sâmbătă, 23 februarie 2013

George Maior


George Maior, seful SRI: Ioan Niculae este exponentul fostei Securitati/Nu sunt ei in drept sa demonstreze ca SRI face politie politica in timp ce ei insisi au trait din acest lucru

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 22 februarie 2013, 22:35 Revista Presei | Radio TV

George Maior
George Maior
Foto: captura Digi24
 Seful Serviciului Roman de Informatii, George Maior, a declarat la Digi24 ca exista anumite grupari economice si politice cu interese in a strica relatiile Romaniei cu UE sau NATO, dar se arata dezamagit in acelasi timp de "anumiti intelectuali" care nu inteleg aceste lucruri si nu sunt racordati la "marile idei contemporane". Romania nu este o colonie ci este un factor de decizie in aceste structuri avand acces la informatii reale, adevaratele surse de putere din ziua de azi, explica Maior.

Acesta apreciaza ca tara noastra cunoaste o evolutie buna in domeniul energetic, in special in bazinul Marii Neagre prin interesul aratat de Exxon si de participarea Romgaz cu 10% in proiect. "Eu cred ca si gazele de sist reprezinta o buna oportunitate pentru independenta noastra energetica. Dezbaterea nu trebuie privita subiectiv", crede seful SRI

Alte declaratii:
  • Nu pot sa nu remarc faptul ca fosti ofiteri sau fosti informatori ai Securitatii fac declaratii despre SRI care e o institutie complet diferita de a lor, ei nu pot nici din punct de vedere al unor criterii morale, nici profesionale sa emita judecati de valoare despre activitatea unui serviciu profund atasat valorilor euroatlantice, este integrat in sistemul de informatii NATO si UE, are o credibilitate majora in aceste sisteme si o legitimitate care depaseste incercarea lor patetica de a lansa acuze la adresa sa.
  • Ioan Niculae este exponentul fostei Securitati/Nu sunt ei in drept sa demonstreze ca SRI face politie politica in timp ce ei insisi au trait din acest lucru.
  • Serviciul are o arhitectura supla, daca toate organizatiile din Romania ar fi parcurs asemenea reforme in sens profesional si ar avea calitatea umana care exista in SRI, tara ar merge mult mai bine. Nu s-a intamplat nici un seism sau nici o iesire desi au avut loc multe schimbari politice 
  • Amenintarea teorista este in crestere, dar codul de alerta ramane albastru
  • Raportul care spune ca Romania nu este destinatia cea mai potrivita pentru scutul antiracheta nu este unul care sa apartina Administratiei de stat sau al Pentagonului.
  • Esenta colaborarii cu SUA e in acordul incheiat cu Romania pe scutul antiracheta si nu in alte rapoarte care contin mai mult parerea unor persoane din diferite domenii. Nu exista nicio problema in colaborarea cu SUA
  • Discutiile despre bugetul SRI sunt ridicole atata timp cat vorbesti despre o institutie care iti apara securitatea. Bugetul institutiei nu este unul mare ci e doar de 0,28% din PIB.
  • Pe noi ne intereseaza ca nimeni sa nu zica ca nu a avut informatiile necesare pe un anumit subiect.

miercuri, 20 februarie 2013

Masoneria conduce România


„Masoneria conduce România (I)” – Afaceriştii şi politicienii purtători de şorţuri, în fruntea Argeşului

POZAUrmătorul material nu are rolul de a discredita Francmasoneria și pe membrii săi, dar nici de a face apologia acestei organizații secrete. În fond, opiniile istoricilor cu privire la Francmasonerie sunt împărțite… Unii o creditează ca fiind aceea care a contribuit decisiv la formarea statelor naționale moderne, inclusiv cel român, în timp ce alții o acuză că s-ar fi implicat în declanșarea celor două războaie mondiale și chiar în declanșarea unor crize politice și economice. Ca fiecare organizație secretă, și despre francmasonerie s-au scris mii de cărți, unde adevărurile evidente s-au împletit cu lucruri care țin de domeniul fantasticului. Astfel, unii autori cred că francmasonii cu grade foarte ridicate dețin adevărul despre creația lumii, despre Sfântul Graal, despre Chivotul Legii, despre Dumnezeu și că stăpânesc, în realitate, întreaga lume.
Mari personalităţi ale lumii, membri ai Francmasoneriei
Ce-i drept, masoneria, împreună cu grupările anexe, adună cele mai sclipitoare minți din lume. În ultimii 300 de ani, din 1717, anul nașterii masoneri-ei speculative (care a înlocuit-o pe cea operativă, în fond o breaslă unde erau păstrate secretele constructorilor de biserici și de cetăți, mason însemnând zidar), printre membrii ei s-au numărat compozitori și scriitori celebri (Mozart, Mark Twain, Mihail Sadoveanu-la români, Bartholdi, Haydn), mari personalități de la Hollywood (Clark Gable, Walt Disney, Charlie Chaplin) și specialiști din lumea medicinii sau a economiei.
mk
Mihail Kogălniceanu
Liderii revoluției pașoptiste din Țările Române, deveniți ulterior părinți ai tinerei națiuni independente, au fost masoni inițiați în marile loje franceze, acolo unde se aflau la studii: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, IC Brătianu etc. La rândul lor, părinții națiunii americane, de la Thomas Jefferson la George Washington și de la Benjamin Franklin la James Hancock au fost francmasoni. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Washingtonul a fost proiectat de la zero cu străzile desenate sub forma unei pentagrame masonice, dealul Capitoliului și obeliscul fiind parte a istoriei masonice a SUA. De atunci, majoritatea președinților americani au fost masoni. Nici măcar banala hârtie de un dolar nu a scăpat de simbolurile masonice. De altfel, tinerii americani sunt familiarizați cu aceste frății încă din facultate, acolo unde din primele zile de studiu la marile universități sunt recrutați de diferite grupuri de studiu și de distracție (ați văzut în filme cum tinerii se duc la chefuri organizate de frății de colegiu precum Alfa Tetha, Omega Etha etc.). Hei bine, toate aceste grupuri, chiar dacă nu manipulează mari secrete financiare sau politice, sunt un mediu numai bun de inițiere pentru practicile masonice de mai târziu. În ultimele decenii, controversata masonerie a suferit un proces de transformare, devenind din organizație secretă una cel mult discretă și din grupare care reuneşte doar eminențe cenușii în una tot mai deschisă publicului larg. Statistic, în Anglia, unul din 30 de bărbați este francmason, la care se mai adaugă cel puțin încă cinci ca membri ai cluburilor anexe ale francmasoneriei. În Scoția, neoficial, unul din 15 bărbați ar fi francmason.
Istoria Masoneriei de pe Argeş
Conform Constituției și Regulamentului General, elaborate de Marea Lojă Națională din România (MLNR), „fiecare candidat, pentru onoarea francmasoneriei, trebuie să fie un om născut liber, chibzuit, de o vârstă matură, să nu fie eunuc, să nu fie femeie, să nu fie imoral sau certăreț, ci un om cu o bună reputație, fără defecte fizice sau sufletești, care l-ar face incapabil să învețe și să practice Arta (…)”. De asemenea, oricine intră în Masonerie trebuie să declare credința într-un Dumnezeu universal. Problemele de orientare politică sau religioasă nu pot fi discutate în lojă. Acesta este, cel mai probabil, motivul pentru care masoneria a fost deseori pusă la zid de-a lungul secolelor. Biserica, indiferent de confesiunea ei, nu s-a împăcat deloc cu ideea unui grup elitist cu o credință universală, cu atât mai puțin cu niște ritualuri pe care nu putea să le controleze. Drept urmare, nu de puține ori masonii au fost catalogați de clerici ca fiind „sataniști”. Această organizație a fost interzisă,   de-a lungul timpului, atât de către regimurile fasciste (masonii fiind văzuți ca agenți ai sionismului mondial), cât și de către comuniști. Cu toate acestea, paradoxal, membri ai francmasoneriei, și încă unii cu grad ridicat, au fost atât mari prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, ai celei Catolice, ai celei Greco-Catolice, cât și antisemiți notorii (Nicolae C. Paulescu, Nae Ionescu) sau lideri și ideologi ai comunismului (Marx, Engels, Bakunin, Lenin).
După ce, în România, a fost interzisă timp de peste 50 de ani, pe data de 24 ianuarie 1993 (sărbătoarea Micii Uniri, ea însăși o operă masonică) s-a constituit Marea Lojă Națională din România. Cum la noi, la români, aproape orice lucru este dus în derizoriu și fiecare vrea să fie măcar un șefuleț undeva, MLNR a fost imediat concurată de către o altă obediență națională, primind lumina de la Marea Lojă Națională a Franței. Această mare lojă poartă denumirea de Marea Lojă Națională a României (MLNAR) creând dese confuzii printre „profani” adică oamenii din afara masoneriei. Ulterior, au apărut și alte mari obediențe, cu diferite recunoașteri la nivel internațional: Marea Lojă Unită din România (MLUR), Loja Transilvania, Loja Feminină etc.
dinicu-golescu
Dinicu Golescu
În Argeș, unde s-au constituit primele loje din Țara Românească, de către bărbații din familia Golescu, la începutul secolului XIX, era logic să apară destul de repede frății care să reunească personalități din diferite domenii de activitate din județ. Având înaintași precum Dinicu Golescu, IC Brătianu sau Armand Călinescu nu a mirat pe nimeni că foarte mulți dintre afaceriștii sau politicienii argeșeni au intrat în masonerie la prima strigare. Pe lângă statutul „nobil” de mason, faptul că te afli într-o organizație alături de spuma societății nu poate fi decât un semn bun pentru propria carieră în politică, în administrație sau în business.
Masonii din administraţia argeşeană
gogu
Gheorghe Davidescu
Câțiva dintre prefecții de Argeș de la lovitura de stat din 1989 încoace sunt membri de frunte în lojele locale. Constantin Tămagă, actual senator PSD, prefect de Argeș în legislatura 2000-2004, este mare maestru orator în Loja Unirea 89 din Pitești. La rândul său, actualul senator PNL, lider al liberalilor argeșeni și fost prefect între 2007 și 2008, Ion Popa, este și el mason într-o lojă locală. Gheorghe Davidescu, prefect între anii 2009 și 2012, a intrat în masonerie în urmă cu câțiva ani. Cât despre actualul prefect de Argeș, Cristian Soare, se spune că a ajuns în această funcție chiar cu ajutorul „fraților”, putând fi considerat unul dintre cei mai discreți și mai corecți membri ai francmasoneriei locale.
Membri ai lojelor masonice locale sunt și câțiva dintre primarii comunelor din Argeș. Cel mai cunoscut dintre ei este Florin Frătică, primarul de la Bradu, care nu numai că nu a negat vreodată apartenența la această organizație, dar are și toate motivele să fie mândru. Primarul de la Rucăr, Ion Dulamă, este membru al unei loje francmasonice din Brașov. Fostul primar de la Săpata, Constantin Stanciu, face și el parte din rândul francmasonilor argeșeni. Fostul vicepreședinte al CJ Argeș, Florea Costache, trecut la Orientul Etern (expresie masonică pentru banalul „a murit”) în urmă cu doi ani, a fost și el francmason. Actualul șef de la ITM Argeș, Mihai Oprescu, este și el francmason.
Fraţi în lojă, inamici în politică
Gheorghe Marin
Gheorghe Marin
O bună parte dintre candidații de la alegerile parlamentare  din noiembrie sunt membri ai masoneriei sau ai organizațiilor anexe. De Constantin Tămagă și de Ion Popa am amintit mai sus. Despre ultimul din ei este de menționat că a candidat, pe colegiul senatorial Câmpulung, împotriva unui alt francmason, Gheorghe Alecsei. Valentin Șuvar, candidatul ARD pe colegiul Curtea de Argeș și lider la Forța Civică Argeș este, la rândul său, membru al masoneriei. Alți doi masoni care s-au bătut pentru un scaun de deputat au fost Gheorghe Marin și Gheorghe Davidescu, câștigător fiind social-democratul Marin.
(continuarea articolului, săptămâna viitoare)

luni, 18 februarie 2013

Ati tampit poporul cu televizorul




Tudor Octavian, Florin Iaru şi Hanibal Dumitraşcu au o meserie curată. Nu-i ninge, nu-i plouă


Televiziunile de ştiri au analişti pentru orice: pentru situaţiile în care ninge în lunile de iarnă, pentru micile cutremure din Vrancea, pentru întoarcerea turiştilor de pe Valea Prahovei şi pentru îmbulzeala babelor la moaştele Sfântului Dumitru. Datul cu părerea la televizor e o meserie din care se trăieşte bine.

Formatorii de opinie au ajuns să se confunde cu moderatorii emisiunilor la care sunt invitaţi. Mugur Ciuvică, Andreea Pora, Marius Pieleanu, Monica Tatoiu. Un telespectator neavizat ar putea crede că aceştia moderează emisiuni. Pentru cei de mai sus ar trebui să existe însă în nomenclatorul muncii titlul de invitaţi permanenţi. Oameni care-şi dedică timpul televiziunilor.
Mai sunt însă şi oameni care au meserii onorabile dar care, pe lângă asta, mai sunt şi analişti ai vieţii de zi cu zi în talk-show-urile televiziunilor de ştiri. Scriitori, critici de artă, psihologi sau avocaţi cu procese grele în spate se arată la televizor şi îşi dau cu părerea. De ce fac asta?


Ironicul Tudor Octavian: „Mi-am acceptat condiţia de cârtitor”
De opt ani, Tudor Octavian (74 de ani) vorbeşte la televizor despre orice e nevoie: politică, societate, sport, cultură - mai rar. Deşi cultura e domeniul lui. E scriitor, critic de artă şi ziarist. Dimineaţa poate să descopere un pictor român uitat din secolul XIX, iar seara poate să dezbată un eveniment cu titlul de breaking-news, cum ar fi divorţul unor vedete. Uneori are timp să se documenteze pe iPad. De cele mai multe ori, însă, evenimentele vin pe neaşteptate. Eşti invitat să dezbaţi bugetul pe noul an, dar te pomeneşti că cine ştie ce personalitate a mai murit. „Asta e, mi-am acceptat condiţia de cârtitor. De ce am făcut-o? Pentru că n-am mai avut acces la altceva. Păi, ce să fac? Să mor? De ce să mor? De ce să mor eu, când pot să mă uit la spectacolul ăsta al lumii. Voi poate o să spuneţi: «Dar nu e corect». Da, nu e corect, dar se poate. Apoi, mie îmi place să pălăvrăgesc”, spune, cu cinismul care-l caracterizează, Tudor Octavian.

„Mâncarea de c... era o marfă”


A fost o vreme când părerea nu putea fi decât una singură, iar „dătătorii cu părerea” se înghesuiau să şi-o dea în tot felul de forme: poezie, gazetărie, muzică, etc. E vorba de jumătatea de secol comunist. Tudor Octavian recunoaşte că a avut un moment de slăbiciune şi a vrut să-şi dea cu părerea şi atunci.

„Pe vremea lui Ceauşescu se făceau nişte antologii de versuri, nişte volumoaie, pentru Ceauşescu. Eu, pe atunci, aveam nişte volume de povestiri pe care Valeriu Râpeanu tot mi le amâna de la publicare. Ei bine, am avut şi eu un moment de slăbiciune şi am spus: «Domnu’ Râpeanu – că nu-i plăcea să-i spunem tovarăşe -, dacă e nevoie să vă dau un text din acesta jubiliar, dacă asta e preţul, eu vi-l dau să ştiţi. Dau şi eu un text». Şi mi-a spus: «Stai, bă, liniştit. Avem cu toptanu’». De ce asta? Primeai 3.000 de lei pe text – adică un salariu bun dintr-o dată. Dădeau poeţii câte 10 poezii, doar-doar o intra una-două în antologie. Era o marfă, mă! Mâncarea de c... era o marfă, care se plătea bine”.

joi, 14 februarie 2013

Cum a ajuns Danemarca să fie numită Dacia în Evul Mediu


Mister: Cum a ajuns Danemarca să fie numită Dacia în Evul Mediu

Mister: Cum a ajuns Danemarca să fie numită Dacia în Evul Mediu
Feb 13, 2013
Scris de Johnny Grandjean Gøgsig Jakobsen în 2012, după articolul „Dacia” de Jarl Gallén în Kulturhistorisk Leksikon for Nordisk Middelalder vol. 2, col. 608-610, Copenhagen 1957. Versiunea daneză a acestui articol a fost publicată de Universitatea din Copenhaga, în Secţiunea Cercetări Nume, 2012.
Când, în 1226-1228, Ordinul Predicatorilor a decis că cele trei regate Scandinave (Danemarca, Norvegia şi Suedia) trebuie să formeze o singură provincie în cadrul Ordinului, a fost ales numele Dacia. O alegere identică a numelui a fost făcută de către colegii Mendicanţi din Ordinul Friars Minor, când, în termini franciscani, ţările nordice au fost separate provincial de Saxonia în 1239.Negativ de sigiliu aparţinând unui prior din provincia scandinavă Dacia. Textul de pe bordura sigiliului este: „S' PRIORIS PROVINCIALIS DACIE ORDI PREDICATORE” („Sigiliul priorului Ordinului Predicatorilor din provincia Dacia ”).
Dar de ce Dacia? Numele provinciei făcea referire desigur la Danemarca şi locuitorii ei, Danezi sau Dani şi atunci de ce nu s-a numit Dania? Acest nume latin a fost ocazional utilizat pentru Danemarca în Evul Mediu, dar Dacia era un nume mult mai utilizat, atât pentru Danemarca cât şi pentru întreaga regiune scandinavă şi a fost înlocuită cu mai logica variantă Dania, după Evul Mediu. Dar cum au ajuns ţiunuturile danezilor să fie numite Dacia? Lingvistic, există o diferenţă destul de mare între cele două nume şi după cum vom vedea şi între arealurile geografice, de asemenea.
În antichitate, Dacia era numele unei ţări din Europa central-răsăriteană, corespunzând prezentelor Ungarii şi provinciei româneşti Transilvania. Conexiunea cu Danemarca medievală şi Scandinavia, pare să se bazeze pe o confuzie cu originile în antichitatea târzie. Sau mai degrabă, autorii din antichitatea târzie aveau dreptate, fiind înţeleşi greşit ulterior.
Unul dintre ei, a fost istoricul şi geograful Paulus Orosius (cca. 400 d.Hr.), care ştia că «Dacia, acolo unde se află şi Gothia», se află între Alania şi Germania. Această formulare a fost copiată de către Isidor din Sevila (cca. 600 d.Hr.), ambii autori fiind foarte populari şi citaţi în Evul Mediu. Goţii erau un popor care se presupune că se trăgeau din Scandinavia, dar în perioada Marilor Migraţii (cca. 400-800), au migrat spre sudul Europei înspre Europa Răsăriteană iar mai apoi, spre vest prin Europa Sudică.
Plasarea Daciei de către Orosius şi Isidor corespunde peroadei „răsăritene” a goţilor din acest punct de vedere, probabil un punct de vedere corect, dar afirmaţia vecinătăţii dintre Dacia şi migratorii goţi este mai târzie, aparţinând istoricilor medievali, prin care plasează anticul regat al Daciei (demult dispărut), în locuri mai nordice în vecinătatea regiunii Götaland şi a insulei Gotland din Suedia.
Hartă a provinciei Dacia din Europa răsăriteană. Harta se bazează pe mărturiile scrise ale geografului şi matematicianului Ptolemeu (cca. 150 d.Hr.), reconstruită cartografic într-un atlas din sec. al XVI-lea. Pentru orientare geografică, Marea Adriatică se află jos în stânga, iar Marea Neagră şi strâmtoarea Bosfor în dreapta, în timp ce râul care formează graniţa sudică este Dunărea.Primele plasări atestate ale Daciei în Scandinavia se găsesc în cronicile a doi scriitori normanzi din sec. al XI-lea, Dudon de Saint-Quentin şi Guillaume din Jumièges, cu toate că ambii scriitori erau conştienţi că membrii populaţiei Daciei se autodenumesc „Danezi” şi ţara lor se numeşte „Danemarca”.
Dar această greşeală nu a câştigat teren cu adevărat, decât la sfârşitul secolului al XII-lea, când în 1192, printr-o înregistrare în actele papale şi ecleziastice, un cardinal pur şi simplu a trecut Dacia în loc de Danemarca. În urma acestui eveniment, termenele papal-ecleziastice standard, pentru regatul Danemarcei şi pentru biserica Scandinavă, au devenit „regio Dacia”, respectiv, „provincia Dacia”.
Prin urmare, Dacia a fost o alegere normală pentru un nume de provincie în cazul celor două ordine de călugări în anii 1220-1230, când şi-au format provinciile scandinave şi probabil, în urma acestui demers, s-a fundamentat „înşelătorul” nume.
Învăţaţii şi studenţii danezi şi scandinavi din străinătate (de exemplu din Franţa, Germania şi Italia) primeau adesea apelativul „de Dacia”, astfel termenul a început să se răspândească inclusiv în Scandinavia. Unul din primele exemple nordice se găseşte în Cronica Cisterciană a abaţiei Ryd de la sfârşitul secolului al XIII-lea care spune: „Dania que nunc Dacia” („Dania care se numeşte Dacia”).
Pentru a face confuzia completă, Dacia (aşa cum s-a menţionat deja) se poate referi atât la regatul Danemarcei cât şi întregii regiuni nordice. Din această cauză, poate fi dificilă identificarea exactă a ariei la care se referă sursele medievale.danemarca-harta
În termeni dominicani, totuşi, Dacia întotdeauna se referă la provincia propriu-zisă, cuprinzând aşezămintele din trei regate nordice: Danemarca (cu Schleswig şi Estonia), Suedia (cu Finlanda şi Karelia) şi Norvegia (cu Insulele Feroe, Islanda şi Groenlanda cu toate că aici nu au fost găsite aşezăminte dominicane).
Folosirea acestui termen pentru Danemarca propriu-zisă sau pentru întreaga Scandinavie pare a-şi găsi originile în Europa continentală, mai ales de la Roma, regiunea scandinavă era văzută ca o prelungire a regatului danez. Arhiepiscopia daneză din Lund, pentru o perioadă relativ scurtă, a fost centrul metropolitan pentru biserica întregii regiuni scandinave. Chiar şi după separarea Norvegiei de Suedia, arhidiocezele şi bisericile provinciale, din secolele XII-XIII, erau tratate de către Biserica Romană în multe aspecte drept o provincie ecleziastică unitară.
De exemplu, în Curia Papală din secolele XIII-XIV, exista un tribunal apostolic de mai mică importanţă „de Dacia”, pentru ca în secolul al XV-lea, inchizitorii desemnaţi în Dacia să aibă în subordine întreaga Scandinavie. Într-o Europă medievală cu graniţe în continuă schimbare, autorităţii papale îi convenea să opereze cu unităţi administrative mai consistente, bazate pe limbi. Prin urechile Europei continentale, toate limbile scandinave păreau a fi daneză.

marți, 12 februarie 2013

CIVILIZAŢIA KHOTANILOR


http://mitologiadacieiedenice.blogspot.ro/2012_05_01_archive.html
Istorie si manipulare...

prof. Olimpia Cotan-Prună

          Cercetarea istorică a dezvăluit traseele Oreenilor – Arieni din centrul Europei, cea mai tumultoasă prezenţă a acestora pe traseele refăcute de arheologia secolului XX fiindCivilizaţia Khotanilor din Takla Makan/Taklamakan, Asia Centrală.
            Arheologii occidentali ocolesc problematica legată de descoperirile din această parte asiatică, iar intelectualii români ce-au răzbit în Occident, contemporani cu colosalele descoperiri arheologice din Taklamakan, nu s-au arătat interesaţi nici măcar tangenţial de subiect, iar istoricii români slăvesc istorii străine, neglijând arborele carpato-danubiano-pontic al arienilor.
Prezenţa Khotanilor pe toate meridianele Lumii vechi este demonstrată de urmele din toponime, hidronime, oronime ei purtându-le pe drumurile storiei  de pe întreg pământul în calitatea lor de creatori ai civilizaţiei universale. Oamenii sacri au pornit de unde Tatăl Ceresc a pus Rai în Eden, din Vatra Vechii Europe, din cotitura Munţilor Carpaţi, în timpul în care restul continentului nostru era doar o imensă pată albă, după cum dovedeşte savanta Maria Gimbutas, iar urmele se păstrează în mituri, legende, datini, obiceiuri zidite de cultul arian ancestral. Istoria descoperirilor arheologice din veacurile trecute reface căile fluxului arian demografic al lumii, încă din Neolitic, de acum peste 10.000 de ani, flux ce poartă pecetea poporului de călugări Khotanici.   
            Arienii sunt oreenii din centrul Europei vechi, oamenii albi din lumea vecheoameni sacri, nemuritori, ce au roit în căutare de condiţii climatice de existenţă, la început paşnic, apoi s-au impus prin forţă în condiţiile creşterii demografice, marcând căile vieţuirii pe InsulaPangeea, unică sub cerul începuturilorRetragerea gheţurilor, duse de oceanos potamos, cel pe care a plutit Noe aducând vieţuirea pe Terra, s-a păstrat în memoria colectivă drept potop şi urmele lui se descoperă mereu în arheologia lumii.         
Khotanii de odinioară, urmaşi în timp ai oreenilor, cunoscuţi drept hiperboreeni, pelasgi, apoi – în alte etape istorice, geto-daci etc. au dus mai departe Civilizaţia iniţială matriarhală a Marilor Preotese patronate de NIKA - Zâna Dumnezee. Acestea au creat şi civilizat omenirea, au conceput limbajul, scrisul, simbolistica - pecetea lumii, păstrată din vechime, învăluită în ceaţa uitării în perioada patriarhatului ce le-a urmat. În centrul Europei sunt o mulţime de localităţi, nume de ape şi munţi, de văi şi câmpii, picioare de plai unde se trăia, se întărea, se îngrădea un ormeniş. Ora era Marea Preoteasă ce slujea pe RA- Soarele prin invocaţiile sale, iar poporul său erau oreenii, arienii, ormenii, într-un cuvânt oamenii etc.
Imperiu oreean-arian de limbă sanscrită, a cărui cultură şi civilizaţie este concentrată în scrierile vedice Ramayana şi Mahabharata, a avut şansa climatică, geografică, economică, demografică, cultică de a conserva măreaţa civilizaţie a Khotanilor, un arbore colosal al lumii vechi, păstrată în nisipurile Asiei Centrale, în Egiptul Antic, în civilizaţiile Inca, Maya, Ainice, Sumeriană, Babiloniană etc. Svastica, crucea rotată sau gamată (în sanscrită svasti =noroc, binecuvântare), este simbol carpatin încă din Neolitic, de când scrierea de la Tărtăria străbate lumea, de peste 7000 de ani,  pe când şi la vest de China mai era Tărtăria Khotanică, nucleul iniţiatic în est. Panteonul vedic carpato-dunărean al Khotanilor pătrează cea mai veche religie şi mitologie din lume. Svastica din Vincea geto-dacă ajunge în Tibet. Legenda Meşterului Manole există în mitologia kurzilor arieni.
Khotanii, unii plecaţi spre Asia, alţii rămaşi în cotitura Munţilor Carpaţi, au păstrat informaţia despre cei plecaţi pe un alt Tărâm. Astfel, în Bazinul Tarim din Asia Centrală s-au descoperit cele mai grăitoare manuscrise, artefacte unicat de civilizaţie cultică, artistică, meşteşugărească şi comercială ale arienilor. N. Densuşianu aduce în atenţie Cotanii din Carpaţii de curbură, care fac trimitere la mari zeităţi antice de pe tot pământul, începând cu NikaOra, Oradeea, Kotiora, Oran, Cotos, Kotan. De exemplu hekatonkirii aveau puteri urieşeşti.Khotar şi Haşiş sunt făuritori ai sălaşului Zapon pentru zei şi fac arme pe măsura acestora. Faraonul Tutankamon era numit şi Tuthan Khaton, ca o reverenţă. (vezi Dicţionarul cu 99 de personalităţi mitologice). Khotanii din Asia sunt cei mai longevivi având vârste ce depăşesc frecvent 100 de ani.
Kothaniipopor de călugări atât de prezent în toată lumea antică, a jalonat traseele colosalului exod demografic al oamenilor albi din lumea veche, cei ce au dus civilizaţia din Carpaţi în Asia Centrală şi în întreaga lume. La sfârşitul secolului al XIX-lea, caravane de arheologi occidentali au dezvelit din nisipuri civilizaţia Khotanilor arieni despre care nici un şcolit român plecat în vestul Europei nu scoate o vorbă, deşi primul istoric român ce a identificat Dacia ca primă patrie a arianismului a fost, la 1901, profesorul Teohari Antonescu de la Universitatea din Iaşi.
            Primii arheologi ce-au dezvăluit istoria Khotanului au fost: suedezul Sven Hedin, germanul Albert von Le Coq şi Marc Aurel Stein – englez prin adopţie, urmaţi de zeci de cercetători. Arheologii români se prefac a nu-l cunoaşte pe românul Marc Stein,  botezat Aurel, născut  la Budapesta, autor a zeci de cărţi de arheologie despre Khotanii antici încă din 1905, cel ce a introdus Khotanii arieni în Enciclopedia Britanică. Cercetătorii răsfoiesc de sute de ani artefactele Orientului Mijlociu, scriu istorii ale religiilor, dar  nu ştiu că acest popor de călugări, Khotanii/Cotanii  din Carpaţi, sunt fondatorii civilizaţiei universale.
            M. A. Stein a  descoperit o reală bibliotecă în Peşterile Dunhuang, Kizil, Turfan, Niya din zona Asiei Centrale. A dus copii şi originale la Londra, New York, Berlin, Paris, Boston, Budapesta încă din 1907, într-o perioadă în care N. Densuşianu scria în Dacia Preistoricădespre khotanii arieni, lucrare interzisă studenţilor de V. Pârvan.
            Condiţiile climatice din Bazinul Tarim au păstrat dovezile multimilenare ale existenţei civilizaţiei ariene Khotanice, iar artefactele aduse de aici umplu muzeele lumii. Studii de istoria Khotanilor sunt scrise pe mii de pagini de savanţi ruşi, chinezi, indieni, japonezi, englezi, francezi, suedezi. Doar românii păstrează o suspectă tăcere.
Arienii Khotanici au făurit o civilizaţie cu rădăcini adânci în toată lumea, a căror urme nu au putut fi şterse nici din India - unde Rabindranath Tagore, poetul ce a fost onorat cuprimul Nobel pentru literatură din Asia, şi care avea o Academie tip Platon în grădinaSanti.niketan cu semnificaţia Sacra Nika a Khotanikilor, îşi dorea să vadă România, ţara de origine a strămoşilor săi, nici din China – în a cărei zonă vestică se învaţă că ei sunt urmaşii geţilor, nici în Coreea - unde cetăţi străvechi poartă numele Kotan, nume al Yoanii-lor Oreeni străvechi, nici în Japonia - unde ainii Kotani au Peninsula Kotan, iar în Hokaido ainii trăiesc în datini vechi din Carpaţi ce-au traversat nordul arctic până în Americile occidentului - undedacoţii sunt numiţi indienii albi, iar scoţii, irlandezii din Insulele Orknei sunt sacrii choţi. În Yukatan şi pe Amazon, în Patagonia şi Peru s-au descoperit mumii roşcate cu pielea albă vechi de 12000 de ani precum vestita Zână Lucy. Iuezii şi iacuţii sunt arieni după tradiţii şi limbă aşa cum denotă inscripţiile din Valea Orkhan din Mongolia. Armenii sunt o rezultantă a horiţilorarieni din nord-vestul Mării Negre.
            Oaza Khotan din sud-vestul deşertului Taklamakan, având aria cea mai extinsă - 85.000 kmp, rămâne un centru de civilizaţie mai vechi decât Egiptul Antic. Arheologii ruşi, chinezi, indieni, japonezi, suedezi, englezi, germani au descoperit zdrobitoare dovezi ale civilizaţiei Khotanice în sutele de grote din perimetrul cercetat printre care artefacte unicat precum: pluguri şi seceri din piatră, car pentru cai şi cu jug pentru boi, roata olarului - duse din Carpaţi, ce jalonează oriunde în lume, drumul arienilor antici. Acestora li se adaugă mumiile speciale păstrate de deşertul rece. Unic în lume este biberonul din corn având drept tetină un mamelon de capră lângă mumia mamei şi a unui sugar.
            Bazinul Tarim deţine un noian de informaţii multiple, de necontestat, cu privire la cultul morţilor, scrieri khotanice, arta covoarelor khotanice numite azi de Samarkand, cultivarea pământului, viticultură, minerit, creşterea animalelor şi viermilor de mătase. Comerţul cu zone îndepărtate ale lumii era înfloritor, aici fiind descoperite monede romane din vremea împăratului Valens (secolul al IV-lea). Bogăţia de jad, păşunile, sarea, climatul tropical deşertic unde cresc nuci vechi de 500 de ani şi smochini de 400 ani, un ţinut alpin cu gheţari  la peste 6000 m, păduri veşnic verzi la peste 4000 m, petrolul, gazele naturale, cărbunele, fierul, iată tezaurul natural al ţinutului Khotan.
            Spectaculoasă e înfăţişarea strămoşilor noştri khotani din Asia Centrală, cu nimic mai prejos decât cea a cotanilor/coensii/coţi din Carpaţi, de unde khotanii asiatici îşi au obârşia, lucru clar dovedit şi de similitudinile dintre arta Cu-Kutienilor de la Cucuteni, judeţul Iaşi şi vasele descoperite în spaţiul Taklamakandului. Tocharienii erau massageţi, scrie Strabon, arieni schiţi roşcaţi – khot arienii - veniţi din nordul Mării Negre, din Ural.
Khotan e Hotan, Hoten, Hetian, Yutian, Kutan, Yorkhan, Sutan, Thokar. Khotan se poate citi şi în denumirile de Khatonian, Khoten, Khotinsc, Khotin, Khoting, Kotchevici, Cholkata, Khantay, dar şi în toponime ce conţin particula Ora şi Oara (Ora.deea, Or.nika, Oră.ştie).    
            Astăzi Khotanul este provincia XinJiang (devenită Uigură, în vestul Chinei) ce înseamnă Ţara în cerc şi de graniţăkraina din jurul deşertului Tacklamakan, unde sunt multe centre cultice de iniţieri străvechi duse din Carpaţi. În această zonă sunt sute de situri arheologice, un tezaur istoric al lumii vechi. Special este Orkhon, capitala veche a hunilor albi, arienii nord-dunăreni de pe Valea Orkhon, unde locuinţele oraşului erau cu două etaje, aveau încălzire prin pardoseala de gresie, erau înconjurate de şanţuri–troiene ce urcau în serpentină ca la cetatea neolitică din Insula Orknei - Irlanda sau la cetatea Costeşti - România. Complexul funerar e sprijinit pe stâlpi din piatră cu înscripţii runice şi războinici cu potirul în mâna dreaptă, conţine coifuri, cercei, brâuri, iar osemintele amintesc de aliura ariană: nas lung, gura mică, mustaţă, orientate cu faţa spre răsărit.
            În cartea Ancient Khotan, Marc Aurel Stein (1862-1943) scrie că Marea Preoteasă eKhandro, veche de 30000 de ani. În peştera Kizil, unde e venerată Marea Zână Mamă din Vest, sunt pictate numai  zâne şi Mari Preotese. Statueta Femeia Polo pe un ponei e unică graţie tunicii peste pantalonii bufanţi purtată şi azi de femeile din China. În Manuscrisul Talismanul stelei polareKetu citea cerul şi eclipsele de pe un brâu special. La români, brâul e depozit de înţelepciune.
Sir Aurel Stein, cunoscător a şase limbi străine, conducător a patru expediţii arheologice în zona Taklamakanului, autor a unsprezece lucrări pe tema locuitorilor de odinioară a acestei zone, aduce lumii ştiinţifice din Occidentul Europei hărţi celeste vechi de 20000 de ani, tablouri cuindienii şi hunii albi Karakum, peste 10000 de manuscrie Khotanice din Peştera celor 1000 de Buddha, redactate în limba sanscrită vulgară pali (dialect indo-arian cunoscut drept limba celor mai vechi canoane budiste). Catalogul colecţiilor sale se află astăzi în Biblioteca Academiei din Budapesta. De asemenea,  a adus în Occident Gramatica Khotanese care se studiază şi azi în Iran. Poemul sanscrit Ramayana e scris în text Khotanik.
Aurel Stein a adus din Khotan prima carte tipărită cu 600 de ani înainte de Johannes Gutenberg,  cu numele Diamantul Şutra, un cod de înţelepciune tipărit de P. I. Seng, cel care a inventat o presă mobilă din lut şi care nu era chinez, ci khotan. A adus cântece din Khotan şi a descris dansuri războinice semnalate şi de Mircea Eliade ca aparţinând khatarnici-lor din nordul Indiei, specifice unor societăţi secrete bărbăteşti, nişte căluşari precum cabirii, cabalerii, dioscurii, fraţii asvini, curiaţii, corenţii, colisarii, orăcenii etc. La Eliade, cultura Ciu-Ku-tien e semnalată de mii de ani în ocrul de pe cadavrele şi craniile din toată lumea. Ceramica deCukuteni (Cucuteni-Trypillia) veche de 9000 de ani se regăseşte şi la graniţa vestică a Chinei.
În scrierile khotanice dakinii sunt alaiul îngeresc al Marii Preotese din Ţara Dakin, unde Marea Mamă are aripi şi vine din Cer (vezi artefactul din muzeul londonez ce reprezintă o zână cu doi sâni mari ca o Artemisă etruscă înfăţişată cu pieptul plin de sânii nemuririi). Femeile care zboară sunt în mitologia noastră Rusaliile din Dacia, sunt Ielele, Vântoasele, Doamnele. Budismul e plin de zâne, iar preoţii tibetani aclamă îngerii dakini,alaiul Mamei Dakin. În zona Turfan sunt sute de altare cu Buddha înconjurat, ca într-o tablă de şah, de alte 25 de statui.
Preoţii vedici  slujesc Cerul părinte. Prima familie Asura-magii sunt conduşi de cătreDeva, iar Vrăjitoarele trăiau în Haptahinda şi Harapa, unde mai bântuie încă fantomele Marilor Preotese.
Tradiţia legendară din zonă mai afirmă că Shamballa este aşezată pe râul Sita, cunoscut ca Tarim, în Asia Centrală, apa găsindu-se şi azi la nord de Taklamakan.
Khotanii-călugări au bătut Calea jadului şi Drumul Mătăsii ţesută manual. Ei sunt creatorii manuscriselor pe hârtie, al covoarelor, broderiilor, picturilor rupestre, dar mai ales al Budismului Mahayana etc. În Muzeul de Antichităţi din Khotan (azi China), numit Hetian, sunt artefacte vechi de 9000 de ani cu o dioramă a unei case numită kuthia (chilia ascetică), cufundată parţial în nisip. Khotanul e Tărâmul poporului de călugări arienicentrul budismului mondial din vechime, Budismul Mahayana, original şi unic. La Dun Yong, în scrierile Avesta – Zaraostru, e prezent zeul Mithra, superiorul acestuia, şi se ciocnesc ouă roşii primăvara, ca şi la români.
            Buddha era din neamul Gotama/Gautama Sakiya/Dakia, din zona Khotanică, şi a plecat să înveţe de la Bodh-Gaya din vest, Marea Preoteasă, unică în lumea vechii Europe (vezi Maria Gimbutas). Armin Olariu identifică în persanul Gomtaro de pe tăbliţa a cincea de la Sinaia prezenţa lui Buddha la Sarmizegetusa, când un preot bătrân dorea să-i cânte rugăciuni pentruCalea OM către Cer (împărtăşirea dinaintea morţii).
Khotanul a fost pivotul religiilor – dovadă stau sutele de statui ale lui Buddha, al schimburilor economice şi culturale. La nord de Kabul se află cea mai mare unitate monastică cu o statuie a lui Buddha de 35 m, unică în lume, şi centrul şcolii Budismului Mahayana (Marea Gayana/Gaya/Geea). Călugării budişti din Khotan, precum Faxian, Huanjian etc, au răspândit această religie în China, India,  Punjab, Sri Lanka, Nepal, Coreea, Japonia şi dincolo de Oceanul Pacific. În toate oazele Asiei Centrale este puternică prezenţa iniţiaţilor Khotanici. Preotul filozof sufit Khodya are un templu înălţat de Tamerlan, un Mecca al Orientului, cu un cazan de botez din 7 metale, unic în lume.
La dacii carpatici rugăciunea Tatăl nostru este Tato Nipal dus în tărâmul Nepal, la porţile Shambalei, în grotele din Xinjiang, în Cercul de la Taklamakan de înaintaşii noştri, creatorii Lumii vechi. V. Thomson, danez de origine, a descoperit la Orkhan, în 1893, alfabetul aramaic cu semne din Hinjiang – Khotan, din  epoca  bronzului  şi  fierului,  exact  ca în  stepa pontică  şi de pe Tisa. D. Diringer din New York studia în 1948 alfabetul aramaic pentru limbi altaice din Khotan, zis uigur mai târziu, şi aprecia că: Acest alfabet e cheia istoriei omenirii.Scrierea e identică cu cea din Insulele irlandeze Orknei, de pe Arborele Celtic unde sunt prezente nume ce îi amintesc pe khotani: Catuu, Kunanetas, Katabar. Alfabetul coreean, numitscriere corectă, e o adaptare a celui sanscrit. În Irlanda vestică există localitatea Kokeri, numele unei zâne locale. Aici atrag atenţia discuri cu inscripţii circulare precum cel de la Faistos, din Creta, dar şi cele din China – de la tribul Dropa, pigmei cu pielea galbenă, cu capete alungite, ori din Coreea şi Orkhon - Mongolia. Kata e nume vechi pentru Tata ca în Mahayana sanscrită având în vedere că ascetul acestei religii era un  Khotan (282 î.H.). Ginghis-Han foloseşte alfabetul saca khotanic de la Sogdian, păstrat  în Afganistan.  La Ulan Bator se păstrează 80 de manuscrise - xilogravuri Sutre budiste şi 270 de documente khotanice, cât şi inscrisuri ariene.
În estul Mongoliei, în nordul Chinei şi al Coreei se afla în străvechime Kitania. În Sri Lanca o pagodă – stupa (templu de veneraţie) are numele Kotavehera. În Tibet există localitateaKhathiavar. În Altai curge râul Katun, pe valea sa existând multe grote şi tumuli funerari. Există  râul Khotan – Daria, iar o parte a oraşului Djakarta se numeşte Koto. Kantay e lângă Calcutta.
În Coreea, prinţesa Ananda vine în anul 48  pe apă, prin sud, şi aduce cu ea statui şi călugări khotani - budismul. Ea întemeiază primul stat, Kara, cu capitala Gaya, şi înalţă pe muntele Pun San un templu. Tot în Coreea, în anul 372 d. H., cele trei regate - Koguryeo, Paekche, Silla s-au unificat sub stindard budist. Despre acest eveniment vorbesc cei  80.000 de buşteni cu  gravuri  păstraţi pe muntele Heinsa Gaya (vezi Tripi Taka). În localitatea Kanki exista un rege budist. Sutex- Kutex, Sotan sunt denumiri de oraşe şi regi în Coreea, Japonia, Egipt, Fenicia, cu sensul de uriaşi.
În Afganistan, regele Khotian şi urmaşii din dinastia Hotaki existau şi în 1700.
În Japonia, budismul e introdus de regele Kudra care aduce statui ale lui Buddha, covoare, scrieri, preoţi etc. Pe la 621 d. H. se întemeiază civilizaţia japoneză de către Sotoch -Kotok prezent în poemul Kataoca, găsit la Mănăstirea Horiuzi. La Osaka se preda cândva limba sanscrită de către preoţi khotanici. În cele două cronici nipone, Nihon-Koku şi Ruyju-Kokusi, bumbacul – numit astăzi şi cotton/koton/khotan, e wata din sanscrită. La Kyoto se aflăPavilionul de aur, templu identic cu cel din Amristar India. În Hokaido trăiesc ainii ce au temple ca cel de la Kami-Khotan, circular şi cu acul specific al orienilor carpatici de pe soarele de andezit de la Sarmizegetusa.
Imperiul lui Alexandru Macedon s-a oprit la graniţa cu teritoriul Khotan, dar împăratul şi-a luat un călugăr khotanic din împrejurimi. Scribul său descrie dansatoarele lui Dionyssos cu iţari şi veşminte-tunici, cămeşoaie, brâuri de care atârnă cuţitul sika - specific geto-dacilor, acestea fiind îmbrăcate asemănător cupersonajul statuetei amazoane de pe ponei - deja amintită.
În Orientul Mijlociu Khotanic oamenii erau cei mai longevivi. Mumiile cu ADN european sunt aşa de numeroase că pot fi întâlnite în toate peşterile pictate din Taklamakan. Specială e mumia Frumoasa din Loulan din estul deşertului, veche de peste 6000 de ani, ce fascinează lumea arheologică cu aliura ei europeană ce se observă şi în vestimentaţie, cu părul său lung, blond- castaniu-roşcat, învelită cu coverturi-tartan. E înaltă de 2 m, cu un inel special, cu pantofi de piele, de fapt opinci, şi cu o pălărie cu pene de gâscă, într-un coş de nuiele cu cereale.
Unică este şi mumia schitică numită Zâna Gheţii, găsită la Pazyryk, în Altaiul rusesc, în tumulul îngheţat,  aproape identic cu cel de la Agighiol din Delta Dunării. Marea zână avea 25 de ani şi era înaltă de 5-6 picioare, blondă şi cu o coafură imensă prinsă cu agrafe în formă de lebede albe. Avea brodat pe haine un pom al vieţii cu păsări, cămile, pisicuţe, clopoţei, panglicuţe etc. Lângă zână era o măsuţă cu picioare din corn de yac, sculptată cu lei pe înălţime, iar pe platou se păsrează, probabil ca ofrande, carne de yac şi oaie. Corpul, acoperit cu tatuaje, era în poziţia culcat într-un trunchi de zadă scobit, probabil o pirogă, iar aceasta era postată pe verticală în mormânt, pe direcţia dintre cer şi pământ ca Pomul vieţii brodat pe veşmintele tinerei. La picioarele fetei erau şase cai sacrificaţi, bătrâni după dinţii tociţi, ca la noi românii unde: calul de dar nu se caută de dinţi. În mormântul plin cu gheaţă erau covoare, carpete, picturi şi un arc schitic composit vestit în lumea veche. Cimitirele din ţara Khotanilor erau o pădure de stâlpi înalţi de 4m sub care se aflau pirogile, sicrie îngropate în nisip cu stâlpul de la capul mortului regăsit la geto-daci, şi ele sunt venerate ca loc de cult şi azi.
ADN-ul tinerei schite este similar civilizaţiilor ariene de acum 5000 de ani de pe Valea Indului şi din toată lumea Orientului Mijlociu Vechi şi nu numai. Prezenţa ei, reprezentantă aoamenilor albi, a fost consemnată mereu în istoria antică. Pliniu cel Bătrân scria în vremea împăratului Claudiu despre oamenii albi din nordul Chinei. Cumanii - C.Om.Anii sunt caucazieni, ce revin de pe Fluviul Galben, în secolul al XI-lea, conduşi de Kuta. În Kutea se vorbea în versuri  scrie în Codexul Khotanic Marc Aurel Stein.
Khotanii n-au învăţat sanscrita de la nimeni. Sanscrita e limba civilizaţiei iniţiaţilor Khotanici din Carpaţi. Vedele sunt istOrie ariană. Ortografia şi alfabetul Asiei Centrale sunt preluate din limba saca-Khotan a iniţiaţilor arieni. Sanscrita şi româna au origine comună consideră M. Bărbulescu-Dacul (1936) şi Armin Olariu (2011) în urma cercetărilor pe care le fac.
La Qumram se descoperă în 1947 texte Vedice precum Apocriful genezei şi altele. Preoţii khotanici au adăpostit aici scrieri unicat din calea distrugătorului Ginghis-Han şi nu numai. Preoţii budişti khotanici traduc scrieri sanscrite precum Avatumsaka Sutra şi Deva Prajnadintre care au ajuns până la noi doar 80 de exemplare salvate în limba khotanică.  
Sir H. W. Bailey (1899-1996) a descifrat din scrierile khotaneze provenienţa popoarelor de la curtea regală din Oaza Khotan şi a prezentat primele monede cu Gurgamoya, regele regilor khotanici, în scriere Khorasthi. În 1938 scrie la Copenhaga Codicele khotanez după texte khotanice duse la Cambridge, Londra, Berlin etc. În 1945 scrie  Dicţionar de Saca- Khotanstudiind manuscrisele khotanice ariene. Khotaneza sau saca este o limbă indo-europeană din grupa indo-iraniană vorbită în secolul al VII-lea în Turkestanul oriental, în regatul budist Khotan, cunoscută prin manuscrisele Dunghuang descoperite în Peşterile Mogao în veacul XX în zona Khotan (azi XinJiang, China) şi care sunt traduceri ale textelor budiste. În 1938 R. E. Emmerickdescifrează cel mai vechi text khotanic numit Zambasta.  
Khotanii aveau monetărie şi foloseau bancnote din coajă de dud, când  hârtia nu exista. Marele savant care a dezlegat tainele a 50 de limbaje, ca expert în limba Khotanică a transcris o mulţime de manuscrise şi a lăsat o imensă bibliotecă în India, Iran, Anglia.
Drumul mătăsii trecea prin Khotan, dar khotanii s-au bucurat de ţesătura inventată de prinţesa Leizu (2640 î. H. conform lui Confucius) - şi care a fost timp de peste 3000 de ani doar apanajul chinezilor, mult mai târziu. Khotanul devine prima reşedinţă externă a mătăsiinaturale după ce soţia de origine chineză a prinţului khotanic Yutian a adus seminţele viermilor de mătase în coafură. Drept  recunoaştere, regele înalţă un templu la Halabang pentru regină, iar în peştera Dunlung suverana este pictată în mărime naturală. Plecaţi din Khotan, doi preoţi nestorieni (creştini) au dus viermii de mătase în Bizanţ în secolul al VI-lea.
Nestorienii sunt preoţii Bisericii creştine orientale vechi, desprinsă de ortodoxie în secolul al V-lea. Şeful suprem al Bisericii nestoriene şi Primat al Orientului era Katolicos ce deţinea: sfântul potir, sfântul disc, evantaiul de metal.
Vestită a rămas în istorie Ţara preotului Ioan, cel ce îl venera pe Sf. Toma, rege peste Trei Indii (Khotanice) de lângă Porţile lui Alexandru, închise acestuia de Khotani, loc unde se aflaFântâna tinereţii şi a nemuririi, cum  scrie la 1322 Vincent de Beauvais. Regele Preot Ioan trăia în castelul rotund fără ferestre luminat de pietrele aduse de vulturi. Marco Polo scrie că a fost ucis pe Câmpia Tenduk în 1200 de Ginghis-Han, ce i-a luat fiica în robie. Regele preot Ioan coresponda cu Papa în 1077. Scrierile sale sunt cunoscute în Evul Mediu. În Oaza Merv din Turkmenia  arheologul italian G. R. Osmida a identificat în 2011 o biserică paleo-creştină, încadrată în structura mai veche a lui Haroba Kosht (Castelul în ruine), considerată a fi cea mai veche biserică creştină din Asia Centrală. Acest nucleu nestorian fondat de călugărul Bar Gheorghys în secolul al V-lea a devenit mănăstire nestoriană. Nestorienii fug de zaraostrieni în Siria. Ei au fost rechemaţi spre sfârşitul secolului al X-lea de către arabii abbasizi care căutau astfel să destindă relaţiile cu vecinii bizantini. Dinastia turcă a Seleucizilor a aplicat şi accentuat aceeaşi politică, sprijinind o restaurare masivă a mănăstirii şi, mulţumită nestorienilor, s-a reuşit stabilirea unui raport privilegiat cu Republica Veneţiei. În acea epocă – explică Rossi Osmida într-o notă, Merv era cea mai mare cetate din lume (număra mai bine de 200.000 de locuitori), bogată în palate şi monumente din care astăzi se pot admira doar ruinele. Aici s-a atins nivelul maxim de civilizaţie şi de toleranţă religioasă posibil în acea epocă. Convieţuiau în mod paşnic creştini, evrei, budişti şi musulmani. Aici îşi avea sediul una dintre cele mai mari universităţi ale Orientului, unde marele Omar Khayyam (1048-1131, părintele fondator al algebrei şi un cunoscut poet) preda matematica şi astronomia (sursa:http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan).
Istoria multimilenară a Khotanului a cunoscut invazii permanente. Conform legendelorKhotanul a fost întemeiat de Kushtana, fiul împăratului indian Ashoka, trimis aici în secolul al III-lea î. H. Khotanii s-au supus chinezilor pentru a căpăta sprijin armat (632). În 670 sunt invadaţi de tibetani, ca mai târziu să fie potopiţi de mongoli. Ginghis-Han cucereşte cel mai vechi regat arian sedentar din lume, ce-a întemeiat budismul şi l-a transmis lumii asiatice în munţii jadului. În 1227 cotropeşte Khotanul  cu o numeroasă armată susţinută katafractari – kantari (catafractarii erau veritabile tancuri ale lumii antice, cavaleri sarmaţi originari din stepele de la nordul Marii Negre, ce intrau în luptă echipaţi cu zale de fier care acopereau atât calul cât şi călăreţul, modă care va fi reluată sute de ani mai târziu de luptătorii Evului Mediu).
În secolul al IX-lea mai erau regi khotani, numiţi pe artefactele de la Domoka, la est de Khotan, scrie arheologul Sven Hedin, primul care a dezgropat oraşele acoperite de nisip ale Khotanului antic, dar, mai apoi apar uigurii alungaţi din Mongolia, iar în 1006 Khotanul devine uigur.
Marco Polo a stat trei ani în Khotan (1271-1275).
Regii din Khotan aveau nume de: Khotan, Visha la 56 î.H, Văhana cel Mare 736, Vu-Zeitan,Vijaia Kriti, Sumbava, Gurgamoya, Zaman, Ban Kao, Iulian anul 56, Boyan, Ashoka, Yacob.
În zilele noastre Khotanul/Hotan este cuprins în Provincia Uigură XinJiang  din vestul Chinei şi păstrează rădăcini în adâncul istoriei, aici, unde s-au altoit civilizaţiile estice asiatice tăinuite încă în secretele Shamballei. Capitala este la Urumki, o zonă de păşuni unică pe pământ, încercuită de munţi, legată de Beijing printr-o cale ferată pe mii de km.
                Khotanii îşi construiau oraşe circulare, înconjurate de troiene. Îşi aşezau plaiurile pe mari înălţimi numite la români ormenişuri, aşezate strategic şi apărate cu ziduri de 4 metri grosime. Erau un popor de călugări ce au centralizat triburile-state prin religia Marilor Preotese. Dakia a fost primul stat matriarhal din lume arestat istoric unde s-a creat Religia Cerelestă, în care s-a şcolit budismul dus de preoţii khotanici în India, China, Mongolia, Coreea, Japonia, Thailanda, Filipine etc. Khotanii menţionaţi în enciclopedii de prestigiu sunt oreenii-arieni dinRomânia carpatică unde trăiesc cotanii de la începutul lumii, unicul popor guvernat de legi ale păcii.
                Arienii au creat centre de civilizaţie precum Sumerul, Indul, Egiptul, Mesopotamia etc. Origene înfiinţează şcoli de katiheţi.  Kauti era purtător de flacără al lui Mithra, veghetor.Kautopii erau judecători. În văile de pe Muntele Sinai mănăstirile se numeau kutila. În Bibliesunt amintite  kituvimi/K'tuvim, adică scrierile cu sens de învăţături. În Marea Egee sunt ostroavele kitim locuite de pelasgi care se uneau cu macedonenii împotriva romanilor. În insulaCharpatos din Grecia un dialect din vechime al pelasgilor conţine expresia Pase. Kalo - Paşte fericit, iar Kalo e prezent în numele Asăneştilor: Kalo.Ian. După Paşte la români se dăcaloianul pe Apa Sâmbetei.
                Istoricul latin Lucian scrie că înţeleptul schit Anacarsis se numea Dau. Khetes şi purta pe frunte o bandă cu o piatră în centru ca şi Zamolse, ca şi regii coreeni, piatră ce se poartă şi astăzi în lumea parţilor beduini. Cetatea lui Thot din Egipt, pe care nu-l născuse nimeni –Kemenea, se afla pe locul cel mai înalt numit Tato pe care se hodinise Ra, în nordul îndepărtat.
                Lamaiştii din Tibet ştiu că Domnul A tot puternic locuia în Apus, pe Muntele Sfânt, înconjurat de ape şi păduri (în Pangeea,  prima insulă a lumii,  neatinsă de Potop). Preoţii bărbaţi ce au preluat puterea Marilor Preotese după Potop - brahmanii, rohmanii, ramanii, blajinii, au venit din Bharata pe Apa Sâmbetei, plecaţi din Carpaţi ştiind că Centrul Lumii e în nord, sub steaua polară – polul geticKitienii erau ramanii ce stăpâneau Iudeea. Un text al Frăţiei lui Filon din Alexandria numit Documentul Sadokit scrie că s-au dat lupte împotriva geţilor şi kitienilor, din care oştirea kiteiană a recuperat bogăţiile şi bunurile date de un preot ca mită Ierusalimului ca să obţină o funcţie deoarece, aici, în deşert, se pregăteau (Qumram) pentru funcţii în Frăţia Celui Ales.
                Kitienii erau veghetorii, katiheţii ce slujeau Kogaionul/Kotayonul antic al lumii.
                Sunt româncă şi am răzbit din pâcla istoriei cu numele de Cotan. Ca profesoară de filosofie apelez la urmaşii cotanici ai lumii să reclădim din cenuşa istoriei sclipirile ce ne luminează bucuria sacră a cunoaşterii strămoşilor şi să refacem altarele create de minteanemuritorilor.


Bibliografie:

  1. Abel-Rémusat, Jean-Pierre; Historie de la Ville de Khotan, Paris, 1890;
  2. Bailey, Harold Walter; Codices khotanenses, Copenhagen : Levin & Munksgaard, 1938;
  3. Idem; Zoroastrian problems in the ninth-century books, Oxford : The Clarendon press, 1943;
  4. Idem; Khotanese texts, Cambridge : The University Press, 1945;
  5. Idem; Khotanese Buddhist texts, London : Taylor's Foreign Press, 1951;
  6. Idem; Dictionary of Khotan Saka, Cambridge University Press, 1979;
  7. Idem; The culture of the Sakas in ancient Iranian Khotan, Delmar, N.Y., Caravan Books, 1982;
  8. Cribb, J.; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 1) Volume: 144 (1984) 128 ff;
  9. Idem; The Sino-Kharosthi coins of Khotan. Their attribution and relevance to Kushan chronology (Part 2) Volume: 145 (1985) 136 ff;
  10. Dicţionarul ilustrativ al limbii române, Bucureşti, 2008;
  11. Densuşianu, Nicolae; Dacia Preistorică, Bucureşti, 1913;
  12. Drimba, Ovidiu; Istoria culturii şi civilizaţiei,  vol. I, Bucureşti, 1984;
  13. Eliade, Mircea; Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, Bucureşti, 1991;
  14. Emmerick, R. E.; Book of Zambasta,1968; 
  15. Idem; Tibetan Texts Concerning Khotan, London, 1967;
  16. Gimbutas, Marija; Vestigii preistorice în sud-estul european, Bucureşti, 1989;
  17. Eadem; Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici, Bucureşti, 1997;
  18. Hedin, Sven; Through Asia, New York and London, Harper Brothers, 1899;
  19. Kumamato, Hiroshi; Textual Sources for Buddhism in KhotanCollection of Essays 1993, Taipei, 1999;
  20. Idem; The Khotanese in Dunhuang, în Cina e IranDa Alessandro Magno alla Dinastia Tang,Florence, 1996;
  21. Leick, G.; Dicţionar de mitologie a Orientului Apropiat, Bucureşti, 2005;
  22. Moscati, Sabatino; Vechi imperii ale orientului, Bucureşti, 1982;
  23. Olariu, Constantin - Arimin; Adevăruri ascunse, 2012;
  24. Pelliot, Paul; Cotan,  Notes on Marco Polo, vol. I, Paris, 1959;
  25. Preda, C. – coord.; Enciclopedia arheologiei şi istorie vechi a României, Bucureşti, 1994-2000;
  26. Skjærvø, P.O.; Khotanese Manuscripts from Chinese Turkestan in the British Library, London, 2002;
  27. Stein, Marc Aurel; Ancient Khotan: Detailed report of archaeological explorations in Chinese Turkestan, 2 vols. Clarendon Press. Oxford, 1907;
  28. Idem; Sand-Buried Ruins of Khotan, London, Hurst and Blackett, Ltd., 1904/Reprint Asian Educational Services, New Delhi, Madras, 2000; Idem;
  29. Idem; The Thousand Buddhas : ancient Buddhist paintings from the cave-temples of Tung-huang on the western frontier of China;
  30. Uray, G.; L’emploi de Tibétain dans les chancelleries des états de Kan-sou et de Khotan postérieurs à la domination tibétaineJA 269/1-2, 1981;
  31. Walker, Annabel; Aurel Stein: Pioneer of the Silk Road, London, 1995;
  32. http://ro.wikipedia.org
  33. http://scripturamirabilis.wordpress.com/2011/06/02/descoperirea-unei-biserici-paleo-crestine-in-turkmenistan
  34. http://www.mitologiadacieiedenice.blogspot.com
  35. http://www.iranicaonline.org
  36. http://www.historia.ro
  37. http://idp.bl.uk/