sâmbătă, 26 aprilie 2014

Bucureștii in vâltoarea primului război mondial

de Corneliu Danes

CAPITOLUL AL DOILEA

“NU UITATI ! SUNTEM INVIGATORI”

1.       Primele 24 de ore ale cupatiei

Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea. Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au  lipit geană de geană,deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare. Personalul militar  al Arsenalului retrăgându-se printre ultimii a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.
Odată cu ivirea zorilor , toată suflarea capitalei era în picioare. Putini au fost cei care au indraznit sa iasă din casa. Cei care totusi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.
Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demna. Calea Victoriei a fost presărata din timp in timp cu nisip proaspăt si, din loc în loc au fost postați jandarmi pedestri si sergenți de oraș în mare ținută.
La Calea Rahovei pe unde se bănuia ca ar putea intra primii soldati inamici Emil Petrescu, primarul Capitalei, însoțit de ambasadorul SUA Wopican si de ambasadorul Olandei, Vredenburg, a plecat in dimineața acelei nefericite zile de 23 noiembrie 1916 in spre Bragadiru si după circa 6 Km ne întâlnind pe nimeni s-a întors.
Pe la ora prânzului sergenții de oraș au fost retrași de pe străzi, pentru ca nu se aflase încă nici cand vor intra nemții, în București, si nici pe unde. Totuși dupa ora 12 o delegație de 6 ofițeri germani apartinand armatei a IX-a de sug comanda generalului von Falkenhayn , condusa de nepotul împăratului celui de-al II-lea Reich printul Schaumburg-Lippe, fost atașat militar al legației germane in Romania venind dinspre nord, si-a oprit automobilul la Primăria Capitalei, cerând semnarea capitularii Bucureștilor.  Emil Petrescu va semna „Declarația de capitulare in fata inamicului” act pe care l-au iscălit si ofițerii germani garantând in felul acesta „Averea si cinstea cetățenilor”
La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului aproximativ 300 de soldați germani si-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare. La ora 14:30 un sublocotenent si 10 soldați au ocupat Prefectura Capitalei, subofițerul cerând sa i se înmâneze un „Protocol” prin care sa se ateste ca el este primul soldat german care a intrat in „cetatea București”
Apariția pe străzile orașului a patrulelor germane a surprins pe multi bucureșteni unii nu si-au putut reveni din uluială și durere cazând la pat, alții au plâns de-a binelea si nu a fost roman căruia sa nu i se fi scăldat ochii în lacrimi. Pana si natura se înnegurase si se mohorâse mai tare ca deobicei: ”Norii negri ocupau cerul. Timpul era umed. O bura de ploaie venise ca sa isi răspândească plânsul”
La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in Capitala României escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.
El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara suprema in calitate de Sef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) . A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități romane ramase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației. Al.Tzigara-Samurcas care reprezenta Casa regala si domeniile coroanei, i-a oferit ca locuință reședința regala dar acesta a refuzat,  preferând casa Neitani din strada Valter Maracineanu.
Din primele ore suita lui Mackensen a început sa actioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București in zilele următoare rații de alimente si încartiruire. Colonelul de intendenta Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei. El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile romane pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, cate o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untura, „si cate altele” In caz contrar, amenința generalul, primarul orasului va fi executat in primele 24 de ore. La auzul amenințării Emil Petrescu a replicat:  „O viata am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.” Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, presedintele crucii rosii romane,  a fost apostrofat de către acelasi general,  Nu uitati ca noi suntem învingători si ati făcut sa curgă mult sange german.
Totodata orasul a fost supus la o dare de un miliard de lei care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de mimioane vazandu-se imposibilitatea de a fi platita.
Prima noapte a ocupației trecu.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de arma fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida si mai mult populația. Locuitorii erau timorati din orice si de orice: De huruitul căruțelor militare pe pavajul strazilor, de claxoanele mașinilor, de strigatele soldaților, dar mai ales de porțile trântite si de pașii grei ai militarilor care veneau sa ceara adăpost pentru o noapte.
A doua zi a avut loc defilarea trupelor inamice cu toate armele și bagajele, cu furgoane, cu tot ceea ce o armata poarta cu dansa într-un razboi.
Au defilat pe Calea Victoriei, prin fața feldmareșalului Mackensen si a statului sau major, trupe germane, austro-ungare, turcești si bulgare. „In aceste zile dureroase la 23, 24 si 25 noiembrie am avut în față spectacolul cel mai întristător. 
Am văzut multe zeci de mii de oameni ieșiți in strada, aclamând pe soldații care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sangera.
Am văzut în aceste zile ca și în multe zile următoare, câți dușmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător și câte lifte neindurate împotriva neamului nostru hrănim si îmbogățim... întreaga streinime este pe străzi fluturând batistele, aruncând flori si împărțind țigări. Femeile sunt in fruntea acestor demonstraţiuni.
Noua parți din zece sunt femeiești, germane, austriece, ungare poarta in gentuțe țigarete, de câte ori trece o unitate ele ies din rând si împart țigările. Uralele nu mai contenesc. Ore întregi mâinile lor flutura batiste albe. 
Romania a dispărut azi, Bucureștiul este al lor. Atâta îndrăzneala că victoria austro-ungara este definitiva si aceasta purtare nedemna, trebuie spusă si încredințată scrisului istoric care va rămâne pentru ca Romania să  cunoască pentru totdeauna sufletul dușmănos al unora din neamurile străine pe care le adăpostește... „Dar poporul roman este iertator.”

2.       Un Crăciun cum nu a mai fost

In prima luna de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupatie al inamicului: Sute si mii de convoaie de care, furgoane, carute, trec zii si noapte. Sunt pline cu trofeele pe care le aduna in marsul lor victorios. Tronuri țărănești, velințe, cufere pretioase,  scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plapumi sărăcăcioase, portrete in ulei, plapumi de atlas peste care zac porci vii sau tăiați, gaini, rate, urmate de cirezi intregi de oi, vaci elvetiene, cai etc.
Trupele inamice carand dupa ele prada adunata de prin satele si orașele romanești prin care au  trecut , ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri si siluiri terorizand Capitala. Se inaugura astfel o perioada lunga in care bucurestenii  aveau sa suporte pe langa o nemiloasa si apasatoare exploatare economica,  si un regim de teroare, persecutii si umilinte greu de inteles si  de explicat. In oras soldatii inamici, individuali sau in grupuri rechizitionau de prin pravalii (inclusiv farmacii si drogherii) tot ce le placea: se fura pe o strada mai ales ceasornicele sunt smulse cu forta de bulgari,  gainile si porcii sunt predilectia germanilor. Autoritățile germane de ocupație nu intervin decat intr-o masura foarte mica, si doar pentru a-i tempera pe bulgari
Care adeseori torturează pentru a intra in posesia bunurilor ce le doresc considerand ca acest lucru reprezinta dreptul de prada al soldatului asupra tertoriului ocupat.
Cand la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat in Bucuresti in calitate de guvernator militar al României ocupate, multi cetateni au crezut ca situatia va intra pe un fagas cat de cat normal, ca nu mai sunt lăsați la discreția oricarui soldat. Nici nu banuiau ca abia acum incepe adevaratul jaf, jaful organizat oficial, in locul jafului individual.
Dar in Bucuresti, ordinea germana, severa, riguroasa, exacta, lacoma- adica jaful organizat isi incepe activitatea dupa 1 ianuarie 1917 stil nou. Pana atunci ocupanții au continuat sa goleasca seifurile bancilor, ale negustorilor, rafturile magazinelor si pivnițele restaurantelor, camarile caselor particulare, si vitrinele magazinelor de pe principalele artere ale Capitalei, pe care, in primele zile le privisera muti de uimire deoarece erau pline cu „lucruri care de mult au fost confiscate din Germania”
De fapt insusi guvernatorul general Tulff s-a numarat printre jefuitorii orasului Bucuresti. Stabilindu-si locuinta in Palatul Sutu si neplacandu-i mobila a cerut ca imediat sa fie schimbata cu alta in valoare de 80.000 lei pe care nu a platit-o niciodata. Nu a platit nici marfurile comparate de la magazinul Albina in valoare de 5.000 lei constand din alese cusaturi romanesti pe care le-a facut cadou imparatului Germaniei.
In timp ce-si insuseau bunurile jefuitorii se mirau ca dupa atata stoarcere depozitele orasului mai aveai inca marfuri din abundenta. Dar cat s-a jefuit din avutul locuitorilor nu se poate estima nici cu aproxmatie. Se stie in schimb cat necaz a pricinuit cetatenilor incartiruirea trupelor germane. Zilnic soldatii la periferie si ofiterii in centrul orasului umblau din casa in casa alegandu-si si instalandu-se dupa bunul plac. Casele goale nu le plac, voiesc pe cele locuite si din toate odaile intotdeauna voiesc pe cea a stapanilor. Defapt se intindeau in toata casa incat locatarii oricat de numerosi ar fi fost se inghesuiau in una sau doua camere. Aveau tot odata pretentia sa li se faca tot menajul de catre gazde. La plecare luau din lucruri si leexpediau in Germania familiilor lor. Cei care au locuit in casele parasite ale refugiatilor, dupa ce l-au jefuit au distrus si ce mai ramasese, mobilier, podele, tot. In casa lui Take Ionescu ofiterii germani incartiruiti au pus pe foc dulapurile si biblioteca. In școlile transformate in adaposturi pentru soldati nu a mai ramas banca, catedra, tabla,  dulap totul s-a ars.
Lucrurile nu s-au indreptat cu nimic in lunile ce au urmat. Locuitorii Capitalei au trebuit sa suporte nu numai  in anul 1917 încartiruirea a aproximativ 53.000 de ofițeri ai armatelor de ocupație din care 43.000 au locuit in hoteluri si 10.000 in case particulare. La aceste cifre trebuie neapărat adăugat si numarul foarte mare dar imposibil de stabilit al funcționarilor civili (in special femei) veniți din tarile inamice pentru a lucra in administrația de ocupație. Si cu câte pretenții...Baie ! unde nu e se instalează luxos in contul primariei, tablori de pictori buni,  e o goana dupa ele pentru ca după fiecare incartiruire dispar, scoarte si covoare chiar si la cazarme. Tuturor ofiterilor trebuia sa li se asigure un apartament, doar pentru generali o casa întreagă.
Iar toți aceștia jefuiau in folosul personal fara nicio jena, macar ca toti pretindeau ca erau foni. Asa a procedat si colonelul doctor Franke, reputat profesor universitar din Berlin, care a locuit in casa abandonata a profesoruluiu doctor Slatineanu, refugiat in Moldova, din care si-a insusit numeroase bunuri de valoare. Printre obiectele expediate in germania, familiei sale, s-au aflat si vase mari de arta Galle si Daume, pe care profesorul universitar berlinez le umpluse cu untura si unt topit ca sa nu călătorească goale.
Au fost rechiziționate pentru armata de ocupație principalele cluburi si restaurante ale Bucureștiului, vestite in toată Europa pentru eleganta si rafinamentul lor, Casa Capsa a fost cedata bulgarilor la cererea expresa a lor devenind Casa soldaților si ofițerilor de unde au jefuit mărfuri de milioane de lei. Tot lor le-a fost cedat si localul Clubului Partidului National Liberal pe care l-au transformat in cazinou. Cafeneaua „Imperial” a devenit Restaurant zur Traube si era frecventat de ofiteri ai armatei austro ungare. Pentru nemți in afara de Athenee Palace, transformat in local destinat ofiterilor de stat major si comandament, au  mai fost rechizitionate Hotel de France  devenit In zum deutschen Kronpriz , Caffe de Paris a ajuns Kaisser Palast, Brasserie de la Paix transformata in Freidens Kafee si inca multe altele. Unele cluburi ca Jokeu, Tinerimea, Automobilul, Sportiv, Agricol, Rezervisti, Pensionari, Comercial etc. Au fost transformate in Soldatenheim, unde gradele inferioare din armatele germana, austro-ungara, bulgara si turca luau masa, audiau muzica sau faceau sport.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu