Vadim despre asasinarea lui Milea.

GENERIC PRINCIPAL
Mi-a telefonat văduva generalului Ştefan Guşă...

Aşa după cum se ştie, duminică la prînz am participat la o emisiune a postului România TV. Tema? Generalii morţi în evenimentele din decembrie 1989 şi după aceea. E un subiect inepuizabil. Atunci cînd îşi bagă dracul coada, automat te bagă-n ceaţă. Dar, pentru oamenii care au acces la informaţii de primă mărime şi au discernămîntul să le pună cap la cap şi să le interpreteze, adevărul tot iese la lumină. Atunci cînd în ţară au intrat 30.000 de „turişti" din URSS, la unii găsindu-se arme şi vestoane ale Armatei Române, treaba e clară. În acest context, nici o sinucidere din acea perioadă nu mai poate fi o sinucidere sigură, sută la sută. În vîltoarea unei lovituri de Stat, cu participare străină multiplă, atîtea se pot înscena! Am apucat să citesc, la începutul emisiunii, un fragment din cartea mea „Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte", apărută în 1999. Îl reproduc integral: „La aproape 10 ani de la evenimente, în iulie 1999, colonelul dr. Ioan Cârciumaru, senator P.R.M. de Constanţa, a făcut nişte dezvăluiri senzaţionale: «În ziua de 17 decembrie 1989, în încăperea în care se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost martor al unui eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au discutat, timp de 2 ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară. Nu s-au ferit de mine, au vorbit deschis»“. «„Am înţeles că ei aveau acordul ruşilor, în special prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret, cei doi (care conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale înlăturarea, pe cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de către un Comitet Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani, pînă la liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile democratice şi ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu anarhic, nu prin demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani, s-ar fi organizat alegeri libere şi militarii s-ar fi retras. Planul însă a eşuat, datorită asasinării lui Vasile Milea. Pentru că ministrul Apărării a fost ucis, cu sînge rece, nu de către Ceauşescu, ci de conspiratorii care stăteau la pîndă şi care reprezentau o aripă mai radicală, plus masoneria. Aceştia au făcut tot posibilul ca, numai cu 4 zile înainte de 22 decembrie, să-i schimbe aghiotantul personal, aducîndu-l pe un căpitan de Securitate, Stroe, care lucra la TVR. În ziua fatală, acest ofiţer a primit consemnul şi l-a împuşcat pe general. Afară, la uşă, supraveghea operaţiunea colonelul Pîrcălăbescu, ajuns şi el, între timp, general. Am reconstituit, pas cu pas, evenimentele. Vasile Milea se afla în biroul său de la etajul VI al C.C. al P.C.R. (avea un birou şi acolo, nu numai la M.Ap.N.). El a fost împuşcat în inimă, prin veston, în timp ce se afla la masa de lucru. Glonţul a perforat scaunul şi s-a înfipt în peretele din spate. Asasinul i-a furat vestonul, ca să nu poată fi supus analizei balistice (un om care se împuşcă singur, ridică mîna, iar haina, automat, se ridică şi ea puţin). Imediat, Milea a fost aşezat, în cămaşă şi pantaloni, la 5 metri de birou, pe canapea, în vreme ce pistolul a rămas pe birou (?!). Ori, un om care se sinucide, nu procedează aşa. Nici pînă azi nu a fost găsit vestonul lui. Eu l-am cunoscut foarte bine pe Milea şi, ca medic şi militar cu îndelungată experienţă, bag mîna în foc că el nu era omul să se sinucidă, nici măcar n-avea motiv s-o facă. Am stat de vorbă şi cu familia lui, care afirmă acelaşi lucru. Am ţinut mult la acest om, aş vrea să-i ridic un bust în faţa fostei Divizii a IX-a Mecanizate Mărăşeşti, din comuna Basarabi, unde a lucrat în tinereţe». Ulterior, Pîrcălăbescu a negat, cu vehemenţă, această variantă".
În dimineaţa dinaintea emisiunii aveam să solicit şi să primesc un documentar detaliat, din partea unor consilieri ai mei pe probleme militare. Îl reproduc şi pe acesta, integral: „Într-un raport al Serviciului Român de Informaţii, intitulat «Punct de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din Decembrie 1989», există un capitol dedicat implicării KGB şi GRU, care, în colaborare cu alte agenturi de spionaj, au participat la derularea evenimentelor. Conform acestui Raport, datele şi informaţiile existente converg spre concluzia că dispozitivul informativ şi de diversiune sovietică a fost conectat la toate fazele evenimentelor. Aşa cum rezultă din rapoarte ale Securităţii datînd încă din 1982, pe baza mărturiilor unui cadru de Informaţii sovietic, România era tratată de Serviciile Secrete ale URSS ca un stat inamic. Mod de abordare care s-a păstrat, ba chiar s-a accentuat după venirea la conducere a lui Mihail Gorbaciov. În perioada premergătoare aşa-zisei revoluţii, activitatea rezidenţelor sovietice - intensificată pe toate planurile - avea în vedere, mai mult decît înainte, obţinerea de informaţii privind: starea sănătăţii lui Ceauşescu, posibili succesori, concepţiile acestora. De aici se poate trage concluzia că se urmăreau doar schimbarea lui Ceauşescu şi menţinerea sistemului. Raportul SRI precizează că, în 1987, spionii aflaţi în România şi-au intensificat activitatea, iar unii dintre ei, sub acoperirea de corespondenţi de presă (exemplu: Viktor Volodin - «Izvestia», Vladimir Vidraşcu - «Pravda»), şi-au sporit preocupările pentru a obţine informaţii privind starea de spirit a populaţiei şi alte aspecte negative, care ar fi putut fi exploatate. Articolele acestor cotidiane cu privire la România erau din ce în ce mai «critice», iar «Izvestia» (care apărea şi în România) a publicat celebra Scrisoare a celor 6. Începînd cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme «particulare» a crescut vertiginos, de la circa 80 la peste 1.000 de maşini pe zi. Ocupanţii (cîte 2-3 în maşină), în majoritate bărbaţi cu constituţie atletică, în vîrstă de 25-40 de ani, evitau, în general, locurile de cazare, dormind în autoturisme, iar în unele cazuri, rare, cînd au solicitat servicii hoteliere, plăteau în valută. Maşinile erau preponderent mărcile «LADA» şi «MOSKVICI», se deplasau în coloană, de multe ori remarcîndu-se că aveau numere consecutive şi stare tehnică asemănătoare (multe noi). Majoritatea erau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucît la bordul maşinilor s-au găsit arme. Cert este că în timpul evenimentelor din Timişoara, în România se aflau numeroşi «turişti» sovietici. În zilele de 15, 16 şi 17 decembrie 1989, celor deja existenţi li s-au adăugat cei care «se întorceau din Iugoslavia». Numărul turiştilor sovietici pe teritoriul României pe parcursul evenimentelor din 1989 a fost apreciat de către Serviciile Secrete româneşti la circa 30.000. Un eveniment consemnat în rapoartele Securităţii a dus la concluzia că unii dintre agenţii GRU erau îmbrăcaţi în uniforme ale Armatei Române. La scurt timp după Revoluţie, a fost accidentată maşina în care se aflau turistul sovietic LOUT ALEXANDER şi încă un bărbat. Cu ocazia reparaţiilor efectuate la Service, în maşină s-au găsit 12 uniforme militare româneşti (MApN) de camuflaj şi un veston sovietic cu însemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat că sînt «ofiţeri în rezervă» şi au luptat anterior în Afganistan. Un alt caz, care a scos la iveală agenţii sovietici angrenaţi în evenimente, s-a petrecut în judeţul Mehedinţi, în comuna Butoieşti: un autoturism sovietic a fost acroşat de un TIR, rezultînd moartea unei persoane şi rănirea gravă a alteia. În autoturismul avariat s-au găsit 240 capse pirotehnice de fabricaţie sovietică. Semnificativă este «recomandarea» făcută, la cîtva timp după evenimente, de un cetăţean basarabean, JIGĂU ALEXEI, cadru didactic la Institutul Politehnic din Chişinău, ca românii să nu mai caute «terorişti», întrucît aceştia «sînt de mult plecaţi din România». În context, el a precizat că, în acea perioadă, fratele său, cadru KGB, s-a aflat «în zona Craiovei, undeva, între Timişoara şi Bucureşti»".
Cu puţin timp înainte de emisiune, l-am sunat pe venerabilul doctor Ioan Cârciumaru - astăzi general - şi l-am întrebat dacă îşi mai aduce aminte de ceva, dacă a omis ceva. Da, şi-a mai amintit: Vasile Milea, care era deputat M.A.N. de Bacău, a venit din acel oraş, spre Bucureşti, şi i-a spus că, pe şosea, a întîlnit un foarte mare număr de maşini cu număr de URSS. Aşa ceva era anormal şi fără precedent. După emisiune, am venit la biroul meu, situat foarte aproape de România TV, tot în Casa Scînteii. Nici n-am intrat bine în încăpere, că primesc un telefon-surpriză: era doamna Rolea Guşă, văduva bunului şi regretatului meu amic Ştefan Guşă. Urmărise emisiunea. Mi-a mulţumit că am luat apărarea Armatei, atacată, pe nedrept, prin telefon, de Lavinia Betea. Şi mi-a confirmat ceea ce spusese Vasile Milea: „Domnule preşedinte, nu numai Vasile Milea a întîlnit un mare număr de maşini ruseşti, ci şi soţul meu. Era noiembrie 1989 şi ei doi - ca ministru şi, respectiv, ca adjunct al ministrului Apărării - participaseră la depunerea Jurămîntului militar al unui nou contingent. Vasile Milea se întorcea de la Bacău, iar Ştefan Guşă venea de la Buzău. Ei s-au întîlnit la sediul MApN şi au discutat pe tema asta. Bărbatul meu mi-a spus şi mie acelaşi lucru, depun mărturie". Atît pentru atitudinea lor patriotică, din decembrie 1989, cît şi pentru informaţiile deţinute, cei doi, ca şi Constantin Nuţă, Velicu Mihalea, Emil Macri, Gh. Ardelean, Gh. Trosca, Gh. Voinea şi alţii au plătit cu viaţa. Fiecare în felul lui. Cei mai mulţi au murit ca urmare a unui cancer produs de iradiere. Agenţii Moscovei au mai „întîrziat" pe aici cel puţin 1 an. Eu i-am văzut, cu ochii mei, în decembrie 1990, în Piaţa Moghioroş: aveau treninguri pe care scria CCCP (URSS) şi vindeau ţigări, alte bunuri. Am intrat în vorbă cu cei care ştiau româneşte (probabil basarabeni). Mi-au spus că sînt cazaţi la Căminul Haiducul, al MApN (în Drumul Taberei). Atunci mi-a fost cît se poate de clar. Nu poate fi vorba de revoluţie cînd în ţară acţionează o veritabilă armată de spioni şi agenţi - 30.000! Ei au tras la Intercontinental, în Piaţa Romană şi în alte locuri ale Capitalei, mai ales că unii erau îmbrăcaţi în uniforme ale Armatei Române. Ce scenariu criminal! Am o propunere pentru Ion Iliescu: sînt dispus să-l iert pentru că mi-a furat funcţia de preşedinte al României, în decembrie 2000, cu condiţia să nu ducă în mormînt acele teribile taine din decembrie 1989, cînd au murit peste 1.000 de români nevinovaţi. Ce zici, Nea Nelule, batem palma? Te poţi prezenta în faţa Judecătorului Suprem cu povara asta pe suflet?


CORNELIU VADIM TUDOR
Duminică, 10 august 2014