Liderii protestelor din ultima vreme vorbesc despre o revoluţie în etape care va schimba radical România Tinerii care au contribuit la apariţia şi la dezvoltarea protestelor tot mai numeroase din ultimii ani vor să destabilizeze sistemul şi să formeze o nouă clasă politică până în anul 2020. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Adevărul despre Pungeşti. Americanii, gazele şi moldovenii Traversăm o perioadă dominată de proteste. România n-a mai avut atâţia oameni în stradă din primăvara lui 1990 şi nu pare să fie doar revolta duminicală a unor tineri ecologişti. Tot mai multe voci vorbesc despre trezirea unor reflexe civice amorţite de mai bine de două decenii şi despre un cetăţean care nu mai e dispus să accepte orice şi oricum. În 2012, presiunea străzii a dărâmat un Guvern. În 2013, protestele au ţinut pe loc două proiecte uriaşe (Roşia Montană şi gazele de şist), deşi politicul hotărâse că ele pot să înceapă. „Adevărul” vă propune o serie de articole care vor căuta să explice apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen. Vor fi, de fapt, patru portrete ale unor tineri care au contribuit la naşterea şi dezvoltarea protestelor de stradă din ultimii ani. Cine sunt şi ce vor aceşti oameni?
Pe Mihail Bumbeş, Claudiu Crăciun, George Epurescu şi Alexandru Alexe îi găsim acum implicaţi în mitingurile care se opun proiectului Roşia Montană şi exploatării gazelor de şist, dar care ies în stradă demult şi au făcut din asta un mod de viaţă. Unii i-au acuzat că ar avea interese ascunse, ei spun că nu vor decât să reînvie spiritul civic al românilor şi să provoace o schimbare. Fiecare vorbeşte despre un plan, despre o revoluţie pe etape la capătul căreia România ar trebui să fie cu totul altfel. În acest plan, început la sfârşitul lui 2011 ca o aliniere cu mişcările „Occupy” şi „Indignados”, protestele din ultimele luni sunt pentru ei ceva mai mult decât o mişcare cu scopuri ecologiste. Sunt etapa care urmează protestelor din ianuarie 2012, în care aplică ce au învăţat atunci şi în care construiesc următoarul pas. Poate să sune exagerat şi pretenţios. Dar dacă ţinem cont că Mihail Bumbeş (primul din seria de patru portrete) a obţinut o finanţare prin care a comandat la IMAS un studiu sociologic privind mecanismele care i-ar determina pe tinerii din România să iasă în stradă, s-ar putea să înţelegem că lucrurile nu se fac chiar la întâmplare. Şi că această revoluţie pe etape ar putea să fie mai mult decât o idee naivă născocită în capul unor tineri prea entuziaşti. Mihail Bumbeş, omul care şi-a propus să destabilizeze sistemul În ecuaţia protestelor din ultimele luni, Mihail Bumbeş (32 de ani, foto dreapta) n-a fost doar unul dintre oamenii cu portavocea în mână. A iniţiat pe Facebook evenimentul din 1 septembrie (prima duminică în care s-a ieşit în stradă), a venit cu ideea marşurilor prin cartiere, care a însemnat momentul de apogeu al mişcării, şi a întins identitatea protestelor dincolo de miza ecologistă, construind platforma “Uniţi salvăm”, care s-a implicat în toate mişcările de stradă din ultima vreme. Tot el a fost cel care, pe 28 august, la o zi după ce Executivul adoptase legea cu privire la Roşia Montană, s-a legat cu cătuşe de gardul Guvernului. Recunoaşte că a fost un gest bine calculat, prin care a vrut să atragă atenţia şi să promoveze protestul din 1 septembrie. Un prieten de-al său a filmat totul şi a pus imaginile pe internet, adunând în câteva zile peste 10.000 de vizualizări. “Acel teaser a contribuit foarte mult la mobilizarea oamenilor care au ieşit în stradă pe 1 septembrie”, spune Bumbeş. Născut în Curtea de Argeş, Mihail Bumbeş a ajuns la Bucureşti în 2002, când a devenit student al Facultăţii de Istorie.
În acelaşi an a constituit, alături de trei colegi, grupul informal „Miliţia Spirituală”, transformat din 2010 în organizaţie non-guvernamentală. „Îmi amintesc foarte clar. Pe data de 9 mai 2002 eram împreună cu nişte colegi de la Istorie, mâncam covrigi în Piaţa Universităţii. Ne-am trezit cu Emil Boc, Theodor Meleşcanu şi Marko Bela acolo, era Ziua Europei, se amplasase o scenă. Ne-am enervat şi am început să urlăm, să strigăm la ei. Am zis că «ce vin ăştia să confişte piaţa cu discursurile lor demagogice?». Ne-am hotărât să ne organizăm mai bine, atunci a apărut scânteia, ca să spun aşa. Şi am înfiinţat acest grup informal numit «Miliţia Spirituală»”, povesteşte Mihail Bumbeş. La început, „Miliţia Spirituală” scotocea prin presa comunistă şi prin arhive şi deconspira lucruri mai puţin ştiute din biografiile unor personaliăţi politice. Textele erau afişate pe pereţii facultăţilor, apoi au început să le publice în ziare. Din 2006, când s-a înfiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Bumbeş a devenit cercetător la această instituţie. Însă în toţi aceşti ani, activitatea de cercetare a mers mână în mână cu acţiunile de stradă pe care le organiza ca preşedinte al „Miliţiei Spirituale”. Proteste pentru accesul la arhivele fostei Securităţi, pentru votul uninominal, pentru problemele cu care se confrunta Bucureştiul. Interferând cu zona politică, acţiunile lor n-au fost scutite de suspiciuni şi de acuzaţii. Bumbeş susţine că „totul pornea din ce ne venea nouă la o bere, «hai să facem, să ne implicăm»”. 2011, prima cărămidă Mihail Bumbeş a depăşit această etapă şi are acum nişte idei clare: „Da, eu încerc să destabilizez la propriu sistemul ăsta mafiotizat şi îmi asum public acest lucru. Dar destabilizăm nu doar lovind verbal, prin proteste, ci în primul rând construind cetăţeni. Nu poţi să schimbi sistemul decât punând cărămidă peste cărămidă. OK, ne dorim o schimbare, dar trebuie făcută în timp, nu se poate peste noapte oricât de mult ne-am dori. Şi atunci începi să construieşti, începi să formezi grupuleţe care să acţioneze în sensul acesta. Revoluţia se gândeşte în timp şi e un proces, nu e o revoltă de o zi”. În mai 2011, când în Spania a apărut fenomenul „Indignados”, Bumbeş a încercat să organizeze ceva similar în Bucureşti. „Începuse nebunia în Spania şi am preluat şi noi. Am ieşit vreo trei duminici la rând pe esplanada Teatrului Naţional. Ne întâlneam şi stăteam de vorbă cu oamenii despre problemele societăţii. O jumătate de an mai târziu, în noiembrie, câţiva tineri refuzau să mai părăsească amfiteatrul după o dezbatere desfăşurată la Facultatea de Istorie şi declanşau un protest spontan care s-a stins după câteva zile. În fruntea lor se afla Mihail Bumbeş: „Era discuţia atunci ca Educaţia să primească undeva la 2%. Aveam nişte prieteni studenţi la Istorie şi le-am spus: «Hai să facem ceva, hai să ocupăm facultatea». Aşa am pus la cale toată povestea cu ocuparea facultăţii pentru 100 de ore”. Sunt multe organizaţii-fantomă care derulează tot felul de proiecte, fac tot felul de combinaţii de care nici dracul nu ştie. Şi e foarte greu, pentru că decredibilizează tot mediul ONG-istic Mihail Bumbeş, protestatar Cam în acelaşi timp, George Epurescu şi Alexandru Alexe (primul cercetător la Institutul de Fizică de la Măgurele, iar al doilea fără ocupaţie) încercau să pună bazele unei mişcări numite „Occupy România”, însă nu reuşeau să organizeze decât nişte manifestaţii anemice, cu câteva zeci de oameni, mai degrabă curioşi decât indignaţi. Protestul de la Facultatea de Istorie n-a fost nici el vreun mare succes. Multă lume nici n-a aflat de existenţa lui, iar presa l-a considerat o încercare naivă şi uşor de trecut cu vederea. Însă Mihail Bumbeş a fost convins atunci că a reuşit să aşeze o primă cărămidă din construcţia pe care şi-o pusese în cap. „Protestul de la Istorie a fost un exerciţiu foarte util pentru că pe mulţi dintre cei care au participat la ocuparea facultăţii în 2011 i-am văzut în Piaţa Universităţii în 2012. Iar pe cei din ianuarie 2012 i-am văzut în Piaţa Universităţii 2013. A fost un precedent care a contribuit la ce se întâmplă astăzi. Cultura protestului se construieşte din aproape în aproape”. Cine i-a transmis lui Bumbeş să redeştepte tinerii din România Mihail Bumbeş (dreapta), în fruntea unui dintre marşurile de protest organizate pe străzile Capitalei în această toamnă. FOTO Facebook Ianuarie 2012. Zdruncinaţi de criza financiară şi de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc, mii de români au ieşit în stradă. Mihail Bumbeş a fost nelipsit din Piaţa Universităţii. „Pe 13 ianuarie, în prima seară, m-am dus în mijlocul oamenilor şi am spus: «Toată lumea spre Cotroceni!». Am avut ideea asta pentru că altfel se spărgea protestul. Au existat, în ianuarie 2012, şi oameni plătiţi de USL, dar piaţa nu a fost controlată de ei, cum s-a spus. O mare parte din oameni chiar au venit sincer”. Acţiunile sale din timpul protestelor n-au rămas fără urmări. În martie 2012, câţiva agenţi de poliţie au mers la Curtea de Argeş, oraşul natal al lui Bumbeş, unde i-au interogat pe părinţii acestuia, încercând să afle dacă fiul lor deţine arme de foc. „Sunt nişte tactici de intimidare”, spune el. Era clar că, pentru autorităţi, Mihail Bumbeş devenise mai mult decât un om care iese în stradă. Mai ales că între noiembrie 2011 şi ianuarie 2012 acesta derulase, prin „Miliţia Spirituală”, un program numit „Geografia activismului la tineri”, care şi-a propus să cuantifice nivelul implicării civice a tinerilor din România, precum şi identificarea ideilor care i-ar face să reacţioneze. Concret, „Miliţia Spirituală” a obţinut o finanţare de 30.000 de dolari din partea CEE Trust („Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe”), o platformă de ONG-uri finanţată, între alţii, de magnatul american George Soros, prin care a comandat la IMAS un studiu sociologic amănunţit despre mecanismele care i-ar face pe tineri să se implice în acţiuni civice. Eu n-am avut nicio finanţare directă de la fundaţia Soros sau de la Open Society, ci dintr-un fond mai mare în care e şi una dintre fundaţiile lui. Astea sunt teorii ale conspiraţiei Mihail Bumbeş, protestatar Bumbeş spune că tocmai cei de la CEE Trust (cu sediul central în Polonia) i-au sugerat să facă studiul: „M-au chemat acolo şi mi-au spus că ar trebui să fac o cercetare, «fă un studiu sociologic, să vii cu nişte măsuri să redeştepţi tinerii. Vezi exact unde e problema». Am făcut şi ei mi l-au finanţat”. Una dintre concluziile studiului a fost că tinerii socializează tot mai puţin şi nu mai formează grupurile sociale care stau la baza protestelor de stradă. Aşa că, în vara acestui an, „Miliţia Spirituală” a mai obţinut o finanţare de la CEE Trust (75.000 de dolari), graţie căreia a derulat proiectul CRIM, o şcoală de activism civic bazată pe creativitate, care şi-a propus „să asambleze laboratoare sociale alternative capabile să stimuleze dialogul civic între participanţi”. Toate acestea au provocat o serie de teorii conspiraţioniste ţesute în jurul lui Mihail Bumbeş, inclusiv speculaţii de tipul „Soros îl plăteşte să scoată oamenii în stradă”. El nu se simte foarte confortabil când trebuie să vorbească despre acest subiect: „Asta cu Soros am demontat-o demult, a fost o diversiune. Realistic vorbind, ţi-l imaginezi pe Soros sunându-mă şi spunându-mi: «Băi, Bumbeş, fă aşa şi aşa»?. Aaa, bun..., omul e un speculant şi un rechin care joacă pe bursă. Finanţiştii ăştia, care joacă pe fondurile astea, în general n-am o părere bună despre ei. Dar, spre deosebire de alţii, ăsta chiar a investit. În democratizarea României, dacă te uiţi cine a băgat bani la începutul anilor ’90, o să vezi. Şi nu doar în România. Şi în Rusia, şi în Bulgaria, peste tot. O fi având şi nişte interese, dar nu la nivelul ăsta. Poate cel mai important este să-şi spele imaginea. Despre ce vornim? Nu sunt prieten nici nu Soros, nici cu altcineva. E ridicol”. „Mişcarea asta poate fi debutul unei revoluţii” În primăvară, Mihail Bumbeş a participat şi la protestele din Turcia. S-a speculat că ar fi mers acolo să se pregătească pentru eventuale mişcări de stradă care vor urma în România. „În Turcia m-am dus pentru că am fost solidar. Lumea îşi imaginează că te duci la un protest din ăsta cum veneau palestinienii înainte de 89 şi se antrenau în taberele Securităţii. În Turcia, dincolo de faptul că au fost violenţe, ce antrenamente puteam să fac? Stăteam în Parcul Gezi, mâncam, mă plimbam pe acolo şi vorbeam cu oamenii. Da, evident că a fost o experienţă care mi-a folosit. Am învăţat nişte chestii de mentalitate, de viziune, de cum s-au organizat”. Antrenat sau nu, Mihail Bumbeş a jucat un rol important în protestele din această toamnă. A organizat marşul din 1 septembrie, punctul de plecare al protestelor, apoi a făcut parte dintr-un grup restrâns care a gândit dezvoltarea mişcării. „La început eram vreo cinci persoane în grupul de organizare, iar eu mă ocupam de trasee şi de mobilizat oameni. A existat o viziune, inclusiv marşurile. A fost ideea mea. M-am gândit că mergând către oameni, prin cartiere, numărul protestatarilor creşte, a fost o chestie strategică. Apoi, grupul de organizare s-a umflat prea mult, veneau şi o sută de persoane, nu se mai putea comunica. Acum lucrez la o nouă identitate a protestelor”. Bumbeş admite că temele ecologiste au fost şi un pretext în jurul căruia, în această toamnă, s-a construit o nouă etapă în drumul către o schimbare radicală în România. Dovadă că şi-a propus să întindă identitatea mişcării dincolo de subiectul Roşia Montană sau de tema gazelor de şist. Aşa a pus bazele platformei „Uniţi salvăm”, care s-a implicat şi în protestele anti Roşia Montană, şi în cele de la Pungeşti, şi în cele din ultimul week-end, când s-a ieşit în stradă împotriva modificării Codului Penal. „Eu mi-am dat seama că avem nevoie de o chestie mai conceptuală. Şi atunci am propus să creem o pagină. Nu ştiam ce nume să-i dau şi am făcut un atelier în piaţă. Au venit şi câţiva publicitari, ne-am aşezat pe jos şi am discutat. Am zis că pe pagina asta să nu fie doar despre Roşia Montană, protestele nu sunt doar despre Roşia Montană sau despre gazele de şist, aceste teme sunt doar declicul. Şi atunci nu puteam să-i punem numele paginii „Uniţi salvăm Roşia Montană”, dar am zis că vreau să fie ceva cu „Uniţi salvăm” pentru că îmi place foarte mult. Un prieten publicitar a zis «de ce nu rămâi la Uniţi Salvăm, dacă tot îţi place?”. Şi aşa a rămas «Uniţi Salvăm»”. Mihail Bumbeş crede că protestele trebuie să intre într-o nouă fază, care ar trebui să includă pichetarea unor instituţii. „Nu neapărat acţiuni săptămânale, pentru că va fi o bătălie de durată şi trebuie să ne păstrăm resursele fizice şi psihice”. Şi nu renunţă la ideea unei revoluţii pe termen lung: „Etapa de acum este o etapă a schimbării de mentalitate. Oamenii conştientizează că pot să protesteze şi ăsta e primul pas. Mişcarea asta poate fi debutul unei revoluţii care să se finalizeze în 2020 poate. Vor urma alegeri, vor apărea nişte oameni, inclusiv la europarlamentarele de anul viitor probabil că vor candida unii. Din punctul meu de vedere miza e 2020. Speranţa mea e ca din rândul societăţii civile care se formează acum să apară noi partide, care să dea naştere unei altfel de clase politice”. Întrebat dacă vrea să facă şi el parte din această nouă clasă politică, Bumbeş se eschivează: „Nu ştiu, e prematur. Nu neg că poate la un moment dat..., dar pe termen scurt nu mă văd în politică. Nu sunt ipocrit. Poate în 2020 voi fi într-o formaţiune. Nu pot să neg”. Eu sunt un progresist, dar în România se poartă etichetele. Îmi place să spun că sunt anarho-socialist. Sunt anarhist pentru că îmi place să mă autoguvernez, „anarho” înseamnă fără stăpân. Sunt două lucruri la care ţin foarte mult: fără stăpân şi solidaritate. De aici vine. În general sunt un progresist. Mihail Bumbeş, protestatar
Citeste mai mult: adev.ro/mxzl8f
Citeste mai mult: adev.ro/mxzl8f
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu