Cum îşi împart spionii Capitala
„Harta imobiliară" a Bucureştiului e divizată între două mari grupări de afaceri, ai căror membri provin din serviciile secrete. Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, privatizând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene.
Două mari grupări de afaceri îşi împart piaţa imobiliară din Bucureşti. Oamenii lor cheie provin din fosta Securitate şi din nomenclatura comunistă.
Doina Nadia Popoviciu. Căpitan (r) contraspionaj. E fiica fostului prim-vicepremier ceauşist Ion Dincă „Te-leagă" şi soţia magnatului imobiliar Gabriel „Puiu" Popoviciu. A activat în Direcţia a III-a (UM 0625) din fosta Securitate, pe contraspionaj. Specializată în dialecte arabe.
Liliana Badea. Căpitan (r) contraspionaj. A fost soţia lui Nicolae Badea, preşedintele clubului Dinamo. E fata cea mare a lui Ion Dincă „Te-leagă". A predat la Şcoala de ofiţeri de Securitate Băneasa. Specializată în dialecte arabe.
Dan Marcel Ghibernea. Surse din SIE susţin că e spion activ, dar el neagă. Disidentul Mircea Răceanu l-a semnalat drept ofiţer CIE, deconspirat, al regimului ceauşist. Tatăl său a activat în DIE.
GRUPAREA „POPOVICIU-BADEA"
Soţii din contraspionaj
Bucureşti. Sfârşitul anilor '70. În „Primăverii", cartierul nomenclaturii comuniste, se vorbeşte numai despre nunta anului. Mireasa Liliana este fata cea mare a lui Ion Dincă „Te-leagă" – temutul prim-vicepremier ceauşist. Mirele se numeşte Nicolae Badea. Vor trece 20 de ani şi o Revoluţie până când ginerică va deveni preşedintele clubului Dinamo şi un capitalist feroce.
Ion Dincă „Te-leagă", socrul mare, le organizează tinerilor o nuntă cu mult fast. Sute de invitaţ i se adună la Bolintin, „reşedinţa" ginerelui: activişti, securişti, secretari PCR şi membrii CPEx. Meniul e de-a dreptul „burghez" – şampanie, whisky, delicatese franţuzeşti, caviar… Amploarea evenimentului îl irită pe Ceauşescu. Nu vrea ca „poporul" să vadă cât de bine o duc conducătorii PCR.
Dincă „Te-leagă" învaţă bine lecţia şi, când vine rândul mezinei sale, Doina Nadia, să se mărite cu Gabriel „Puiu" Popoviciu, zbirul ceauşist e mai prudent: rezultă o nuntă discretă, la Hotelul Parc din Capitală. Pe care Popoviciu îl va cumpăra când va deveni mogul imobiliar. Fiicele lui Dincă mai au ceva în comun: sunt ofiţeri de Securitate. Au grad de căpitan în Direcţia a III-a de contraspionaj (UM 0625). Specializate în limba arabă, soţiile lui Badea şi Popoviciu sunt încadrate în serviciul de contraspionaj pentru ţările din Orientul Mijlociu. Ele predau şi la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa.
În 1991, Doina şi „Puiu" Popoviciu pleacă în SUA, împreună cu Liliana şi Nicolae Badea. Acolo, Popoviciu şi soţia sa primesc cetăţenie americană. Oficial, Doina, fost ofiţer de contraspionaj, domiciliază în New Jersey.
Bucureşti, mai 2008. Bogaţi şi influenţi. Adică: „Puiu" Popoviciu şi Nicolae Badea. Întorşi în ţară în anii '90, cei doi cumnaţi au început afacerile cu vestita ComputerLand, firmă implicată în „scandalul EADS".
Acum, Popoviciu controlează, prin interpuşi şi firme offshore, un adevărat imperiu imobiliar. El a preluat fostele societăţi de stat Alltrom, Herăstrău, ASD Mioriţa şi Comaliment, trecându-le pe numele mamei sale, Ligia Popoviciu (77 de ani), fostă croitoreasă a Elenei Ceauşescu. Din umbră, Popoviciu deţine participaţii şi în Hotelul Howard Johnson, restaurantul Casa Doina şi fast foodurile Pizza Hut şi KFC. Dar piesa lui de rezistenţă este „Proiectul Băneasa": un minioraş întins pe 221 ha în nordul Capitalei. Divorţat recent de soţia-ofiţer (r), Nicolae Badea se concentrează cu precădere asupra clubului Dinamo şi a restaurantelor Pizza Hut şi KFC.
OMUL LUI PASZKANY
Medicul Securităţii clujene
Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj, a fost secretarul Asociaţiei Studenţilor Comunişti şi doctorul Securităţii Cluj timp de cinci ani, până în decembrie '89. Mureşan a ieşit în rezervă în 1999, cu gradul de colonel. Imediat, Arpad Paszkanyl-a cooptat într-una dintre firmele sale imobiliare. (Mihai Şoica)
GRUPAREA „TRIGRANIT"
Diplomatul Ghibernea de la Londra
Budapesta, 1997. Se înfiinţează TriGranit Development Corporation, o multinaţională care investeşte miliarde de euro în proiecte imobiliare din centrul şi din estul Europei. Acţionar majoritar e Sandor Demian, cel mai bogat om din Ungaria (cu o avere de peste 1,03 miliarde de euro).
În trecut, Demian a lucrat în comerţul cooperatist comunist de la Budapesta. Ceilalţi cofondatori sunt lordul Nathaniel Rothschild (descendent al celebrei familii de bancheri din Anglia şi SUA), Peter Munk (fondatorul Barrick Gold Corporation – companie canadiană auriferă), Sandor Csanyi (preşedintele OTP Bank – cea mai mare bancă maghiară).
Afaceristul Arpad Paszkany – patronul CFR Cluj – joacă rolul de „cercetaş" al TriGranit în România: identifică oportunităţi şi obţine informaţii de la administraţia locală. În prezent, TriGranit dezvoltă 30 de proiecte în 11 ţări, investind 8 miliarde de euro. Cele mai mari sunt în Rusia (în asociere 50%-50% cu Gazprom) şi în România, prin proiectul rezidenţial „Esplanada" (costă un miliard de euro, e în parteneriat cu guvernul, se întinde pe 10,7 hectare). Investiţia va fi gestionată prin TriGranit Development România.
RĂCEANU ACUZĂ
Bucureşti, mai 2008. Managerul de ţară al acestei filiale e Dan Marcel Ghibernea, fost ambasador la Londra. „N-are relevanţă cine m-a introdus. E normal, nu poţi să vii câine surd la vânătoare, e nevoie de un om de legătură", punctează Ghibernea.
Încă din anii '80, acesta a lucrat pe Relaţii Externe, iar după Revoluţie a fost depudat PDSR (actual PSD). În 2000, este „uns" director al postului de radio Europa FM, apoi în 2001, ambasador la Londra.
Primul care i-a pus lui Ghibernea eticheta de apropiat al Securităţii a fost disidentul anticeauşist Mircea Răceanu, în cartea sa, „Infern 89", publicată în 2000.
Înainte de Revoluţie, Răceanu a activat ca diplomat în SUA, dar a fost arestat în ianuarie 1989, acuzat de spionaj în favoarea SUA. Convinşi că „trădătorul" urma să-şi petreacă restul zilelor în carceră, anchetatorii i-au arătat fotografii cu agenţi ai Securităţii, somându-l să-i nominalizeze pe ofiţerii deconspiraţi „inamicilor americani". Între sutele de fotografii, Răceanu a recunoscut şi figura lui Dan Ghibernea.
„Eu, ofiţer?"
Acesta respinge categoric apartenenţa la vreun serviciu secret: „Eu? Cum să fiu ofiţer de informaţii? Doamne fereşte!", se apără Ghibernea, care îl ştie pe Răceanu de când lucra la Academie. Fostul ambasador susţine că, din anii '93-'94, ofiţerii serviciilor noastre de spionaj lucrau la vedere: „Potrivit unui acord cu NATO, noi nu mai aveam voie să spionăm pe zona aia. Nu cred că îşi permitea cineva să facă prostii".
În timp ce sursele EVZ îl indică pe Dan Ghibernea drept colonel SIE activ, acesta infirmă retoric: „Nu-i adevărat. Îmi poate aduce cineva o hârtie, un document scris în acest sens?".
Nici tatăl fostului ambasador nu scapă de controverse. În 2004, Institutul Român de Istorie Recentă a publicat o listă a ofiţerilor de Securitate în care figurează şi numele lui Marcel Ghibernea: ca ofiţer DIE/CIE, sub acoperire diplomatică în Franţa şi Anglia. La sfârşitul anilor '70, Marcel Ghibernea era acreditat la UNESCO, în misiunea condusă de Valentin Lipatti – deconspirat de generalul Pacepa ca fiind ofiţer DIE.
Maghiarul trimis la Bucureşti
Al doilea administrator al TriGranit Development România e Halasz Janos Pal, monitorizat ani în şir de contraspionajul românesc. Născut la Cluj, Halasz a absolvit Academia de Studii Economice „Karl Marx" din Budapesta.
În intervalul '83-'89, Halasz Janos e secretar I în reprezentanţa comercială din Bucureşti a Ungariei. Atunci, şeful rezidenţei maghiare de spionaj în ţara noastră era Erno Rudas – devenit, ulterior, asociat cu premierul Tăriceanu în afaceri cu motociclete.
În 2001, Halasz revine la Bucureşti, ca director al reprezentanţei ITD Hungary – agenţia guvernamentală ungară de promovare a investiţiilor şi comerţului exterior. În 2006, Halasz Janos Pal e numit administrator al TriGranit România.
CLUB SELECT
Legături
„Puiu" Popoviciu îşi petrece vacanţele la Monte Carlo cu alţi miliardari controversaţi: Cristian Burci, Radu Dimofte (vărul Irinei Schrotter), Dan Fischer, Cătălin Voloşeniuc etc. Magnatul este naşul de cununie al lui Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Un vechi partener al cumnaţilor Popoviciu&Badea este Bogdan Bartolomeu, soţul Ilincăi Preoteasa (fiică de ministru comunist de externe). Ilinca a fost prima soţie a lui Adrian Năstase. Bartolomeu şi Popoviciu au emigrat în SUA, unde au înfiinţat companii offshore. Popoviciu, Paszkany, Lloyd, Badea, Patriciu, Bartolomeu şi alte VIP s-au asociat cu premierul Tăriceanu în „Clubul Vinului", o firmă exclusivistă de vinuri selecte. Au ieşit din negura Războiului
PROIECTE DE MILIARDE DE EURO
Alianţa „titanilor" s-a rupt la Amsterdam
Bucureşti, martie 2000. Grupările „TriGranit" şi „Popoviciu- Badea" îşi unesc interesele în TriGranit România SA. Compania trebuie să gestioneze proiectul „Esplanada" (din centrul Capitalei) şi un complex de lux pe şoseaua Kiseleff (pe terenul Ştrandului Tineretului).
Acţionar principal e offshoreul cipriot TriGranit Duna Land Ltd. Asociaţi cu TriGranit în noua firmă sunt Simon Bayley (manager în centrala TriGranit) şi Michael Peter Lloyd, Andrei Bejenaru şi Olimpia Neagu – oamenii magnatului Gabriel „Puiu" Popoviciu şi ai cumnatului său, Nicolae Badea, preşedintele Dinamo.
Directori ajung două personaje-cheie: Michael Peter Lloyd şi Arpad Paszkany – patronul CFR Cluj şi reprezentant al TriGranit. Englezul Michael Lloyd e „creierul financiar" al lui Popoviciu. Specialist în imobiliare şi jurisdicţii offshore, Lloyd a fost ofiţer în Rezerva Navală Regală. E în România din 1991. Până în 1993, a consiliat Agenţia Naţională de Privatizare (strămoşul AVAS), iar între '93-'95, Agenţia Română de Dezvoltare, din partea guvernului britanic.
Lloyd confirmă pentru EVZ intersectarea celor două „puteri" imobiliare: „TriGranit e un important dezvoltator în Europa. În 2000 au intrat în România şi, cum nu erau prea mulţi experţi imobiliari, m-au contactat, mai ales că ne ştiam de când lucram pentru Jones Lang LaSalle (consultanţă imobiliară – n.r.)".
Împărţeala
Amsterdam, septembrie 2005. După cinci ani, viziunile diferite duc la separare, iar grupările îşi împart piaţa. Lloyd povesteşte: „Întrucât noi vroiam să ne concentrăm pe «proiectul Băneasa», din 2005 s-a mers pe cont propriu. Noi am renunţat la nume, dar am păstrat terenul de la Ştrandul Tineretului".
Ruptura se oficializează în paradisul fiscal din capitala Olandei. Popoviciu preia TriGranit România (rebotezată Kiseleff Business Plaza), prin „compania-mamă" a grupului său: Băneasa Development. Pe hârtie, holdingul maghiar TriGranit îşi cedează acţiunile la preţul lor nominal (doar 2.550 lei) şi renunţă la Ştrandul Tineretului de pe Kiseleff.
Între timp, offshore-ul cipriot al TriGranit fusese înlocuit cu altul, olandez (TriGranit România Kiseleff BV). Şi cum traseul banilor lui Popoviciu trece tot prin Amsterdam, via Antilele Olandeze, miliardarul român e reprezentat în tranzacţie de Michael Peter Lloyd.
În prezent, acesta e managerul Băneasa Investments – dezvoltatorul zonei comercial-rezidenţiale din nordul Capitalei. TriGranit va miza pe controversatul proiect „Esplanada", prin TriGranit Development România.
Statul, parazitat de foştii săi spioni (Mihai Munteanu, Evenimentul Zilei)
Foşti ofiţeri-cheie SIE şi SRI apropiaţi de Vântu fac bani din energie şi imobiliare
Doi generali şi un colonel din serviciile secrete au devenit pilonii a două grupări controversate de afaceri. Miza: zeci de milioane de euro obţinuţi din relaţii clientelare cu statul.
Nicolae Iană. General SIE. Intră în DIE în 1977. În perioada 1983-1988 spionează la Amman (Iordania), sub acoperirea de secretar II la Ambasada RSR. Următoarea misiune: Cairo (Egipt). Tot sub paravan diplomatic. În 1991 este trimis în Kuweit, până în 1996. Întors, devine şeful unei direcţii operative din SIE, unde activează şi soţia sa. Trece în rezervă la 29 septembrie 2003.
Gheorghe Carp. General de divizie. Chestor-şef în Ministerul de Interne (MAI).Conduce regimentul de blindate de pe Şoseaua Olteniţei (UM 1305) care distruge baricada anticomunistă de la Inter, în zilele Revoluţiei. Ion Iliescu îl numeşte totuşi consilier prezidenţial. În 1994, se transferă la MAI, ca secretar de stat. Înfiinţează serviciul secret al MAI – fostul „Doi ş'un sfert". A fost cercetat în controversata afacere EADS, de securizare a graniţelor, fiind acuzat că i-a presat pe membrii comisiei de licitaţie să grăbească procedura de achiziţie.
Ion Badea. Colonel SRI. În 1984, intră în Securitate. Din '99 până în 2004 conduce Unitatea de Analiză a SRI – primeşte informaţiile culese de ofiţerii operativi, le pune cap la cap şi poate face previziuni. Se retrage în 2004 şi colaborează cu casa de avocatură „Andrei&Crişan", a lui Mircea Andrei, vicepreşedinte PDL Bucureşti. Acesta e avocatul ofiţerilor SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache (acuzaţi de corupţie). PDL-istul Andrei reprezintă şi Petromservice (patronată de Sorin Ovidu Vântu), iar colonelul Badea concepe regulamentele de funcţionare şi organigrama grupului media Realitatea TV – NewsIn (patronat tot de Vântu). Este mason în Marea Lojă Naţională din România.
ÎNTRE „PĂRINTELE FNI" ŞI FONDURI UE
Plimbă banii lui Vîntu
Kuweit, 1993, Keefan Sector 4, Ambasada României. Trupele americane se retrag. Armata lui Saddam nu mai mişcă de mult în front, iar colonelul SIE Nicolae Iană intră în misiune. Reconstrucţia emiratului înseamnă bani. În ruinele clădirilor bombardate de irakieni şi lângă sondele care ard în deşert este loc şi pentru firmele româneşti. Spionaj comercial, recrutări de specialişti, lobby, supraveghere operativă…
Conducând „antena" SIE din Kuweit, Iană primeşte şi acoperire oficială: diplomat însărcinat cu afaceri. Ministerul local al Petrolului e mai ofertant ca niciodată, iar speculanţii români de locuri de muncă apar pe piaţă. Cel mai vizibil e grupul Alpha al lui Dinu Patriciu, viitorul boss al Rompetrol, care pe atunci intermedia slujbe pentru români în emirat. Iană monitorizează traficul cu resurse umane, intermediază contracte, cimentează prietenii şi conectează leul la dolar. Până în 1996, când e retras la Centrala SIE din Bucureşti, colonelul „învaţă" interesele petrolifere ale Orientului Mijlociu.
Om de bază pentru SOV
Bucureşti, aprilie 2008, cafeneaua „News Cafe". Pe Nicolae Iană îl defineşte un aer şmecheros şi debordează de umor urban. Dar timpul îngheaţă când Iană devine serios: „Am fost ofiţer operativ şi cunosc tensiunea pe teren. Mi-am servit ţara… Ia zi, ai venit însoţit? Nu? Păi, vezi că ne fixează unul, din dreapta! Nu te întoarce brusc…".
În prezent, spionul este retras în afaceri. În afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu. Mai precis, Iană conduce Direcţia de Asociaţiuni şi Participaţii din Petromservice SA – companie externalizată din Petrom şi fondată de sindicatul mogulului Liviu Luca. „Creierul" operaţiunii a fost „părintele FNI", cel care, ulterior, a şi preluat Petromservice, prin intermediul unui off-shore din Cipru (Elbahold Ltd.).
„Vântu e un tip foarte inteligent", comentează generalul. „I-am făcut un plan să investească strategic profitul Petromservice. De ce să-l impoziteze statul? Ce rost are? O dată a cerut soluţii, iar eu am avut ideea potrivită. Am scris strategia, propunând ca banii câştigaţi să fie investiţi în terenuri. Plasamente imobiliare. A citit şi m-a chemat la el. A vrut să mă vadă. M-am dus, şi atunci mi-a zis: «Domnule general, este foarte corect ce scrieţi dv. aici. Am un singur amendament: la punctul b, vă rog să faceţi aşa şi pe dincolo…». Mă pricep şi fac consultanţă imobiliară", conchide generalul (r) SIE. De altfel, direcţia condusă de Nicolae Iană gestionează afacerile colaterale ale Petromservice.
Anul trecut, compania lui Vântu şi-a cedat către Petrom (OMV) activităţile de servicii petroliere, constând în mentenanţă, foraj, workover şi activele aferente. Şi astfel, Vântu şi oamenii lui Liviu Luca au încasat peste 320 de milioane de euro, vânzând ce au preluat de la statul român cu doar 85.000 de euro, în 2002.
Fonduri europene
În civilie, Nicolae Iană a renunţat la vechiul său nume de cod din spionajul comunist: „Prahoveanul". Dar simte din plin binefacerile integrării în Europa. S-a reprofilat pe atragerea fondurilor europene şi îi merge. Lucrează cu doi primari din Ilfov, dar refuză să-i nominalizeze. „Unuia i-am adus deja şase milioane de euro ca să reabiliteze primăria, grădiniţa şi şcoala. Cu celălalt am un proiect pe mediu." Relaxat, Iană adaugă: „Noi trăim din ce facem acum. Nu poţi mânca amintiri, aşa cum fac alţii la Asociaţia rezerviştilor din SIE".
OFIŢERII DE „LEGĂTURĂ" CU STATUL
Epoleţii „Grupului Snagov"
Snagov, decembrie 2006. Se înfiinţează firma IBC & Management SRL. Profilul: consultanţă pentru afaceri. În acest SRL, spionul rezervist Nicolae Iană este direct asociat cu prietenul său Gheorghe Carp – generalul (r) de Armată şi Interne. Primul deţine 6% din IBC, iar al doilea stăpâneşte 28 de procente. Interesanţi sunt şi partenerii celor doi ofiţeri. Fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu – un personaj extrem de controversat – este unul dintre ei (28%). Altul se numeşte Lucian Rusu (5%) şi a fost directorul Şantierului Naval Olteniţa (intrat în faliment). Misteriosul afacerist Victor Dombrovschi este şi el băgat în IBC (28%), în timp ce un anume Viorel Petcu (5%) joacă rol de administrator al firmei. Adus în schemă chiar de Iană, şi Petcu are legături cu SIE.
Pentru ce a fost înfiinţată firma din Snagov? Generalul Iană are cuvântul: „Intenţionam să accesăm fonduri UE prin proiecte de ecologizare a lacurilor din Ilfov, spaţii verzi etc. Dar ne-am ocupat fiecare de altceva şi acum ies din firmă".
Asociatul său, Victor Dombrovschi, are mai puţine de ascuns: „Domne, IBC trebuia să ecologizeze minele din Valea Jiului. Adică să reciclăm şlamul de cărbune (reziduuri), care poate fi folosit ca sursă de energie sau pentru fabricarea brichetelor. În prima etapă trebuia să cumpărăm patentul de utilizare a tehnologiei de pompare. Apoi, utilajele. Aveam un studiu de la Compania Naţională a Huilei care nu plătea niciun leu. Noi luam şlamul şi-l foloseam. Numai că ceilalţi nu au investit în firmă…", explică Dombrovschi pentru EVZ.
Sediul IBC & Management a fost înregistrat în Casa de Cultură din Snagov, exact la adresa punctului de lucru al societăţii Gaz Sud.
„Naşul Carp"
Bucureşti, aprilie 2008, sediul central al Gaz Sud SA. În biroul lui Viorel Gheorghiu, directorul general al companiei Gaz Sud, răsună doar vocea sonoră a acestuia: „Planul e ca pe IBC să construim una sau două platforme industriale în sudul ţării. Iei sau concesionezi terenul de la administraţia locală (primărie sau consiliul judeţean) şi ridici platforma industrială cu depozite, spaţii de producţie, descărcare etc. Toate amenajările! După care, investitorul străin vine şi închiriază spaţii de la tine. Şi, vă daţi seama, într-un judeţ ca Giurgiu sau Călăraşi, forţa de muncă e ieftină. Firma străină e interesată. Oricum, schimbăm acţionariatul IBC. Rămân eu şi Carp", devoalează Gheorghiu intenţia sa de afaceri pentru IBC & Management.
Fostul deputat PSD este tranşant şi când vorbeşte despre asocierea spectaculoasă cu cei doi generali: „Gheorghe Carp este naşul meu, dacă nu ştiaţi! El a venit cu Iană. Se cunosc de mult. Ambii provin din mediile de informaţii. Carp a fondat „doi ş'un sfert", serviciul secret al Internelor (actuala Direcţie Generală de Informaţii si Protectie Internă – n.r.), alături de generalul Dan Gheorghe", se mândreşte Viorel Gheorghiu cu naşul său în timp ce răspunde la telefonul mobil care sună ascuţit. E ziaristul Sorin Roşca-Stănescu, prietenul şi partenerul său.
După ce a promis că răspunde întrebărilor EVZ, generalul (r) Gheorghe Carp s-a eschivat. El derulează alte două afaceri separate: într-una s-a asociat cu generalul Tudor Cearapin, fostul şef al Jandarmeriei Române (2001- 2005), iar în cealaltă cu soţia lui Viorel Gheorghiu (fiica baronului PSD Bebe Ivanovici).
SRI-stul de la Gaz Sud
Fostul şef al unităţii de analiză din SRI, colonelul (r) Ion Badea, este directorul comercial al Gaz Sud. Prudent şi echilibrat, ofiţerul de informaţii este amic cu generalii Iană şi Carp şi un fidel apropiat al grupării de afaceri „Snagov". În 2001, trei dintre membrii acesteia (Viorel Gheorghiu, Victor Dombrovschi şi avocatul Mircea Andrei) au fondat compania Gaz Sud.
În acest an, fondul de investiţii ceh PPF Investments a preluat distribuitorul de gaze. Preţul: 50 de milioane de euro. Portofoliul de contracte şi concesiuni al Gaz Sud e, de fapt, cheia tranzacţiei. Cu autorizaţii obţinute pe vremea PSD, societatea intermediază gaz natural de la furnizorul Romgaz (de stat) către populaţia din localităţile rezidenţiale de la marginea Capitalei: Snagov, Pantelimon, Moara Vlăsiei, Afumaţi, Gruiu, Baloteşti şi Ciolpani.
E vizat Otopeniul şi se proiectează extinderea în tot judeţul Ilfov. De aceea, afacerea Gaz Sud are şi o puternică miză imobiliară. Colonelul Badea a auzit şi el că în acţionariatul fondului de investiţii PPF ar fi intrat ruşii. „Cred că ar putea fi o acţiune concertată a ruşilor."
VIOREL GHEORGHIU
Controversat şi influent
În iunie 2001, fostul deputat PSD a fost acuzat de procurori că şi-ar fi înscenat furtul propriei maşini, pentru banii de asigurare. Instanţa l-a achitat. El a ajuns din nou sub reflectorul presei când un consilier de-al său ştiut în lumea interlopă – Ioan Potoroc – a fost arestat sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Viorel Gheorghiu a răzbit în afaceri pe mâna socrului său, Bebe Ivanovici, expreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. Înainte de Revoluţie, Gheorghiu a fost şef de secţie la Aerofina, proiectând echipamente speciale pentru avioanele militare.
VICTOR DOMBROVSCHI
Gaze şi gunoaie cu Mafia italiană
Plecat din ţară între 1977-1994, Victor Dombrovschi a venit cu bani din Australia. El controlează Gaz Vest, care distribuie gaz (de la Romgaz) în 35 de localităţi. Un alt biznis de-al său este salubrizarea. Dombrovschi este asociat cu fraţii Sergio şi Giuseppe Pileri – cercetaţi în Palermo pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Cei trei administrează gropile ecologice de la Glina (Bucureşti), din Tulcea şi curăţă Mangalia. Pentru fraţii Pileri a lucrat şi colonelul (r) SRI Corneliu Păltânea, judecat pentru corupţie.
„DA" PENTRU ROŞCA
Tun imobiliar
Anul trecut, Viorel Gheorghiu (PSD), avocatul Mircea Andrei (PDL) şi ziaristul Sorin Roşca-Stănescu au fost artizanii unui tun imobiliar, obţinând unul dintre cele mai râvnite terenuri din zona limitrofă Bucureştiului. EVZ a dezvăluit cum şase hectare din Parcul Snagov le-au fost puse pe tavă celor trei afacerişti de către administraţia locală a comunei.
În mai 2007, firma Captain Port Service Product – în care Gheorghiu, Andrei şi Roşca-Stănescu erau acţionari – a cumpărat de la Primăria Snagov 60.000 de metri pătraţi cu doar şapte milioane de euro, adică la jumătate de preţ.
Apostol Muşat, edilul din Snagov, care a parafat ciudata tranzacţie, este un apropiat al celor trei. Fiul său, Bogdan, e asociat cu Gheorghiu, Andrei şi Roşca-Stănescu într-o altă firmă, înfiinţată chiar de Muşat senior. Totuşi, Viorel Gheorghiu spune că lovitura este „neprofitabilă" şi vor să vândă terenul din Parcul Snagov. De data asta, la preţul pieţei.
Serviciul Imobiliar de Elită (Mihai Munteanu, Evenimentul Zilei)
Trei înalţi ofiţeri ai Serviciului de Informaţii Externe (SIE), ieşiţi în rezervă anul trecut, îşi vând expertiza unui controversat magnat imobiliar din Bucureşti. Azi, „Evenimentul zilei" prezintă al doilea episod din „Cupola", serial pe care-l veţi putea citi în fiecare luni.
Foşti şi actuali spioni ai României s-au regrupat într-o reţea financiară constituită în jurul unui mogul de presă şi imobiliar, apropiat de PDL şi de Gigi Becali. Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi, au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, transformând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene.
Marius Locic. Miliardarul este bun prieten, dar şi partener tradiţional de afaceri cu Gigi Becali. De altfel, finanţează regulat clubul de fotbal Steaua Bucureşti. Câştigă sute de milioane de euro din tranzacţii imobiliare: chirii şi intermedieri de terenuri în Bucureşti. Investeşte o parte din bani în presa de scandal, după ce şi-a înfiinţat propriul trust. Practic, el controlează ziarele „Atac", „Interesul Public" şi postul TV Senso. Acum, negociază achiziţia Fabricii de Hârtie Letea, pe care se tipăresc aproximativ 80% din ziarele româneşti, şi intenţionează să-şi deschidă un ziar de sport. Opţiunea politică: apropiat al PDL.
Adrian Isac. General SIE. În anii '70 îşi începe cariera în spionaj. Conduce cinci direcţii vitale din DIE/CIE/SIE: Contraspionaj (fosta UM 0195 – anti-Occident), Cifru şi Mijloace T.O, Antiterorism, Neproliferare şi Direcţia Generală de Informaţii. Spionează sub acoperirea comerţului exterior ceauşist şi sub cea de diplomat. Misiuni de referinţă: Luanda-Angola (1983- 1986), Beirut-Liban (1987-1988), Tokyo-Japonia (1990) etc. Specializări: spaţiul ex-sovietic, culisele comerţului de armament, interese energetice globale. Eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak este ultima operaţiune de anvergură în care se implică. În 2007, generalul Isac iese în rezervă, prin decret prezidenţial.
Ion Isar. General SIE. În regimul ceauşist activează sub acoperirea diplomaţiei şi a comerţului exterior. Revoluţia îl prinde în organigrama Romconsult – unul dintre institutele Securităţii prin care se recruta forţă de muncă românească în străinătate. În '93, pleacă în Irak. Postul oficial: secretar II al ambasadei noastre din Bagdad. Ulterior, conduce Direcţia Antiterorism din SIE. Ultima misiune: în Japonia. 2007 este anul trecerii sale în rezervă.
Mircea Haş. Colonel SIE. În intervalul 1976-1980 spionează la Dar-Es-Salam (Tanzania). Ulterior, îndeplineşte misiuni în SUA şi Belgia. După Revoluţie e trimis în Ungaria şi Libia. Ultima sa misiune se derulează la Teheran (Iran). Acoperirea: ataşat comercial.
Teodor Dorobanţu. Colonel SIE activ. În prezent, spionează în Belgrad, sub paravanul Ministerului de Externe: este consul la Ambasada României din capitala Serbiei. În vremea lui Ceauşescu, dar şi după Revoluţie, acţionează în Ungaria, Polonia şi China. Este ofiţer încadrat în serviciul operativ al DIE/SIE pentru Europa de Est. Teodor Dorobanţu este naşul directorului ziarului „Interesul Public", controlat de Marius Locic.
CONSILIERI ÎN RELAŢIA CU STRĂINII
Tranzacţii imobiliare şi presă de scandal
Bucureşti. Piaţa Dorobanţi colţ cu strada Paris. Imobilul „Locic Meeting Point".De aici se conduce imperiul imobiliar al lui Marius Locic. Sediul Locic Group arată ca un pom de Crăciun, deşi este construit în perioada interbelică şi renovat după standarde retro.
Mare, cât jumătate din faţada cladirii, un panou luminos (display full color), fixat în peretele exterior, le arată bucureştenilor fizionomia rotunjoară a patronului Locic. Pur şi simplu, afaceristul se interpretează pe el însuşi, în diferite ipostaze, în clipurile publicitare ale firmelor sale. La intrare, doi bodyguarzi cu cefe pătrate păzesc limuzina miliardarului: un Maybach identic cu cel al lui Gigi Becali.
Rezerviştii SIE, Adrian Isac, Ion Isar şi Mircea Haş, îşi au birourile chiar în imobilul din Piaţa Dorobanţi – cartierul general Locic. Oficial, spionii sunt consilierii magnatului imobiliar. Primul care confirmă e Horia Tabacu – directorul general al ziarului „Atac". „Da, sunt consilierii lui Marius Locic. Oamenii s-au pensionat. I-a angajat Locic care se extinde, îşi ia acum o tipografie… Eu îi cunosc personal", recunoaşte Tabacu fără să clipească. Tributar unor vechi reflexe, el insinuează că EVZ a primit „temă" să scrie despre ofiţerii de spionaj deveniţi consultanţi.
Nici latifundiarul Marius Locic nu ezită: „Într-adevăr, sunt consilierii mei personali, angajaţi la compania mea, Locic Group. Au experienţă externă şi internă care îmi este utilă pentru că eu sunt un om de afaceri tânăr. Ei mă consiliază dacă gândirea mea este corectă sau nu în anumite tranzacţii pe care le fac".
PIAŢA DOROBANŢI. Sediul grupului de firme al lui Marius Locic.
Magnatul a simţit nevoia să se autopromoveze
De la spionaj la presă
Neoficial, Isac, Isar şi Haş preiau managementul trustului de presă marca Locic. Pe 4 ianuarie a.c. au avut prima şedinţă în redacţia ziarului „Interesul Public" – vizat în mod special. Acesta este titlul pe care patronul îl vrea temut şi influent. Laconic, Marius Locic are doar un comentariu: „În momentul de faţă nu au preluat managementul ziarelor mele, dar dacă voi considera necesar ca ei să facă acest lucru, se va întâmpla".
În realitate, mişcarea a fost bine gândită. În clădirea „Locic Meeting Point" este înregistrată şi firma Elite Intelligence Consulting SRL – o companie pe care cei trei spioni au înfiinţat-o în octombrie anul trecut. Profilul: consultanţă financiară. Scopul: gestionarea trustului de presă. Ofiţerii (r) SIE sunt asociaţi cu un al patrulea personaj. Se numeşte Marius Stoian şi este directorul ziarului „Interesul Public". Fiecare dintre cei patru deţine un sfert (25%) din Elite Intelligence Consulting, iar administratorul SRL-ului este soţia lui Stoian, Daniela Doiniţa.
Marius Stoian susţine evidenţa, precizând: „Am făcut o firmă cu ei. Nu avem nimic de ascuns. N-am băgat mame, cumnaţi, surori, off shore-uri în Elite Intelligence Consulting. Există intenţia legată de managementul ziarului, dar nu s-a bătut nimic în cuie. A existat o discuţie în acest sens, dar dacă eu am fost numit, de ce să împart banii cu alţii? (râde) Avem proiecte de consultanţă în mai multe domenii, dar încă n-avem activitate pe Elite".
Stoian pune punctul pe „i" când vorbeşte despre cei trei asociaţi ai săi, recent retraşi din spionaj: „Vă daţi seama, ei vin din nişte poziţii înalte în cadrul unor structuri, au experienţă şi multe relaţii externe. Sunt consilierii lui Locic în relaţia acestuia cu partenerii străini". Mai prudent, patronul Marius Locic nuanţează: „Nu e vorba de informaţii sau de relaţiile lor, ci de experienţa lor. Şi dacă tot scrieţi, scrieţi acolo că Marius Locic recomandă la toţi oamenii de afaceri să nu rateze oportunitatea de a angaja ofiţeri de informaţii, atunci când aceştia sunt disponibili, ies în rezervă etc.!"
„Noi ştim să ajungem în instituţii economice"
Pentru Adrian Isac discreţia este principiul de bază. Nu vrea să fie fotografiat, nu-i place publicitatea. Deprindere profesională sau nu, generalul (r) SIE vorbeşte la obiect, dar îşi calculează atent cuvintele. Uşor sâsâit şi excesiv de politicos, Isac este circumspect cu interlocutorul. Dar, în spatele diplomaţiei monotone, spionul stă la pândă. Studiază mişcările feţei, procesează fiecare inflexiune a vocii şi analizează gesturi aproape imperceptibile. Statura sa medie este compensată de fotoliul elegant, de piele, din spatele biroului situat la etajul 1 al sediului „Locic Meeting Point".
Adrian Isac îşi rezumă filosofia personală de biznis în termeni simpli: „Noi ştim să ajungem în instituţii economice. Putem să punem la masa tratativelor potenţiali parteneri. De exemplu, vine la mine cineva interesat în afaceri cu petrol şi-mi spune: «Poţi să mă pui în legătură cu cineva din ministerul x din Angola?». Eu îi răpund: «Da, în Angola pot să vă facilitez nişte contacte la ministrul industriei petroliere de acolo, sau în compania de stat petrolieră». Înţelegeţi? Desigur, ăsta-i un exemplu pur ipotetic", explică generalul Isac pentru EVZ.
Referindu-se la afacerile cu Locic, ofiţerul de spionaj devine concis: „Ideea de a prelua managementul ziarului «Interesul Public» a aparţinut altcuiva. Se dorea un ziar mai performant. S-a discutat, dar nu s-a mai făcut pe firma Elite Intelligence pentru că Stoian, directorul ziarului, era în firmă. Un soi de conflict de interese.
Dacă Marius Locic doreşte să ne implicăm în managementul ziarelor, noi (Isac, Isar şi Haş – n.r.) ne vom ocupa de atragerea de publicitate, de creşterea tirajului şi de distribuţie. Avem strategii şi expertiză pe plan extern şi intern".
HORIA TABACU
Maestrul tabloidului
Personaj controversat, Horia Tabacu s-a specializat în presa de tip tabloid, deşi face parte din generaţia jurnaliştilor proveniţi din comunism. El a atins un vârf al carierei sale conducând revista porno „Hustler". Acum, coordonează ziarul de scandal „Atac", patronat de Marius Locic. În ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, Tabacu l-a angajat în presă pe prietenul său, Sorin Roşca Stănescu, poreclit „Naşul". Tot Horia Tabacu l-a salvat pe Roşca Stănescu, readucându-l în media, după ce acesta din urmă a fost deconspirat de Virgil Măgureanu (ex-director SRI) că a colaborat cu Securitatea.
SALARIAŢI DE BAZĂ. Mircea N. Stoian şi Horia Tabacu, „oamenii de litere" ai trustului „ATAC"
CUMETRIA AGENŢILOR SECREŢI
Colonelul SIE, Teodor Dorobanţu, acţionează la Belgrad, într-un post diplomatic
Budapesta. Anii '90. Colonelul SIE Teodor Dorobanţu acţionează sub umbrela ambasadei noastre. În paralel, Marius Stoian este corespondentul „Evenimentului zilei". Acolo, în capitala Ungariei, cei doi se cunosc şi se împrietenesc. Apoi, se înrudesc: soţii Teodor şi Doina Dorobanţu îi năşesc la cununie pe Marius şi Daniela Stoian.
Chişinău. 1998. Stoian devine corespondentul din Republica Moldova al postului TV Antena 1 şi al ziarului „Jurnalul Naţional". În acelaşi timp, conduce „Fundaţia Moldo-Română pentru Comunicare şi Mass-Media" – un ONG despre care surse din serviciile secrete susţin că ar fi o „interfaţă" a SIE de spionaj la Chişinău. Totodată, Stoian fondează şi coordonează „Jurnalul Naţional – ediţia de Chişinău" – acum, închis.
Bucureşti. 2001-2003. Regimul PSD îi oferă lui Stoian un post de consilier în guvernul Năstase. El are un avantaj în plus: e bun prieten cu ministrul PSD-ist al turismului – controversatul Dan Matei Agathon. În acest context, Marius Stoian este numit managerul scandalosului proiect „Dracula Park", bazat pe subscripţiile băneşti ale populaţiei. Proiectul eşuează, iar Marius Stoian fondează cotidianul „Ştirea Zilei" – despre care presa vremii dezvăluie că e controlat de Dan Matei Agathon, prin interpuşi. Ziarul de partid moare repede.
Chişinău. 2005. În septembrie, Marius Stoian ajunge director regional al „Open Black Sea Project Association" – un proiect multietnic conceput ca o „celulă de criză" pentru problematica Mării Negre. Într-un interviu acordat ziarului „Timpul" din Chişinău, Stoian declară: „Noi vrem să spargem «codurile diplomatice» şi să impunem un concept nou: diplomaţia non-guvernamentală de gherilă. Adică o structură suplă, care să opereze cu un limbaj normal, accesibil". Nici proiectul „Open Black Sea" nu e străin de spionajul românesc, susţin sursele EVZ.
Bucureşti. 2006. În decembrie se înfiinţează firma Plus Concept&Consulting SRL. Acţionarii (fiecare deţine 25% din companie) sunt: Mirela Isac – soţia generalului SIE Adrian Isac; Doina Dorobanţu – soţia colonelului SIE Teodor Dorobanţu, şi Daniela Stoian – soţia lui Marius Stoian. Cei doi înalţi ofiţeri SIE sunt încă activi, dar nevestele ies în faţă la afaceri. Al patrulea asociat este Mugur Preda – fost căpitan de Securitate în Ploieşti, pe vremea lui Ceauşescu. Din 1995, Preda, ajuns colonel, conduce secţia „Doi ş'un sfert" (actuala Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă) din Prahova – serviciul de informaţii al Ministerului de Interne. „Firma Plus Concept&Consulting SRL a fost creată pentru a opera pe piaţa imobiliară. Până să-l cunosc, nu ştiam că Mugur Preda a fost şi el ofiţer de informaţii", susţine Adrian Isac.
Bucureşti/Belgrad. 2008. Prezentul îl găseşte pe „naşul" Teodor Dorobanţu în post la Belgrad, iar pe „finul" Marius Stoian la şefia ziarului „Interesul Public". Mândru de importanţa sa, Stoian declară pentru EVZ: „Cu generalul Isac am o relaţie veche, se pierde în negura timpului. Eu mă mişc în zone mai rarefiate…".
Mai concret, Adrian Isac risipeşte misterul: „Pe Marius Stoian l-am cunoscut, acum câţiva ani, la o petrecere organizată de Teo Dorobanţu. Ei sunt naşi-fini. Nu scrieţi de Teo pentru că el, acum, e în Ministerul Afacerilor Externe (MAE)". MAE îl completează într-o adresă oficială remisă EVZ: „(…) vă informăm că domnul Teodor Dorobanţu este angajat al MAE, trimis în misiune permanentă la Ambasada României la Belgrad, îndeplinind atribuţii consulare".
MUGUR PREDA
Colonelul „Doi ş'un sfert"
Bucureşti, ianuarie 2008. Cafeneaua „Rendez Vous". Fumează tacticos trabuc şi vorbeşte încet, de parcă i-ar fi teamă că sunt microfoane în pereţi. Colonelul (r) Mugur Preda a fost cel care a organizat trustul de presă al lui Marius Locic.
„Un biet colaborator"
El a lansat ziarul „Interesul Public" şi tot el a repus tabloidul „Atac" pe linia de plutire. Însă nu s-a înţeles cu Locic, iar drumurile lor s-au despărţit, Preda fiind înlocuit de Marius Stoian.
Echilibrat, fostul ofiţer „Doi ş'un sfert" nu vorbeşte urât despre foştii parteneri, dar cu Stoian are totuşi o problemă: „Stoian le-a adus pe soţiile lui Isac şi Dorobanţu în firma Plus Concept&Consulting. Când se îmbată, se laudă că e general SIE. Aiurea, probabil e un biet colaborator", povesteşte exdirectorul general al trustului de presă Locic.
Marius Stoian e mai veninos când aude de Preda: „Despre Mugur Preda ce să spun… despre morţi, numai de bine!".
În 1997, unitatea „2 ş'un sfert" din Prahova, comandată de Mugur Preda, i-a monitorizat pe şefii SRI Prahova: coloneii Corneliu Păltânea şi Gheorghe Dumitrache (cuscrul mogulului sindical Liviu Luca). În 1998, anchetele despre SRI s-au muşamalizat, iar Preda a ieşit în rezervă. În civilie, el l-a consiliat pe Dumitru Nicolae, patronul grupului de firme „Niro", cu care s-a şi asociat.
În 2006, istoria şi-a luat revanşa: coloneii SRI Păltânea şi Dumitrache au fost arestaţi, fiind acuzaţi de trafic de influenţă, luare de mită şi complicitate cu mafia petrolului. Adică, exact ce semnalase Preda.
Pagini
▼
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu