Spioni care au luptat pentru Romania Mare

Written by admin on 17 July 2010

Mihail Moruzov a fost cel ce a pus bazele Serviciului Secret de Informatii, prima institutie de spionaj moderna romaneasca, agentie care in spatele culiselor a dejucat zeci de planuri de destabilizare a Romaniei in perioada interbelica.
Doua decenii acest om a aparat cu vigilenta interesele romanesti, doar pentru a sfarsi el insusi victima a astfel de jocuri si este asasinat in timpul Masacrului de la Jilava in 1940.

знак инвалид на автомобиле получить можно номерной знак при техосмотре жилое строение без права регистрации если после одного завещания написано второе тарифный фонд заработной платы где посмотреть свои долги контроль представительного органа глава 32 преступления против порядка управления подсудность о признании договора куплипродажи санитарнокарантинный контроль законпризнаки подготовки к совершению преступления где искать пункт 19412 лишают ли прав за знак движение запрещено каким должен быть ответ на обращение организации требуется ли ставить машину на осмотр при продаже

Moruzov nu a fost un student exceptional avand doar trei clase de liceu terminate, dar a compensat prin alte calitati. Avea o memorie exceptionala, un simt al analizei foarte dezvoltat si o indrazneala rar intalnita.

Actiunile sale in primul razboi mondial

Acesta indrazneala i-a servit foarte bine in 1917, cand era la conducerea Serviciului de informatii al Deltei. Aici el a reusit in capturarea a aproape 160 de spioni germani infiltrati in Dobrogea din totalul de 180 culminand cu arestarea sefului serviciului informativ german al acestora Friederich von Mayer. Este de remarcat ca von Mayer a fost prins la 75 de kilometri in spatele liniilor inamice.
Constientizand pericolul reprezentat de armata tarista in urma actiunilor revolutionare din Mosova reuseste sa preia comanda unei divizii turbulente din regiune si o dizolva.

Cu o alta ocazie se infiltreaza in timpul unor negocieri secrete prin care o serie de divizii rusesti urmau sa se predea germanilor lasand descoperit Frontul din Salonic si il informeaza pe amiralul Ion Coanda, care la randul lui alerteaza Comandamentul Aliat.

Moruzov a mai salvat si un numar de soldati si ofiteri romani ce fusesera luati prizonieri de bolsevici in sudul Basarabiei. Dupa reintrarea Regatului Romaniei in razboi a incercat sa cumpere flota ruseasca din Marea Neagra si de pe Dunare pe suma de 2 milioane de lei si aproape reusise, dar reizbucnirea luptelor de pe Valcov au facut imposibila finalizarea tranzactiei

“Afacerea rublelor”

Poate cea mai cunoscuta operatiune a lui Moruzov a fost asa-zisa “afacere a rublelor”. Serviciile secrete rusesti vroiau sa introduca pe piata romaneasca 12 milioane de ruble false astfel destabilizand economia romanesca. Afland de intentia bolsevicilor permite asimilarea primului milion, stiind ca acesta era adevarat si este folosit pe post de momeala, dar pe celelalte le deturneaza si le inapoiaza Rusiei sovietice printr-un subterfugiu, afectand in schimb economia inamica.

Cariera sa este presarata nu numai cu reusite ci si cu esecuri. In 1926 o agenta sovietica a reusit sa se infiltreaza pe langa generalul Ludovic Mircescu si face rost de planurile de mobilizare a armatei romane precum si alte informatii secrete pe care reuseste sa le distribuie mai departe.

Aceasta a reprezentat o mare lovitura pentru fortele armate si l-a determinat pe generalul Mircescu sa isi ia viata. Nu degeaba Moruzov avea o adanca pornire impotriva vecinilor de peste Nistru, fiind martor la prima mana la incercarile acestora de subminare a tarii.

Era recunoscut pentru convingerile sale slavofobe, pe care nu se sfia sa le impartaseasca si avertiza mereu asupra pericolului reprezentat de instituirea unui stat sovietic la granitele Regatului Romaniei. Dupa cum spune colonelul Gheorghe Petrescu acesta inversunare este foarte neasteptata tinand cont ca el provenea dintr-o familie de cazaci. Dupa cel de-al doilea razboi mondial arhivele S.S.I. insa contineau cele mai ample dosare la adresa activitatii U.R.S.S., dupa cele detinute de Germania Nazista, rezultat al muncii neobosite a lui Moruzov.

Fondarea Serviciului Secret de Infromatii

S.S.I. a luat nastere ca urmare a necesitatii armatei de un serviciu ce nu era legat de regulile si disciplina militara si in fruntea lui a fost pus Moruzov in 1925, faptele sale de pana atunci dovedind ca el este cel mai capabil de a conduce o astfel de institutie.

Fondurile primite erau folosite pentru achizitionarea celui mai performant echipament la acea vreme de la microfoane si oglinzi transparente pana la periscoape si aparate de inregistrare. Din 1936 a creat scoli de specializare pentru agentii S.S.I. Avea o retea larga de informatori ce cuprindea ministri, ziaristi dar si oameni politici foarte cunoscuti la acea vreme, cum ar fi Horia Sima, acesta primind suma de 200.00 de lei lunar pentru serviciile acordate.

Apogeul carierei

Punctul culminanat al carierei lui Moruzov a fost dejucarea “complotului Precup” prin care suveranul Carol al II-lea urma sa fie asasinat. A marcat transformarea lui intr-un om absolut indispensabil guvernamatului si mai mult sau mai putin a contribuit la crearea unei adevarate legende in jurul persoanei sale.

Sub oblanduirea lui Moruzov S.S.I.-ul s-a extins cu mult peste granitele Regatului Romaniei, colaborand cu tari ca Cehoslovacia, Polonia, Anglia, Italia, Germania, Franta si chiar si Japonia. Acesta a permis agentilor francezi si englezi sa treaca Nistrul in U.R.S.S. in schimbul impartasirii informatiilor culese de acestia. Cu Abwehr-ul german, condus de amiralul Wilhelm Canaris, Moruzov a avut o relatie mai stransa de colaborare. S.S.I. a furnizat detalii despre fortele armate ale Uniunii Sovietice, iar Abwehr a predat o lista cu agentii sovietici din Romania, pe aceasta aflandu-se si Vasile Luca.
Canaris insusi a facut cateva vizite la Bucuresti si se intalnea personal cu Moruzov, lucru pe care nu il facea cu nici un alt sef de agentie.

Sfarsit de joc

Un episod interesant este cel al documentelor agentiei franceze de spionaj Deuxieme Bureau. Dupa invazia germana a Frantei Canaris era interesant sa afle natura relatiilor dintre serviciul francez si S.S.I. si a incercat sa faca rost de aceste dosare.

In mod misterios vagonul de tren ce continea aceste informatii a disparut, Canaris banuind incercarea lui Moruzov de a isi acoperi urmele, el jucand simultan la doua capete, pe o parte cu Abwehr-ul Axei si pe alta cu Deuxieme Bureau-ul Aliat. Din aceasta cauza nici nu il avertizeaza intr-o intalnire cu acesta despre schimbarile ce aveau loc la Bucuresti in septembrie 1940. Cand se intoarce in tara este susprins de precipitarea evenimentelor. Este arestat in Gara de Nord de legionari si dus la penitenciarul Jilava. Acesta a fost asasinat in noiembrie, impreuna cu alte personalitati interbelice.

Horia Sima vroia sa se descotoroseasca de Moruzov datorita informatiilor compromitatoare pe care le detinea seful S.S.I. la adresa lui, lucru mentionat si de Ion Gigurtu, prim-ministru al Regatului Romaniei in 1940. Moruzov era un incovenient si pentru Ion Antonescu datorita relatiilor conflictuale dintre cei doi din trecut, dar si din pricina faptului ca Antonescu privea activitatea lui Moruzov ca fiind jocuri oculte.

Odata cu moartea lui o cantitate impresionanta din munca S.S.I. a disparut, foarte multe dosare fiind distruse de colaboratorii lui Moruzov dupa arestare, sau in bombardamentele aliate in 1944, cand a fost distrusa o arhiva importanta.

Conform unui clasament neoficial facut de Organizatia Europeana a Politistilor in 1936 S.S.I. era printre primele zece servicii de informatii din acea vreme. “Eminenta cenusie”, cum a fost poreclit la un moment dat, a reusit sa creeze o agentie asa de puternica incat filiale din Targu-Mures, Chisinau si Cernauti inca furnizau informatii chiar daca erau teritorii aflate sub ocupatie inamica. Mai mult, Moruzov avea oameni infiltrati atat de adanc in guvernul U.R.S.S. incat afla ce se discuta pana si in Sovietul Comisarilor Poporului.

Laurentiu Dologa,
colaborator Ziare.com

Tags: Moruzov, Romania Mare, spionaj

Cum l-a anunţat Gorbaciov pe preşedintele RSR de reuniunea de la Malta

email print

0

 

23 Noi 2009 - 00:00

Arhivele Naţionale/

În contextul schimbărilor politice radicale, care au avut loc în vara şi toamna anului 1989 în Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia şi Bulga­ria, liderul sovietic Mihail Gorbaciov s-a străduit să menţină în sfera de in­fluenţă a Kremlinului toate statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV).

Această conclu­zie rezultă cu claritate din scrisoarea trimisă lui Nicolae Ceauşescu de către Mihail Gorbaciov, chiar în timpul desfăşurării Congresului al XIV-lea al PCR (20-24 noiembrie 1989).

Conţinutul documentului trimis de liderul sovietic se regăseşte în nota de la 23 noiembrie 1989 (pe care o edităm în continuare), întocmită pentru lide­rul suprem al PCR de către Constantin Olteanu. Patru zile mai târziu, Nicolae Ceauşescu, a trimis o scrisoare de răspuns lui Mihail Gorbaciov, prin in­ter­mediul lui E.M. Tiajelnikov, am­ba­sa­dorul URSS la Bu­cureşti. (P. Opriş)


NOTĂ
La 23 noiembrie a.c., tovarăşul se­cretar Constantin Olteanu l-a primit pe E.M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti, la cererea acestuia.

Cu acest prilej, ambasadorul sovie­tic a menţionat că a fost însărcinat să transmită tovarăşului Nicolae Ceau­şescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Re­publicii Socialiste România, din par­tea tovarăşului Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS, preşedintele Sovietului Su­prem al URSS, următorul mesaj:

"Dragă tovarăşe Nicolae Ceauşescu, în aceste zile se încheie pregătirile pen­tru întâlnirea cu preşedintele SUA, G. Bush. Deşi în vederea acestei în­­tâlniri nu există o ordine de zi con­ve­­nită în prealabil, una din temele cen­­trale va privi, credem, procesele ce au loc în Europa răsăriteană, as­pectele in­­ternaţionale ale acestora, influenţa asu­pra situaţiei din Europa şi din lu­me. În orice caz, sunt semnale din par­tea americanilor în această privinţă. În dezbaterea acestor pro­bleme in­ten­ţionăm să pornim de la poziţiile noastre principiale, examinate în cadrul Consfătuirii de la Bucureşti a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, al recentei întâlniri a miniştrilor Aface­rilor Ex­terne ai statelor noastre, care s-a desfăşurat la Varşovia.

Poate fi vorba, în primul rând, despre următoarele:
1. Temelia relaţiilor Uniunii Sovie­tice cu celelalte state, inclusiv cu aliaţii noştri, o constituie re­cunoaşterea drep­tului suve­ran al fie­că­rui popor de a-şi alege calea propriei sale dezvoltări. O asemenea re­cu­noaştere trebuie să fie reciprocă, în­trucât fără aceasta nu este posibilă o dez­voltare inter­na­ţio­nală constructivă.


2. Interdependenţa crescândă a statelor, deosebit de vizibilă pe continentul european, necesită să se pună capăt rămăşiţelor "războiului rece", politicii şi psihologiei născute, sau generate de confruntarea dintre blocuri. Ce transformări sunt necesare în legătură cu aceasta, în ce direcţie şi în ce ritmuri vor avea loc transformările, se poate hotărî numai în contextul şi ca urmare a unui dialog general-european constructiv, şi în această privinţă noi nu trebuie să pornim de la zero. Există un fundament bun - Actul de la Helsinki, se desfăşoară cu succes procesul general-european, în cadrul căruia SUA şi Canada participă pe baze de egalitate.

Uniunea Sovietică şi aliaţii săi sunt gata - şi au confirmat aceasta prin acţiuni practice - să reducă până la minimul rezonabil forţele armate şi armamentele, să treacă de la confruntare la colaborare, practic în toate domeniile.

Noi suntem gata - şi în această privinţă exis­tă dovezi serioase - să respectăm drepturile omului, să lucrăm mână în mână cu fie­care dintre cei care tind spre dezvoltarea tra­diţiilor umaniste europene, spre îm­bo­gă­ţirea culturii europene, a gândirii tehnolo­gi­ce, spre căutarea unor căi sigure din punct de vedere ecologic de dezvoltare a civilizaţiei.


3. Cele mai curajoase schimbări de pe continentul nostru pot fi însă încununate de succes şi pot fi reciproc avantajoase numai în condiţiile menţinerii şi întăririi bazelor stabilităţii europene. Acestea nu trebuie să afecteze realităţile teritorial politice statornicite, să renască pretenţii teritoriale vechi sau să dea naştere altora noi, să afecteze graniţele existente ale statelor europene. Tocmai aici se ascund cauzele primului şi celui de-al doilea război mondial. Pacea în Europa va rămâne trainică atâta timp cât va fi închisă această "cutie a Pandorei".


4. Paşii cunoscuţi întreprinşi în ultima vreme de RD Germană au dat naştere multor zvonuri privind "problema germană", pers­pectivele unirii Germaniei. Noi nu in-ten­ţionăm să intrăm într-o dezbatere deta­liată a acestei probleme, dar considerăm în mo­d ferm că existenţa şi dezvoltarea RDG în toţi aceşti ani a fost şi rămâne garanţia cea mai importantă a echilibrului european, a păcii şi stabilităţii internaţionale. RDG, stat suveran, membru al Tratatului de la Varşovia a fost şi rămâne aliatul nostru strategic din Eu­ropa. Din câte înţelegem noi, politicienii cu simţ de răspundere din Occident înţeleg bine această realitate. Nu pot fi însă subapreciate pericolele provocate de pasiunile şi stările de spirit revanşiste, care se înviorează. În­cingerea acestora este capabilă să submi­neze încre­derea ce se formează şi chiar să dea înapoi toate realizările de importanţă istorică în dezvoltarea raporturilor dintre Est şi Vest.

O trăsătură esenţială a noii gândiri politice o constituie deideologizarea raporturilor interstatale. Aceasta contribuie la avansarea dinamică pe calea conlucrării constructive practice, a întăririi încrederii.
În legătură cu aceasta, sunt inconsistente şi mioape încercările de a înfăţişa restructurarea din Uniunea Sovietică, reformele dintr-o serie de ţări socialiste, drept o mărturie, chipurile, a "eşecului socialismului". În realitate, este vorba despre un proces de reînnoire a societăţii socialiste. Este necesar să se renunţe la stereotipurile "războiului rece", la calculele mizând pe folosirea dificultăţilor temporare ale celeilalte părţi în scopul realizării propriilor scopuri.


5. Trecerea la perioada paşnică a istoriei europene necesită garanţii reciproce, sigure, de securitate. În această direcţie se des­fă­şoa­ră lucrările de la Viena. Aici se pune, ine­vi­ta­bil, şi problema noului rol al Organizaţiei Tra­tatului de la Varşovia şi al NATO. În ceea ce priveşte viitorul apropiat, noi ne pronun­ţăm pentru transformarea lor în organizaţii politico-defensive, pentru stabilirea între ele nu pur şi simplu a unor contacte episodice, ci a unor relaţii permanente reciproc utile, pentru instituţionalizarea unei colaborări interblocuri. Aceasta poate constitui o nouă contibuţie esenţială la întărirea securităţii în Europa, la crearea unui asemenea grad de înţelegere reciprocă, care în final va permite apropierea momentului dizolvării ambelor alianţe. Acestea sunt considerentele în pro­blemele eu­ropene pe care noi intenţionăm să le abor­dăm în cadrul convorbirilor cu preşedintele SUA.


Imediat după întâlnirea de la Malta suntem gata să informăm despre rezultatele acesteia pe conducătorii statelor aliate.

În acest scop, la 4 decembrie 1989, s-ar putea organiza o întâlnire corespunzătoare la Moscova. Conducătorii statelor aliate ar putea să sosească la Moscova la 4 decembrie, în prima jumătate a zilei, în aşa fel încât lucrările să înceapă la orele 15:30.

Se are în vedere ca din partea sovietică la întâlnire să participe tovarăşii M.S. Gorbaciov, N.I. Rîşkov, E.A. Şevardnadze, A.N. Takovlev.
Vă rugăm să ne comunicaţi componenţa participanţilor la întâlnire din partea dumneavoastră".
Tovarăşul secretar C. Olteanu i-a precizat ambasadorului că răspunsul părţii române în legătură cu mesajul transmis urmează să fie comunicat ulterior, după ce va fi examinat de conducerea partidului.
23.XI.1989

Citeşte mai multe despre:  din arhiva cc al pcr

Nicolaie Văcăroiu descrie jaful metodic

Nicolaie Văcăroiu descrie jaful metodic practicat de FMI şi Banca Mondială în ROMÂNIA

 

By radu on November 12, 2013

0

«…un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI” “FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci.”

O carte care nu se mai găsește!

 “România – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu. Apărută în 10.000 de exemplare, în 1998, cartea nu se mai găsește. Pentru afirmațiile făcute, Nicolae Văcăroiu a fost calomniat, imaginea sa a fost compromisă de specialiști în manipulare, apoi a fost obligat să se retragă din politică. Așa pățesc cei care spun adevărul !

FRAGMENTE EXTRASE: Deosebit de interesant!!!

“FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate in tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară.

Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. În cartea sa «Scandalul şi Ruşinea», editată în 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea:(“Într-adevăr, câmpul vizual al Băncii Mondiale s-a îngustat într-o asemenea măsură încât ea sfârşeşte prin a reprezenta o sursă de sărăcie şi de subdezvoltare în contradicţie totală cu însuşi spiritul misiunii sale”)

Un eveniment semnificativ în ceea ce priveşte «succesul» celor două organisme financiare internaţionale s-a petrecut în urmă cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a FMI şi BIRD. Organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au organizat în paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toţi participanţii au fost alături de Vandana Shiva când aceasta a cerut «un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI.”

“Măsura care ni se cerea era de lichidare rapidă a tuturor societăţilor comerciale cu pierderi, care nu-şi pot onora obligaţiile financiare faţă de furnizori, bugetul de stat şi de asigurări. Era o analiză economică la rece care nu ţinea seama de situaţia concretă din ţară, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra întregii societăţi, pe termen mediu şi lung, punerea în aplicare a măsurilor propuse de aceste organisme financiare internaţionale. În 1993, când se purtau aceste discuţii, aproape întreaga economie se afla în blocaj financiar, mai bine de jumătate din industrie îşi
închisese porţile (în primii trei ani de după revoluţie se produsese deja o restructurare, involuntară, haotică), agricultura se afla în plină criză, nemaiputând să asigure securitatea alimentaţiei populaţiei, subcapitalizarea societăţilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru producţie depăşea, în medie, 75% din necesarul de capital circulant) în mare parte şi ca efect al practicării de dobânzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Şi nu uitaţi că economia ajunsese în această stare după punerea în aplicare de către guvernanţi a măsurilor impuse prin acorduri de către FMI şi Banca Mondială.”

“Am privatizat 2800 de unităţi şi, mă rog, se poate comenta că au fost multe sau că au fost puţine, dar criteriul nu a fost numărul lor ci oportunitatea de a le privatiza, creşterea producţiei, a calităţii acesteia în condiţii superioare de profitabilitate. Nu mi-aş fi putut permite în nici un caz să scot la privatizare societăţile cele mai profitabile, să scot la vânzare fabricile de ciment care făceau două sute de miliarde profit pe an şi să le dau unui investitor strategic. Trebuie să spun ori de câte ori am prilejul că aceste societăţi trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv când ar fi existat condiţii de participare a capitalului autohton la acest proces şi prin ofertă publică şi în orice caz printr-o formulă
adecvată care să conducă la spargerea monopolului. Mai ales că la fabricile de ciment – ca să rămân doar la acest exemplu – nu era nevoie de investiţii deosebite, poate de câteva milioane de dolari ca să fie cumpărate filtrele pentru a diminua poluarea. Am realizat că este o crimă să dai din mână societăţile cele mai profitabile, să faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se întâmplă acum, respectiv că «se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile». Mi se cerea atunci – şi iată că după aceea s-a şi realizat – să facem privatizarea la normă, conform unui plan, fără să privesc în perspectivă, să văd în ce măsură este profitabil pentru economia naţională.”

“România, la începutul lui 1995, începuse să aibă o imagine excelentă în mediile politice occidentale şi mai ales pe piaţa privată de capital. Deci, se impunea să procedăm ca celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Cehia, să ieşim pe piaţa privată de capital de unde să luăm două, trei miliarde de dolari, bani pe care să-i introducem în totalitate în rezerva valutară a statului pentru a da încredere în moneda naţională. Era o măsură obligatorie, pe care alţii au realizat-o, fiindcă în acest fel puteam ieşi de sub dependenţa totală de FMI şi Banca Mondială. (…) Am avut discuţii destul de dure cu guvernatorul Băncii Naţionale, discuţii care nu au dat rezultate. Sigur, Banca Naţională n-a spus nu, de altfel o şi ajutasem să poată  ieşi pe o astfel de piaţă, cu ajutorul ambasadorului nostru în Japonia, domnul Dijmărescu, cu care am colaborat personal pentru a intra în legătură cu societatea financiară Nomura. Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – şi o spun pentru prima oară – faptul că în urma acestei discuţii într-un cerc restrâns, care avea un caracter oarecum confidenţial, reprezentantul misiunii FMI a venit urgent la Bucureşti.Cineva îl informase că premierul forţează ieşirea pe piaţa privată de capital. L-am întrebat de ce este interesat de această problemă, i-am explicat că rolul său este să-şi vadă de atribuţiile pe care le are, că FMI şi Banca Mondială sunt totuşi bănci internaţionale, unde şi ţara noastră este acţionar şi că nu au dreptul de a trage la răspundere guvernul pentru intenţia de a atrage şi alte surse financiare externe. Discuţia s-a închis foarte rapid.”

fragmente  extrase din cartea “România – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu.
Apărută în 10.000 de exemplare, în 1998, cartea nu se mai găsește.

Einstein şi libertatea de exprimare a idiotului de internet

2011 APRIL 6 AT 12:28 PM

tags: comentatori, Einstein, idiotul de internet, internet, Marie Curie, Nobel, Shakespeare, Yourcenar

by Simona Tache

Să presupunem că Einstein ar fi trăit în zilele noastre şi că, în calitate de deţinător al premiului Nobel, ar fi fost invitat să scrie, săptămânal, un editorial într-un ziar. Cum ar fi arătat comentariile din subsolul textelor lui?

„Mamă când î-ţi văd freza aia de maimuţă electrocutată, îmi vine sămi bat copii, să mor io. Lasă-ne băi nene că n-eai obosit, ce nu înţelegi?“

Sau: „Du-te bă şi pune curu la muncă, pune mâna şi produ ceva, papagalule, mai scuteştene cu formule şi băşini şi teorii. V-a făcut măta pe toţi intelectuali şi şmecheri, ce să-ţi povestesc. LA MUNCĂĂĂĂ!“

Sau: „Mă cac pe Nobelu tău băi ciufulitule, mori“.

Sau: „Eşti prost“.

Bun. Acum să presupunem că şi Shakespeare ar fi fost contemporan cu noi şi cu Einstein şi că şi el ar fi scris un editorial într-un ziar sau într-o revistă. Urmarea?

„Ţiam citit de curiozitate Ro­meo şi Julieta să văd ceţi poate pielea. Pute a invenţie de la şapte poşte. Julieta o panaramă iar Romeo ăla un papagal, într-un cuvânt o poveste de tot căcatul. Eşti varză, du-te şi te culcă şi lasă pe altul mai bun.“

„Nu ştiu cine te-a angajat, da’ eşti zero barat. Daţil bă afară pe mustăcios că vă face de râs. HUĂ!“

„Slab. Scri foarte foarte prost.“

Dar dacă Marie Curie ar fi trăit în epoca Internetului şi ar fi avut, să zicem, un blog de ştiinţă? Ar fi trăit oare bucuria de-a fi femeie pe Internet?

„Ia zi bagaboanto ce leai făcut la moşii ăia din Academia Suedeză de ţia dat două Nobeluri? Te dai mare savantă şi nu eşti decât o zdreanţă penală penibilă. JOS CURVELE!“

„Mamă ce urâtă eşti. Îţi las numărul de telefon să vi până la mine, da să şti c-o să-ţi pun o pernă pe ochi că eşti prea urâtă.“

De ce comentarii ar fi avut parte Marguerite Yourcenar nici nu mai încerc să-mi imaginez, că mi se face frică.
Mare noroc au avut toţi cei de mai sus că, neexistând Internet în vremurile în care au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea, n-au avut onoarea, plăcerea, bucuria şi privilegiul să experimenteze pe pielea lor libertatea de exprimare a idiotului de Internet. Idiotul de Internet nu trăieşte decât ca să-i conteste pe ceilalţi, dar cel mai mult şi mai mult îi place să se caţere pe statui. Cu cât cel contestat e mai sus pe scara evoluţiei şi mai bine acoperit de praful istoriei, cu atât idiotul de Internet şi-ar dori mai mult să-i tragă o flegmă. Flegma e paşaportul lui către egalitatea cu cel contestat.

Pe cât de mare a fost, aşadar, norocul lui Albert că n-a cunoscut epoca Internetului, pe atât de mare e ghinionul comentatorului oligofren contemporan că n-are, săracu’, fir direct cu geniile consacrate. Să-l iei pe Einstein cu „bă, Alberte“ şi să dai cu el de pereţi echivalează cu a fi luat Nobelul în acelaşi an cu el, iar să-l desfiinţezi din trei vorbe agramate pe Shakespeare e ca şi cum ai fi fost cu el la un concurs de literatură, la căminul cultural din comuna Ploşcuţeni, şi i-ai fi suflat de sub nas trofeul „Floarea Literară a Provinciei“. Să înjuri doar tot felul de mediocri nu înseamnă aproape nimic. Pot să fie, la o adică, şi laureaţi recenţi ai premiului Nobel, tot nu e mare lucru. Nu se compară un Nobel proaspăt cu unul vechi de aproape 100 de ani, confirmat şi paraconfirmat de istorie. Ce să mai discutăm, e superpervers Internetul ăsta! A dat tuturor proştilor posibilitatea să „comunice“, dar nu cu cine şi-ar dori mai mult şi mai mult…

MIRCEA ELIADE. Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR

MIRCEA ELIADE. Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte !

Detalii

 

Publicat Saturday, 09 November 2013 20:04

Autor Criterii

Categorie: National

• 
• 

Mircea Eliade are, în “Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, surprinzător, din două pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului.

---

 “Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”

“Ce ce-am idolatriza, noi, românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”

“Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.

“Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.

“Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.

“Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”

“Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruini și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”

“În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mănăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”

“Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”.

De la state naţionale la euroregiuni

NapocaNews:

“Roumanie – Le démembrement territorial a commence”

Afirmaţia citată este titlul unui articol semnat de Jean-Michel Berard în rubrica “Actualitatea ignorată” a revistei lunare “B.I. Infos” (“Balkans Info”), care apare la Paris, începând din martie 1996. Autorul menţionat spune că noua Românie europeană a fost descoperită de Comisia de la Bruxelles printre lamele a “două cuţite oculte” – Uniunea Federalistă a Comunităţilor Etnice (UFCE) şi Centrul European pentru Minorităţile-Problemă (ECMI) – ca o Românie hibridă.

România regionalizată se prezumă a deveni, consecinţă a metehnelor unei clase politice lipsite de conştiinţa naţională, “un État feodal”, în care seniorii vor capta maximul de resurse de la guvernul central, în numele prerogativelor lor locale, iar sub autoritatea Comisiei de la Bruxelles, pentru a se individualiza şi întări faţă de “Centru”, vor realiza [n.n. definitiv] alianţe transfrontaliere [n.n. deja proiectate şi chiar existente, dar nefuncţionale].

Configuraţiile alianţelor transfrontaliere sunt deja stabilite, unele fiind şi consacrate în tratate bilaterale, fără ca, la vremea respectivă, semnatarii de la Bucureşti să realizeze şi toate consecinţele pe termen lung.

Astfel, cu prilejul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, Viena, octombrie 1993, Ion Iliescu a acceptat” integrarea economică” a judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj cu entităţi administrativ-teritoriale din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Polonia, în “EURO-REGIUNEA CARPATICĂ“.

Din aprilie 1997, România este reprezentată în Asociaţia Interregională “Euroregiunea Carpatică” şi de către judeţul Botoşani, iar în noiembrie 2000 a fost acceptat şi judeţul Harghita. Judeţele româneşti au statutul de membru cu drepturi depline alături de regiunile din celelalte state: Ungaria, Polonia, Ucraina. Regiunile slovace au primit statutul de membru cu drepturi depline la şedinţa Consiliului EC din 25 noiembrie 1999.

Euroregiunea Carpatică: 161.192 kmp şi 16.051.000 de locuitori

În 1997, prin Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, la Articolul 8 se menţionează: “(…) Părţile contractante (…) vor contribui la colaborarea dintre unităţi administrativ-teritoriale din cele două state în cadrul euro-regiuni existente, precum şi al euroregiunilor «Prutul de Sus» şi «Dunărea de Jos», nou create, la care pot fi invitate şi unităţi administrativ-teritoriale din alte state interesate”.

EUROREGIUNEA „PRUTUL DE SUS” a fost înfiinţată la data de 22 septembrie 2000 în municipiul Botoşani (România). Actele de constituire ale euroregiunii sunt Acordul despre crearea Euroregiunii „Prutul de Sus” şi Statutul euroregiunii.

Fondatorii Euroregiunii „Prutul de Sus” au fost regiunea Cernăuţi (Ucraina), judeţul Botoşani (România), judeţul Suceava (România), judeţul Bălţi (Republica Moldova), judeţul Edineţ (Republica Moldova). Începând cu data de 15 octombrie 2003, în componenta Euroregiunii „Prutul de Sus” intră regiunile Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk din partea Ucrainei, judeţele Botoşani şi Suceava din partea României, raioanele Făleşti, Edineţ, Glodeni, Ocniţa, Râşcani şi Briceni din partea Republicii Moldova.

EUROREGIUNEA DUNĂREA DE JOS

Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Eurorogiunea Dunărea de Jos are ca membri fondatori: Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Judeţului Tulcea şi Consiliul Judeţului Brăila din România, Consiliul raional Cahul şi Consiliul raional Cantemir din Republica Moldova, Consiliul Regional Odessa, Administraţia Regională de Stat Odesa şi Consiliul raional Reni din Ucraina.

Euroregiunea “Dunărea de Jos” funcţionează în baza Convenţiei semnate la 14 august 1998. Reprezintă un parteneriat între România, prin judeţele Tulcea, Brăila şi Galaţi, Republica Moldova, prin raioanele Cahul şi Cantemir şi Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa.

La sfârşitul anului 1997, premierul Victor Ciorbea prevede, în cadrul Proiectului de Regionalizare, crearea, între România şi Ungaria, a Euro-regiunii “Dunăre-Mureş-Tisa”. Ulterior se alătură şi provinciaVoivodina din Sebia. Euroregiunea DCMT (română Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, maghiară Duna-Körös-Maros-Tisza, sârbă: Dunav-Kriš-Moriš-Tisa) are o populaţie 5.732.000 şi suprafaţa de 77.456 kmp.

Guvernul a semnat în 1997 Tratatul de Liber Schimb “CESTA” cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, ale cărui efecte au fost dezastruoase pentru piaţa şi agricultura României, dar benefice pentru cei cu planuri de cucerire economică a României.

Pe un alt plan, administraţiile teritoriale de specialitate în domeniile transporturilor, apelor, pădurilor, mediului, comerţului, sănătăţii ş.a. au fost reconfigurate, încă din anii ’90, la recomandări externe, după alte criterii decât cele ale actualei împărţiri administrativ-teritoriale a României, ceea ce a indus falii între realitatea economică şi cea politico-administrativă. Consecinţa poate fi exprimată prin titlul sugestiv al unei opere de analiză şi predicţie geopolitică a lui Pierre Hillard, “La marche irresistible du nouvel ordre mondial. Destination BABEL” (“Marşul irezistibil al noii ordini mondiale. Destinaţia BABEL”, Editions François-Xavier de Guibert, 2007).

Anterior sau concomitent temporal, colocvii şi conferinţe internaţionale asupra ţărilor de est, ori special dedicate Transilvaniei au început concertarea atacurilor la adresa istoriei şi identităţii naţionale a românilor. Astfel, la un colocviu din Olanda, Sandor Vogel (format şi prin redacţiile “A Hét” şi “Korunk”), în acord cu istoricul Andrei Pippidi, afirmă că “istoria românilor este creată din mituri, iar identitatea lor este în realitate inexistentă”. Mai afirmă vectorii atentatului la fiinţa noastră naţională că “România nu este un stat-naţiune, ci un mozaic de multiple grupuri etnice“.

Nu poate scăpa observaţiei manipularea “mitului Dracula” pentru a caracteriza specificul românilor, ca grup etnic lipsit de o conştiinţă şi identitate naţională, cu rezerva că în Transilvania există o conştiinţă europeană (Alexandru Duţu, “The politicization of myths: The Transilvanian case”).
De la statul-naţiune la statele-regiuni

La întrebarea dacă statele-naţiune mai pot avea vreun rol în economia mondializată, Kenichi Ohmae, specialist în strategia şi geopolitica afacerilor, dă un răspuns clar negativ. Sub efectul fluxurilor transnaţionale de investiţii, industrii, informaţii şi populaţie, în 41 de state-naţiune, rolul acestora este deja mai mult figurant pe scena economică, devenind, astfel, unităţi teritoriale artificiale pe plan economic (Kenichi Ohmae, “The End of the Nation State: The Rise of Regional Economies”, Simon and Schuster, Free Press paperback, 1995).

Statele-naţiuni cedează rolul lor în favoarea noilor entităţi economice “naturale” – “statele regiuni”. Acestea vor apărea fie în interiorul graniţelor actualelor state, fie depăşind graniţele politice. Ele vor deveni, se spune, motorul prosperităţii mondiale. Şi ni se dau ca exemple de succes entităţile administrativ-economice ad-hoc de prin Asia de Sud- Est sau Silicon Valley. S-ar putea să fie o constatare pripită şi cu o mare doză de optimism propagandistic.

“Alianţa Liberă Europeană” (“The European Free Alliance”) este reprezentarea politică activă a “minorităţilor problemă” din viitoarele 29 de “state naţiuni şi regiuni”: Galiza [în nord-vestul Spaniei], Catalunia, Euskal Herria [între Asturia şi Aragon], Fryslan [nord Olanda şi sud Danemarca], Emiliana-Romagna [Italia], Veneto [Italia], Savoie [Italia], Kernow (Cornwall, Marea Britanie), Andalucia [sudul Spaniei], Occitania [între Spania şi Franţa], Sardegna [Sardinia], Corse [Corsica], Cymru [Wales. Ţara Galilor în limba galeză], Scotland, Silesia, Friuli [între Veneţia şi Slovenia], Vlaanderen [nordul Belgiei], Breizh [Bretagne, Franţa], Elass-Alsace, Sud-Tirol, Vale d’Aosta [în Alpii Italiei], “Macedonian Minority în Grece”, “Deutchsprachige Gemeinschaft Belgiens” [comunitatea belgienilor de limbă germană].

Viitori membri ai alianţei, anunţaţi la apariţia lucrării lui Pierre Hillard, în 2007, erau menţionaţi “Baleare, Moravia, Transilvania-Banat, Aragon, minorităţile maghiară din Slovacia şi poloneză din Lituania.

Euroregiunea Adriatică este proiectată a include şapte entităţi administrativ-teritoriale din Italia, 10 entităţi ex-iugoslave de pe coasta dalmată şi Albania.

Euroregiunea Pirinei-Mediterana va reuni regiunea Languedoc-Roussillon din Franţa, Aragonul, Catalunia şi Baleare din Spania.

Retrasări geopolitice de amploare, dramatice pentru unii şi binevenite pentru alţii, sunt estimate ca urmare a recompoziţiei Orientului Mijlociu, unde vor apărea state noi: Statul Sfânt Islamic (Mecca şi Medina), Marele Iordan, Sunni Irak, Bagdad (city state) Arab Shia State, Free Kurdistan, Free Belucistan, Marele Lebanon.

Într-un asemenea context, pe care geopoliticienii români par să-l ignore, ce surprize şi în ce orizont de timp ne-ar putea rezerva viitorul?

Ce i-a spus Merkel lui Ponta

De ce s-a dus Ponta la Berlin? Ce a avut să-i comunice Angela Merkel politicianului român?
Surse din zona serviciilor secrete ne sugerează lucruri care ne fac pielea de găină. E foarte
adevărat că majoritatea premierilor români din ultimii ani au fost chemaţi la Berlin, însă atunci
pentru diverse afaceri "mărunte". Atât Boc, cât şi Tăriceanu de două ori, au fost chemaţi de
către Merkel pentru a primi diverse instrucţiuni.

De astă dată, Ponta a stat la o întâlnire formală, în biroul cancelarului German în spatele uşilor
închise doar 7 minute. 7 minute în care i s-a comunicat ceva. Conform relatărilor oficiale,
discuţia lui Ponta cu Merkel a durat doar 4 minute, însă martorii oculari spun că 7 minute. Mai
trebuie amintit că Ponta a fost primit neobişnuit de protocolar, cu gardă de onoare şi tot dichisul
specific vizitelor la nivel înalt.

După întâlirea formală, a urmat un dineu oferit de Angela Merkel în contextul vizitei premierului
român. Dineul a început aşa cum era programat  la orele 19:30, urmând ca acesta să dureze
până la 20:45, însă s-a prelungit cu aproape o oră. Premierul român şi cel german au discutat
tete-a-tete pe terasă, între 4 ochi aproximativ 30 min. Apoi, cei doi s-au întors în sala dineului şi
au luat loc alături de consilieri.

Mai trebuie spus că dineul a fost de fapt un work diner, întrucât la el au participat şi consilierii
ambelor părţi, iar în urma discuţiei de pe terasă, s-au semnat anumite acte.

 1 / 5Ce i-a spus Merkel lui Ponta
Scris de Administrator
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 11:52 - Ultima actualizare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 14:46
"După discuţia de pe terasă (la care nu a avut nimeni acces), Ponta a fost terminat", spun
martorii oculari. Din ceea ce a răzbătut din sala dineului, se pare că pe terasă Merkel ar fi spus
ceva despre Roşia Montană. Discuţia pe această temă a continuat şi înăuntru, însă foarte
voalat, cu referiri dese la Transilvania. De asemea s-au făcut dese referi la autonomie.

Acum începe partea extrem de interesantă a poveştii. Şi îi spun poveste pe bună dreptate.
Dacă până acum m-am menţinut în a relata fapte care pot fi verificate, de aici intrăm pe un
teren pur speculativ, în care se încurcă informaţii contradictorii.

Vă rog aşadar - ca îndemn general - să nu credeţi nimic din ceea ce auziţi şi doar jumătate din
ceea ce vedeţi cu proprii ochi.

Sursele noastre pretind că adevărata miză a întâlnirii din iunie de la Berlin ar fi Roşia Montană,
cu implicaţii geopolitice ameţitoare.  Pe scurt, Merkel l-a anunţat pe tânărul politician român că
personaje supra-statale şi supra-politice sunt interesate de resursele de la Roşia Montană şi că
ele vor fi luate oricum. Dacă devine necesar - deşi cancelarul ar fi specificat că momentan nu se
pune problema - Transilvania capătă în întregime calitatea de stat suveran, cu un guvern
propriu instalat la Cluj. O altă variantă doar de pedepsire, ar fi declararea unei Regiuni
Autonome Maghiare (RAM) cu un guvern propriu la Tg. Mureş, recunoscut rapid de ţările NATO
şi în special de Statele Unite, dacă oficialii României nu găsesc căile potrivite pentru
exploatarea zăcămintelor.
 Partea bună e că nu interesează pe nimeni cine anume operează acele
resurse, important e ca ele să ajungă acolo unde trebuie indiferent de
costuri. Astfel s-a dat undă verde României să opereze zăcământul aurifer,
dar mai ales pe cel de metale rare, inclusiv wolfram.
 2 / 5Ce i-a spus Merkel lui Ponta
Scris de Administrator
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 11:52 - Ultima actualizare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 14:46

Ponta şi-ar fi exprimat îngrijorarea pentru cariera sa politică, dat fiind faptul că în rândul
cetăţenilor români, Roşia Montană a devenit un subiect extrem de delicat. Fără menajamente i
s-a spus că dacă nu face ceea ce trebuie, chiar pe timpul mandatului său, România se va
destrăma, iar cei interesaţi vor discuta problema direct cu noile oficialităţi ale Transilvaniei.

De asemenea s-a discutat problema politică a împingerii graniţei NATO (UE) pe Nistru, iar
Ponta a primit asigurări că acest lucru e aprobat deja de către Kremlin. În mod firesc există o
opoziţie puternică din partea Ucrainei, însă această opoziţie e neglijabilă din punctul de vedere
al Berlinului şi Washingtonului.

S-a abordat în acest context şi noul proiect Nabuco - Nabuco West. Acesta ar urma să fie
semnificativ mai mic şi să traverseze doar Bulgaria, România şi Ungaria, ajungând în Austria,
Turcia şi Georgia fiind lăsate pe dinafară. În acest context Turcia s-a îndreptat spre alt proiect  -
TANAP (Conducta Trans Anatoliană), care în viziunea Turciei ar putea fuziona mai târziu cu
Nabuco Vest. Germania are astfel un interes absolut pentru Nabuco, în orice context, astfel că
l-a îndemnat pe premierul român să facă lobby pentru trecerea la realizarea proiectului. Mai
multe detalii despre acest proiect aici

În acest context Ponta a luat act de realităţile politice la nivel înalt şi de lupta fără scrupule
pentru resurse. A promis că va susţine toate proiectele Germaniei în regiune şi a lăsat să se
înţeleagă că Merkel poate transmite superiorilor domniei sale acordul său pentru ORICE
PROIECT ÎN ORICE FORMULĂ, câtă vreme România e lăsată în graniţele sale.
 3 / 5Ce i-a spus Merkel lui Ponta
Scris de Administrator
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 11:52 - Ultima actualizare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 14:46

Drept recompensă Merkel l-a mângâiat uşor pe cap cu posibilitatea ca Dimler Benz să
construiască o fabrică în România, unde să se producă cutii de viteze pentru Mercedes. Deja
constructorul german are o filială la Cugir, unde a promis să investească 300 mil. euro. Ponta a
discutat şi cu  Deutsche Bank care doreşte să deschidă un serviciu financiar la Bucureşti,
oferind astfel 700 de locuri de muncă.

Întrebat fiind la întoarcere, unde a afişat o mină macabră dacă o poate considera prietenă pe
Angela Merkel, Ponta a spus "Sunt premieri în Europa pe care nu m-aș feri deloc să-i numesc
prieteni: e prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Austriei sau premierul Slovaciei, a
răspuns Ponta. Nu pot să spun același lucru despre Angela Merkel, însă ea este un om foarte
pragmatic şi foarte raţional în ceea ce face și nu știu dacă are prieteni sau neprieteni în
România, dar în mod sigur vede vede relaţiile româno-germane într-un mod extrem de raţional.
Faptul că am discutat în viitor, care va fi poziția României sau care e poziția Germaniei,
înseamnă că m-a considerat un partener de discuție" - sursa
 Rezumat: Ponta a fost anunţat că harta Europei de Est se poate modifica în
orice moment dacă România nu face ceea ce trebuie. Alipirea Moldovei la
România, dar şi pierderea Transilvaniei întregi sau crearea unei enclave
maghiare în interiorul Statului Român sunt raţiuni care depăşesc o Românie
în metastază. O Românie fără armată, fără economie în general, fără
agricultură sau elite intelectuale.

Se pare că din raţiuni care nu au nici o legătură cu România sau Moldova, această unire
formală se va face, întrucât UE şi SUA sunt interesate de împingerea spre Est a graniţei NATO.
Ceea ce l-a "terminat" însă pe premier a fost exact posibilitatea ca odată cu unirea Moldovei cu
România, să aibă loc desprinderea Transilvaniei.

În contextul în care cererile UE pentru crearea unui stat ţiganesc în Sudul României devin tot
mai vocale, misiunea lui Ponta e extrem de complicată. El are de ţinut în frâu o Românie gata
să se destrame prin ea însăşi.
 4 / 5Ce i-a spus Merkel lui Ponta
Scris de Administrator
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 11:52 - Ultima actualizare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 14:46
 Indiferenţa poporului român la valorile reale ale vieţii şi îmbuibarea sa cu cârnaţi timp de peste două decenii n-au adus aici. Ca România să nu mai însemne absolut nimic în relaţiile internaţionale. Ea poate face acum doar politică şi răspunde cu "Da, să trăiţi, aşa vom face" celor interesaţi de resursele sale excepţionale. Dumnezeu să ne ajute.



 5 / 5