Pagini

joi, 31 octombrie 2013

Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei






28 octombrie 2013 la 20:47

Atacul terorist din decembrie 1989,asupra Romaniei






" Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la
virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun
faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la
nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o
tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator,
precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, "dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint,
sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa,
Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative" , dupa cum spune istoricul academician Florin
Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca "singura solutie este inca o revolutie", ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din '89.


In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta,
presedintele Statelor Unite a afirmat ca "acordul de la Yalta a fost
una din cele mai mari greseli ale istoriei" pentru ca "de dragul stabilitatii" marile puteri "au sacrificatlibertatea natiunilor mici" din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie bolsevica, pentru ca atunci cind George Herbert Bush si Mihail Gorbaciov s'au inteles, tot de dragul stabilitatii (?),
sa elibereze tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria
dusmanilor Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul
Ceausescu. Este o datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai anului 1989, sa recunoasca, cel putin, dupa ce vor lua cunostinta de cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare, provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost invadata de trupe sovietice, de teroristi – romani si unguri antrenati pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova
(colegii agentului KGB, Ion Iliescu).



Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.'89,
victimele – tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se
faca dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar
infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de
indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail
Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii
Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie
sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in
numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul
Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e
nevoie, ii putem reaminti ca, in nov.2001, la Conferinta Internationala
privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a
felicitat pe Mihail Gorbaciov pentru"declansarea
analizei critice de profunzime a sistemului comunist". "Evolutiile
peresstrikai si glasnosti-ului au demonstrat ca sistemul politic al
totalitarismului comunist nu este reformabil. Sensul profund si
ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca Ceausescu, aflat la o si mai
mare profunzime, nu poate auzi
confirmarea sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei
este insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la
Tribunalul
International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist)
din dec. '89.
Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum si cei 62% din
populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de presedinte al
tarii.






De ce atac terorist si nu revolutie:



Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat deKGB
ca spion englez) recomanda,printre altele, reactivarea agentilor mai
vechi si mai noi ai Moscovei, dinRomania. Urma ca ei sa pregateasca o
succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau
a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de
sovietici. Se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind
activarea retelelor KGB din Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele
au jucat un rol important, dat fiind ca Romania post comunista a fost
impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in
dimineata zilei de 23 dec. 89, in editia unica a <scanteii>poporului>, aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu : "Noi,
romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru
era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in
acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste.
Avem nevoie de diversitatea de opinie si de o ordine socialista. Iata,
deci, ca Iliescu, a pornit la revolutie numai pentru schimbarea lui
Ceausescu, nicidecum caderea comunismului.



Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut cain oct.
1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea
celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din
1989, gazduiti si protejati de autoritatle romane. E de presupus ca
cei 26.000 de agenti sovietici, printre care basarabeni vorbind perfect
romaneste, au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete,
de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al
KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia
readus pe
orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul
romano-sovietic, in primavara anului 1990, incheiat de Iliescu si
Gorbaciov prin care, partea romana accepta, singura din Europa
rasariteana, ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale
tarii sa fie aprobate de Moscova.
Curioasa faptura si acest Gorbaciov, cu numai citeva luni inainte
declarase, cu voce tare, ca noul tip de relatii stabilite cu tarile
socialiste il constituiau egalitatea in drepturi, suveranitatea si
neamestecul in treburile interne, principii sustinute de Ceausescu pina
si-a pierdut viata. Oare sa nu-si fi amintit Gorbaciov atuci cind l-a
insarcinat pe Iliescu sa-l spulbere pe Ceausescu, ca "unele din
declaratiile cu care (Ceausescu) voia sa obtina un marer efect. . .
mergeau totusi in directia justa". Si ca "nesfirsitele pretentii si
capricii ale romanilor . . . contineau si un dram de ratiune"?, asa
cum a recunoscut, ulterior, in cartea sa de memorii?.



Fostul general Victor Stanculescu a dezvaluit, in cartea sa"In
sfirsit adevarul . . " ca in dimineata de 23 dec.'89, cind Iliescu si
echipa sa au venit la MapN de unde au luat legatura cu Moscova pentru
a cere
instructiuni, precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea
procesului Ceausestilor, in legatura cu care, Silviu Brucan, Gelu
Voican Voiculescu si Ion Iliescu i-au cerut sa'i suprime pe Elena si
Nicolae Ceausescu. Stanculescu a mai aratat ca inclusiv in spatele
sau, la MApN, a actionat un grup
filorus care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata
lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati si ca decizia
in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din
partea
GRU (serviciul secret al armatei) si KGB (securitatea rusilor.("Ziua"/
18 dec.'09).



Virgil Magureanu, intr'un interviu la BBC a spus: "A fostevident ca
KGBul a organizat diversiunea impotriva fostului regim". "Au existat
teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior".
"Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare
a situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot
la
comanda, ei au fost, de fiecare data, retrasi, in asa fel incit urme
palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau, aceste urme au fost
sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca
acest lucru nu s'ar fi putut face fara complicitati din interior.
(R.L./22dec.2003).



Ultimul vice prim-ministru al comertului exterior si fost ministrude
externe, Stefan Andrei, marele om politic al regimului asasinat, a
declarat istoricilor-reporteri Vladimir Alexe si Victor Roncea,
adevaruri cutremuratoare despre atacul terorist : Daca in 1989-1990, in
Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si
iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici,
care erau imbracati civil si se numeau "visautniki, (ofiteri spetznaz
insarcinati cu operatiuni speciale)". "In '91 mai erau cam 29.000.
Caraman i-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cind au mers la Moscova,
s'a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci rusii au spus:
noi nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE). ("Ziua" on line/ 19
dec.2008).



Colonel dr. Mircea Dogaru, presedintele fondator al Sindicatului
Cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva, doctor
in istoria militara, face dezvaluiri din care, usor te poate duce
gindul
ca atacul terorist din dec.'89 s'a vrut un razboi impotriva Romaniei.
Intr'un interviu intitulat "Rusia nu s'a destramat, ci s'a extins.
Este peste tot, inclusiv in Romania", istoricul militar arata ca:
"Romania a fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor
doua tratate. Nu au fost doar SPETZNAZ si OMON au fost si batalioane</scanteii>
franco-germane care s'au antrenat laDebretzin.Deci a fost o lucrare
generala . . . pentru a ajuta Rusiasa se preschimbe
dar sa ramina un mare imperiu.. Noi am identificat agresorii, dar nu am
putut sa ne batem pentru ca intre ei si noi erau masele mankurtizate..
(Iliescu chema masele in strada sa apere revolutia. n.m.) Mai mult,
agresorul tragea lepadind unul dupa altul vestoane ba de securitate, ba
de Armata, ba de militie, ba de mai stiu ce . . . ". "Am o singura
intrebare: era nevoie sa se deplaseze masele de prosti la televiziune,
care putea fi inchisa printr'o simpla apasare de buton in punctul de
comanda?. Acolo unde au lipsit masele, adica gloatele, intre noi si
adversari, cum a fost podul de laSlatina, acoloadversarul a fost
facut tandari. Esaloanele venitedinspre Craiova au fost facute praf
de TAB-urile armatei. Supravietuitorii care urlau "mama" in rusesteau
fost dusi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperati. In
schimb, ofiterii nostri au dat, ani de zile, cu subsemnatul la
ambasada sovietica: <cum de si-au permis sa-si apere tara>?".



Seful Directiei de Informatii a Armatei, din dec.'89, viceamiralul
Stefan Dinu, dezvaluie faptul ca fusese avertizat asupra planurilor
serviciilor secrete straine privind declansarea revoltei impotriva lui
Ceausescu. "Contraamiralul sovietic, Terentiev, ne-a facut o ampla
expunere despre reformele din URSS si alte tari socialiste,
intrebindu-se la fiecare problema, retoric desigur, de ce in Romania
aceste programe n'ar fi posibile?". In mai 1989, omologul meu maghiar a
tinut sa-mi precizeze ca "programele de reforma din Ungaria depasesc cu
mult pe cele adoptate in URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politica de
perestroika si glasnosti. In sprijinul acestei afirmatii au fost
subliniate o serie de proiecte dintre care mentionez: descentralizarea
conducerii economice, incurajarea proprietatii private si libera
initiativa a micilor intreprinzatori, liberalizarea preturilor,
incurajarea cererii si ofertei pe piata interna, libertatea presei,
dreptul de constituire de noi partide si organizatii politice ale caror
programe nu contravin intereselor Ungariei etc.". "I-am solicitat
totodata parerea sa in legatura cu aparitia in Ungaria a unor lucrari
care contestau sau puneau la indoiala apartenenta la Romania a unor
parti din Transilvania. Rezum discutia noastra la doua afirmatii ale
generalului maghiar: mai intii ca aceia care revendica teritorii din
jurul granitelor ungare sunt foarte putini in tara sa si, in al doilea
rind, dupa parerea sa, ori de cite ori Ungaria a pretins sau a incercat
extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare data si
mai mult, iar Ungaria nu poate risca si alte pierderi". Stie si . . .
Laszlo Tokes?



Aplicatii in jurul Romaniei: La nord-vest, in Ungaria, 6-8 iunie'89,
aplicatie comuna ungara, cehoslovaca si sovietiva. Intre 14-28 oct.
trupele sovietice din Ungaria (Divizia 102 si Corpul 3 Armata sovietic,
concomitent cu trupele din apararea antiaeriana, totalizind 13.000
militari, au organizat o aplicatie in raionul Budapesta-Tokay. Din
directia nord-est, in URSS, de asemenea, aplicatii (4-17 oct. in
Bucovina de Nord, in sudul Basarabiei, 2-4 nov. in raionul
Balti). Apele Marii Negre au constituit de asemenea teatrul unor
aplicatii navale: la sud-est de Insula Serpilor, la sud de Yalta, la
vest de Suhumi si sud de Subla, in apele de est ale Bulgariei.
Avertismentul iugoslav: "Nu stiu daca pe filiera iugoslava ne-a venit
revolutia, stiu doar ca pe filiera iugoslava ne-au venit informatiile
despre cum se va actiona pentru a provoca Revolutia". "Prin luna oct.
1989, fostul meu omolog iugoslav, general-locotenent
Giorgio Iovicic, l-a invitat pe atasatul militar roman la Belgrad,
colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o informare cu unele probleme de
un deosebit interes pentru tara noastra". Generalul iugoslav a
solicitat sa se comunice la Bucuresti despre existenta unor planuri
care vizau
rasturnarea regimului politic din Romania. Sursela, Budapeste, Sofia,
Moscova, de unde a aflat ca la o data foarte apropiata, in Romania urma
sa aiba loc unele actiuni destabilizatoare. Se mentiona faptul ca vor
fi organizate mai intii patrunderea unor grupuri de indivizi pregatiti
spacial, care sub acoperirea de turisti veniti la neamuri sau prieteni,
la momentul potrivit vor provoca tulburari si panica in rindul
populatiei. Dupa care, se avea in vedere extinderea revoltelor in
marile localitati din interiorul tarii. (Sa ne amintim de turistii
sovietici <fortele Spetznaz>, teroristii pregatiti in
Ungaria pentru lupte de gherila urbana, agentii curieri ai miscarilor
<solidarnosc>, <forumurilor civice> din Ungaria,
Cehoslovacia si RD Germana, zecile de mii de agenti mai noi si mai
vechi ai Moscovei reactivati sub comanda lui Ion Iliescu, plus
armatele din
jurul granitelor, au transformat tara intr'un teatru de lupte, omoruri,
fratricid, razbunari, sinucideri etc. in scopul slabirii capacitatii de
aparare si, in consecinta, crearea conditiilor pentru dezmembrarea
tarii.



Disidentul rus Pavel Stroilov a aratat, in urma consultariiarhivelor
furate din Fundatia Gorbaciov, ca au existat planuri avansate
franco-sovietice de creare a unei Confederatii Europene Socialiste. El
a destainuit, intr'un interviu pentru Hotnews, ca revolutiile din 1989
au fost "planuite si inscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub
controlul sovieticilor. Un memorandum al Departamentului pentru Relatii
Internationale al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS
arata ca sovieticii stiau inca din februarie 1989 ca evenimentele de la
Bucuresti vor fi unele singeroase. Fragmentul din memorandumul citat,
publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars arata ca:
"In Romania inca exista atmosfera opresiva a cultului lui Ceausescu.
Straduindu-se sa izoleze tara de influenta noastra, acum incearca sa
imbrace haina <luptatorului pentru="">puritatea socialismului> si indirect aduce argumente impotriva
noastra. Unele eruptii de nemultumire sunt posibile in aceasta tara,
insa nu este posibil ca ele sa se extinda in acest moment. Situatia se
va schimba cel mai probabil odata cu plecarea lui Ceausescu, care ar
putea fi insotita de evenimente dureroase". (Si, totusi, evenimentele
dureroase s'au petrecut dupa plecarea lui Ceausescu, sub Iliescu-KGB si
Militaru-GRU care au savirsit oribile asasinate in masa, dupa cum vom
vedea in continuare). O transcriere interesanta este cea a unei
conversatii in care Gorbaciov recunoaste ca Iliescu este omul Moscovei,
fata de liderul bulgar, Alexander Lilov, primul presedinte al
Partidului Socialist Bulgar din 23 mai 1990. In cadrul acestei
discutii, Lilov i
se adreseaza lui Gorbaciov: "Pina la urma, Iliescu se descurca bine in
Romania, in ceea ce ne priveste". Gorbaciov ii raspunde: "Ssst! Nu
vrem sa facem publica apropierea noastra de Iliescu. Cu
alte cuvinte, da, se descurca bine, dar nu vrem sa se stie ca este
apropiat Moscovei". ("Ziua pe Internet/ 29 sept. 2009). (Iata ca
nici Gorbaciov nu vroia sa se stie ca asasinul Romaniei este apropiat
lui). Cind credea ca totul a devenit istorie, in decembrie 2000,
Gorbaciov, felicitindu-l pe Iliescu pentru neconstitutionalul mandat
nr.3, a recidivat in a recunoaste implicarea totala in evenimentele din
decembrie '89 din Romania: "O mare stima si o enorma simpatie. L-am
sustinut cu toate fortele in timpul acelor momente extrem de dificile
din dec.'89 pe care le traiau cu totii la Bucuresti. Vorbeam des cu el
la telefon si il sustineam". Iar Iliescu, zilele trecute, spunea: "In
decembrie '89 Gorbaciov nici nu stia de existenta mea.






De ce evenimente dureroase dupa plecarea lui Ceausescu:



Dupa cum Mihail Gorbaciov stie prea bine, declansareaevenimentelor din
decembrie '89 a fost precedata de o invazie masiva de militari
sovietici. Incepind cu 10
decembrie '89, in Romania patrunde un numar fara precedent de"turisti"
sovietici. Coloane intregi de automobile "Lada" cu cite patru barbati
atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldoveneasca, Bulgaria si
Ungaria. Important de mentionat este faptul ca "turistii" sovieticiau
patruns in Romania fara pasapoarte ceea ce dovedeste o complicitate la
nivel inalt, dar si existenta unui
numar mare de tradatori. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000
numarul invadatorilor sovietici intrati in tara in dec.'89."Turistii"
sovietici formau forta de soc
"spetznaz", constituita din operativi ai GRU (serviciul secret al
armatei sovietice), care actionau in civil (visautniki). Totodata la
granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie: La
granita cu URSS, in zona Galati Braila s-a semnalat o forta de
interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale "spetznaz".La
granita cu Bulgaria, la Ruse se semnaleaza o concentrare a unitatilor
franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau unitati
vest-germane din cadrul cunoscutei forte CSG-9. De ris-plinsul lumii,
cite forte mecanizate s'au concentrat pentru
asasinarea unui batrin-bolnav care la prima huiduiala a multimii a
parasit puterea.



Pastorul Laszlo Tokes este considerat astazi, scinteia care a
provocat, in doar citeva zile, darimarea regimului dictatorial al lui
Nicolae
Ceausescu. Faptul ca el este, acum, vicepresedinte al Parlamentului
European denota ca, in evenimentele din decembrie '89 a fost un factor
pozitiv pentru interesele maghiare si, poate, euroatlantice, dar pentru
Romania, tara in care traieste, slujeste si al carei cetatean este,
Tokes ramine un odios spion si tradator ce si-a minjit sutana cu
singe. O prima dovada, dezvaluirile fostului adjunct al Securitatii
Timis, Radu
Tinu, potrivit caruia, ofiterii securitatii au descoperit, in zilele
acelui fierbinte 89, la doi agenti ai Ungariei care paraseau Romania
printr'un punct vamal, o chitanta de mina semnata de insusi Laszlo
Tokes. Viitorul vicepresedinte al Parlamentului European scria cu mina
lui ca a primit 20.000 de lei. Penibila situatie pentru Parlamentul
European, dar si pentru slujitorul Domnlui care a vindut vieti
omenesti. De la Bella Kun la Laszlo Tokes maghiarii urmaresc
dezmembrarea Romaniei,
in 1931 sub directivele lui Stalin, in 1989 sub indicatiile lui
Gorbaciov. La 8 iulie 1989 are loc, la Bucuresti, intilnirea la
nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu
care, intr'o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov,
conducerea ungara – Nyares Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn,
sustine ca
Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza
problema maghiarilor din Romania. Astazi, Laszlo Tokes cere, la ONU,
autonomie teritoriala si limba maghiara oficiala in Transilvania.



Generalul de brigada (rez) Aurel Rogojan, care,in 1989 era seful
Cancelariei DSS, "omul din umbra" al lui Iulian Vlad, seful
Departamentului Securitatii Statului, deescrie contextul international
si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in
rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care
urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata
securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de
sprijin in
localitati importante din Romania. Anterior, in dec. 1988, conducerea
iugoslava l-a iritat pe Ceausescu punind in discutie problema
Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului
Securitatii
Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din
Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor
formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa
actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in
consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din
Cehoslovacia, R.D. Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de
Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta
parte, de Francios Mitterand si Helmuth Kohl, avind si binecuvantarea
Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.
Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO
(acronimul
Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care
le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru
"actiuni viitoare de gherila urbana in Romania". Agenti curieri ai
miscarilor
"solidarnosc" din Polonia, "forumurilor civice" dinUngaria,
Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in
plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare ce reveneau
"revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice
(politice) planificate". Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au
venit si cu ce scop,
precum si gradul de indeplinire a misiunii lor. In toamna anului 1989,
emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in
Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj,
Constanta,
Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Targu Mures,
Timisoara . . . .Fiecare emisar actiona "multiplu de zece", iarfiecare
nou membru cauta alti zece. In Bucuresti s'au vizat recrutari, inclusiv
din rindurile elevilor de liceu, cu care se realizau intilniri de
instruire in parcuri. Unii parinti, ingrijorati, s'au adresat Biroului
de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. In
zilele de foc din dec.'89 am avut confirmarea deplina a misiunikor
acelor emisari. Cele mai mai multe orase-tinta ale curieratului lor au
fost cuprinse, in dupa amiaza zilei de 22 dec., de furia unor revolte,
aparent ilogice, in care,
initial, interlopi periculosi, terorizind unitatile de securitate si
militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare
de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s'au transformat
ad-hoc in"revolutionari profesionisti".. In sinteza, cind generalul
Vlad a cerut sa fie
informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia
Timisoara-Resita-Caransebes-Alba Iulia (Cugir)-Sibiu-Brasov,
Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente
extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele
fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie
arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia,
Banatul si Transilvania par a fi
izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s'a comunicat din
fiecare judet. S'a interesat daca sunt probleme la Targu Mures, in
Harghita si Covasna.
Acolo insa era o linste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua
zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie
evenimente de un tragism cutremurator . . . .", incheie generalul de
brigada (rez), Aurel Rogojan, edificatoarele dezvaluiri. Astazi, cu
voia Sfintului Scaun (?), Laszlo Tokes cere la ONU, autonomie
teritoriala.
Preludiul la cantata "dezmambrarea Romaniei"??. Nu pot sa nucompletez
dezvaluirile generalului Rogojan cu aspecte privind relatiile romano
iugoslave. "Putini dintre istoricii romani cunosc faptul ca in perioada
regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s'a impus
in fata celor doi sefi de stat romani, dar, din umbra, Iugoslavia,
alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei.
Documentele cercetate pentru scrierea cartii "Istorie, geopolitica si
spionaj in Balcanii de vest", demonstreaza temeinic ca
Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de
serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania".






Ce faceau, in zilele fierbinti, complicii teroristilor, dininterior.



Spune, cel care, la ordinul lui Gorbaciov, s'a instalat, chiar din22
decembrie '89, in locul lui Ceausescu. Acesta, in fata Comisiei
Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989,
confirma ca el a fost cel care, imediat dupa fuga dictatorului, a
preluat toate pirghiile puterii si in special organele de forta,
armata, securitate, militie, pe care le-a manevrat si dirijat intru
realizarea
scopului final, distrugerea Romaniei: "Deci, am dat acest gir politic
conducerii existente a armatei. Generalul Guse, din pacate, a ramas
aici (in fostul sediu al CC al PCR) in noaptea de 22 si toata ziua de
23,
cind lucrurile au devenit foarte dificile . . . Si, in seara de 23,
cind ne-am adunat la Ministerul Apararii Nationale, am decis sa fie
chemat Guse la MapN, sa-si ia treburile in
mina" (inclusiv cadavrele trupelor USLA pe care le-ati chemat, ciuruit
si lasat in strada cu placarda <TERORISTI>. n.m.). "In noaptea de 23
ne-am dat seama ca Guse este depasit. . . .a venit la mine, foarte
agitat, foarte tulbure, sa-mi ceara sa ies la televiziune
si sa cer populatiei Bucurestiului sa paraseasca strazile, sa se
retraga toti in case si in intreprinderi. In conditiile acestea, de
anarhie totala din oras, spunea el, armata nu poate sa faca ordine. Am
cautat sa stau de vorba cu el, sa-i explic ca asta ar fi o mare gafa,</luptatorului>
o mare greseala politica.Revolutia afost infaptuita de oameni care au
iesit in strada; a veni
cu o asemenea idee si cu motivatia ca armata sa faca ordine, ar fi un
semnal ca armata vrea sa puna mina pe putere. In plus i-am spus:
dumneata stai aici in sediul Ministerului Apararii Nationale. Eu
circul prin oras, pentru ca circulam tot timpul, de la MapN la
Televiziune si viceversa, intr'un TAB . . .Era atmosfera aceea de
entuziasm general.` . . . Adica se vedea ca il parasisera nervii . .
.De aceea , in ziua de 24 dupa amiaza, am luat decizia ca sa-l
inlocuim . . .sa apelam la
generalul Militaru". Cu scuzele de rigoare, trebuie sa-i spun
presedintelui de onoare ca minte ca un . . . mincinos. Nu pe 24 l-a
inlocuit pe Guse cu Militaru; in seara de 22 dec. La TVR s-a anuntat ca
generalul Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii, iar acesta a
trecut imediat la aplicarea principalului obiectiv al noii
puteri:desfiintarea fizica a securitatii, dusmanul terorismului.
Astfel, pe 23 decembrie '89, principalii agenti sovietici, Militaru
(GRU) si
Ion Iliescu (KGB) au savirsit un asasinat in masa de o cruzime
nemaiintilnita in tara noastra, asasinat care probeaza cu plus de
evidenta, sustinerea tezei atacului terorist din dec.'89. Constantin
Isac, un revolutionar care l-a arestat pe Ilie Ceausescu si
care s'a aflat, in primele zile dupa fuga Ceusestilor, linga Iliescu,
Roman, Voican Voiculescu, Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai
Chitac, atit la TVR, cit si la MAPN, a dezvaluit, in amanunt, odiosul
asasinat savirsit in seara zilei de 23 dec.'89, de catre generalul
Militaru, proaspat numit, anume, de Iliescu, ministru al Apararii.
Citeva vehicole ARO blindate (ABI), pline cu uslasi condusi de
colonelul Trosca (fost sef al statului major al Unitatii Speciale de
Lupta
Antiterorista – USLA) au fost chemate in fata sediului MapN, de
insusi generalul Militaru, pentru a apara sediul ministerului de
teroristi,
pentru ca tot el, Militaru, sa ordone spulberarea ABI-urilor; ordinul
de tragere fiind transmis tancurilor din fata ministerului de
colonelul
Safta (ulterior general) cu textul "NIMICITI PRIN FOC SI CALCARE CU
SENILE" Ferocitatea asasinilor Iliescu si Militaru depaseste orice
imaginatie:Dupa ce militarii
din ABI-uri au fost ciuruiti de mitralierele de pe tancuri, cadavrele
acestora au fost tinute, in strada, timp de sase zile, cu pancarde pe
care scria TERORISTI., pentru ca trecatorii sa le scuipe sa le arda cu
tigara, ori sa urineze pe ele. Capul colonelului Trosca, despartit de
trup, a fost asezat in batjocura, cu o tigara in gura, infipt pe osia
unui ABI rasturnat. Diversiunea Trosca a fost o cruda
razbunare, pentru ca Trosca a fost ofiterul de contrainformatii care in
anii '80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus in functia de
ministru) drept colaborator al fostului KGB, motiv pentru care
Ceausescu l-a trecut pe linie moarta.SAPTE MORTI, 11 ORFANI, NICI O
ANCHETA. Generalul Militaru ordonase expres ca blindatele usoare ale
USLA sa fie conduse, personal, de colonelul Trosca, pe motiv ca
trebuiau eliminati
"teroristii" care trageau de la restaurantul Orizont spre sediulMapN.
Unsprezece tineri care
traiesc cu stigmatul "fiu de terorist" si carora trebuie sa li se
schimbe oprobriul in onoare: fiu de erou. Iar asasinul,
teroristul nr.1, dupa peste 20 de ani, la intrebarea ziarului Vremia
Novostei "cine a tras" raspunde, parca, dupa alta lume: "Este,inca, o
enigma. Cred ca a fost vorba de o structura pregatita inca de Ceausescu
pentru vremuri tulburi, pentru luptele de gherila in conditii urbane
in cazul ca tara ar fi fost ocupata". Iar vorbeste de fringhie in casa
spinzuratului.



Inca o proba de terorism, nu revolutie: In seara zilei de 21
decembrie '89, generalul Vlad, fiind chemat la
sediul CC, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale
sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau
structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului
departamentului. Invariabil, la apelurile "suntem atacati, ne dau foc,
ce facem?", raspunsul era standard: "solicitati sprijincomandamentului
judetean de aparare!". Seful securitatii judetului Sibiu,
locotenent-colonel inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie,
mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil
fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit
un tir
infernal, suieraturi si rapait de gloante, cum numai in filmele de
razboi auzisem. "Cine trage?', l-am intrebat. "Cei la care ne
trimiteti sa ne apere", a fost raspunsul. Orice om de bun simt, aflind
toate acestea, se
lamureste ca revolutia lui Iliescu a fost, in fapt, actiunea de
distrugere prin foc si calcare cu senile a securistilor, acei slujbasi
ai puterii instriti si platiti sa apere tara de teroristii sovietici si
de hienele vecine gata sa muste din trupul tarii. Dar, asa cum a spus
si Virgil Magureanu, complotistul din echipa lui Iliescu, totul s'a
desfasurat numai cu complicitati din interior.






La Iasi, da, revolutie. De catifea. Trupele sovietice oprite la Prut..
Iasi, 22 decembrie1989.In biroul comandantului de divizie,
colonelul I.C., suna telefonul.
Este invitat in cladirea unde reprezentantii miilor de ieseni iesiti in
strada preluasera puterea de la autoritatile locale. Ajuns la imobilul
inconjurat de manifestanti, in timp ce o voce striga "armata e cu
noi", a fost rugat sa vorbeasca multimii. Colonelul a fost privit de
manifestanti cu speranta. Le-a vorbit calm.. Militarii fac parte din
popor. Multimea a scandat: "Ar-mata e cu noi". A zarit oameni
plingind. La Bucuresti, conform TVR, Nicolae Ceausescu mai era seful
statului.
Atunci au intrat pe usa doi ofiteri, dotati cu pistoale si masti
contra gazelor."Ma aresteaza, si-a zis colonelul, pentru ca am
pactizat cu
demonstrantii". S'a inselat. I-au raportat ca o coloana de manifestanti
se indreapta spre comandamentul local al Securitatii. A intuit
pericolul si a dat ordine precise. Cind revolutionarii au ajuns acolo,
au observat cu uimire, ca infanteristii preluasera paza institutiei..
S'a cerut eliberarea tuturor celor aflati in arest... Li s'a dat
drumul imediat. Demonstrantii au vrut sa'i vada pe securisti. Si au
acceptat sugestia de a forma un grup de reprezentanti. Acestora li
s'a aratat sala unde erau adunati, dezarmati si sub paza militara,
ofiterii si suofiterii de securitate gasiti in unitate. Revolutionarii
au vazut si locurile unde santinelele armatei pazeau rastelele cu armele
cadrelor de securitate si documentele secrete. Revendicarile multimii
erau indeplinite.NU S'A TRAS NICI UNFOC DE ARMA. Cu luciditate a fost
evitata o baie de singe.("Ziua" pe internet/16
dec.2009).Ziarul Ziua continua: In Capitala, dupa euforia initiala a
populatiei, eliberata de dictatura, au urmat zile si nopti de confuzie,
cu civili si militari, toti romani, impuscati cu cinism in cap. La
televiziune se cerea chemarea unor trupe straine, specializate in
"lichidarea teroristilor", tocmai cind granicerii il informasera sipe
comandantul diviziei din Iasi despre deplasarea unor coloane militare
sovietice spre podurile de trecere peste Prut. Iata de ce colonelul
I.C. nu a fost surprins de invitarea sa la Ungheni, de catre omologul
sau sovietic. Acesta l-a intrebat care este soarta comunistilor
romani. Apoi i-a declarat ca are mandat sa intre cu trupele sale in
Romania, daca i se solicita ajutorul. Colonelul surise
amar: "Asa ati procedat si in Cehoslovacia, in 1968". Sovieticul
raspunse dur: "Stiti ca nu veti rezista aici, cu fortele proprii, mai
mult de 90 de minute. De ce nu ne lasati calea libera?". Romanul s'a
ridicat in picioare si a replicat senin: "Si ce o sa faceti dupa
ce ne striviti pe noi, la frontiera? O sa treceti cu tancurile voastre
peste sutele de mii de ieseni, iesiti in strada pentru libertate?.
Cind a revenit in biroul sau i s'a raportat ordinul sosit de la
Bucuresti. Armata romana nu are nevoie de "sprijinul" trupelor
sovietice – specificase
clar generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major. Se confirma
astfel masura luata anterior, telefonic, de catre generalul Petre
Geanta, seful de stat major al trupelor de graniceri:NU TRECE NIMENI
PESTE VOI!. Slava tie, oras erou. Traiesc mindria ca sunt fiu de
moldovean.






Atrocitatile impotriva fortelor de securitate si ordine si in
special impotriva
detinatorilor de secrete privind uzurpatorii, continua.



Incepind cu 22 dec.'89, activitatea teroristilor s'a axat, in
principal, pe suprimarea celor ce le stiau trecutul, a organelor de
securitate si ordine, pentru ca apoi sa se transforme intr'o permanenta
vinatoare si deconspirare a securistilor si colaboratorilor lor. S'a
inoculat in mintea poporului conceptia ca vinovati pentru tot ce a fost
inainte au fost securitatea si militia, adica tocmai acele organe care
au asigurat apararea integritatii statului, a avutiei nationale si a
ordinei publice. Totul a disparut odata cu disparitia acestor organe.
Sa vedem ce a urmat zilei de 22, iesirea din adincuri a teroristului
sef.
- In zilele ataculuiterorist au fost ucisi generalul Constantin Nuta,
adjunct al ministrului de interne si seful Inspectoratului General al
Militiei (IGM), si sdjunctul IGM, general Velicu Mihalea. Nuta era un
militar cu experienta si fost sef al contrainformatiilor militare,
calitate in care cunostea numeroase dedesubturi ale racolarilor facute
de serviciile straine de spionaj. Dati in urmarire, cei doi generali
sunt arestati la Deva si urcati intr'un elicopter pentru a fi dusi la
Bucuresti. Insa, in mod ciudat, elicopterul este doborit cu arme de foc
si toti cei aflati la bord isi pierd viata.
- Nicolae si ElenaCeausescu sunt judecati si executati pe
data de 25 dec.'89, la Targoviste. Opt ani i-au trebuit Ministerului
Apararii Nationale pentru a elibera certificatele medicale de
constatare a decesului, intrucit
documentele au fost semnate de Vladimir Belis, directorul Institutului
National de Medicina Legala, la ordinul lui Stanculescu, fara sa fi
vazut cadavrele. Ceausestii au fost torturati, dupa cum a declarat
Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la
inmormintarea dictatorilor:"Cei doi au fost torturati inainte de a
muri. Vroiau sa afle numele de conturi". "Picioarele lui erau negresi
pareau rupte. Elena, foarte
frumoasa, in ciuda ranii de pe partea stinga a capului. Piciorul drept
scos din articulatie, fiind intors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna
decit un pantof". "Am bagat in el sase gloante si s'a blocat arma.
Ionel a descarcat in el tot incarcatorul, iar Gheorghiu a tras si el
tot sase
sapte gloante. Ceausescu s'a ridicat pe zid cam un metru cind l-a prins
Ionel in rafala. A cazut ca un sac de cartofi. Ea a cazut pe o parte si
facea niste gesturi macabre. Avea gauri imense in ea si se zbatea..
Eram la 15-20 de centimetri. Am schimbat incarcatorul si i-am tras 30
de
cartuse in cap.Eram plin de creier si de oase", si-a incheiat
eroica poveste bravul ostas al armatei romane, plutonierul major (azi,
probabil, ofiter) Dorin Carlan, cel care s-a amuzat auzind, la
sfirsitul procesului de o ora si jumatate, sentinta: "Cu recurs in
zece zile.Sentinta se duce la indeplinire imediat".
- Pe 28 dec., generalulMarin Ceausescu, fratele
dictatorului, este gasit
mort la Viena. El indeplinea functia de sef al Reprezentantei
Comerciale a Romaniei, considerata sediul spionajului romanesc in
Europa
Occidentala. Marin Ceausescu a fost gasit spinzurat la subsolul
cladirii care gazduia Agentia Economica din Austria. Decedatul ar fi
avut acces
direct la conturile familiei Ceausescu din strainatate.
- Genaralul Dumitru Puiuera comandantul Aeroportului Otopeni
si a fost martor al
carnagiului din zona aeroportului. Puiu a disparut dupa ce a anuntat in
direct la televiziune, in seara zilei de 24 decembrie '89, ca detine
filme cu ce s'a intimplat la Otopeni, cu o zi in urma. Este internat la
spitalul de nebuni din Timisoara unde isi gaseste sfirsitul in conditii
ramase neelucidate, la inceputul aceluias an 1990.colegii lui au
declarat ulterior, ca ultimele lui cuvinte au fost:"Salvati-ma,astia
vor sa ma omoare"
- Presedintelecompletului de judecata al sotilor Ceausescu,
generalul Gica Popa, a
intrat, pe 1 martie 1990, in biroul 122 de la Ministerul de Justitie.
Se aude un zgomot puternic, iar Popa este gasit intr'o balta de singe.
Inca traia. A fost transportat la Spitalul Militar Central, dar aici
si-a gasit sfirsitul.
- Nicolae Giosan, fostlministru al agriculturii, moare la
inceputul lunii august 1990 in penitenciarul Jilava, dupa ce ii este
administrata o injectie
"ciudata". Ministrul era o somitate in agronomia romaneasca si un
apropiat al cuplului Ceausescu.
- Generalul Emil Macri,seful Directiei a II-a a Securitatii,
era un specialist in
inabusirea revoltelor. A participat la reprimarea rascoalei minerilor
din Valea Jiului, in 1977, dar si la evenimentele de la Brasov, 1987.
Dupa revolutie a fost arestat si inchis, fiind anchetat in dosarul
Timisoara. Procesul sau nu a apucat sa se termine deoarece Macri a
murit in inchisoare, in aprilie 1991. Coincidenta face ca aceasta
moarte sa
fie una extrem de oportuna, avind in vedere faptul ca Emil Macri, un
personaj din camarila dictatoriala, nu a mai apucat sa depuna marturie
in dosarul evenimentelor din dec.89.
- Colonelul Petre Moraru,loctiitorul sefului Inspectoratului
General al Militiei, a fost cel care a asigurat transportul celor 41
de cadavre de la
Timisoara la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti. Condamnat la 15 anide
inchisoare, acesta se spinzura in inchisoare, in anul 1991, nesuportind
regimul de detentie. De cercetat istoria acestor cadavre caci se spune
ca ar fi fost agenti maghiari proveniti din centrele de antrenament
pentru lupte de gherila, recunoscuti de securistii infiltrati in acele
centre, si lichidati in timp ce isi faceau datoria fata de statul
maghiar. Acestor teroristi li s'ar fi ridicat un monument in tara
vecina si prietena.
- Nicolae Doicaru, fostsef al Securitatii Constanta, a murit
in mod misterios in timpul unei vinatori in 1992. In ciuda faptului ca
toti participantii
foloseau alice, el este lovit de un glont care il reduce la tacere.
Nicolae Doicare facea parte din anturajul lui Nicolae Ceausescu.
- In noaptea de 22decembrie, la sediul CC isi face aparitia
comandantul USLA, Gheorghe Ardeleanu, pe numele real Moise Bula. El
pune la dispozitia Armatei trupele speciale de interventie.
Incidentul in care este ucis colonelul Trosca si colegii sai, in fata
Ministerului Apararii, la comanda generalului Militaru, demonstreaza
cu prisosinta
ca PROFESIONISTII ANTITERO ERAU VIZATI SA POZEZE IN POSTURA DE
TERORISTI. Inginerul Constantin Isac, apropiat al familiei Ardeleanu,
ne
relateaza: "La sase luni dupa evenimetele din dec.'89, colonelul
Ardeleanu a fost indepartat de la
conducerea USLA. Era normal pentru ca activase ca sef de contraspionaj
pe Europa si avea baza de date cu spionii europeni. . . . S'a retras in
satul Petrani, linga Oradea, unde avea sa-si gaseasca sfirsitul in
iunie 1993, oficial intoxicat cu insecticid in timp ce stropea
cartofii din
gradina".
- Colonelul in rezervaVasile Malutan, pilotul elicopterului
cu care cei doi
dictatori paraseau sediul Comitetului Central, s'a stins din viata in
luna mai 1995,a doua zi dupa ce aafirmat in fata Comisiei
parlamentare pentru cercetareaevenimentelor din dec.'89 ca Ceausescu
plecase din CC si a avut in elicopter, tot timpul asupra sa o valiza
plina cu documente.
- Senatorul taranistSerban Sandulescu, autorul cartii
"Decembrie '89 – Lovitura
de stat a confiscat revolutia romana" si membru in Comisia senatoriala
"Decembrie 1989", a murit, in conditii misterioase, la sfirsitulanului
2000.
- Tot suspect a murit sijurnalistul Alexandru Sanc, autorul
cartii "KGB-ul si revolutia romana", dupa un cancer galopant.
Si, astfelde tragisme traite de romanii care si-au iubit
tara, sunt de ordinul miilor, poate, a zecilor de mii, datoria
noastra, a celor care
nu mai au ce pierde, este sa trezim marile puteri din expectativa si sa
cerem, in numele "drepturilor fundamentale ale omului", adevarul
despre evenimentele din decembrie 1989, evenimente care au distrus, din
temelii, Romania, au provocat moartea a peste 1500 de oameni si au ucis
speranta, increderea in autoritati si viitorul a cel putin trei
generatii, al caror nivel de trai va fi grav afectat de faptul ca de 21
de ani, romanii maninca pe datorie. Nu este ingaduit a se privi cu
indiferenta situatia alarmanta a generatiilor de miine, copiii de azi
care traiesc, unul din trei (33%) SUB PRAGUL SARACIEI. Mortalitatea
infantila, pe primul loc in Uniunea Europeana. La fel
nivelul de trai.
Ultimul conducator al URSS, Mihail Gorbaciov, are datoria sa
recunoasca dezastrul produs Romaniei, dezstru care nu poate fi
evidentiat decit in cadrul unui proces la Tribunalul International de
la HAGA.. Una din
motivatiile acestui proces este impactul atacului terorist asupra
poporului roman, care, in proportie de 62% l-ar vota pe Ceausescu
presedinte. Numai un tribunal international poate stabili daca
distrugerea Romaniei a fost consecinta ambitiei absurde a lui Gorbaciov
de a-i baga pe git lui Ceausescu utopicele idei ale reformarii
comunismului, sau ambitiei criminale de a-l umili si pedepsi pe
dictatorul roman pentru repetatele cazuri cind acesta il infrunta si il
contrazicea, uneori, pe buna dreptate. Oricare ar fi motivatia,
adevarul este caURSS, KGB-ul auexercitat asupra Romaniei o invazie cu
forte armate proprii unui razboi deocupatie. Poate
este exagerat spus, dar fortele armate puse in miscare nu justifica n
ecesitatea de a schimba un conducator, si URSS erau cel mai putin
indreptatite sa procedeze astfel cu un conducator comunist..Foarte grav
si cinic apare gestul lui Gorbaciov, care cu citeva zile inainte, la 4
decembrie 1989, s'a semnat acea declaratie a tarilor din Tratatul de la
Varsovia, fara Romania, prin care se condamna interventia in
Cehoslovacia din 1968. Fara Romania, intrucit, cind Gorbaciov a
comunicat ca se va semna o
declaratie de condamnare a interventiei din 1968, Ceausescu a spus:
<noi nu="" putem="" sa="" semnam="" aceasta="" declaratie="" pentru="" ca="" noi="" n-am="">intervenit in Cehoslovacia, dimpotriva, am condamnat. E o greseala ce
s-a comis atunci>, la care Gorbaciov: <Bun. nu semnati>.
Generalul Constantin Olteanu, secretar al CC cu probleme
internationale, care a participat, alaturi de Ceausescu, la intilnirea
de la Moscova din 4 dec.'89, continua povestirea : Ceausescu a
continuat cu propunerile. <eu propun="" zice="" ceausescu="" asa="">dintr'odata- sa se retraga trupele din Cehoslovacia>. Gorbaciov, ca
sa raspunda ceva, zice <noi o="" sa="" discutam="" cu="" delegatia="" cehoslovaca="">ca e in vizita si mai ramine la noi. Iar Ceausescu a continuat:
<vreau sa="" se="" retraga="" trupele="" sovietice="" din="" toate="" celelalte="" tari="">socialiste, nu numai din Cehoslovacia>. Gorbaciov s-a blocat, a zis
ca trebuie sa discute cu fiecare si a cerut o pauza. Ceausescu n-a
iesit in pauza. In aceasta pauza, Egon Krentz, secretar-general al
Germaniei a venit si la Ceausescu. <Ce faceti?> etc. La plecare a spus
asa:
<Tovarasu Ceausescu, la revedere, nu stiu daca ne mai vedem...> E
bine de aflat la cine s'a referit Krentz ca nu va mai fi. Poate, chiar
la el, caci dupa pauza, nemtii au spus ca nu sunt de acord sa se
retraga trupele sovietice . . . Este adevarat ca Ceausescu nu a fost
un intelept, dar istetimea nativa l-a ajutat sa iasa
invingator in mai toate disputele cu omologul sau sovietic, pe care il
considera egalul si nu superiorul sau.. Mai ales ca masurile
preconizate de Gorbaciov, privind intregul lagar socialist (reformarea
si
liberalizarea comunismului), s'au dovedit greseli istorice cu costuri,
umane si materiale, imense. Cind i s'a acordat premiul Nobel pentru
pace, nu cred ca s'a stiut ca in timp ce propovaduia libertatea
popoarelor de a-si alege, singure, linia politica, egalitatea in
drepturi si neamestec in treburile interne ale altor state si condamna
interventia armata in Cehoslovacia din 1968, Gorbaciov trimetea armata
sovietica sa ocupe Romania..Si ar fi ocupat-o daca Generalul Stefan
Gusa, generalul Petre Geanta si colonelel I.C. de la Iasi nu ar fi
comandat infanteristilor si granicerilor "Nimeni nu trece peste voi".



Speram si dorim ca actualii conducatori ai Federatiei Ruse, ai
Statelor Unite ale Americii si ai tarilor din Uniunea Europeana, ca,
in cazul ca vor aprecia drept juste cele semnalate in prezenta
scrisoare, sa-si
asume raspunderea pentru masurile neloiale si nelegitime luate de
tarile lor impotriva Romaniei, din decembrie '89, nevindecate pina in
ziua de
azi, cu rugamintea de a coopera la eforturile de scoatere a tarii din
marasmul in care se afla de 21 de ani. Apelam, de asemenea, la Sfintia
Sa Parintele Bisericii Catolice, de a face cele trebuincioase
vindecarii spirituale si morale a credinciosilor romani care au comis
pacatul de
fratricid, impinsi la acest pacat de interese globale, poate, necesare,
incuviintate si de Vatican. Adresam Sfintului Parinte, rugamintea de a
ridica la cer rugaciuni pentru sufletele celor ucisi in decembrie '89
si iunie 2000.



Asigur pe cei ce ma vor acuza de intentia de a rascoli trecutul,
sau de a incita la razbunare si noi violente, ca nu acesta este scopul
scrisorii de fata. Aceasta culegere de adevaruri si realitati, extrase
din presa romaneasca, are menirea de a informa, pina la cele mai inalte
nivele, situatia dezastroasa in care se gaseste Romania, nu din vina
fostei conduceri, nu din vina actualei conduceri, ci numai din vina
vecinilor interesati in dezmembrarea Romaniei si insusirea de halci din
trupul tarii.
Sfatul dat, cindva, de Mao lui Ceausescu: "Focul deacasa il stingi cu
vecinii nu cu prietenii de departe", nu a fost de folos Romaniei care a
invatat, din experienta, ca "decit asa vecini, mai bine in pustiu.
Multumesc cititorilor pentru interesul de a afla adevarul si le urez,
sanatate si impliniri.
Gheorghe Tanasescu, cetatean roman siamerican. 3 decembrie 2010
</vreau></noi></eu></noi>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu