Pe lângă
materialul original, acest film include și imagini și filme din alte surse.
Acestea sunt
incluse doar în scop demonstrativ și în numele binelui colectiv.
În opinia
regizorului, această necesitate surclasează orice drept de autor.
TREZIREA
PARTEA I
CONEXIUNI
DIVINE
Adaptare și
conversie digitală vmarius2010@gmail.com
libercugetatorul.info
În secolul
XXI, lumea se confruntă cu vremuri dificile.
Oricum ar
alege să privească lucrurile sau oricât de pozitivă ar fi
atitudinea pe
care ar adopta-o, majoritatea oamenilor se simt totuși
foarte
nesiguri în privința viitorului și mulți dintre cei care știu aceste
lucruri și au
alocat timp investigării lor, consideră situația ca
fiind fără
speranță și s-ar putea simți neputincioși în
fața
Leviatanului noii ordini mondiale, care ne înghite tot mai
rapid
civilizația.
Totuși,
realitatea este că oamenii nu sunt deloc neputincioși
și, de fapt,
adevărul este chiar cel opus, fiindcă există o cale,
foarte simplă
și eficientă, de a opri noua ordine
mondială din
drum.
Haideți să fim
cinstiți !
Sistemul în
care trăim este corupt și putred, în esență.
Este total
egoist și este condus de psihopați și criminali
și știm asta
cu toții.
Și ei nu
pățesc nimic și lumea continuă să fie la fel de disfuncțională,
pur și simplu
fiindcă noi îi lăsăm să continue.
Deci nu vă mai
conformați !
Înțelegeți că
modul de a produce o schimbare efectivă a lumii
este de a nu
vă conforma sistemului.
Și mulți
întreabă: "Ce înseamnă să nu te conformezi ?
Înseamnă că ar
trebui să demisionez și să-mi ard banii ?"
Și răspunsul
la orice astfel de întrebări este că nu, desigur că nu.
A nu te
conforma înseamnă să faci ceea ce trebuie,
înseamnă să te
deconectezi de sistem,
fiind
responsabil pentru gândurile, acțiunile și intențiile tale
și constă, în
mare măsură, în conștientizarea adevăratului tău potențial.
Fă ceea ce e
corect, în tot ce faci !
Conștientizează-ți
conexiunea cu alții
și gândește
mai degrabă umanitar, decât economic.
Nu-ți baza
viața pe colectarea de fleacuri inutile sau pe statutul social.
Fă ceea ce
simți că e corect !
Și, făcând
ceea ce e corect, înțelegând că ceea ce
faci este
corect sau nu, nu este un proces de decizie,
este ceva ce
simți deja din inimă, dacă accepți și ești cinstit cu tine însuți.
Dacă faci
ceva, pentru care trebuie să te justifici printr-un dialog interior,
sunt șanse ca
să faci ceva greșit și, pur și simplu, încerci
să te convingi
singur.
Știi asta,
fiindcă o simți din inimă și trebuie doar să simți
asta, pentru a
afla.
Înțelege cum
funcționează energia, conștientizează energia pe
care o atragi
în tine însuți și modul cum se manifestă
acea energie
prin tine și cu ce tip de energie
contribui, tu, la
rezerva de
energie pentru uzul altora.
Exact așa
funcționează !
Realizează-ți
potențialul, ca ființă umană, uită de restricțiile imaginare
care ți-au fost
ridicate în cale de sistemul academic
și de
limitările care ți-au fost impuse de știință și învățături religioase,
și privește
spectrul în întregime !
Fiindcă
realitatea este că fiecare dintre aceste instituții
funcționează
numai pentru a compartimenta cunoașterea.
Fiecare există
numai în scopul limitării anvergurii înțelegerii tale,
blocându-te
într-o paradigmă izolată și restrictivă.
Până când
oamenii nu încep să privească dincolo de astfel de limitări impuse,
să-și deschidă
mințile și să facă legăturile dintre religie și știință,
nu vor reuși
niciodată să se conecteze cu ei înșiși,
cu această
realitate și cu Creatorul, pe care oamenii l-au numit Dumnezeu.
Dar, pentru a
face asta și a dobândi o cunoaștere reală,
este necesară
atât acceptarea, cât și responsabilitatea proprie,
e necesar ca
oamenii să acționeze într-o manieră proactivă.
Sunt mulți
oameni care vor considera că e dificil,
cei care
preferă ca altcineva să vină să-i salveze.
Și, totuși,
acești oameni doresc imposibilul,fiindcă ei doresc să fie conduși
către izbăvire
și utopie, fără a înțelege real
adevărata
natură a lumii lor sau chiar persoanei lor.
Și asta se
datorează, adeseori, limitărilor unui sistem de credințe impuse.
Puteți discuta
cu cei care îmbrățișează religia,
puteți sta să
discutați cu ei despre Dumnezeu și Satana
și vor
conversa cu tine cu înfocare, fiindcă aproape toți cred în asemenea lucruri,
dar, o dată ce
introduci lucruri cum ar fi știință,
legi
galactice, numerologie sau astro-teologie în ecuație,
mulți vor
amuți, spunând doar că e voia lui Dumnezeu
și se vor
așeza, în așteptarea Armagedonului.
Și unii vor
ajunge până acolo încât să afirme
că exercitarea
unei astfel de cunoașteri superioare este demonică.
Și, totuși, la
un nivel diferit, la fel se întâmplă cu mulți savanți,
fiindcă ei
înțeleg mecanica tuturor lucrurilor,
dar mulți
refuză să adauge spiritualitatea în peisaj
și acceptă
doar legile care pot fi aplicate la un nivel mecanic.
Ambele
abordări sunt inerent viciate,
fiindcă nici o
parte nu va lua în considerare argumentele celeilalte
și ambele
tabere vor refuza să țină cont,
să permită sau
măcar să accepte, adevărata natură a
sentimentelor
și emoțiilor.
Și, totuși,
sentimentul și emoția sunt cheia tuturor lucrurilor.
Sentimentul și
emoția constituie limbajul folosit pentru a crea și modela realitatea.
Sentimentul și
emoția constituie adevărata natură a rugăciunii
și este, de
asemenea, limbajul prin care omul poate conversa cu Creatorul.
Care este
adevărata natură a acelei entități divine, pe care omul a numit-o Dumnezeu ?
Creatorul este
informația care stă la baza tuturor lucrurilor,
textura care
penetrează întreaga realitate.
Creatorul este
unic, o conștiință singulară,
care este, în
esență, o dualitate, atât masculină cât și feminină,
Alfa și Omega.
De aceea, în
orice text religios, prin care Creatorul ne vorbește,
El este
menționat la plural.
Aceasta este
natura matricei divine ce conectează toate lucrurile,
Conștiința ale
cărei exprimări suntem noi toți.
Deoarece
auto-conștientizarea și realizarea
conexiunii cu această
conștiință se
trezesc în fiecare persoană, religiile instituționalizate caută
să
externalizeze această forță și sugerează că Dumnezeu
este ceva
exterior omului, un binefăcător care se
uită de sus la
noi.
Multe așa-zise
religii New Age încearcă s-o interiorizeze
și sugerează
că Dumnezeu ești tu însuți, Dumnezeu e în interiorul tău,
dar ambele
abordări sunt eronate.
Orice ființă a
Creației, atât tu, cât și eu și orice altă
persoană din
această realitate, este un suflet viu și etern,
o expresie a
lui Dumnezeu, a Conștiinței lui Alfa și Omega,
așa cum
fiecare suflet are o natură atât masculină cât și feminină.
Totuși, în
pofida acestul fapt, lumea, specia și conștiința noastră
sunt astăzi
frenetic dezbinate și neîncrezătoare,
deși totul
este o iluzie
și totul a
fost creat deliberat...creația artificială a unei
societăți
instituționalizate.
Asta se
întâmplă de foarte multă vreme
și a atins
proporții extreme în ultimul secol.
În această
perioadă omul, ca specie,
a fost
îndepărtat atât de mult de esența sa
și atât de
mult de adevărata realitate,
că ne-am
pierdut, aproape în întregime, caracterul uman.
Am fost
instruiți să fim total dependenți de sistem,
am fost
jefuiți de liberul arbitru,
de respectul
de sine și independența noastră.
Am fost
instruiți să credem tot ce ni se spune la televizor
și să credem
că imaginea, statutul social și colectarea de fleacuri inutile
reprezintă
scopul vieții.
Dar, cel mai
important lucru, prin televiziune, mass media și ingerarea
de toxine
inhibitoare cerebral, ca fluorul, am fost jefuiți de puterea de
a gândi critic
și obiectiv și, cel mai periculos dintre toate,
prin
intermediul acelorași intrigi, am fost jefuiți de
capacitatea de
a trăi.
Numai acest
ultim fapt a plasat omenirea în cea mai vulnerabilă poziție,
din întreaga
sa istorie cunoscută, fiindcă, în acest moment anume,
suntem,
aproape fiecare dintre noi, total dependenți de un aparat corporatist
corupt, pentru
supraviețuirea noastră, un aparat care pune profitul
mai presus de
oameni.
Nu are absolut
deloc de-a face cu adevărata natură a omului
și cu poziția
și relația noastră cu Pământul sau cu fiecare alt om
și, totuși,
depindem de el pentru hrana noastră, casele noastre,
pentru
informarea și până și pentru distracția noastră.
Ne spune ce să
facem, unde să mergem, cum să arătăm, ce să mâncăm, cum
să ne îmbrăcăm
și să ne comportăm și ce anume să credem despre
lume și despre
fiecare alt om și noi ne supunem, în timp ce
lumea din jur
este violată.
Și dacă acest
aparat corporatist ar eșua sau s-ar închide brusc,
orice raft al
vreunui supermagazin din lume ar fi aproape gol
și orice
resursă, considerată implicit ca fiindu-ne zilnic la îndemână,
s-ar epuiza în
maxim trei zile.
Și ce ne facem
?
Fiindcă, dacă
o persoană de la orice nivel al societății moderne
ar fi lăsată,
brusc, să se descurce singură,
numai foarte
puțini ar fi capabili să supraviețuiască.
Este extrem de
important ca rasa umană să se trezească la această realitate
și la
adevărata situație cu care se confruntă lumea,
fiindcă
viitorul care permitem să fie creat
și care
permitem, de asemenea, să ne înrobească, literalmente,
fiind complet
dependenți de el, nu va fi un viitor în
care va merita
să trăim.
Ceea ce
trebuie îndreptat este ca oamenii să
redevină
ființe umane și să reintre în contact
cu propriul
lor umanism, să recapete controlul
asupra
propriei lor vieți.
Începeți să vă
cultivați propriile alimente, să vă asumați responsabilități
și să
realizați și să acceptați conexiunea voastră cu ceilalți.
Acum 120 de
ani, o situație, similară cu cea în care ne
aflăm acum, ar
fi fost de neconceput.
Deci, de ce
este atât de răspândită astăzi ?
Este, fiindcă
a fost creată intenționat !
Motivul este
că suntem înșelați !
Și nu le spun
asta oamenilor pentru a-i speria,
ci o spun, pur
și simplu, fiindcă este important să
devină conștienți,
deoarece este
o situație care mai poate fi îndreptată, încă,
o dată ce
oamenii devin conștienți de adevăr.
Acum sunt
mulți care aleg să blameze diverse grupuri pentru asta,
cum ar fi că
sionismul este de vină sau Grupul Bilderberg
sau bancherii
internaționali și sistemul monetar, care se află la baza problemei
și, totuși,
adevărul e că toate acestea sunt doar diverse mecanisme de control,
care sunt
toate interconectate.
Desigur că
sistemul monetar este capul șarpelui,
care este
folosit pentru a controla totul, inclusiv oamenii.
Dar, într-un
final, e vorba de un sistem unic
și toate
aceste mecanisme sunt doar diferite foi ale aceleași cepe,
niveluri
diferite ale ierarhiei și tentacule diferite ale aceleași caracatițe.
Atât sionismul
cât și sistemul monetar
și orice altă
organizație evident secretă
nu joacă decât
un rol specific.
Această
conspirație este foarte profundă.
Ajunge până în
Egiptul antic și chiar înainte de el.
Faceți un pas
înapoi și priviți doar imaginea de ansamblu !
Așa cum am
spus-o repetat în alte filme,
există o linie
de sânge care conduce acest Pământ.
Este foarte
veche și a condus dintotdeauna Pământul.
Cu această
linie de sânge par să se fi aliat Illuminati bavarezi,
cu aproape 230
de ani în urmă.
Această clasă
conducătoare e cunoscută, de mulți, drept o sectă solară
și pe drept
motiv, deoarece încă mai practică adorarea rituală a lui Amon Ra,
în lumea de
azi.
Face asta la
vedere și chiar a deturnat alte credințe pentru a o face,
fără știrea
membrilor acestor religii.
Un motiv,
pentru a o face, este de a folosi acești oameni
la canalizarea
energiei necesare, pentru a controla
această
realitate.
Există mulți
oameni implicați în această linie de sânge,
atât genetic
cât și ideologic și tocmai eșaloanele superioare
ale acestui
antic cult solar se află, în concluzie, la vârf
și guvernează
nava statală.
Este un adevăr
binecunoscut că avem, deja, un guvern mondial ce controlează planeta,
doar că stă ascuns
în umbră și conduce lumea prin metode secrete,
trei din cele
mai importante fiind controlul fluxului resurselor mondiale,
manipularea
rezervei monetare globale
și cea mai
importantă, prin controlul fluxului informațional.
Dovezile
arheologice ne arată, cu claritate,
că au existat,
cu adevărat, civilizații la fel de avansate ca a noastră
și care au
posedat, poate, tehnologii pe care nu le-am descoperit, încă
și care au
existat pe această planetă cu multă vreme în urmă.
Dovezile
arheologice ne arată, de asemenea, cu claritate,
că, acum multe
mii de ani,
Pământul a
suferit un fel de catastrofă.
De fapt, au
fost mai multe.
Ultima, care a
fost înregistrată la modul perceptibil,
a fost potopul
lui Noe, cel descris în biblie.
Potopul chiar
a avut loc, fiind relatat de multe culturi,
unele chiar
mai vechi decât biblia.
Există în
textele babiloniene, în Epopeea lui Ghilgameș.
Există chiar
și în legendele nativilor americani, în culturile sud-americane
și chiar și în
legendele aborigenilor australieni și în multe alte locuri.
Și asta nu
este o coincidență.
Potopul chiar
s-a produs !
La momentul
potopului sau chiar al unei catastrofe care l-a precedat,
a existat
într-adevăr o civilizație avansată pe acest Pământ
și, în timpul
unei asemenea catastrofe, tehnologia ei s-a pierdut,
nu numai
civilizația, ci și tehnologia acesteia
și
înregistrări științifice importante.
A fost un
proces laborios, pentru cei aflați în control,
de a redobândi
această tehnologie și ni s-a permis să ne înmulțim
pentru a putea
fi recuperată.
Iar controlul
resurselor terestre aparține, din nou, celor care
controlează
această lume.
S-au folosit
de noi, pentru puterea de a atinge acest scop.
Cei care
aparțin acestui cult antic sunt gardienii cunoașterii ascunse
și acești
oameni înțeleg, că, dacă poți controla emoțiile și
credințele
majorității populației, poți controla întreaga specie
și poți crea,
literalmente, orice realitate dorești
și s-au
folosit de energia noastră, pentru a crea lumea în care locuim acum.
Cheia
rezolvării acestei situații este de a ne înțelege propriul potențial
și de a
înțelege adevărata natură aenergiei, vibrației și frecvenței.
Tot ceea ce
există în această realitate
constă numai
în diferite frecvențe energetice.
Expresia
fiecărei frecvențe care există se manifestă în fiecare fiu și fiică
și fiecare fiu
și fiică ce există în Creație, înseamnă Conștiință.
Creatorul este
Conștiința și fiecare suflet, care este
proiectat în
această realitate, este o manifestare a
acelei
Conștiințe.
Conștiința, în
toată Creația, este universal identică
și este pură
Conștiință Hristică.
Conștiința lui
Hristos este cheia !
O dată ce vezi
că această Conștiință Hristică,
mai degrabă
decât doctrinele religiilor instituționalizate,
înseamnă
totul, înțelegi tot ce se petrece.
Creația există
doar prin responsabilitatea iubitoare
și intenția
fiecărui suflet, din această proiecție,
fiecare
manifestare a Conștiinței Creatorului.
Și asta n-are
nimic de-a facecu religia instituționalizată.
Religia
instituționalizată a fost inventată de oameni,
pentru a vi se
ascunde adevărul și Conștiința Hristică ce se află în voi.
Traducere și
sincronizare: Marian Matei
http://antiiluzii.blogspot.com/
Gândurile și
emoțiile voastre interne
afectează
literalmente lumea fizică din jurul vostru.
Este extrem de
important ca oamenii să înțeleagă,
că
sentimentele voastre și efectele pe care le au asupra lumii din jurul vostru
nu sunt ceva
ce poți opri sau porni după dorință.
Este un proces
continuu, care are loc permanent.
În orice
moment conștient al vieții,
comunicați cu
câmpul energetic din jurul vostru
și, în fiecare
moment, chiar modelați, literalmente, această realitate fizică,
cu gândurile
și emoțiile voastre și cu energia eliberată prin ele.
Mulți oameni
consideră o astfel de informație, cumva, incomodă,
fiindcă prin
înțelegerea faptului că gândurile și emoțiile voastre interne
afectează,
literalmente, lumea fizică ce vă înconjoară,
apare o mare
responsabilitate.
Cum vei
accepta această responsabilitate ?
Cum vei alege
acum să-ți trăiești viața,
înțelegând
real ce gen de energii reintroduci în matrice,
pentru uzul
altora și cum, aceste energii, create
de alegerile
pe care le faci, modelează, literalmente,
lumea fizică
din jurul tău ?
Iisus a fost o
Conștiință Hristică, manifestarea unei
Ființe
Triunitare.
Tu ești o
Conștiință Hristică, manifestarea unei
Ființe
Triunitare,
un gând în
mintea lui Dumnezeu,
o manifestare
a esenței
lui Alfa și
Omega.
Diferența este
că Iisus a știut asta,
în timp ce
majoritatea altor oameni n-au realizat asta, încă.
Orice persoană,
care trăiește în această realitate tridimensională,
trăiește o
existență complet iluzorie.
Ceea ce omul
consideră că e un eveniment obișnuit al vieții zilnice pe Pământ,
nu are
corespondent în tărâmurile superioare ale conștiinței.
Orice persoană,
ce locuiește azi pe Pământ,
este o Ființă Triunitară
Hristică vie,
supusă unei
iluzii mentale tridimensionale, a acestui plan material.
Pe Pământ,
fiecare dintre voi aveți cinci simțuri reduse externe
și 105 simțuri
superioare sau interne, pe care nu le puteți accesa, de regulă.
De aceea,
puteți percepe o bandă foarte îngustă a acestei realități
și modul de a
debloca aceste simțuri superioare
este de a
înțelege unica lege care guvernează această realitate.
Există numai o
singură lege și este legea iubirii
absolute și
necondiționate și servirea Creației, în
beneficiul
Creatorului.
Ceea ce face
Răul, în practică, este opusul a ceea ce ar trebui
să faci tu, în
principiu.
Motivul e
simplu și rezultatul e lipsa armoniei.
Ceea ce este
perceput ca Rău este, destul de simplu,
lipsa armoniei
ce acționează în opoziție cu legea unică.
Răul este o
opțiune
și așa-zisa
Bătălie a Armaghedonului,
pe care o
așteaptă cei cu convingeri religioase,
de fapt, se
află deja în desfășurare.
Este o bătălie
a energiilor, ce s-a purtat în tărâm superior.
Este o bătălie
care s-a purtat la toate nivelurile,
atât spiritual
cât și fizic și chiar și electromagnetic.
Armele, care
au fost folosite în acest război, sunt peste tot în jurul vostru.
Sunt toxinele
alimentare, radiația electromagnetică și televiziunea.
Este o bătălie
a conștiințelor, care este purtată prin metode oculte
și are loc
chiar acum.
Ca rezultat al
acestui război, fie oamenii își vor trezi ADN-ul,
realizându-i
adevăratul potențial și schimbând această realitate,
într-una care
acceptă conexiunea sa cu toți oamenii și toate lucrurile
și cu
Creatorul,
fie lumea va
sucomba și va pierde, astfel, și ultimul vestigiu al umanității sale.
Ne aflăm chiar
acum pe marginea prăpastiei,
ne legănăm pe
pragul uneia sau alteia dintre aceste două realități.
Într-o parte
se află salvarea noastră și de cealaltă, uitarea,
pe când
alegerea se află în mâinile noastre.
Priviți în jur
!
Această
bătălie face ravagii de tare mulți ani.
Oamenii sunt
menținuți neatenți, intenționat
și, în mare
majoritate, nici n-au remarcat încă.
Eliberați-vă
deci din confuzie și totul devine destul de
evident și
ușor de remarcat.
Nu ne aflăm la
finalul zilelor și nici măcar al orelor, ci în ultimele minute
și alegerea a
ceea ce va fi rezultatul final, tocmai cheia câștigului,
se află în
fiecare dintre voi.
Tot ce vă pot
cere este să priviți în voi înșivă,
fiindcă,
atunci când privești destul de adânc, afli că am spus adevărul.
Realizați-vă
puterea interioară, acceptați-vă adevăratul potențial,
fiindcă
adevărul vă va elibera !
Prieteni ai
mei, încetați să vă mai plângeți de sistem !
E vremea
trezirii !
"Nu
există materie ca atare !
Toată materia
își are originea și există,
numai în
virtutea unei forțe,
care provoacă
vibrația particulelor unui atom
și menține,
acest minuscul sistem solar al atomului, laolaltă.
Trebuie să
presupunem, în spatele acestei forțe,
existența unei
minți conștiente și inteligente.
Această minte
este matricea întregii materii."
"Realitatea
este doar o iluzie, deși e una persistentă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu