitate, ci a întregii structuri? Evident că această tehnică nu a fost întâmplătoare. Ea se plia, într-un fel, pe – să-i zicem – aversiunea pe care o avea poporul faţă de Securitate sau, ştiu eu, mai corect ar putea fi spus teama faţă de această instituţie, care era privită şi ca un instrument represiv al regimului.
F.T.: Parţial, aveţi dreptate. Securitatea era privită aşa de un procent nesemnificativ, raportat la populaţia ţării. Acest procent de nemulţumiţi avea dreptate să nu agreeze măsurile de limitare a dreptului de a călători liber, oriunde în lume, de dreptul de a-şi exprima idei, păreri, opinii mai mult sau mai puţin politice. Dar nici nu au fost prea curajoşi. Marea masă a corpului de ofiţeri de informaţii s-a ocupat de activităţi care aveau ca scop apărarea intereselor naţionale. Sigur că se căutau tot felul de motive, unele care existau deja în conştiinţa publică şi le activau folosindu-le în sensul în care le convenea lor. Securitatea era de vină şi pentru simplul fapt că se numea „securitate”, ca şi când acest termen ar fi avut în etimologia lui o conotaţie negativă. Cu vreo 3 ani în urmă, am fost invitat la o întrunire, unde se comemorau 20 de ani de la evenimentele de la Tg. Mureş, din martie 1990. N-am vrut să mă duc, explicându-i celui care m-a invitat că nu am aflat despre acele evenimente decât mult mai târziu, întrucât eram încarcerat şi strict izolat. Pentru că s-a insistat, am acceptat. Contextul discuţiilor a fost de aşa natură încât a trebuit să intervin şi i-am adresat fostului preşedinte Ion Iliescu, mai în glumă, mai în serios, câteva cuvinte. Dacă îmi amintesc bine, i-am spus atunci că multe au fost cele nedrepte şi în neinteresul ţării şi că pe mine mă deranjează termenii ca mod de exprimare şi mai ales ai domniei sale, care a făcut parte din conducerea politică a ţării şi anterior. I-am reamintit că ştie foarte bine ce făcea Securitatea şi dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns, căci evenimentele din martie `90, de la Tg. Mureş, i-au luat total pe nepregătite. Evenimentele grave petrecute atunci au impus reînfiinţarea serviciului. Câtă vreme instituţia a fost destructurată, a fost suficient timp ca în fruntea instituţiilor statului să fie plasate persoane, unele cel puţin dubioase, dacă nu chiar total în contradicţie cu interesele naţionale. Aşa a fost posibil ca persoane cunoscute cu activităţi antiromâneşti să preia în mod oficial înalte demnităţi. Cu astfel de lucruri nu ai voie să glumeşti. Ele nu sunt ale tale, sunt ale ţării. Interesul ţării trebuie să primeze, dacă te numeşti că faci parte din ţara asta românească.
C.C.: Oare, nu cei care au executat lovitura militară de stat din `89 şi care se aflau în slujba diferitelor structuri aparţinând altor state decât România nu s-au oprit doar la debarcarea lui Ceauşescu, ci au mers mai departe? Atât de departe, încât şi copiii noştri vor trăi efectele acelei „întâmplări”. Să presupunem că ar exista o grupare civică, evident, care ar milita pentru recâştigarea patriei, a neamului românesc. Mă gândesc că ar fi aproape cu neputinţă ca, pe termen scurt, să identifice toţi „infiltraţii” care se află la post, pe acest tărâm. Îmi imaginez că, după ce a picat regimul comunist, spionii nu şi-au luat tehnica la spinare şi au părăsit teritoriul. Dimpotrivă, au creat tot felul de instituţii şi institute, cu ajutorul cărora să poată continua manipularea, în aşa fel încât să nu se afle nici astăzi adevărul. Mai ales că, revin la discuţia anterioară, o bucată suficientă de timp, Sistemul de Informaţii Român a fost desfiinţat pur şi simplu. Mă tem că „revoluţia”, termen pe care ni l-au servit ei, căci ne plăcea nouă să-l consumăm, nu s-a sfârşit. În realitate, procesul, ca să nu-i spun războiul de ocupare a acestui stat, continuă şi acum. Mă tem că ei sunt cei care ne sunt induşi şi acceptaţi de noi ca elite ale culturii româneşti. Ei sunt cei care implantează un nou program de educaţie, ne învaţă copiii că patriotismul nu mai există, nu trebuie să mai existe – desigur – la noi, nu la ei. La noi, însemnele naţionale, drapelul, nu trebuie să mai reprezinte nimic, în timp ce la ei sunt purtate cu mândrie.
F.T.: Pare că, de data asta, n-aţi pus o întrebare, ci aţi făcut mai multe constatări pe care nu doresc să le comentez. Cu unele sau chiar cu majoritatea sunt de acord. Vedeţi? Până în `89, spionii, trădătorii erau boabe numărate. Ştiam exact cine sunt, unde sunt, câţi sunt. Procentul celor încă neidentificaţi era, aş putea spune, nesemnificativ. Acum, în democraţia noastră, a împrejurărilor politice din această ţară, acest fenomen probabil este mult mai greu de stăpânit. Sunt convins, însă, că şi acum, ca şi atunci, ofiţerii structurilor informative ale statului îşi fac datoria, dar şi acum, ca şi atunci, important este cine sunt persoanele care beneficiază de munca structurilor de informaţii. Pe preşedintele ţării nu-l alege SRI, pe prim-ministrul ţării nu-l alege SRI, pe parlamentari nu-i alege SRI şi dacă se întâmplă ca unul sau unii dintre aceştia să fie lipsiţi de responsabilitate, situaţia se complică. Nici nu poate să spună electoratului în campania electorală: „Popescu este agent străin, nu-l votaţi!”. Nu are astfel de competenţe şi poate că, pe de o parte, este bine aşa. Sigur că sunt şi cazuri extreme, în care activitatea unui astfel de agent este documentată şi atunci este deferit justiţiei pentru trădare. Dar ce te faci când, în majoritatea cazurilor, nu poţi face nimic, dintr-un cumul de cauze? Pot fi de acord cu dumneavoastră când spuneţi că la noi termenul „patriot” a ajuns să fie perceput ca ceva desuet, ca fiind peiorativ. Dar eu cred că şi mai neplăcut decât asta este lipsa sentimentului, a mândriei că aparţii unui grup, unei familii – în fond, unei ţări. Nu vorbim aici despre naţionalism, însă, atunci când ajungi să nu mai fii mândru de ceea ce eşti, pur şi simplu rişti a nu mai fi. La noi, sigur că a fost o lovitură de stat militară, e lămurită. Nu o spunem noi, ofiţerii de informaţii, a recunoscut-o Victor Stănculescu, în timp ce se afla la Jilava. Nu că noi, Serviciul Naţional de Informaţii, nu ştiam că aşa a fost. Am ştiut şi atunci; desigur că nu se poate vorbi despre o revoluţie, în sensul propriu al cuvântului, care a venit, a schimbat un regim cu altul şi gata. Situaţia e mult mai complexă, în condiţiile în care lovitura de stat militară au dat-o unii care se aflau în slujba serviciilor străine. Populaţia nu a contat, decât ca masa manipulabilă, ea a primit ce şi-a dorit şi ce a fost ajutată să-şi dorească: răsturnarea regimului comunist. Pe cale de consecinţă, cei care au reuşit lovitura de stat au primit şi ei, la rândul lor, ce şi-au dorit.
C.C.: Inevitabil, îmi vine în minte perioada romană, când oamenii erau potoliţi cu pâine şi circ. În cazul „revoluţiei” de la noi, populaţia n-a contat. De altfel, din nefericire, doar crede că ar conta.
F.T.: Absolut. Această lovitură de stat a fost minuţios pregătită din vreme. Nu vi se pare că  a fost o vreme de haos? Să ne referim numai la sistemul economic, care pur şi simplu a fost lăsat, servit pentru a fi prăduit. Să fi fost oare întâmplătoare aceasta măsură? Să fi fost oare dintr-o lipsă a culturii economiei capitaliste? Eu aş zice că nu. Să mai punctăm o dată. Pe cât pare de complicat, pe atât de simple sunt lucrurile. Să simplificăm, să reducem totul la absurd, pentru a putea înţelege şi cel din urmă cititor. Când un hoţ vrea să pătrundă în incinta înterprinderii, pentru a-şi face meandrele, cum procedează? Găseşte o soluţie pentru a păcăli sau îndepărta paza. Or, reamintesc, pentru a nu ştiu câta oară, Serviciul de Informaţii al României a fost DESFIINŢAT. Bun! Ai rezolvat o etapă. Dar, totuşi, în incinta acelui obiectiv, mai sunt câini, oameni… Şi atunci, pentru a nu risca să fii observat sau, şi mai grav, deconspirat, le dai de lucru. Câinilor le arunci bucăţi de carne şi atunci vor fi preocupaţi să şi-o împartă. Pe oamenii din interior, de asemenea, îi laşi să se împroprietărească, care cu ce apucă, şi uite aşa ajungi din ce erai de fapt, în afara porţii, iar trădătorul să fie perceput ca binefăcător. Şi, odată instalat în fruntea bucatelor, cu noua imagine, este foarte greu ca cineva să-l mai dea jos. Chiar dacă, să presupunem, că cineva din împrejurimi a observat şi ştie cine este şi îl arată cu degetul, tot el este hărţuit, atât de câinii care, mai până ieri, apăraseră gardurile, cât mai ales de cei din interior, care, între timp, au devenit antreprenori, gazetari, patroni de televiziuni.
C.C.: Domnule colonel, carevasăzică, aveaţi situaţia sub control. Ştiaţi care sunt spionii, cunoşteaţi care sunt trădătorii, în mare aveaţi informaţii despre planurile de acţiune. Ceva îmi scapă… De aceea, vă întreb cum a fost cu putinţă să se întâmple evenimentele din `89 dacă aveaţi toate datele problemei. Nu aveţi să vă reproşaţi nimic?
F.T.: Nu, din acest punct de vedere, NU! Ce depindea de noi făcusem, alţii erau cei care puteau să ia măsurile – în speţă, Ceauşescu şi ceilalţi aflaţi la conducerea politică a României.
C.C.: Bine, şi, în condiţiile în care vedeţi că cel care trebuie să ia hotărârea nu are puterea sau inteligenţa s-o facă, puteţi asista pasiv la cum se năruie un întreg popor? În istorie, sunt destule exemple în care un conducător este asasinat. De ce n-aţi făcut-o?
F.T.: (râde) Răspunsul este acesta: Nu. Era prea târziu, chiar şi pentru asemenea gesturi extreme, pentru că situaţia e mult mai complicată decât vi-o puteţi imagina şi ar fi putut avea consecinţe devastatoare. Românii nu mai aveau controlul statului. Ungaria primise acceptul să invadeze Transilvania. Uciderea lui Ceauşescu atunci când, repet, oricum nu mai conta, ar fi fost un bun prilej pentru forţele militare externe să intervină, pentru că, nu-i aşa, Securitatea l-a împuşcat pe Ceauşescu şi, împuşcându-l, a preluat puterea. Şi, repet, nu mai servea la nimic. Ceauşescu nu mai reprezenta o miză, noi fuseserăm scoşi din uz, iar ţara era condusă de „revoluţionarii” pe care noi îi ştiam ce reprezintă. Ar fi fost ceva variante când Ceauşescu s-a întors din Iran. Toţi ne aşteptam ca primul lucru pe care-l va face când va ajunge la Comitetul Central era că îşi va da demisia şi va numi un comitet de ROMÂNI care să organizeze alegeri democratice. Asta ar fi fost o ultimă variantă, pentru că astfel îi lăsa în ofsaid pe cei care puseseră la cale lovitura de stat. Nu mai aveau obiectul muncii, nu mai aveau împotriva cui să protesteze şi se evita şi vărsarea de sânge.
C.C.: Dar poate că Ceauşescu nu a ştiut sau nu a avut suficientă minte să înţeleagă mărimea unui asemenea gest.
F.T.: Ba a ştiut. I s-a spus, i s-a argumentat. Ba chiar a fost un moment în care luase această hotărâre şi atunci au apărut unii din Biroul Executiv care, din păcate, într-un mod josnic, mult sub demnitatea umană, au îngenuncheat şi l-au rugat să nu demisioneze, spunându-i: „Şi pe noi cui ne laşi?”. Aşa că Ceauşescu s-a răzgândit, iar drama poporului rămânea implacabilă. Eu mă aflam la Timişoara, trimis încă din data de 17 decembrie, împreună cu generalul Emil Macri. Când am aflat că Ceauşescu intenţionează să se adreseze poporului, am respirat uşurat. În teleconferinţa pe care Ceauşescu a ţinut-o cu prim-secretarii, la întrebările acestora privind măsuri şi atitudini pe care trebuie să le ia, Ceauşescu le-a spus că vor afla răspunsul la toate problemele din cuvântarea pe care urma s-o aibă la posturile de radio şi televiziune din acea seară, întrucât se va adresa poporului. Toţi cei care ne aflam în birou am comentat pe această temă, sperând că îşi va anunţa demisia. Altfel, nu vedeam ce să spună poporului. Din nefericire, totul s-a dovedit a fi doar o speranţă de-ale noastre. Chiar l-am întrebat o dată, pe generalul Iulian Vlad, dacă n-a putut interveni în niciun fel şi mi-a răspuns că singura măsură pe care ar fi putut-o lua atunci ar fi constat în arestarea dictatorului. Ceea ce s-a încercat. Generalul Vlad i-a propus ministrului Apărării de atunci, generalul Vasile Milea. Acesta a refuzat, argumentând că îi e frică. Eu am insistat: „Şi, totuşi, fără armată, fără Vasile Milea, nu puteaţi să-l arestaţi?”. Mi-a explicat de ce nu putea. În primul rând, Securitatea avea foarte puţine cadre în raport cu armata. În aceste condiţii, era imposibilă o astfel de operaţiune. Şi, dacă, prin absurd, să spunem că ea ar fi reuşit, dacă s-ar fi făcut fără implicarea armatei, n-am fi rezolvat nimic, dimpotrivă. Numărul morţilor ar fi fost mult mai mare. Cei care conduceau operaţiunile militare ar fi avut motiv să folosească tunurile şi tancurile, întrucât cei care se ocupau cu manipularea opiniei publice ar fi spus nu că Securitatea l-a arestat pe Ceauşescu, ci, dimpotrivă, l-a dus în nu ştiu ce punct sau nu ştiu ce bază cu scopul de a-l proteja.
C.C.: Cum este România de azi văzută prin ochii Contraspionului?
F.T.: Frumos colorată, cu un potenţial fabulos şi când mă refer la potenţial, am în vedere, în primul rând, resursa umană. România este o ţară cu viitor, ca de altfel orice ţară, însă este foarte important să precizez că viitorul ei depinde, în mare măsură, de trecut, dar mai ales de prezent. Lucrurile par, deşi greu, să înceapă a se aşeza în firescul lor, doar că este mult, foarte mult de muncă. Ca să concluzionez, aş putea spune că România pare un imens front deschis pe toate planurile şi, prin urmare, depinde de cât de responsabili şi sârguincioşi vom fi noi, cei care suntem implicaţi în această luptă şi mă refer aici la toţi românii, căci de fiecare în parte depinde dacă unui stat îi va fi mai bine sau mai rău. Multe dintre cele ce s-au întâmplat intră deja în sfera de activitate a istoricilor, rămâne pe tărâmul trecutului. Multe informaţii vor pleca „dincolo”, împreună cu noi, fiindcă aşa este în lumea asta. N-aş vrea să închei fără a vă spune că, de fapt, sunt un optimist.
C.C.: Vă mulţumesc şi sper să mai am ocazia să continuăm ceea ce am început. Poate  chiar să concretizăm acest început între două coperţi. Cine ştie? Poate mai aveţi ceva de spus din ceea ce nu aţi spus până acum, ori poate a mai trecut timp şi legea vă permite să faceţi anumite mărturisiri. Ar fi în interesul tuturor să mai aflăm şi noi, ăştia, profanii, câte ceva despre şi mai ales dinspre mult huliţii securişti şi Securitate.
A consemnat Costin Creţu

luni, 10 august 2015

Decembrie 89 conexiuni si morti suspecte


FSN-ul - USL-ul DUCE MAI DEPARTE GREUL !
UN REVOLUTIONAR, DACA E REVOLUTIONAR SI NU CRIMINAL MANIPULAT, ARE DEMNITATE SI NU-SI VINDE TARA SI COPII???
DUPA CE-AU PIERDUT IN 16 NOV. 2014, ERAU GATA GATA SA-L PREDEA PE ILIESCU SI CEI CATIVA ALTI MARI CRIMINALI, DAR S-AU MASLUIT CARTILE SI SE VOR PREMIA CRIMINALII.
REVOLUTIONAR CU ILIESCU SI VOICAN ???
BLESTEMUL NEAMULUI SI-AL IADULUI CE-A ADUS CRIMA ROSIE SA DISTRUGA ROMANIA.
CINE VREA SA FIE REVOLUTIONAR SA IASA IN STRADA SA-SI APERE TARA, NU SA COALIZEZE CU CRIMINALII EI !
,,REVOLUTIONARII,, SUNT MASA DE MANEVRA A FSN-KGB ???
,,Revoluționarii din ianuarie 2012 îl felicită pe Putin pentru anexarea Crimeei

Posted by: Dan Turturica Posted date: April 24, 2014 In: Actualitate | comment : 31
Când scriam, în timpul protestelor din iarna lui 2012, că o parte dintre “protestatarii” din Piața Universității fac jocul Rusiei, numeroși “civili” din societatea civilă au sărit ca arși. Invocarea implicării unor agenți ai regimului Putin în “noua revoluție” era catalogată imediat drept diversiune, menită să abată atenția cetățenilor acestei țări de la validitatea revendicărilor formulate în stradă. Nu ar strica să revizităm acele momente, cu ajutorul unor documente foarte interesante....
Cine sunt cei ce salută cu atâta patos acțiunile Rusiei în Ucraina, considerate ilegale și condamnate de România, dar și de toate țările partenere din NATO și UE? Cine felicită Rusia pentru o agresiune care a dinamitat stabilitatea întregii regiuni și care pune în pericol nu doar Moldova ci și România?
Primul se numește Daniel Iancu și este președintele Asociației “Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor”. Alături de el s-a aflat în acest demers și Petre Răcănel, președintele Federației “Societatea Civilă Românească”.
“Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor” îl regăsim, printre multe asocieri foarte interesante și la depunerea de coroane la cimitirul eroilor ruși, din București, care a avut loc, în iunie anul trecut, cu ocazia vizitei Secretarului Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Nikolai Patrusev.
Petre Răcănel a fost una dintre figurile cele mai vizibile dar și agresive ale evenimentelor din ianuarie 2012. După cum se poate vedea din pozele atașate, admiratorul de azi al intervenției Rusiei în Ucraina s-a aflat în prima linie a protestelor de acum doi ani....
Mai importante chiar decât prezența sa printre liderii protestelor din ianuarie 2012 sunt alte trei documente semnate de Petre Răcănel. Este vorba de trei “diplome de excelență”, acordate unor diplomați din cadrul ambasadei Rusiei: Alexander Churilin, ambasador, Victor Makovskiy, atașat militar și Natalia Muzhennikova, secretar III. Motivul: constribuția la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Federația Rusă și România.
Interesantă este data acordării diplomei: 16 decembrie 2011, adică cu mai puțin de o lună înaintea începerii protestelor.
La fel de interesante sunt și celelalte nume care apar ca semnatari pe celelalte trei diplome de excelență: același Daniel Iancu, de la “Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor”, plus încă cinci membri din conducerea Comitetului, Generalul (r) MARIN DRAGNEA, de la Asociația Națională a veteranilor de război, liderii Veterenailor Revoluției Române din Decembrie 1989, Igor Gasciuc, președintele Asociației pentru siguranță comunitară antidrog din Republica Moldova, precum și PAVEL ABRAHAM, președintele “Alianței Internaționale Antidrog”.
Evident, este o pură întâmplare faptul că în timp ce Răcănel răcnea în stradă împotriva asupritorilor, Abraham îi ținea isonul din studiourile Antenei 3, perorând împotriva tuturor relelor pe care ni le-au adus americanii și europenii. După cum tot o întâmplare a fost și că, în vara aceluiași an, parternerii lui Răcănel din “Consiliul Național al Societății Civile” – îi știți, DOGARU, FACIAS, Asociația chiriașilor din casele naționalizate, toată rețeaua “civilă” creată și finanțată de Dan Voiculescu – au găsit un singur vinovat pentru eșecul tentativei de dinamitare a statului de drept: Occidentul.
Ca să nu menționăm și cea mai recentă și irelevantă dintre întâmplări, faptul că în zilele în care Răcănel îl lăuda pe Putin pentru anexarea Crimeei, din comunicatul dat de Ministerul de Externe lipsea exact numele agresorului – Rusia.
Faptul că Rusia a avut agenți de influență infiltrați printre manifestanții din ianuarie 2012 nu este o surpriză. Și nici o mare problemă. Avem mijloace de contracarare. Dar dacă aceiași agenți de influență ai unei puteri ostile sau colaboratorii lor au infiltrat aparatul de propagandă de care principalul partid de guvernământ depinde ombilical este o problemă. Uriașă.
Pentru că nimeni nu poate garanta că, la un moment dat, liderii politici ai țării nu vor fi șantajați mediatic pentru a schimba orientarea strategică a țării. Și nici că unii dintre ei, cei slabi, nu vor claca. Cine se încumetă să garanteze că acest lucru este imposibil și că nu se va întâmpla niciodată își asumă un risc imens.,,
-Faţa nevăzută a Revoluţiei din decembrie 1989
Luni, 11 Iulie 2011 18:41Monitorul de Făgăraș
Moartea Generalilor din Revoluţia din Decembrie 1989 Oamenii cheie ai Revoluţiei, cei care puteau spune adevărul, au murit în condiţii suspecte Nicolae Militaru, spionul GRU ajuns ministu al Apărării, şi-a lichidat anchetatorii Generalii informaţi, toţi bolnavi de cancer galopant
Unul dintre primele lucruri cîştigate după Revoluţia din decembrie 1989 a fost dreptul la opinie care a atras după sine şi o iluzorie senzaţie de libertate. Dreptul la opinie s-a dovedit în curînd inutil în relaţia cu statul deoarece noua putere avea scopuri precise, care de multe ori contraveneau intereselor poporul. Cele mai grave acte ale noii orînduiri împotriva propriului popor au fost reprimarea manifestaţilor anticomuniste din Piaţa Universităţii, transformarea FSN-ului într-un partid politic majoritar şi ascunderea adevărului despre Revoluţie. Mişcările de stradă din 1989 au fost deturnate într-o lovitură de stat în care un grup restrîns de oameni au ,,confiscat“ puterea şi au distorsionat adevărul pentru a legitima existenţa lor. Pentru că manipularea a presupus implicarea multor generali, toţi aşi în domeniul lor, după ce puterea a devenit una politică, cadrele militare au început să dispară. La propriu, în urma unor morţi suspecte. Revoluţia din 1989 a însemnat, atunci, pentru poporul român înlăturarea comunismului de la putere. După 20 de ani de la acele evenimente lesne se constată că tot reprezentanţii comunismului conduc România. Şi asta pentru că au preluat puterea comuniştii din eşaloanele doi şi trei pe care-i găsim în funcţiile cheie ale statului român, de la preşedinţie, la Guvern şi pînă instituţiile investite cu siguranţa statului.

Voci sugrumate cu pămînt
Începută la Timişoara în 16 decembrie, Revoluţia a aparţinut oamenilor care nu mai puteau îndura regimul dictatorial a lui Nicolae Ceauşescu. După tot tipicul stalinist, dictatorul a ripostat în forţă, înecînd în sînge dorinţa oamenilor de libertate. Odată cu fuga lui Ceuşescu din 22 decembrie, începe public şi lovitura de stat, în care sînt inventaţi ,,terorişti“, noua putere manipulează poporul, sînt trimişi la moarte atît manifestanţi cît şi militari şi se naşte celebra întrebare ,,Cine a tras în noi după 22 ?“ . După 20 de ani lucrurile sînt încă învăluite în mister şi incertitudine, în mare parte şi datorită faptului că puterea a fost preluată de eşaloanele inferioare ale partidului comunist, care s-au grefat pe revoluţie prin mijloace condamnabile. Oameni cheie din zilele Revoluţiei au dispărut misterios, ducînd după ei o mare parte din adevăr şi lăsînd cale liberă celor care vor să manipuleze istoria să proclame ,,adevărul oficial“. Ion Iliescu, primul preşedinte de după Revoluţie şi un actor important al sfîrşitului de decembrie 1989, s-a înconjurat rapid de oameni controversaţi, care au ştiut să canalizeze evenimentele într-o direcţie care să le permită să preia puterea. Pentru a nu se compromite, Iliescu a lăsat momentele cheie pe mîna acoliţilor, care de altfel l-au caracterizat drept ,,un om de mare sensibilitate, incapabil să omoare o muscă“. Totuşi, Iliescu este în mare parte responsabil de împuşcarea după un proces mascaradă a cuplului Ceuşescu, de menţinerea unei stări artificiale de conflict, a luptelor de stradă care au dus la moartea a sute de oameni şi rănirea cîtorva mii şi manipularea prin televiziune. Din păcate, gurile care puteau să acuze, au fost îngropate. Cu pămînt. Generalii cheie sînt de mult morţi.
Nicolae Militaru , spionul GRU
Una dintre puţinele victorii ale adevărului este ,,Cazul Militaru“ . Încet, încet a ieşit la iveală că unul dintre cele mai malefice personaje ale Revoluţiei a fost generalul Nicolae Militaru, cel care nu a ezitat să îşi regleze conturile şi să îşi acopere urmele care ar fi dezvăluit legăturile dintre el, Iliescu şi ruşi. Nicolae Militaru a absolvit Academia Militară ,,Frunze“ de la Moscova şi în noiembrie 1969 a fost ales ca membru supleant al CC al PCR, iar ulterior este numit comandant al Armatei a III-a. Ajuns generalul-locotenent, Nicolae Militaru a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana Bucureşti şi în 1974 a fost înaintat la gradul de general-colonel. Momentul fatidic pentru cariera generalului a venit în 1978, cînd în urma dosarului ,,Corbii“ a fost dovedit drept spion GRU şi KGB, care furniza informaţii militare către URSS. Unul dintre obiectivele misiunii lui Militaru era înlăturarea lui Ceauşescu, însă doar pentru a pune un conducător aservit total Moscovei. Apartenenţa generalului Militaru la serviciile de informaţii sovietice fusese dovedită chiar de către ofiţerii de contrainformaţii conduşi de colonelul Gheorghe Trosca. Un alt nume important printre anchetatori era cel al lui Nuţă.
Din pensionar, comandant revoluţionar
Trecut pe linie moartă şi degradat la funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale, Militaru devenise un paria al Armatei, etichetat pe veci cu ,,spion GRU şi KGB“. În decembrie 1989 Militaru a văzut începutul Revoluţiei la televizor. În 22 decembrie, cuprins de un ciudat sentiment patriotic şi de teamă ca armata să nu intre în panică, îşi îmbracă haina militară, lucru de altfel interzis, şi merge la televiziune unde se întîlneşte cu Ion Iliescu. Deşi ministru al Apărării era generalul Victor Atanasie Stănculescu, Militaru se adresează oficial Armatei, cerînd întreruperea focului în întreaga ţară. Pleacă apoi împreună cu Iliescu la sediul MApN, nu înainte ca prin intermediul TVR să fie anunţat drept noul ministru al Apărării. Urmează o serie de decizii ciudate ale generalului, este înaintat în grad, totul culminînd cu faptul că a candidat la Preşedinţia României în anul 1996 obţinând 0,22% din voturi. S-a remarcat ca fiind unicul pretendent la funcţia supremă care s-a pronunţat deschis împotriva integrării României în NATO.
Diversiunea de la MApN
În 23 decembrie 1989, la ora 20.00, generalul Nicolae Militaru dădea unul dintre primele ordine de după numirea sa oficială în funcţia de ministru al Apărării. Fără a avea o justificare, el preconizează că aspupra sediului MApN va avea loc un atac în forţă. În biroul său din sediul MApN, Militaru îi cere imperativ şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), colonelul Gheorghe Ardelean, să trimită toţi oamenii pe care-i avea la dispoziţie pentru a lichida „teroriştii din tufişuri“, care atacau sediul MApN. Pentru apărarea clădirii erau deja dispuse în formaţie de luptă şi cu armament de război nouă tancuri şi două camioane cu militari, aparţinînd armatei. USLA se pusese la dispoziţia Armatei pentru a sprijini victoria Revoluţiei. Militaru cere în mod expres ca să conducă misiunea colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA, nimeni altul decît anchetatorul său din dosarul ,,Corbii“. Generalul Ardelean îi transmite lui Trosca telefonic ordinul primit de la Militaru, iar acesta, în jurul orei 20.30, porneşte spre MApN cu patru ABI-uri (autovehicule ARO cu blindaj de tablă), în care se aflau 16 uslaşi. Un ABI se defectează şi renunţă la misiune, iar celelalte trei ABI-uri îl preiau de pe traseu şi pe Gheorghe Isac, reprezentantul FSN pentru relaţia cu USLA.
Teroriştii convenabili
Ajuns în preajma MApN, Trosca observă că de fapt armata trage în propriul sediu, fapt pe care îl şi transmite prin staţie la sediul USLA. Constatarea colonelului Trosca este transmisă şi generalului Militaru aflat chiar în sediul atacat. Deşi se încearcă transmiterea parolei de către uslaşi, tancurile aflate în faţa ministerului deschid foc fără somaţie asupra celor trei ABI-uri. Opt dintre uslaşi , printre care şi colonelul Gheorghe Trosca, sînt omorîţi în mai puţin de jumătate de oră. Unii prin împuşcare, alţii striviţi sub şenilele tancurilor. Scapă doar Isac, reprezentantul FSN şi patru uslaşi, care apoi sînt interogaţi ore în şir, umiliţi şi consideraţi terorişti. Cadavrele colonelului Gheorghe Trosca şi a celor şapte uslaşi din echipa sa, au rămas în stradă, vreme de cîteva zile, cu ştirea lui Militaru, care pusese la cale execuţia lor. Revoluţionarii, încurajaţi de armată, îi iau pe uslaşi drept terorişti şi scuipă pe cadavrele lor, iar corpul lui Trosca a fost decapitat şi profanat. Moartea lui Trosca i-a permis noului ministru al Apărării să îşi menţină imaginea ,,imaculată“ şi să scape temporar de un trecut comporomiţător. În plus a produs repede nişte ,,terorişti“ pe care poporul, dornic de a-şi justifica valul de morţi de după fuga Ceauşeştilor, îi aştepta. Strategic, Militaru a mai împuşcat un iepure. Trosca era unul dintre ofiţerii care ar fi putut depista rapid ,,celula“ transmiţătoare de informaţii diversioniste despre teroristi, ,,fantomele“ care au generat, dupa 22 decembrie, circa 1.000 de morti şi 3.000 de răniţi.
Călăii Timişoarei, victimele trecutului
Nicolae Militaru mai avea o poliţă de plătit, care din nou avea legătură cu trecutul său. Generalul Constantin Nuţă, considerat o adevarată bibliotecă vie, era în 1989 şeful Miliţiei şi fost şef la Contrainformaţile Militare. Acesta l-a dovedit pe Militaru drept spion. Era extrem de temut şi mulţi l-ar fi dorit dispărut. Tocmai pentru că ,,era al dracu“, Nuţă împreună cu genaralul Velicu Mihalea au fost trimişi la Timişoara de către Ceuşescu pentru a acoperi urmele masacrului. Ei au furat de la morga din Timişoara 43 de cadavre ale revoluţionarilor ucişi pe străzile Timişoarei în noaptea de 17-18 decembrie 1989. Au cerut de la combinatul de carne „Comtim“ o izotermă de mare tonaj cu care le-au expediat spre Bucureşti. La jumătatea drumului s-au schimbat numerele de înmatriculare şi cadavrele au ajuns la crematoriul din Bucureşti unde au fost incinerate. Cenuşa a fost apoi aruncată într-o gură de canal din comuna Popeşti Leordeni. Operaţiunea a fost cunoscută sub numele ,,Trandafirul“. După ce şi-au terminat treaba la Timişoara, Nuţă şi Mihalea s-au dus la Arad, unde au cordonat mişcarea de represiune de la hotelul ,,Parc“ unde au murit zeci de oameni. In dimineaţa de 23 decembrie, ei au luat trenul ,,Panonia“ şi au plecat spre Bucureşti încărcaţi cu probe. La Simeria au fost însă arestaţi din ordinul telefonic al generalului Nicolae Militaru şi duşi la sediul unui regiment de geniu din Deva.
Au dispărut probe cruciale
Chiar dacă au fost arestaţi Nuţă şi Mihalea, ei nu s-au panicat. Aveau buletine false şi o geantă plină de probe ultrasecrete, aşa că au cerut dreptul la o convorbire telefonică. Au vorbit cu generalul Mihai Chiţac, iar acesta i-a sfătuit pe militarii hunedoreni să le dea drumul celor doi arestaţi. La scurt timp generalul Militaru ordonă ca Nuţă şi Mihalea să fie transportaţi de la Deva la Alba Iulia cu un TAB. Ulterior se ajunge la varianta trasportării cu un elicopter de la Sibiu. Operaţiunea este condusă telefonic de generalui Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare. După ce decolează din Sibiu, aparatul de zbor ajunge la Deva la 19.35. La aterizare, pilotul le mărturiseşte celor prezenţi că, pe tot parcusul drumului de la Sibiu, a avut sentimentul straniu că ar fi fost urmărit. În elicopter, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea sînt aşezaţi pe banca din spate, fiind legaţi de scaune cu o sfoară. O singură persoană, numită de generalul Iosif Rus „un terţ“, avea legătură radio cu elicopterul. Elicopterul care trebuia să-i ducă pe generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea la Sibiu a fost însă doborât, în jurul orei 20.00, la un kilometru de oraşul Alba Iulia, în zona Dealului Mamut. Nimeni nu a reuşit să explice ce căuta aparatul de zbor în acea zonă, în condiţiile în care destinaţia ordonată era în cu totul altă direcţie. Iosif Rus, cel care a executat ordinele ministrului Apărării, Nicolae Militaru, a declarat că ,,zborul trebuia să se execute în condiţii de siguranţă, cu luminile stinse, la 500 de metri înălţime. Piloţii au folosit ca reper cursul apei de pe Valea Mureşului“. La fel de ciudat este că înainte ca elicopterul să decoleze de la Deva spre Sibiu, la Alba Iulia a fost recepţionat un apel telefonic anonim, prin care se anunţa că depozitul de muniţie din zonă va fi atacat de terorişti. Era chiar zona pe deasupra căreia urma să zboare elicopterul. La faţa locului au fost trimise întăriri. Expertizele tehnice efectuate în 1994, atestă că elicopterul a fost doborât de rafalele unei arme de calibrul 7,62, iar corpurile celor doi generali de miliţie au fost carbonizate. Nu a mai fost recuperată niciuna dintre probele care se presupune că ar fi fost în posesia generalilor Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea.
Morţi pe bandă rulantă
După ce euforia Revoluţiei s-a mai stins şi au început să apară tot mai multe întrebări, oamenii cheie ai evenimentelor au început să dispară misterios. Dacă politicienii au prosperat şi s-au înfipt temeinic în viaţa economică a ţării, la braţ cu eşaloanele doi şi trei ale securităţii, militarii au început să dispară. Exact oamenii care ştiau răspunsurile la întrebările despre Revoluţie şi probele privind trecutul noilor potenţaţi ai democraţiei. Generalul Nicolae Doicaru, şeful Direcţiei de Informaţii Externe între 1959-1978, a murit extrem de ciudat la o partidă de vînătoare din 1992, verdictul anchetatorilor fiind cel de ,,sinucidere prin împuşcare“. Toţi participanţii la vînătoare aveau cartuşe cu alice, dar Doicaru a fost ucis de un glonţ care nu se ştie din arma cui a pornit. Judecatorul militar Gică Popa, cu grad de general, preşedintele completului de judecată în procesul Ceauşeştilor, cel care a pronunţat condamnarea la moarte a acestora, s-a sinucis prin împuşcare într-o unitate militară la data de 1 martie 1990, după ce a cerut să fie trimis, pentru protecţie, la o ambasadă în străinătate. Potrivit unor surse judiciare, generalul Popa, pînă la sinucidere, a fost asaltat de telefoane de ameninţare cu moartea. Generalul Marin Ceauşescu, fratele dictatorului şi şeful reprezentanţei comerciale a României pentru Europa de Vest de la Viena, conducea de fapt o centrală de spionaj şi a avut acces la conturile familiei Ceauşescu. În 28 decembrie 1989, acesta ,,s-a sinucis prin spînzurare“ la sediul reprezentanţei, iar conturile Securităţii au dispărut misterios. Cu toate acestea, moartea generalului Ceauşescu nu a fost anchetată.
Cancerul galopant îngroapă secrete
Cel care a dat în 1989 startul morţilor persoanelor incomode, generalul Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apărării, a murit de cancer galopant în 1996, la scurt timp după ce a fost contracandidatul lui Ion Iliescu la Preşedinţia României. Militaru cunoştea în detaliu reţeaua KGB din România, din care facea parte şi ştia multe dintre misterele Revoluţiei. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major General al Armatei, cel care a participat la reprimarea demonstranţilor de la Timişoara pînă la data de 19 decembrie 1989, a murit şi el de cancer galopant în martie 1994. Membrii familiei sale au declarat în repetate rînduri că boala i-a fost provocată intenţionat pentru a fi impiedicat să spună tot adevărul despre cei implicaţi în crimele din decembrie 1989.
Elicopterele fatale
Generalul Ion Bunoaică, fost şef al comandamentului Trupelor de Securitate Timişoara, implicat în reprimarea de pînă la data de 21 decembrie, numit ulterior şef al noii Jandarmerii Române, s-a prabuşit cu un elicopter în 1995, împreună cu generalul de poliţie, Ion Eugen Sandu, (fost la Miliţie). Bunoaică era un martor incomod deoarece putea spune cine şi ce ordine de reprimare a dat la Timişoara. Dosarul morţii lui a fost clasat rapid. Locotenent-colonelul de Securitate, Vasile Maluţan, fost pilot al lui Nicolae Ceauseşcu, s-a prabusit cu elicopterul de la înălţimea de 12 metri ,,în timp ce uda viţa-de-vie“ la Fundulea. Cu o zi înainte de a muri, el a susţinut în faţa unei comisii parlamentare că ,,la plecare, în 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu avea cu el o valiza plină cu documente“.
Morţi naturale şi convenabile
Generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I, cel care a coordonat represiunea din Bucureşti şi care se presupune că a cunoscut împrejurările ,,sinuciderii“ ministrului Milea, a fost găsit mort în birou la începutul lui 1990. Nu s-a anchetat decesul generalului, moartea fiind considerată naturală. Generalul Safta, şeful dispozitivului de apărare al sediului MApN, a murit şi el la începutul lui 1990. El i-a cunoscut pe toţi membrii ,,celulei de comandă din sediul MApN, de unde au plecat toate informaţile diversioniste, generatoare de victime. Nici împrejurările morţii generalului Safta nu au fost anchetate Generalul Cerbu, şeful Centralei Transmisiunilor MApN, cel care a deţinut controlul asupra circulatiei informaţiilor şi ordinelor şi cel care a anunţat la TVR că ,,s-au întrerupt legaturile cu Securitatea...“, cel care ştiut cine şi ce ordine a transmis, a murit şi el de cancer galopant.
Generalii de la Transmisiuni
Generalul de Securitate Stelian Pintilie, şeful tuturor transmisiunilor militare şi civile din România, şef al generalului Cerbu, cu sediul la Palatul Telefoanelor din Bucureşti, a murit în condiţii suspecte, dar decesul a fost consemnat ca fiind natural. La Revoluţie, din centrală, s-a ocupat de întreruperea legăturilor unităţilor Ministerului de Interne şi ale Securităţii şi a creat o linie directă, securizată, între centrul de comandă de la MApN cu celulele aflate în sediul CC al PCR şi cu TVR. Generalul Pintilie a ştiut cu exactitate cine a făcut diversiunea, care au fost verigile de transmisie, cine le-a executat şi cu ce scop. Generalul Emil Macri, şeful Direcţiei a II-a de Contraspionaj Economic al Securităţii, specializat în înăbuşirea revoltelor, inclusiv a revoltelor din 1977 şi 1987, a fost arestat şi închis după Revoluţie. Macri nu a apucat sfîrşitul procesului său. El a murit în aprilie 1991, iar diagnosticul oficial a fost infarct, dar s-a susţinut şi ipoteza intoxicării sale în maşina care îl transporta de la un spital la altul.
Erau pregătiţi exemplar, dar au murit bizar
Un caz bizar este cel al generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, care a dispărut, pur şi simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunţat la TVR că deţine filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit ulterior pe străzile Timişoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990. Casetele au fost şi ele date dispărute pentru că ar fi făcut lumină asupra diversiunii de la aeroport, în urma căreia numai într-o singura oră au fost ucise circa 50 de persoane. Se ştie că aici au fost masacraţi teci de soldaţi nevinovaţi. Colonel Gheorghe Ardeleanu, fost şef USLA, fost şef de Contraspionaj pe Spaţiul European, cel care a plîns cînd a asistat la execuţia lui Trosca, a murit în iunie 1993, cînd s-a ,,intoxicat cu insecticid, stropind cartofi“. Este greu de crezut că un om de calibrul lui Ardeleanu nu a ştiut cum să folosească un insecticid de cartofi. (Alin BUJOR)
Cronologia Revoluţiei din Decembrie 1989
16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.
18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.
19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.
20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sînt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.
21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a Ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte al Frontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.
21-22 decembrie – Au loc confruntări armate şi demonstraţii populare împotriva regimului comunist la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca. Soldate cu numeroase victime.
22 decembrie – În jurul orei 12:08, Nicolae şi Elena Ceauşescu fug din sediul CC al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov cei doi sînt lăsaţi în zona Titu şi preluaţi de miliţie. În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus într-o unitate militară din Târgovişte. Se desfăşoară prima şedinţă a Comitetului Frontului Salvării Naţionale, compus din vechi comunişti şi disidenţi, prezidată de Ion Iliescu. Au loc lupte de stradă în principalele oraşe din România.
Pe 24 decembrie în România este proclamată Victoria Revoluţiei.
Pe 25 decembrie, în urma unui proces al Tribunalului Militar Excepţional organizat de CFSN, Nicolae şi Elena Ceauşescu sînt condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa este executată în aceeaşi zi în jurul orei 15:00. Cadavrele cuplului Ceauşescu dispar şi apar abia în după-amiaza de 30 decembrie cînd sînt înmormântate în mare secret la Cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Victimele din 1989
La Timişoara:
- În perioada 16 – 21 decembrie: 73 morţi şi 296 răniţi
- După 22 decembrie: 20 morţi şi 77 răniţi
La Bucureşti:
- Pînă în 22 decembrie s-au înregistrat 49 morţi şi 599 răniţi
- După 22 decembrie s-au înregistrat 515 morţi şi 1162 răniţi
- La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morţi şi 58 răniţi.
- La Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi.
- La Sibiu s-au înregistrat 61 de morţi şi peste 100 de răniţi.
- La Hunedoara şase persoane au fost ucise şi alte 19 rănite.

Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a hotărât să-i reintroducă în plată pe revoluţionarii ale căror rente lunare fuseseră tăiate în 2012 din
FLUX24.RO