Pagini

marți, 8 aprilie 2014

2014 Dictatul de la Bruxelles

Pentru distragerea atenției vor face totul.

În anul 2014, România se pregătește de sărbătoare, 96 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.
Marea majokkritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.”
Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele:
-“Pretenţia românilor asupra Ardealului poate fi susţinută doar de un singur argument: numărul mai mare al populaţiei, mai exact de majoritatea etniei române.”
-“Problema ardeleană o putem rezolva odată pentru totdeauna în mod corespunzător”, adică prin creşterea artificială a numărului ungurilor din Ardeal, ca urmare a acordării cetăţeniei ungare la românii get-beget, de pe tot cuprinsul României.
Cartea tălmăcită de Arpad Göncz cuprinde programul agresiv, revizionist şi războinic al Ungariei. Preşedintele Arpad Göncz prezintă proiectele Ungariei cu privire la destinul Ardealului, proiecte de o importanţă primordială pentru unguri. Din cartea “Ardealul-trecut şi viitor” prezentăm câteva fragmente edificatoare:
-“Crearea României Mari s-a făcut sub conducerea lui Ion Brătianu, un escroc internaţional de mare talent”… prin “acceptarea principiului etnic.” (pag.82)
-“În ceea ce priveşte Ardealul, există o singură alternativă: naţiunea ungară-înainte şi după Tratatul de la Trianon – ţine în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Ardeal nu poate să existe un stat ungar, nicio misiune ungară şi nici viaţă ungurească.” (pag.86)
-“Dacă majoritatea românească din Ardeal şi-ar impune cu forţa voinţa în cadrul autonomiei ardelene, va trebui să se recurgă la mijloace artificiale pentru a zădărnici dominaţia majorităţii româneşti.” (pag.101-102)
-“Într-o singură problemă nu putem face concesii: Ardealul în întregimea lui – ca o unitate intangibilă – trebuie repus sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.” (pag.110)
Părintele Arsenie Boca spunea: “Ungurii vor mai mult decât Ardealul.” Se ştie că, Ungaria acţionează pentru răpirea unor teritorii din Slovacia, Serbia şi Ucraina. Aceste trei ţări au răspuns cu fermitate la pretenţiile şi programele revizioniste ale Ungariei. Singura ţară unde iredentismul unguresc zburdă în voie este România.
Mulţi dintre conducătorii partidelor politice româneşti şi dintre manipulatorii de opinie se fac că nu înţeleg de ce, în luna februarie a.c., a început aşa-zisul “război al steagurilor” între Ungaria şi România. Este vorba despre aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” de unguri şi amplasat ilegal, tot de către maghiari, pe instituţiile Statului Român, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi pe o primărie a unui district din Budapesta.
Conform Legii nr.282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritate, publicată în Monitorul Oficial al României nr.752 din 6 noiembrie 2007, la art.2 sunt înscrise următoarele 20 de limbi minoritare folosite pe teritoriul României: limba albaneză; limba armeană; limba bulgară; limba cehă; limba croată; limba germană; limba greacă; limba italiană; limba idiş; limba macedoneană; limba maghiară; limba poloneză; limba romani; limba rusă; limba ruteană; limba sârbă; limba slovacă; limba tătară; limba turcă; limba ucrainiană.” La art. 3 din Legea nr.282/2007 se precizează că: “În înţelesul prezentei legi, limbile minoritare sau regionale sunt limbile minorităţile naţionale.”
La recensămintele populaţiei din anul 2002 şi 2011 s-au declarat secui sub 500 de persoane, respectiv sub 300. Numai nişte nebuni cu acte în regulă ar putea să creadă că 300 de secui, de toate vârstele, ar fi în stare să înfiinţeze un aşa-zis ţinut secuiesc, cu parlament şi guvern propriu, cu armată, poliţie şi jandarmerie, cu justiţie proprie, cu administraţii locale proprii în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu ambasade proprii.
Pentru a fi înţelese mai uşor obiectivele şi acţiunile Ungariei şi iredentismului maghiar din anul 2013 şi 2014 trebuie reamintite, cel puţin, următoarele evenimente istorice:
1.În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, revoluţionarii unguri şi Ungaria au avut ca obiectiv prioritar anexarea Ardealului. Atunci, criminalii şi teroriştii unguri au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat 300 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mănăstiri.
2.Marea Unire de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, nu a fost recunoscută niciodată de către Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România. Ungaria şi ungurii de pretutindeni nu recunosc Unirea şi nici documentele adoptate la Alba-Iulia. Insultând inteligenţa românilor, ungurii şi cozile de topor româneşti se agaţă de unele texte din Declaraţia de la Alba-Iulia care s-a aplicat minorităţilor etnice din România, celor care au recunoscut România Mare.
3.În anul 1919, Ungaria cu sprijinul Uniunii Sovietice a început un război împotriva României pentru a ocupa Ardealul. Atunci, Armata Română a câştigat războiul şi a ocupat Budapesta, în 4 august 1919.
4.La 30 august 1940, cu sprijinul Germaniei şi Italiei fasciste, prin Diktatul de la Viena, Ungaria a obţinut o parte din Ardealul de Nord-Vest. În perioada septembrie 1940-octombrie 1944, armata amiralului fără flotă Horthy Miklos, sprijinită de localnicii unguri, a săvârşit numeroase atrocităţi împotriva românilor şi evreilor (în zeci de localităţi) şi a trimis în lagărele de exterminare din Germania peste 157.000 de evrei. Până acum, Ungaria a cerut scuze publice Israelului şi Slovaciei pentru crimele săvârşite în timpul celui de-al doilea Război Mondial, împotriva evreilor şi slovacilor, angajându-se să plătească despăgubiri. Niciodată, Ungaria nu a recunoscut antrocităţile săvârşite împotriva românilor şi nu a cerut scuze publice României şi Poporului Român !
5.După 21 decembrie 1989 au început atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. În paralel, a continuat separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a zeci de mii de români din cele trei judeţe. Adevărul istoric se regăseşte în Raportul HAR-COV al Parlamentului României, din anul 1991, pentru care s-a primit interdicţie de a fi dezbătut şi aprobat la Bucureşti.
6.În martie 1990, la Târgu–Mureş, Ungaria împreună cu numeroasele organizaţii ale etnicilor unguri din România au încercat, în forţă, să rupă Ardealul din Vatra Strămoşească multimilenară. Este meritul Uniunii Vatra Românească şi al românilor din judeţul Mureş că au reuşit să zădărnicească această nouă acţiune revizionistă a Ungariei.
7.În perioada 1992-2012, în Camera Deputaţilor, conform art.62, alin.2 din Constituţia României, nu a existat niciun deputat din partea minorităţii secuieşti, deoarece aceasta nu există legal în ţara noastră.
8.Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească în Ardeal, în vatra vechii Europe. Ministrul de Interne, domnul Radu Stroe şi ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa, au declarat public la televiziune, în ziua de 10 februarie a.c., că pretinsul steag secuiesc este ilegal, iar amplasarea lui pe instituţiile publice din România încalcă dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelelor pe teritoriul României. În realitate adevăratul steag secuiesc a rămas un obiect de muzeu. Secuii au avut o origine turco-avară şi au fost deznaţionalizaţi de către unguri. Aşa-zisul steag secuiesc, inventat şi finanţat de la Budapesta, este un simbol al statalităţii Ungariei. El semnifică, acolo unde este arborat sau purtat la manifestări publice, apartenenţa acelui teritoriu la Ungaria.
Poporul Român, creştin ortodox, iartă dar nu uită atrocităţile săvârşite de unguri !
Care este adevărul ? Conducătorii Ungariei şi ai etnicilor unguri din România sunt convinşi că au ajuns foarte aproape de momentul dezmembrării teritoriale a României şi al anexării Ardealului, în mod paşnic, printr-un nou Diktat, de data aceasta de la Bruxelles. Cum ? Prin obţinerea, prin mijloace artificiale (cum i-a învăţat fostul preşedinte Arpad Göncz, al Ungariei) a unei majorităţi ungureşti în Ardeal şi prin dobândirea a peste 50% din proprietăţile imobiliare aflate în Grădina sau Cetatea Domnului (Ardeal) pe calea retocedărilor în natură (foarte multe bazate pe acte false) şi a cumpărărilor de terenuri agricole şi păduri. La toate acestea se adaugă apropiata votare în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003 (votată în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009), în baza căreia titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale (din care, în Ardeal peste 80% au fost date la unguri) îi vor expropria pe români printr-o procedură diabolică şi extrem de rapidă, inclusiv prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Încrederea ungurilor în obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului a fost sporită prin includerea de către Guvernul Ponta II, printre priorităţile legislative, a proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale. Acest statut, susţin liderii U.D.M.R., va facilita autonomia teritorială a Ardealului.
Se ştie că, Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2013 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări. Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii. Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligaţi să renunţe.
Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localităţi, pentru a dobândi cetăţenia acestei ţări şi paşaportul unguresc. Acţiunea diabolică de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru Guvernul Ungariei este prioritatea numărul unu. Până în toamna anului 2014 se acţionează pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru cel puţin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate şi paşapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetăţeni unguri. Apoi cer autonomia teritorială a acestei provincii istorice româneşti, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.
Aşa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanşat de Guvernul de la Budapesta face parte din programul Ungariei de internaţionalizare a problemei Ardealului, cu scop final anexarea la Ungaria a acestui Sfânt Pământ Românesc. Orice român, cu mintea limpede, realizează că există o legătură artificială între Ungaria şi aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” şi purtat de unguri.
În acest context, nu trebuie uitat faptul că în majoritatea localităţilor din Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate ilegal referendumuri locale vizând obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Toate documentele referitoare la aceste referendumuri locale au fost depuse la organismele europene de la Bruxelles.
Preşedintele României Traian Băsescu, primii-miniştrii (Boc, Ungureanu şi Ponta), preşedinţii Senatului (Geoană, Filip şi Antonescu) şi Camerei Deputaţilor (Anastase şi Zgonea) au fost informaţi, de nenumărate ori, de către Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) despre toate acţiunile Ungariei vizând pregătirea Diktatului de la Bruxelles. De ce nu au acţionat pentru dezbaterea lor în Parlament, pentru mediatizarea şi contracarea lor ? Nimeni nu-i întreabă şi nici ei nu abordează această temă !
Articol promovat de
http://inforor.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu