O NOUA DESCOPERIRE SENZATIONALA, ÎN TIMPUL EXCAVARILOR DE LA TURDAS! ÎNSCRISURI DACICE PE UN TROVANT!
MIRCEA CHELARU:
„Pietrele dacilor au inceput sa vorbeasca din nou“.
Da! am fost acolo! Va trimit in premiera absoluta ceea ce am vazut la Turdas (n.n. – luni, 24 septembrie 2012), pe traseul excavatiilor autostrazii. Am fost cu prof. Victor Craciun si senatorul Avram Craciun, alaturat fotografului Virgil Jireghie, de la Arad.
Priviti inscrisurile si comparati-le cu cele de la Tartaria si Otelenii de Iasi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existentei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani. Constatarile sunt numeroase, dar vom dezvolta public subiectul.
Am facut acest demers pentru ca exista deja emisa ipoteza descarcarii arheologice, ceea ce ar fi inca un gest criminal asupra identitatii noastre ancestrale!
Scriu toate acestea pentru a se sti si spre a se actiona!
Iata cum, asa cum spunea fondatorul constiintei nationale, unicul Eminescu, „Pietrele au inceput sa vorbeasca”. Si nu numai de azi sau de ieri.
Bucurati-va!
Gen. (r) doctor MIRCEA CHELARU, Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane
Nota red. Mesajul si fotografiile au fost transmise presei, inclusiv cotidianului „Cuvantul liber” din Targu-Mures, miercuri, 26 septembrie 2012.
*„Era un popor brav acela care a impus tribut superbei imparatese de marmura a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te imple de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblete, de amor de patrie si libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi rusine niciodata”. (Mihai Eminescu)
Pentru cei nefamiliarizati cu trimiterile despre care face vorbire distinsul meu prieten, gen. Mircea Chelaru, autorul informatiei atat de pretioase, precizez cele de mai jos.
„Descoperirea sinelui adanc al parintilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam”. (Nicolae Iorga)
In 1961, cercetatorul clujean N. Vlassa a descoperit in sapaturile arheologice intreprinse in satul Tartaria (judetul Alba, intre Alba Iulia si Orastie), trei tablite de lut ars (teracota), parte integranta din stravechea „cultura Turdas”, care, impreuna cu tot atat de stravechea cultura Vinca, alcatuiesc un complex cultural neolitic propriu sud-estului Europei. Printr-un consens arheologic unanim s-a ajuns la concluzia ca tablitele apartin mileniului VI — V i.e.n.
Doua tablite sunt acoperite cu reprezentari stilizate de animale, copaci si diferite obiecte. Cea de-a treia, de forma discoidala, cuprinde patru grupuri de semne, despartite prin linii. Foloseste o modalitate de scris pictografica. Este considerata ca fiind cea mai apropiata de o scriere adevarata. O buna parte din semnele continute pe ea se regasesc in literele din inscriptiile arhaice grecesti (dar si la scrierile feniciana, etrusca, veche italica, iberica).
Observand similitudini intre tablitele gasite la Tartaria si scrierile de pe tablitele sumeriene de la Uruk si Djemdet Nasr, cele din urma datand de la sfarsitul mileniului IV si inceputul mileniului III i. Hr., N. Vlassa a luat in considerare ipoteza conform careia si tablitele de la Tartaria ar fi vestigii ale unei scrieri stravechi legate de scrierea sumeriana.
Priviti inscrisurile si comparati-le cu cele de la Tartaria si Otelenii de Iasi! Sau chiar cele de pe inelul de aur de la Ezerovo. Este numitorul comun al existentei noastre inteligente de peste 20 de mii de ani. Constatarile sunt numeroase, dar vom dezvolta public subiectul.
Am facut acest demers pentru ca exista deja emisa ipoteza descarcarii arheologice, ceea ce ar fi inca un gest criminal asupra identitatii noastre ancestrale!
Scriu toate acestea pentru a se sti si spre a se actiona!
Iata cum, asa cum spunea fondatorul constiintei nationale, unicul Eminescu, „Pietrele au inceput sa vorbeasca”. Si nu numai de azi sau de ieri.
Bucurati-va!
Gen. (r) doctor MIRCEA CHELARU, Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane
Nota red. Mesajul si fotografiile au fost transmise presei, inclusiv cotidianului „Cuvantul liber” din Targu-Mures, miercuri, 26 septembrie 2012.
*„Era un popor brav acela care a impus tribut superbei imparatese de marmura a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te imple de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblete, de amor de patrie si libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi rusine niciodata”. (Mihai Eminescu)
Pentru cei nefamiliarizati cu trimiterile despre care face vorbire distinsul meu prieten, gen. Mircea Chelaru, autorul informatiei atat de pretioase, precizez cele de mai jos.
„Descoperirea sinelui adanc al parintilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam”. (Nicolae Iorga)
In 1961, cercetatorul clujean N. Vlassa a descoperit in sapaturile arheologice intreprinse in satul Tartaria (judetul Alba, intre Alba Iulia si Orastie), trei tablite de lut ars (teracota), parte integranta din stravechea „cultura Turdas”, care, impreuna cu tot atat de stravechea cultura Vinca, alcatuiesc un complex cultural neolitic propriu sud-estului Europei. Printr-un consens arheologic unanim s-a ajuns la concluzia ca tablitele apartin mileniului VI — V i.e.n.
Doua tablite sunt acoperite cu reprezentari stilizate de animale, copaci si diferite obiecte. Cea de-a treia, de forma discoidala, cuprinde patru grupuri de semne, despartite prin linii. Foloseste o modalitate de scris pictografica. Este considerata ca fiind cea mai apropiata de o scriere adevarata. O buna parte din semnele continute pe ea se regasesc in literele din inscriptiile arhaice grecesti (dar si la scrierile feniciana, etrusca, veche italica, iberica).
Observand similitudini intre tablitele gasite la Tartaria si scrierile de pe tablitele sumeriene de la Uruk si Djemdet Nasr, cele din urma datand de la sfarsitul mileniului IV si inceputul mileniului III i. Hr., N. Vlassa a luat in considerare ipoteza conform careia si tablitele de la Tartaria ar fi vestigii ale unei scrieri stravechi legate de scrierea sumeriana.
Tablitele de la Tartaria ar fi insa mai vechi cu un mileniu decat monumentele scrierii sumeriene, fiind cele mai vechi scrieri din lume gasite pana-n prezent.
2. Inelul de aur de la Ezerovo (Bulgaria), cu inscrisuri in limba tracica.
3. In comunicarea despre „Trovantii de Buzau-Pietrele vii de la Ulmet-Bozioru”, istoricul Diana Gavrila, ghid turistic in zona, ne lamureste ca termenul se refera la niste bolovani uriasi (concretiuni), „o adunatura de pietricele de dimensiuni diferite, legate intre ele printr-un ciment carbonatic. In principiu sunt gresii cu o textura mai dura decat a stratului in care se dezvolta. Termenul de trovant este specific literaturii noastre si a aparut prima data in 1907, in lucrarea «Tertiarul din Oltenia», a naturalistului Gh. Munteanu Murgoci. Din Romania si pana in Noua Zeelanda, din Antarctica si pana in Groenlanda, trovantii starnesc uimire si admiratie.
In Romania pot fi vazuti in judetul Valcea, unde exista un muzeu in aer liber, la Cluj – pe Dealul Feleacului, in Muntii Buzaului – la Ulmet, langa Sibiu si in Hunedoara. (Au fost gasiti si in exploatarile miniere de suprafata din judetul Mehedinti, Cariera Husnicioara!). Poetul Ion Gheorghe si regretatul arheolog Dinu Rosetti considerau ca o parte din concretiunile grezoase sunt artefacte lucrate din pasta litica, inspirate dupa natura. Dupa aceste forme, omul, incepand cu cel primitiv, si-ar fi creat o intreaga mitologie, si tot de aici ar fi nascut si fantasticele povesti cu Feti – Frumosi, Ilene Cosanzene, balauri sau zmei. In zona Valcii sunt numiti «balatruci», cuvant ce vine din vechea ariana si s-ar traduce «rasucirile lui Baal», un stravechi zeu solar. Trovantii de la Costesti-Valcea prezinta niste particularitati interesante: cei foarte mici sunt friabili si au niste excrescente ce creeaza senzatia de radacini. In urma ploilor, pe suprafata celor mari apar un fel de basici, adica se formeaza niste pui de trovanti, care imita perfect «parintii» pe care cresc. Se crede ca aceste pietre sunt vii. Ele sporesc cu 4-5 cm la 1.200 de ani, dar se si inmultesc, asa cum spun oamenii locului, «puiaza». Sau, trovantii ar putea fi o misterioasa trecere de la regnul mineral la cel vegetal. Altii sustin ca bolovanii acestia ar avea origini supranaturale sau ar fi marturii ale existentei unor civilizatii extraterestre foarte avansate.
Filosofiile si religiile din antichitate admiteau ca pietrele au o energie anume, care interfereaza cu energia umana. Astfel, samanii uzau de ele in cadrul descantecelor, considerandu-le pietre din care se revarsa divinul, crezand in proprietatile lor terapeutice. Le foloseau si pentru a insoti sufletele in calatoria spre vesnicie.
In trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire, la capataiele celor dragi.
Datorita aspectului sferic al unora dintre trovanti, oamenii ii considerau a fi oua uriase de dinozaur. Multa vreme pietrele vii au fost considerate fosile de plante sau de animale, fiind foarte cautate de catre paleontologi, pentru colectiile de fosile continute in miezul lor. In alte tari exista trovanti uriasi, ce ajung pana la 3m in diametru, si unii presupun c-ar fi de fapt animale preistorice pietrificate. Si, uite asa, transformarea in stana de piatra nu ar mai fi doar o actiune de basm.
Taranii din zona Muntilor Buzaului obisnuiesc sa aduca un bolovan la portile gospodariilor lor, pentru ca, din mosi – stramosi se stie – acestia aduc spor si indestulare.
Paracelsus, vestitul medic alchimist, sustinea, in secolul XV, ca pietrele ar avea memorie, ele detinand un vast univers de cunostinte. Ele stiu totul despre originea formarii Pamantului si-a Cerului. Memoria lor este infinita si in ele regasim intreaga istorie a Universului. Dar pentru a le-ntelege, pentru a le deslusi tainele, trebuie sa ai un suflet pur, trebuie sa inveti ca sa le simti.
Concretiuni grezoase s-ar fi observat si in solurile lunar si martian. Se numesc ,,afinele”, datorita formei si culorii. Nu este cunoscuta textura lor, si nici cine a determinat, «cresterea prin imitare». Fantastica lume a trovantilor ramane insa necunoscuta. Oamenii de stiinta nu au reusit inca sa desluseasca misterul formarii acestora. Ei nu fac decat sa tot emita ipoteze”.
„Da, am zis-o si o voi repeta pana voi putea fi auzit, ca misiunea noastra este sa dam stiintelor arheologice pe omul Carpatilor preistoric, anteistoric”. (Cezar Bolliac)
Am insistat asupra acestor „roade ale Pamantului” – sperand ca am reusit sa va trezesc interesul – deoarece, dupa parerea mea, uriasa sfera cu inscrisuri dacice asupra careia ne atentioneaza, inclusiv in imagine, domnul gen. (r.) dr. Mircea Chelaru este tocmai un trovant, probabil cu functie de piatra tombala, deoarece, dupa cum am aflat, „in trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire la capataiele celor dragi”.
Specialistii vor afla, cu siguranta, varsta pietrei vii si noima cuvintelor scrise in urma cu… – e o simpla presupunere – peste cinci milenii, de stramosii nostri daci.
In Romania pot fi vazuti in judetul Valcea, unde exista un muzeu in aer liber, la Cluj – pe Dealul Feleacului, in Muntii Buzaului – la Ulmet, langa Sibiu si in Hunedoara. (Au fost gasiti si in exploatarile miniere de suprafata din judetul Mehedinti, Cariera Husnicioara!). Poetul Ion Gheorghe si regretatul arheolog Dinu Rosetti considerau ca o parte din concretiunile grezoase sunt artefacte lucrate din pasta litica, inspirate dupa natura. Dupa aceste forme, omul, incepand cu cel primitiv, si-ar fi creat o intreaga mitologie, si tot de aici ar fi nascut si fantasticele povesti cu Feti – Frumosi, Ilene Cosanzene, balauri sau zmei. In zona Valcii sunt numiti «balatruci», cuvant ce vine din vechea ariana si s-ar traduce «rasucirile lui Baal», un stravechi zeu solar. Trovantii de la Costesti-Valcea prezinta niste particularitati interesante: cei foarte mici sunt friabili si au niste excrescente ce creeaza senzatia de radacini. In urma ploilor, pe suprafata celor mari apar un fel de basici, adica se formeaza niste pui de trovanti, care imita perfect «parintii» pe care cresc. Se crede ca aceste pietre sunt vii. Ele sporesc cu 4-5 cm la 1.200 de ani, dar se si inmultesc, asa cum spun oamenii locului, «puiaza». Sau, trovantii ar putea fi o misterioasa trecere de la regnul mineral la cel vegetal. Altii sustin ca bolovanii acestia ar avea origini supranaturale sau ar fi marturii ale existentei unor civilizatii extraterestre foarte avansate.
Filosofiile si religiile din antichitate admiteau ca pietrele au o energie anume, care interfereaza cu energia umana. Astfel, samanii uzau de ele in cadrul descantecelor, considerandu-le pietre din care se revarsa divinul, crezand in proprietatile lor terapeutice. Le foloseau si pentru a insoti sufletele in calatoria spre vesnicie.
In trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire, la capataiele celor dragi.
Datorita aspectului sferic al unora dintre trovanti, oamenii ii considerau a fi oua uriase de dinozaur. Multa vreme pietrele vii au fost considerate fosile de plante sau de animale, fiind foarte cautate de catre paleontologi, pentru colectiile de fosile continute in miezul lor. In alte tari exista trovanti uriasi, ce ajung pana la 3m in diametru, si unii presupun c-ar fi de fapt animale preistorice pietrificate. Si, uite asa, transformarea in stana de piatra nu ar mai fi doar o actiune de basm.
Taranii din zona Muntilor Buzaului obisnuiesc sa aduca un bolovan la portile gospodariilor lor, pentru ca, din mosi – stramosi se stie – acestia aduc spor si indestulare.
Paracelsus, vestitul medic alchimist, sustinea, in secolul XV, ca pietrele ar avea memorie, ele detinand un vast univers de cunostinte. Ele stiu totul despre originea formarii Pamantului si-a Cerului. Memoria lor este infinita si in ele regasim intreaga istorie a Universului. Dar pentru a le-ntelege, pentru a le deslusi tainele, trebuie sa ai un suflet pur, trebuie sa inveti ca sa le simti.
Concretiuni grezoase s-ar fi observat si in solurile lunar si martian. Se numesc ,,afinele”, datorita formei si culorii. Nu este cunoscuta textura lor, si nici cine a determinat, «cresterea prin imitare». Fantastica lume a trovantilor ramane insa necunoscuta. Oamenii de stiinta nu au reusit inca sa desluseasca misterul formarii acestora. Ei nu fac decat sa tot emita ipoteze”.
„Da, am zis-o si o voi repeta pana voi putea fi auzit, ca misiunea noastra este sa dam stiintelor arheologice pe omul Carpatilor preistoric, anteistoric”. (Cezar Bolliac)
Am insistat asupra acestor „roade ale Pamantului” – sperand ca am reusit sa va trezesc interesul – deoarece, dupa parerea mea, uriasa sfera cu inscrisuri dacice asupra careia ne atentioneaza, inclusiv in imagine, domnul gen. (r.) dr. Mircea Chelaru este tocmai un trovant, probabil cu functie de piatra tombala, deoarece, dupa cum am aflat, „in trecutul nu prea indepartat, ardelenii asezau uneori trovanti in cimitire la capataiele celor dragi”.
Specialistii vor afla, cu siguranta, varsta pietrei vii si noima cuvintelor scrise in urma cu… – e o simpla presupunere – peste cinci milenii, de stramosii nostri daci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu