Einstein şi libertatea de exprimare a idiotului de internet

2011 APRIL 6 AT 12:28 PM

tags: comentatori, Einstein, idiotul de internet, internet, Marie Curie, Nobel, Shakespeare, Yourcenar

by Simona Tache

Să presupunem că Einstein ar fi trăit în zilele noastre şi că, în calitate de deţinător al premiului Nobel, ar fi fost invitat să scrie, săptămânal, un editorial într-un ziar. Cum ar fi arătat comentariile din subsolul textelor lui?

„Mamă când î-ţi văd freza aia de maimuţă electrocutată, îmi vine sămi bat copii, să mor io. Lasă-ne băi nene că n-eai obosit, ce nu înţelegi?“

Sau: „Du-te bă şi pune curu la muncă, pune mâna şi produ ceva, papagalule, mai scuteştene cu formule şi băşini şi teorii. V-a făcut măta pe toţi intelectuali şi şmecheri, ce să-ţi povestesc. LA MUNCĂĂĂĂ!“

Sau: „Mă cac pe Nobelu tău băi ciufulitule, mori“.

Sau: „Eşti prost“.

Bun. Acum să presupunem că şi Shakespeare ar fi fost contemporan cu noi şi cu Einstein şi că şi el ar fi scris un editorial într-un ziar sau într-o revistă. Urmarea?

„Ţiam citit de curiozitate Ro­meo şi Julieta să văd ceţi poate pielea. Pute a invenţie de la şapte poşte. Julieta o panaramă iar Romeo ăla un papagal, într-un cuvânt o poveste de tot căcatul. Eşti varză, du-te şi te culcă şi lasă pe altul mai bun.“

„Nu ştiu cine te-a angajat, da’ eşti zero barat. Daţil bă afară pe mustăcios că vă face de râs. HUĂ!“

„Slab. Scri foarte foarte prost.“

Dar dacă Marie Curie ar fi trăit în epoca Internetului şi ar fi avut, să zicem, un blog de ştiinţă? Ar fi trăit oare bucuria de-a fi femeie pe Internet?

„Ia zi bagaboanto ce leai făcut la moşii ăia din Academia Suedeză de ţia dat două Nobeluri? Te dai mare savantă şi nu eşti decât o zdreanţă penală penibilă. JOS CURVELE!“

„Mamă ce urâtă eşti. Îţi las numărul de telefon să vi până la mine, da să şti c-o să-ţi pun o pernă pe ochi că eşti prea urâtă.“

De ce comentarii ar fi avut parte Marguerite Yourcenar nici nu mai încerc să-mi imaginez, că mi se face frică.
Mare noroc au avut toţi cei de mai sus că, neexistând Internet în vremurile în care au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea, n-au avut onoarea, plăcerea, bucuria şi privilegiul să experimenteze pe pielea lor libertatea de exprimare a idiotului de Internet. Idiotul de Internet nu trăieşte decât ca să-i conteste pe ceilalţi, dar cel mai mult şi mai mult îi place să se caţere pe statui. Cu cât cel contestat e mai sus pe scara evoluţiei şi mai bine acoperit de praful istoriei, cu atât idiotul de Internet şi-ar dori mai mult să-i tragă o flegmă. Flegma e paşaportul lui către egalitatea cu cel contestat.

Pe cât de mare a fost, aşadar, norocul lui Albert că n-a cunoscut epoca Internetului, pe atât de mare e ghinionul comentatorului oligofren contemporan că n-are, săracu’, fir direct cu geniile consacrate. Să-l iei pe Einstein cu „bă, Alberte“ şi să dai cu el de pereţi echivalează cu a fi luat Nobelul în acelaşi an cu el, iar să-l desfiinţezi din trei vorbe agramate pe Shakespeare e ca şi cum ai fi fost cu el la un concurs de literatură, la căminul cultural din comuna Ploşcuţeni, şi i-ai fi suflat de sub nas trofeul „Floarea Literară a Provinciei“. Să înjuri doar tot felul de mediocri nu înseamnă aproape nimic. Pot să fie, la o adică, şi laureaţi recenţi ai premiului Nobel, tot nu e mare lucru. Nu se compară un Nobel proaspăt cu unul vechi de aproape 100 de ani, confirmat şi paraconfirmat de istorie. Ce să mai discutăm, e superpervers Internetul ăsta! A dat tuturor proştilor posibilitatea să „comunice“, dar nu cu cine şi-ar dori mai mult şi mai mult…