Adevarul despre Victor Ponta

Ovidiu Ohanesian – Adevarul (despre premierul Victor Ponta) care ne zbarleste parul

3 iulie 2013 de deveghepatriei

A doua scrisoare deschisă către Victor Ponta

Cetăţene prim-ministru,

Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

Aşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?

2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?

3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?

4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?

5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?

6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?

7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?

8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?

9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?

10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?

11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?

12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?

13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?

14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.

15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!

16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!

17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?

18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?

19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?

20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?

22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică.

Satu Mare Senator

1.07.2013 Valer Marianhttp://ohanesian.wordpress.com/

1989 – care revoluţie?

http://www.cotidianul.ro//memoriul-colonelului-r-ion-nicolescu-catre-traian-basescu-1-204617/

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu către Traian Băsescu (1)

Acasă » Actualitate

Domnule presedinte,

Sînt colonelul în rezervă Ion Nicolescu, fost comandant al Brigăzii 7 Mecanizate ,,Grivita", cu sediul în Ploiesti. Am fost comandant timp de 10 ani, din octombrie 1987 si pînă în februarie 1997, cînd, în urma unor aspecte pe care am să vi le relatez, mi-am înaintat demisia. Efectiv, evenimentele la care am participat, si faima mea de comandant, prezentată intens în mass-media, ,,au deranjat" multi generali, printre care si pe seful meu direct, generalul Mihai Palaghia. La mijloc au existat si cîteva ,,indicatii" din partea guvernării de atunci, cea tărănistă. Generalul Palaghia a ,,instrumentat" cum ,,trebuie" o greseală a mea, a dat amploarea care i s-a ordonat si, ca urmare a propunerilor făcute, am fost destituit din functie. Am încălcat, în decembrie 1996, principiile actului de comandă, în sensul că, neavînd alte posibilităti si alte surse, am aprobat sefului de cabinet să ia de la doi soldati suma de 220 de dolari, sumă folosită la protocolul organizat cu ocazia vizitei unei delegatii militare străine.

"În 1997, la Parchetul Militar Ploiesti s-a instrumentat un dosar ,,fabricat"...

Fiind comandantul unei "Mari Unităti de elită a Armatei Române" (asa s-a afirmat în mass-media), reprezentativă ca pregătire, în perioada 1990-1997 am fost vizitat la ordin de aproximativ 26 de delegatii militare străine, multe dintre ele fiind conduse de ministri ai Apărării statelor respective. Datorită activitătii mele si evenimentelor la care am participat am fost considerat (si stiu din diverse surse, cum ar fi sefi ai unor Servicii Secrete) ,,comandant în anturajul presedintelui Iliescu", iar Brigada pe care o comandam - "bomba PDSR", eu fiind de mult timp vînat. Comandantii mei au dat conotatia ,,ordonată" faptei mele si, ca urmare, scopul propus a fost atins. Ministrul Apărării de atunci, Babiuc, m-a destituit, destituire prezentată în presă si la televizor cu ,,surle si tobe". În 1997, la Parchetul Militar Ploiesti s-a instrumentat un dosar ,,fabricat", cu fapta comisă de mine. Am fost acuzat de luare de mită. Timp de 7 ani, împotriva mea nu a început urmărirea penală, dosarul fiind clasat si pus bine, ,,la nevoie". Ce s-a întîmplat veti vedea în continuare. Vă multumesc că, după ce am iesit din penitenciar, am avut onoarea de a fi primit de dvs., cu Ioan Becali. Atunci, v-am prezentat, în mare, unele aspecte. Urma, cum ati ordonat, ca după alegeri să vin la dvs. Nu am mai reusit. Am foarte multe să vă raportez personal, cu speranta că sînteti singurul care îmi poate face dreptate. Un comandant ca mine a fost îngropat de societate, mai precis de oameni răi. Viata mea si a familiei mele este o dramă generată de sărăcie. Mi-ati spus că îmi veti face dreptate, că îmi veti da un serviciu, si am crezut tot ce mi-ati spus. Eu încă mai pot face multe pentru tară si armată. Si actuala conducere a MApN m-a invidiat pentru ce am realizat. În 1991, ei erau maiori, eu eram colonel. Dar, să vă raportez în continuare.

Domnule presedinte, eu n-am fost comandant în ,,anturajul" nimănui, dar evenimentele la care am participat si ,,cum" am participat au făcut să se înteleagă clar că am fost în slujba si în folosul anturajului mentionat mai sus. În 22 decembrie 1989, am fost primul comandant din Armata Română chemat prin intermediul Televiziunii în Capitală, pentru a participa la

Revoluţia din 1989, contestată de un ofiţer superior (2)

http://www.cotidianul.ro/memoriul-colonelului-r-ion-nicolescu-catre-traian-basescu-204733/

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu către Traian Băsescu

Acasă » Actualitate

M-am dus în data de 14 decembrie '89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie '89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l astept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului si mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie '89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăti pentru tară pregătirea unitătii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare". Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma să se întîmple" cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin.

Pe 15 decembrie '89 m-a sunat si mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie '89. Pe 16 decembrie '89 mă sună iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva si că va veni pe 17 decembrie '89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie '89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în tară! Ce ti-am spus eu? Fii pregătit, atent, si asteaptă!" Atunci am înteles cam tot. Am început să mă gîndesc. Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate.Mă întrebam: ce să astept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o miscare fără aprobarea sefilor mei? Asa

Fara alte cuvinte...

Fara alte cuvinte ...

Ce caută în Balcani şefii marilor servicii secrete

Evenimentele neprevăzute din Turcia, 
criza din Siria şi 
acutizarea relaţiilor din Transnistria 

i-au adus pe cei mai informaţi oameni din lume în zonă, sunt de părere analiştii. 
Săptămâna aceasta, în România s-au aflat  doi dintre cei mai informaţi oameni din lumea: Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, care a condus ani de zile serviciile secrete ruse, FSB (fost KGB)  şi John Brennan, directorul CIA.  

La începutul săptămânii trecute, în zonă, mai precis în Turcia, s-a aflat şi şeful Mossad, Tamir Pardo. Vizitele celor trei vine pe fundalul unor evenimente ce au luat pe nepregătite chiar şi cele mai tari servicii secrete din lume: protestele violente din Turcia, scandalurile politice din Bulgaria şi Cehia, care s-ar putea solda cu noi crize politice, şi conflictul îngheţat din Transnistria care riscă să se încălzească. Toate acestea influenţează strategiile administraţiilor statelor pe care le reprezintă pentru gestionarea celei mai fierbinţi zone din lume, la momentul acesta, Siria, care ar putea destabiliza Orientul Mijlociu. 

Siria, problema fierbinte 
Siria a devenit un punct central în confruntarea dintre Rusia şi Occident, iar după ultimul summit G-8, ce s-a încheiat miercuri, în Marea Britanie, s-a văzut că Vladimir Putin nu are de gând să cedeze prea uşor presiunilor din partea occidentalilor care îi cer să nu-l mai sprijine pe Bashar al Assad şi să permită cel puţin instituirea unei zone de excludere aeriană. SUA şi aliaţii săi nu ar fi ţinut prea tare seamă de ce spune preşedintele rus, dar acum s-au trezit că au mai multe probleme cu mai multe în propria ogradă: revolte anti-guvernamentale în Turcia, probleme de corupţie care au atins şi servicile secrete a două din statele membre NATO - Bulgaria şi Cehia   Şeful CIA  a a vrut să afle de la surse cât mai apropiate ce se întâmplă în zonă, şi cu această ocazie să discute şi despre diverse scenarii privind Siria. De altfel, serviciile secrete române şi cele ruse au informaţii mai bune în zonă chiar şi decât americanii cu toate sistemele lor de supraveghere prin satelit, munca de culegere de informaţii în teren este încă larg folosită de cele două servicii, la care se adaugă sursele pe care le au în zonă, unele păstrate din timpul comunismului. 

Interesul Moscovei 
Moscova are nevoie şi ea de sprijin în tabăra NATO în cea ce priveşte Siria, iar poziţia Bucureştiului este cea mai apropiată de cea rusă în ceea ce priveşte înarmarea rebelilor sirieni. Moscova a simţit că pe fondul problemelor pe care le are Turcia, România ar putea primi un rol important în acest conflict şi a dorit să audă ce au de spus autorităţile de la Bucureşti, cu riscul asumat de Patruşev de a auzi din nou problema rezolvării conflictului din Transnistria, susţin analiştii. Analistul Dan Dungaciu spune că vizita lui John Brennan în România intră în normalitate, orientarea euro-atlantică şi americană a României fiind o chestiune de proiect. „Nu îmi imaginez posibilă o vizită a lui Patruşev în România, dacă nu ar fi fost aici şi partea americană, prin şeful CIA. Deci era o chestiune clar controlată, România nu şi-ar fi putut permite să se întâlnească direct doar cu şeful Consiliului de Securitate al Rusiei“, susţine Dan Dungaciu. 

„Asistaţi de şeful CIA “ 
 „Vizita lui John Brennan intră în normalitate. Orientarea euro-atlantică şi americană a României este o chestiune de proiect. Deci nu ţine în particular de persoane, ci de proiect. Brennan trebuia să vină - imaginaţi-vă cum ar fi sunat în presa română (care oricum a accentuat prea mult) vizita lui Patruşev, dacă  şeful CIA nu ar fi venit. Deci lucrurile acestea nu se fac necontrolat. Vizitele pe care le faci sunt desigur, contabilizate în altă parte, chiar foarte atent. Astfel, nu îmi imaginez posibilă o vizită a lui Patruşev în România, dacă nu ar fi fost aici şi partea americană, prin şeful CIA. Era o chestiune clar controlată- România nu şi-ar fi putut permite să se întâlnească direct doar cu şeful Consiliului de Securitate al Rusiei. Una peste alta, aş fi mai puţin optimist că s-a schimbat ceva radical, la 180 de grade.“, a subliniat analistul. 

Transnistria şi scutul antirachetă, subiecte puţin abordate 
Analistul pe teme de securitate Dan Dungaciu, a explicat pentru cotidianul Adevărul, că mulţi au supraestimat vizita la Bucureşti a lui Patruşev.„ Domnul Patruşev este desigur, şeful comunităţii de informaţii din Rusia. Dar au mai fost aici şi alte personaje, mai importante decât Patruşev. Şi relaţia bilaterală dintre România şi Rusia nu se poate desface. Se poate deschide, desigur, nimeni nu are nimic împotriva acestui lucru, dar nu ştiu cum ar putea evalua chestiunile importante, care sunt complicate, de pe agenda de lucru a celor două state. Spre exemplu, chestiunea tezaurului României– ce se va întâmpla cu el- problema relaţiei cu Republica Moldova sau asupra percepţiei despre Republica Moldova, problema cu gazele de şist“, spune Dungaciu.  În ceea ce priveşte scutul anti-rachetă, Dan Dungaciu este de părere că problema scutului anti-rachetă o discută Federaţia Rusă cu alte structuri: cu America, cu NATO. 

„Nu e o chestiune pe care o discutăm bilateral.Deci scutul anti-rachetă este o problemă pe care ruşii o pot discuta cu Washingtonul. Repet, una este relaţia asistată la nivel de problematică de securitate mondială, şi alta este relaţia bilaterală a Bucureştiului cu Moscova. Şi agenda de probleme este atât de încărcată încât nu ştiu dacă ar trebui să fim aşa de optimişti. Nu cred că România îşi va schimba orientarea strategică după 2014, indiferent cine va fi preşedinte. Prin urmare, dacă noi considerăm că problema relaţiei bilaterale este una care ţine strict de persoane, suntem foarte naivi“, a subliniat analistul. El spune că nici problema conflictului înghetat din Transnistria nu a fost un punct important de discuţie.    

„În mod clar, s-au emis nişte opinii sau nişte puncte de vedere în problema transnistreană. Dar în principiu, mesajul este clar în această chestiune: orice apropiere a Republicii Moldova de către spaţiul european presupune asigurarea şi gestionarea unei frontiere estice a Moldovei. Inclusiv pentru acordurile economice, dar şi pentru acordurile referitoare la regimul vizelor,  Moldova are nevoie de o frontieră estică pe care să o controleze. Iar în acest moment singura frontieră pe care o poate controla, fie că nu o numeşte aşa din punct de vedere administrativ, este frontiera cu regiunea separatistă Transnistria.  

Acest lucru se traduce în felul următor: cu cât Moldova se apropie mai mult de UE, cu atât se separă într-un fel de Transnistria, în acest moment. Şi toate acţiunile pe care le fac acum transnistrenii, hărţi, sau mă rog, linii de frontieră, astea se încadrează în acest context.  Cum va acţiona Federaţia Rusă într-o asemenea situaţie, şi cum va acţiona România? Pentru că lucrurile sunt extrem de complicate. Transnistria a fost creată şi menţinută pentru a păstra Moldova în afara spaţiului european. Acum, Transnistria va fi cu siguranţă utilizată. Va fi o ruptură a Republicii Moldova şi aceasta va pleca spre Uniunea Europeană sau va exista poate o confruntare militară? Toate lucrurile acestea sunt pe agendă şi se discută. Este o problemă bilaterală foarte importantă la nivel de discuţie, între România şi Rusia, din punct de vedere al percepţiilor asupra Republicii Moldova. Va fi în continuare o problemă foarte complicată“, este de părere expertul Dan Dungaciu. „Ruşii au convingerea fermă că Nistrul e linia frontului. Ei nu vor pleca din Republica Moldova niciodată- nu îşi vor retrage trupele din Transnistria. Şi atunci ce se va întâmpla în acest scenariu, în care ruşii au conştiinţa că Nistrul este linia frontului, şi Moldova va vedea acum cât de greu este să se apropie de Uniunea Europeană, dacă Rusia nu vrea. Va fi nevoie ca oficialii de la Chişinău să ia nişte decizii foarte importante. 

Moscova nu va renunţa- ce poate să facă Moscova? Să recunoască independenţa Transnistriei, să sprijine un conflict între Moldova şi Transnistria. Şi nu îşi doreşte nimeni aşa ceva, dar cred că şi Bruxelles-ul înţelege că pentru ca Moldova să se apropie de UE cu tot Transnistria este foarte greu. Şi poate preţul plătit pentru integrarea europeană a Moldovei, este renunţarea, chiar şi temporară la regiunea Transnistria,aşa cum şi Serbia va renunţa probabil la Kosovo, pentru a se îndrepta spre UE“, crede geostrategul Dan Dungaciu. 

Şeful Mossad în Turcia 
Dar primul care a sosit în zonă a fost şeful Mossad, Tamir Pardo, deşi relaţiile dintre Israel şi Turcia nu s-au normalizat pe deplin. Vizita la Ankara, din 10 iunie a directorul Mossad marchează reluarea colaborării strategice în domeniul informaţiilor între serviciile secrete din cele ţări după o întrerupere de trei ani, scrie agenţia israelină Debka file. Pardo a avut convorbiri cu omologul său,  subsecretarul de stat, Hakan Fidan, iar potrivit cotidianului turc „Hurryet“ , directorul Mossad ar fi solicitat  şi o întrevedere şi cu premierul Recep Tayyib Erdogan, dar nu există informaţii privind o eventuală întâlnire dintre cei doi. 

Principalul subiect de discuţie între şefii serviciilor secrete israelian şi turc a fost situaţia din Siria şi Iran, turcii  având suspiciuni că Garda Revluţionară iraniană şi unitatea siriană de informaţii, al Muhaberat, acţionează împotriva Turciei. S-a discutat şi ipoteza influenţei unor surse străine în protestele din Turcia. În urmă cu câteva zile, premierul Erdogan a acuzat „oligarhi financiari străini şi evrei” de subminarea economiei Turciei.   


http://adevarul.ro/international/europa/ce-cauta-balcani-sefii-marilor-servicii-secrete-1_51c1f262c7b855ff56aa2b2d/index.html

TREZIREA - Conexiuni Divine

Un film care încearcă sa meargă la sursa profunda a tuturor manipulărilor pe care le întâlnim acum în societatea noastră. Un film cu idei încă dificil de acceptat pentru multi dintre noi ... din păcate.

Pe paginile laterale se găsește întreg textul traducerii.

Cine l-a protejat pe Voiculescu dupa 2005?

de Dan Cristian Turturica 

Pentru a înţelege esenţa cazului Voiculescu trebuie început de la pagina 431 a cărţii de memorii a fostului director al CIA, George Tenet – ”At the center of the storm - My years at the CIA”.

”(…) Când a căzut Uniunea Sovietică şi Vestul a moştenit Europa de Est, ne-am propus să construim servicii de informaţii cu ceea era deja disponibil acolo. Exista o probabilitate mare ca aceste servicii să fie infiltrate de agenţi sovietici? Sigur. Era o probabilitate mare ca, în timp, să reuşim să-i eliminăm de acolo? Din nou, sigur. Ideea era că trebuia să ne asumăm nişte riscuri dacă vroiam ca guvernarea să funcţioneze…”

Tenet a amintit de strategia CIA în noul spaţiu ex-sovietic pentru a explica opoziţia sa la decizia luată de neo-conservatorii din preajma lui George Bush, după invazia din Irak, de a nu decapita, ci de a distruge aproape complet cele trei structuri cheie ale regimului Saddam Hussein: partidul Ba’ath, armata şi serviciile secrete.

Potrivit celui de-al doilea cel mai longeviv director al CIA, după legendarul Allan Dulles, planul promovat în special de Dick Cheney şi Condoleeza Rice a fost profund greşit deoarece, în ciuda justeţei morale evidente, a ignorat riscurile eliminării bruşte de la putere a tuturor celor ce au condus regimul opresiv al lui Saddam dar au şi administrat, în paralel, ţara.

În vizunea sa, anii de violenţe extreme, de sărăcie, zecile de mii de victime, demonizarea americanilor, întârzierea reconstrucţiei, care au urmat invaziei în Irak, au fost, toate la un loc, consecinţa vidului de putere creat prin respingerea propunerii ca oamenii care au avut în mână, zeci de ani, pârghiile puterii, să fie înlocuiţi treptat, după ce transferă cunoştiinţele lor către o nouă garnitură de tehnocraţi şi după ce aceştia vor fi capabili să conducă eficient.

În antiteză, a explicat printre rânduri şeful CIA, modelul aplicat în ţările est-europene după căderea Cortinei de Fier s-a axat pe un pragmatism incompatibil cu intransigenţa morală: demiterea eşalonului superior al serviciilor secrete comuniste dar menţinerea în noile structuri a majorităţii şefilor de la nivelurile doi şi trei, pentru o perioadă de vreme - abandonarea rapidă a trădătorilor şi treptată a celor compromişi, înlocuirea tuturor, într-un orizont rezonabil de timp, cu o nouă generaţie de profesionişti, pregătită de serviciile de informaţii occidentale.

Biografia lui George Tenet explică, implicit, şi altceva: de ce puţinii români care, în anii ’90, cereau cu insistenţă ca toţi securiştii să fie eliminaţi din noile servicii şi din viaţa publică şi judecaţi pentru crimele şi fărădelegile comise, nu au avut nici o şansă de izbândă. Nu atât pentru că erau o minoritate, cât mai ales pentru că în acest demers nu au fost susţinuţi nici măcar de marile puteri.

Este imposibil de spus acum ce s-ar fi întâmplat dacă, în locul tranziţiei lente şi care a fost mai degrabă o restauraţie, revoluţia din decembrie 1989 ne-ar fi adus un val de epurări comparabil cu cel impus de americani în Irak.

Vidul de putere ar fi generat şi aici o perioadă de instabilitate violentă? Iar dacă da, judecând după consecinţele pe termen lung, pe care le resimţim şi azi, ale anilor pierduţi în băltirea post-comunistă girată de Ion Iliescu, ar fi fost, totuşi, preferabilă o perioadă de răfuială dură cu trecutul? Ne-ar fi scurtat drumul spre normalitate?

Întrebări tardive. Singura certitudine este că nu doar românii care au susţinut punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara şi cei ce au demonstrat, în 1990, în Piaţa Universităţii – cei oneşti, evident, nu infiltraţii lui Măgureanu - au pierdut partida, ci şi americanii. Pentru că, deşi fostul şef al CIA nu menţionează asta în biografia sa, în cazul României strategia paşilor mărunţi s-a dovedit greşită.

Noii moştenitori ai Europei de Est au evitat riscul vidului de putere, dar au subestimat un altul. Sau poate chiar l-au ignorat complet. Acela ca unii dintre securiştii de eşalon secund pe care i-au cruţat din motive tactice să se dovedească mai abili decât ei şi să le sufle ”moştenirea” de sub nas. Ceea ce, măcar pentru o vreme, s-a şi întâmplat.

Mulţi din generaţia Voiculescu s-au mişcat atât de iute încât până să le vină rândul să fie înlocuiţi de oamenii crescuţi de occidentali au devenit de nedizlocat. S-au folosit de conexiunile pe care le aveau, de informatorii pe care îi recrutaseră, de dosarele compromiţătoare pe care le fabricaseră, de capitalul acumulat sau furat din fondurile de comerţ exterior pe care le rulau sub supervizarea lui Ceauşescu cu o pricepere de care, probabil, nici americanii nu i-au crezut capabili şi s-au înşurubat şi mai tare la cârmă. Iar cei ce ar fi trebuit să-i evacueze din scenă au rămas, pentru mulţi ani, cu buza umflată.

Meciul anilor ’90 a fost câştigat de neo-securiştii români în două runde. În prima, cei mai destoinici dintre ei şi-au făcut firme. Cei din securitatea internă, ceva mai modeste, cei din DIE, cu o experienţă antreprenorială net superioară, au pus bazele marilor frăţii pseudo-capitaliste care au confiscat toate canalele comerciale folosite, cu puţin timp în urmă, tot de ei, pentru a aduce în ţară valuta mult râvnită de Ceauşescu.

Nu a fost nevoie de mult timp ca interesele de afaceri personale ale capilor noilor servicii de informaţii să se amestece, până la confuzia totală, cu interesele instituţiilor pe care le conduceau. Firmele erau conduse ca nişte oficii de spionaj în timp ce priorităţile serviciului erau setate după profilul activităţilor comerciale ale şefului-patron. Arsenalul informaţional şi logistic al unor instituţii care ar fi trebuit să vegheze la protejarea şi promovarea interesului naţionl a fost scos la produs – uneori doar ca să ţină de şase pentru un transport de contrabandă cu petrol sau ţigări, iar ofiţerii mai mici în rang sau mai puţini pricepuţi la afaceri au căpătat un al doilea salariu de la firma unui superior sau unui camarad.

A doua rundă a început în clipa în care neo-securiştii au devenit suficient de bogaţi ca să stea pe picioarele lor fără să mai fie nevoie să deţină funcţii în servicii. Şi-au sporit eficienţa delegând controlul asupra structurilor statului celor pe care i-au plasat în funcţii de conducere şi care, în paralel, aveau a doua slujbă la firmele lor.

Această ultimă rundă s-a încheiat cu victoria categorică în clipa în care au început să controleze jocul politic nu în calitate de foşti ofiţeri de informaţii, ci de antreprenori. Adică, nu s-au mai limitat doar la coruperea politicienilor pe care îi aveau cu ceva la mână ci şi-au permis să cumpere pe oricine doreau şi în plus să finanţeze proiecte politice noi, alianţe, uniuni, fundaţii, ONG-uri, mişcări de protest şi nu în ultimul rând trusturi media care să le susţină iniţiativele, dar mai ales să îi demoleze pe adversari.

Cu asemenea ”parteneri”, câtă influenţă au avut ţările occidentale în România? Zero. Presupunând că au apucat să pună măcar o piatră de temelie la el, ce s-a ales de proiectul lor de creare a unor noi servicii de informaţii, (mai) curate, care să se desprindă, gradual, de influenţa rusească? Praful.

Un singur exemplu. În 1999, un cuplu celebru de la ICE Dunărea, Dan Voiculescu şi generalul Constantin Rotaru, cânta, aparent, două partituri diferite. În timp ce trustul lui Dan Voiculescu înfiera, prin ample campanii media, intervenţia NATO în Kosovo, generalul Rotaru, devenit omul numărul doi în Serviciul de Informaţi Externe, era angrenat, teoretic, în eforturile de a convinge NATO că România este un partener loial şi că merită să fie primită în alianţă.

Rotaru a ajuns, în 1998, la SIE venind din trustul Intact, iar după trecerea sa în rezervă a revenit lângă Dan Voiculescu, la Intact, cel mai antioccidental trust de presă din România. Oare ce gândeau omologii din serviciile de informaţii ale ţărilor NATO când îl auzeau pe Rotaru vorbind despre dorinţa sa sinceră ca România să fie primită în alianţa nord-atlantică?

Eşecul planurilor în această domeniu a mers, mai bine de zece ani, mână în mână cu dezamăgirea urmată de dezinteresul politicienilor occidentali faţă de ţara noastră. Şi aşa ar fi rămas, probabil, lucrurile multă, foarte multă vreme, dacă nu ar fi avut loc atentatul terorist din 11 septembrie 2001. Nevoia Statelor Unite şi a Vestului, în ansamblu, de a se apăra de ameninţarea teroristă ne-a repus pe harta intereselor strategice.

Dezamăgirile provocate de parcursul post-revoluţionar al României au fost date uitării, iar dezinteresul a lăsat loc unei preocupări intense de a recupera timpul pierdut şi de a reconstrui o relaţie ce părea compromisă pe veci. În acest context, reformarea serviciilor de informaţii din România a urcat, instantaneu, pe lista proiectelor prioritare iar 2002 este, cel mai probabil, anul în care strategia de care amintea Tenet a început să fie pusă, cu adevărat, în aplicare, în România.

Povestea nu are încă un happy-end (şi poate nu va avea niciodată) pentru simplul motiv că România în 2002 era mult diferită de România în 1990. Şi nu în bine.

Pe ruinele sistemului dictatorial prăbuşit în zilele Revoluţiei se putea construi temeinic şi rapid, cu o fundaţie nouă şi cu un proiect sută la sută în interes naţional şi al parteneriatului cu Occidentul. În 2002, temelia era deja compromisă de practicile mafiote ale majorităţii şefilor noilor servicii. Pentru a corecta monstruozităţile şi a construi mai departe a fost nevoie de mult mai mult timp, de paşi şi mai mărunţi şi de un compromis mult mai nociv decât cel pe care îl invoca Tenet ca fiind acceptabil în cazul Irakului.

Vreme de trei ani, până în 2005, la suprafaţă a fost linişte şi părea că nu se întâmplă nimic. Am intrat în NATO cu Radu Timofte, omul lui Sorin Ovidiu Vântu, la cârma SRI-ului şi cu Constantin Rotaru, omul lui Voiculescu, al doilea om în SIE. În subteran, însă, lucrurile începuseră să se mişte.

Schimbarea de profunzime a devenit vizibilă după venirea la putere a lui Traian Băsescu. O dată cu numirea unei noi garnituri de lideri în fruntea serviciilor de informaţii au început să fie trecuţi în rezervă din ce în ce mai mulţi din generalii care puseseră bazele complexului securisto-mafiot cu acoperire capitalistă. Scoaterea acestora din sistem s-a dovedit crucială pentru curăţarea şi profesionalizarea serviciilor de informaţii.

Chiar dacă până la reformarea lor completă mai este cale lungă, iar procesul va fi temporizat de ritmul în care evoluează societatea în ansamblul ei, rezultatele sunt deja cât se poate de vizibile. Contribuţia lor la lupta anticorupţie este consistentă, iar colaborarea cu serviciile occidentale pe fronturile externe este exemplară. Dorinţa partenerilor noştri de a avea aici omologi pe a căror expertiză şi loialitate să se poată baza a fost îndeplinită. Printr-un efort comun şi în interes comun.

Prea mult roz? Aşa e. În mijlocul acestui tablou cu peisaj de primăvară stă o imensă pată neagră. Este restul de problemă nerezolvată – degeaba a fost distrusă simbioza malignă dintre foştii securişti deveniţi patroni de firme, partide şi media şi instituţiile din care s-au născut şi hrănit dacă nu sunt smulşi din toate rădăcinile pe care şi le-au înfipt în societate. ”Weeded out” este termenul pe care Tenet l-a folosit referindu-se la înlăturarea agenţilor infiltraţi.

În cazul României sensul în care fostul şef al CIA a folosit cuvântul este insuficient. Iar ascensiunea Voiculescu dovedeşte pe deplin limitele a tot ceea ce s-a întreprins pînă acum pentru asanarea societăţii. Pentru a scăpa de efectele anilor în care securiştii au fost lăsaţi să necrozeze toate instituţiile democratice şi mecanismele economiei de piaţă este nevoie ca ei să fie smulşi şi din acestea, nu doar din serviciile de informaţii.

De ce nu s-a întâmplat asta? Cu unii s-a întâmplat. În ultimii ani, mai mulţi generali SRI corupţi au fost condamnaţi şi scoşi complet din joc. Există şi cazuri de oameni de afaceri cu procese pe rol, condamnaţi în primă instanţă sau chiar definitiv, care se pare că şi-au învăţat lecţia şi bagă capul la cutie: Puiu Popoviciu, George Copos, Gigi Becali. Dar de piesele grele nimeni nu a îndrăznit să se atingă decisiv.

În asta constă problema cu Dan Voiculescu. Cel mai bun mod de a-i smulge rădăcinile este desecretizarea totală a arhivei ICE Dunărea, adică inclusiv a dosarelor AVS (Aport Valutar Străin). S-a şi încercat asta în ultimul an de mandat al lui Cătălin Harnagea în fruntea SIE. De ce nu a preluat ideea Traian Băsescu? Foarte probabil pentru că o astfel de mişcare îl depăşeşte până şi pe el.

Arhiva întreprinderii de comerţ exterior unde s-a format Voiculescu este interesantă nu neapărat pentru operaţiunile derulate înainte de 22 decembrie 1989, cât mai ales pentru a afla unde au ajuns banii după căderea lui Ceauşescu. Desecretizarea ei, însă, ar duce, probabil, nu doar la prăbuşirea imperiului Voiculescu ci şi a multor altora din serviciul în care au activat. Teama de a genera imense pagube colaterale a fost mai mare. Şi instinctul de supravieţuire al serviciului a învins.

Dar dacă arhiva completă a ICE Dunărea este, încă, prea fierbinte, de ce nu a fost luat serios la întrebări în legătură cu alte zeci de afaceri şi mii de contracte ale firmelor lui, încheiate după 1990? Chiar toate au fost şi sunt perfect legale? Dacă da, înseamnă că Voiculescu este un capitalist şi politician onest şi noi ceilalţi care îl bănuim de tot felul de malversaţiuni suntem nişte ticăloşi.

Din 2005 încoace, de când l-a numit ”soluţia imorală”, Traian Băsescu nu a îndrăznit să depăşească o anumită limită în conflictul cu Voiculescu. Parcă cineva i-a trasat o linie şi i-a spus ”peste ea nu ai voie să treci”. DNA i-a blocat noi afaceri dubioase pe care a încercat să le deruleze prin oamenii lui de casă, Pantiş, Sereş, dar nu s-a atins de cele vechi.

Ceea ce este foarte straniu deoarece Voiculescu nu a arătat că ar avea vreo limită în raport cu Traian Băsescu. L-a suspendat de două ori. Aşa că fie lui nu i-a pus nimeni vreo barieră, fie nu i-a păsat de ea. De aici, un avantaj imens în relaţia cu preşedintele şi în mod cert şi cu instituţiile statului care îi puteau veni de hac instantaneu dacă ar fi primit undă verde.

Imunitatea foarte stranie pe care Voiculescu a primit-o chiar şi după 2005 şi împotriva căreia Băsescu a părut neputincios este unul din marile mistere ale perioadei post-decembriste. Şi este greu de crezut că asta nu are nimic de a face cu trecutul celor doi dinainte de 1990, cu structurile statului în care au activat.

Indiferent de cauze, însă, libertatea de care a continuat să se bucure Voiculescu şi după intrarea României în NATO a contrazis flagrant trendul de reformă a instituţiilor statului şi a mecanismelor democratice. În loc ca influenţa sa în societate să se diminueze, cum li s-a întâmplat altor fraţi de arme, a crescut şi mai mult. Când mulţi camarazi de ai lui au ajuns să fie chiar condamnaţi la închisoare el a fost la un pas de a pune mâna pe preşedinţia României.

Voiculescu a devenit centrul de comandă al mişcării de blocare a parcursului democratic şi pro-occidental al României în cea mai pro-occidentală perioadă a acestei ţări din ultimii 60 de ani. Iar cei ce l-au ajutat şi protejat, mimând loialitatea faţă de direcţia strategică a ţării, întocmai cum o făcea şi generalul Rotaru în timpul intervenţiei NATO în Kosovo, sunt la fel de vinovaţi ca şi el.

Nu ne rămâne decât să sperăm că vor înţelege măcar acum că evoluţia României nu se va poticni de Voiculescu, după cum nu s-a blocat nici la Ceauşescu şi că mai devreme sau mai târziu şi Felix va deveni un minuscul capitol negru în istoria ţării.

Articol publicat de Romania libera

Cuvinte cheie: voiculescu, servicii, secrete, CIA, rotaru, tenet, irak, ceausescu, harnagea,dunarea, SRI